Basarabie, primește-ți copiii și nepoții înapoi! Lasă-ne să ne întoarcem acolo de unde părinții și bunicii noștri au fost izgoniți!

Alături de recăpătarea cetățeniei române de către frații noștri din Basarabia care revin astfel la Țara Mamă, a venit timpul ca și noi, cei din România, să reparăm ce nu au reușit tații și bunicii noștri la sfârșitul ultimei conflagrații mondiale și anume să anulăm de facto efectele Pactului Ribbentrop-Molotov.

Și aici poate un rol important îl au nu doar descendenții cetățeni români (și nu numai) ai basarabenilor deportați sau refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei ci toți cei care își doresc Unirea în viitorul apropiat.

thumbplay-1280x720.0

Este important să vorbim despre UNIRE, dar crucial este să o FACEM !

Și cum putem grăbi această Unire ? Doar așteptând ca tot mai mulți basarabeni sau bucovineni să ceară cetațenia română? Nu e suficient !

ASR Principesa Margareta, vizitând anul trecut Republica Moldova alături de ASR Principele Radu a declarat că se simte acasă și ar fi frumos să li se acorde, ca gest simbolic, cetățenia R.Moldova! Avem și exemplul Maestrului Florin Piersic care acum un an a cerut și a și primit această cetățenie!

Haideți să cerem și noi, fiecare în nume propriu, cetățenia Republicii Moldova !

Să începem cei care suntem urmași ai românilor refugiați de acolo și apoi vom continua cu toți cei care merg pentru anumite perioade dincolo de Prut, iar in final, de ce nu, să susținem o procedură simplificată de acordare a acestei cetățenii pentru toți românii care o doresc! Pentru noi toți acesta este un act de reparație, atât morală cât și istorică ! Iar pentru mulți dintre noi, mai ales urmașii basarabenilor refugiați, este rezolvarea unei probleme de familie, reamintindu-ne cine suntem, demonstrând că și dupa cateva generații încă știm unde ne sunt rădăcinile, și anume în Moldova de Est!

Acolo ne sunt casele și mormintele bunicilor și străbunicilor nostri, bisericile în care au fost ei botezați si cununați!

Haideți să ne întoarcem acasă, căci și Basarabia e casa noastră!

Iata și cum – 2 extrase de pe pagina de obținere a cetațeniei R.Moldova: http://lex.justice.md/md/295935/

g) copia certificatului de naştere a unuia dintre părinţi sau bunei ori adeverinţa de la locul de domiciliu, care confirmă domicilierea solicitantului sau a părinţilor ori a buneilor acestuia pe teritoriul Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa şi în R.A.S.S.M. pînă la 28 iunie 1940, în cazul în care solicitantul are temei să dobîndească cetăţenia Republicii Moldova pe motivul dat;

i) adeverinţa de la organul abilitat care atestă faptul deportării sau refugierii solicitantului sau a părinţilor sau buneilor acestuia de pe teritoriul Republicii Moldova începînd cu 28 iunie 1940, în cazul în care solicitantul are temei să dobîndească cetăţenia Republicii Moldova pe motivul dat.

 

Dacă tot sărbatoresc rușii la 9 Mai „eliberarea” fraților noștri basarabeni și bucovineni de „ocupatia fascistă” a României, să facem și noi, cei din România, un gest că nu i-am uitat!

RomaniaMilitary

 

65 de comentarii:

  1. O idee stralucita !
    Cred ca e singurul mod in care s-ar putea inclina balanta votului, in Moldova, catre optiunea pro-europeana.
    Nu stiu cat de complicate sunt procedurile si cat dureaza pentru a obtine cetatenia, inainte de alegerile din toamna, din Moldova, dar trebuie neaparat incercata solutia si popularizata intens ideea in mass-media romaneasca.

  2. Traiasca Romania Mare, puternica si unita!

  3. vreau cetatenia Republicii Romanesti Moldova!!!! Pe al nostru steag e scris UNIRE!!!!

  4. Ghita Bizonu'

    Propunerea asta este veche si cam fara cap .
    Voi credeti ca demonstrati cevalistea. Rusii in schimb vor baga imediat textu cu hoardele de romani imperialisti care dupa ce au holocaustizat evreii pana in anii 80 ca s aii alunge din tara, dupa ce ce au alungat germanii cu suturi am Arsch, dupa ce au pogromizeazat tiganii de ii alunga prin Sfrentia si Albion si se strduie sa termine cu bietii unguri acu loviti de damblaua imperialista vor sa se strecoare samd.
    Dupa care Angelika von Stassi va gavari ei ea ceva „nein nein asa ceva nu se face!!” si toata teptulaimea bestica bine ganditoare va izbucni behehebe romanii e naspa gagaga romanii manca minoritari pe paine si cum nu mai are in tara …
    Apoi gaspadinii din ploscet Dzerzhinskaya vor da semnalu ptr niste agitatii autonomiste in Transilvania .
    Si noi iar vom pogromiza unguri precum l-am pogromizat si pe Cofariu ..

    Ce mama naibii incercati sa va puneti in papucii rusilor si sa va intrebati „ce as face eu in locu rusilor ?! Si fara sa va ganditi „moral” ci pornind „ce-am gasit e al meu si ce este al meu asa ramane!!”

    Asa ca unica solutie ptr unire ramane sa ceara ei . Ca in 1918 .
    Ori ptr asta cel mai bine ar fi daca Romania nu ar fi atractiva doar ptr pasaportu care le da dreptu sa se mute prin Italia sau Spania sau .. Ci atractiva in sensul sa se mute in Romania si altii decat neispravitii care pe aici au invatat filozofeala, politologeala, sociologeala si alte ologeli din astea de dat din gura curect pulitic. Ca atunci si rusu din Moldova ar simti mai putina atractie ptr ma-sa Rossia si ar da si el pe latina: Ubi bene ibi patria si ar invata sa scrie cu litere latine si sa vorbeasca romana mai cu pofta … de votca .
    Si poa sa fugarim niste intelectuali de marca din zisele facultati de ologeala mintala ca daca ma uit la productele lor … Cum am zis tineri basarabeni pregatiti in facultaile romanesti care traiesc in Romania e cam sovietci in simtiri .

    Asta va zic io care sunt copil de refugiati. Si poate nu am emigrat fiindca ani de zile mi-am vazut parintii topindu-se de dorul localitatilor natale .. care am actele ptr pamantul bunicului Gheorghe , care mai tin fotografiile de familie samd.
    Mai putin sentiment si mai multa gandire!!
    Ca cum a zis tiganca la divort :geaba vointa daca nema putirunta!!
    Asa ca sa bagam niste Viagra … economica si cananalizare macar pe toate strazile Bucurestiului, Brasovului, Constantei, Clujului, Iasiului samd .
    Nu de alta dar altfel ne vom reuni sa cantam La Marcha Granadera pe pamantu’ de bastina a stramosului nostru Traian.

    • a fost acu’ cateva saptamani o stire…..intr-un sat de prin Sibiu se luasera taranii la palmi cu militia ca ei nu vroiau canalizare 🙂 ))

    • Chiar mi se rupe mie de ce spun rusii si Angelica.

      • Ghita Bizonu'

        Asa lis n-a rupt si ocarineni,lor Crimeea!! Ca li se rupea .. c aveau dreptu si acu contesta ca au si dreptu sa ia una bucata de chirpicea na morda!!

        V-am zis sa incercati sa ganditi ruseste! Rusia av avea o cntrareactei .. Eu am prezentat doar partea cea mai simpla pe care sunt sigur 111,99% aia cu propaganda. Ce ar urma – destabiizare, transitria samd nu ma mai hazardez.
        Cum contrati asta ?! CXu ciate din Pata ca suntei patibuilari si ca rusii s-au … ca aveau vezica mai mare decat turcii ?! Apopos stiti ca la care a scirs ingamiile este urmasu unui agnet sovietci originar din Bucovina?!

        • Oricat ti s-ar parea de incredibil, totdeauna ma pun in ghetele lor si incerc sa-mi dau seama care ar fi urmatoarele miscari (ce as face eu in locul lor), eliminand elemente „nesemnificative” pentru ei: drept international, drepturile omului, respectarea tratatelor internationale etc.
          Pana acum mi-au cam iesit estimarile.

          Una este sa incerci sa gandesti ca ei si alta este sa nu faci nimic, pe motiv ca vor avea reactiiile A, B, B1, B1A, B2 etc, lasandu-i pe ei sa aiba initiativa.
          Cand ai initiativa, ai mai multe optiuni decat atunci cand trebuie sa reactionezi la miscarile oponentului.

          In momentul asta ei pot inchide usor jocurile la alegerile din Moldova daca vor ordona transnistrenilor sa voteze in toamna, la parlamentarele din Moldova.

          Cresterea numarului de moldoveni pro-vest, prin redobandirea cetateniei de catre urmasii celor plecati in Romania, ar putea creste sansele optiunii pro-vest a R.Moldova.
          Of course, cu conditia ca autoritatile moldovene sa n-o dea in paranoia moldovenista si sa ingreuneze procedurile de redobandire a cetateniei moldovene.
          Daca actiunea ar demara acum, pana in toamna ar putea fi cateva zeci de mii de voturi in plus pentru vest.

    • +1 d-le Bizonu’

    • Bizonu’ aici e un indemn ca fiecare, in privat, sa-si ceara dreptul, prevazut dealtfel in legislatia R.Moldova.
      Mi se falfaie de ce-or zice rusii sau germanii… e dreptul nostru garantat de legislatie! Punct.

    • capatu` satului

      imi pare rau, dar nu pot fi de acord cu opinia ta;
      moldovenii au votat odata sa faca parte din Romania, era obligatia natiunii romane sa lupte ca ei sa nu fie ocupati de rusi in 1940, dar atunci la fel ca si astazi nu exista conducatori (cu exceptia presedintelui republicii, da` el nu poate face nimik singur)armata si conducerea superdesteapta scolita peste hotare a marelui stat major jeneral era condusa de impotenti intelectual la momentu` lui 1940; finlandezi o natie mult mai mika, in aceiasi perioada a avut curaju` sa lupte;
      este OBLIGATIA tuturor romanilor sa`si ceara iertare de la moldovenii de peste Prut ca la momentu` lui 1940 si ulterior i`au lasat in ghearele urss;
      primu` ar trebui sa o faca rejele, dar probabil nu mai este in stare,
      dupa aceea ar trebui ca numele sefului satului major jeneral care la consiliu` de coroana din 1940 a zis ca n`are rost sa luptam sa fie sters din cartile de istorie, iar marele stat major jeneral actual sa`si ceara iertare de la toata natia romana pt. pozitia din consiliu de coroana din 1940;
      mai apoi partidele istorice si inepte care prin reprezentantii lor la acelasi consiliu de coroana au fost de acord cu cedarea acestei parti a Moldovei;

      cei care s-au opus cedarii catre urss in 1940 a acestui teritoriu sunt: NICOLAE IORGA, VICTOR IAMANDI, STEFAN CIOBANU, SILVIU DRAGOMIR, TRAIAN POP SI ENERST URDAREANU;
      cei care au fost de acord ii stimii gasiti aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_nord

      japonezii nu au avut probleme sa`si cear iertare de la coreeni iar nemtii de la evrei, nu inteleg de ce armata prin sefii ei actuali nu ar trebui sa`si ceara iertare de la natia noastra, ca nu`i vorba de straini;

      asa ca noi trebuiem intai sa ne cerem iertare de la moldovenii de peste Prut, mai apoi vedem ce facem….

    • Din cate am inteles de la un moldovean, mosnegii de prin sate sunt cu comunistii si impotriva UE sau unire cu Romania, si ca trebe doar asteptat sa moara aia 🙂

      Acu nus cat de objectiv era si molodvenul respective, pentru ca mi-a mai spus ca moldovenii ar prefera mai degraba in UE decat uniti cu Romania si ca pe moldoveni ii intereseaza cel mai tare sa se duca la lucru in Italia. Acu nus cat e de adevarata analiza lui, parerea mea e ca aia care au vrut sa mearga la munca in Italia sunt acolo deja de multa vreme. Oricum, pasaportul romanesc le da dreptul asta si deja sunt vreun milion de pasapoarte romanesti emise pentru moldoveni.

      legat de ce spune Ghita, sunt foarte de acord ca moldovenii ar trebui sa ceara unirea raspicat, altfel picam de fraieri.

  5. Am scos un extras din legislatia moldoveneasca la care ati facut trimitere si, pentru romanii urmasi ai basarabenilor / bucovinenilor cred ca paragrafele sunt cele de mai jos. Verificati si voi si daca nu se potriveste ce am scris stergeti comentariul (sunt mai multe situatii enumerate in legea respectiva).

    „Dobîndirea şi redobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova de către persoanele care domiciliază legal şi obişnuit în străinătate

    11. Persoana care solicită dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova prin recunoaştere, în baza articolului 12 alineatul (2) literele a), b), c) din Legea cetăţeniei Republicii Moldova, avînd domiciliu legal şi obişnuit în străinătate, depune cererea-chestionar adresată Preşedintelui Republicii Moldova, în trei exemplare (anexa nr.4), la reprezentanţa diplomatică sau instituţia consulară a Republicii Moldova în ţara de domiciliere sau la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, la care se anexează, după caz, următoarele documente:
    a) copia actului de identitate;
    b) cazier judiciar din ţara de domiciliere şi din ţara (ţările) al cărei cetăţean este;
    c) bonul de plată a taxei consulare;
    d) trei fotografii de mărimea 4,5×3,5 cm;
    e) copia certificatului de naştere a unuia dintre părinţi sau bunei, în cazul în care solicitantul nu s-a născut pe teritoriul Republicii Moldova, dar este urmaşul celor care s-au născut pe teritoriul ei;
    f) copia certificatului de naştere a unuia dintre părinţi sau bunei, adeverinţa de la locul de domiciliu, care confirmă domicilierea solicitantului, părinţilor ori a buneilor acestuia pe teritoriul Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa şi în R.A.S.S.M. pînă la 28 iunie 1940, în cazul în care solicitantul are temei să dobîndească cetăţenia Republicii Moldova pe motivul dat;
    g) adeverinţa de la organul abilitat care atestă faptul deportării sau refugierii solicitantului sau a părinţilor sau buneilor acestuia de pe teritoriul Republicii Moldova începînd cu 28 iunie 1940, în cazul în care solicitantul are temei să dobîndească cetăţenia Republicii Moldova pe motivul dat.
    Cererea este primită spre examinare în conformitate cu cerinţele menţionate în punctele 3, 4, 6 şi 7 ale prezentului Regulament şi se examinează în termen de pînă la 3 luni.

    [Pct.11 în redacţia HG29 din 13.01.12, MO15/17.01.12 art.48]

    [Pct.11 modificat prin HG833 din 08.08.05, MO110-112/19.08.05 art.903]

    [Pct.11 modificat prin HG1059 din 27.09.04, MO178-180/01.10.04 art.1243]

    [Pct.12 exclus prin HG29 din 13.01.12, MO15/17.01.12 art.48]

    [Pct.12 modificat prin HG833 din 08.08.05, MO110-112/19.08.05 art.903]

    [Pct.12 modificat prin HG1059 din 27.09.04, MO178-180/01.10.04 art.1243] „

    • Cam naspa porcedura, pentru ca trebuie sa ai ceva bunici sau parinti in Moldova.
      Ungurii fac treaba asta mult mai simplu. Dau cetatenie maghiara oricui pate demonstra ca are parinti sau bunici care au trait pe teritoriul Austro-Ungariei.
      Cam asa ar trebui sa faca si moldovenii, sa dea cetatenie oricui demonstreaza ca e roman si are bunici si strabunici nascuti sau care au trait pe teritoriul Romaniei Mari. Altfel e apa de ploaie.

  6. Dedicatie pt „ivani”:

    Un cintec istoric ne-aduce aminte
    Ca fratii in veci vor fi frati
    Un cintec de lupta, batrin ca Unirea
    Voi compatrioti ascultati.

    Treceti batalioane romane PRUTUL
    La arme cu frunze si flori
    V-asteapta izbinda, v-asteapta si fratii
    Cu inima la trecatori

    MOLDOVA, MOLDOVA, MOLDOVA ne cheama
    Nadejdea e numai la noi
    Saruta-ti copile parintii si fratii
    Si-apoi sa mergem la razboi

    ‘Nainte! ‘Nainte spre marea Unire,
    Hotarul nedrept sa-l zdrobim
    Sa trecem PRUTUL, ne trebuie MOLDOVA
    De-o fi sa ne-ngropam de VII.

    Cu sabii facuram Unirea cea mare
    Spre CHISINAU cu totii porneam
    Toti oamenii tarii semnau intregirea,
    Vointa intregului neam.

    Cu totii eram regimente romane:
    Moldova, Muntenia, Ardeal
    Fireasca unire cu patria muma
    Ne-a fost cel mai sfint ideal.

    Aceasta-i povestea MOLDOVEI NOASTRE
    Si-a neamului nostru viteaz.
    Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe
    Traieste-n unirea de azi.

    Dreptatea si pacea vegheaza Carpatii
    Si tara e frunza si flori
    A noastra-i izbinda, ai nostri sint fratii
    Traiasca in veci trei culori.

    Vrem liniste-n tara si pace in lume
    Dar daca-r veni vreun blestem
    Carpatii si fratii sari-vor ca unul

    Treceti batalioane romane PRUTUL
    La arme cu frunze si flori
    A noastra-i izbinda, ai nostri sint fratii
    Traiasca in veci trei culorï.

    1
  7. Off topic
    Pe Adevarul Live, Degeratul spune ca trupele de cazaci sunt formatiuni teroriste. Cred ca a citit de pe RoMilitary 🙂 ))))))

  8. „Treceti batalioane romane azi Prutul”etc.
    Farzarea muzicala e mai placuta. In plus subliniaza semtimentul de necesitate urgenta.

    • Ghita Bizonu'

      Azi noapte la Prut, razboiul a’nceput,
      Românii trec dincolo iara,
      Sa ia înapoi prin arme si scut,
      Mosia pierduta asta vara.
      Mergem în câmpia Basarabilor,
      Plina de grâne, plina de dor.
      Si’n Bucovina cu mânastiri si brazi,
      Mergem la lupta dragi camarazi.
      Azi Prutul uneste pe fratii Români,
      Si Nistrul al nostru e iara,
      Iar Bugu–i hotar, între noi si pagâni,
      Din Tisa la Bug vrem hotare.
      Mergem în câmpia Basarabilor,
      Plina de grâne, plina de dor.
      Si’n Bucovina cu mânastiri si brazi,
      Mergem la lupta dragi camarazi.
      Traiasca Românul si Patria sa
      Ca’n vremuri de odinioara,
      Nimic nu vom da, pe veci vom jura,
      Credinta în Rege si Tara.
      Mergem în câmpia Basarabilor,
      Plina de grâne, plina de dor.
      Si’n Bucovina cu mânastiri si brazi,
      Mergem la lupta dragi camarazi.

      ––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
      Unii au trecut ca la balamuc. In picioare in barcile de asalt cantand ca smintitii “Noi suntem roman, Noi suntem aici pe veci stapani”!!! (mai are rost sa fortezti trecerea noaptea?!)
      Multi dintre ei au murit cam imediat insa nici unul din cei care li s-au opus nu au supravietuit!!

  9. “…suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare, iar guvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa…”

    9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu

  10. Dubla postare si ar trebui sa fie litera de lege: Basarabia este pamant romanesc furat de rusi iar populatia are de facut alegerea loialitatii fata de pamantul romanesc de drept sau emigrare in tara in care cred ei ca sunt acceptati si respectati. Trebyuie sa ne gandim si la fratii nostrii insa sa nu uitam ca un teritoriu mai mare ne da dreptul legal (ce concept cretin!) sa avem o armata marita.
    Nu ca am si face-o dar totusi…

  11. Ok I got the point si directia!

  12. daca ma insor cu o moldoveanca..obtin cetatenia mai usor si mai repede?:))))

  13. Sunt adeptul UNIRII de cand am invatat sa-nteleg istoria nationala. Putin imi pasa de Rusia, iar slugile lor, cazacii si-alti minoritari rusofoni, nu-s superoameni, sunt facuti tot din carne si oase. Ne tot temem ba de unii ba de altii, ne uitam sa nu suparam pe x si pe y ca de, sunt puternici, noi lingai, bla, bla, dar haideti sa miscam ceva si-apoi vedem daca am facut bine sau nu. Ia mai dai dreacu’ pe toti cei ce ne poarta sambetele, de-aici sau de aiurea! Daca nu facem nimic si stam cuminti este mai bine? Tot aud si citesc placa cu tulburari inTransilvania in caz ca ridicam vocea la „maica Rusia”, dar s-a vazut recent ca deca vrem sa facem ceva o facem bine (persona non grata, expulzari, etc), vis-a-vis de toti nemernicii. Noua ne trebuie CURAJ si INTELEPCIUNE, gata cu tremuratul…

  14. E o idee asta cu cetatenia moldoveneasca , dar cred ca mai eficienta ar fi , miscarea ungurilor si anume , acordarea cetateniei romane cat mai multor romani moldoveni , in asa fel incat Moldova sa devina majoritar locuita de romani care sa ceara apartenenta la Romania si implicit si Nato

    • Aia cu acordarea cetateniei romane pentru moldoveni continua oricum dar nu rezolva problema. Ai nevoie de mai multi cetateni moldoveni care sa incline balanta spre vest, la alegerile din Moldova.
      Cetatenia romana acordata moldovenilor nu-ti garanteaza schimbarea optiunilor electorale ale acestora.

    • Majoritatea moldovenilor care obtin cetatenia romana sunt interesati doar de pasaportul romanesc si de facilitatile de care dispun incepand cu 1 ianuarie 2014.Atat.Daca Romania ar fi din toate punctele de vedere la nivelul Austriei sau macar Sloveniei atunci moldovenii ar fi interesati de ea.
      Normal ar fi ca cei originari din Basarabia sa solicite cetatenia moldoveneasca.Cei in varsta, chiar daca sunt la origini etnici romani, au nostalgia anilor de bunastare din perioada URSS cand acolo se traia mult mai bine decat in RSR, si pentru ca Romania se afla in actuala situatie economica, moldovenii sunt mai interesati doar de Rusia.
      GeorgeGMT, ai o idee foarte buna.Ar fi bine sa o aduci la cunostinta partidelor cu tendinte unioniste din Moldova sau de la noi.Pentru realizarea acestui deziderat ar trebui ca acest subiect sa fie intens mediatizat.

    • Asta se face deja… doar ca birocratia din administratia romaneasca e mai mare decat din cea ungureasca 🙂

    • Ghita Bizonu'

      Cer e aia sa incline balanta spre vest ?!
      Ma cam doare fix in coltu mesei de ballabta spre vest. Eu doresc (re)unirea.

      Prosteala spre vest este exacat ce li se propun e azi L Moldova poate sa intre ea singura in UE ., Deci nu este necesara unirea cu Romania.
      Ca ar tebui sa stiti ca exista unelew resentimente. Pe acolo am auzit vorba „cun roamnaii pan’la Nistru si cu rusii pan’la Prut” adica mai duceti-va-ti dracului si lasati-ne in pace (ma rog ar avea un ele motive „ati rams iaic swsa mnta de bolsevici? Va scoatem bolsevismu din cap!” sau „mama voastra de burghezsi capitalisti reactinari mamaligari pahod na Sibir”)
      In plsu unii prtaslai d epe aici in cautare voturi ” sariti fartyi basdaranebi scpait-ne d e”comunisti” Asa ca unii mai impresionabili si mai debili (studenti de x) au inceputs a zica ca poa totusi .. In 90 am dat peste un june care de abia invata romaneste (parintii totusi etnic romani) care zicea cu mandrei priele cuvinte invatate „Mi-e rusine ca sunt roman!!” Refrenu teleptualimii den Bucale … Alriu cetinei s-au dus cu gura mare ca vor restituiri … Altii sa le explice ca azi cestia cu natiunea su statu nbatrional edepasita azi Europa!! Pai cum credeti ca ua ajuns aici Leonida Lari si Frigore Vieru? Dupa ce niste scritori de prin Bucale au ajubs la Chsinau si au explicat cestia cu natiunea depasita si poezeazu patriotica o prsiteo ceausista ..

      Asa ca despre ce provest gavariti aicea gaspada?!
      Cestia e simpla : cu Romania sau fara.

      • @Bizonu
        La alegerile din toamna, din Moldova nu se voteaza pro / anti unire ci se voteaza intre partidele pro-vest si cele pro-ruse.
        Step by step, man.

  15. @captu’ satului
    „Regretele” Japoniei fata de Coreea, si ma refer la intreaga peninsula, nu sunt considerate suficiente nici azi.
    Vizita lui Obama, luna trecuta, in Japonia si apoi in Coreea de Sud a scos in evidenta aceasta situatie.
    „Jetting from Tokyo to Seoul on Friday morning, his second stop on the trip, Obama was between two nations mired in an old feud. South Koreans are furious over what they perceive as inadequate remorse from Japan over its brutal colonization of their nation from 1910 to 1945 and its use of Korean „comfort women” as sex slaves during World War II.”
    http://www.latimes.com/world/asia/la-fg-obama-asia-20140425-story.html
    Iata scuzele Japoniei legate de acest subiect:
    January 1, 1992: Prime Minister Kiichi Miyazawa, in a press conference, said: „Concerning the comfort women, I apologize from the bottom of my heart and feel remorse for those people who suffered indescribable hardships”.
    Pare suficient, dar coreeeni cer ca aceste regrete sa se reflecte si la nivelul educational al societatii japoneze. Aici e mai complicat …

  16. S-ar putea sa ma pis eu un pic contra vantului, dar vad lucrurile in felul urmator. Cred ca suntem cu totii de acord ca R. Moldova e o aberatie, bizarerie, nonsens. Care-i logica sa existe Romania 1 si Romania 2? Acestea fiind zise, eu nu recunosc un stat separatist, cu frontiere trasate de Stalin, care tine captivi vreo 3 milioane de romani (sau cati or mai fi). Nu trebuia ca ai nostri iubiti conducatori sa recunoasca independenta acestei constructii si sa continuie efectele rapturilor din ’40 si ’44. Nu e productiv sa dezgrop mortii, nu subestimez forta rusnacilor, dar cu un dosar beton care sa explice pretentiile firesti la reintregire nu stiu daca putea cineva sa zica nu. Sau putea, dar depinde daca ar fi si actionat contra acesteia.
    Prin urmare, nu pot sa cer cetatenia asa zisei Republici, ar insemna sa recunosc legitimitatea fiintarii acestei constructii bizare si monstruoase. O parte a teritoriului tarii mele este sub ocupatie straina (ruseasca) in acest moment. Deja imi fac nervi doar cand ma gandesc ca am nevoie de pasaport ca sa merg intr-un oras din propria tara. La cum merg lucrurile, maine-poimaine poate o sa am nevoie de asa ceva si ca sa intru in imaginarul „tinut secuiesc”.
    N-am amintit de N Bucovinei, Herta si Buceag, care au fost luate de URSS, mostenite fara rusine de statul artificial Ucraina. Stat care a profitat de apatia si tradarea „conducatorilor” nostri, care au luat pozitia curvei mute si au semnat „tratate” de frontiera.
    Deci nu, nu vreau cetatenia „moldoveneasca” a „Republicii Moldova”, cum nu o vreau pe a Republicii Banat, Republicii Oltenia s.a.m.d Nu are nici o legatura ideea asta -vanturata si de Smeagol si de alte „vedete”- cu smecheria in sensul cel mai bun intamplata la Unirea Principatelor.

    • @ CIP,
      Vrei-nu vrei, R.Moldova este stat recunoscut international, inclusiv de Romania (noi am fost primii) la ONU.

      Acum, o modalitate civilizata sa ne-o apropiem, este cea cu cetateniile, alaturi de investitii, infrastructura comuna, baze de date comune, etc.

  17. Suntem patrioți și avem numai bune intenții față de soarta României.
    Vorbim de arme, de dotări și achiziții militare, de cât de bine ar fi să avem și noi o armată modernă și eficientă care, în cazul unui atac extern, ne-ar apăra ca să nu ne pierdem…ce? Independența? Cui îi pasă de ea?
    Nimeni nu-și mai aduce aminte de Ziua Independenței României care se sărbătorește(?) chiar azi, 9 mai. Nimeni nu-și mai aduce aminte de sacrificiile făcute pentru obținerea ei.
    Dă-o dracu`!

    Vasalitatea este mai bună decât independența.
    Obediența este mai bună decât demnitatea.
    Americanii este proști că sărbătoresc pe 4 iulie, noi esteam dăștepți că habar nu avem ce-i pe 9 mai.

    Sau invers!

  18. acuma ma scuzati, dar asta este parerea mea despre unirea cu fostele teritorii romane furate de rusi cu acordul germaniei naziste.
    mi se pare un lucru bun unirea,dar ce se intampla cu urmatoarele aspecte:
    acele teritorii au fost luate acum 74 de ani unde populatia romana a fost deportata rusificata, generatiile actuale sant rusificate li se baga in cap ca ei nu sant romani ca nu vorbesc romaneste ci limba moldoveneasca, li sa sters istoria samd.
    1 in r.moldova sant multi rusi, moldoveni care nu vor unirea cu romania ci spun ca traiesc mai bine de partea rusiei

    2 daca se va face unirea ce se va intampla cu acei moldoveni rusificati din cap pana la picioare?

    concluzia mea : pentru a face unirea ar trebui o ramanizare fortata

    • 1. rusii din R. Moldova nu sunt nici 10%, ci undeva la 6-7%. ucraineni la fel. Si noi avem acum 7% din populatie care se identifica maghiara iar liderii lor spun ca vor autonomie. Dupa unire, procentul lor va scadea, la fel cel al rusilor si ucrainenilor.

      2. Se numeste educatie…si aia ia timp, nu se face de azi pe maine…

      • marius zgureanu

        tu zici ca va scadea populatia daca va fi unire
        sau poate se vor intelege rusii si maghiarii contra noastra

        • Rusii si maghiarii se vor intelege contra noastra si fara unire 🙂
          Deci vorba aia, decat sarac si bolnav, mai bine bogat si bolnav 🙂

    • @PREDA PAUL

      „teritorii romane furate de rusi cu acordul germaniei naziste”

      Aici trebuie adaugat „dar si acordul aliatilor SUA si UK”.

    • „concluzia mea : pentru a face unirea ar trebui o ramanizare fortata”

      Da, si o epurare etnica ar merge tare bine, ca sa amintesc inca o idee geniala de pe aici de pe forum.

      Deci… suna excelent, facem si noi exact ce ne-au facut rusii noua, dupa care daca nu ne iese si ne-o luam in bot, urlam ca au venit aia peste noi si ne-au rusificat.

      Concluzia mea: daca vrei sa faci romanizare in Republica Moldova, trebuie sa bagi bani in ea si sa le arati moldovenilor ca e mai bine cu Romania decat cu Rusia, sa bagi bani in propaganda si ONG-uri acolo, in educatia moldovenilor.

      Altfel daca promiti ceva si nu te tii de cuvant, e fix egal cu zero. Un prim pas a fost facut dand moldovenilor pasapoarte romanesti, dar asta nu e destul.

  19. ideia nu-i rea deloc
    dar nu trebuie sa locuiesti la ei ca sa poti cere cetatenia?

  20. la ce va trebuie catatenie cand Moldova se va uni cu Romania.

  21. Cred ca deocamdata e nevoie de politica pasilor marunti dar fermi . Daca lucrurile se precipita peste masura sau sunt prea incetinite metodele de reeducare , nu prea se rezolva mare lucru , din contra , vor fi din nou reindoctrinati pe sistemul ”homo sovieticus ” . Asta-i cea mai mare problema a moldovenilor la ora actuala …nu au suficiente repere in afara rusiei -miere si lapte si occidentul rau care le distruge somnolenta indoctrinarii . De aceea trebuie luat usor , cu pregatire poate pe generatii sau pe ajutorare masiva . Altfel , ceea ce invata prin scoli bolsevizate cu capcaunul capitalismuli s-ar putea sa devina parte din realitate , si atunci , nu-i mai poti castiga . Pana la urma frica e efectul cel mai prezent pe acolo . Frica de a nu-i supara pe rusi si frica de a nu fi prada capcaunului occidental care din pacate nu prea o facut concesii de adaptabilizare fata de statele baltice ,din contra …,zic eu .

  22. Timisoareanu

    Prietena mea e basarabeanca din Orhei, Republica Moldova si ma tenteaza ideea de a-mi face cetatenia moldoveneasca, ea avand deja cea romana!

    Traiasca unirea.!
    Apropo de procentul rusiilor in Rep.Moldova: conform ultimelor statistici, nu marul rusiilor in Moldova ar fii undeva la 5,6-6% maxim, iar al ucrainieniilor undeva pe la 8-8,5% maxim. Gagauzii sunt undeva la 4,4% iar bulgarii undeva la 2,3% din populatia Rep.Moldova!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *