Enciclopedia Armelor:Jeepuri semi-senilate, VW Kubelwagen & Jeep Willys

Episodul XXII: Jeepuri cu senile Germania si SUA

 

 

Exista in randul tehnicii militare din WW II vehicule si echipamente despre care numai cine n-a vrut sa auda, n-a auzit! Aceste vehicule sunt la mare cautare si astazi printre colectionarii si pasionatii de echipamente militare, existand chiar si cluburi si expozitii specializate unde fericitii proprietari ai unor asemenea vehicule le expun cu mandrie ori fac schimb de experienta, documentatie, piese de schimb, etc, cu altii asemenea lor.

Ei bine, din randul acestor vehicule, ce-si au originea inainte sau chiar pe timpul desfasurarii WW II, extrem de cunoscute in randul pasionatilor de tehnica militara, fac parte si renumitele VW KUBELWAGEN (german) si JEEP WILLYS (american) –adevarati cai de povara folositi practic oriunde si oricand, pe toate fronturile WW II de catre beligeranti, achizitionate anterior sau din capturi, dar cu siguranta bine cunoscute si respectate pentru performantele si versatilitatea lor, atat de catre „prieteni” cat si de catre „dusmani” (vezi anexa 1).

Cu greu pot fi gasite vehicule militare atat de cunoscute precum acestea, si, ca urmare, nu ne vom opri asupra istoricului lor, prea bine cunoscut dealtfel, ci ne vom opri asupra unor variante prototip ale acestora, prea putin ori deloc cunoscute pe la noi –semisenilatele pe sasiu de VW KUBELWAGEN si JEEP WILLYS.

Unul dintre acestea a purtat numele de VW KUBELWAGEN Type 155 si a avut mai multe prototipuri –foarte probabil insa ca acestea sa fi fost realizate pe structura celui initial –ce, din pacate, n-au intrat niciodata in productie de serie, dar in schimb s-au dovedit a fi originale si interesante prin solutia tehnica dezvoltata.

Type 155-0, primul prototip

Dezvoltarea unui asemenea semisenilat a avut la baza sasiul renumitului vehicul tot-teren german, VW KUBELWAGEN Type 82, aparut la sfarsitul anilor *30 in dotarea tuturor categoriilor de forte armate ale celui de-al III Reich, si utilizat in mai multe variante pe toata durata razboiului (era poreclit „dragastos” de catre soldatii germani „Galeata” sau „Cada de baie”, datorita formei sale specifice). Ideea dezvoltarii unei variante semisenilate a aparut in 1942, cel mai probabil in urma experientei frontului sovietic, unde Kubelwagen de serie avea dificultati in a se descurca prin noroaiele si zapezile „Maicii Rusia”, coroborata fara niciun dubiu cu experienta africana (vezi anexa 2). Ca urmare, la uzina VW din Stuttgart, s-a inceput dezvoltarea unui Kubelwagen semisenilat, cunoscut in evidentele firmei drept „Schneeketten” (s-ar traduce in ceva de genul „jumatate de senila/jumatate pe senile”) si ar fi avut mai multe modele de suspensie (unele avand senile mai subtiri si galeti mai mici, altele avand senile mai late si galeti mai mari), vehicule ce apar in documentele firmei numerotate de la 0-4, insa, cel mai probabil este vorba de unul si acelasi vehicul, pe care s-ar fi testat mai multe variante de suspensie si cale de rulare pe senile. Unele dintre aceste suspensii au fost realizate de catre firmele Porsche (probabil toate celelalte variante, cu certitudine insa cea finala, cunoscuta drept Type 155/4c) si Horstmann (vehicul cunoscut si ca Type 155/4b, avand design simplificat).

Type 155-2 cu senile simplificate

O varianta deosebita a fost cea cunoscuta drept Type 155/3b, ce putea fi echipata la rotile directoare cu schiuri, acestea prinzandu-se direct sub acestea –varianta ce poate fi considerata un precursor al vehiculelor de zapada actuale.

Testele efectuate au demonstrat faptul ca semisenilatul n-avea probleme cu calea de rulare in teren accidentat sau inzapezit, dar cu toate acestea se dovedea a fi prea lent pentru gustul infanteristilor (vezi anexa 3), si mai mult decat atat, pretul de cost era mare. Aparusera intre timp variante de Kubelwagen care faceau in mare parte fata oricarui teren, mult imbunatatite fata de cele initiale, printre acestea chiar si una amfibie cunoscuta drept Schwimwagen/Type 128/166, astfel ca realizarea unui semisenilat nu prea se mai justifica in viziunea OKW. Varianta finala de semisenilat Kubelwagen, cunoscuta drept VW KUBELWAGEN Type 155/4c, aparut in anul 1944, avea urmatoarele performante: viteza maxima in teren accidentat 8 km/h; consum de combustibil 150 litri/100 km; frane consolidate; diferential modificat si optimizat exploatarii semisenilatului; nu se stie cu certitudine ce greutate avea, dar se presupune ca depasea lejer 1,5 tone.

TYPE 155 -4b cu design simplificat Hortsmann

Si daca tot am amintit aici despre preocuparea germanilor cu privire la consumul de combustibil, unul dintre motivele determinante ale anularii acestui proiect, sa aruncam o privire asupra unei alte variante exotice sa spunem, a renumitului Kubelwagen. Aceasta era atat de speciala incat multi ani nu s-a stiut de existenta sa, ea purtand numele de VW KUBELWAGEN HOLZBRENNER („arzator pe lemne”).

KUBELWAGEN HOLZBRENNER

Ei bine, numele nu este deloc o gluma, acest Kubel chiar functiona pe principiul unui cazan pe lemne, si se dorea a fi un inlocuitor al motoarelor Diesel si pe benzina, basca economia de ulei, aceste derivate ale petrolului incepand deja sa devina o problema pentru masina de razboi germana inca din 1943. Firma VW, dupa toate probabilitatile, a realizat un singur prototip de KUBELWAGEN HOLZBRENNER cu care in timpul testelor s-ar fi parcurs distanta de minim 160 km, cu un consum redus de lemn (vezi anexa 4). Exista surse care mentioneaza faptul ca mai multe asemenea vehicule „pe lemne” erau in uz in Germania, multe fiind opera unor inventatori anonimi civili, nevoiti sa se descurce, de voie de nevoie, cu lipsa din ce in ce mai acuta a benzinei si motorinei (frontul avea oricum prioritate, dar informatia este incerta –foarte posibil sa fie doar folclor).

TYPE 155 -3b cu schiuri la roti

 

VW TYPE 155 4C si un Kettenkrad

Alte surse mentioneaza faptul ca mai multe VW HOLZBRENNER ar fi fost in uzul SS-ului, deosebit de interesata in gasirea unor „combustibili alternativi” care sa inlocuiasca traditionalele benzine si motorine. Cu certitudine insa, SS-ul a sprijinit masiv producerea de combustibil sintetic, utilizand plante (ceea ce se face si astazi, o asemenea planta fiind, dupa cate stiu, rapita), „sponsorizand” mari plantatii de acest fel in Germania, inclusiv prin folosirea detinutilor din lagarele de concentrare ca forta de munca ieftina si usor de „inlocuit”. Aceste vehicule ar fi fost realizate, in marea lor majoritate, de catre firma Porsche (asta daca intr-adevar au fost mai multe si nu doar un singur exemplar).

Type 155-4 varianta finala

Mai mult decat atat, odata cu invadarea Germaniei in 1944, generalul Patton ar fi ordonat inginerilor US. Army sa modifice motoarele vehiculelor americane, pentru a putea rula si cu benzina sintetica, mai usor de gasit pe-acolo decat cea obtinuta din petrol –se pare ca inginerii chiar au facut asta (posibil insa sa fie vorba doar de vehicule germane de captura).

 

 

 Jeep Willys 6×6

Si cum am mentionat fortele SUA, haideti sa trecem la un nou semisenilat, de aceasta data de fabricatie americana. Este vorba de o varianta a celebrului JEEP WILLYS aparuta in luna ianuarie 1943. Ideea unui asemenea vehicul a aparut din necesitatea unui tractor pe senile, capabil sa evolueze fara probleme pe gheata si zapada. Armata SUA intentiona sa foloseasca acest vehicul la una dintre cele mai importante baze militare ale sale, situata in Insulele Aleutine din nordul Oceanului Pacific, considerand ca acestea s-ar afla in vizorul japonezilor. Mai mult decat atat, USAAC/US Army Air Corps, avea nevoie de un asemenea vehicul pe aerodromurile situate acolo, gandind la un vehicul semisenilat versatil, rezistent la intemperii si vreme rece, capabil de autonomie ridicata, pe care sa-l poata utiliza in manevrarea avioanelor pe aerodromuri, in misiuni de cautare-salvare si recunoastere, transport, etc. Cum deja se aflau in uz vehicule de tip JEEP WILLYS (vezi anexa 5), ce se dovedisera reusite si rezistente, atentia s-a indreptat asupra acestora, pentru a fi transformate in vehicule de zapada, dotate cu schiuri si senile. Ca urmare a specificatiilor USAAC, firma constructoare a JEEP-ului, Willys-Overland Motors (vezi anexa 6), a construit primul „tractor de zapada” pe sasiu de Jeep Willys, cunoscut drept T-29, in ianuarie 1943. A mai fost un prototip numit T-28, dar nu este sigur care dintre acestea a fost „number one”, T-29 sau T-28 (sursele se contrazic in acest sens), insa, cu certitudine, la baza semisenilatului a stat Jeep-ul Willys 6×6, la care puntile spate au fost inlocuite cu suspensii pe senile (vezi anexa 7).

Jeep T-28

O varianta aparte a T-28/29 a fost T-29 E1, poreclit PENGUIN/PINGUINUL (vezi anexa 8). Aceasta varianta a fost realizata o scurta perioada de catre firma International Harvester, posibil in doar 5 exemplare, ce au fost testate in martie 1943 la Camp Hale/Colorado, vehiculul avand: greutate: fara incarcatura 2940 kg/cu incarcatura maxima 3840 kg; echipaj 3 oameni; schiurile aveau 8 cm latime si 60 cm lungime (atingeau solul pe minim 40 cm din intreaga suprafata); avea roti de 12 cm latime si 82 cm diametrul; motor de 63 CP/3900 rpm; rezervor intern de 75/76 litri; cutie de viteze Warner cu trei trepte de mers inainte+marsarier; viteza maxima cu roti era in teren accidentat de cam 30 km/h; autonomia echipa cu roti era de aproximativ 400 km dar era relativa, fiind dictata de conformatia si dificultatea terenului; echipat cu roti sau cu schiuri vehiculul putea urca pante de 60º; echipat cu roti putea trece vaduri adanci de maxim 30 cm; lungime vehicul echipat cu roti 4,6 m.

Jeep T-29 E1 in teste

Cu toate ca avea performante bune, vehiculul echipat cu schiuri era dificil de condus, avand nevoie de raza mare pentru a putea vira (cel putin 30 m), iar utilizarea in conditii vitrege a suspensiei pe senile ducea la uzura rapida a componentelor sale, cu toate ca presiunea exercitata pe sol era de doar 1 kg/cm patrat. Din luna noiembrie 1944 pana in luna aprilie 1945, cel putin trei exemplare de T-29 E1, posibil de T-28, au fost testate intens in poligonul de la Aberdeen Proving Grounds/Washington, acestea inca mai erau acolo in 1949 (au parcurs in timpul testelor cel putin 1300 km. Doua dintre acestea au fost inscriptionate cert cu numerele 39 si 40, cel de-al treilea nefiind cunoscut). Posibil ca inca trei exemplare sa fi fost aduse la Fort Riley in decembrie 1944 si testate, dar fara a intra vreodata in lupta.

Galerie Foto Jeep T-28/T-29 Pinguin  

 

Enciclopedia Armelor: Episodul XXIII – Portavioane americane, USS Langley/CV-1

 

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.leadwarrior.com/Lw35203-h.htm

www.milweb.net/features/jeep.php

 

ANEXE

 

[1] Armata Romana l-a folosit si ea, in mare parte din capturi, insa interesant este si faptul ca seful Misiunii Militare Aeronautice germane din Romania, generalul Alfred Gerstenberg, avea pentru uzul personal doua vehicule, un VW KUBELWAGEN Type 82 pentru deplasari in teren si un MERCEDES 500 ADMIRAL pentru protocol

[2] Nisipul desertului dadea de furca oricarui vehicul, facand praf motoarele si uzand inainte de vreme transmisii, cutii de viteze, amortizoare, cauciucuri, etc. Cele mai teribile capcane ale desertului erau insa „nisipurile miscatoare”, ce puteau inghiti fara probleme un vehicul

[3] Datorita greutatii caii de rulare pe senile vehiculul era submotorizat –motorul original nefacand fata solicitarilor in teren accidentat, ba mai mult decat atat, consumul de carburant crescuse prohibitiv, ceea ce era inacceptabil pentru Inaltul Comandament german

[4] Foarte probabil sa se fi folosit drept combustibil si carbunele de lemn, compus pe care-l folosim si astazi cu mare succes la…gratarul traditional, nelipsit din viata cotidiana, cu atat mai mult la sarbatorile traditionale

[5] Despre aceste vehicule cei care le-au folosit in lupta, de la soldati la generali, au avut numai cuvinte de lauda. Un soldat scria in memoriile sale, citez: „Doamne, eu nu cred ca am putea continua razboiul fara Jeep. El face totul. Merge peste tot. Este credincios ca un caine, puternic ca un catar si la fel de agil ca o capra. Daca vrem caldura, tragem un Jeep deasupra transeii si lasam motorul pornit”. Si, daca la aceste edificatoare cuvinte le adaugam pe cele ale generalului Dwight D. Eisenhower, avem un tablou complet a ceea ce-a reprezentat Willys-ul pentru armata si soldatii SUA: „Jeep-ul, Dakota si LCT-urile, au fost cele trei instrumente cu care am castigat razboiul”

[6] Infiintata in anul 1908 de catre John North Willys. Firma sa, alaturi de Bantam Car Company si Ford –firme ce primise aprobarea de a construi Jeep-uri pentru nevoile Armatei –au realizat pana la sfarsitul razboiului 360000 de exemplare de Willys, in mai multe configuratii. Un numar foarte mare, multe se afla si astazi in colectii particulare, fiind la mare cautare printre colectionari, basca c-au fost realizate sub licenta sau nu in multe state ale lumii. JEEP este o marca foarte cunoscuta si astazi

[7] Realizat in doar 15 exemplare, dupa unele surse, avand motor L-134, 68 CP si 1,4/1,5/2,5 tone greutate –in functie de destinatie. Vehiculul era destinat, in general, transportului de marfuri, echipamente si raniti, dar a avut si o varianta dotata cu un tun AT de calibrul 37 mm, destinata inclusiv sprijinului de artilerie a infanteriei, ce probabil ajungea la 2,5 tone greutate, avand 10 membrii in echipaj. Varianta cu tun AT este foarte probabil sa fi fost folosita in Pacific, nu se stie cu certitudine insa, si nici numarul de exemplare construite

[8] Din motive evidente bineanteles. Sursele sunt neclare, posibil ca acesta sa fi fost un T-28 modificat, dar porecla era destinata ambelor variante), ce putea fi echipata cu schiuri la rotile din fata (dar exista si posibilitatea ca acestea sa fie scoase complet si inlocuite cu schiuri. Deci, vehiculul functiona la fel de bine echipat atat cu roti+schiuri, cat si echipat doar cu schiuri

 

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor – Balene de otelEnciclopedia Armelor – USS Langley/CV-1. >>