15 August 2020 – Ziua Marinei

– LIVE – Ziua Marinei Române 2020

?LIVE?Ediția din anul 2020 a Zilei Marinei Române este consacrată aniversării
a 160 de ani de la înființarea Marinei Militare moderne. Spre deosebire
de alți ani, când Forțele Navale Române organizau cel mai mare spectacol
naval din țara noastră, atât pe mare la Mangalia și Constanța, pe Dunăre
la Brăila și Tulcea, precum și în alte orașe porturi, anul acesta
evenimentul este prezentat la o scară mai restrânsă, care păstrează,
totuși, câteva elemente tradiționale.?

Publicată de Forțele Navale Române pe Vineri, 14 august 2020

162 de comentarii:

  1. Preferam sa spună că au semnat azi contractul pentru corvete si modernizarea fregatelor. Daca nu se poate, o s-or mai tândălească x ani. Atât.

    5
  2. Ce sarbatorim mai intai, disparitia flotei comerciale (300 de nave) sau lipsa marinei de razboi? Ca sa stim si noi in cinstea cui inchinam paharul la priveghi…

    46
    • Nu mai fi asa pesimist ca pesimismul este contagios :). Hai sa vedem si jumatatea plina a paharului (rusnacii ne ameninta deci existam si ii deranjam.. 10 iar-uri vor fi modernizate, 2 F 16 sunt in drum spre tara, noi aici pe site suntem bine sanatosi , ne iubim tara si suntem mega critici de fiecare data cand situatia o cere …critica constructiva. .) In cinstea voastră a tuturor celor care azi isi sărbătoresc ziua numelui inchin un pahar de vin rosu si va urez un LA MULTI ANI din suflet !!!

      12
      • Deci preferi un optimism “prost” adică știi ca nu ai armata nici măcar sa țină HOLD cioloveacului pana veniră americanisky, eu prefer de departe un pesimism cel puțin pesimismul îmi spune clar ce arme am și ce pot face, strategii, prieteni și aliati.

        Un foarte bun psiholog chiar afirma ca un pesimist e de fapt cel ce te ajuta sa vezi realitatea așa cum e.

        5
        • Prefer optimistul pesimistului 🙂

          3
        • Daca te plangi ca o baba stirba si vezi totul negru nu te mai invadeaza rusul ? Pana ajunge „americansky” ? Ca sa te citez pe tine :)). Pai tot amerikansky sa lupte pt noi ? Da noi ce avem scutire de la.medic .. de nu luptam noi? Or fi si rusnacii astia niste supra oameni si 1 de-al lor cu mainile goale rupe 10 românași de-ai noștri? 🙂

          6
          • @Marius, bre nu te supara nu ai nici o treaba pe aici, chiar nici una, nici pe partea de vederi politice si nici sa crezi in ceva cu exceptia ca….ma aabtin.

            ce sa lupti, unde ? stii macar unde te afli ?

      • halal argumentatie!!!

        Bre rusnacu te ameinta fiindca
        1)asa este el obisnuit!
        2)sa nu te miri ca …..-n targ cant te ocupa!
        Si oricum ii deranjam …. ca stam intre ei si Țarigrad!

        1
  3. Slaba de tot, si daca vom avea cele 4 corvete Gowind, nu este suficient…

    3
    • Ce-mi este p(comunist, corupt)sd,ce-mi este pndl? Aleceasi rahaturi policianiste si incompetente!!! Sper sa castige alegerile generale uszr-plus….ultima speranta! Si daca nici astia nu vor face ceva bun pt Romania si romani…..praful se va alege de Romania si locuitorii ei!!!

      3
  4. Aproape ca a trecut si „Anul Marinei” cu investitii pe toate „fronturile”.

    Sa traim bine!

    La multi ani.

    2
  5. Iar au sters praful si au deschis submarinul. Delfinul.?. Propun sa puna la intrare o cutie metalica unde poti dona ceva banuti ptr a vizita submarinul. Cel putin pot plati femeia de curatenie… Vai de marina noastra unde a ajuns.

    9
  6. Nici o lansare de Strela de pe umar anu’ asta ?
    Pfff….

    3
  7. Prezenta trista a Marinei Romane intro zi mare; 15 August.

    1
  8. Doar cand te uiti la Termita aia antediluviana iti dai seama ca suntem in alt secol?Marina Romana e doar un muzeu plutitor cu viitor incert! Fir-ar…Ce e de sarbatorit in afara de traditie?

    7
  9. Cine e Marina asta, o cunosc de undeva? Prietena cu Mihaela, ceva? Revenind, chiar sarbatorim copaile alea chele? Adica ne mandrim cu… Cum naiba sa le zic la penibilitatile alea… Copai? Ca nave de razboi in 20 20 nu par a fi… Dar na, la multi ani, Marina Romana!!!

  10. Trista Ziua Marinei de anul asta, nici macar promisiuni nu am mai primit.
    Speram sa aflam vreo veste legata de corvete, vazusem ca ieri aparuse pe hotnews un articol reclama la Naval Group si imi faceam sperante ca poate anunta astia ceva de 15 august.

    In momentul de fata suntem inexistenti la Marea Neagra, la fel ca bulgarii si ucrainienii.
    Si cel mai grav e ca va mai dura ani buni sa avem toate cele patru corvete operationale si probabil doua decenii sa avem un prim submarin.
    In timp ce rusii si-au pus la punct ditamai flota Marii Negre de acum cativa ani.

    5
  11. Care marina?!????????????????????

    1
  12. Trist este ca toti jeneralii ăștia bine plătiți și pe gura si pe nas împreună cu Ma Ciuca Ma și cu Ciolanis in frunte inca mai vand iluzia ,, Ziua Marinei Romane” …….e ca si cum ai ura la mulți ani cuiva mort!….iluzionisti ce mai , ii dau ăștia lecții lui Copperfield , bravo lor ca se pricep!

    9
  13. SOBORUL DE PREOTI…..MINUNAT!
    apoi de remarcat o silueta care scotea un fum gros …..tot asa bine o puteau vopsi roz….camuflajul e inutil cand scoti asa ceva pe cos…….
    ….eternul bric MIRCEA…….
    …..fregata din filmare fara elicopter ……..
    ….eu nu prea am vazut sisteme de rachete ….CIWS…..dar probabil mi-au scapat..
    dar am vazut o mitraliera cu 2 servanti!!!
    asta da arma de descurajare…….cu asa ceva si cu tunul de 76 furnizam securitate pe baltoaca…!!!………….a era sa uit de piesa de inventar DELFINUL….
    domnii amirali,….generali……super marinari…..lei de mare…..foci de uscat….contra-amirali……au aflat ca suntem in 20 20 ???

    in rest doar de bine….

    11
    • Bricul Mircea e o nava scoala. A fost folosita si de marina germana de curind, cit timp nava sora Gorch Fock a fost in reparatie.

      In plus e o nava construita in 1938. Are vele, ffs, e un simbol al secolului XIX!

      E motiv de mindrie daca restul sint asa cum sint.

      14
    • Bricul e ok. Singura nava care bifeaza parametrii operationali moderni…

      11
      • N-avem flota, dar avem velier de protocol
        Perfect
        E ca si cum tanchistii ar invata meserie in armura, pe cai, cu sulite la turnir

        11
        • Pe Bricul Mircea se invata coeziunea echipajului, sa calesc caractere etc, se invata marinaria clasica, cu sextantul si compasul. Este o nava-simbol nu numai pt marina militara ci pentru intreaga Tara.

          Nu numai noi avem veliere ca nava scoala: americanii si germanii au nave-surori ale Bricului Mircea, Italia are chiar doua astfel de nave, cred ca si Spania, dar nu stiu sigur.

          Marina este conservatoare si cea mai traditionalista ramura a sistemului militar national iar aici le dau dreptate, este o nava magnifica si merita toti banii pe care-i cheltuim cu ea.

          Si din pacate Bricul Mircea este singura nava 100% operationala la nivel international aflata in dotarea Marinei Romane.
          Eu personal iubesc nava asta desi n-am avut ocazia sa urc la bordul ei niciodata.

          PS Daca te-ai intalnii cu cativa ofiteri din flota s-ar putea sa iei bataie cu asemenea opinii…

          22
          • nici cheltuială nu i-aș spune…

            1
          • Si rușii îl au pe Svedov (cedat întâi de germani britanicilor dar aceștia din urmă, amabili, l-au dat rușilor ca despăgubire de război). E cel mai mare velier navă școală, bazat la Murmansk. Iar ucrainienii o au pe Drujba, construit în Polonia și bazat la Odesa.

            2
          • M-am intalnit, stai lin si n-am luat
            Am facut si cursuricu marinari
            Compas? E busola
            Si zi-mi cum calculezi longitudinea si latitudi ea unei nave

            3
          • @GeorgeGMT, portughezii o au pe Sagres care e tot sorella cu Mircea.

            2
          • Sunt 3 din toata flota care pot sa ma bata, ca am facut sparring cu ei pe tatami daca stii ce e ala. La PF si SAS Constanta baietii sunt bazati.
            Unul e seful scafandrilor. Te-ai bagat ca musca-n mare
            N-ai facut arte martiale decat cu cheia franceza stil Do-rel
            Nu ma cearta ei dar te-ai trezit tu care n-ai vreun port cu marina

            4
            • Toate au limita si deja ai atins-o, ultimele tale comentari au fost doar samanta de scandal.

              5
            • intr-o epoca a armelor de foc te lauzi ca practici tehnici de lupta din epoca pietrei si a bronzului si ii critici pe altii ca folosesc tehnici medievale

              6
            • boss, nu stiu ce arte martiale ai facut tu dar alea adevarate nu se fac pe tatami.

              8
              • ai dreptate
                multi militari fac tot felul de bullshido-uri. eu am facut kickbox la metrorex acum un deceniu
                box, kickbox, bjj, lupte sunt sporturi reale
                kong fu, karate, krav maga, ninjutsu, tai chi si altele sunt cvasi culte pline de bullshit si tot felul de „maestri shihani” cu 15 dani care nu stiu deloc sa se bata dar storc oamenii de bani cu tot felul de echipamente idioate

                4
                • judeci tot prin pregatirea pe care o ai ,nu cred ca cineva isi doreste ca un maestru de Kung fu Dian Xue sa ii demonstreze cat de maestru e,eu sincer nu mi-as dori,toate artele martiale sportive sunt niste forme fara fond,pentru ca sunt castrate de scopul esential pt care au fost creeate,de ati distruge inamicul in lupta,ceea ce inseamna moartea oponentului, restul e gargara mediatica de cat de tare e cutare si cutare si cat de mult se umfla muschii pe unii si pe altii

                  • regula de aur este daca nu concurezi cu careva nu practici ce faci decat in teorie si cu manechine care nu lovesc inapoi atunci „stilul” ala nu e bun de nimic.

                    daca nu exista competitii in artele alea martiale este pentru ca sunt praf.
                    artele martiale unde exista competitie sunt ok restul sunt bullshit

                    daca vrei sa faci tai chi pentru spiritualitate atunci intri unde ziceam mai sus cvasi culte.

                    cunosc personal oameni care au facut ninjutsu care nu stiu nici macar sa dea un pumn sau sa isi pastreze respiratia sub stres

                    cauta si singurel pe youtube ca sunt destule clipuri cu maestri batuti mar de luptatori de arte martiale reale..uneori chiar amatori
                    https://www.youtube.com/watch?v=QrkkewDC54g
                    https://www.youtube.com/watch?v=PLP_DInpPHE

                    1
                    • Daca imi permiteti si mie o opinie aici. In primul rand, artele martiale fie ca vorbim de cele traditionale japoneze sau cele traditionale chinezesti nu au nicio tangenta cu „bataia”. Chiar daca exista o parte de kumite(combat) pe langa ce de kata(tehnica) kihon (baza). Artele martiale au scopul clar determinat de a iti dezvolta disciplina, de a te dezvolta fizic si mai ales psihic. Mai departe chiar daca vorbim de kumite deci, aici nu-i scopul de a inlatura un advresar ci de a castiga niste puncte determinate clar pe baza unor reguli. Discutam de sportivitate deci si regulile unui sport.
                      A bate pe cineva, respectiv a inlatura un inamic nu este scopul artelor martiale sau a sportului in general. Desigur macar matematic ai avea sanse mai mari de a inlatura inamicul paracticand un astfel de sport decat nu stiu, dansul sportiv spre exemplu insa realmente nu te ajuta cu mare branza. Proceduri specifice de autoaprare, chei pe mana pentru dezarmare si tot felul de frectii, tin atata timp cat inamicul este unul cu abilitati fizice medii si ai de partea ta atacul surpriza. „Bataia” in mod clasic, adica aducerea unui inamic in starea fizica de a nu mai prezenta niciun pericol nu are la baza sportivitatea, reguli, ci un set de lovituri incompatibile de multe ori cu viata. Nu iti trebuie arte martiale sa-i tragi la unul o bata in cap. Gresala cea mai mare este ca atunci cand esti pus in asemenea situatii sa te crezi in ring si sa incerci sa „punctezi”. Regulile sportive nu se aplica, poti fi tu dumnezeul mmaurilor altoit cu Musashi, pot aparea oricand cutite, tovarasi de-ai agresorului etc. Fie fugi, caci fuga este doar sanatosa si niciodata rusinoasa fie neutralizezi inamicul prin orice mijloace, preferabil armate.
                      Restul dupa parerea mea sunt filme cu Bruce Lee scris „BruzLi” sau Jackie Chan scris „Cichi Cian”.
                      Concluzia, walk softly and carry a big stick sau sa ai in telefon niste prieteni care stiu sa lucreze in pluton.

                      5
                    • Că a postat domn’ letenent, mă bag și io,, ca vechi practicant, acu’ mai batraneste, cu rulmenții gripați, dar amintindu-mi…

                      @ Vlad „Sunt 3 din toata flota care pot sa ma bata, ca am facut sparring cu ei pe tatami daca stii ce e ala. ” asta e o dovadă de tupeu nemăsurat, ai făcut sparring cu toată Marina Română, sa faci o astfel de afirmație? Chiar cu toți???

                      @ robi
                      Că in orice domeniu, și aici sunt o grămadă de impostori.
                      Cu toate astea, e păcat că nu ai înțeles din timpul pe care afirmi că l-ai petrecut la sala, că nu există stiluri proaste sau slabe, ci doar practicanți nepregătiți. Mai mult, o grămadă de forme practicate nu au lupta de tip sportiv, cu reguli, nu vezi, de pildă, competiții de Okinawa -te. Nu ai vrea sa te intalnesti cu unul față în față, unul care da vreo 3000 pe zi pe braț la makiwara. Sau cu Shihan Furko Kalman, din perioada in care pregătea forțele armate ale Ungariei. Și acela era doar un karateka.

                      Desconsideri prea ușor și nu e cazul.

                      Încă o chestie, boxul amator a devenit, și nu era, o forma fără fond, pentru că regulamentul s-a modificat atât de mult, încât se urmăresc „punctele”, impresia artistică punctată de arbitri, simultan. Nu e cazul la profesioniști.

                      Urmăresc că hobby de mult UFC, ONE, K1, LK, campionatele de box thailandez etc, toate sunt sporturi, cu reguli, aproape de real, inspirate din artele marțiale tradiționale, dar nu sunt cu specific militar. Spre exemplu, fa diferența între taekwando-ul sport olimpic și cel militar.

                      Sunt sisteme de „arte marțiale militare”, americanii au, rușii, francezii, israelienii,… când ajung la civili, se pervetesc de la scopul inițial.

                      @lt
                      Vei fi și tu vreunul din studenții militari ce săreau gardul și mergeau la sălile din oraș? Voi parcă nu aveați sala, corect, nu?

                      9
                    • lt ai scos esenta din orice basca mea e cam comunista dar cu tot respectu o dau jos din cap chiar nu am ce sa zic si pian cat de zmardoi a fost tot la mardit cineva

                    • Astea sunt gogodi pentru copii. Scopul principal e sa inveti sa te aperi. Cum sa faci asta daca nu sti sa te bati?

                      O dati in niste balarii tipic comuniste. Mitul ala al lupatorului care e controlat….gogosi. Majoritatea care fac dastea sunt golani. Daca ati fi mers in sali ati fi stiut toti realitatea si nu mitul asta ridicol.

                      Sunt multi impostori dar sunt si stiluri impostoare cam toate astea chinezesti sunt praf. Nu ai forta in lovituri nu stiu nici garda sa tina multe nai ales ce vine din kong fu….flippy bullshit

                      Un pustiulica cu 2 ani de kickbox it bate orice maestru dp muntii wudang.
                      Mai cautati si voi pe net despre fake martial arts ca sunt multe si sunt sustinute cu idei din astea cu stilul, spiritualitate si bazaconii de genul.

                      Artele martiale unseamna bataie. Cautati in dex martial.

                      1
                    • israelienii cu krav-maga s-au orientat destul de bine 🙂

                      1
                    • cu tot respectul dar aceleasi opinii le are si taicamiu despre rugby ca e sport de baieti destepti si studenti…..cat se poate mai departe de adevar.

                      la fel si in lumea artelor martiale. alea reale unde chiar inveti sa te aperi sunt si sporturi unde concurezi si majoritatea practicantilor sunt pustani teribilisti, golani si interlopi. imi pare rau sa o zic dar asta e realitatea

                      alea false care o ard cu stiluri, spiritualitate, miscari secrete si o groaza de porcarii complet inutile contra cuiva care se bate cu tine. unde majoritatea sunt corporatisti care pun botul la tot felul de prostii
                      toti suntem mari maestri practicanti pana cand luam un pumn in dinti si tot antrenamentul ala unde lovesti aerul se duce pe apa sambetei

                      daca vrea cineva sa fie ninja sau kong fu master e treaba lui dar nu o mai ardeti cu cat de valabile sunt ca arte martiale ca nu sunt.

                      folositi internetul si nu mai credeti toate aberatiile, uite 12 minute din viata voastra are clipul asta ca sa va scoata din miturile astea

                      https://www.youtube.com/watch?v=oNDE_WmTU00

                      1
                    • Ooo Coane Priam, vorbim de acum 20 de ani. Era o sala dar veche, neconforma cu niciun standard, facuta cred din alta dependinta. Dar aveam.
                      Acum au sala nou super facuta, fain. Bravo lor.
                      De sarit gardul nu. Recunosc faptul ca am fost un tocilar, din ala de intreba profesorul daca ii mai recomanda o carte pentru studiu. Cu domnita, ne vedeam la intrare, frumos, elegant ca in interbelic: „Bei der Kaserne / Vor dem grossen Tor / Steht ‘ne Laterne / Und steht sie noch davor / Da wollen wir uns wiedersehen….”
                      In rest sport cat incape pe platou pe iarba orinde apucam. Colegi de sparing cat incap.
                      @Robi, mergi la oricare sala si spune-i la responsabilul de acolo ca vrei sa inveti „sa bati”. Stiu ce figureaza in dex sub cuvantul martial, la fel cum sensei inseamna invatator si nu comandant militar recte Shirei-kan sau razboinic/luptator adica Senshi.
                      In fine nu doresc sa dezbat la infinit tematica asta, chiar si la arta razboiului am recomandat carti ale unor maestri japonezi si coreeni. Fiecare cum doreste sa vada acest subiect. Smardoiala si perversa de pe targul ocna ii una si sportul si ringul ii alta indiferent daca discutam de un sport care are undeva la baza combatul armat (kendo) sau neinarmat (karatedo).
                      Nu-i important pentru mine sa am aici dreptate, important pentru mine este oricat de centura neagra ai fi cand vezi smardoiasii ca vin spre tine sa nu te crezi in ring, ca au murit niste oameni in acest mod stupid.

                      4
                    • Locotenente sunt multi care fac ce zici ru merg in sali de bullshido si provoaca maestri la lupte ca sa arate realitatea. Pentru cei ca mine care am mancat pumni in fata e deranjant cand vad copii si oameni in toata firea prostiti de fakerii astia cu tot felul de stiluri unde se bat doar cu aerul si dupa merg in discoteca si traiesc cu senzatia eronata ca ei sunt da shit ca au centura dragonului purpuriu sau mai grav ca pot sa dezarmeze pe unu cu un cutit….

                      Repet in berceni e scoala de ninja. Numai grasi, tocilari, ochelaristi si gagici….ala e cult nu arte martiale.
                      Pe marele lor maestru hokage al ninja chiar l a provocat cineva si s a eschivat mai rau ca la tulcea….

                      Ce fac astia in stilurile astea interzise sunt la fel de valabile ca naruto si drsgon ball z.

                      1
                • Vezi ca toate artele pe care le dispretuiesti au tehnici care sunt interzise in activitatile sportive dar permise in rest. Conteaza si cine practica aceste arte si mai conteaza partea nativa, cum simti lupta. Sunt o groaza de persoane care invata robotic tehnicile la sala dar cand ar trebui sa le foloseasca sunt zero. Conteaza si senseiul care te pregateste, metodele lui. In confruntarea dintre doi practicanti de scoli diferite va invinge cel mai experimentat, cel care stie sa aplice ce a invatat. Proiectarile in judo de ex poti tu sa le stii perfect dar daca nu stii sa-ti dezechilibrezi adversarul inainte degeaba le stii.

                  2
                  • Asta cu practici interzise e priceless. De parca unu care face box nu poate sa faca eye pokes…..ba poate si mai bine ca unu care face krav maga sau wing chung.

                    Krav maga ca si systema sunt bs.

                    si va mai zic un mit tehnica bate conditia fizica…..conditia fizica mai ales cardio bate tehnica la orice ora de aia aia din ufc vorbesc mereu de cardio. De aia khabib face la antrenamente lupte cu 4,5 adversari la rand fara pauza. Orice miscare interzisa sti daca ai obosit in jumatatea bataii si corpul e din guma nu o sa mearga prea bine pt tine.

                    Reslitatea e ca un ghiolban ca morosanu bate pe un tocilar care face wing chung cu senseiu de ii zboara borseta.
                    Umbla mai multe mituri despre arte martiale decat orice alt domeniu pe care il stiu eu.

                    de curiozitate cati din cei care imi raspund fac ceva? Si daca faceti ce anume?

                    1
                    • Io Io kempo la nivel de amator fara pretentii de performanta. Facui nu mai fac. De acord 100% cu nevoia conditiei fizice. Intr-o lupta de antrenament de 3 minute pot sa-ti cada bratele si sa gafai mai rau ca un maratonist. Conditie fizica sa stii sa respiri pe lovituri sa-ti conservi energia. Nu stiu ce face ghiolbanul de Morosanu la sala acolo vorbim deja de performanta.
                      Din ce stiu wing chun este mai mult o gimnastica ce circula pe net sunt fantezii razboinice. Un sensei de jiu jitsu sau un practican talentat si bine antrenat intr-o lupta fara reguli poate sa-l lase beteag pe unul ca Morosanu la fel si in cazul kung fu, shotokan etc etc. Cum spuneam conteaza cine si cum. Nu scoala de lupta. Si in ciuda miturilor marimea conteaza.

                      1
                    • „Asta cu practici interzise e priceless. De parca unu care face box nu poate sa faca eye pokes…..ba poate si mai bine ca unu care face krav maga sau wing chung.”
                      Zici ca ai facut arte martiale? Sunt anumite proiectari in judo, lovituri in karate(loviturile de cot de exemplu) sau tehnici de imobilizare, anumite chei in jiu jitsu care sunt interzise in competitiile sportive. Acum sa fim cinstiti daca apuca careva sa-ti faca ippon seoi nage in strada poti sa mori sau sa te alegi cu fracturi.

                    • Eu cred ca nu ai citit ce am scris mai sus.
                      altfel nu inteleg de ce imi dai exemple din sporturi reale pe care nu le am contestat deloc ci din contra le apar.
                      Am zis ca regula de aur e unde exista competitie sunt legit. Unde lovesc doar aerul sunt bs.

                      1
                  • Sau alta intrebare de ce in mma nu e nici un luptator din kong fu? Daca e asa de bun de ce nu e nici unu din stiluri din astea ? Prea letale? :))))

                    1
                    • Pentru ca in MMA nu exista nici un practicant al unei singure scoli de lupta. Nu degeaba se cheama mixed
                      . Am un prieten care toata saptamana si-o imparte intre karate, box judo/jiu jitsu si lupte libere.

                      1
                    • Tu aperi bullshido dar imi zici ca faci kempo care e din categoria astora reale..

                      Kempo se practica e ok. Eu vorbesc de alea unde nu lupta niciodata dar sunt toti maestri.

                      Romania a luat si niste medalii la kempo acum cativa ani.
                      Mai e amato zahara la federatie?

                      Kong fu nu e nici box nici jiu jitdu nici lupte. Kong fu e ce vezi in filmele alea vechi chinezesti si sunt oameni care platesc un purcoi de bani sa invete prostelile alea cu tigru si cocor.

                      Vorbim de lucruri diferite.

                      1
                    • Nu mai e asa de un deceniu acum sunt sali de mma unde se face o abordare completa.

                      Vremurile cu vi din box esti boxer vii din bjj esti la sol sunt trecute de demult.
                      A progresat mult sportul asta.

                      1
                    • Cred ca vorbim in mare acelasi lucru dar nu ne intalnim :). Kung fu nu stiu nu am facut. Vorbeam despre karate do. Defectele celor care vin de acolo sunt date de felul cum se face pregatirea acum si nu din arta in sine. Tehnicile cu potential mortal ca sa zic asa nu se prea studiaza(depinde de maestru), pregatirea se face din pacate mai mult pentru competitii si spectacole demonstrative mai putin pentru lupta reala. Chiar cei din Kyokushin desi au reputatia de duri am constatat ca nu sunt pregatiti sa tina garda la cap. Si asta desi loviturile de picior la jodan sunt permise in competitii. Pe de alta parte in lupta reala unde nu mai sunt limitari o lovitura de cot de sus in jos care iti poate rupe clavicula, lovituri cu podul palmei shoite parca date la coste sau piept pot provoca fracturi sau chiar stop cardiac etc etc. Ele nu sunt numite degeaba arte martiale la origine au fost create pentru a ucide. Prezentul le-a imblanzit ajungand si datorita filmelor si anumitor restrictii sa fie ironizate de multi.
                      Ca multi au ajuns maestri si detinatori de centuri una mai neagra ca alta..de acord am vazut pe viu tipi cu centuri colorate facuti varza de baieti abia intrati in sala la un sparring.
                      Referitor la partea cu salile cu pregatire integrata, ar vrea baiatul asa ceva dar unde nu e se descurca cu ce are.
                      Si da mai este presedinte sau cel putin era 🙂 ultima data cand m-a interesat subiectul.

                    • sparring in sala e limitat. competitiile sunt baza.

                      „Pe de alta parte in lupta reala unde nu mai sunt limitari o lovitura de cot de sus in jos care iti poate rupe clavicula, lovituri cu podul palmei shoite parca date la coste sau piept pot provoca fracturi sau chiar stop cardiac etc etc. Ele nu sunt numite degeaba arte martiale la origine au fost create pentru a ucide”

                      astea sunt cam la granita cu bullshitul….si un sut in coaste poate sa ti le rupa se intampla. nu poti provoca stop cardiac cu o lovitura.
                      astea cu death touch sunt false

                    • Robi,

                      Ești plin de tine.

                      Emiți opinii pe banda rulantă, și asta pe baza unei experiențe pe care o banuiesc limitată, ai dat și tu cu piciorul și mănușa la sac. La Metrorex.

                      O lovitură puternică în torace poate provoca moartea, sunt zeci de cazuri documentate. Lovitura puternica, nu „palma vibratorie” sau altele.

                      https://medicalxpress.com/news/2014-12-chest-trigger-potentially-dangerous-heart.html

                      E atât de rară că are și denumire in limba latină.

                      https://en.m.wikipedia.org/wiki/Commotio_cordis

                      Cultura de net.

                      7
                    • @priam traiesc in lumea reala nu in filme. daca moara cineva dintr-un pumn poate avea si alte probleme medicale inainte sa primeasca pumnul ala.

                      mike tyson nu putea sa omoare oameni dintr-un pumn dar traiti in continuare in lumea fanteziilor mistice ale artelor martiale unde tot felul de sensei pricajiti omoara pe unu cu o lovitura…

                      nu e nimic mistic si nimic secret e doar bataie. wake up

                      trist e ca unii mai stiti si fizica mecanica dar credeti in cum tine ala palma sau cum atinge nervii nu’s care sau lovituri energetice…..frate conteaza forta impactului ca sa rupa coaste nu lovitura secreta nu’s care.

                      metrorex era un club bunicel la kickbox dar tu nu ai de unde sa sti asta ca n-ai treaba cu domeniul. ramai la ce sti.
                      emit opinii pentru ca e a nu’s cata oara cand ma lupt cu miturile si misticismul asta idiot din arte martiale

                      2
                    • Robi, totusi se poate cu suficienta forta si precizie, daca tinta e:
                      – baza craniului (manevra jegului de militian din SAS pe 10 august, care poate cauza leziuni ale maduvei)
                      – trahee (poate duce la asfixiere)
                      – timpla (poate cauza leziuni ale creierului)

                    • Robertino,

                      Știu că nu are niciun rost, că nu se prinde nimic de tine, dar îți răspund.

                      O fac, poate poate vei urca muntele și vei schimba perspectiva.

                      Daca citeai ce ți-am trimis, înțelegeai că nu e vorba de condiții medicale preexistente. Daca ai probleme cu traducerea, spune!
                      Întreabă un ATI-ist de tipologia asta de decese, apar și la impactul cu volanul sau un anatomopatolog. Daca știi ce sunt.

                      Aia cu ” nu ai treabă cu domeniul” sa i-o spui lui Mutu’, părinților tăi sau tovarășilor din Berceni.

                      Făceam MMA când termenul încă nu era inventat, când de pildă cuvântul karate era interzis de Leana, scandalul cu meditația transcendentală sau yoga. Nu știi de astea.

                      Făceam full contact in sistem piramida când tu nu știai unde e sala de kickbox și să te legi la șireturri, mult înainte de apariția LK in România. Există viață și înainte de Youtube,

                      Am 44 de meciuri oficiale, vreo 20 câștigate cu KO sau TKO, restul la decizii și 3 sau 4 pierdute cu TKO, sângerări ce nu puteau fi oprite, arcade sparte in general.

                      Făceam sparring cu căști de rugby pe cap, de alea de piele, și cu furtune de laborator tăiate pe post de protecție dentara.
                      Mănuși??? O glumă bună, când am prins primele Everlast nu am dormit trei zile.

                      Și am fost și la stagii cu Ilia Iorga, Furko Kalman, aia care au adus karatele in România, și cu Săcele, Stuparu, și alții…
                      Nu știi de astea…

                      Și mă duceam și la sala de judo locală, aia de a dat campioni europeni de juniori, și făceam lupta la sol (bjj-ul de atunci, că tot aminteai de el. Azi extrem de putini mai practica judo-ul din vremea lui Jigoro Kano, e olimpic și nu se mai cere)

                      Și am făcut și tameshiwari, dar nu știi tu de alea.

                      Și am dat și la sacul de box, atârnat in șopru. Chiar am schimbat mai mulți, tovalul se uzează.

                      Și examenul meu de grad a durat 12 ore, dar iar nu știi de alea, că tot vorbeai de cardio.

                      Și îți mai spun un mic secret, cel mai nașpa full contact la mine a fost când am căzut la 42km/ora de pe bicla, dar m-am ajutat școala căderii, dar ce știe un kickboxer de asta?

                      Toate postările tale aici sunt de un infantilism înfiorător.

                      Nu o lua ca un atac la persoană.

                      9
                    • Iulian evident ca poti sa omori pe cineva dar nu cu vreo lovitura secreta.

                      umbla un mit din asta al death touchului care pur si si olu nu exista.

                      Ca se intampla sa ii dai lu unu un pumn si ala sa cada cine stie cum, asfixieri sau contuzii din lovituri se intampla mereu. Dar alea nu sunt vreun mare mister pastrat de vreun maestru sensei care doar el te poate invata cum sa omori un om in schimbul unei sume modice lunare….astea sunt basme ale unor excroci care profita de oameni.

                      Asfixieri de bjj poti sa inveti si de pe youtube si poti sa omori pe careva cu ele sunt foarte simple daca ajungi in pozitia respectiva. Nimic mistic in ele

                      1
                    • Bai priam tu sti ce inseamna potentialy? Cred ca tu ai probleme cu cititul in propriul tau link.

                      Eu am avut 14 meciuri la amatori.
                      Mai stiu eu pe unu ca tine la taekuando. Locul 4 la campionatul american si cand l am dus intr o sala de muai thai era praf. Nu stia deloc cu mainile nu stia sa tina distanta tot ce avea erau lovituri de picioare spectaculoase.

                      Inca ceva ca vad ca delirezi. Manusile nu iti apara adversarul ci mainile. Dai mai tare cu manusi. Un lucru stiut de oricine din sport da se pare ca de tine nu

                      mergi azi intr o sala de box sa afli cat de praf era ce faceai tu. Nu ma crede afla singur !

                      1
                    • Pana acum, bazandu-ma pe comentarii – categoric legate de Ziua Marinei – as fi zis ca ati inventat deja un stil de arte martiale romanesti, autentice…sa moara Krav Maga-istii de ciuda.

                    • Robi, evident – e doar fizica si anatomie. Palme vibratoare, death touch si alte bazaconii sint exact asta – bazaconii. 🙂

                    • inca ceva ca traiesc cu senzatia ca esti unul din aia care cred ca pe vremuri erau mai breji.

                      aia batrani habar nu aveau de conditionare fizica, alimentatie la nivelul de azi
                      am auzit destule povesti cum luau o vitamina inainte de lupta care nu are nici un efect dar nu stiau mai bine.
                      nu stiau de overtraining nu stiau de odihna nu stiau de nimic din astea nicaieri in lume.

                      tu ai idee cum aratau luptele din anii 70 80 pe langa alea de azi? complet jalnic cu luptatori jumatate din fizicul alora de azi (conditionare si alimentatie) dar continua sa te minti singur ca rupeai norii intr-un grup restrans unde faceti….karate…oau si cu pumnul gol

                      si partea cea mai magica….crezi in lovitura mortii….

                      o sa ma intelegi gresit acum ca am ceva cu tine personal…nimic mai departe de adevar eu chiar apreciez ce faceai, atat era atunci ai fost un pionier tot respectul dar sa vi sa imi zici ca aia era da shit si poti sa omori oameni cu un pumn in piept….inteleg ca atunci ai crezut in astea era normal atunci dar azi cu atatea surse si mai ales ca practicant nu ai scuza.
                      raspandesti niste mituri urbane

                      daca ne intalnim vreodata ai o bere de la mine ca sa nu crezi ca am ceva cu tine

                      1
                    • Robi,

                      „Băi” să-i spui lui mă-ta sau lu tactu’, agramat ce ești.

                      Mă cert cu un analfabet funcțional, in linkul pe care ți l-am dat scrie că între 1996 și 2007 au fost 188 de cazuri inregistrate, de USA National Commotio Cordis Registry.

                      La noi apar că morți subite, fără antecedente anterioare, in urma unor traumatisme toracice, in general fara fracturi sau ruperi de organe interne.

                      Eu nu vorbeam de „palma vibratorie” prostane, ci combăteam afirmația ta că o lovitură în piept nu poate omorî un om fără antecedente medicale. Poate. Și știu ce înseamnă potentialy, dar tu nu citești până la coadă și nu înțelegi. Definiția exactă a analfabetului funcțional.

                      Da, prostane, noi nu aveam mănuși, tocmai aia îți spuneam dar tu nu înțelegi. In plus, fizica elementară e SF pentru tine, cu cat e mai mică suprafața de contact cu atât presiunea exercitata e mai mare, la forță constanta. De aia sunt săgețile ascuțite.

                      Nu știi nimic despre sportul de anduranță și au tupeul să vorbești despre rezistenta fizica.

                      Da, teoria antrenamentului sportiv s-a schimbat, că totul e știință acum, dar tu nu ai avut acces la așa ceva, nici eu.

                      Eu fata de tine pot sa compar ce se întâmpla atunci și ce se întâmplă azi, că mă „mișc” in continuarr. Tu vorbești pe langa

                      Legat de bere, stai liniștit.

                      8
                    • Ti ai dat arama pe fata.

                      Fara manusi dai tare si iti rupi mana cu manusi inveti sa dai si mai tare fara riscuri. Nu st treaba asta debaza dar comentezi balarii ce lorenzo lamas erai tu printre karatisti.
                      Suprafata intre pumn gol si manusa e prea mica sa conteze nu e sageata ratonule.
                      debitezi niste ineptii ridicole.

                      Imi place ca tu ma cunosti si sti totul despre mine. Bai laudarosule probabil ai peste 50 60 de ani din ce spui tu si o arz cu cat de tare erai pe net.
                      Ce faceam eu in 2000 si ceva e depasit azi eu pot sa inteleg asta dar ce faceai tu pe vremea lu ceasca era magie…

                      Crezi si inlaserul lu ceasca? Asta e nivelul de ineptii care le spui cu pumnu sageata si cu opritul inimii din pumn.

                      Tu realizezi ca o groaza de luptatori ar face asta ? Sunt destui care sunt fara caracter si ai vedea decese peste decese in sporturile de full contact….dar la mintea ta…

                      Am crezut ca esti mai ok dar esti unmare taran, ti o zice cineva de la tara.

                    • Lorenzo Lamas, ha? 🙂 n-am mai auzit de mult numele asta 🙂
                      Pe de alta parte v-as sfatui sa opriti insultele!

                    • The reason why boxers wear gloves is to protect their hands so that they don’t break them when throwing punches.

                      https://www.washingtonexaminer.com/opinion/bare-knuckle-boxing-is-safer-than-using-gloves-so-why-is-it-widely-illegal

                      The primary reason gloves are used in boxing is to protect the fighters from hand injuries. Hand injuries are very common in combat sports such as boxing, despite glove use. A good way to emphasize just how much gloves protect the hands is by watching a bare-knuckle boxing match.

                      Bare-knuckle boxing only allows fighters to wrap their wrist and thumb, but not their knuckles. Most fighters break their hands in almost every fight.

                      https://www.worldsafety2018.org/why-do-boxers-wear-gloves/

                    • Robi frizezi absurdul sa iti explic de ce
                      1)biologie termen popular ,capul pieptului,alti termeni dupa care e cunoscut ,plex solar ,zona dintre capatul de jos al sternului si ultima imbinare costala pe stern
                      2) o lovitura usoara de pumn ,efect insuficienta respiratorie usoara,adica tragi aer in piept greu da il tragi si iti revii
                      3)partea grava cu avertizare interzis +18,o lovitura de pumn puternica,efect stop respirator daca nu iti revii din el repede devii cianotic ,si dai in stop cardiac

                      rezultat la punctu 3 dai un pumn in piept si opresti inima

                      2
                    • Da, robica, de calus osos tu nu ai auzit, ăla dezvoltat de lucrul la makiwara. Doar prostii, era sa zic că tine, își rup ✋ daca lovesc fara mănușa.
                      In rest, rămâne cum ai stabilit, ce nu cunoști nu există.
                      Repetă, sa fixezi, o lovitură puternică în cutia toracică poate opri cordul, fără rupturi de organe interne și fara fracturi.
                      E simplu, ți-am dat și în română.

                      7
                    • A, și încă o chestie, prostane, tu ai cerut aici sa spunem ce am făcut, ți-am zis, și acum tot eu mă laud?
                      Și nu am 60.
                      Nu ești de la țară, ești de Berceni.
                      Și din felul în care vorbești, sunt sigur că ai terminat cu greutate liceul. Tehnic, nu?

                      7
                    • e plina romania de maestri….pacat ca nu mergeti la competitii sa luati medalii pentru tara si stati pe net toti.

                      lumea artelor martiale are de pierdut ca nu vine sa citeasca mai des site-uri romanesti, cine stie unde erau azi mike tyson, fedor si jon jones daca aflau de voi si de loviturile astea super duper grozave.

                      veneau toti la senseii romani si crestea pib-ul

                    • Spune-le și astora, că își rup mâinile la fiecare meci fără mănuși

                      https://www.youtube.com/c/BareKnuckleFightingChampionship

                      Nimic, dar nimic nu știi!

                      7
                    • am terminat liceul ion creanga profil stiinte ale naturii, care era la 5 minute de sala metrorex

                      dar e ok tu sti si ce conditie fizica am si ce pot si ce liceu am terminat…le sti pe toate esti omul enciclopedic.

                      aia din luptelea alea bare knuckles pe care le-ai postat de cate ori se omoara intre ei pe noapte ? sau mai bine zis de cate ori isi provoaca stopuri cardiace pe lupta ? ah da n-au aflat de marii maestri romani

                      traieste in continuare in lumea ta fantezista.

                    • @priam am avut experiente diferite in perioade diferite.

                      nu vrei tu mai bine sa cadem de acord ca avem opinii diferite si sa o lasam asa?

                      ca sincer ne certam degeaba aiurea in tramvai, chiar nu am nimic de impartit cu tine

                      p.s. sunt nascut si crescut in giurgiu pe langa bolintin vale.

                    • Robi,
                      Afirmația ta a fost simplă, că nu moare nimeni sănătos daca e lovit în cutia toracică.

                      Ți-am adus dovezi științifice în acest sens, exista o cazuistica medicala, că tu o refuzi e strict problema ta.

                      Nu am susținut că există palma vibratorie, au fost afirmațiile tale mincinoase in acest sens, nici că fiecare meci trebuie sa se termine cu un cord oprit in urma unei lovituri.

                      Repet, te încăpățânezi sa nu crezi că sunt și lucruri pe care tu nu le cunoști.

                      PS felul în care ne exprimăm in scris ne caracterizează gândirea, a ta e lălăită, nu ai diacritice, nu știi cate litere „i” se pun și pe unde, nu folosești majuscule, ai o sintaxa simpla și exprimare liniară. Nu m-am luat de typo error, că de astea facem cu toții, sau de unele de corector de telefon.

                      Pentru mine chiar e pierdere de timp, pentru tine ar putea sa nu fie, dar refuzi sa urci muntele și să îți schimbi perspectiva

                      Și da, exista traumatisme toracice care provoacă oprirea cordului, fără fracturi și fără leziuni de organe

                      Și nu orice lupta full contact se soldează cu așa ceva, și nu afirm că există palma vibratorie.

                      Și sunt oameni care luptă fără mănușii, in ciuda a ceea ce crezi tu in mod greșit.
                      Îți repet până înțelegi. Dacă…

                      8
                    • Ma exprim greu in scris dar nu e din lipsa de educatie cum tot insinuezi tu ci din alte motive care nu te privesc.

                      nu sunt deloc lalait sau balbait in viata reala. Recunosc ca sunt rarait in schimb.
                      ti am oferit sa o lasam moarta dar tu cum le sti pe toate…mai ales despre mine. In fine

                      Succes

                    • Robi,
                      Am postat in același timp, încă nu apăruse „oferta” ta de pace.
                      Și încă ceva, am intervenit pe topicul asta după ce tu, nu eu, i-ai făcut cu ou și oțet pe vreo 3-4 colegi, susținători de bullshit, cum tot tu ai tot afirmat.
                      Uită-te la tine in ograda, mai mult de cat la alții.
                      Eu nu am avut nimic de câștigat, din contră.

                      8
                    • vad ca nu te-ai putut abtine nici dupa ce a aparut. daca asa sta treaba astept sa iti dovedesti afirmatiile

                      „Și nu orice lupta full contact se soldează cu așa ceva, și nu afirm că există palma vibratorie.”

                      arata-mi si mie un caz unde lovitura minune opritoare de inimi a avut loc. vreau si eu sa vad cum arata lovitura asta

                      zici pe net ca au murit in sua aproape 200 de oameni din asemenea lovituri. arata-mi si mie un arest un orice despre cum incearca sa ii prinda pe criminalii astia in serie care merg de colo colo si opresc inimi.

                      apropo

                      A hard hit to the chest can cause an irregular heartbeat that may lead to death even days after the impact, according to an upcoming article in the journal Pediatrics, based on a case involving a 16-year-old Hawai`i football player.

                      in link-ul tau era vorba de impacturi de rubgy nu pumni cred ca nici nu ti l-ai citit.
                      vad acolo alot of potentials and may ca tot iti place sa faci pe altii analfabeti.

                      The danger, he added, is too great to be ignored: „Any blunt chest trauma that doesn’t relate in sudden ventricle arrhythmia can still result in atrial arrhythmia.”

                      It is possible, Dr. Bratincsak says, that sudden deaths or other unexplained cardiac deaths in individuals could be explained by this. „If arrhythmia is found in an otherwise healthy individual, we should now at least consider that it might be because they had a chest trauma, and we didn’t know about it, because we (in medicine) never asked about it.”

                      tot din link-ul tau avea precondition…..esti nesimtit rau tataie

                      esti doar un mos senil care a crescut cu basme comuniste si nu iti place sa renunti la ele ba mai mult mai te si crezi mare tare in parcare.

                      cum te cheama ma bruce lee de romania ? sa intreb de tine sa te caut pe net

                    • si inca ceva zici ca n-ai 60 de ani. cand ai avut tu 44 de meciuri pe vremea lu ceasca ma nene ?
                      daca ai luptat in anii 80 si aveai minim 20 de ani inseamna ca azi ai vreo 60 sau ca te aproprii.

                      ne-ai zis si ce taieturi naspa aveai deci prea dese nu aveau cum sa fie ca nu esti wolverine sa te vindeci peste noapte

                      sau asta ca n-ai prins manusi…exista manusi in box din minim anii 70 in romania am intrebat aseara pe cineva.

                    • Bobiță,
                      Rămâne cum am stabilit, pune ✋ pe carte și citește.
                      Și ți-am mai spus-o, nu totul s-a inventat in epoca YT, Instagram sau whatever…
                      Mi-ar fi greu să îți vorbesc de viteza luminii, că pământul e rotund sau atracția gravitațională, de virusi, la tine ce nu vezi nu există.
                      Și nu zic eu că au murit, o zic alții, fenomenul exista și unii îl monitorizează, că vrei tu sau nu.
                      Ia spune, R, rățușca, rămurică, agramat mic ce ești.
                      Se scrie Bruce Lee, țărane, și nu îmi place personajul.

                      7
                    • hai ca am avut azi o conversatie cu cineva care a facut sport de performanta in era aia.

                      mi-a zis sa te intreb unde ai avut tu meciuri OFICIALE de bareknucles in romania in perioada comunista ?
                      ce club a permis asa ceva pe vremea aia ? in ce competitie ai luptat tu ?

                      manusi de box exista in romania de dinainte de al doilea razboi mondial si s-au gasit si in toata perioada comunista.

                      nu uita inca astept un video cu lovitura aia. vreau sa vad cum arata lovitura care opreste inimi. orice fel de video nici nu trebuie sa fie pe alt om. prea ne ascundem dupa deget. vrei sa invat? arata-mi nu imi povesti.

                    • Bobiță,

                      Nici cu matematica nu îți iese, și ceea ce citești nu înțelegi.

                      Arată-mi unde am zis eu că am avut meciurile alea in vremea lui Ceaușescu?

                      M-am apucat in 1986, primul full competițional a fost în primăvara lui 1990. Încă nu era LK in Romania.

                      Spune-i aluia cu care ai discutat că mănuși de box existau în România înainte de WW1, aduse de personalul britanic al rafinăriilor de lângă Ploiesti. Nici pe asta nu ai nimerit-o!

                      Exceptând cluburile de box, nu găseai mănuși până în 1990 in magazine. Sau nu în orașul meu. Și alea erau rupte și jegoase. Prima mea pereche am luat-o in septembrie 1990 din Budapesta, Everlast. Vrei sa îți spun și mărimea?

                      Mai baga o fisa.

                      PS mai e Florin Ioana la Metrorex? Știe de tine?

                      7
                    • eviti fix cea mai importanta parte a discutiei.

                      arata-mi miscarea ta de opreste inimi. ai telefon cu camera? sa vedem miscarea.
                      vreau sa vad acea lovitura si te rog nu mai veni cu scuze

                    • Bobiță,

                      Reconfirmi pentru a nu știu câtă oară că ești de o prostie înfiorătoare.

                      E grav că nu îți dau seama.

                      Îmi ceri sa îți arăt „mișcarea mea…”, îți repet din nou ce am afirmat, sunt studii științifice care arata că lovituri la nivelul cutiei toracice pot opri cordul, fără a exista o precondiție medicală, fracturi de oase sau rupturi de organe interne.

                      Nu am afirmat că eu pot dezvolta astfel de lovituri, nu am afirmat că există palma vibratorie, nu am afirmat că orice lovitură în torace provoacă moartea.

                      Sunt sigur că din nou analfabetismul tău funcțional va prevala și nu vei înțelege ce citești.

                      Ok?

                      7
                    • Bre, karatistelor de la frizerie…da’…mai…potoliti-va!
                      Sau dati-va intalnire si…rezolvati-o.
                      Sportiv.
                      Ca mi-e lene deja sa tot dau pe aici, la articol, doar ca sa vad daca n-ati sarit parleazul.

                      2
                    • Lorenzo Lamas vs ‎Michael Dudikoff‎? 🙂

                      3
                    • Razvane,
                      Trebuia să oprești discuția din momentul in care robi ii umplea de bullshit pe cei trei colegi ce aveau alte opinii.
                      Acolo am intervenit eu, și recitește, te rog, primul comentariu a fost mai mult decât decent.
                      Nu mă pot lupta cu bullshitul din capul unora.

                      6
                    • ai afirmat ca poti sa faci asta cu un pumn bine plasat dar mi-ai dat un link cu fotbal american plin de maybe,potentialy si might si ma faci analfabet.
                      da te cred ca sa te loveasca unu cu casca pe cap cu tot corpul de 100 de kg poate sa te omoare sa iti opreasca inima. asta o cred fara probleme.
                      dar noi nu despre asta vorbeam, vorbeam de un pumn.
                      si da poti sa afectezi inima cu apasat pe piept ca asa se face primul ajutor dar acolo te lasi cu tot corpul si de destule ori rupi si coaste…dar din nou nu e un pumn.
                      nu ai cum sa generezi atata forta in pumn. daca puteai boxeri ca mike tyson omorau oameni pe banda.

                      poftim copy paste
                      „Repetă, sa fixezi, o lovitură puternică în cutia toracică poate opri cordul, fără rupturi de organe interne și fara fracturi.”

                      apoi ai trecut la atacuri personale aratand cat de civilizat esti tu fata de mine.

                      @razvan suntem romani boss ce sa facem discutam mai aprins mai ales ca e un subiect personal pentru amandoi.

                      1
                    • de la ziua marinei s-a ajuns la Lorenzo Lamas… si aici si Vlad si George au avut o contributie, dupa care voi ati muscat momeala.

                      1
                  • Robi, shoite nu este o chestie mistica este o lovitura cu podul palmei data inainte si care aplicata de o persoana bine antrenata poate duce la rezulatele de care vorbesc

              • Si unde se fac?

                • Pun aici ca vad ca e lunga discutia, deh, daca marina nu avem macar vorbim de amintiri din copilarie. Era o moda prin anii ’90-’00, shotokan – kiokushin – taekwondo- aikido, etc. Nu stiu daca am dat eu de oamenii nepotriviti sau daca eu eram cel nepotrivit ori au fost si alte motive, dar, pentru mine tot „clasicele” au functionat. Am invatat sa „dau cu pumnul” la Olimpia, de la baietii lui Nenea Fane, si sa deslusesc ceva despre lupte la Dinamo…”Ma pui de cioban ! Asta este arta nu tranta !” De kempo si kickbox am dat prin ’00, prin intermediul unui coleg ce avea cunostinte in anturajul lui Tita si Sora, interesant pentru perioada respectiva. Cine a fost dedicat sportului a facut performanta sportiva sau financiara, nu e cazul meu, ori cu sansa ambele. Dupa, cred eu, ceva ani de experimente am ramas cu fixatia (dovedita de evolutia MMA) ca un luptator complet trebuie sa stie de la tehnici de lupta cu pumnul si piciorul pana la proiectari si strangulari. Majoritatea „stilurilor” de lupta sunt bune doar pentru filme si exista o multime de impostori. Conditia fizica primeaza fata de tehnica, conteaza la o confruntare maestru vs novice – ca nu stie ala cum e atacat si cum se poate apara. Pentru sanatate, disciplina, relaxare, etc. toate sporturile (inclusiv cele martiale/lupta) sunt bune, dar numai cateva te pot face un luptator eficient. Eu sper la o programa scolara cu ora de sport zilnic si o lege mai eficienta privind finantarea sportului si deducerea de taxe.

                  6
                  • Daca ar conta doar conditia fizica….conteaza la fel de mult ca tehnica. In lupta cand aplici un procedeu nu stai sa te gandesti cum il faci el trebuie sa-ti vina….natural sa zicem dar asta se obtine cu mult antrenament si cu o constientizare a luptei. Am vazut in confruntari de grappling baieti care la antrenamente executau tehncile corect ca la carte iar in lupta nu erau in stare sa faca o secerare, un relativ simpla (o soto gari sa zicem).
                    Cat despre tehnica sa stii sa dai corect un pumn poate sa faca faca diferenta intre a termina o lupta intreg sau cu incheietura mainii rupta(doar un exemplu). Nu mai vorbesc de lupta la sol.

                    1
                  • RTI,
                    E printre puținele dați când nu îmi vine să critic ce spui, ?, …poate doar optimismul exacerbat din final, sport zilnic și deduceri de taxe. Nu o sa le vedem!
                    ?

                    7
                    • Anla, ok cu ce spui, nu este o regula imuabila.Eu am spus ca primeaza conditia fizica, nu ca doar ea conteaza, as adauga, foarte importanta este si pregatire mentala. Priam, nu te intrista, las’ ca ne gasim alte subiecte de contre ?. Eu tot sper, nu de alta, dar cu cine dracu o o sa formeze Lt. fortele de rezervisti ? Imbatranim si noi, astia editie post ’90 fie se predau pe 2 meniuri max fie o mierlesc ca nu livreaza Glovo pe coclauri. Inca suna prea optimist ?

                      3
                    • Noi sigur nu mai apucam iar cu pufosii din generatiile digitalizate ma doare capul.

                      2
      • dar e barc….

        2
  14. „eternul bric MIRCEA”
    ar trebui sa fii mandru ca avem asa ceva, daca de restul esti dezgustat.

    4
    • Poate trebuie sa invatam sa vorbim toti la telefon prin cablu cu manivela si sa tragem cu prastia
      Cine stie, ne ataca extraterestrii, se ia curentu si scoatem velierele la lupta cu cablu de telefon intre ele si prastieri pe punte

      3
      • N-ai dreptate. Bricul Mircea reprezinta o tradiție. Și dacă renunțăm la el nu înseamnă că a doua zi vom avea o marina mai moderna și mai puternica. Din contra. Vom fi mai ciungi și mai insignifianti. Atât.
        Cu Delfinul e alta poveste.

        12
      • Din:t be an idiot now. These kinds of vessels teach seamanship, something that is in short supply right now.

        5
    • Doamne, daca semneaza astia tot ce scrie acolo anul asta eu ma imbat. Muci ma fac.
      Dar tot imi doresc o pusca facuta la noi (Bereta, AR15). Una mai de Doamne-ajuta nu AKM model 63

      7
  15. Nu mai fi asa pesimist ca pesimismul este contagios :). Hai sa vedem si jumatatea plina a paharului (rusnacii ne ameninta deci existam si ii deranjam.. 10 iar-uri vor fi modernizate, 2 F 16 sunt in drum spre tara, noi aici pe site suntem bine sanatosi , ne iubim tara si suntem mega critici de fiecare data cand situatia o cere …critica constructiva. .) In cinstea voastră a tuturor celor care azi isi sărbătoresc ziua numelui inchin un pahar de vin rosu si va urez un LA MULTI ANI din suflet !!!

  16. Asta n-a fost sarbatoare, ci bataie de joc
    Mai bine o faceau la Cotroceni sau Palatu Victoria politicienii intre ei cu whisky

    9
    • Vlad, nu te supăra, dar toate sărbătorile armatei, sau alte date importante, unde se dă onorul unor penali, hoți, oportuniști, care țin armata, ca și restul țării in secolul trecut, sunt bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor….

      De ziua marinarilor, ce să zic, să fie sănătoși, și să nu avem nevoie de ei….

      7
    • că jeneralii și amiralii servesc apa plata si ice tea…si nu le plece deloc bagarea in seama cu onor si drapel in tol festiv.

      1
    • Da bro, sustin tot ce zici tu aici. Dar mai vreu sa iti spun ceva, si sti si tu sigur. Sunt niste instelati care ei nu se simt onorati daca nu fac tambalaul asta de ziua categoriilor de forte. Se caciulesc asa fata de politic, care poate ii mai pune o stea pe umar, fara noima, si fara efective aferente. Mai mult, poate ii face si o intrare in partid pe un loc eligibil.
      Am zis de mai multe ori sa terminam cu festivismul asta de factura sovietica si putem face ceva frumos de 10 mai, asa restrans si cu bun simt in fiecare orasel fara sa ne batem joc de banii contribuabilului cu grandomanii.
      Am fost de mult la un eveniment si in parc orchestra a tinut un concert. Elegant, frumos, demn.

      3
  17. De Ziua Marinei, oamenii din structura aveau nevoie de zi libera, cu familia, nu de circul anual consumator de bani, resurse si din care gibonii din pulitica si societatea civila oricum nu pricep mare lucru – si nici nu vad mare lucru, are grija jihaderia sa-i tina departe ca vine vreun pulitruc important in zona si trebuie asigurata „paza si protectia”. In conditiile in care sunt prezente efective militare importante. Cum de drq nu se tin oamenii la 1km distanta in campanie electorala cand acelasi pulitruc efectiv cerseste voturi?

    4
  18. La multi ani !

  19. Ziua Marinei a fost , a trecut ..cu ce am ramas ? Acum nu imi vin in minte decat navele comerciale pe care am servit aproape 20 de ani . Intr-un timp nu era mare sau ocean unde sa nu intalnesti o nava romaneasca ..Nu ne-au ramas decat amintirile..Pacat ..Tara cu deschidere la mare sa nu mai aiba o flota comerciala..Cat despre flota militara ce sa mai zic..Sa speram la zile mai bune LA MULTI ANI !!!

    6
  20. ionica fonosch

    * La multi ani !

  21. Tocmai am citit astăzi în revista Guerres & histoire nr. 56 despre uskoci, pirați de origine sârbă, albaneză și …,VALAHĂ, alungați de progresia imperiului otoman și stabiliți la Senj și în jurul lui (Croația) în secolul al XVI-lea. Atacau vasele otomane dar și orice vas care transporta mărfuri destinate turcilor. S-au luptat și cu Republica venețiană fiindcă aceasta făcuse pace cu turcii și le garanta liberă navigație în Adriatică.

    S-a iscat un răsbel între austrieci si uskoci pe de o parte si venețieni pe de alta parte la care au participat și alți italieni, spanioli, olandezi, englezi…din 1592 la 1617…

    Uskoci înseamnă în croată : “refugiați”.

    1
  22. Cu intarziere de rigoarea, la multi ani tuturor marinarilor romani, fie ei militari sau civili. Vant bun domnilor, si dotare mai buna!

  23. LOL! (scuze daca l-a mai postat cineva):
    https://theaviationist.com/2020/08/18/russia-mod-says-a-su-27-intercepted-an-italian-atlantic-mpa-over-the-black-sea-but-the-italians-retired-the-type-in-2017/

    „A #French #Navy Breguet #Atlantique 2 maritime patrol aircraft joined in #Romanian Navy Day celebrations 15 Aug in the Black Sea. La Marine’s Atlantiques are being updated to an improved „standard 6″ configuration. The ATL 2s date fm the 1980s; the basic design fm the late 1950s”


    The Russian pilot must have confused the Marine Nationale roundel with the one used by the Italian Air Force, not noticing that the color of the innermost circle, instead of green, was blue, and that there was also an anchor.
    _____________________________________

    PS- Marius are dreptate, avem nevoie de un „low visibility” roundel! 🙂
    Eu raman la „RO”:


    2
  24. Imi place aia WW2 dar as evita-o 🙂

    Cea WW1 imi place mult

    • WWI (si 1919..varianta pe care o am pe cea a lui bunicu-meu din partea mamei, el primind-o de la taica-sau cand s-a dus in WWII, are atasata si „Avantul Tarii”-1913…insa fara lauri) e si favorita mea, are un design unic…ma gandeam cu ceva ani in urma, cand am facut-o ca „roundel”/cocarda…s-o pun pe panzele corabiilor, ca sa cucerim America. 🙂

      2
  25. Apa e uda…Afara e cald…Vine odata toamna aia si bobocii sai?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *