15 Ianuarie 1850, Ipotesti…

Astazi se implinesc 162 de ani de la nastere celui mai Mare Roman! In urma cu 162 s-a nascut Mihai Eminovici, cunoscut de noi toti ca Cel Mai Mare Poet al Romaniei, al neamului romanesc. Nimeni niciodata nu a cantat aceasta tara asa cum a facut acest OM.

In mod sigur un patriot inflacarat, un mare iubitor al “vechilor ersesuri”, Mihai Eminescu si-a adorat Tara. Nu se considera nici macar crestin si avea o aplecare cu totul deopsebita spre istoria antica a acestui popor. DACIA si dacii erau poporul lui, Vlad Tepes si Mircea cel Batran, eroii sai.

Cu toti l-am studiat si l-am invatat in scoala, dar oare cati dintre noi chiar l-am citit pe Mihai Eminescu?!

Sa spui ca Eminescu a fost cel mai mare poet al romanilor, e deja banal! El a fost mult mai mult decat atat! A fost un mare invatat, un cunoscator al Adevarului de dincolo de noi. Nu dadea doi bani pe miturile moderne religioase, nu credea in politica…credea in Tara Sa si…o iubea nespus de mult…

Nu am ce sa scriu despre Cel Mai Mare Roman nascut pe acest pamant, pot doar sa va recomand sa-L cititi pe Mihai Eminescu…altfel!

Rugaciunea unui dac

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,
Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:
Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila,
S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda,
Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,
S-acela între oameni devina cel întâi
Ce mi-a rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.

Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
Pân’ ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,
Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste,
Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o –
Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor…
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.

Strain si far’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce,
S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa,
Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata,
Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata!

Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc
Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,
Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

Mai am un singur dor

Luceafarul

Si cea mai impresionanta…Sarmanul Dionis…

Numai si datorita faptului ca fac parte din acelasi neam cu un astfel de gigant si ma face sa simt mandru, pana la cer, ca SUNT ROMAN!!!

La Multi Ani Romania!…ca mult te-a mai iubit cel mai frumos, cel mai bun, cel mai… fiu al tau!