170 de ani de la Marea Adunare de la Blaj din 3/15 – 5/17 mai 1848

În primăvara anului 1848, situaţia în Transilvania s-a agravat, după ce revoluţionarii maghiarii şi-au exprimat dorinţa ca Principatul să fie anexat la Ungaria. Astfel, la 18/30 aprilie 1848, în Duminica Tomii, a avut loc, la Blaj, o primă adunare a românilor transilvăneni, în cadrul căreia s-a hotărât organizarea, în luna mai a aceluiaşi an, a unei Mari Adunări Naţionale.

”Aici se afla inteligenţa română din statul bisericesc, civil, nobilitar şi militar din Transilvania; oarecîţi din Banat şi de la Criş…George Sion, Russo, Lascăr Rosetti, Curius, Ionescu, Teodor Moldovanu şi alţi fraţi de-ai noştri din Moldova” spunea Alexandru Papiu-Ilarian, potrivit lucrării ”Revoluţia română de la 1848”

Punctul central al consfătuirii a fost discursul lui Simion Bărnuţiu, a cărui idee principală era aceea a afirmării naţiunii române ca naţiune politică de sine-stătătoare. Respingând planul de uniune a Transilvaniei la Ungaria, Bărnuţiu s-a pronunţat pentru autonomia provinciei. ”Datoria naţiunii române este aceea: de a-şi proclama libertatea şi independenţa, de a declara că pe viitor nu se va mai considera obligată decât prin legile la a căror elaborare şi adoptare va participa ea însăşi”, prin reprezentanţii săi aleşi ”după drepturi şi cuviinţă”, potrivit volumului ”Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)”.

La Blaj au participat peste 40.000 de oameni, în majoritate ţărani, dar şi numeroşi intelectuali, clerici, orăşeni, mici nobili, de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Avram Iancu se adresa participanţilor spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor! Suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”.

După deschiderea oficială, Simion Bărnuţiu a citit programul adoptat la Sibiu, la 26 aprilie/8 mai, în care ”Naţiunea română se declară şi se proclamă de naţiune de sine stătătoare şi de parte întregitoare a Transilvaniei pe temeiul libertăţii egale”, fapt care a stârnit un entuziasm uriaş. Toţi participanţii au depus, apoi, un jurământ faţă de naţiunea română şi ţelurile ei. ”Nu voi lucra niciodată contra drepturilor şi a intereselor naţiunii române – se spunea, între altele, în acest jurământ – ci, voi ţine şi voi apăra legea şi limba noastră română, precum şi libertatea, egalitatea şi fraţietatea. Pe aceste principii voi respecta toate naţiunile ardelene, poftind egală respectare de la dânsele. Nu voi încerca să asupresc pe nimeni, dar nici nu voi suferi să ne asuprească nimeni” (”Istoria românilor. Constituirea României Moderne (1821-1878)” (vol. VII, tom 1, Ed. Enciclopedică, 2003).

A doua zi, Adunarea a adoptat „Petiţiunea naţională”, cum era denumit programul Revoluţiei române din Transilvania, care revendica în 16 puncte: dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Dietă, dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei şi a comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului şi a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, învăţământ de toate gradele în limba română, impozit proporţional cu veniturile, amânarea discutării în dietă a problemei ”uniunii” Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţional etc., conform ”Istoriei României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

După încheierea Adunării, a fost aleasă o delegaţie, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, care urma să prezinte împăratului cererile naţiunii române. O altă delegaţie, condusă de episcopul unit Lemeni, urma să meargă, în acelaşi scop, la Dieta Transilvaniei de la Cluj. De asemenea, a fost ales un Comitet permanent pentru a aduce la îndeplinire hotărârile Adunării, alcătuit din 25 de membri, cu sediul la Sibiu, în fruntea căruia se aflau Andrei Şaguna, preşedinte, şi Simion Bărnuţiu, vicepreşedinte.

În desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, acest comitet a devenit nucleul primului partid politic naţional românesc. În anumite momente, precum toamna anului 1848, el a îndeplinit şi rolul de organ executiv asupra unor regiuni ale Transilvaniei. După constituirea sa, Comitetul Naţional a lansat un Apel, care reprezenta, în esenţă, obiectivele şi programul său de activitate, principiile pe care intenţiona să le pună la baza acţiunilor cu caracter naţional.

Marea Adunare Naţională de la Blaj a fost unul dintre cele mai importante momente ale Revoluţiei române de la 1848. În afară de faptul că a fixat programul de acţiune, evenimentul a întărit unitatea între conducători şi mase, a reliefat conţinutul naţional al problemei agrare, necesitatea de a o rezolva în acest sens în întreg spaţiul românesc. În egală măsură, adunarea a reprezentat un puternic factor de stimulare a coeziunii naţionale. Reacţia moldovenilor Alecu Russo sau Gheorghe Sion este semnificativă în acest sens. Unirea cu Ţara a reprezentat nu numai dorinţă, a fost exprimarea unei hotărâri. Acolo, la Blaj, a fost întărită convingerea potrivit căreia ”Ardealul nu mai e Ardeal, ci România”.

Fragment preluat de pe blajinfo.ro via Mihai Cristian