30 Aprilie – Ziua Infanteriei

INFANTERIA ROMÂNĂ MODERNĂ

I.1. Infanteria – atestarea ca armă

La 30 aprilie 1830, s-a născut INFANTERIA ca armă modernă a Principatelor Române.

Actul de înfiinţare a infanteriei, ca armă modernă, în Muntenia,
pus în aplicare în anul 1831

Actul de înfi inţare a infanteriei, ca armă modernă, în Moldova,
pus în aplicare în anul 1832

Toate cele 4 regimente existente au fost înzestrate cu puşti ruseşti, model 1809, calibru 17,64 mm. Ofiţerii proveneau din rândurile boierimii, aceştia primind gradele militare potrivit rangurilor civile.

În cadrul celor patru regimente 76% erau infanterişti, iar 24% cavalerişti. Efectivul unui batalion de infanterie se ridica la 586 luptători.

I.2. Infanteria română între 1830-1914

Rolul oştirii în ajunul Revoluţiei de la 1848 era să asigure ordinea internă, cordonul sanitar şi paza frontierelor.

Compunerea armatei în Ţara Românească, din punct de vedere social, de la înfi inţarea ei (1830) şi până în ajunul revoluţiei de la 1848 nu s-a schimbat foarte mult, deşi au fost înregistrate progrese în organizarea şi în pregătirea acesteia. Soldaţii proveneau din rândul ţărănimii, iar cadrele militare erau formate din boieri de diferite ranguri. Astfel, ofiţerii cu funcţii de răspundere proveneau din marea boierime, iar cei cu funcţii mai mici din rândul boierimii mici şi mijlocii.

În luna mai 1848 armata Ţării Româneşti avea un efectiv de 5608 de oameni (87% infanterie şi 13% cavalerie). Infanteria armatei era constituită în trei regimente.

Schimbările produse în contextul politic, precum şi preocuparea factorilor de răspundere din conducerea statului şi a armatei au contribuit la transformările şi progresele înregistrate de infanterie în Ţara Românească în perioada 1849-1859. În acest sens, trebuie evidenţiat că domnitorul Barbu Ştirbei a manifestat o grijă deosebită pentru perfecţionarea organismului militar, orientându-se mai întâi asupra conducerii armatei fi ind convins că astfel va creşte calitatea conducerii şi instruirii trupelor.

În anul 1849 a fost înfi inţat „Sfatul ostăşesc” care se întrunea odată pe saptămână, sub conducerea domnitorului sau a spătarului pentru a discuta problemele importante privitoare la conducerea şi organizarea armatei. În anul 1852, în cadrul Stabului oştirii (organism în care îşi are originea Marele Stat Major) a fost înfi inţată secţia 4 pentru serviciul contabilităţii, iar în 1856 Stabul a luat denumirea de Departamentul Ostăşesc (Ministerul de Război de mai târziu).

Infanteria permanentă a Ţării Româneşti. Regimentele acestei arme au rămas aceleaşi ca număr până la Unirea Principatelor Române. Preocuparea domnitorului de a asigura cadre militare cu o bună pregătire pentru toate armele a dat naştere ideii de a înfi inţa o nouă şcoală militară.

Altă preocupare a domnitorului Barbu Ştirbei a fost de a asigura o cât mai bună organizare, înzestrare şi pregătire a formaţiunilor teritoriale de dorobanţi de judeţe fapt ce a dus la creşterea numărului cetăţenilor purtători de arme.

Spre deosebire de Ţara Românească, Moldova cu o populaţie mai puţin numeroasă şi întindere mai redusă, avea o armată cu efective mai mici. În anii 1849-1859 progresele armatei din Moldova au fost mai importante decât cele din Ţara Românească. Grigore Ghica, noul domnitor al Moldovei a iniţiat şi realizat reforme importante vizând conducerea armatei şi organizarea ei.

În 1852 Inspectoratul din Moldova a primit denumirea de Departament Ostăşesc, având mai multe secţii (afaceri personale, executivă, casieria), cărora în 1857 li s-a adăugat secţia intendenţă militară cu componentele contabilitate, echipament, aprovizionare, asistenţa sanitară.

La urcarea pe tron a lui Grigore Ghica, infanteria Moldovei se compunea dintr-un singur regiment dispus în garnizoana Iaşi, cu un efectiv de aproximativ 1800 de oameni, organizat pe două batalioane a câte 899 oameni, totalizând o companie de „grenaderi” şi şase companii de „muscatiri”. În anul 1856, batalionul de la Galaţi a fost dislocat la Ismail, iar batalionul de la Iaşi a fost mutat la Galaţi. Întrucât nevoile de trupe ale infanteriei erau mai mari, a mai fost înfi inţat un regiment cu două batalioane (regimentul de infanterie uşoară sau de vânători).

Uniforma trupelor de infanterie era făcută după modelul rusesc, având curele albe purtate peste umăr şi încrucişate peste piept, iar armamentul consta din puşti ruseşti de calibru 18 mm cu baionete triunghiulare.

Instrucţia trupelor s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea domnitorului şi a colaboratorilor săi. S-au tradus regulamente în limba română, prin care se arată că infanteria era arma de bază în luptă şi că ei îi revine rolul principal iar batalionul era unitatea de bază. În cadrul instruirii trupelor s-au executat în premieră manevre cu arme întrunite (infanterie, cavalerie şi artilerie).

După Unirea Principatelor Române au început să fi e puse în aplicare măsurile de constituire a unei singure armate, cu o comandă unică, cu instruire şi dotare identică. Organismul militar a primit din partea domnitorului Alexadru Ioan Cuza denumirea de Armata Română.

Alexandru Ioan – Cuza

Pentru stimularea sentimentelor patriotice ale ostaşilor şi pentru realizarea coeziunii morale a armatei unice, unităţilor militare li s-au înmânat drapelele de luptă. Drapelele distribuite cu această ocazie aveau culorile roşu, galben şi albastru, cu inscripţia „HONOR ET PATRIE”, iar deasupra se găsea acvila romană cu crucea în cioc.

În 1859 s-a înfiinţat Infanteria de linie, fiecare regiment fiind organizat pe trei batalioane. În Moldova, regimentul de muschetari a primit numărul 4, iar cel de vânatori numărul 5 de linie, ulterior înfiinţându-se al treilea regiment denumit regimentul al 6-lea de linie. Potrivit documentelor, prin Înaltul Jurnal al Consiliului de Miniştri din Ţara Românească din 25 octombrie 1860, s-a înfiinţat un al patrulea regiment de linie în acest principat cu numărul de ordine al 7-lea de linie. Astfel începând cu anul 1860, Principatele Unite dispuneau de şapte regimente de infanterie a câte două batalioane fi ecare cu patru companii, totalizând 14 batalioane, respectiv 56 de companii de linie. La sfârşitul anului 1864 dislocarea regimentelor de infanterie era următoarea: Regimentul 1 infanterie la Iaşi, Regimentul 2 infanterie la Craiova, Regimentul 3 infanterie la Ismail, Regimentul 4 infanterie la Bucureşti, Regimentul 5 infanterie la Galaţi, Regimentul 6 infanterie la Bucureşti, Regimentul 7 infanterie la Ploieşti şi Batalionul de vânători la Bucureşti. Armamentul infanteriei însuma 10000 de puşti cu percuţie, puşti de infanterie, puşti de cavalerie şi carabine.

Infanteria la 1860

În august 1878 marile unităţi de infanterie au fost dislocate astfel: Divizia 1, cu Regimentul 1 Infanterie, la Craiova; Divizia 2, Batalioanele 1 şi 2 Vânători, Regimentele 2 şi 3 Infanterie la Bucureşti; Divizia 3 cu Batalionul 3 Vânători şi Regimentul 6 Infanterie la Galaţi; Divizia 4 cu Regimentul 8 Infanterie la Iaşi. Pentru Dobrogea au fost destinate Batalionul 4 Vânători şi Regimentele 4, 5 şi 7 Infanterie, toate aceste unităţi intrând în subordinea Comandamentului Diviziei 3 Infanterie.

Infanteria la 1870

Efectivele trupelor de infanterie care au fost menţinute după războiul de indepenţă au fost de 24 de ofiţeri şi 446 gradaţi şi soldaţi la Batalionul de Vânători şi de 44 de ofiţeri, un funcţionar civil şi 924 de gradaţi şi soldaţi la Regimentul de Infanterie.

Aşadar, efectivele infanteriei permanente erau de 448 de ofiţeri, 8 funcţionari civili şi 9176 de gradaţi şi soldaţi. În acelaşi buget fuseseră prevăzute 16 regimente de dorobanţi cu un efectiv de 528 de ofiţeri şi 36755 trupă. Fiecare regiment de dorobanţi dispunea în medie de 33 de ofiţeri.

În bugetul Ministerului de Război în anul fi nanciar 1880–1881 ca urmare a reorganizării s-au prevăzut următoarele efective: 4 batalioane de vânători şi 4 regimente de infanterie cu un total de 356 de ofiţeri, 9 funcţionari şi 9176 soldaţi; Dorobanţii urmau să se constituie în 30 de regimente având 810 ofiţeri şi 64152 soldaţi. Regimentele de infanterie şi dorobanţi erau organizate pe câte 2 batalioane a câte 4 companii iar batalioanele de vânători având de asemenea 4 companii.

În 1880 Infanteria română dispunea de 8 regimente de infanterie, 30 de regimente de dorobanţi şi 4 batalioane de vânători însumând un total de 80 de batalioane. În anul 1883 au fost înfi inţate “Comitetele Consultative pentru infanterie şi cavalerie” care aveau sarcina de a rezolva problemele referitoare la organizarea, serviciul, regulamentele, disciplina, instrucţia, echipamentul şi regimul de administrare interioară”.

Începând cu data de 1 Aprilie 1883 în locul comandamentelor diviziilor teritoriale desfi inţate a apărut Corpul de Armată Activ care avea în organică 2 divizii de infanterie, o brigadă de călăraşi, o brigadă de artilerie, 1 batalion de geniu, un escadron de tren şi serviciile necesare. Divizia de infanterie avea în compunere 1 batalion de vânători, 1 regiment de infanterie, 4 regimente de dorobanţi, unităţi de alte arme. Tot prin legea din 1882 s-a instituit brigada de infanterie ca mare unitate tactică permanentă, fi ecare divizie având câte 2 brigăzi.

În anul 1883 oştirea română dispunea de următoarele mari unităţi şi unităţi de infanterie: 9 divizii, 16 brigăzi, 8 regimente de infanterie, 4 batalioane de vânători şi 32 de regimente de dorobanţi. Prin legea bugetară din 1889–1890 la fi ecare regiment de dorobanţi s-au înfi inţat câte 2 companii permanente menite să servească drept şcoală pentru formarea de gradaţi. Efectivul unei companii permanente de dorobanţi a fost de 104 oameni.

Începând din anul 1878 reţeaua de instituţii militare de învăţământ s-a lărgit.

Până în anul 1908 s-a realizat permanentizarea întregii structuri de infanterie, renunţându-se la serviciul cu schimbul. În baza legii privind reorganizarea armatei elaborate în acel an s-au adus anumite modifi cări structurii organizatorice a oştirii. Durata serviciului sub arme pentru toate trupele pedestre a fost redusă la 2 ani. Brigăzile de infanterie se compuneau din câte 2 regimente active şi 1 sau 2 regimente de rezervă. Divizia de infanterie avea în compunere 2 brigăzi de infanterie, 1 batalion de vânători, 1 brigadă de artilerie, trupe şi servicii auxiliare iar corpul de armată 2-3 divizii de infanterie, 1-2 brigăzi de cavalerie, 1 batalion de pionieri, 1 companie telegrafi e, trupe şi servicii auxiliare. În anul 1909 fi ecărui regiment de infanterie i s-a atribuit câte o secţie de mitraliere a câte 3 piese.

Instituţiile de învăţământ militar din ţara noastră care au pregătit cadre de infanterie în perioada 1878-1914 au fost următoarele: şcolile fiilor de militari pregătitoare pentru intrarea în şcoala militară, Şcoala Militară pentru Infanterie şi Cavalerie, Şcoala Superioară de Război, şcoli pentru subofiţeri de Infanterie.

Experienţa Războiului de Independenţă şi perfecţionarea tacticii militare sub infl uenţa performanţelor noului armament intrat treptat în dotare au impus elaborarea unor noi regulamente militare. Pentru ca manevra în câmpul tactic să devină mai uşor de executat şi cu pierderi cât mai puţine s-a renunţat la dispozitivele în coloană compactă, adoptându-se cele în formaţie risipită cu eşalonarea forţelor în adâncime. În anul 1885 a apărut un nou “Regulament asupra exerciţiilor şi manevrelor de Infanterie”. Potrivit acestui regulament batalionul era organizat pentru luptă pe 4 Companii de Puşcaşi fi ecare a câte 2 Plutoane, a 2 semiplutoane cu câte 2 secţii fi ecare. Regulamentul de bază al Armatei Române în preajma Primului Război Mondial a fost “Regulamentul Exerciţiilor de Infanterie” editat în 1908. Potrivit prevederilor acestui regulament, regimentul avea în compunerea sa 3 batalioane şi 1 companie de mitraliere. Batalionul era organizat pe 4 companii de puşcaşi, a 4 plutoane cu câte a 2 secţii fi ecare, organizată pe 3 grupe.

În anul 1912 a luat fi inţă Inspectoratul Infanteriei căruia i-a revenit sarcina de a asigura mobilizarea, dotarea, instruirea şi conducerea trupelor din această armă.

I.3. Infanteria română în Primul Război Mondial

În vara anului 1914, la izbucnirea războiului Trupele de Uscat erau organizate în corpuri de armată, divizii de infanterie, brigăzi de infanterie, de călăraşi şi de artilerie. Unitatea de bază a Infanteriei era regimentul, organizat pe batalioane, iar acestea pe companii. Fiecare divizie de infanterie avea şi câte un batalion de vânători. Corpul de armată avea în compunere 2 divizii de infanterie, o brigadă de călăraşi, un regiment de obuziere, un batalion de pionieri, o subunitate de transmisiuni şi formaţiuni de servicii. Divizia de infanterie era organizată pe 2 brigăzi de infanterie, un batalion de vânători, o brigada de artilerie, o subunitate de transmisiuni şi formaţiuni de servicii, iar brigada de infanterie avea 2 regimente fi ecare a câte 2-3 batalioane şi o companie de mitraliere cu 4 piese.

La începutul anului 1919 existau 5 corpuri de armată fi ecare a câte 2 divizii de infanterie operative, o divizie teritorială şi o brigadă de călăraşi. Diviziile de infanterie operative erau organizate pe 2 brigăzi a câte 2 regimente de infanterie, 1 batalion de vânători, o brigadă de artilerie cu 2 regimente, elemente neîndivizionate şi servicii. Diviziile teritoriale aveau în compunere 3 brigăzi de infanterie fi ecare a câte 2 regimente.

În 1923 existau 56 regimente de infanterie şi 10 de vânători, 20 regimente de cavalerie şi 54 regimente de artilerie.

În anul 1932 divizia de infanterie avea în organică 1-2 brigăzi de infanterie fi ecare a 2-3 regimente de infanterie, o brigadă de artilerie cu 2 regimente de artilerie, o companie de mitraliere divizionară şi formaţiuni de servicii. Fiecare regiment de infanterie sau vânători era organizat pe 3 batalioane a 3 companii de puşcaşi şi o companie de mitraliere, efectivul total ajungând la 1500 de oameni. Batalionul de infanterie avea 4 companii (2 de puşcaşi, una de ciclişti şi una de puşcaşi cadre). De asemenea, la diviziile de cavalerie au fost înfi inţate câte un batalion de infanterie uşoară.

În anul 1938 infanteria reprezenta 52% ca pondere în efectivele Armatei Române, având 28 de regimente de infanterie de acoperire a câte 2000 de oameni, 36 de regimente infanterie moto a câte 1000 de oameni, 9 companii de mitraliere a câte 100 de oameni, 12 batalioane de vânători munte a câte 500 de oameni, 3 batalioane de infanterie uşoară a câte 400 de oameni, 2 regimente care de luptă a câte 500 de oameni şi batalionul de gardă cu 700 de militari. La începutul anului 1938 divizia de infanterie era formată dintr-o brigadă de infanterie, organizată pe 3 regimente cu câte 3 batalioane şi o brigadă de artilerie cu 2 regimente. Ca unităţi de divizie existau: un batalion de pionieri, un batalion mitraliere, un escadron cavalerie, o companie de transmisiuni, formaţiuni de transport şi servicii.

I.4. Infanteria română în Al Doilea Război Mondial

Începând cu luna august 1939 fi ecare divizie urma să primească câte o companie de tancuri şi o baterie de tunuri antitanc.

Regimentele de infanterie aveau următoarea organizare: comanda regimentului, 3 batalioane a câte 4 companii fiecare (cea de-a 4-a fiind de mitraliere), o companie specialităţi (pluton de transmisiuni, pluton de pionieri, secţia de aruncătoare, pluton de cercetaşi călări), o companie de cercetare şi o companie depozit.

La 22 August 1939 s-a aprobat organizarea infanteriei propusă de Inspectoratul General al Infanteriei, mai puţin organizarea companiei de puşcaşi care rămâne în continuare pe 4 plutoane. Urma ca organizarea propusă pe 3 plutoane pentru compania de puşcaşi să fi e experimentată în lunile septembrie şi octombrie. Experimentul făcut a dus la concluzia că sistemul ternar integral este corespunzător; s-a redus numărul de plutoane de la 4 la 3 în compania de puşcaşi, iar un pluton de mitraliere din compania de mitraliere a batalionului, a fost înlocuit cu un pluton armament de însoţire (o grupă tun anticar, calibrul 47 mm şi 3 grupe aruncătoare 60 mm). Totodată, companiei de mitraliere i s-a schimbat denumirea în companie de armament greu.

La compania de puşcaşi se menţineau puşcaşii grenadieri rămaşi disponibili în urma desfi inţării unui pluton, ceea ce permitea sporirea efectivului grupei de luptă de la 13 la 17 oameni. La regiment a luat fi inţă o companie de armament greu regimentar având comandant, grup de comandă, pluton de aruncătoare calibrul 81,4 mm (3 grupe cu 6 piese), pluton tunuri de însoţire a infanteriei (3 grupe cu 6 piese), pluton anticar calibrul 47 mm (3 grupe cu 6 piese), tren de luptă şi tren regimentar.

În urma schimbărilor ce au avut loc în baza legii din 1940, infanteria dispunea de următoarele categorii de mari unităţi şi unităţi: divizii de infanterie; divizii de fortifi caţii; brigăzi motomecanizate; brigăzi de infanterie; grupuri de vânători de munte; regimente de Infanterie; grupuri de vânători moto; regimente de infanterie-fortifi caţii; batalioane de gardă – batalioane de grăniceri; batalioane de vânători de munte; batalioane de infanterie uşoară; companii de mitraliere, divizioane şi brigăzi mixte de munte; companii antitanc şi antiaeriene, centrul de instrucţie al infanteriei cu regiment al centrului; şcoli militare de ofiţeri şi subofiţeri activi şi de rezervă; regiment care de luptă; centrul de instrucţie motomecanizat cu regimentul centrului.

Infanteria română în Al Doilea Război Mondial

 

Ofiţerii de infanterie erau pregătiţi în Şcoala Militară de Infanterie de la Sibiu. Oganizarea şcolii la 15 februarie 1938 era următoarea: comandant; ajutorul comandantului; adjutant; ofiţer cu informaţiile; birou mobilizare; ajutor tactic; direcţia de studii; batalion de elevi cu 4 companii de elevi; compania 1 puşcaşi cu 3 plutoane a 3 grupe; compania 2 puşcaşi cu 2 plutoane a 3 grupe; compania de mitraliere cu 2 plutoane a 2 grupe şi compania de specialităţi cu 4 plutoane (transmisiuni, observatori, pionieri şi armament însoţire), fi ecare a 3 grupe mai puţin plutonul de armament de însoţire care avea 2 grupe. Şcoala Militară de Subofiţeri de Infanterie era organizată pe un batalion de elevi cu 2 companii a câte 3 plutoane şi o companie de mitraliere şi specialităţi cadre cu 2 plutoane de mitraliere, un pluton de armament de însoţire şi un pluton de transmisiuni. Dintre cele 16 divizii române participante la luptele din Cehoslovacia 11 au fost de infanterie adică aproape 70% din totalul participanţilor. Ele au fost grupate astfel: 4 divizii în compunerea Armatei 1 iar alte 6 divizii făceau parte din compunerea Armatei a 4-a. Divizia “Tudor Vladimirescu-Debreţin” a continuat să acţioneze în subordinea unui corp de armată din Armata 53 Sovietică.

I.5. Infanteria română în perioada 1945-1989

Imediat după 23 august 1944, după Convenţia de armistiţiu, semnată la Moscova, în noaptea de 12/13 septembrie s-a constituit „Înaltul Comandament Aliat” căruia i s-a adăugat în paranteză, sovietic.

Moscova a impus în România, prin Comisia Aliată de Control (sovietică) controlul administrativ şi militar în majoritatea teritoriului ţării.

După instalarea guvernului dr. Petru Groza la 6 martie 1945, instituţiile fundamentale ale statului, justiţia, biserica, armata şi şcoala au devenit copii ale instituţiilor sovietice. Armata a fost supusă unor transformări radicale din punct de vedere organizatoric şi doctrinar. Procesul de destructurarea armatei a curpins două etape principale.

Prima etapă, cuprinsă între septembrie 1944 şi 6 martie 1945 a constat în dezarmarea şi reducerea efectivelor Armatei, s-au desfi inţat 7 comandamente de mari unităţi şi 12 divizii şi peste 160 000 militari români au fost internaţi în lagărele sovietice. România trebuia să pună la dispoziţia aliaţilor 12 divizii de infanterie, cu mijloace suplimentare, în vederea continuării luptei împotriva Germaniei.

A doua etapă, cuprinsă în perioada martie 1945-1948 a constat în derularea procesului de destructurare a Armatei Române, caracterizat de „democratizare” distrugerea elitei militare româneşti şi „politizare”.

La 22 August 1945 Divizia “Tudor Vladimirescu-Debreţin” şi Divizia “Horia, Cloşca şi Crişan” au fost integrate în Armata Română. Faţă de marile unităţi de infanterie existente, diviziile de voluntari erau organizate după modelul diviziilor sovietice, pentru a se putea încadra în specificul lucrului de stat major al marilor unităţi. Ca particularităţi în încadrare şi în structura organizatorică s-a menţinut funcţia de locţiitor tactic al comandantului, precum şi aceea de locţiitor al comandantului pentru educaţie, cultură şi propagandă. De asemenea, spre deosebire de diviziile de infanterie din Armata Română, diviziile de voluntari aveau în plus în organică câte un divizion de artilerie antitanc, un batalion de pionieri, o companie de artilerie antiaeriană şi o companie auto. Regimentele de infanterie aveau subunităţi de toate armele: batalioane de infanterie, divizion de artilerie, batalion de aruncătoare calibrul 120 mm, baterie de tunuri calibrul 76 mm, baterie antitanc de 45 mm, companie de transmisiuni, pluton de pionieri şi pluton de cavalerie pentru cercetare.

Prin acţiunea de reorganizare a armatei s-a efectuat reducerea efectivelor organismului militar, în primul rând prin desfi inţarea unor unităţi şi mari unităţi. Astfel, s-a ajuns ca infanteria să dispună de un efectiv de 52065 oameni dintre care 5098 ofiţeri, 572 maiştri militari, 5505 subofiţeri şi 40890 gradaţi şi soldaţi; o divizie de infanterie avea aproape 4400 de oameni iar un regiment de infanterie circa 730. Au fost reorganizate şi şcolile militare de ofiţeri şi subofiţeri activi de infanterie, precum şi Centrul de Instrucţie al Infanteriei, asigurându-se o mai bună dotare a acestuia cu armament, tehnică de luptă şi materiale necesare activităţii de pregătire. La regimentele de infanterie s-a introdus al treilea batalion de infanterie (care fusese desfi inţat în 1945) şi un divizion de artilerie uşoară, crescând astfel puterea de izbire, de foc şi de manevră a unităţii.

Potrivit prevederilor legilor 205 şi 206 din Iunie 1947 structura generală a Armatei Române cuprindea Armata de Uscat, cu efective de 100 de mii de militari, grupaţi în 4 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie motomecanizată şi în alte unităţi de diferite arme. Prin noua organizare efectuată în anul 1947, se poate spune că infanteria română s-a diversifi cat în sensul că din 6 divizii de infanterie 2 au fost transformate în divizie blindată şi respectiv divizie motomecanizată, mărindu-se astfel forţa de izbire de foc şi de manevră a armatei.

Cea mai importantă acţiune de reorganizare a armatei după război a fost cea întreprinsă pentru aplicarea prevederilor Tratatului de Pace, încheiat la Paris la 10 februarie 1947. Astfel, trupele de infanterie au fost reorganizate potrivit prevederilor Legii 206/1947; în această nouă lege de organizare a armatei s-a menţinut principiul că „toţi cetăţenii români, fără deosebire de naţionalitate, de origine, de limbă sau religie – cu excepţia cazurilor de incapacitate fi zică sau morală – sunt supuşi chemării în rândul Armatei”, urmând ca încorporările să se facă anual, la datele stabilite de Ministerul Apărării Naţionale. Pentru ca numărul oamenilor încorporaţi şi instruiţi să nu depăşească efectivele fi xate prin Tratatul de pace, s-a prevăzut ca satisfacerea serviciului militar să se efectueze fi e sub arme, în unităţile de instrucţie, fi e ca prisos de contingent.

Durata serviciului militar a fost stabilită la 30 de ani, între 20 până la 50 ani împliniţi (art. 79). Pe timpul serviciului militar cetăţenii puteau face parte din unul din elementele armatei: activitate, rezervă sau miliţie (art. 80).

Durata serviciului militar, la arma infanterie, era stabilită astfel: în activitate sub arme – 18 luni (un an şi jumătate), în completare – 3 ani şi 6 luni, în rezervă 15 ani, în miliţie – 10 ani. La articolul 82 era o prevedere care venea în sprijinul pregătirii soldaţilor, în sensul că “cel puţin timp de şase luni de serviciu sub arme, recrutul nu va putea fi întrebuinţat în nici un serviciu în corp, ci va rămâne numai la front, pentru a putea primi instrucţia tehnică a armei sau specialităţii la care a fost repartizat” . Prin Decretul nr. 44/992 din 28 mai 1948, articolele 79 şi 81 ale Legii 206/1947 s-au modificat. Durata serviciului militar a fost stabilită la 29 de ani, respectiv de la 21 la 50 de ani, serviciul în activitate sub arme era de 2 ani şi pentru infanterie.

În mai 1955, s-a constituit Tratatul de la Varşovia, iar situaţia Armatei Române s-a schimbat considerabil. Din armata mică, traumatizată şi umilită de ocupantul sovietic, cu o capacitate operativă foarte scăzută, în 1955 devenise o importantă „armată aliată”, membră fondatoare a tratatului nou înfi inţat, deşi în ţară încă mai era regimul de ocupaţie militară sovietică. Comandamentul unifi cat, ce s-a constituit în cadrul acestia, a devenit organ principal prin care se realiza cooperarea militară în cadrul Tratatului. Acesta a acţionat pentru unifi carea întregului sistem de organizare, înzestrare şi pregătire după modelul sovietic.

După 1956 şi până în anul 1989, infanteria şi-a perfecţionat structurile organizatorice, înzestrarea luptătorilor, subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi cu armament şi tehnică de luptă moderne din producţia internă, în procent de peste 95%. Concomitent a desfăşurat pregătirea pentru luptă şi a participat în mod fi resc la combaterea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977, dar şi la alte activităţi în economia naţională.

I.6. Infanteria română, în perioada 1989 – 2010

În conformitate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102 din 30.07.1990, începând cu 01.08.1990, Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor s-a reorganizat în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcţia Tehnică de Tancuri şi Auto;Inspectoratul General al Infanteriei şi Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Protecţiei Antichimice; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. Ulterior în baza Ordinului general al ministrului apărării naţionale nr. 24 din 30.08.1993, Comandamentul Trupelor de Uscat s-a transformat în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armate de arme întrunite, instituţiile de învăţământ şi formaţiuni de diferite arme subordonate direct.

Începând cu data de 11.04.2000, în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S 8, referitoare la „PLANUL – CADRU PRIVIND PROCESUL DE RESTRUCTURARE ŞI MODERNIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI”, Statul Major al Trupelor de Uscat a fost denumit în Statul Major al Forţelor Terestre.

În etapa actuală, Forţele Terestre, din cadrul cărora fac parte marile unităţi şi unităţile de infanterie, constituie categoria de forţe de bază a Armatei României.

Menţinerea capacităţii de luptă a structurilor de infanterie subordonate Statului Major al Forţelor Terestre, în prezent şi în viitor, simultan cu transformarea lor într-o forţă militară pentru secolul XXI, cere un efort cumulativ pe termen lung, de timp şi resurse. În acest context, structurile de infanterie din Forţele Terestre vor continua să fi e puse în faţa difi cilei decizii de a menţine permanent echilibrul constant între cerinţe şi resurse.

Prin alocarea resurselor necesare şi punerea în aplicare a noii concepţii de restructurare, structurile de infanterie din Forţele Terestre ale Armatei României vor deveni, mai mult ca oricând în istorie, organisme militare moderne, cu o capacitate operaţională similară structurilor de infanterie din armatele ţărilor europene şi din cadrul NATO, avansate din punct de vedere militar, flexibile, suple şi dinamice, apte să dea o ripostă efi cace oricărei agresiuni armate la adresa securităţii României şi de a-şi îndeplini cu profesionalism misiunile ce le revin.

Principalele mari unităţi de infanterie subordonate Statului Major al Forţelor Terestre sunt Divizia 1 „Dacica” şi Divizia 4 Infanterie „Gemina” cu brigăzile şi batalioanele de infanterie subordonate.

I.7. Organizarea şi dotarea actuală a structurilor de infanterie

Organizarea Biroului Instrucţie Infanterie şi Poliţie Militară/Statul Major al Forţelor Terestre

Tehnica principală şi armamentul de infanterie
Tehnică de luptă:
– TAB 8×8 71, 71 M, TAB 33 ZIMBRU, TABC 79, TAB Ar. 120 mm
– MLI – 84 M „Jderul”
Armament de infanterie (prezentat în anexa nr. 2):
– pistol, cal. 9 mm
– puşcă automată, cal. 5, 45 mm,
– pistol mitralieră, cal. 7,62 mm,
– puşcă mitralieră, cal. 7,62 mm
– puşcă semiautomată cu lunetă, cal. 7,62 mm
– mitralieră de companie, cal.7, 62 mm
– mitraliere de pe TAB, cal. 7.62 mm şi 14,5 mm
– mitralieră cal. 12,7 mm de pe MLI
– tun cal. 25 mm, OERLIKON/MLI
– aruncător de grenade AG-9
– aruncător de Grenade, cal. 40 mm

Revista Forțelor Terestre – Infanteria Română, 180 de ani