31 mai – Ziua Rezervistului Militar

mil_ro rezervisti

În data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziţiei ofiţerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare şi sens corpului cadrelor militare în rezervă. În memoria acestui eveniment şi în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia  lor de o viaţă, Guvernul României, prin H.G. nr.464/2010, a instituit „ Ziua Rezervistului militar”, care se aniversează, în fiecare an, în ultima zi din luna  mai.

Prin această hotărâre se dă, însă, o semnificaţie mult mai largă noţiunii de rezervist militar. Astfel, potrivit art. 3 al hotărârii, „ prin rezervist militar se înţelege orice persoană care deţine grad militar în rezervă sau în retragere”. De aceea, multe  persoane cu studii superioare din viaţa civilă, care au grad militar ca urmare a absolvirii unor forme de pregătire specifică, precum şi toate cadrele militare în rezervă au îndreptăţirea să aniverseze această zi importantă. Sărbătoarea este înscrisă în Calendarul Tradiţiilor Militare, periodic de istorie şi cultură, editat de Statul Major General al Armatei Române.

A doua semnificaţie a zilei de 31 mai este dată de faptul că, printr-o coincidenţă fericită, la 31 mai 1990, după o întrerupere abuzivă de 42 de ani din timpul regimului totalitar, a fost reluată tradiţia asocierii cadrelor militare şi s-a înfiinţat structura care astăzi se numeşte „Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere” (A.N.C.M.R.R.).  De aceea,  prin decizia  conducerii acestei asociaţii s-a stabilit ca, în data de 31 mai, să fie marcată şi „Ziua A.N.C.M.R.R.”

ancmrr-insemn-heraldic

Astfel că, este un prilej potrivit pentru a menţiona  câteva date privind statutul şi realizările acestei asociaţii. Încă de la înfiinţare, ea a fost înregistrată, prin hotărâre a instanţelor judecătoreşti, ca persoană juridică, de drept privat, democratică şi independentă. Câţiva ani mai târziu, prin H.G.nr.20/2004, a primit statutul de asociaţie de utilitate publică. Totodată, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 5198/2008, i s-a  acordat dreptul de a avea însemn heraldic, steag de identificare şi emblemă de onoare, proprii. Potrivit Statutului,  asociaţia  noastră îşi desfăşoară activitatea sub patronajul Ministrului Apărării Naţionale.

Ea asigură acţiunea coerentă şi unitară a rezerviştilor militari pentru îndeplinirea unor obiective cum sunt: integrarea firească a militarilor în evoluţia societăţii româneşti;  apărarea valorilor fundamentale ale României, a tradiţiilor şi simbolurilor naţionale; susţinerea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor vârstnice; cultivarea valorilor civice ale statului de drept; educarea tinerilor în spiritului patriotismului autentic; iniţierea unor măsuri de asistenţă socială, medicală şi juridică, necesare acestei categorii sociale; promovarea sentimentelor de camaraderie între rezerviştii militari şi cadrele aflate în activitate; relaţionarea optimă cu autorităţile centrale, cu cele locale şi cu asociaţiile similare din ţară şi din străinătate.

Printre realizările sale notabile se pot menţiona numeroasele demersuri făcute pentru apărarea drepturilor la pensie, legal cuvenite rezerviştilor militari, menţinerea coerenţei şi unităţii filialelor sale judeţene, colaborarea fructuoasă cu celelalte structuri asociative din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Totodată, este remarcabil faptul că A.N.C.M.R.R.  a menţinut legături benefice cu Confederaţia Interaliată a Ofiţerilor de Rezervă ( C.I.O.R.), iar în anul 2004, la Congresul de la Viena, a fost primită ca membru în această organizaţie internaţională, în care  sunt reprezentaţi rezerviştii militari din ţările N.A.T.O.

Col (r.) Gheorghe CIREAP

15 comentarii:

  1. Adica de ce nu ? La multi ani si rezervistilor ! Ca multe injuraturi ,sectoare si tarasuri si-or luat bibani fiind .

    3
  2. Diaconu Cristian

    La multi ani, tuturor rezervistilor, MApN, MAI, etc.!

    3
  3. Liviu Sorinel Sandu

    La mulți ani tuturor rezerviștilor din structurile de apărare,ordine publică și securitate națională !
    Multă sănătate in primul rând și să fim uniți !?

    3
  4. Mihalache Ionel

    La mulți ani cu sănătate !

    2
  5. Petru Soldanescu

    Caut un fost coleg de la AISM București promoție ’91 facultatea de Logistică Chirianu Vladut. Înainte de Academie a fost artilerist. Mulțumesc anticipat. Petru Soldanescu 0722439035

    2
  6. Dinu Gheorghe (col.rtg)

    Mai bine ii spunean Ziua Rezevistului Sarac, toti lovesc in ei cu pensii nesimtite, nu sunt bagati in seama decat la alegeri, au ramas o masa de manevra serioasa! Pentru multe neajunsuri si manipulari LA MULTI ANI !

    4
  7. Felicitări si toate gândurile bune colegului meu de Academie Cireap.Col.r.Bungau Gh. Oradea

  8. La mulți ani tuturor rezerviștilor dar și celorlalte categorii de persoane care iubesc din tot sufletul țara noastră , România !

    2
  9. Suntem toți rezerviști dar nu toți egali! Unii colonei cu pensie de 2500 lei și plutonieri majori cu pensii de 9000 de lei. Așa că nu se pune. Să sărbătorească cine cu ce are. Așa înțelege statul român să-i respecte pe toți. Ce diferență este între rezervistul cu liceul militar, școală militară academie militară și comandă toată activitatea și cei care au venit în sistem că nu au fost buni de altceva? Grade date și 2 pe an, a se verifica la MAI și proștii care și-au văzut de treabă. Aha, era să uit! Egalizarea pensiei va veni când nici pentru lumânări nu va mai fi nevoie pentru că, nu-i așa, rezervistul nostru nu va mai fi. Și uite așa pleacă cu scârba dintr-o viață după care unii vor cânta la surle și trâmbițe. Aceasta este situația cu o mare parte din acești rezerviști.

    5
  10. LA MULȚI ANI REZERVIȘTILOR!
    Din păcate, în ultima vreme, s-au derulat virulente campanii mediatice împotriva cadrelor militare în rezervă, comandate de trădătorii acestui neam. Însă, trebuie cunoscut faptul că un militar când semnează un contract cu statul punându-și viața chezășie, conform Jurământului militar depus, acest stat și-l asumă pe întreaga perioadă de viață a militarului, așa cum procedează toate statele lumii, iar la noi începând cu primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național Român, Alexandru Ioan Cuza.
    Pensia militară medie în unele state membre NATO:
    Rezerviștii pensionari militari români au o pensie medie de 600 de euro, cea mai mică dintre pensiile de serviciu din România. În comparație cu pensiile militare ale militarilor altor țări membre, este de remarcat faptul că în Ungaria, Cehia şi Polonia, pensia militară medie este dublă – 1200 de euro. Pentru toate celelalte ţări membre NATO, pensia medie este 3.200 de euro, iar în SUA de 5.632 USD/lună. Viața reprezintă valoarea supremă oriunde în lume și așa ar trebui să fie și în această țară. Însă, aceasta este recunoștința socială pe care statul român o acordă apărătorilor ei. Un stat slăbit, o țară distrusă de cei care fac politică de 30 de ani. Militarii nu au făcut politică , ei sunt doar sclavi în uniformă, datori să moară pentru binele celorlalți, iar din păcate, unii îi umilesc prin campanii mediatice comandate, deloc întâmplător!
    Personal, am simțit în ultimii ani că singura constantă a decidenților politici a fost să instige populația împotriva militarilor, în mod populist pentru voturi, și să pună în practică ceea ce JUAN DONOSO CORTES spunea în 1849: „UN SOLDAT ESTE UN SCLAV ÎN UNIFORMĂ.”

    4
    • Poți să îmi dau și mie sursa pentru pensia la americani de 5600 dolari/ lună?
      Mulțumesc.

      2
    • Nu așa se calculează diferențele de pensii între state ca la piață.Pensiile și salariile din lume depind de prețul de cumpărare din fiecare țară. Prețul de cumpărare depinde de economia de piață și de productivitatea muncii, care la noi este de 5 ori mai mică ca în Germania de exemplu.Să dai pensii la militari și MI (150.000) în România la nivel Germania ar trebui să asiguri cca 2% din PIB, adică mai mult decât cheltuie armata română într-un an. În rest sunt povești de cafenea.

  11. Nicolae Ifrim

    Un militar indiferent ca e activ sau rezervist trebuie sa suporte rigorile legilor si a juramintului militar in orice conditii. Daca veniturile sunt in comparatie cu alte tari mai mici e treaba fiecarui stat cum isi gestioneaza resursele. Oricum in tara noastra veniturile lor sunt cu mult peste media nationala si nu ar trebui sa se plinga. Statul ii respecta pentru ce au facut si ei ar trebui sa respecte statul si sa se multumeasca cu cit poate si statul sa le ofere.

  12. LA MULTI ANI!

    1
  13. Plecat un pic prin tara am fost, ca asa-i frumos si de ziua rezervistului am petrecut cateva ceasuri cu niste rezervisti, oameni de isprava. Spun si eu simplu si sec la multi ani, cum se cade.
    Reversul medaliei, il voi pune pe PSR, tocmai ca acest topic sa raman unul al urarilor de bine.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *