Regimentul 2 Artilerie de Gardă și Regimentul 3 Artilerie Gardă, sau o poveste cu artileriști

Încheiem și acest an cu un articol despre Divizia de Gardă, sau momentul din istoria noastră când am fost măcar un pic englezi.

Înainte să începem, stimați cititori aș dori să studiem puțin contextul, și explicația pentru care nu am ales să fac un articol separat pentru fiecare regiment, deși ar merita-o. Ura cultivată extrem de bine în perioada comunistă cu care este privită perioada interbelică și implicit idealul național România Mare a asigurat ca această epocă istorică să fie destul de puțin studiată și analizată, chiar și în prezent. Nu studiem temeinic nici macar sectorial epoca respectivă și ca atare în prezent ne mulțumim cu tezele comunismului  pe acest subiect. În acest context deci, materiale cu privire la două unități de excepție ale armatei române, decorate chiar în dublă partidă cu Ordinul “Mihai Viteazul”, nu se prea găsesc, prin urmare suntem nevoiți să facem un rezumat al altor rezumate. Această stare de fapt o consider inacceptabilă, dacă în Europa de la foste imperii la țări chiar mai mici decât România, putem găsi chiar muzee regimentare ale unor unități cu o istorie de excepție.

Nu putem avea desigur pretenția unui muzeu pentru fiecare regiment al diviziei de gardă, așa ca în UK, sau a unui real cult regimentar ca în Spania, respectiv Regimentul de Infanterie Gardă „Inmemorial del Rey” No. 1, activ din 1248, însă am dori măcar o analiză serioasă al acestui colț de istorie militară, autentică, românească, nealterată.

Istoria Regimentului 4 Artilerie „Ferdinand I” devenit Regimentul 3 Artilerie Gardă este sinonimă cu istoria artileriei române. Și aici cred că este necesar puțin context istoric, și mai ales punctul de plecare al armei artilerie: la 1835 straja Moldovei avea un singur tun. În anul 1849 domnitorul Ghica primește de la Sultan un număr de încă 5 tunuri. Prin urmare este de înțeles greutatea evoluției acestei arme extrem de constituitoare în rândurile armatei române. Probabil anumite metehne spre deosebire de tradiții, au subzistat până în prezent. De abia în 1854 discutăm de primele baterii de artilerie participante la războiul ruso-truc. Rușii, după buna lor tradiție, la retragere au confiscat tunurile moldovenești, armata ajungând iarăși să nu dețină nici măcar o piesă de artilerie. Pentru instruire în acea perioadă, au fost recuperate din Dunăre două piese de artilerie de pe timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829.

După Unirea din 1859 în urma unor tratative rușii au returnat tunurile confiscate în 1854 iar acestea alături de echipamente noi cumpărate din Austria au format primul divizion de artilerie românesc. Imediat după, la 1860 Alexandru Ioan Cuza printr-un decret contopește bateriile existente până în acel moment în primul regiment de artilerie al armatei române moderne comandat de colonelul Tobias Gherghely.

La venirea pe tronul domnesc al principelui Carol de Hohenzollern-Sigmarigen în 1866, în evidența armatei figurează un singur regiment de artilerie cu indicativul 1. Carol pornește un amplu plan de modernizare a armatei, artileria trecând încetul cu încetul în Europa atât din punct de vedere al dotării, al instrucției și personalului, cât mai ales tactic. Un prim pas în acest sens este trimiterea ofițerilor la studii cu precădere în Franța, Italia, Germania, Austro-Ungaria. La 1867 se începe instruirea calare a artileriei. În mod evident, un regiment nu era suficient, domnitorul ordonând crearea a încă unui regiment. Un rol deosebit de important în îndeplinirea vizunii viitorului rege o are colonelul, ulterior generalul Heinrich Herkt, care organizează componenta de instrucție pe model european. Fiind născut în Germania, urmează scoli în Belgia și Germania, însă toata cariera militară și-o desfășoară în România, unchiul său fiind colonel și medic șef al armatei moldovenești inainte de unire. Guvernul face demersurile necesare pentru dotare, iar  1868 la București este activat Regimentul 2 Artilerie.

În perioada imediat următoare artileria cunoaște o relativă stagnare din perspectiva personalului însă o creștere a dotării aferente. În ajunul Războiului de Independență, Principele Carol ordona înființarea a încă două noi regimente, respectiv Regimentele 3  și 4 Artilerie, la 5 februarie 1877.

 

Colonelul Lupașcu descrie acest episod conform generalului Alexandru Tell în lucrarea Amintiri din „Războiul independenței 1877-1878”, editată în 1915 reprodusă în magistrala lucrare „Enciclopedia Artileriei Romane”:

„ Însărcinat cu organizarea celor 4 regimente cari se creau din cele 2 existente, am pregătit toate lucrările în vederea că din regimentul No. 1 să se formeze şi No. 3, iar din No. 2 şi No. 4. Regimentele No.1 și No. 2 îşi păstrau astfel drapelul, numărul şi istoricul lor; toată lumea ar fi ştiut că regimentul No. 1 este obârşia artileriei române, din care s-a format No. 2 în 1868 şi că în 1877 din regimentul 1 s-a creat regimentul 3 şi din al 2-lea No. 4. Când am prezentat lucrările ministrului de răsboiu și i-am desluşit pentru ce făcusem astfel, ministrul de pe vremuri, cu scepticismul care-l caracteriza, mi-a spus că sunt de pe vremea veche și că astăzi nu se mai uită nimeni la asemenea fleacuri, şi a decis că regimentul 1 să formeze regimentele 3 și 4, iar regimentul al 2-lea, regimentele 1 şi 2. Iată pentru ce nu toată lumea ştie astăzi că al 3-lea regiment de artilerie este mama celorlalte regimente de artilerie de câmp şi de cetate”

Prin urmare Regimentul 4 este urmaș de drept al primei unități de artilerie a armatei române.

Așadar noile regimente 3 și 4 formate din Regimentul 1 artilerie,  primesc câte o secție din bateriile teritoriale de pompieri.

Începerea ostilităților Războiului de Independență aduce într-o primă fază dispunerea Regimentul 4 în cadrul Comandamentului Bucureștilor, deservind ca unitate de rezervă pentru elementele celorlalte Regimente. Este important să menționam faptul că regimentele la vremea respectivă erau „sparte” în baterii, bateriile sprijinind diviziile mobilizate.

Ulterior bateriile Regimentului 4 sunt arondate divizilor 3 și 4 infanterie.  Legendarul moment în care domnitorul Carol I a rostit „asta-i muzica ce-mi place” a fost când a comandat personal deschiderea focului bateriilor „Carol” și „Mircea” din cadrul Regimentului 1 Artilerie, în data de 15/27 mai 1877. De asemenea Carol dă instrucțiuni precise cu privire la focul pieselor mari de artilerie, lovind inamicul. Răspunsul nu ezită să apară, loviturile artileriei turcești ajungând în proximitatea domnitorului, acesta rămânând neclintit.

Regimentul 3 și Regimentul 4 artilerie ocupa poziții de tragere în proximitatea bateriilor turcești de la Nicopol. Aliații de conjunctură ruși apreciază activitatea artileriei române ca fiind „eroică”, finalitatea fiind ocuparea de către Divizia 4 Infanterie a cetății Nicopol. Regimentul 4 revine în sprijinul celorlalte regimente de artilerie în cazul incapacității. Bateriile Regimentului 4 sunt subordonate diviziei 3 și 4 pentru bătălia de la Plevna, unde artileria română demonstrează profesionalism și hotărâre. „Marea Baterie” sub comanda colonelului Herkt din cadrul diviziei 4 contribuie decisiv la căderea Plevnei. Colonelul Herkt ajunge în ochii aliatului de conjunctură rus cel mai reputat comandant de artilerie român, un real expert al acestei arme. Este apreciat ca atare și de viitorul rege.

Războiul de independență a însemnat examenul de maturitate a artileriei române, iar întâmplător sau nu, Independența de stat a fost cucerită pe câmpul de luptă sub comanda unui artilerist, iar coroana de oțel a României, simbolul suprem al țării noastre și atunci și acum, a fost creată dintr-un tun turcesc capturat.

Regimentul 4 artilerie se întoarce glorios de pe câmpul de luptă, contribuind decisiv la independența principatului român. În perioada următoare până la începerea primului război, artileria devine o chestiune de importanță strategică dar și de mândrie națională. Se sărbătorește în calendarul militar data de 15 mai, „Ziua întâiului tun”, primul foc sub comanda domnitorului în cadrul războiului de independență. Se dezvoltă în 1881 Regimentul 5 artilerie, sub comanda colonelului Alexandru Koslinski (bunicul viceamiralului Em. Gh Koslinksi), 5 7 8 artilerie fiind formate în 1883.

Regimentul 4 artilerie alături de regimentele 1, 2,3 constituie artilerie de corp de armată, iar 5-8 artilerie divizionară. Regimentul 4 artilerie Român devine parte a brigăzii 4 Artilerie Iași, alături de regimentul 7 artilerie dislocat la Buzău.

Ca scurtă mențiune, brigada până în perioada 1948 în cadrul armatei române însemna de regulă două regimente din aceeași armă iar 5 regimente, 3 de infanterie, două de artilerie, constituiau o divizie. Desigur că existau excepții la această regulă, cum vom vedea mai târziu, în cadrul brigăzii de gardă.

Ca să recapitulăm scurt această micro epocă, Regele Carol Întâiul, ofițer de artilerie prusac, a luat în primire un regiment de artilerie când a ajuns în Principatele Unite, și atunci când a părăsit această lume și Regatul României independent, după 48 de ani de domnie a lăsat un număr de 37 de regimente de artilerie cu toate subspecialitățile lor la care se adaugă încă 4 batalioane de artilerie de cetate . Nici o altă epocă din istoria României artileria nu a cunoscut o asemenea dezvoltare, mutatis-mutandis și păstrând proporțiile, caracteristicile dar și evoluția tehnică a fiecărei micro epoci. Mai mult Regele Carol Întâiul ajunge cunoscut în epocă informal, ca „bravul artilerist”, demitizat, adus între soldați, acolo de unde a comandat strălucit Armata Română în cadrul Războiului de Independență.

Epoca bătrânului și bravului artilerist se încheie în 1916, Regele trecând în lumea celor drepți. Tronul României este ocupat de către nepotul său, principele prusac, infanteristul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, cel pe care istoria îl va reține ca Regele Ferdinand I Întregitorul sau „cel Loial”. În acest nou context, România se angajează în război alături de țările Antantei.

Regimentul 4 artilerie primește denumirea „artilerie grea” conform dotării și sub comanda colonelului Gheorghe Ioan este mobilizată la data de 14 august 1916 și face parte din organica Brigăzii 7 artilerie alături de regimentul 8 artilerie la eșalon superior fiind subordonată Diviziei 7 Infanterie. Regimentul participa pe toată durata războiului, atât la ofensiva din Transilvania din 1916 cât și la Bătălia pentru București.

Pentru rolul avut la data de 26 august în luptele de la Miercurea Ciuc unde Regimentul 4 artilerie grea a sprijinit acțiunile Diviziei 7 Infanterie, unitatea este decorată cu Ordinul “Mihai Viteazul”, fiind a doua unitate de artilerie care să primească acest suprem ordin.

În 1917 participă la bătălia de la Mărăști, în dispozitivul diviziei 7 infanterie, parte componentă a Carpului IV Armata, eșalonul superior acestuia fiind Armata a 2-a comandată de viitorul mareșal Alexandru Averescu.

Anul 1919 și acțiunile bolșevice din Ungaria aduc remobilizarea Diviziei 7 Infanterie, ca mare unitate de elită a Armatei Romane și implicit a Regimentului 4 artilerie, devenit „artilerie de câmp”.

Parcursul deosebit al regimentului pe întreaga perioadă a Primului Război Mondial dar și participarea din Ungaria, nu putea să rămână fără echivoc. Motivația decorării cu Ordinul „Mihai Viteazul”, explică și certifică nu doar curajul deosebit al soldaților romani, dar și faptul că regimentul a participat necontenit la toate fazele războiului cu demnitate, spirit de corp și onoare:

„Pentru vitejia și avântul de care au dat dovadă ofițerii și trupa regimentului în luptele de la Moghioruși, Ghimeș, (16 august 1916) Cic-Sereda, Cic-Rakaș (25 august) St. Tamaș, Benzed, Kecset, Kofallud (15-17 septembrie) Valea Trotușului, Valea Suliței, Ciobănașului, Valea Uzului, Valea Argeșului, Otopeni, (noembrie), Odobeasca, Lacul Bălan, Lacul Calicului, Străoani, Vitănești, Găgești, (decembrie 1916) Pralea, Mănăstirea Cașin, (ianuarie-aprilie 1917) Valea Slănicului, Coșna, Ungureanu, Cireșoaia și Tg. Ocna în 1917, precum și în luptele contra maghiarilor de la Maramureș, Sighet, Hadat, Also-Sopar, Varsole, Matszalka, Vamoș, Peres, Kadany, Canalul Hortobagy, Tisa-Faked, Ur-Negyes, Ur-Batoși, Nagy-Kalo și Crase-Szalo în 1919.”

Înalt Decret no. 3659 din 30 august 1920.

În perioada interbelică Regimentul 4 Artilerie Român este subordonat în continuare Diviziei 7 Infanterie, parte a corpului 4 Armată de la Iași.

În completare facem mențiunea, importantă pe mai tarziu că în cadrul Inspectoratului Tehnic al Artileriei apare și Comandamentul Școlii de aplicație pentru Artilerie, la București, conform M.St.M., Secția 1, Ordinea de bătaie a armatei în timp de pace la finele fazei a II-a, București din 1923.

În perioada următoarea artileria cunoaște o dezvoltare constantă, mai ales în direcția unei noi specialități a armei, respective artileria antiaeriană. Regimentul 4 Artilerie primește denumirea onorifică “Regele Ferdinand” , respectiv înaltul patronaj al Regelui.

În 1930 cu venirea Regelui Carol al II-lea pe tronul României unitățile de gardă primesc o atenție deosebită. 7Uniformologic pentru ceremoniale, unitățile revin la culorile perioadei 1870-1900 restilizare portului anilor ‘30. Nu avem o concepție venită din neant, în definitiv Armata Regală Română dorește să creeze o mare unitate de gardă după model englezesc, armata britanică în virtutea excelentelor relații diplomatice din acea perioadă constituind un model pentru noi.

În perioada imediat următoare, 1931 se înființează Brigada mixtă de gardă, având în componență Regimentul 6 Dorobanți de Gardă „Mihai Viteazul”, Regimentul 2 Vânători de Gardă ”Regina Elisabeta”, Regimentul 9 Vânători de Gardă „Regele Alexandru al Iugoslaviei” și Regimentul de Escortă Regală. Încă din acest moment, ministerul apărării a acționat în transformarea brigăzii într-o divizie, propunând statutul de gardă Regimentului 4 Artilerie „Regele Ferdinand” Regelui Carol al II-lea însă acest regiment rămâne în organigrama Diviziei 7 Infanterie și a Corpului de la Iași, conform Ordinii de bătaie a armatei în timp de pace, publicată în 1933. Repet ceea ce am mai menționat în articolele pe această temă, unitățile propuse pentru acest statut au fost elita Armatei Române, decorate cu Ordinul “Mihai Viteazul”, unități care au arătat nu doar curaj pe câmpul de luptă ci și o istorie impresionantă, o tradiție neîntreruptă în arta militară.

Din perspectiva țintuitei, unitățile de gardă au ținută ceremonială pentru toate categoriile de personal și poartă cifrul regal ca element aparte.  De asemenea se disting de cele regulate prin prezența paftalelor de gardă pe mâneci pe ținuta de zi, kaki, alături de însemne de gardă pe petlițe și coroana pe post de însemn de armă. Artileria de gardă nu face desigur excepție, ținuta ceremonială este maro castaniu având doua rânduri de nasturi, manșete și guler din material negru-catifea. Pantaloni negri cu dublu lampas de culoare roșie. Pentru ținuta de zi avem însemnele antemenționate și paftale pe mâneci de culoare neagră.

Tot conform acestui document, în cadrul Inspectoratului General al Artileriei funcționează Centrul de Instrucție al Artileriei Mihai Bravu, având un regiment al centrului, înființat în 1930.

La data de 1 aprilie 1933 brigada mixtă de gardă, primește în subordine Brigada 1 Artilerie de Gardă și devine Divizia de Gradă. Brigada 1 Artilerie de Garda, este formată la rândul ei din Regimentul de 1 Artilerie de Gardă Roman format din Regimentul 4 Artilerie „Regele Ferdinad”, și din Regimentul centrului de instrucție al artileriei Mihai Bravu.

În 1934 Regimentul Centrului de Instrucție Mihai Bravu primește denumirea de „Regimentul 2 Artilerie de Garda”.

În această perioadă apare și o nouă specialitate la școlile de ofițeri de artilerie, respectiv cea de „Ofițeri guarzi de artilerie”, și se trece la învățământul de 3 ani pentru formarea ofițerilor activi.

Este de asemenea corect să menționăm că acest statut nu a fost o simplă formă fără fond, aceste unități fiind dotate atât tehnic cât și uman superior oricăror alte unități ale armatei. În exercițiile bugetare din 35 și 1936 avem creșteri semnificative materializate atât prin achiziția de echipament de ultimă generație cât și în formarea viitoarelor cadre.

În toată această perioadă, Regimentele de Artilerie Gardă primesc cu fastul ceremonial specific demnitarii străini care se află în vizită în România. Desigur, primul rol în cadrul acestor misiuni ceremoniale îl va avea Prim-regimentul de gardă, adică Regimentul 6 Dorobanți de Garda „Mihai Viteazul”, urmat de Vânătorii de Gardă.

În pragul intrării României în cel de-al doilea Război Mondial,  unitățile sunt renumerotate, devenind astfel Regimentul 2 Artilerie Gardă, M.Bravu- Vlașca și Regimentul 3 Artilerie de Gardă – București. Renumerotarea apare în contextul transformării detașamentului grăniceresc în Brigada 2 mixtă de Gardă, însemnând 3 regimente grănicerești de gardă, și un nou regiment de artilerie gardă. Indicativul 1 este atribuit regimentului nou înființat de artilerie de gardă care figurează în cadrul Brigăzii 2 Mixte Gardă.

Indicativul 3 nu a fost ales întâmplător ci acesta dovedește o linie directă a tradiției militare cu prima unitate de artilerie a armatei române, după cum a menționat și generalul Tell.

Ulterior se înființează o a doua brigada de artilerie gardă și Brigada 2 mixtă de Gardă, devine astfel Divizia 2 Gardă unitate compusă din Regimentele de Grăniceri de Gardă și două regimente de artilerie.

Revenind la Regimentele 2 și 3 Artilerie de Gardă, aceste structuri reprezentau elita armei artilerie a Armatei Regale Romane, din toate punctele de vedere. Comanda unităților era încredințată coloneilor C. Nestorescu pentru Regimentul 2 respectiv Virgil Georgescu pentru Regimentul 3.

În al doilea Război Mondial, unitățile de artilerie Gardă asigură sprijinul avansului Regimentului 6 „Mihai Viteazul” și regimentelor de Vânători Gardă în campania din est și nu numai. Vine în sprijinul forțării râului Prut în zona Țiganca – Fălciu de către Divizia 1 Grăniceri. Regimentul 2  sprijin direct al vârfului de lance  Regimentul 2/9 Vânători de Gardă supranumit Regimentul de fier sprijină forțarea Prutului. De notat este faptul că echipamentul modern al artileriei de gardă a permis executarea unor focuri precise ceea ce a distrus o mare parte din cazematele inamice, permițând avansul trupelor române. În acest timp Regimentul 3 sprijină direct Regimentul 6 „Mihai Viteazul” și obligă inamicul spre a opri un contraatac.  Activitatea regimentelor de artilerie gardă în Basarabia s-a încheiat prin eliberarea orașului Cetatea Alba.

În continuarea activității Regimentele 2 și 3 artilerie de gardă participă și la bătălia pentru Odessa sectorul încredințat Diviziei de Gardă fiind pe direcția localităților Dalnik și Freudenthal. În urma acțiunilor ofensive sprijinite și de divizia 6 infanterie, forțele inamice sunt anihilate. Începând cu luna octombrie participă la asediul Odessei. La 16.10 Divizia intră în Odessa alături de Brigada 3 Mixta Fortificații.

Pentru aceste fapte deosebite, alături de Regimentul 6 Gardă “Mihai Viteazul”, Regimentul 2 Artilerie și Regimentul 3 Artilerie Gardă sunt decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Regimentele de Vânători, vârfuri de lance, sunt decorate cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a.

Participă la parada Victoriei din București, 8 Noiembrie 1941.

În 1942 Regimentele de Artilerie gardă din compunerea diviziei sunt dislocate în garnizoanele de pace. În anul 1943 regimentele de artilerie gardă din compunerea diviziei asistă la instruirea unor structuri, și regimentele componente ale marii unități devin regimente de instrucție.

Divizia este remobilizată în aprilie 1944 și trimisă pe frontul moldovenesc în zona de operațiuni Târgul Frumos. Divizia alături de aliatul german reușește o stabilizare a frontului până în data de 18 august. Cu toate astea pierderile generate au însemnat existența Diviziei de Gardă doar nominal. Practic, jurnalele de operațiuni consemnează „detașamentul General Opriș” care era format din elementele rămase ale Divizei de Gardă.

După 19 august sovieticii forțează râul Siret și atacă Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul”, și încercuiesc elementele rămase ale Diviziei. În 24 august elemente componente ale diviziei rămase, căci nu mai putem discuta de regimente, pe alocuri nici de batalioane, sunt încercuite și dezarmate respectiv dezorganizate de sovietici sub pretextul că nu a fost informați de ceva armistițiu. Totuși o parte din Regimentul 6 reușește să scape, retrăgând-se spre garnizoana de pace. Cei prinși în încercuire sunt trimiși în lagăre de prizonieri, o parte neapărând pe nici un document în acest sens. La 30 august elementele ramase ale Regimentului 6 Dorobanți alături de elemente ale Regimentului 2 Vânători formează un singur batalion, și acela dezarmat și internat provizoriu în garnizoana Roman.

Din regimentele de artilerie gardă rămân prea puține elemente pentru a reconstitui vreo capacitate de luptă. Un detașament al Regimentului 3 Artilerie gardă – parte sedentară, adica rezervă mobilizabila pe hârtie, dislocată în Călărași participa cu un obuzier la blocarea unei coloane germane care încerca să treacă Dunărea.

La 9 mai 1945 mai ambele regimente figurau pe hârtie în mare parte, fără capacitate reală de luptă, Divizia primind misiuni în spatele frontului, misiuni de pază.

În vara anului 1945, după încheierea ostilităților din teatrul European, Divizia 1 Infanterie de Gardă are în subordine Regimentul 2 Artilerie de Gardă dislocat la Drăgășani și Regimentul 3 Artilerie de Gardă dislocat la Clejani, ambele unități dezrădăcinate din garnizoanele lor de tradiție. Divizia 1 Infanterie de Gardă își schimbă denumirea în Divizia Regală de Gardă, pentru a marca ușor cu un X probabil ce urma a fi desființat în scurt timp.

La abolirea monarhiei și implicit a instituțiilor tradiționale românești majoritatea existând din perioada lui Cuza, regimentele de artilerie Gardă, dispar în negura timpului fiind desființate integral.

Aici se încheie stimați cititori povestea Diviziei de Gardă, divizie compusă din Regimentul 6 Dorobanți Gardă, Regimentele 1 Vânători „Regina Elisabeta“ No. 2, Regimentul 2 Vânători „Regele Alexandrul al Iugoslaviei“ No.9, Regimentele  2 și 3 Artilerie de Gardă, având deosebită onoare să le trecem pe toate în revista noastră de front.

În prezent nu există nici o unitate, subunitate care să păstreze frumoasele tradiții ale unităților de artilerie de gardă, nici măcar un detașament la nivel companie, dacă tot insistăm să avem lovituri de tun cu ocazia diferitelor evenimente festive. Distrugerea până la nivel de ADN a spiritului națiunii comisa încăpând cu anul 1945 de către ocupantul sovietic a asigurat că aceste frumoase tradiții rămân doar într-o istorie prăfuită undeva, cu prea puține reverberații în prezent. De asemenea după anul 1990, când ar fi trebuit să punem de o parte sistemul adus pe tancul sovietic și să revenim la tradițiile noastre militare am ales o altă cale, a kitch-ului, a unui amestec dintre unele tradiții pre 1945 și creații inepte fără o legătură cu istoria militară românească.

Dimensiunea acestui fenomen o putem vedea nu doar prin menținerea indicativului „30” la Brigada de Gardă „Mihai Viteazul” însă cu precădere la 1 Decembrie, atunci când militari ai brigăzii execută salve de tun în uniforma dorobanților, nici aia corectă, dacă analizăm istoricul Regimentului 6 Dorobanți de Gardă “Mihai Viteazul”. Repunerea pe făgașul corect istoric atât al Brigăzii 1 Gardă, ajunsă divizie dar și a armei artilerie de gardă, ar însemna nu doar un plus de imagine dar și încă o distanțare față de deraierea istorică din 1948. La care adăugăm desigur o continuitate demnă a primei unități de artilerie românească, așadar am fi însumat peste 150 de ani de tradiție militară românească. De fapt asta reprezintă o ținută de gardă, o unitate de gardă, continuitate de neclintit în primul rând.

Însă, historia est magistra vitae, nimic nu ne oprește să reînnodăm aceste tradiții prezentului astfel încât să asigurăm nu doar continuitate, dar și certitudinea unui viitor în deplin asentiment cu tăria înaintașilor noștri. Mai mult, să înțelegem și să ne amintim de sacrificiul bunicilor noștri, ori istoria în ciclicitatea ei eternă ne va obliga să retrăim acele lecții, atât de dure.

În amintirea bunicului meu, cel care mi-a povestit prima dată despre unitățile de elită ale Armatei Regale Române, dacă timpul nu mi-a acordat onoarea să citească aceste rânduri.

 

Mă semnez al vostru lt(rez), și vă urez un an mai bun decât cel pe care îl vom încheia în câteva zile, fie ca modele de tărie  și demnitate precum cei de mai sus, să ne ghideze pașii spre o lume mai bună pentru noi și copiii noștri mai ales în aceste vremuri tulburi.

 

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Bibliografie:

https://www.forter.ro/content/artileria

https://digitizare.biblioteca.ct.ro/wp-content/uploads/2020/06/Albumul-Armatei-Rom%C3%A2ne-10-Maiu-1902.pdf

Colonel Gheorghe Em. Lupaşcu – Amintiri din Războiul independenţei 1877-1878 – Bucureşti,

Tipografia modernă „Cultura”, Str. Câmpineanu 15, 1915, p. 11.

https://www.geocities.ws/dangrecu/Artilerie.html

Între prestigiul numelui și nedreptatea istoriei: generalul Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărăşeşti – Adrian Stroea, Editura Militara – ISBN 978-973-32-1214-0 – 2021

Regimentul 30 Garda „Mihai Viteazul” – Claudiu Andone, Emil Boboescu, Horia Serbanescu – Editura Militara 2015

Enciclopedia Artileriei Române – col.prof.univ.dr. Adrian Stroea, col. (r) Marin Ghinoiu, col. Gheorghe Băjenaru – Bucureşti: Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2013 ISBN 978-606-524-134-3 I. Stroea, Adrian II. Ghinoiu, Marin III. Băjenaru, Gheorghe 81’374.2:358.1(498)

Ministerul de Răsboiu, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1922

M.St.M., Secţia 1, Ordinea de bătaie a armatei în timp de pace la finele fazei a II-a, Bucureşti, 1923,

23. 5-23.

Revista “Documentul” a Arhivelor Militare Romane – Nr. 76/2017

Imagini – Arhivele Nationale ale Poloniei – digitalizate.

https://ziarulactualitatea.ro/

Buletinul Arhivelor Militare.

Cartea „Destinul unui militar” de col(ret.) Marin Gr. Năstase – 2004- Editura: Regia Autonoma Monitorul Oficial

Series Navigation

<< Regimentul 2 Vânători Garda No.9 „Regele Alexandru al Iugoslaviei” sau încă o poveste cu vânători. Regimentul de fier.