Ofițerii Regimentului 4 Artilerie, poza din „Albumul Armatei Române, la 10 mai 1902”
Încheiem și acest an cu un articol despre Divizia de Gardă, sau momentul din istoria noastră când am fost măcar un pic englezi.
Înainte să începem, stimați cititori aș dori să studiem puțin contextul, și explicația pentru care nu am ales să fac un articol separat pentru fiecare regiment, deși ar merita-o. Ura cultivată extrem de bine în perioada comunistă cu care este privită perioada interbelică și implicit idealul național România Mare a asigurat ca această epocă istorică să fie destul de puțin studiată și analizată, chiar și în prezent. Nu studiem temeinic nici macar sectorial epoca respectivă și ca atare în prezent ne mulțumim cu tezele comunismului pe acest subiect. În acest context deci, materiale cu privire la două unități de excepție ale armatei române, decorate chiar în dublă partidă cu Ordinul “Mihai Viteazul”, nu se prea găsesc, prin urmare suntem nevoiți să facem un rezumat al altor rezumate. Această stare de fapt o consider inacceptabilă, dacă în Europa de la foste imperii la țări chiar mai mici decât România, putem găsi chiar muzee regimentare ale unor unități cu o istorie de excepție.
Nu putem avea desigur pretenția unui muzeu pentru fiecare regiment al diviziei de gardă, așa ca în UK, sau a unui real cult regimentar ca în Spania, respectiv Regimentul de Infanterie Gardă „Inmemorial del Rey” No. 1, activ din 1248, însă am dori măcar o analiză serioasă al acestui colț de istorie militară, autentică, românească, nealterată.
Istoria Regimentului 4 Artilerie „Ferdinand I” devenit Regimentul 3 Artilerie Gardă este sinonimă cu istoria artileriei române. Și aici cred că este necesar puțin context istoric, și mai ales punctul de plecare al armei artilerie: la 1835 straja Moldovei avea un singur tun. În anul 1849 domnitorul Ghica primește de la Sultan un număr de încă 5 tunuri. Prin urmare este de înțeles greutatea evoluției acestei arme extrem de constituitoare în rândurile armatei române. Probabil anumite metehne spre deosebire de tradiții, au subzistat până în prezent. De abia în 1854 discutăm de primele baterii de artilerie participante la războiul ruso-truc. Rușii, după buna lor tradiție, la retragere au confiscat tunurile moldovenești, armata ajungând iarăși să nu dețină nici măcar o piesă de artilerie. Pentru instruire în acea perioadă, au fost recuperate din Dunăre două piese de artilerie de pe timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829.
După Unirea din 1859 în urma unor tratative rușii au returnat tunurile confiscate în 1854 iar acestea alături de echipamente noi cumpărate din Austria au format primul divizion de artilerie românesc. Imediat după, la 1860 Alexandru Ioan Cuza printr-un decret contopește bateriile existente până în acel moment în primul regiment de artilerie al armatei române moderne comandat de colonelul Tobias Gherghely.
La venirea pe tronul domnesc al principelui Carol de Hohenzollern-Sigmarigen în 1866, în evidența armatei figurează un singur regiment de artilerie cu indicativul 1. Carol pornește un amplu plan de modernizare a armatei, artileria trecând încetul cu încetul în Europa atât din punct de vedere al dotării, al instrucției și personalului, cât mai ales tactic. Un prim pas în acest sens este trimiterea ofițerilor la studii cu precădere în Franța, Italia, Germania, Austro-Ungaria. La 1867 se începe instruirea calare a artileriei. În mod evident, un regiment nu era suficient, domnitorul ordonând crearea a încă unui regiment. Un rol deosebit de important în îndeplinirea vizunii viitorului rege o are colonelul, ulterior generalul Heinrich Herkt, care organizează componenta de instrucție pe model european. Fiind născut în Germania, urmează scoli în Belgia și Germania, însă toata cariera militară și-o desfășoară în România, unchiul său fiind colonel și medic șef al armatei moldovenești inainte de unire. Guvernul face demersurile necesare pentru dotare, iar 1868 la București este activat Regimentul 2 Artilerie.
În perioada imediat următoare artileria cunoaște o relativă stagnare din perspectiva personalului însă o creștere a dotării aferente. În ajunul Războiului de Independență, Principele Carol ordona înființarea a încă două noi regimente, respectiv Regimentele 3 și 4 Artilerie, la 5 februarie 1877.
Ținută de artilerie, perioada Războiului de Independență
Colonelul Lupașcu descrie acest episod conform generalului Alexandru Tell în lucrarea Amintiri din „Războiul independenței 1877-1878”, editată în 1915 reprodusă în magistrala lucrare „Enciclopedia Artileriei Romane”:
„ Însărcinat cu organizarea celor 4 regimente cari se creau din cele 2 existente, am pregătit toate lucrările în vederea că din regimentul No. 1 să se formeze şi No. 3, iar din No. 2 şi No. 4. Regimentele No.1 și No. 2 îşi păstrau astfel drapelul, numărul şi istoricul lor; toată lumea ar fi ştiut că regimentul No. 1 este obârşia artileriei române, din care s-a format No. 2 în 1868 şi că în 1877 din regimentul 1 s-a creat regimentul 3 şi din al 2-lea No. 4. Când am prezentat lucrările ministrului de răsboiu și i-am desluşit pentru ce făcusem astfel, ministrul de pe vremuri, cu scepticismul care-l caracteriza, mi-a spus că sunt de pe vremea veche și că astăzi nu se mai uită nimeni la asemenea fleacuri, şi a decis că regimentul 1 să formeze regimentele 3 și 4, iar regimentul al 2-lea, regimentele 1 şi 2. Iată pentru ce nu toată lumea ştie astăzi că al 3-lea regiment de artilerie este mama celorlalte regimente de artilerie de câmp şi de cetate”
Prin urmare Regimentul 4 este urmaș de drept al primei unități de artilerie a armatei române.
Așadar noile regimente 3 și 4 formate din Regimentul 1 artilerie, primesc câte o secție din bateriile teritoriale de pompieri.
Începerea ostilităților Războiului de Independență aduce într-o primă fază dispunerea Regimentul 4 în cadrul Comandamentului Bucureștilor, deservind ca unitate de rezervă pentru elementele celorlalte Regimente. Este important să menționam faptul că regimentele la vremea respectivă erau „sparte” în baterii, bateriile sprijinind diviziile mobilizate.
Ulterior bateriile Regimentului 4 sunt arondate divizilor 3 și 4 infanterie. Legendarul moment în care domnitorul Carol I a rostit „asta-i muzica ce-mi place” a fost când a comandat personal deschiderea focului bateriilor „Carol” și „Mircea” din cadrul Regimentului 1 Artilerie, în data de 15/27 mai 1877. De asemenea Carol dă instrucțiuni precise cu privire la focul pieselor mari de artilerie, lovind inamicul. Răspunsul nu ezită să apară, loviturile artileriei turcești ajungând în proximitatea domnitorului, acesta rămânând neclintit.
Regimentul 3 și Regimentul 4 artilerie ocupa poziții de tragere în proximitatea bateriilor turcești de la Nicopol. Aliații de conjunctură ruși apreciază activitatea artileriei române ca fiind „eroică”, finalitatea fiind ocuparea de către Divizia 4 Infanterie a cetății Nicopol. Regimentul 4 revine în sprijinul celorlalte regimente de artilerie în cazul incapacității. Bateriile Regimentului 4 sunt subordonate diviziei 3 și 4 pentru bătălia de la Plevna, unde artileria română demonstrează profesionalism și hotărâre. „Marea Baterie” sub comanda colonelului Herkt din cadrul diviziei 4 contribuie decisiv la căderea Plevnei. Colonelul Herkt ajunge în ochii aliatului de conjunctură rus cel mai reputat comandant de artilerie român, un real expert al acestei arme. Este apreciat ca atare și de viitorul rege.
Războiul de independență a însemnat examenul de maturitate a artileriei române, iar întâmplător sau nu, Independența de stat a fost cucerită pe câmpul de luptă sub comanda unui artilerist, iar coroana de oțel a României, simbolul suprem al țării noastre și atunci și acum, a fost creată dintr-un tun turcesc capturat.
Regimentul 4 artilerie se întoarce glorios de pe câmpul de luptă, contribuind decisiv la independența principatului român. În perioada următoare până la începerea primului război, artileria devine o chestiune de importanță strategică dar și de mândrie națională. Se sărbătorește în calendarul militar data de 15 mai, „Ziua întâiului tun”, primul foc sub comanda domnitorului în cadrul războiului de independență. Se dezvoltă în 1881 Regimentul 5 artilerie, sub comanda colonelului Alexandru Koslinski (bunicul viceamiralului Em. Gh Koslinksi), 5 7 8 artilerie fiind formate în 1883.
Domnitorul Carol I și cortul său de campanie. Drapelul Regimentului 2 Artilerie este infășurat și sprijinit de cort. Acest drapel l-a însoțit pe principele român pe toata perioada campaniei din Bulgaria.
Regimentul 4 artilerie alături de regimentele 1, 2,3 constituie artilerie de corp de armată, iar 5-8 artilerie divizionară. Regimentul 4 artilerie Român devine parte a brigăzii 4 Artilerie Iași, alături de regimentul 7 artilerie dislocat la Buzău.
Ca scurtă mențiune, brigada până în perioada 1948 în cadrul armatei române însemna de regulă două regimente din aceeași armă iar 5 regimente, 3 de infanterie, două de artilerie, constituiau o divizie. Desigur că existau excepții la această regulă, cum vom vedea mai târziu, în cadrul brigăzii de gardă.
Ca să recapitulăm scurt această micro epocă, Regele Carol Întâiul, ofițer de artilerie prusac, a luat în primire un regiment de artilerie când a ajuns în Principatele Unite, și atunci când a părăsit această lume și Regatul României independent, după 48 de ani de domnie a lăsat un număr de 37 de regimente de artilerie cu toate subspecialitățile lor la care se adaugă încă 4 batalioane de artilerie de cetate . Nici o altă epocă din istoria României artileria nu a cunoscut o asemenea dezvoltare, mutatis-mutandis și păstrând proporțiile, caracteristicile dar și evoluția tehnică a fiecărei micro epoci. Mai mult Regele Carol Întâiul ajunge cunoscut în epocă informal, ca „bravul artilerist”, demitizat, adus între soldați, acolo de unde a comandat strălucit Armata Română în cadrul Războiului de Independență.
Epoca bătrânului și bravului artilerist se încheie în 1916, Regele trecând în lumea celor drepți. Tronul României este ocupat de către nepotul său, principele prusac, infanteristul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, cel pe care istoria îl va reține ca Regele Ferdinand I Întregitorul sau „cel Loial”. În acest nou context, România se angajează în război alături de țările Antantei.
Regimentul 4 artilerie primește denumirea „artilerie grea” conform dotării și sub comanda colonelului Gheorghe Ioan este mobilizată la data de 14 august 1916 și face parte din organica Brigăzii 7 artilerie alături de regimentul 8 artilerie la eșalon superior fiind subordonată Diviziei 7 Infanterie. Regimentul participa pe toată durata războiului, atât la ofensiva din Transilvania din 1916 cât și la Bătălia pentru București.
Pentru rolul avut la data de 26 august în luptele de la Miercurea Ciuc unde Regimentul 4 artilerie grea a sprijinit acțiunile Diviziei 7 Infanterie, unitatea este decorată cu Ordinul “Mihai Viteazul”, fiind a doua unitate de artilerie care să primească acest suprem ordin.
În 1917 participă la bătălia de la Mărăști, în dispozitivul diviziei 7 infanterie, parte componentă a Carpului IV Armata, eșalonul superior acestuia fiind Armata a 2-a comandată de viitorul mareșal Alexandru Averescu.
Anul 1919 și acțiunile bolșevice din Ungaria aduc remobilizarea Diviziei 7 Infanterie, ca mare unitate de elită a Armatei Romane și implicit a Regimentului 4 artilerie, devenit „artilerie de câmp”.
Parcursul deosebit al regimentului pe întreaga perioadă a Primului Război Mondial dar și participarea din Ungaria, nu putea să rămână fără echivoc. Motivația decorării cu Ordinul „Mihai Viteazul”, explică și certifică nu doar curajul deosebit al soldaților romani, dar și faptul că regimentul a participat necontenit la toate fazele războiului cu demnitate, spirit de corp și onoare:
„Pentru vitejia și avântul de care au dat dovadă ofițerii și trupa regimentului în luptele de la Moghioruși, Ghimeș, (16 august 1916) Cic-Sereda, Cic-Rakaș (25 august) St. Tamaș, Benzed, Kecset, Kofallud (15-17 septembrie) Valea Trotușului, Valea Suliței, Ciobănașului, Valea Uzului, Valea Argeșului, Otopeni, (noembrie), Odobeasca, Lacul Bălan, Lacul Calicului, Străoani, Vitănești, Găgești, (decembrie 1916) Pralea, Mănăstirea Cașin, (ianuarie-aprilie 1917) Valea Slănicului, Coșna, Ungureanu, Cireșoaia și Tg. Ocna în 1917, precum și în luptele contra maghiarilor de la Maramureș, Sighet, Hadat, Also-Sopar, Varsole, Matszalka, Vamoș, Peres, Kadany, Canalul Hortobagy, Tisa-Faked, Ur-Negyes, Ur-Batoși, Nagy-Kalo și Crase-Szalo în 1919.”
Înalt Decret no. 3659 din 30 august 1920.
În perioada interbelică Regimentul 4 Artilerie Român este subordonat în continuare Diviziei 7 Infanterie, parte a corpului 4 Armată de la Iași.
În completare facem mențiunea, importantă pe mai tarziu că în cadrul Inspectoratului Tehnic al Artileriei apare și Comandamentul Școlii de aplicație pentru Artilerie, la București, conform M.St.M., Secția 1, Ordinea de bătaie a armatei în timp de pace la finele fazei a II-a, București din 1923.
În perioada următoarea artileria cunoaște o dezvoltare constantă, mai ales în direcția unei noi specialități a armei, respective artileria antiaeriană. Regimentul 4 Artilerie primește denumirea onorifică “Regele Ferdinand” , respectiv înaltul patronaj al Regelui.
În 1930 cu venirea Regelui Carol al II-lea pe tronul României unitățile de gardă primesc o atenție deosebită. 7Uniformologic pentru ceremoniale, unitățile revin la culorile perioadei 1870-1900 restilizare portului anilor ‘30. Nu avem o concepție venită din neant, în definitiv Armata Regală Română dorește să creeze o mare unitate de gardă după model englezesc, armata britanică în virtutea excelentelor relații diplomatice din acea perioadă constituind un model pentru noi.
În perioada imediat următoare, 1931 se înființează Brigada mixtă de gardă, având în componență Regimentul 6 Dorobanți de Gardă „Mihai Viteazul”, Regimentul 2 Vânători de Gardă ”Regina Elisabeta”, Regimentul 9 Vânători de Gardă „Regele Alexandru al Iugoslaviei” și Regimentul de Escortă Regală. Încă din acest moment, ministerul apărării a acționat în transformarea brigăzii într-o divizie, propunând statutul de gardă Regimentului 4 Artilerie „Regele Ferdinand” Regelui Carol al II-lea însă acest regiment rămâne în organigrama Diviziei 7 Infanterie și a Corpului de la Iași, conform Ordinii de bătaie a armatei în timp de pace, publicată în 1933. Repet ceea ce am mai menționat în articolele pe această temă, unitățile propuse pentru acest statut au fost elita Armatei Române, decorate cu Ordinul “Mihai Viteazul”, unități care au arătat nu doar curaj pe câmpul de luptă ci și o istorie impresionantă, o tradiție neîntreruptă în arta militară.
Din perspectiva țintuitei, unitățile de gardă au ținută ceremonială pentru toate categoriile de personal și poartă cifrul regal ca element aparte. De asemenea se disting de cele regulate prin prezența paftalelor de gardă pe mâneci pe ținuta de zi, kaki, alături de însemne de gardă pe petlițe și coroana pe post de însemn de armă. Artileria de gardă nu face desigur excepție, ținuta ceremonială este maro castaniu având doua rânduri de nasturi, manșete și guler din material negru-catifea. Pantaloni negri cu dublu lampas de culoare roșie. Pentru ținuta de zi avem însemnele antemenționate și paftale pe mâneci de culoare neagră.
Cavalerii ordinului Ferdinand I, Carol al II-lea la mijloc în ținuta Regimentelor de Artilerie de Gardă.
Tot conform acestui document, în cadrul Inspectoratului General al Artileriei funcționează Centrul de Instrucție al Artileriei Mihai Bravu, având un regiment al centrului, înființat în 1930.
La data de 1 aprilie 1933 brigada mixtă de gardă, primește în subordine Brigada 1 Artilerie de Gardă și devine Divizia de Gradă. Brigada 1 Artilerie de Garda, este formată la rândul ei din Regimentul de 1 Artilerie de Gardă Roman format din Regimentul 4 Artilerie „Regele Ferdinad”, și din Regimentul centrului de instrucție al artileriei Mihai Bravu.
col. Constantin Apostolescu, comandantul Brigăzii 1 Artilerie de Gardă, în ținută de ceremonie, se distinge cifrul regal pe capelă și furajera Ordinului „Mihai Viteazul”.
În 1934 Regimentul Centrului de Instrucție Mihai Bravu primește denumirea de „Regimentul 2 Artilerie de Garda”.
În această perioadă apare și o nouă specialitate la școlile de ofițeri de artilerie, respectiv cea de „Ofițeri guarzi de artilerie”, și se trece la învățământul de 3 ani pentru formarea ofițerilor activi.
Este de asemenea corect să menționăm că acest statut nu a fost o simplă formă fără fond, aceste unități fiind dotate atât tehnic cât și uman superior oricăror alte unități ale armatei. În exercițiile bugetare din 35 și 1936 avem creșteri semnificative materializate atât prin achiziția de echipament de ultimă generație cât și în formarea viitoarelor cadre.
În toată această perioadă, Regimentele de Artilerie Gardă primesc cu fastul ceremonial specific demnitarii străini care se află în vizită în România. Desigur, primul rol în cadrul acestor misiuni ceremoniale îl va avea Prim-regimentul de gardă, adică Regimentul 6 Dorobanți de Garda „Mihai Viteazul”, urmat de Vânătorii de Gardă.
Delegație poloneză primită cu onor de către Rege și un detașament de artileriști de gardă
În pragul intrării României în cel de-al doilea Război Mondial, unitățile sunt renumerotate, devenind astfel Regimentul 2 Artilerie Gardă, M.Bravu- Vlașca și Regimentul 3 Artilerie de Gardă – București. Renumerotarea apare în contextul transformării detașamentului grăniceresc în Brigada 2 mixtă de Gardă, însemnând 3 regimente grănicerești de gardă, și un nou regiment de artilerie gardă. Indicativul 1 este atribuit regimentului nou înființat de artilerie de gardă care figurează în cadrul Brigăzii 2 Mixte Gardă.
Indicativul 3 nu a fost ales întâmplător ci acesta dovedește o linie directă a tradiției militare cu prima unitate de artilerie a armatei române, după cum a menționat și generalul Tell.
Ulterior se înființează o a doua brigada de artilerie gardă și Brigada 2 mixtă de Gardă, devine astfel Divizia 2 Gardă unitate compusă din Regimentele de Grăniceri de Gardă și două regimente de artilerie.
Revenind la Regimentele 2 și 3 Artilerie de Gardă, aceste structuri reprezentau elita armei artilerie a Armatei Regale Romane, din toate punctele de vedere. Comanda unităților era încredințată coloneilor C. Nestorescu pentru Regimentul 2 respectiv Virgil Georgescu pentru Regimentul 3.
Cartea „Destinul unui militar” de col(ret.) Marin Gr. Năstase – șef de promoție(1940) a școlii de ofițeri de artilerie „Carol I”, repartizat comandant pluton Regimentul 2 Artilerie Garda, în ținuta de zi, cu însemne de artilerie gardă pe umăr și pe petlițe.
În al doilea Război Mondial, unitățile de artilerie Gardă asigură sprijinul avansului Regimentului 6 „Mihai Viteazul” și regimentelor de Vânători Gardă în campania din est și nu numai. Vine în sprijinul forțării râului Prut în zona Țiganca – Fălciu de către Divizia 1 Grăniceri. Regimentul 2 sprijin direct al vârfului de lance Regimentul 2/9 Vânători de Gardă supranumit Regimentul de fier sprijină forțarea Prutului. De notat este faptul că echipamentul modern al artileriei de gardă a permis executarea unor focuri precise ceea ce a distrus o mare parte din cazematele inamice, permițând avansul trupelor române. În acest timp Regimentul 3 sprijină direct Regimentul 6 „Mihai Viteazul” și obligă inamicul spre a opri un contraatac. Activitatea regimentelor de artilerie gardă în Basarabia s-a încheiat prin eliberarea orașului Cetatea Alba.
În continuarea activității Regimentele 2 și 3 artilerie de gardă participă și la bătălia pentru Odessa sectorul încredințat Diviziei de Gardă fiind pe direcția localităților Dalnik și Freudenthal. În urma acțiunilor ofensive sprijinite și de divizia 6 infanterie, forțele inamice sunt anihilate. Începând cu luna octombrie participă la asediul Odessei. La 16.10 Divizia intră în Odessa alături de Brigada 3 Mixta Fortificații.
Pentru aceste fapte deosebite, alături de Regimentul 6 Gardă “Mihai Viteazul”, Regimentul 2 Artilerie și Regimentul 3 Artilerie Gardă sunt decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Regimentele de Vânători, vârfuri de lance, sunt decorate cu ordinul „Mihai Viteazul” clasa a II-a.
Participă la parada Victoriei din București, 8 Noiembrie 1941.
În 1942 Regimentele de Artilerie gardă din compunerea diviziei sunt dislocate în garnizoanele de pace. În anul 1943 regimentele de artilerie gardă din compunerea diviziei asistă la instruirea unor structuri, și regimentele componente ale marii unități devin regimente de instrucție.
slt. Gh. Netejoru, absolvent la 10 mai 1942 al școlii de ofițeri de artilerie „Carol I”, repartizat la Regimentul 2 Artilerie Gardă, în ținuta de zi, cu însemne de artilerie gardă pe umăr și furajera Ordinului „Mihai Viteazul”. Model ținută 1941.
Divizia este remobilizată în aprilie 1944 și trimisă pe frontul moldovenesc în zona de operațiuni Târgul Frumos. Divizia alături de aliatul german reușește o stabilizare a frontului până în data de 18 august. Cu toate astea pierderile generate au însemnat existența Diviziei de Gardă doar nominal. Practic, jurnalele de operațiuni consemnează „detașamentul General Opriș” care era format din elementele rămase ale Divizei de Gardă.
După 19 august sovieticii forțează râul Siret și atacă Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul”, și încercuiesc elementele rămase ale Diviziei. În 24 august elemente componente ale diviziei rămase, căci nu mai putem discuta de regimente, pe alocuri nici de batalioane, sunt încercuite și dezarmate respectiv dezorganizate de sovietici sub pretextul că nu a fost informați de ceva armistițiu. Totuși o parte din Regimentul 6 reușește să scape, retrăgând-se spre garnizoana de pace. Cei prinși în încercuire sunt trimiși în lagăre de prizonieri, o parte neapărând pe nici un document în acest sens. La 30 august elementele ramase ale Regimentului 6 Dorobanți alături de elemente ale Regimentului 2 Vânători formează un singur batalion, și acela dezarmat și internat provizoriu în garnizoana Roman.
Din regimentele de artilerie gardă rămân prea puține elemente pentru a reconstitui vreo capacitate de luptă. Un detașament al Regimentului 3 Artilerie gardă – parte sedentară, adica rezervă mobilizabila pe hârtie, dislocată în Călărași participa cu un obuzier la blocarea unei coloane germane care încerca să treacă Dunărea.
La 9 mai 1945 mai ambele regimente figurau pe hârtie în mare parte, fără capacitate reală de luptă, Divizia primind misiuni în spatele frontului, misiuni de pază.
În vara anului 1945, după încheierea ostilităților din teatrul European, Divizia 1 Infanterie de Gardă are în subordine Regimentul 2 Artilerie de Gardă dislocat la Drăgășani și Regimentul 3 Artilerie de Gardă dislocat la Clejani, ambele unități dezrădăcinate din garnizoanele lor de tradiție. Divizia 1 Infanterie de Gardă își schimbă denumirea în Divizia Regală de Gardă, pentru a marca ușor cu un X probabil ce urma a fi desființat în scurt timp.
La abolirea monarhiei și implicit a instituțiilor tradiționale românești majoritatea existând din perioada lui Cuza, regimentele de artilerie Gardă, dispar în negura timpului fiind desființate integral.
Aici se încheie stimați cititori povestea Diviziei de Gardă, divizie compusă din Regimentul 6 Dorobanți Gardă, Regimentele 1 Vânători „Regina Elisabeta“ No. 2, Regimentul 2 Vânători „Regele Alexandrul al Iugoslaviei“ No.9, Regimentele 2 și 3 Artilerie de Gardă, având deosebită onoare să le trecem pe toate în revista noastră de front.
În prezent nu există nici o unitate, subunitate care să păstreze frumoasele tradiții ale unităților de artilerie de gardă, nici măcar un detașament la nivel companie, dacă tot insistăm să avem lovituri de tun cu ocazia diferitelor evenimente festive. Distrugerea până la nivel de ADN a spiritului națiunii comisa încăpând cu anul 1945 de către ocupantul sovietic a asigurat că aceste frumoase tradiții rămân doar într-o istorie prăfuită undeva, cu prea puține reverberații în prezent. De asemenea după anul 1990, când ar fi trebuit să punem de o parte sistemul adus pe tancul sovietic și să revenim la tradițiile noastre militare am ales o altă cale, a kitch-ului, a unui amestec dintre unele tradiții pre 1945 și creații inepte fără o legătură cu istoria militară românească.
Dimensiunea acestui fenomen o putem vedea nu doar prin menținerea indicativului „30” la Brigada de Gardă „Mihai Viteazul” însă cu precădere la 1 Decembrie, atunci când militari ai brigăzii execută salve de tun în uniforma dorobanților, nici aia corectă, dacă analizăm istoricul Regimentului 6 Dorobanți de Gardă “Mihai Viteazul”. Repunerea pe făgașul corect istoric atât al Brigăzii 1 Gardă, ajunsă divizie dar și a armei artilerie de gardă, ar însemna nu doar un plus de imagine dar și încă o distanțare față de deraierea istorică din 1948. La care adăugăm desigur o continuitate demnă a primei unități de artilerie românească, așadar am fi însumat peste 150 de ani de tradiție militară românească. De fapt asta reprezintă o ținută de gardă, o unitate de gardă, continuitate de neclintit în primul rând.
Însă, historia est magistra vitae, nimic nu ne oprește să reînnodăm aceste tradiții prezentului astfel încât să asigurăm nu doar continuitate, dar și certitudinea unui viitor în deplin asentiment cu tăria înaintașilor noștri. Mai mult, să înțelegem și să ne amintim de sacrificiul bunicilor noștri, ori istoria în ciclicitatea ei eternă ne va obliga să retrăim acele lecții, atât de dure.
În amintirea bunicului meu, cel care mi-a povestit prima dată despre unitățile de elită ale Armatei Regale Române, dacă timpul nu mi-a acordat onoarea să citească aceste rânduri.
Mă semnez al vostru lt(rez), și vă urez un an mai bun decât cel pe care îl vom încheia în câteva zile, fie ca modele de tărie și demnitate precum cei de mai sus, să ne ghideze pașii spre o lume mai bună pentru noi și copiii noștri mai ales în aceste vremuri tulburi.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Bibliografie:
https://www.forter.ro/content/artileria
Colonel Gheorghe Em. Lupaşcu – Amintiri din Războiul independenţei 1877-1878 – Bucureşti,
Tipografia modernă „Cultura”, Str. Câmpineanu 15, 1915, p. 11.
https://www.geocities.ws/dangrecu/Artilerie.html
Între prestigiul numelui și nedreptatea istoriei: generalul Traian Grigorescu, fiul eroului de la Mărăşeşti – Adrian Stroea, Editura Militara – ISBN 978-973-32-1214-0 – 2021
Regimentul 30 Garda „Mihai Viteazul” – Claudiu Andone, Emil Boboescu, Horia Serbanescu – Editura Militara 2015
Enciclopedia Artileriei Române – col.prof.univ.dr. Adrian Stroea, col. (r) Marin Ghinoiu, col. Gheorghe Băjenaru – Bucureşti: Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2013 ISBN 978-606-524-134-3 I. Stroea, Adrian II. Ghinoiu, Marin III. Băjenaru, Gheorghe 81’374.2:358.1(498)
Ministerul de Răsboiu, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1922
M.St.M., Secţia 1, Ordinea de bătaie a armatei în timp de pace la finele fazei a II-a, Bucureşti, 1923,
- 5-23.
Revista “Documentul” a Arhivelor Militare Romane – Nr. 76/2017
Imagini – Arhivele Nationale ale Poloniei – digitalizate.
https://ziarulactualitatea.ro/
Buletinul Arhivelor Militare.
Cartea „Destinul unui militar” de col(ret.) Marin Gr. Năstase – 2004- Editura: Regia Autonoma Monitorul Oficial
Mulțumesc, interesantă și instructivă lecție de istorie militară națională! La mulți ani și sărbători fericite dvs și întregii familii! Respect.
Cu mare drag domnilor! De asemnea va doresc!
Multumiri si respecte familiei si bunicului care a tinut istoria vie.
Cum ar fi ca artileria reactiva sa fie „de garda” Romaniei moderne? Macar cu numele ca de istorie oricum cei din fruntea tarii si-au batut joc constant…
Merci Mucea! Nu stiu, buna intrebare. In definitiv o unitate daca trece in „garda” inseamna ca o mare parte din timp si-o dedica ceremonialului militar. Si cred ca ar trebui sa exista o mica diversitate de arma acolo, macar cat sa tinem istoria vie. Dupa cum reiese si din articol, nu avem suficiente informatii despre ei. Mi-a fi dorit sa pot urmarii pas-cu-pas unitatile si ce s-a intamplat cu ele. Cam greu, avand in vedere lipsa de informatii si faptul ca macar pentru unitati emblematice sa existe un subsite poate la mapn, macar web sa avem un istoric al regimentelor bazat pe jurnalul de operatiuni.
Multumim Lt, excelenta prezentare, respectele mele!
Multumesc frumos! Scriem ca trebuie.
Mulțumesc pentru fila de istorie
Mulțumesc!
Cu mare drag domnilor!
Îmi place mult articolul! Si apreciez strădania ta – de a ne reaminti nouă, contemporanilor, lucruri și fapte memorabile, pe nedrept uitate… ca și în cazul lui WW (și al lui Nicolae, pe specialitatea navală), articolele voastre cu tematică istorică sunt pline de miez și poate că găsiți, împreună sau separat, o modalitate de a le tipări.
Și să știți că nu scrieți în zadar! Respect!
Multumesc stimate Arsenie!
Eu îți mulțumesc, domnule Locotenent în rezervă!
Am mai comentat la articolele tale Lt in sensul ca site-ul si implicit comunitatea Romil ar trebui sa se implice in acțiuni de reconstituire a tradițiilor militare românești, la toate armele, la toate nivelurile. Cum ar trebui sa facem asta? Printr-un demers colectiv si cat se poate de oficial pe lângă parlament si MApN, implicând aici si alte organizații interesate într-un astfel de demers, care sa aibă ca scop exact cele descrise in seriile tale. Sa nu fim in stare de așa ceva când toate armatele lumii pun la însăși temelia lor tradițiile si istoria lor militara, ar fi de neiertat. De aceea propun ca Romil sa se implice prin câțiva delegați, la elaborarea unui proiect de act normativ in acest sens, care sa fie propus parlamentului si MApN-ului.
Da coane, dar eu ma lupt cu ei sa-mi dea un coltisor de hartie de la arhiva, sa ma lase sa ma documentez, si ei, a pai stai dom’le ca astea nu le putem copia, astea numai daca veniti la Pitesti… si tot asa. Mai rezolv una-alta local cu cei de la arhive de la noi pe care ii cunosc, dar in rest.. sa fie liniste tovarasi!
Pai eu nu zic de eforturile tale Lt zic sa facem toți eforturi, toți adminii, vreo câțiva de pe aici care vor sa se implice, neica George, adică un nucleu de la care sa pornească inițiativa asta. Bineînțeles daca exista disponibilitate pentru ca voința sunt convins ca exista.
Mulțumesc pentru lectura foarte plăcută, lt(rez)! Respectele mele!
Cu cel mai mare drag Mihai!
Vă salut cu respect și dacă permiteți cu drag, locotenente!
Bine scris, efort de documentare remarcabil ca de obicei, m-am uitat și la referințe, bine alese!
Artileria este și acum regina se pare, nu se poate fără.
Va doresc multa sănătate dvs. si celor dragi în tot timpul anului, nu doar de sărbători, să vă continuați misiunea de apostolat, mare nevoie avem.
Doamne-ajută!
Asa este stimate Geroge, si eu sper ca daca nu face ministerul macar un site pentru aceste structuri candva de elita, macar sa puna artileria pe locul ei de cinste. Lectiile ucrainiene sunt mai mult decat elocvente.
Cu tot respectul pentru lucrare, efort și dăruire, as remarca doar ca toți oamenii importanți din Tara asta, începând cu întâi stătător historia magister unicul academicianul prim la baza istoric tace mâlc în legătură cu dispariția orelor de istorie precum și a elucubrațiilor învățate în școală de către elevi mai ales perioada istorica interbelica și cea de după ww2.
Schimbarea începe cu oamenii,”geaba voința dacă nema putirinta”. Fin ce se observa: Academia Romana și asa zișii istorici nu vor sa schimbe nimic și prin tăcere sunt părtași la disoluția identității poporului asta.
Da Reis, ai punctat foarte bine. Avem doctori peste doctori, unii cu stele pe umeri, si unul nu-i in stare sa ne puna pe fagas corect istoric. Mare lucru nu putem cere insa, atunci cand si in prezent ministerul mentine parca intentionat acel amestec de traditii sovietice si traditii romanesti.
Sa nu uitam ca etalonul militar al veteranului de razboi era generalul Dragnea, venit in Romania cu HCC, facut ofiter in URSS si mai mult decat atat, ministru in statul comunist. Toate astea pe cand cdor-ul pe vremea aceea Dobran, ne povesttea cum pensia lui de 2000 de lei era suficienta pentru el. Poate singurul si unicul merit al antenei3, acela de a-l reface conoscut publicului larg pe „tractoristul” Dobran, erou de razboi, aviator, pe vremea regatului. Uite acolo ma doare pe mine, si voi scrie cat ma tin balamalele despre atat de multi „Dobrani”, daca permite dl. general acolo sus unde este el, sa tina sub cupola sa atat de multi eroi anonimi.
Dl. General va permite multe de acolo sus, caci a ajuns la intelegerea suprema.
Sa-ti dea Dumnezeu, tarie mentala sa poti continua lupta cu morile de vant si sa mai deschizi ochii catorva dintre noi si macar sa ne pui pe ganduri din cand in cand.
P.S o sa postez la PSR mai multe despre „istoria contrafacuta” caci nu e locul de devieri in acest articol.
Sanatate si Sarbatori Linistite!
@lt(rez) Multumesc! 🙂
O intrebare oarecum offtopic, de neofit (deci scuze de pe acum): am vazut ca si rusii aveau ceva divizii de garda. Pana la urma, o astfel de unitate de „garda” este una de elita sau una destinata mai degraba „ceremoniilor”? La occidentali cum este?
Îți răspund eu: la sovietici unitățile de gardă erau unități de elită. Unități „normale” primeau denumirea/statutul de gardă și o nouă numerotare în urma unor rezultate deosebite pe cîmpul de luptă. Parcă au introdus chestia asta prin 1941.
Sa traiesti coane, merci de intrebare, mi-a placut si m-a uns pe suflet.
In materie de unitati de garda, sunt doua conceptii mari si late: occidentala si neoruseasca. In occident, unitati cu traditie primeau de regula acest statut de garda, devenind astfel o unitate specializata in ceremoniale. Desi au o puternica componenta ceremoniala, la astfel de unitati de regula sunt adusi cei exceptionali profesional si au si o componenta de diplomatie militara acolo integrata. In egala masura rolul lor este si de a asigura ceremoniale dar si de a avea o legatura directa cu seful de stat. Inclusiv garda republicana franceza aici, ei isi au orginile in garda municipala a Parisului, infintata de Napoleon, si apoi unitatea a participat la campaniile din Danzin 1807, Durgos 1812, trecand prin restauratie si prin republica, apoi imperiul lui Napolon al III-lea, primul razboi etc. Ca unitati de garda trecem desigur prin Kaiser Alexander Garde-Grenadier-Regiment Nr. 1 prusac, k.k. Erste Arcièren-Leibgarde austriac, Grenadier Guards englez si toate aceste unitati care au luptat sub acelasi steag secole. mai este o chestiune, identitatea. Toate au o identitate aparte, usor remarcabila, de regula prin tinute aparte fata de restul armatei.
Acum cu rusii. Pana la revolutia bolsevica traditia lor era identica cu cea occidentala, unitate de traditie si legata de Tar cumva. Putem aminti aici Regimentul Imperial de Cavalerie Garda, de pe vremea lui Petru cel Mare sau Regimentul Infanterie de Garda „Preobrazhensky” de la 1683. De la revolutia bolsevica, de aceea avem acel „neo-” mai sus, unitatile cu traditie imperiala erau cele mai detestate/detestabile, ca sa nu spunem ca aveau comandanti majoritar nobili. Prin urmare, atat in interbelic cat si postbelic URSS apoi Rusia actuala acorda titlul oricaror unitati militare cu un merit considerabil pe campul de lupta sau la instruire. Ei spun ca ar fi si unitati de elita, dar au dat acest titlu „de garda” la cateva sute de unitati. Nu primesc atributii exceptionale, nici macar ceremoniale, este un fel de recunostinta, spun ei. A nu se intelege ca nu executa activitati ceremoniale uneori, la fel ca oricare alta unitate militara. Oricum ma nedumireste ideea de elita cat ai sute de unitati „de garda” si mai comic, unitati de garda desfintate. Pai cum desfintezi fix elita, desfintezi un batalion din fundul tarii, cu incadrare 20%. O alta problema este ca ei au acordat acest statut la divizii intregi, nu un regiment, doua sau 7 astfel incat sa ai o divizie de garda si atat.
Ce vedeti la Kremlin, este Regimentul „Kremlin”, asa se si numeste, care asigura ceremonialul. Nu face parte din armata , nici man-ul lor nici mi-ul lor, ci din Serviciul Federal de Protectie, condus de un director, general SFP cu 4 stele.
Orice asemnarae cu arhitectura sistemului nostru de aparare si securitate este pur intamplatoare, iar orice inspiratie a legii noastre din 91 pe subiect este de asemenea intamplatoare.
Vedeti ca ati gresit o litera la SFP-ul ala. Aaa vorbeati de rusi, atunci e bine.
:))))) nebun esti si tu. Vezi ca poate ne inchide. Pai eu o dau ironic cotita la sfarsitul comentariului si tu ne bagi in oala inapoi. Pai se poate?
Sovieticii au avut inclusiv armate de gardă. Aveau totuși însemne distinctive și apelative specifice, se recomandau ca fiind din gardă, ex.: „locotenent de gardă”. Aveau și altă organică decît unitățile echivalente care nu erau de gardă, salarii mai mari, efectivele complete permanent. Erau mai bine echipați decît unitățile „normale”, aveau prioritate la echipare și completare. În principiu erau folosiți mai ales pentru izbire și ruperea frontului trebuind să fie retrași pentru refacere în fazele statice.
Da Stefan, asa este. Aveau intardevar ceva mai multi bani, insa pe partea de dotare, mie teama ca este un efect al propagandei. Adica, tu spui absolut corect – teorietic aveau cele mai bune dotari. Practic, nu intelg cum pentru ca am gasit unitati de garda desfintate. Pai,bagi acolo bani, ehcipament, istructie si apoi… desfintezi. Cum ziceam desfintezi un regiment/batalion din fundul tarii cu 20% incadrare si echipament din 52′. Mai ciudat este sa retragi statutul de garda… dar no’ rusi, orice ma astept de la ei.
Am citit si eu despre „armate” de garda. E greu cu un regiment, ca toti trebuie sa fie facuti la rigla acolo, disciplina iarasi exeplara, daramite cu 4 sau 5 armate de garda, cat dracu au ei. Plus unitatile adiacente.
parca si armata a 14-era de garda…
@Stefan, @lt(rez) Multumesc, domnilor!
Cu drag coane!
Mulțumim pentru articol, @Lt(rez)!
Din partea unuia care a servit, în primii 10 ani ai carierei, în Regimentul 13 Artilerie, care are originile, pe la 1881, în Regimentul 2 Artilerie. Ca să vezi ce mică e lumea militară.
Părerea mea, hâc…
Sa traiesti coane! Ce chestie faina, pacat ca nu s-au pastrat traditiile.
Te salut de pe statul de rezerva a unei unitati care candva purta drapelul Batalionului 1 Graniceri de Garda Nasaud.
Bun articol ! De cate ori scrii ceva despre faptele de arme ale inaintasilor neamului romanesc, simt ca fierbe sangele in vene si ma incurajez si imi spun in sine ” Eroi au fost eroi sunt inca in neamul romanesc ” !
Corecție, Lt!
Decretul era 1881, anul era 1905!
Părerea mea, hâc…
Excelent articol, presupun ca urmeaza granicerii de garda.
Da Mirceo, trecem si pe la ei cum am promis. Vedem daca nu facem o escala la unitati precum 32 Dorobanti „Mircea” si 2 Pionieri de Garda.
Aviatia a avut o escadrila de garda?
Da Cristi, trecem si pe la ei. Flotila 2 Aeronautica de Garda Cluj.
Frumos articol de sfrasit de an, un an bun pentru armata cum n-am mai avut de mult. Sa fi sanatos lt(rez), frumoase si inimoase articole ai scris anul acesta.
George, iti multumesc pentru gazduire, si da, iti spun sincer, le-am scris din inima, cu gandul si imaginatia la alte timpuri, si la ce ar fi fost daca…
Precum am mai spus:
„O tara fara trecut istoric nu are viitor”
Articol interesant🙂🌸
Multumesc Dov! Si voua va urez in primul rand pace, apoi bucurie si liniste sufleteasca.
Amin ! 🙂
Bunicul meu a fost sergent la artilerie în cadrul Regimentului 3 artilerie de garda.Participa la defilări de ziua regelui în București.Era la Mihai Bravu, cu tunuri Skoda, iar restul, cred ca infanteria era în Bucuresti.Cand a scăpat de incercuirea din Moldova(1944), a fost chemat, după multe intamplari(ajungând acasă!) la Călărași.Nu a mai plecat pe front pentru ca s- a încheiat războiul.La Mihai Bravu făceau trageri demonstrative la delegații militare străine, pana sa înceapă războiul.A fost incorporat în 1938 și când trebuia sa fie eliberat, a rămas mobilizat fiindcă începuse războiul în 1939.
P.M., multumesc tie ca ne scrii, si ar fi o mare bucurie pentru mine dar si pentru colegi daca ne-ai povesti mai multe despre bunicul tau si artileria de garda.
Asa era intradevar, unitatile de acest tip aveau si un rol tehnic-demonstrativ, adica majoritatea ofiterilor vorbeau 2-3 limbi straine, iar delegatile straine care veneau acolo aveau parte de ce-i mai bun din perspectiva armatei.
Chapeau!
Ca sergent rezervist trebuie să mulțumesc pentru readucerea meritelor și reușitelor armatei in atenția noastră, ca român mulțumesc din suflet pentru lecția de istorie „vie” oferită că de obicei de Lt.(rez.). Cinste lor, tărie să depășim momentele grele pentru noi. Din suflet mulțumesc! După atâta amărăciune un strop de miere veche gâdilă sufletul într-un mod plăcut!
Am onoarea sa te salut domnule sergent!
Multumim Lt! Frumos!
Merci Lt.
De multe ori citind despre militarii care au facut cinste armatei romane uitam de unitatile care au facut posibile aceste fapte si de traditiile din spatele lor.
Domnilor Marius, ambii, este o mare bucurie pentru mine sa va aduc acesta epoca in fata. Relele le stim, v-am spus cu mai multe ocazii ca acesta perspectiva distorsioneaza adevarul istoric, deci hai sa vedem si aspectele pozitive. Ca totul se incheie tragic, in 45 stim, dar poate prin aceste evocari punem o piatra la un drum mai bun, un drum in care recuperam ceea ce a fost bine in acel scurt dar frumos vis numit generic Romania Mare.
@MariusZ, o mare bucurie pentru mine sa iau epocile la purecat, si sa imi dau seama, sectorial cat am evoluat. Carol Intaiul ramane in opinia mea un mare roman, daca nu cel mai mare roman. Exemplul artileriei este elocvent, de la o unitate de artilerie, la 37 de regimente+4 batalioane. Ceva extraordinar.
„După 19 august sovieticii forțează râul Siret și atacă Regimentul 6 Gardă „Mihai Viteazul”, și încercuiesc elementele rămase ale Diviziei. În 24 august elemente componente ale diviziei rămase, căci nu mai putem discuta de regimente, pe alocuri nici de batalioane, sunt încercuite și dezarmate respectiv dezorganizate de sovietici sub pretextul că nu a fost informați de ceva armistițiu. Totuși o parte din Regimentul 6 reușește să scape, retrăgând-se spre garnizoana de pace. Cei prinși în încercuire sunt trimiși în lagăre de prizonieri, o parte neapărând pe nici un document în acest sens”
Adevarat. Bunicul meu a facut parte din cei luati prizonieri exact in acel moment. Nu a stiut nimeni ca a fost luat prizonier. Figura la disparut in lupta. Sa intors din lagar in anul 1955 -56 parca dupa ce Ghe. Dej a semnat ceva acte cu rusnacii. A suferit ff mult si a fost pe viata marcat de experienta lagarului sovietic. Considerat ca a luptat impotriva rusilor ia fost facuta viata mizerabila. Pacat ca la acea vreme nu am avut un casetofon sa-l inregistrez ( prea scump pt un elev). Uneori prefera sa nu vorbeasca . Numea copiii din jurul lui ” Pui de Ruman ” . Mare om.
Uite Sirius ca ne confirmi ceea ce eu am gasit in carti prafuite si foi de arhiva. Imi pare nespus de rau sa aud aceste lucruri, insa ma bucur ca bunicul tau s-a reintors din captivitate. Fratele bunicului meu, nu a avut aceeasi soarta.
Repet, avand aceste marturii, chiar si personale, cum vin tot felul de smintiti fani ai maresalului peste orice ratiune si inchipuire sa ne spuna cum ii bateam noi pe sovietici in Moldova, „daca eram lasati”.
@lt(rez) Stimate domn, aveti in planurile dvs. si un articol despre dorobanti? 🙂
Stimate domn, desigur, si continuam musai.
Am trecut prin 6 dorbanti de Garda, si continuam, am in plan 32 Dorobanti „Mircea”, pe unde am mai trecut si eu cu treburi, recte 32 Cercetare acum la Timisoara. 32 are o poveste interesanta, nu stim daca au fost de garda sau nu, practic le-au lipsit ordinul de numire, in rest aveau de toate. Inaltul patronaj al regelui, ordinul MV, tinute albe de garda, tot. Musai zic eu sa mai trecem si prin 4 Dorobanti „Arges”.
Dar continuam sigur. Important pentru mine a fost sa avem toate regimentele Divizie de Garda, si uite ca acest obiectiv personal l-am indeplinit acum.
Fiind copil mi – a povestit bunicul meu de când a fost luat în armata pana la sfârșitul războiului.Si nu sunt puține.Eram singurul nepot , din mulți alții, care l – am ascultat cu drag.Cat pot sa mi aduc și eu aminte.Oricum a prins și cutremurul , au fost luați în Moldova noastră cu tunul și caii.Parca aveau 4 cai.Spunea ca le ziceau ofițerii sa fie pregătiți caci „nemții dorm cu capul pe baioneta” , atunci intraseră în Cehoslovacia.A participat și la înăbușirea revoltei legionare.Era pe tren , ruta Giurgiu București, ei trebuiau sa se întâlnească cu restul Regimentului la București Progresu și de acolo au fost desfășurti parca în Bucureștii Noi.Am foarte multe de spus.Am avut o contradictie cu el, fiindcă îmi spunea mereu de Țigancă, un fiasco la nu știu ce unitate romaneasca.Sa rezolve situația au întrat ei in lupta și i a alungat pe rusi.Eu spuneam ca localitatea asta nu e în România.El insista ca da.Am aflat ca era în Republica Moldova, acum.Oricum când a început războiul toți cei care erau minorități, adică musulmani (din Romania), dar și basarabeni nu i a ținut la trupa.Spunea ca nu erau de încredere.Luptele au fost inversunate, zicea ca razboi ca asta nu a fost și nici nu va mai fi.A scăpat din incercuirea din Moldova.A avut în ordine ierarhica căpitan, maior și comandantul mare colonel.Nu le mai știu numele , dar pe Georgescu îmi aduc aminte de el.Se urca in copaci sau pe ceva mai înalt unde era și maiorul întreba „Ce vezi sergent.Multe tancuri.Ne întâlnim în cutare loc, ca reper.Retragerea.”A avut un sergent neamt prieten Iosif îl chema. Unitatea lui avea ca vecin nemți.Imi spunea și de arme minune când vorbea cu neamțul.Le spun asa cum le am auzit.Arma de „phinotizat”, zicea ca le a adus intr o noapte dar le ar fi luat rapid, „oferol” și „fauspatron”.Atacul începea, când începea, la ora 3 dimineața cu pregătire de artilerie și de o parte și de alta.Infanteria o avea la câteva sute de metri în fata artileriei.Le vorbea rusii prin difuzoare mereu, ca să i demoralizeze.Cand au venit italienii pe front i a tăbăcit rusii.S au retras și ziceau sa vina Musolini sa lupte.Bunicul meu a locuit intr o comuna de lângă Mihai Bravu.Foarte multi din comuna ii avea în grupa Unii erau mai mici și i ziceau „Nenica”.Oricum a avut mare grija de oameni, majoritatea i a adus întregi acasă.Cand era ucis cineva din grupa întrebam dacă plângea.Plangea dar sa nu l vadă ca să demoralizeze grupa.Cumnatul lui care era la alta unitate a murit și nu i a ascultat sfatul sa se retraga(erau în Moldova noastra), cu nebunia din 44 august.Am multe de spus și din Rusia.Sper ca v a facut plăcere.
Tocmai am scris ceva mai mult și nu știu dacă este publicat.Mi e foarte greu sa scriu fiindcă sunt orb.Dar cu îngăduință d voastră voi scrie în memoria bunicului meu.Am foarte mult de povestit.Pe unde au mers unitățile și marile unități romanesti.Prin prisma bunicului meu.Copil fiind eram singurul nepot care l a ascultat și avea destui nepoti.De altfel eu am fost crescut mai mult de el decât de părinți.
Tunul era foarte bun și era mulțumit de tehnica pe care o avea.Caii după ce desfășura tunul în poziție de tragere ii ducea un soldat la câteva sute de metri.Acolo era și bucătăria.Ceva mai în spate.De multe ori când veneau rusii infanterie noastră nu mai făcea fata și venea în linia de artilerie.Ei aveau carabine și pușcă mitraliera , grenade.Nu de puține ori punea mana pe pușcă mitraliera.Veneau rusii pana la gura țevii de se înrosea țeavă. Cădeau morți și se umflau de atâta vodca.Luau și ei vodca și spunea ca era bună.Erau vânați în tranșee de lunetiști rusi.Nu trebuia sa fumeze fiindcă ii vedeau rusii.Nu erau prieteni cu somnul.Dormeau iepureste.Mancarea nelipsita era arpacașul și pesmetiiA mărșăluit Sevastopol ,Kerci, ceva mai departe sau mai aproape Orel.Langa Stalingrad.Retragerea din Crimeea , aliniamentul din Moldova noastra în 44.Au stat cam multe luni aici.A scăpat din incercuire.cu ajutorul unui basarabean care l a avut în unitate.Fiindca nu I plăcea instrucția îl trimetea la cai.De obicei abateristii aveau grija de cai.Nu le plăcea de atacul cazăcilor și de katiuse.Loviturile de „brand” erau nelipsite.Aviatia rusa era foarte activa.Dar veneau „AR eurile” noastre și „dădea jos cu ele”.
Au avut o întâmplare interesanta.Cercetasii și cercetarea aeriana spunea ca rusii se retrag.Dupa ei , după ei erau cuvintele.Cand, ce sa vezi, infanteria noastră a mancat bătaie rau de tot.Au sărit în ajutorul lor.Au luat prizonieri.Ce s a întâmplat.I a interogat.Jumatate din rusi s au retras și jumătate au rămas bine camuflati.Si urmarea foarte nefericita.Multi uciși.Rusii erau tătici în tactici de astea.Luptele din oraș au fost cele ma urate.La Odesa, la Sevasopol.Multe diversiuni și capcane.Nu se stia de unde trage inamicul.Faceau multe victime.A asistat când comandamentul nostru de ofițeri a fost distrus în Odesa.I a prelucrat sa fie vigilenți la tacticile astea.
La Mihai Bravu veneau delegații militare străine sa vadă tragerile.Erau ofițeri romani care făceau școală în Franța.Veneau cu femei (doamne ) de acolo.Harnasamentele le aveau de la „engleji”.
„Nici o altă epocă din istoria României artileria nu a cunoscut o asemenea dezvoltare „.
De la aproape zero, da, e imensa dezvoltarea.
In istorie totul pare roz nostalgicilor. Bombon chiar, că e la moda.
A fost o școală pe model francez pe care nemții au criticat-o in anii 40, când devenise anacronică și mai alesi fudula.
Ca cei care au urmat după Carol 1.
Ferdinand a fost mai răsărit ca următorii, doar că era extrem de timid și inhibat. De-aia conducea nevasta-sa, cu tot talmeș-balmeșul aferent, inclusiv amantlacul ăla (era „cam” mistica, lucru nu neapărat rău când nu are tenta politica).
In anii 30 armata a fost condusă de incompetenți și hoți, de unde și dezastrul din anii 40.
Dar nu dă bine asta pt nostalgicii care au citit doar propaganda vremii.