Se pare că francezii sunt oameni serioși, mai ales ofițerii lor de comandă, și nu numai că înțeleg lumea în care trăiesc dar au și curajul/demnitatea profesională să spună lucrurilor pe nume, fără rușine, fără fals patriotism.
În privința F 35, încă din 2017, generalul André Lanata – comandantul forțelor aeriene franceze – explica în fața parlamentului că forțele sale aeriene riscă să-și piardă din capacitatea de lupta datorită fragilității la care s-a ajuns din cauza politicilor duse în ultimii zece ani.
Se plângea generalul francez de creșterea eficienței (și a numărului de sisteme) sistemelor anti-aeriene și de faptul că aviația franceză nu are nici cu ce să distrugă aceste sisteme (îi lipsește o rachetă anti-radar de la retragerea din dotare a AȘ-37 MARTEL) ca și capabilitățile necesare de război electronic.
Iar F 35 era privit ca un motiv foarte serios care făcea că forțele aeriene franceze dotate cu Mirage 2000-5 și Rafale să devină și mai puțin relevante, în comparație cu alte forțe aeriene. Generalul francez descria F 35:”is a game-changer în terms of operațional capabilities, mainly because of its discretion […] and its connectivity capabilities: it massively connects information with the other aircraft of the air combat system.”
Și explica mai departe că F 35 va deveni în Europa:”reference standard,” caracterizând aparatul american ca: „being able to participate în the most demanding engagement scenarios.”
De atunci au trecut șapte ani și lucrurile sunt exact așa cum le-a descris generalul Lanata, F 35A/B a luat cu asalt Europa și nu mai puțin de 13 țări europene îl au în dotare sau au deja contracte semnate și nu discutăm aici în termeni de influență politică ci mult mai mult în diferență de tehnologie.
Dar să-i ascultăm în continuare tot pe francezi.
În zilele noastre, în care un conflict de mare intensitate este o chestie despre care se discută foarte serios, French Institute of Internațional Relations a publicat un studiu scris de doi piloți francezi de vânătoare, dintre care unul este încă activ, despre aviația franceză.
Concluziile nu sunt deloc încurajatoare, cităm:”The French model of force is built around deterrence and air defence of metropolitan territory. It is reaching its limits to carry effective coalition influence în a high-intensity conflict, especially due to stalemates over stealth and SEAD, and the insufficient volume of fleets, mission equipment and ammunition.”
Față de Rafale vs F 35/F 22, într-un interviu acordat de un ofițer de rang înalt din forțele aeriene franceze (interviu care face parte din studiul celor de la FIIR), aflăm că în exercițiile multi-anuale “Atlantic Trident”, luptele simulate între Rafale și F 35 sau F 22 au arătat că de facto avionul francez nu are nicio șansă reală, datorită diferenței mari de tehnologie:”the technological asymmetry is now frank.”
„French pilots regularly confronting 5th generation fighters în inter-allied exercises. The combat mission against stealth fighters on Rafale is impossible to win în the current state of the sensors’.
Chiar dacă „radar stealth is certainly not sufficient to achieve air superiority”, el asigura până la urmă “undeniable asset, especially în the harshest scenarios, unless low-altitude penetration missions are accepted, with a high level of risk” și ca să înțelegem mai bine:”it could also become a ticket to frontline missions, and therefore a marker of influence of a coalition’s strategic options”.
Iar în aceste condiții, forțele aeriene franceze ar deveni doar unele cu rol auxiliar, de linia a doua, în cazul în care conflictul ar fi unul în care NATO ar lupta.
Și cam asta ar fi realitatea și diferența între un avion de generația a V-a și unul de generația a IV-a cu câte +-uri vreți voi să punem. Discutăm în primul rând de invizibilitatea radar, de fuziunea senzorilor, de calitatea sistemelor electronice aflate la bord.
Sigur, francezii își fac singuri curaj și se uită la sistemul IRST (detectorul IR) care nu este afectat de faptul că F 35 este stealth, doar că acest sistem, deși foarte eficient, are o rază incomparabil mai scurtă decât radarul de bord (câțiva zeci de km, în funcție și de starea vremii, de unghiul din care “vede” țintă etc) și șansa este ca atunci când vezi ceva cu ajutorul IRST racheta inamică să fie deja la jumătatea distanței dintre tine și avionul-lansator.
Mai sunt și alte sisteme de care Rafale va beneficia în viitor, cert este un lucru: generația a V-a este una, generația a IV-a cu totul altceva și nu o spun eu ci fostul șef al statului major al forțelor aeriene franceze.
La sfârșit, autorii studiului deplangeau și numărul mic de avioane disponibile astăzi, ca și stocul foarte limitat de muniție aer-aer, estimat să ajungă pentru trei zile într-un conflict de mare intensitate, o singură zi în cazul rachetei Meteor.
Acum nu cred că este cazul să le plângem francezilor de milă, dar este foarte demn de remarcat că generalii francezi nu-și ascund gunoiul sub preș și au curajul și onoarea de a-l face public. Tot respectul pentru acești ofițeri excepționali.
PS Evident că Rafale nu este deloc un avion slab ci dimpotrivă, printre cele mai bune avioane de lupta ale generației sale, dar în locul lui putem la fel de bine să punem orice alt aparat de genertia a IV-a și lucrurile ar sta probabil la fel. De băgat la cap și de înțeles că nu degeaba chinezii se dau cu capul de toți pereții pentru a-i prinde pe americani din urmă.
GeorgeGMT
cand am zis pe aici ca o limitare importanta a Rafale este panoplia de arme si in special lipsa unei rachete dedicate antiradiatie mi s-a zis ca exista Hammer 🙂
diferenta tehnologica exista, fara indoiala, Rafale fiind conceput cu 10 ani mai devreme
avantajul F-35 nu vine numai de la capacitatile stealth ci in principal de la fuziunea de senzori si capacitatea de a comunica cu alte avioane si cu alte arme e.g. furnizeaza date de ghidare pentru Aegis, HIMARS sau Patriot precum si capacitatea de comunicare MADL superioara Link 16, limitata inerent numai si de latimea de banda si cantitatea de date care poate fi transmisa intre diverse mijloace (AWACS, avion de vanatoare, nave de lupta, drone, artilerie)
MADL permite transmiterea de cantitati mari, inclusiv imagini si nu e detectabil precum Link 16
https://www.tonex.com/multifunction-advanced-data-link-madl-is-essential-for-f-35-operations/
https://www.twz.com/air/more-top-secret-f-35-stealth-fighter-data-given-to-nato-members
evident, ceva asa sofisticat e mai greu sa fie implementat dintr-odata, pe toate platformele
ceea ce face in continuare relevante si avioanele de generatie mai veche (Rafale, Eurofighter, F-15, F-16) care au si ele calitatile lor, de pilda capacitatea mult mai mare de a cara arme, calitatile dinamice etc.
Asa ceva! 😀 Blasfemie!!! Huo!!! Rafale rullz!!! Sa votam cu urmașii lui Asterix ziseră francezii. Ne punem sneakers cu aripi și lipim sticky bombs pe avioanele dușmanilor.
😉
nu avea cum sa mai tina povestea omnirolului,discrepantele generationale cresc de la un block la altul.
irst de ultima tehnologie are si f35…la f22 se gandesc sa-l adauge.
https://www.twz.com/air/f-22-raptors-to-get-distributed-infrared-search-and-track-system
adica nu vad marea gaselnita ,e un sistem complementar care imbunatateste nu cheia de bolta .
Pana europenii nu inteleg ca este nevoie de cooperare in industria militara, nu vor avansa nicicum inspre a-i prinde din urma pe americani, in viitor si pe chinezi! Este nevoie de UN (1) model de avion stealth, un tanc, un tip de submarin e.t.c. Asa renteaza investitia si productia. Dar atat timp cat Pepsi ci Coca Cola nu pot sta intr-un singur frigider, ce ce am crede ca nemtii, englezii si francezii dupa sute de ani de razboaie si resentimente, plus restul de alte tari mai mici sau mai mari, fiecare cu interesele lor, ar sta la o singura masa si sa se mai si puna de acord asupra acestor aspecte?!
Izolaționismul tradiționale francez lansat cu succes de generalul DeGaule își arată roadele.Nu poate o țară ca Franța, cît o fi ea de putere nucleară să țină pasul cu tehnologia militară la zi, americană.
În ziua de azi se poate considera fără a greșit prea mult, că se află în domeniul aviației și Cosmin la minimum 15 ani în urma SUA.
Genul de articol la care astepti parerea obiectiva, ca de obicei, a domnului Mircea S…