F 16 MLU olandeze “donate” României

Știrea a apărut pe DefenseRomania și, dacă se adeverește, ar fi un “cadou” cu adevărat important, în contextul în care, deși aparatele sunt zdravăn zburate, ar reprezenta un plus important pentru noi, mai ales în actualul context de securitate din Europa.

Forțele Aeriene Române ar face un salt la 67 (poate chiar 73, daca se confirma si cele 6 aeronave suplimentare, pentru a crea o escadrila extinsa completa) de F 16 MLU, o cifră pe care nimeni nu și-o imagina cu doar câțiva ani în urmă, practic patru escadrile.

Ar fi o afacere importantă dacă aceste aparate vor aparține de jure României și vor fi înmatriculate sub drapelul nostru.

Ar fi o veste mare nu numai prin creșterea numărului de avioane F 16MLU disponibile ci mai ales prin faptul că am putea să ne creăm o escadrilă de pregătire/antrenament, evitând astfel să consumăm resursa celor trei escadrile luptătoare.

Evident, ar mai și avantajul că am putea, de-a lungul timpului, să canibalizam o parte din avioanele F 16 olandeze, în favoarea celor norvegiene, dar cel mai mare atu ar fi dat de faptul că ne-am permite să ne pregătim piloții pe avioanele olandeze, asta în condițiile în care oricum costurile cu operarea acestor aeronave sunt plătite de România.

Cu un total de 49 de avioane pentru lupta și 18-24 dedicate pregătirii piloților (67-73 aeronave F-16 MLU operaționale), am avea în sfârșit o forță aeriană credibilă, deși trebuie să știm că avioanele provenite din Olanda nu sunt la nivelul de resursă de zbor cu cele portugheze sau norvegiene (dar ca variantă, “olandezele” sunt superioare F 16 portugheze și foarte apropiate de standardul norvegian M.6.5.2, știm că F 16 olandeze sunt la standardul M.6.5.) și cel mai probabil nici la nivelul de întreținere al celor norvegiene, dar cu toate acestea, măcar câțiva ani buni, am avea la dispoziție încă o escadrilă de F 16MLU, lucru solicitat pe siteul RoMilitary de foarte mult timp.

Rămâne acum să așteptăm și un comunicat oficial, să vedem dacă aeronavele F16 MLU din Olanda vor aparține Bucureștiului, pentru că dacă acest lucru se confirmă este întradevăr o veste foarte bună pentru noi.

În privința costurilor n-ar fi nimic în plus față de situația actuală pentru că așa cum scriam mai sus, România și-a asumat costurile cu exploatarea ale avioanelor dedicate centrului de pregătire pentru piloții F 16, așa că nu ne-ar afecta cu absolut nimic.

Rezumând, la sfârsitul anului 2025, am ajunge la un total de 67 de aparate F 16MLU, o flotă uniformă, patru escadrile operaționale, din care una am putea s-o folosim exclusiv pentru pregătirea piloților români și ucraineni de F 16.

Dar pe noi ne interesează faptul că cele trei escadrile achiziționate deja și-ar putea desfășura  misiunile de luptă fără să mai consume resursa avioanelor pentru pregătirea și antrenamentul noilor piloți.

 

GeorgeGMT

 

P.S. (Marius Z.)

De reamintit ca olandezii de la firma Fokker alaturi de belgienii de la SABCA au fost principalii constructori/asamblori europeni implicati in programul F16. Pornind cu o comanda initiala de 102 aparate livrate incepand cu 1979, pana in 1992 au fost livrate 213 aeronave (dintre care 36 biloc, doar 14 livrate dupa mijlocul anilor 1980) de acest tip fortelor aeriene olandeze. In 1993 s-a decis trecerea prin programul MLU a doar 138 aeronave F-16 olandeze, in locul cifrei initial planificate de 170.

In 2003 s-a decis diminuarea cu 25% a flotei active olandeze, unele fiind vandute Iordaniei si Chile, olandezii ramanand cu doar 108 aeronave active.

Referitor la uzura, anumite surse estimeaza un consum de 164-180 ore/an/aparat in medie. Aceasta ar da in medie pentru o durata de exploatare de 35 de ani putin mai mult de 6000 de ore resursa consumata din cele 8000 de ore certificate de operatiunea MLU (efectuata la sfarsitul anilor 1990).
„The figure of 210 flying hours per aircraft per annum is a choice. In the past, the F-16s used to log 180 flying hours a year, a number that has in fact now fallen to just 164.”

Depinde din ce loturi sunt aeronavele F-16 oferite noua, logic fiind sa fie unele cu ceva mai multa resursa pentru a fi folosite la formare, deci produse intre 1988-1992. F-16.net au inceput sa le arate pe cele date ucrainenilor ca facand parte dintre ultimele loturi fabricate pana in 1992, deci e posibil ca si ale noastre sa fie din perioada similara:
https://www.f-16.net/aircraft-database/F-16/serials-and-inventory/airforce/RNlAF/211/

67 de comentarii:

    • Sunt destul de gresit informatii, flota romaneasca de F 16 este – foarte omogena – toata la standardul MLU, avioanele norvegiene si olandeze fiind M6.5, in timp ce cele portugheze sunt un pic mai vechi, dar Block 70, din pacate, n-avem…

      13
    • Mda, 32 de norvegiene block 70, cu radar AESA, foarte bine informat autorul articolului…sau foarte secretosi cei fin MApN. 🙂

      6
      • posibil sa se refere la viitoarea modernizare .

        4
        • Daca iti vine f35 mai are logica sa bagi bani multi in sisteme radar aesa pe f16?

          2
          • daca au resursa merita, ca e o imbunatatire semnificativa a plarformei…

            pana vine F-35 mai e si pana la urma necesarul nostru ar fi de 4 escadrile, deci n-ar fi rau sa ramana si F-16 in dotare daca mai are resursa

            7
          • F35 scump de operat zi de zi asa ca resursa de baza va ramane F16 .

            3
          • da, pentru ca F-35 vin peste niste ani, nu azi, si mai dureaza inca niste ani pana se operationalizeaza primele.
            Deci inca vreo 10 ani pe putin mai ai nevoie si de F-16.

            7
            • Una ii sa le intretii si sa le pastrezi in serviciu de lupta. Si alta ii sa bagi sute de milioane de $ in radare aesa pe un avion din 1980 cu resursa limitata/epuizata.

              Ma gandesc ca avem centru de formare piloti dar pilotii aia formati tot trebuie sa aibe minim de 160-200h an de unde, resursa de f16 ca ore de zbor nu va fi grozava pentru o modernizare scumpa.

              • Și eu cred că nu se merită să le upgradăm pe toate, dar la cele care sunt mai în firea lor trebuie. Cele mai ostenite or să fie retrase peste câțiva ani, dar dacă or să rămână două escadrile upgradate de care să mai tragem și când vom avea F-35, ar fi perfect.

                1
    • pe forumul unguresc unul spune ca asa se face apararea tarii; am sesizat ceva invidie 🙂

      buna escadrila aia, salveaza resurse de la celelalte 3 si pot completa la nevoie sau pot fi folosite in timp pentru canibalizare

      remarca un lucru pozitiv articolul si as zice adevarat, ca se va beneficia de experienta olandezilor care au folosit copios aparatele si de experienta de lupta a ucrainienilor

      5
      • Daniel Sihastru

        Se poate si un link la forumu unguresc?

      • No bun,poate se mai calmeaza si zapacitii nostri ca brazii cu mucii pa chept.Aeronautica Regala Romana va domina cerul spre apus si va da jos de pe cal un agresor potential.Nu ne mai ataca ungurii.Ura,ura,ura.

        Daca socotim ca mai sunt polonezii,finlandezii si suedezii pe directia rasarit,deja treaba se impute pt muscali.

        Oricum ar fi,ceea ce erau cu doar cativa ani in urma Farsa Aeriana Romana s-a miscat bini di tat.

        Amu,sa avem munitii din categoria JSOW si am fi chiar capabili sa intervenim si la sud,daca se schimba macazul cu turcii.

        11
        • au si turcii JSOW

          nu’sh ce sa zic cu interventia in sud, pare-mi-se ca exista ceva colaborari, luam 4×4 de la ei (am mai zis preferam modelul frantuzesc dar repet), vine si-o corveta ca a fost Dragnea un dobitoc, nu prea-ti vine sa intervii acolo mai ales cand ai Rossija peste balta

          US nu vad de ce ar avea ceva cu turcii, poate Franta, care pare sa fie omul negru zilele astea

          si vezi ca acum e Ungaria+Serbia+Srpska :))

          4
          • E ceva imposibil in viata asta a noastra?Mai intai a innebunit ursul,acum e dus si Unchiul la azil,iar UE vb de arme. Unchiul vrea sa fie aliat cu ursul,momentan aliat cu dragonul,iar chinezii,coreeni si japonezii discuta despre amicitie.

            Fiecare eveniment in sine ar fi fost SF,iar acum se intampla toate la gramada.

            Istoria e ceva drag de tot mie,iar prabusirea epocii bronzului si a imperiului de apus sunt chestii fascinante.Dar cand ai un sistem relativ complex ajunge sa strice ceva o componenta relativ mica pt a duce de rapa tot.

            Fiecare a fost la vremea sa o ”globalizare”,iar civilizatia complexa depindea de globalizare,adica interactiunile intre numeroasele componente.

            Se subrezesc interactiunile,hello darkness,my friend.

            p.s Pardon ca am ajuns de la F-16 la hititi si ahei. 🙂

            10
    • Da , am vazut articolul…stai sa te gandesti ca ei au doar unul chiar daca este block 70 iar noi vom avea poate in jur de 70…

      1
    • Foarte bine scris articolul, este ‘facts based’! Autorul nu bate apa-n piua, ar trebui sa fie un exemplu ‘asa, da!” si pentru revistele noastre similare.

      3
  1. Dorința multora de pe aici și în special a lui MZ de a avea mai multe aparate pentru a creste gradul de disponibilitate și eventual canibalizare pentru piese ! 🙂

    4
  2. Avioanele au fost donate centrului de pregătire de la Fetești, care este o inițiativă internațională. Aeronavele urmează pe urmă să fie transferate Ucrainei, conform cu angajamentele olandeze și daneze în acest sens. Știrea e un bullshit.

    14
    • Felicitări !! Ești singurul comentator capabil să citească presa…restul au plecat prin bălării, tipic…

      8
    • Asa stiam si eu , ca vor fi tranferate Ucrainei. Cine stie , poate s-au razgandit . raman aici pentru antrenamente . Oricum totul este foarte in ceata , transferate , donate , vor apartine Romaniei si vom prelua toate sarcinile prevazute de mentenanta , eventual o modernizare ….cam in ceata totul cum spuneam . Pana nu le vad cu cocarde tricolore tot olandeze sunt…

      1
    • Poate doar avioanele destinate luptei ajung in Ucraina, cele pt antrenament raman aici. Doua ar fi motivele: banii necesari pe care ii asigura Bucurestiul, infrastructura este la Borcea.

      6
      • @George
        Vor merge si astea tot in ucraina, scopul final e sa fie capabil sa se instruiasca singuri. Fac parte din Dutch assistance package(sunt aproape sigur ca asa se numeste initiativa olandeza)
        Ce plateste romania acum e housing si mentenanta si asta face parte din contributia noastra pentru Ua.

        @Marius
        Nu exista alte avioane sau alte stocuri.

        Cand se va termina razboiul le vor duce 100% in ua.

        Zelensky deja le-a multumit olandezilor pt ele. Nu am capacitatea sa caut link-uri acum.

        1
      • Avioanele vor ramane Romaniei si v a avea obligatia pregatirii pilotilor ucrainieni. Practic olandezii fac economie, se spala pe maini, de intretinerea, repararea lor, etc. Ucrainienii vor primi probabil avioane de la Danemarca, Belgia, Norvegia. oricum noi avem si Soimii, modernizati si f16 avem destule aeronave pentru pregatire, piloti sa fie….

        1
    • e foarte probabil sa fie asa, acesta a fost angajamentul initial. Insa trebuie vazut daca avioanele transferate centrului nu sunt cumva din alt stoc fata de cel alocat Ucrainei.
      Doar ca pentru ca centrul de pregatire sa continue sa existe in Romania, e nevoie si de avioane alocate. Ori Olanda a transferat partea sa din centrul de pregatire in Romania, avioanele l-au urmat.

      2
      • Toate F-16 prezente donate centrului sunt pentru Ucraina. Pârleala noastră e antrenamentul pentru operaționalizarea rapidă a escadrilelor de F-16. Oricum centrul a fost operaționalizat târziu pentru ucraineni și la Fetești ne antrenam doar noi cu niște instructori LM.

        • Se pare ca nu, stirea este confirmata si de alte surse, iar intr-un final s-ar putea sa fie 24 de avioane.
          https://www.youtube.com/watch?v=dtnn_hhRhkg&t=126s&ab_channel=AdelinPetri%C8%99or

          1
        • O veste buna care ne-ar putea ajuta sa evoluam mult mai rapid si sa tragem de resursa celor operationale
          Eu cred ca logica acestei actiuni e urmatoarea . ” Decat sa antrenezi Ucrainenii in tara lor in razboi unde este riscul sa fie doborati sau rasi la sol de rusi mai bine fac centrul de instructie in Romania , tara NATO adica ”articolul 5 ”in caz de ceva , cedeaza avioanele DE INSTRUCTIE [ sau cu resursa mai slaba ]romanilor pt ca mult mai lejer se pot antrena si romanii si ucrainenii aici
          Noi vom avea cu 3 escadrile full operationale si una de instructie , ucrainenii neavand grija rusilor cat sunt aici , iar 24 avioane de lupta sunt cedate deja Ucrainei .
          E mult mai logic si firesc dacat sa le transfere pe toate Ucrainei unde pot fi rase la sol sau distruse impreuna cu elevii toate in scurt timp

          1
  3. Aveti careva idee daca toate olandezele sunt B uri sau au si A uri (monoloc)?

  4. Tocmai ce ziceau aia de la digi ca avioanele vor ramne doar pentru antrenament , nu vor putea fi folosite in misiuni sau politie aeriana

    2
  5. Probabil cel mai important ar fi schimbarea de paradigma în rândul RoAF, din a opera numai 48 aparate în a avea aproape 70. Chiar și dacă aceasta escadrila, ar fi doar pentru pregatire, cred ca numărul de piloți ar trebui sa se apropie de 80-90. Ceea ce ar fi o resursa bună. Asta ar însemna și o asumare de cheltuieli și se vede treaba ca pe parte de forte aeriene, chiar lucrurile merg binișor.
    Acum de văzut dacă ni le vor transfera noua sau pana la urma le vor da Ucrainei. Și cu Ucraina este destul de greu de format piloti, care sa fie si apti de combat. Stiu ca ar mai veni cam 30 aparate de la Belgia. Deci cred ca chiar dacă ne dau noua aparatele acestea, tot mai rămân destule pentru ucrainieni .

    3
  6. Aviatia chiar da senzatia. La smfn, se aude oare?

    3
  7. Bai oamenilor faceți scrisul mai mare nu vedem nimic este singurul dait care are scrisul așa mic!

    1
  8. Lasconi ii ceru demisia aluia, inclusiv a lui Ciolacu, pentru chestia asta.

    4
  9. Babaiatule, ce poza…
    Prima oara cand vad o aliniere in formatie stil „precupete care pleaca la cumparaturi, in pandemie”.
    Cu mastile treaca-mearga, dar sacosele le puteau lasa in spatele formatiei pana terminau cu pozele.
    Sau puteau sa urce alta poza de la eveniment, daca era graba sa ia papornitele.
    Altfel, usor-usor au intrat si ei in randu lumii.

    1
    • ce putea avea in cap nea APV-ica, marele instructor de anglo-romana.
      Bafta cea mai mare e ca v-au lasat astia la vatra, poate se starpeste obiceiul asta de „meseriasi in toate” sau (repet) „singurii oameni care nu cunosc persoane mai destepete ca ei”.
      Asa, spuse din barfe, romanii aia de care razi ca „desteptu’ „, au zburat peste mare cu rable de Mig-uri in conditii meteo cand un italian sau german nu s-a suit in Tayphoon. Sau ca o mana de tenicieni romani (unele fiind fete) fac cat 2 autobuze de americani si tin E2E mentenanta, de au ramas turcii interzisi (ei fiind cei mai buni).
      Unii mai si muncesc in armata (unii chiar din pasiune), nu toti freaca duda prin birouri cu program de contopist 8-16.
      Mai usor cu mistocareala si mai mult respect.

      9
    • poi babaiatule , oamenii sanatosi la cap se uita mai degraba la avion si se gandesc la generatiile noi de piloti care devin operationali , nu-i bat mintea cu detalii de pipitze fandosite cu neuronul bruiat de la kremlin

    • sincer,nu te oftica ca vor fi folosite de ucrainieni ????? Hai,spune sincer…:)))
      XV…esti un ***
      ____
      *editat – atentie la limbaj!

      3
  10. Cam 70 este ceva ce nu visam. Trebuie 100 de piloți. Când vin cele 32 de F35 ar fi bine sa avem și o escadrila sau doua de F15, zic și eu…

    1
  11. Întrebarea care se pune acum, dacă tot o să avem atâtea avioane, cu ce le înarmăm? S-au semnat ceva contracte anul trecut și anul asta dar pt 70 de avioane trebuie ceva boabe și rachete. Degeaba sunt multe dacă nu ai muniție. Din ce am citit radarele de pe Su35 sunt mai performante decât ce au F-urile noastre, așa ca a 2 întrebare este cum faci sa nu ți le dea jos rusul înainte sa ajungi tu sa faci ceva cu ele?

    2
  12. Întrebare dacă tot o să avem în jur de 70 de avioane cu ce le înarmăm? S-au semnat ceva contracte anul trecut și anul asta dar este puțină muniție la atâtea avioane. Degeaba ai avionul dacă nu ai cu ce să-l înarmezi.

    2
  13. Deci se face Top Gun de Romania.Sa fie primit

    4
  14. dubios ca le oferă romanilor când ucrainienii plâng dupa ele. Eu cred ca Olanda le-a donat deja, dar cum avioanele ucrainiene nu pot zbura in Romania, li se oferă o înmatriculare temporara cat timp piloții ucrainieni se antrenează, dupa care vor ajunge în Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *