A zburat vreodată OZN-ul lui Coandă? O bijuterie tehnologică făcută cadou României

„Am avut posibilitatea de a-l cunoaşte şi de a primi sprijinul dezinteresat din partea profesorului Paul Painleve, pe atunci membru al Academiei de Ştiinţe din Paris, autor al unor lucrări de răsunet. Dialogul de atunci m-a apropiat extrem de mult de visul meu; mi-au fost apreciate cunoştinţele de propulsie, însă nu mi s-au trecut cu vederea unele carenţe privitoare la curbura optimă a aripii…Ce a urmat se cunoaşte, avionul meu (avionul Coandă) din 1910, primul avion reactiv din lume, remarc în treacăt – cu trei decenii înaintea celebrilor constructori Whittle, Campini şi Heinkel; apoi descoperirea efectului ce-mi poartă numele şi a unor aplicaţii ingenioase pe care le încheie «farfuria zburătoare» care-şi va lua zborul în cursul acestui an. Sunt convins că mulţi tineri se vor hazarda în văzduh la bordul unei asemenea «farfurii zburătoare», ce va atinge cu uşurinţă 800 de kilometri pe oră, având viaţa asigurată pentru că acest tip de avion nu este conceput din piese mecanice în mişcare, ceea ce exclude de la sine pana de motor”, spunea Henri Coandă într-un interviu acordat publicistului Carol Roman, spre sfârşitul anilor ’60.

Unde se află macheta aerodinei lenticulare

Oficial, OZN-ul lui Coandă, a cărui primă schiţă a fost realizată de Coandă încă din 1930, nu a zburat niciodată în afara „laboratorului”, contrazicând optimismul inventatorului. Sunt şi voci care susţin că, de fapt, Statele Unite ar fi valorificat, în secret, invenţia savantului român, după ce s-a spus că zborurile experimentale nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Oricare ar fi adevărul, cert este că şi acum, după mai bine de patru decenii, examinarea proiectului „farfuriei zburătoare a lui Coandă” îi înflăcărează pe cei preocupaţi de arta zborului.

Macheta aerodinei lenticulare, cum a fost botezată de Coandă versiunea sa asupra „farfuriei zburătoare” poate fi studiată astăzi de oricine.

Din păcate, prea puţini ştiu de existenţa acestei bijuterii cu valoare inestimabilă pentru patrimoniul ştiinţific românesc. Ca şi alte machete şi brevete din patrimoniul pe care Henri Coandă şi familia sa l-au lăsat României şi care, până în 1977, au fost expuse în Muzeul Henri Coandă, înfiinţat, în 1970, în Casa Coandă, macheta şi schiţele aerodinei zac, uitate, în Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”, de lângă Parcul Carol, din Capitală. Casa Coandă a fost transformată în ambasadă şi, ulterior, a făcut obiectul unei tranzacţii imobiliare frauduloase, aşa cum a dezvăluit Jurnalul Naţional.

Când şi unde au zburat „farfuriile” lui Coandă
Conform preşedintelui Asociaţiei Henri Coandă, dr. ing. aerospaţiale Sorin Dinea, citat de go4it.ro, Coandă a conceput aerodina lenticulară din dorinţa de a realiza un aparat de zbor sigur şi ieftin, fără piese care să se poată desprinde. Astfel, şi-a imaginat un sistem de propulsie bazat pe efectul care îi poartă numele, fenomen fizic pe care l-a întâlnit pentru prima dată în 1910, când lucra la realizarea primului avion cu reacţie din istorie.

În 1932, primul prototip de aerodină lenticulară a zburat experimental la Paris. Cuplat la reţeaua de gaze, aparatul s-a ridicat până în tavanul încăperii şi a stat acolo până s-a întrerupt alimentarea.

Ulterior, timp de două decenii şi jumătate, au mai avut loc experimente, însă, din cauza dezinteresului finanţatorilor, acestea nu au putut evolua pe măsura aşteptărilor. În 1956, Henri Coandă a prezentat public două brevete de aerodine lenticulare fără piese mecanice în mişcare, propulsate pe verticală de puterea aburului şi având la bază ejectoare ce funcţionau tot pe principiul reacţiei. Randamentul mai slab faţă de dispozitivele cu elice era compensat de siguranţa zborului şi de costurile reduse de construcţie şi exploatare.

La începutul anilor ’60, brevetele lui Coandă au fost contractate de forţele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), fiind dezvoltate două proiecte de aerodine pilotate de echipaj uman. „Farfuriile” aveau diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au zburat, dar, oficial, proiectul a fost abandonat, ca neviabil.

În 1970, tot în colaborare cu Statele Unite, Henri Coandă a realizat un sistem de patru aerodine care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea. Oficial, acest aparat nu s-a ridicat niciodată de la sol.

Noua generaţie „Coandă”
Astăzi, conceptele lui Coandă, ca şi tot ce ţine de aeronautică, sunt studiate de către un grup de ingineri şi cercetători care au format asociaţia ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică). Chiar dacă, deocamdată, nu a dus mai departe proiectul aerodinei, ARCA a reuşit lansarea în spaţiul extra-atmosferic a primei rachete 100% româneşti – Helen 2, în cadrul competiţiei Google Lunar X Prize.

În martie 2012, ARCA a testat rezervorul avionului supersonic IAR-111 şi al raschetei orbitale HAAS 2; rezervorul este cel mai uşor construit vreodată de industria aerospaţială globală, pentru motoarele cu turbopompă.

ULTIMA ORĂ

Asociaţia Română pentru Cosmonautică si Aeronautică – ARCA va prezenta racheta orbitală Haas 2C, din cadrul Programului Spaţial al României, în Piaţa Victoriei din Bucuresti, începând cu data de 1 iunie 2012.

Racheta este destinată amplasării pe orbita terestră a unui satelit de peste o jumătate de tonă, în primăvara anului 2013, precum şi participării la competiţia americană de astronautică Google Lunar X Prize. Un alt obiectiv al rachetei Haas 2C este testarea tehnologiei de propulsie şi dinamica zborului pentru avionul supersonic IAR-111 Excelsior.

 

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=JNvt8UpHLWQ&w=420&h=315]

Articol Jurnalul

M.C.