Articolul de fata este o continuare a povestii REGIA MARINA/Marina Regala Italiana, asta deoarece cu Marina italiana am mai navigat in cursul unor articole anterioare la bordul marilor cuirasate…Poveste interbelica in mare masura cu consecinte care s-au vazut in WW II!
Ei bine, Marina italiana, lucru relativ putin cunoscut, a cochetat cu ideea transportorului de avioane, Portavionul. Si asta nu doar in timpul WW II ci chiar din perioada de inceput a “pacii ciudate” interbelice! Va invit la bordul navelor ce n-au fost sa fie…
Iunie 1923…Colegiul Amiralilor, staff-ul Regia Marina, se intalneste la Cartierul General al Marinei situat pe bulevardul Lungotevere zona Flaminio, de-a lungul raului Tibru, centrul Romei…Tema intrunirii era oportunitatea construirii unei Arme navale ce aparuse in Marinele consacrate ale vremii, portavionul. Staff-ul Marinei italiene stia foarte bine ca Marina britanica, americana, franceza si japoneza sunt interesate de noul tip de nava si potentialul ei, unele operand sau avand in constructie astfel de unitati. Intalnirea a fost prezidata de catre amiralul Umberto Cagni, conte de Bu Meliana, seful Consiliului Superior al Marinei, si Ministrul Marinei in Guvernul Mussolini, Amiral Paolo Camillo Margherita Giuseppe Maria Thaon di Revel/prescurtat Paolo Thaon di Revel (Grande Ammiraglio/Mare Amiral si Duca del Mare/Duce al Marii, ambele fiind titluri onorifice. Di Revel insa chiar era Marinar in toata puterea cuvantului, nicidecum un politician parvenit!). Alaturi de cei doi, printre altii, s-au aflat vice-amiralul Inigo Campioni (viitor amiral si comandantul Flotei italiene din Mediterana in iunie 1940) si capitanul Riccardo Paladini (la acea vreme comandantul Bazei Navale italiene din Golful Gaeta/Marea Mediterana, 120 km distanta de Roma si 80 km distanta de Napoli). Colegiul, interesant, si-a exprimat interesul pentru portavion subliniand importanta tactica a acestuia in Marea Mediterana dandu-si acordul pentru realizarea unui transportor de aeronave cu un deplasament de maxim 10.000 tone capabil sa atinga viteza maxima de minim 55-56 kmh, nava trebuind sa poata lua la bord 20 de aeronave. Pai bine, bine, foarte frumos, dar pentru ce sau pentru cine si-ar fi dorit Regia Marina un portavion propriu in Mediterana, ne putem intreba?
Ei bine, strategii Regia Marina, la acea vreme, considerau ca cel mai probabil inamic intr-un viitor razboi european in Marea Mediterana ar fi Marina franceza, nimeni altcineva decat bunul lor aliat din WW I, “prieten” care la acea vreme se afla in plin proces de modernizare si marire a Fortelor navale, inclusiv dotarea lor cu un portavion –primul lor portavion (Franta a cochetat cu ideea de portavion inca din 1923, insa Amiralitatea, datorita lipsei de fonduri si ingerintei politice, porneste constructia acestuia abia in 1927 –despre unicul portavion francez pre-WW II, Bearn, am vorbit pe larg intr-un articol anterior. La momentul izbucnirii WW II, Marina franceza era a patra ca marime in lume, si superioara celei italiene). Stiau oare strategii Regia Marina de preocuparile si planurile de viitor ale Marinei franceze/Marine Nationale? Foarte probabil ca da conform surselor independente! Cert e faptul ca in Mediterana, Marina italiana era “amenintata” mai mult de Marina britanica care avea baze navale in Gibraltar, Malta, Menorca/Insulele Baleare si Alexandria/Egipt, decat de cea franceza, conform multor istorici mai mult sau mai putin independenti…
Totusi, in viziunea strategilor italieni, flota franceza reprezenta amenintarea cea mai probabila “in caz de”, cert fiind faptul ca francezii aveau de aparat rute maritime vitale din Franta continentala pana in Africa de Nord, britanicii “jucandu-se” intre Gibraltar si Canalul Suez. Italienii vroiau si ei sa devina si sa fie considerate “forta navala/stapani in Mediterana”, cu deosebire in “epoca Mussolini”-ehhh, Benito Mussolini chiar credea in “noul Imperiu Roman” de la Nisa, Corsica, Tunis pana in Balcani. In viziunea lui, controlul Mediteranei era esential in refacerea “vechii Rome”…Chiar numea Marea Mediterana “Mare Nostrum/Marea Noastra” (ceva asemanator propagandei naziste cu Lebensraum/Spatiul vital. Mussolini a lansat pentru prima data ideea Mediteranei “italiene” in 1922 –a spus intr-un discurs tinut nationalistilor italieni “daca natiunea ar fi fi bine guvernata si-ar atinge destinul glorios iar Italia ar deveni o forta globala…Mediterana trebuie sa fie un lac italian”. Hmmmm, parca aduce cu termenul de “lac rusesc”/Marea Neagra folosit de unii guristi de pe aici!!?? In fine, ideea de “Mare nostrum” a lansat-oMussolini intr-un discurs tinut la Tripoli/Libia in aprilie 1926. Ehhh, Italia nu era pregatita de WW II in ciuda “viselor umede”ale Ducelui! Mare parte din armament data din perioada WW I, tancuri n-aveau iar avioanele erau majoritar biplane, despre oteluri si materiale speciale necesare productiei de razboi nici nu mai vorbim –importau de unde puteau, cand puteau si cand existau bani, fiindca Peninsula era saraca in asa ceva. Mussolini era complet rupt de realitate, un demagog, insa nu toti stabii erau ca el…Unii chiar l-au avertizat in 1939 ca Italia n-avea cu ce intra in Razboi, ca nu puteau rezista intr-un razboi de lunga durata, ca n-aveau blindate adecvate noului conflict, ca n-aveau si n-aveau insa degeaba! I-au spus ca inainte de 1942 nici n-are rost sa treaca la “refacerea Romei si expansiune”. Moderatii au reusit doar sa creasca bugetul militar la 40% din PIB in 1939, insa n-a fost indeajuns. Unul dintre cei care l-au avertizat si s-a opus intrarii prematur in Razboi a fost maresalul Ugo Cavallero, seful Statului Major General al Armatei italiene si membru in Comisia de Finante, insa fara succes. Mai mult decat atat, corpul ofiteresc era de slaba calitate si conform marturiilor multor soldati italieni dupa WW II, pus pe furat si capatuiala, basca lasi si slab pregatiti! Iata doar cateva exemple, marturii ale unor militari care au servit in Grecia, Africa de Nord, Rusia si Mediterana…Citez: “Ofiterii nostri sunt o banda de hoti incompetenti…Eram cu bateria mea in Tunisia, nordul Africii, si am primit un transport de carne, primul dupa multe luni…Noi ne-am ales cu mai nimic, ei si-au pregatit fripturi, au chefuit si asa mai departe. La fel au facut si cu sapunul, cu zaharul, cafeaua si altele. Cand plecau in permisie carau acasa de toate chiar cu camioanele Armatei, noi rabdam!”; “Ii vedeam cum pleaca…Si daca ii vedeam pe ei cum fug noi ne puneam intrebarea, eu, eu de ce sa stau cand tu, comandantul meu, o stergi?Pentru ce lupt eu, sunt idiot sa raman si sa mor intr-un loc nenorocit ca asta? Si plecam cu totii” –infanterist in Rusia; “Cuirasatele Clasa Littorio erau nave bune insa comandantii nostri nu straluceau nicicum, nu erau genii intr-ale strategiei navale, iar penuria de combustibil era permanenta. Si munitia, cu deosebire cea de artilerie grea, era insuficienta…”. Trist, dar ne aduce aminte, din pacate, de situatia armatei romane, cu nimic diferita…).
In sfarsit, odata ce Consiliu si-a dat acordul pentru realizarea unui portavion 100% italian, la inceputul anului 1925 vine si primul proiect local, proiect apartinand generalului Giuseppe Rota (a absolvit in 1882 Scoala Regala din Genova. Devine primul director al Arsenalului Maritim din La Spezia in 1889, ulterior sef al Santierului Militar Naval Castellammare di Stabia/Napoli si inspector-general al Corpo del Genio della Marina/GM&Genio Navale/Inginerie Navala. Mare parte din cariera a studiat inginerie navala avand cateva proiecte interesante….Printre altele, primul cuirasat italian de tip Dreadnought “Dante Alighieri”/in serviciu Regia Marina 1913-1928, 19.866 tone, lungime 168 m, tunuri calibrul 305 mm in turela+tunuri calibrul 120 mm+3 tuburi lans-torpila calibrul 450 mm. O alta poveste, desigur! In 1927 devine primul director al nou infiintatului Instituto Nazionale per Studi ed Esperienze di Architettura Navale/INSEAN/Institutul National de Studiu si Experiente de Arhitectura Navala, din 1928 fiind numit Senator al Regatului Italian).
FRANCESCO CARACCIOLO CONVERSIE PORTAVION -IMPRESIE ARTISTICA
Rota a propus transformarea super-cuirasatului Francesco Caracciolo, nava nefinalizata datorita sfarsitului WW I si a penuriei de materiale+lipsa banilor aflata inca la santierul naval Castellammare di Stabia, in “crucisator greu purtator de avioane” –nava fusese lansata la apa in octombrie 1920 insa era nefinalizata (ca fapt divers, super-cuirasatele Clasa Francesco Caracciolo urmau a fi 4 unitati. Francesco Caracciolo a fost pus pe cala in 1913 si urma a avea 34.000 tone, 212 m lungime, 20 boilere/105.000 CP/78.000 kW, 4 elice, viteza maxima 52 kmh, autonomie 15.000 km la viteza de 19 kmh, 8 tunuri calibrul 381 mm+12 calibrul 152 mm+8 calibrul 102 mm+12 calibrul 40 mm+8 tuburi lans-torpile calibrul 450/533 mm, blindaj punte 50 mm, turele 400 mm. O nava colosala extrem de bine inarmata, cu nimic mai prejos decat cuirasatele britanice Clasa Queen Elizabeth. Nu putem spune ca italienii nu stiau sa construiasca nave…Stiau, si inca bine! O parte dintre boilere si turbine au ajuns pe SS Roma). Urma a fi un nava-hibrid, un crucisator-portavion echipat cu 8 tunuri calibrul 203 mm/doua turele cvadruple si o punte de zbor pentru 20-22 de aeronave. Unele surse mentioneaza ca ideea transformarii cuirasatului in portavion a aparut in 1920 sub numele de Proiect 582. Indiferent cum a fost, acest proiect n-a fost aprobat de Ministerul Marinei din motive bugetare dar si datorita faptului ca se schimbasera prioritatile –Regia Marina dorea noi cuirasate (au trecut in anii ce-au urmat la modernizarea vechilor cuirasate Conte di Cavour si Giulio Cesare si au pus pe cala doua nave noi, Vittorio Veneto si Littorio), noi crucisatoare, noi torpiloare, noi submarine, asta pentru a putea tine ritmul cu Marina franceza&britanica (ca fapt divers, la inceputul anilor *30/sec.XX, Franta trecuse la constructii navale masive avand “pe rol”,printre altele, cuirasatele Dunkerque, Strasbourg, Richelieu si Jean Bart, mega-nave pe care Regia Marina le-a perceput drept ca fiind “amenintare directa asupra hegemoniei italiene in Mediterana”…De unde “hegemonie” ne intrebam? Ca n-au stapanit niciodata 100% Marea Mediterana faptic, doar in vise umede!).
AMIRAL ALFREDO ACTON
Ingroparea proiectului portavionului hibrid a fost consfiintita si in urma sedintei Consiliului din august 1925, sedinta la care a participat si Ministrul Marinei, Benito Mussolini –la acea vreme numit temporar in aceasta functie. Tema sedintei a fost prioritizarea constructiei unui portavion sau a noilor cuirasate si crucisatoare…Ehhh, intr-o rara expresie de modestie, Mussolini a declarat in cadrul sedintei “Sunt aici sa invat, ma bazez pe cooperarea voastra amabila si completa/continua” –ceva de genul “sunt mic, nu stiu nimic, decideti voi!” (da, chiar era habarnist intr-ale Marinei! De fapt, mai corect spus, era habarnist in tot ceea ce insemna Armata, Strategie, Arme, si asta s-a vazut in “rezultatele” armatei italiene pe toate fronturile…Stiu, sunt rau dar asta spun majoritatea istoricilor consacrati, inclusiv italieni!). In fine, in cadrul sedintei a luat cuvantul amiralul Alfredo Acton, seful Statului Major Regia Marina care a aratat avantajele si dezavantajele construirii si detinerii unui portavion. Concluzia, de bun simt zic, a fost ca Italia n-are nevoie sa cheltuie resurse vitale pentru constructia portavionului deoarece poate opera aeronave de vanatoare si bombardament cu baza la sol –datorita geografiei Cizmei se poate acoperi aerian mare parte din Marea Mediterana –optandu-se pentru prioritizarea constructiei de cuirasate si crucisatoare echipate cu tunuri cu raza lunga de actiune. Totusi, Comisia nu a renuntat la portavion ci a amanat “pe termen nedefinit” constructia acestuia, Mussolini incheind sedinta cu cuvintele “pentru a rezuma ceea ce dumneavoastra ati spus, un portavion este util pentru o natiune care se confrunta cu posibilitatea de a duce un razboi pe oceane, ceea ce nu este cazul nostru” (cuvinte de bun simt, zic! Da’ Marea Mediterana n-a devenit nicicum “lac italian”!). A fost bine sau a fost rau ca n-au facut portavionul? Ramane sa vedem…Cert e faptul ca nu doar insuficienta resurselor materiale si financiare a dus la amanarea realizarii lui, fiindca din perioada 1923, Fortele Aeriene devenisera de sine statatoare avand controlul tuturor aeronavelor, acest fapt “torpiland”existenta si dezvoltarea Aviatiei navale –indispensabila si esentiala pentru un portavion. Mai mult decat atat, staff-ul Regia Marina n-a aratat hotarare si determinare in realizarea portavionului fapt pe care il vor regreta curand, insa timpul si mersul razboiului n-avea sa tina cu ei!
Ei bine, desi Regia Marina avea alte prioritati in privinta constructiilor navale, au continuat sa apara proiecte locale de portavion, proiecte care au ramas pe planseta in mare masura. Iata care au fost acestea:
-1929, generalul Filippo Bonfiglietti, inginer-proiectant in cadrul Genio Navale,prezinta proiectul “Portavion Bonfiglietti” sefului de stat-major Regia Marina, Vice-amiral Romeo Bernotti (un bun profesionist, fost comandant al cuirasatului Dante Alighieri, promotor al portavionului in Regia Marina. Ehhh, a incercat tot ce a putut in crearea Aviatiei navale…Sub pseudonimul Beta publica un articol in Rivista Militare Italiana/12 decembrie 1927 cu titlul Per l’aviazione navale/Pentru Aviatia navala fara a reusi sa atraga atentia factorilor de decizie, dand ca exemplu Royal Air Force/RAF&Royal Navy). Proiectul era chiar futurist, inovator, avansat tehnologic si cu potential strategic major daca ar fi fost realizat, 15.240 tone, lungime punte de zbor 210-220 m, hangar de 145 m capabil sa adaposteasca toate aeronavele, trei lifturi, coca protejata anti-torpila/Sistem Pugliese (am vorbit despre acesta in articolul dedicat cuirasatelor), doua turbine cu abur capabile sa genereze fiecare 70.000 CP/total 140.000 CP, doua axe, viteza maxima de 50-55 kmh, echipaj 1112 oameni -78 de ofiteri (25 ofiteri Regia Marina+53 ofiteri Regia Aeronautica/Fortele Aeriene Regale Italiene)+137 subofiteri (95 subofiteri Regia Marina+62 subofiteri Regia Aeronautica/Fortele Aeriene Regale Italiene)+personal de intretinere/specializat Regia Marina (mecanici, armuriei etc)+6 civili (foarte probabil personal medical), 4 tunuri calibrul 150 mm/doua turele binate+tunuri AA calibrul 100 mm&53&47 mm+mitraliere AA, 48 de aeronave ambarcate (12 bombardiere/bombardiere-torpiloare+12 aeronave de recunoastere+18 aeronave de vanatoare. Se pare ca la acea vreme aveau in vedere hidroavionul biplan de recunoastere PiaggioP.6 ce urma a isi pierde flotorul, acesta fiind inlocuit cu roti). General Bonfiglietti a prezentat trei variante numite “A/B/C” ale portavionului in vederea reducerii costurilor, navele “B/C” avand deplasamente de 14.000 tone, respectiv 10.000 tone, si numar revizuit de aeronave. Costul realizarii portavionului ar fi fost de 300 milioane de lire, suma astronomica pe atunci pe care Marina nu s-a indurat sa o aloce fiindca avea deja greutati cu constructia noilor cuirasate…Proiectul nu a avut succes dar e remarcabil pentru istoria constructiilor navale italiene.
-1932, Biroul de Proiectare al Marinei prezinta proiectul unui portavion de 16.000 tone, 4 tunuri in turela calibrul 152 mm, 40-45 aeronave ambarcate. Nu a avut succes, nu se stie nimic substantial despre aceasta nava dar foarte probabil e derivata din proiectul Bonfiglietti.
-1936, colonelul Genio Navale Luigi Gagnotto, viitor general, propune transformarea navei de linie oceanice SS.Roma in portavion –avea sa se faca cativa ani mai tarziu insa proiectul n-a fost nicicum finalizat. Totusi, in 1935 colonelul Gagnotto prezinta proiectul unui portavion inspirat de americanul USS Ranger/CV-4 si britanicul HMS Furious/47, nava urmand a avea 14.000 tone deplasament, 235 m lungime, 55-60 kmh viteza maxima, doua punti suprapuse –cea inferioara destinata apuntarii iar cea superioara de 162,50 m lungime&29 m latime destinata decolarii (solutia a aparut pe portavioanele japoneze Akagi si Kaga, inclusiv HMS Furious), 56 de aeronave monoplan ambarcate, toate avand aripile principale pliabile -18 bombardiere+30 vanatori+8 aeronave stocate in hangarul aflat sub puntea de zbor/rezerva, doua lifturi mari pentru aeronave+4 lifturi mici pentru bombe/personal/de serviciu, doua catapulte pe puntea inferioara pentru facilitarea decolarii aeronavelor, cate 8 tunuri in turela calibrele 120 mm si 50 mm+cate 8 tunuri AA calibrele 100 mm si 47 mm+mitraliere AA. Interesant e faptul ca portavionul italian era net superior celui francez nascut si asta cu mare greutate, Bearn! Din pacate pentru Regia Maria proiectele au ramas fara urmari, cel putin deocamdata…
PROIECT SPARVIERO 1936
In fine, putem concluziona ca italienii au avut proiecte remarcabile de portavioane, cu nimic mai prejos decat cele ale Marinelor de top ale vremii, US Navy si Royal Navy, basca Marina Imperiala/Japonia. Din pacate pentru ei s-au pierdut in “meandrele concretului”, au pierdut timp pretios, timp pe care n-aveau sa-l mai recupereze. Au pierdut anii *30/sec.XX degeaba, conform istoricilor navali italieni…
Si a venit momentul “trezirii prin soc”…Batalia de la Capul Matapan (sud-vestul peninsulei Peloponez-Grecia, Marea Mediterana), 27-29 martie 1941, apele teritoriale grecesti…Flota anglo-australiana condusa de amiralul Andrew Cunningham face praf Flota italiana condusa de amiralul Angelo Iachino (ca fapt divers, italienilor nimic nu le-a mers bine…Spre exemplu, crucisatoarele grele Trieste, Trento si Bolzano au tras impreuna 525 de proiectile perforante calibrele 203 mm si 100 mm fara rezultat palpabil, artileristii plangandu-se de “echipamentul telemetric prost”. Cuirasatul Vittorio Venetto a tras 94 de proiectile calibrul 381 mm/29 salve, dupa care sistemul de deservire si alimentare cu proiectile a marilor tunuri s-a defectat). Socul infrangerii a fost teribil, trei crucisatoare grele scufundate, cuirasatul Vittorio Venetto grav avariat –a incasat o torpila care a lovit elicea babord, nava luand 4100 de tone de apa, 2303 marinari morti…
Ei bine, socata, conducerea Regia Marina a repus pe tapet problema portavionului –Royal Navy a avut la Cap Matapan portavionul HMS Formidable/67, si asta a facut diferenta in mare masura (un biplan Fairey Albacore decolat de pe portavion a avariat grav cuirasatul Vittorio Venetto cu o torpila norocoasa. Spre norocul Regia Marina, echipajul a reusit sa repare elicea avariata repunand nava in miscare…Asta a si salvat-o!). Nefiind timp, bani si resurse pentru un nou proiect, si-au adus aminte de vechiul proiect din 1936 al colonelului Genio Navale Luigi Gagnotto, transformarea/conversia navei de linie oceanice SS.Roma in portavion la Santierul Naval Ansaldo/Cantieri Ansaldo din Sestri Ponente/suburbie a Genovei, nord-vestul Italiei (transatlanticul SS Roma/32583 tone/215 m lungime a apartinut companiei Navigazione Generale Italiana/NGI, companie fondata in 1881 de catre anteprenorii/magnatii/industriasii Vincenzo Florio din Palermo si Raffaele Rubattino din Genova. NGI a operat 4 transatlantice in perioada 1920-1940, MS Augustus/1926 –Regia Marina intentiona sa o transforme in portavion sub numele de Falco, ulterior Sparviero, in 1942-1943, fara rezultat, SS Roma/1926, SS Giulio Cesare si SS Duilio/1923. SS Roma era propulsata de 8 turbine cu abur conectate la 4 arbori port-elice. Aburul pentru turbine era furnizat de 9 cazane duble+4 single. Nava atingea viteza maxima de 41 kmh, putea lua la bord 1675 pasageri -375 la Clasa 1+300 la Clasa a II-a+300 la Clasa Intermediara+700 la Clasa a III-a).
Evident, conversia nu era usoara si nicicum ieftina, navalistii italieni neavand experienta in constructia de portavioane, basca faptul ca industria grea italiana nu putea asigura intregul echipament necesar si specific unei asemenea nave (catapulte, cabluri arestoare, elevatoare etc). Mai mult decat atat, Regia Marina n-avea experienta necesara operarii unui portavion si nici echipaj pregatit, inclusiv aeronave ambarcate cu tot ceea ce inseamna asta. Costurile erau enorme si timpul ii presa…De voie de nevoie s-au orientat spre aliatii germani care se cazneau sa-si faca un portavion “de la zero”, proiectul Graf Zeppelin, proiect despre care am vorbit pe larg intr-un articol anterior. Evident, Kriegsmarine si industria germana erau mult mai capabile decat Regia Marina si industria italiana, livrand la Ansaldo catapulte, cabluri arestoare, elevatoare, generatoare si multe altele, evident, cu mari intarzieri! Mai mult decat atat, germanii le-au dat italienilor si cunostinte tehnico-tactice, ba chiar s-au oferit sa le dea si aeronave ambarcate dupa cum vom vedea in cursul articolului…Dar, asa cum bine stim, de la vorba la fapta e cale lunga, insa cu certitudine Germania a avut rol substantial in crearea portavionului Regia Marina!
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.moore.army.mil › …
http://www.combinedfleet.com › ..
George, o greșeală: cuirasatele din clasa Caracciolo trebuiau să aibă 4 turele duble, deci 8 tunuri de 381 mm, nu 4.
În altă ordine de idei, guriștii de pe aici au parțial dreptate că Marea Neagră e lac rusesc, sau cel puțin fundul ei. Cică Rostov-pe-Don s-a dus definitiv să se alăture invincibilei flote rusești. Multe înainte, așteptăm o nouă campanie antifumat în cadrul forțelor navale rusești.
Da, corect, 4 turele duble, greseala imi apartine! Faine nave.
@Rostov era relativ nou, intrat in uz 2014. Ma bucur ca s-a „scufundat” pentru ultima oara😁A doua oara a fost cu noroc, zic! Nu cred ca sintagma „lac rusesc” mai e valabila, si nici Flota Marii Negre…
Da, din seria „what if’s”. Caracciolo, Normandie, L 20e α, N3, G3 etc. Ar fi fost interesant unde se ajungea fără portavioane.
Rostovul oricum va fi scos la suprafață, în două luni or să-l repare și va fi peste orice are NATO, cum e și Kuznețov-ul (mânca-l-ar peștii și pe ăla cât de curând). Știm povestea…
Multam de info.
„Batalia de la Capul Matapan (sud-vestul peninsulei Peloponez-Grecia, Marea Mediterana), 27-29 martie 1941, apele teritoriale grecesti…Flota anglo-australiana condusa de amiralul Andrew Cunningham face praf Flota italiana condusa de amiralul Angelo Iachino (ca fapt divers, italienilor nimic nu le-a mers bine…Spre exemplu, crucisatoarele grele Trieste, Trento si Bolzano au tras impreuna 525 de proiectile perforante calibrele 203 mm si 100 mm fara rezultat palpabil, artileristii plangandu-se de “echipamentul telemetric prost”.
A fost o surpriza absoluta pt italieni.
Lupta incepuse pe timp de zi cu atacuri aeriene, dar socul a venit pt italieni in acea noapte.
Navele britanice erau echipate cu radar, in timp ce italienii erau practic orbi. La un moment dat 3 nave britanice au reusit sa se aprope la 3500 de m de italieni fara sa fie observate.
Un avans tehnologic la care italienii pur si simplu nu au avut raspuns.
Asa este! Radar+informatie, combinatia fatala pentru italieni. Britanicii descifrasera deja codul naval italian, asa ca…Despre aparitia tarzie a radarului in Marina italiana vom vorbi in cursul articolului.
Mulțumim! Parcă și România a cumpărat submarine „de buzunar” de la italieni înainta de WWII!
Nu.
Au fost cumparate din Italia distrugatoarele si Delfinul.
Au ajuns in MN si 6 submarine de buzunar, dar abia in 1942. Transferate pe calea ferata datorita inchiderii stramtorilor, dar initial au fost operate de italieni. 5 supravietuitoare au fost preluate de marina romana dupa armistitiul italian. Parca 3 mai erau functionale la acea data, 2 fiind in reparatii. Raza de actiune mica, nu prea aveau tinte, au fost surprinse de un bombardament aliat si in final terminate de germani dupa 23 august.
Italienii parca au reusit sa scufunde un submarin sovietic.
Mulțumesc Marius, interesant! Am citit despre ele dar nu stiam ca au fost operationale in Marina Romana.
Intre ghilimele.
Nu mai era de stat in Crimeea, si de la Constanta raza nu le permitea sa faca mare lucru.
Nici rusii nu s-au aventurat in zona.
Erau la noi, dar nu au mai avut nici o misiune de lupta.De fapt in momentul armistitiului, italienii erau cu cele 3 ramase in Crimeea, cred ca abia in toamna lui 43 au reusit sa le retraga de acolo si sa ni le predea. Pana in august 44 nu mai era mult.
https://rnhs.info/submarinele-romaniei-partea-a-v-a-submarinele-italiene-sfarsitul/
Mai multe info pe subiect.
De fapt vad ca e plin de articole care de care mai interesante.
Un subiect mai putin abordat.
https://rnhs.info/aviatia-maritima-in-romania-o-scurta-istorie/
Daca am timp o să copiez eu 3 idei despre submarine, in caz că e ceva ce nu a apărut, trebuie să recitesc pe diagonala materialele pe care le-am. 90% sunt lucruri cunoscute probabil, că va s-o fi găsit cineva sa le scrie după 90 și pe net.
Nu am avut submarine de buzunar…Au fost 5 mini-submarine Caproni aduse si operate de italieni. Doua au ramas la noi dar nu stiu sa le fi operat…Stiu ca le-au distrus germanii dupa august 1944. Nu au fost prea stralucite, aveau doua torpile la exterior si o gramada de probleme tehnice. E posibil sa ma insel dar n-am citit niciunde ca am operat asemenea submarine.
Am văzut un astfel de submarin italian „de buzunar” la un muzeu maritim din Istanbul. Practic, era o torpilă pe care călăreau doi scafandri, cu niște instrumente de bord ca de tractor. O armă -cred eu – total inutilă iar dpdv moral, infectă; teoretic, operatorii armei ar fi supraviețuit numai dacă înaintea setării direcției se aruncau din ea, dar greu de crezut că reușeau; un design extrem de primitiv și inuman.
E altceva. Acelea din cate stiu erau operate de fortele speciale si chiar au avut niste raiduri spectaculoase cu ele.
In MN au ajuns CB
https://en.wikipedia.org/wiki/CB-class_midget_submarine
Cu totul altceva.
Arsenie, torpilele respective erau vehicul de transport, nu de atac. Se numeau SLC (Siluro a lenta corso, torpilă cu viteză redusă, supranumite Maiale – Purcica), iar rolul lor era să transporte scafandri de luptă care plasau apoi mine magnetice pe fundul navelor, nu să lovească ele țintele. Și au fost surprinzător de eficiente: https://en.wikipedia.org/wiki/Raid_on_Alexandria_(1941) (două cuirasate clasa QE scoase din uz pe câteva luni – ironic, chiar cele similare cu clasa Caracciolo din articol) sau https://en.wikipedia.org/wiki/Italian_auxiliary_ship_Olterra (unde scafandrii italieni au făcut o bază secretă chiar în portul Gibraltar, într-o epavă, și, folosind astfel de torpile, au efectuat raiduri repetate scufundând 6 nave sub nasul britanicilor, într-una dintre cele mai bine apărate baze ale lor). Englezii au capturat o Purcică în Malta și au copiat-o, rezultând una dintre cele mai bizare operațiuni militare din WW2, Title, în care au încercat să scufunde cuirasatul german Tirpitz, cel mai mare din emisfera occidentală, cu un trauler norvegian de pescuit (Arthur)… Mai exact, cu cele două Chariot (varianta engleză a Maiale) ale sale. Raidul a eșuat pentru că s-au rupt cablurile de remorcare ale torpilelor chiar înainte să fie folosite, în apropiere de Tirpitz, dar tot a fost o misiune extrem de curajoasă. Cele cu adevărat sinucigașe au fost Kaiten-urile japoneze, dar chiar și astea, inițial, fuseseră concepute pentru a permite pilotului să sară după ce le îndrepta spre țintă.
Dar astea sunt alte povești, care ar merita propriile lor articole. La subiect, pentru a sprijini flota românească, germanii și italienii au transferat mai multe submarine. Germanii au trimis 6 de tip IIB (stil Ikea, pe bucăți), iar italienii 6 CB-uri (pe calea ferată). În timp ce cele germane erau submarine reale (chiar dacă mici, de coastă) și s-au dovedit eficiente, cele italiene erau minisubmarine (așa-zise „de buzunar”) de 40 de tone, bune cel mult pentru operațiuni speciale sau misiuni defensive. Au fost aproape inutile (din câte știu, au scufundat doar un submarin rusesc), iar după ieșirea Italiei din Axă (septembrie 1943), cele 5 rămase au fost transferate României. Sursele diferă dacă am apucat să le folosim (unii spun că ar fi făcut câteva misiuni de patrulare, alții că nici n-ar fi ieșit din port), cert e că au ajuns, ca tot restul, la fratele mai mare. Davai ceas, davai palton, davai submarin.
Da, am mai amintit si eu de ei, flotila
a zecea cea usoara.
https://en.wikipedia.org/wiki/Decima_Flottiglia_MAS
Si am mai scris ca inceputul Flotei 13
Israeliana a fost cu ajutorul lor.
https://en.wikipedia.org/wiki/Shayetet_13
Fiorenzo Capriotti omul de onoare
https://it.wikipedia.org/wiki/Fiorenzo_Capriotti
Mersi, nu știam de Capirotti.
Dacă am greșit cumva cu identificarea acestei arme submarin, imi cer scuze.
În tot cazul: articolul tău, WW, este ca de obicei fascinant. Îți mulțumesc pentru el și felicitări pentru efortul ce a presupus cu siguranță o documentare intensă!
multumesc pentru articol, foarte interesant!
stiam cate ceva de flota italiana dar partea cu portavionul nu prea.
Interesant,
De ce italienii nu au apelat intr-o masura mai mare la japonezi pentru know-how?
Nemtii ca nemtii dar in domeniul portavionelor nu erau chiar experti nici ei comparativ cu asiaticii.
A avut loc o vizita oficiala japoneza in Italia in 1942…Delegatia japoneza era condusa de un amiral. Se pare ca au existat ceva discutii legate de portavioane si aviatie navala, dar n u e nimic cert. Japonia n-a contribuit la crearea portavionului insa Germania a facut-o! Se pare ca italienii le-au dat ceva sfaturi cu privire la unitatile speciale de scafandrii si ceva documentatie tehnica minisubmarine. Nu e nimic cert dar exista surse care sustin asta. Cert e ca vizita a avut loc, cert e ca germanii au trimis ofiteri care au vizitat portavioanele Marinei Imperiale in 1941-1942. Acesti ofiteri urmau a servi pe portavionul Kriegsmarine. Printre ei erau si piloti de Me-109 si Stuka.