Aeronave MQ-9 Reaper la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii

Un detașament alcătuit din aeronave MQ-9 Reaper și aproximativ 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii este dislocat, pentru următoarele luni, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Militarii americani vor executa misiuni de informații, supraveghere și cercetare în sprijinul operaţiilor NATO, iar Forţele Aeriene Române, prin intermediul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, vor asigura sprijinul tehnic, operațional și logistic necesar desfăşurării misiunilor pe toată perioada dislocării acestora în România.

Prezenţa aliaților americani pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă, activităţile desfăşurate în comun fiind un element cheie în creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două părţi.

Colaborarea dintre Statele Unite ale Americii și România contribuie la consolidarea capacității de apărare colectivă și la creșterea securității regionale.

x x x

MQ-9 Reaper este o aeronavă fără pilot capabilă să efectueze misiuni de zbor comandate de la distanță sau autonome și este dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems (GA-ASI), în principal pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.

MApN – Biroul presă

___________________________

 

U.S. Air Force precizeaza termenul de „enduring presence” in comunicatul sau, ceea ce a fost interpretat de unii ca fiind o „baza permanenta”.

Aici extras din comunicatul U.S. Air Force:

„The U.S. Air Force has based MQ-9 Reaper aircraft and approximately 90 Airmen to the 71st Air Base in Campia Turzii Air Base, Romania, to conduct intelligence, surveillance and reconnaissance missions in support of NATO operations.

The MQ-9s will fall under the 31st Expeditionary Operations Group, Detachment 1, until the squadron is fully operational. Both units are subordinate to the 31st Fighter Wing at Aviano Air Base, Italy.”

26 de comentarii:

  1. maamaaa, ce veste buna! fac spume ciolovecii, le-au stricat inceputul de an urat de tot! ar fi mai bine sa stea nu doar niste luni, ci pe perioade mai lungi, pana ne luam noi, ca banuiesc ca la noi mai dureaza niste ani pana sa avem drone perfomante de lupta.

    7
  2. O speranta sa avec si noi in perioada 2021-2024 niste drone?

    5
  3. Oare vecinii din V , originari din Mongolistan cum au primit această veste ?
    Întreb pentru un prieten in rezervă , are gradul de Lt ❤️ !

    13
    • Nu ! …. vin doar pe cercetare ….. Americanii nu sunt prosti….nu vor sa deranheze ursu ;prea tare 😉

    • e chestie de zile sa le inarmeze, daca li se umfla muschiu. asta daca nu or avea ceva deja aici, in RO, prin „sertare”…

      2
    • În ziua de azi, informațiile pe care le culeg pot face cât zeci/sute de rachete mai ales pe timp de pace când nu poți folosi armamentul dar poți culege informații care să te ajute pe viitor.

      Dpmdv Reaper astea ar trebui să fie și în inventarul nostru. 2-3 sisteme ne permitem. Bineînțeles pe lângă vreo alte 2-3 clase de drone (medii, mici, mini, etc.).

  4. Asta e aia de vâna generali iranieni in Irak?

    1
    • exact asta vroiam sa intreb si eu,feliatorul…..

      • 7 hardpoints

        Up to 1,500 lb (680 kg) on the two inboard weapons stations
        Up to 750 lb (340 kg) on the two middle stations
        Up to 150 lb (68 kg) on the outboard stations
        Center station not used

        Up to 4 AGM-114 Hellfire air to ground missiles can be carried or four Hellfire missiles and two 500 lb (230 kg) GBU-12 Paveway II laser-guided bombs. The 500 lb (230 kg) GBU-38 Joint Direct Attack Munition (JDAM) can also be carried. Testing is underway[needs update] to support the operation of the AIM-92 Stinger air-to-air missile. In March 2014, MBDA successfully test fired a dual mode Brimstone missile from a Reaper aircraft on behalf of the UK Ministry of Defence and Royal Air Force.

        Deja Brimstone e lux… mai trebuie Sidewinder AIM-9J+.
        Inca putin si puneam si NSM pe el 🙂
        nu-i bai, completam la Predator C/Avenger

        1
    • vaneaza orice
      frumos ca poate duce si ninja blade missile

    • rogozin, jirinovsky, dodon, frati de suferinta cu suleimani

      8
  5. Crew (remote): two (pilot and sensor operator)
    Unit cost: $64.2 million (includes four aircraft, sensors, GCSs, and Comm.) (fiscal 2006 dollars)
    https://www.af.mil/About-Us/Fact-Sheets/Display/Article/104470/mq-9-reaper/
    US Air Force website 260 milioane $ pt 16 buc,adica 4 unitati,350 million $ including armaments and training probabil,nu e mult pt cababilitatile oferite

    1
  6. https://twitter.com/general_ben/status/1346362873799389184

    Ben Hodges: Smart move to base USAF MQ-9’s in Romania, NATO’s center of gravity for deterrence. Significantly improves capabilities for US/NATO in the Black Sea. And it helps us get the initiative in the region. Russian Black Sea Fleet COM getting uncomfortable in his illegal base in Crimea.

    My reference to Romania as the center of gravity should have included „…in the Black Sea region”. Poland has that same role for the Baltic region….but it also serves as a hub for lateral movement for NATO forces who might have to go north or south.

  7. Interesanta poza cu cocarda tricolora, am observat ca a fost folosita si pe conturile MApN de twitter si facebook: https://www.romania-insider.com/us-drones-airmen-campia-turzii-romania

    1
  8. Dupa ce am vazut la Deveselu, asteptam un Campia Turzii – Caracal?

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *