Dupa 70 de ani de la debarcarea pe insula Guadalacanal, debaracare care a marcat inceputul ofensivei americane in Pacific, trupele puscasiilor marini americani, impreuna cu US Navy, se reintorc pe insulele unde bunicii lor i-au batut cu strigaturi pe japonezi.
Cresterea militara si economica a Chinei plus sentimentul de nesiguranta a aliatiilor lor din Pacific, i-au facut pe americanii sa-si redirectioneze colosala lor forta militara cu ochii spre Pacific si in special pe China. Deja US Navy a anuntat ca Flotele americane din Pacific si imprejurimi vor beneficia de acum incolo de 60% din numarul de nave dilocabile, in defavoare Atlanticului si a Europei in special.
Si cum americanii sunt oameni seriosi, mai intai fac si abia apoi vorbesc, miscarile de trupe spre zona Pacificului sunt deja in curs. Australia a inceput deja sa primeasca infateristi marini (in total vor fi 2500), Marina Americana se reintoarce in Filipine si acum urmeaza o reintoarecere cu multa rezonanta istorica: Tinian.
Aceasta insula cunoscuta de noi toti ca find baza aeriana de unde au pornit cele doua atacuri nucleare asupra Japoniei in 1945, revine ca baza operationala, nu numai pentru flota, ci si pentru Infanteria Marina Americana.
Astfel in luna mai, Marines au inceput sa pregateasca o pista lunga de aproximativ 2500 de metri , numita “Baker”, una din cele patru, care facea parte candva din North Field, Tinian island. In mod normal pe unde misuna Infanteria Marina, vor sosi curand si infanteristi marini de la bordul F/A 18D. Cate avioane vor fi stationate pe Tinian, si cat de puternica va fi baza, deocamdata nu stim, insa in timpul WW2 Tinian era centrul nervos al operarii bombardierlor strategice americane din intregul Pacific de Est.
Oficial vorbind, pregatirile din Tinian au legatura cu un exercitiu pus la cale de Marina SUA, exercitiu care are in vedere dispersarea rapida a avionelor americane, catre un numar mare de baze secundare in cazul unui conflict cu China. Americanii erau ingrijoratii in special de rachetele chinezesti de tip DF-21D, rachete balistice anti-portavion.
Geiger Fury ’12, este numele exercitiului pe care americanii il pun acum in aplicare. Iar scopul lui ar fi “the purpose of Exercise Geiger Fury is to execute and assess combined expeditionary operations in the Pacific.”
Sursa: defense.org
Americanii se intorc in filipine
Nici Filipinele, cu problemele lor cu China cu tot, nu au scapat Pentagonului. Astfel se vorbeste tot mai des si oficial despre prezenta permaneta a americanilor in zona. Nu se stie exact despre ce este vorba, sau despre ce trupe si tehnica vorbim, Panetta fiind foarte vag in aceasta problema si amintind ceva depre rotatia trupelor. Insa rotatie se poate face cu cate un distrugator sau cu trupe la sol. In Pacific SUA are stationati nu mai putin de 330000 de soldati si jumatate din Flota militara.
Deocamdata putem doar specula despre ce rotatie vorbesc yankeii si ce anume trupe intentioneaza ei sa roteasca.
„We have a strong presence now in the Pacific, but we’ll continue to strengthen presence over the next five to 10 years.”
“We’re going to continue to strengthen that for the future,” a spus Panetta cu ocazia unei vizite in regiunea Pacificului.
Bineinteles ca totul va avea in vedere si viitoarele luari de pozitie le Chinei. Insa Japonia, Coreea de Sud, Taiwanul, Filipine si altii pot sta linistiti: Americanii se reintorc in Pacific si o fac in stil de superputere!
Sursa: defensetech.org
China , Coreea de Nord si probabil Rusia, sunt foarte ,,fericite si multumite,, de aceste dislocari de trupe americane.Ce sa mai vorbim de moderatoarea chineza de la radio care nu de mult afirma ca un grup de insule, apartinand in prezent statului Filipine,de fapt apartin Chinei.
Dupa o absenta de aproape 20 de ani, militarii americani revin in Filipine.
Domle cine stie cu ce cafteala planetara se va lasa in urmatorii ani.
În ciuda laudelor obscene aduse chinezilor de un anumit site românesc foarte „critic” şi „atacant”, fenomenul „China Takes Over The World” e o construcţie cu fundaţia de nisip, din mai multe motive.
În primul rând, izolarea Chinei timp de câteva decenii împreună cu sărăcia lucie deloc întâmplătoare din aceleaşi decenii i-au făcut să rateze startul din punct de vedere strategic în câteva domenii. Unul din ele, şi cel mai important, este marina: spre deosebire de SUA, statele mari europene şi mai ales spre deosebire de Rusia, băieţii cei galbeni care mănâncă mult orez stau cam prost pentru o putere militară. Potrivit estimărilor americanilor trecute prin labele lui Wikileaks, în cazul unui război deschis, Taiwanul singur (care e echivalentul modern a ceea ce era Singaporele înainte de 1941), poate respinge o invazie maritimă cu ceva efort din partea sa şi cu ceva efecte mai neplăcute pentru China. „Efecte neplăcute” însemnând aici trimiterea Marinei Armatei Populare de Eliberare pe fundul mării în întregime.
În al doilea rând, numărul şi calitatea armamentului chinez aerian şi terestru sună foarte impresionant… până când realizezi că bugetul lor militar e de 3-4 ori mai mic ca al SUA, la un efectiv mult mai mare. Ceea ce te face să îţi pui nişte întrebări mai complicate şi să îţi aminteşti nişte lucruri mai puţin glorioase din vremea Măreţilor Realizărili ale Iepocii de Aur (cum ar fi faptul că un sfert din numărul de tancuri cu care se lăuda Răposatul erau semi-epave de T-34/85 datând din anii ’40, şi că la o tragere de antrenament bugetul era de 3 obuze, dintre care era mai prudent să te limitezi la 2…)
În al treilea rând, prosperitatea Chinei, ca şi aceea a Iranului, depinde de o resursă care nu e sub controlul lor, şi anume banul. Unul trebuie să vândă petrol nu numai pentru a-şi asigura prosperitatea, ci supravieţuirea (fără bani din petrol, stau cam prost cu aprovizionarea cu alimente, la fel ca şi bunii lor prieteni irakienii), iar celălalt trebuie să asigure stabilitatea comerţului mondial fiindcă altfel rezervele lui de valute se duc pe apa Yangtze-ului la vale, şi de aici se cam duce tot ce ţine de industria lor (sunt în topul importatorilor de materii prime, în ciuda marilor resurse minerale pe care le deţin).
Când „aud de exerciţiile americane în Pacific”, ei înţeleg mesajul. Poate chiar mai bine decât credem noi.
~Nautilus