And the cost of F-35 rising, and rising again, and again…. cu 17 miliarde la ultima strigare

Pentagonul, din toata saracia lui, a planificat o crestere de inca 17 miliarde de dolari, pentru programul sau de suflet F-35 JSF. In acest moment responsabilii americani cred, repet, doar cred, ca intregul program, s-ar putea ridica la 396 de miliarde de dolari, conform cu un raport trimis Congresului, sa le ma dea ceva parale. Dar sunt inca optimisti.

Aceste sume sunt calculate pe zece ani si includ atat dezvoltarea avionului, cat si achizitia lui, iar americanii sustin ca de fapt suma este atat de maricica, numai si numai datorita faptului ca ei, baieti prevazatori, tin cont de inflatie si de cele 2443 de bucati pe care le vor cumpara.

Deocamdata insa, datorita rectificarilor de buget, Pentagonul a amanat achizitionarea a 179 de aparate, care ar fi trebuit livrate intre anii 2013-2017 pentru mai tarziu. Aceasta franare a achizitiei nu are legatura numai cu bani, ci mai ales cu problemele intampinate in dezvoltarea avionului, astfel americanii au fost nevoiti sa incetineasca ritmul pentru a permite Lockheed sa remedieze problemele aparute.

Astfel intrarea in dotare in cadrul Marine Corps si US Navy este/va fi de 50 de aparate pe an, in timp ce US Air Forces va primii 60 de aparate pe an, urmand ca dupa 2018 cadenta sa urce la 80 de aparate.

 

sursa: defensenews

 

8 comentarii:

  1. Si dupa cum zicea falnicul nostru ministru al apararii…parca in 2025 o sa avem si noi niscaiva bucati JSF…dar acum ne dau americanii astia peste cap planurile si va trebui sa ne refacem strategia de aparare. De ce trebuie sa suferim noi din cauza unui stat care nu stie sa introduca inflatia intr-un calcul estimativ? 🙂

  2. Avioanele astea sunt atat dse scumpe incat nu ne vom permite nici macar achizitia unui singur F-35. Poate luam de la turci, ca am auzit ca isi construiesc si ei un stealth al lor.

  3. Acest aparat de zbor F35 va inlocui citeva platforme diferite si va fi superior aparatelor de zbor pe care le vor inlocui ( F16 , F18 si Harrier ) iar acesta e conditia de baza a acestui avion . O mare parte a cheltuielilor sunt create de acest scop unic in felul lui dar atunci cind se vor rezolva majoritatea dificultatilor pretul va scade iar beneficiul va fi enorm . In final F35 va fi in dotarea Air Force , Marine and Naval Aviation . Cit de ieftin va fi nimeni nu stie dar cu siguranta ca odata ce productia creste si noile tehnologii de fabricare se implementeaza cu siguranta ca va fi affordable .

    • nu exista precedent pentru scaderea costului – la F-16 de ex. pretul a crescut continuu – la fel va fi si la F-35.

      Pentagonul e obisnuit cu abundenta si in istoria lor nu prea au scazut preturile la nimic.

      asa ca nu stiu pe ce se bazeaza cei care cred ca preturile vor scadea pana in 2025.

      • Corect, da pana acum nici nu s-a prea atins nimeni de bugetul lor. Daca Obama prinde si al doilea mandat, vor cunoaste si ei saracia si nevolie si neamul! 🙂 Poate vor ajunge si ei sa cumpere sh-uri 🙂 🙂 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *