Armata Indiana mult mai slaba decat pare!

Motivul?! Legendara incompetenta a politicienilor locali, coruptia si ineficienta Inaltului Comandament Indian, paralizat din ce in ce mai mult de implicare politicului in treburile armatei.

In acest moment aproximativ 50% din teritoriul national indian este, intr-un fel sau altul, in afara controlului Armatei Federale. Circa 40% din teritoriu  este controlat de militiile maoiste, iar aproximativ 10 % de catre insurgenti, de diverse culori politice, din zonele de granita.

In timp ce armata indiana se lupta cu insurgentii in zona Kashmirului si a regiuni de Nord-est, datorita incapacitatii administratiei locale si centrale, se trezesc prinsi  in conflicte cu structurile moiste, care isi revendica din nou teritorile pierdute in fata ofensivei militarilor. Practic, dupa ce armata reuseste sa curete o zona, la plecarea trupelor, autoritatile civile nu sunt in stare sa o pastreze. In tot acest du-te vino, resursele armatei sunt din ce in ce mai suprasolicitate, iar fractiunile separatiste au intotdeauna sprijin ferm din afara granitelor Indiei.

De prisos sa mai spunem cu cata incantare priveste China si Pakistanul, modul stangaci in care India incearca sa-si recastige suveranitatea si controlul asupra intregului sau teritoriu. Armata Indiana a cerut de mult timp fonduri suficiente pentru construirea de infrastructura in anumite zone geografice, infrastructura strict necesara pentru controlul regiunilor respective, au primit numai promisiuni. Au cerut bani pentru drumuri, pentru tunele, pentru depozite si baze militare, etc, etc

In acelasi timp China a lucrat foarte mult in zona sa de frontiera cu India. Astfel chinezii au dezvoltat masiv zona platoului Tibet, au construit sosele, caii ferate si o intrega infrastructura necesara sustinerii atat efortului sau militar, in cazul in care ar fi necesar, cat si a gherilelor maoiste, care opereaza in respectiva arie. Impreuna cu aliatul sau pakistanez, China se ocupa serios de incapacitarea militara a Indiei avand grija ca o parte importanta a Armatei Indiene sa lupte continu, sa consume astfel resurse enorme, in loc sa-si vada de principala ei  misiune: apararea in fata unui atac extern.

In acest moment peste 7500 de km2 din teritoriul indian se afla efectiv sub control chinez.

Problemele Indiei nu vin insa din exterior, ci la fel ca si in cazul Romaniei, de la proprii lor politicieni. Desi oficial armata este o prioritate zero, mai ales in privinta dotarii, realitatea este ca peste 50% din sistemele indiene de armament sunt considerate depasite moral de ceva vreme, iar incercarile diperate de a-si moderniza tehnica de lupta sunt extrem de greu de dus la indeplinire.

Astfel programul pentru dotarea marinei cu submarine franceze Scorpene se tot taraie fara sa produca absolut nimic, primul submarin cu propulsie atomica indian, a fost lansat fara propulsia atomica, tancul rusesc T-90, care acum se produce in India, este slab calitativ, programul de dotare cu elicoptere noi, si el amanat, iar MMRCA-ul stagneaza pe motive birocratice.

Viitorul foarte indepartat al armei submarin in flota indiana

Si ca lucrurile sa fie cu totul negative, India si-a creat propriul complex militar-industrial. Pana aici toate bune, numai ca aceasta nou industrie, care este in mare parte de stat, inghite fonduri cu nemiluita, insa rezultatele se cam lasa asteptate. Poate cel mai bun exemplu de ineficieta este programul pentru avionul usor HAL Tajes, program care a fost demarat in anii “80, iar singura reusita de pana acum este faptul ca dupa mai mult de 20 de ani, s-ar putea ca avionul sa intre in sfarsit in dotare in 2-3 ani. Nimic nu este insa sigur.

Un alt program antic, cel pentru introducere in cadrul unitatilor de artilerie a obuzierului calibru 155mm, este si acum la stadiul de discutii si incercare. Iar programul a fost demarat in urma cu…25 de ani.

Hal Tejas cel vesnic speranta!

De asemenea tancurile si transportoarele blidate nu prea pot lupta pe timp de noapte datorita lipsei unui sistem adecvat night-vision. Mai clar armata inca nu s-a hotarat intre Thermal Imager Fire Control System (TIFCS) si Thermal Imager Stand Alone System (TISAS).

Iar ca nebunia sa fie completa, doar in cadrul armei artilerie, India detine o intreaga menajerie, un adevarat cosmar logistic, dintre care amintim: obuziere calibrul, 105, 122, 155, iar la artileria recativa cam la fel.

Artileria AA cu raza scurta, este nu veche, ci poate fi considerata chiar antica, daca tinem cont ca in marea ei majoritate dateaza din timpul WW2, L-60 si L-70. In timp ce sistemele rusesti Schilka sau OSA sunt achizitionate in anii “70, asadar se apropie si ele de venerabila varsta de 45 de ani.

In acelasi timp arma de baza a infanteristului indian a ramas carabina din WW2, incercarile locale de a crea o arma moderna fiind pur si simplu ridicole. INSAS si LMG dovedindu-si doar inutilitatea foarte scump platita de bugetul statului.

Si asa cum se intampla in orice structura militara subdezvoltata, armata indiana are o lipsa acuta de tineri ofiteri, locotenenti si capitani, desi statele majore gem de ofiteri superiori, cu  mult petse necesarul real al armatei. Si cu toate ca situatia din teritoriile de granita este aproape diperata, administratia civila indiana nu este capabila sa se foloseasca, sa introduca in sistem, de circa 40 de mii de tineri soldati si ofiteri care ies anual din randurile armatei federale. Aceasta enorma forta de munca calificata ar putea fi foarte usor redirectionata spre administratile locale in intarirea controlului civil asupra unor zone cat mai intinse din teritoriul national.

In schimb in fiecare an 40 de mii de tineri, destul de bine pregatiti, sunt aruncati inapoi pe strazi, in timp ce adminstratia locala si centrala este plina de oameni batrani si slabi pregatiti, fara vointa si cunostintele necesare preluarii controlului asupra teritoriului national, lasand astfel armata ceva mai libera. Din pacate aceste lucruri simple nu pot fi facute in societatea indiana, o societate bazata in continuare pe caste.

Asadar desi la nivel de imagine pare ca Armata Indiana primeste toata atentia din parte autoritatilor, realitatea este insa foarte diferita si dura. Practic capacitatea de riposa a armatei scade de la un an la altul, echipamentele se invechesc, chiar in  timp ce se negocieaza achizitia sau fabricarea in tara a acestora, programele de inarmare sunt devansate cu zecile de ani, pana cand efectiv anumite ramuri ale sistemului national de aparare devin doar o umbra a ceea ce ar fi trebuit sa fie.

Iar slabiciune si cancerul nu provin din sistemul militar, sau oricum nu acolo este principala problema, ci din sectorul politicului. Coruptia si mai rau decat aceasta, incompetenta factorilor de decizie face ca astazi India sa fie o tara suverana doar cu numele, atat timp cat jumatate din teritoriul sau este in permanenta disputa cu separatisti, iar guvernul federal efectiv nu detine controlul decat sporadic asupra a acestor zone foarte intinse.

India este poate exemplul clasic si cel mai elocvent al expresiei “urias cu picioare de lut”, pentru ca daca scoatem din ecuatie armele nucleare, Armata Indiana nu ar avea chiar nici o sansa in fata unui atac dual, chinezo-pakistanez.

 

Sursa: indiandefence

 

GeorgeGMT