Armata Romana – Problema resursei umane

Armata Romana dispune de 75000 de soldati profesionisti si de vreo 70000 de rezervisti, ceea ce inseamna ca in caz de razboi am putea ridica vreo 140000 de soldati. Aceasta cifra este mult mai mica decat posibilitatile armatei din perioada comunista, care avea 300000 de soldati+700000 de membrii ai garzii patriotice+rezervisti.

Acum sa luam exemplul Greciei: aceasta tara, cu o populatie de doua ori mai mica decat cea a Romaniei mentine o armata profesionista de 170000 de soldati, are un serviciu militar oblicatoriu de 9 luni si pe langa asta are si un sistem foarte interesant al rezervistilor, astfel, spre exemplu fortele terestre, daca pe timp de pace au 90000 de soldati, pe timp de razboi efectivele se ridica la peste 250000 de soldati.

1

RECRUTI AUSTRIECI

Intr-adevar, fortele armate ale Romaniei dau majoritatea bugetului apararii pe solde, insa putem sa facem in asa fel incat sa avem o baza de rezervisti numeroasa si fara sa cheltuim vreun ban. Cum? Foarte simplu: se intalnesc frumosii nostrii parlamentari si voteaza o lege prin care sa instituie serviciul militar obligatoriu astfel: 1 an la activ in care esti platit cu solda obisnuita(cred ca un an este mai mult decat suficient ca sa inveti sa tragi cu AKM-ul, sa conduci un TAB etc. si sa mai fi si scos sa pui un sac cu nisip la inundatii), urmat de 2-3 ani in rezerva (poate chiar mai mult)  fara plata dar cu obligatia de a te prezenta la trageri si exercitii de cel putin doua ori pe luna, iar in momentul in care esti mobilizat vei fi platit ca un soldat cu norma intreaga. Acum sa facem calculele, in fiecare an 100-150 de mii de tineri ajung la varsta la care pot sa faca serviciu military, deci din start baza umana s-a marit, iar daca calculam si surplusul la rezerva, ne ies intre 300 si 500 de mii de “voinici” care sa aiba cat de cat pregatire militara.

2

SOLDATI ROMANI IN TERMEN IN TIMPUL REVOLUTIEI DIN 1989

Acum sa enumeram beneficile unui astfel de sistem:

-baza umana mai solida in caz de razboi

-capacitate de reactie mult mai rapida in caz de dezastre natural (e si normal, doar o sa fie tara plina de rezervisti)

-scutirea soldatilor profesionisti de anumite sarcini (punem bibanii care fac serviciul obligatoriu)

Si acum o sa puteti spune ca zic prostii, dar pana la urma armata iti formeaza caracterul… Cum credeti ca o sa se comporte baietii din spatele blocului dupa un an de suturi de la domnu’ caporal?

Acum atat armata cat si societatea romaneasca au nevoie de initierea unui astfel de program, iar dintre toate nevoile armatei (avioane/tancuri/tab-uri/nave/camioane/munitii/combustibil etc.) cea de personal poate fi rezolvata cel mai repede printr-o simpla lege.

De mentionat ca o astfel de lege exista de peste 4-5 ani in parlament, insa nu este bagata de nimeni in seama! In respective lege nu se introduce serviciul militar obligatoriu, dar se ofera cadrul legislativ pentru crearea unor rezerve cu adevarat valoroase, prin simplul fapt ca un militar trecut in civilie continua sa fie platit cu 25% din solda tot timpul anului, in schimbul obligatiei ca un anumit numar de zile pe an sa fac instructie. Bineinteles pe perioada concentrarii primeste solda intreaga.

Cum situatia economica a Tarii este cum este sunt absolut convins ca pentru 25% din solda de grad, bani primiti lunar, ar fi foarte multi doritori…

 

Vioniribu

76 de comentarii:

  1. Nu ai ce sa faci 1 an de zile cu ei. Instructia de baza si primele calificari le poti realiza in trei luni.
    Iti dau exemplul meu: in trei luni terminasem toate tragerile cu pistolul mitraliera, sedintele de tragere cu grenade, detonari cu trotil, instructia ANM, tactica de infanterie (pana la nivel pluton), efectuasem 20 zile de garda si mi-am luat specialitatea clasa a III-a ca radiotelegrafist, operator pe R118BM3U (o statie stufoasa ca modalitati de exploatare, cunoscatorii stiu).
    Tot in acest timp invatasem statiile portabile R105, R1070, R129(a parasutistilor), autostatiile R130/1300, lucrul cu statia telegrafica + centrale telefonice, instalari de circuite telefonice si capatasem notiunile de baza pentru R137 si R140.
    Trei luni este suficient.

    • Salut.@Eroule ca tot te deconspirasi ce specialitate ai avut in armata poti sa mi spui pe ce erau montate o parte din statiile de care ai vorbit mai ales cele R137 si R140 . Sau daca ai vazut asa ceva prin armata http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.militaryimages.net/photopost/data/504/R-145BM_in_summer_1985.jpg&imgrefurl=http://www.militaryimages.net/photopost/wheeled-armoured-vehicles/p12976-r-145bm-in-summer-1985.html&h=367&w=640&sz=43&tbnid=tqgZSanrLx0oFM:&tbnh=90&tbnw=157&zoom=1&usg=__TPFpIJ55vM3hH5t2Qtz6UrkQ4aU=&docid=LWud8hkFDLukJM&sa=X&ei=IZBbUs_RJM3L0AXM34EI&ved=0CD8Q9QEwAw sau daca stie alcineva de asa ceva .
      in alta ordine de idei nu ajung trei luni pentru tot felul de arme. Pentru unele da dar pentru altele nu cred ca e de ajuns ,ca sa zic aici de parasutisti .
      Cat despre readucerea stagiului militar obligatoriu doar ca o cheie importanta pt deschiderea rezolvarea acestei probleme daca acum nu sunt bani pt asigurarea cu tot ce insirai acolo stimabile @vioniribu de unde crezi ca vor scoate bani pt asigurarea logistica a noilor recruti . In 96 deja ni s a taiato sedinta de tragere pt ca au zis ca o sa tragem la verificarile celor de la SMTP si multe alte hibe ce existau de atunci dapai acum. A si vezi ca din tot tineretu ala de care zici tu DE DATA ASTA TREBUIE EXAMINATI PSIHOLOGIC ASA CUM TREBUIE CA SA NU TE TREZESTI CU TOT FELUL DE TEMBELI PE ACOLO MAI ALES DACA I SERVICIU DE GARDA CU ARMA SI DOUA SECTOAERE PLINE. sUNT FOARTE MULTE PROBLEME DE REZOLVAT PT REEINOIREA ACESTUI SERVICIU.
      SANATATE SI CER SENIN.

      • La mine in unitate R140 erau montate pe ZIL-urile din prima generatie (cele cu bot luuuung, de fapt, copii ale Studebacker-ului american), R137 erau montate pe ZIL de generatia a II-a (botul masinii mai scurt si mai rotunjit).
        Nu am vazut antena aceea pe TAB-uri dar am avut ceva similar pe autostatia mea, antena pliabila numita ZENITALA DE ACOPERIS.
        Era destinata comunicatiilor cu satelitii (puteai receptiona fotograme de la satelitii militari). La autostatia mea nu aveam instalate blocurile de receptie pentru satelit, asa ca n-am avut ocazia sa vad cum lucreaza, asa ceva avea o unitate de transmisiuni de la Sibiu care functiona ca unitate de legatura cu Pactul de la Varsovia (sau cel putin asa spuneau cadrele noastre).

      • @caporalmusat pai se presupune ca mapn-ul are stocuri de akm-uri, si mai ales cum intra noua arma de asalt in dotare(cand o intra) o sa ai de unde sa iei…la TAB-uri, intra TBT-ul in dotare(cand o intra) si dam la rezervisti si recruti TAB-urile mai vechi…si nu cred ca nu avem si noi acolo cateva sute de camioane ca sa facem trupe de motorizate…si acum cred ca au bani sedinte de tragere, ca din cate stiu abia din 96-97 au inceput ceva mai serios treaba(cat de serios…nu pot sa spun)…deci in principal eu as spune, ca mai ales cum vor sa schimbe aproape tot echipamentul, pe asta actual ar putea sa il dea la recruti/rezervisti pana strang bani sa le ia scule noi…sanatate si cer senin(ca sa poata si alea 12 F-16 sa decoleze 🙂 )

        • Problema e ca echipamentele alea de care vorbesti, TAB-uri si camioane vechi, sunt inca in dotarea trupelor active si sunt atat de uzate incat in cativa ani nu vor mai fi decat fiare vechi. Practic noi ne-am mancat nu doar stocul de mobilizare actual ci, tragand prea mult timp de echipamentele existente, nici acestea nu mai pot constitui o rezerva utila peste cativa ani.

        • @vioniribu…
          sfat prietenesc… nu mai presupune, nu mai crede, și nu mai spune… 😉

      • Avem noi la stocuri de razboi de n-avem nici pe unde sa le tinem 🙂 😉 Acu nu vreau sa fiu apocaliptic dar ma indoiesc sincer ca mai avem si macar combustibil in stocurile de razboi, in privinta parcului rece…ala pur si simplu nu exista.

  2. Si eu as fi pentru serviciu militar obligatoriu si am mai vorbit despre asta cand am dat exemplul Israelului, d.p.d.v. economic si legislativ, dar si al formarii unei anumite mentalitati.
    http://www.rumaniamilitary.ro/israel-date-economice-posibil-model-pentru-romania

    „Sistemul de serviciu militar obligatoriu si sistemul universitar puternic din Israel duce la dezvoltarea initiativei si asumarea unor riscuri, ceea ce favorizeza un mediu antreprenoral dezvoltat cu multi intreprinzatori si companii de talie internationala. Se spune ca un director de la e-Bay ar fi declarat: “Secretul este că toţi suntem dependenţi de munca echipelor noastre din Israel…Ceea ce facem în Israel este diferit de ceea ce facem în orice altă parte din lume”.”

    As avea cateva precizari de facut:
    1.) Nu cred ca mai ai de unde sa concentrezi 150.000 de recruti la o generatie, doar daca incluzi si sexul feminin. Generatiile de dupa 1989 care urmeaza sa intre in acest sistem sunt de pana la 250.000/an cu totul. Dar poate ca si o parte din fete ar putea sa se prezinte la recrutare.

    2.) Si eu zic ca o perioada de 3, maxim 6 luni ar fi arhisuficienta pentru baza pregatirii militare. Am putea pastra o armata profesionista de 50.000 de militari iar apoi am putea adauga 2-3 transe anuale de cate 30-50.000 de recruti.

    3.) In acest caz, pt. cei 50.000 de militari profesionisti ar trebui ca 80% din efectiv sa reprezinte forte speciale, de desant si brigazile de blindate, precum si o aviatie puternica, pentru a crea un nucleu bine inzestrat de forte armate. Recrutii vor fi folositi in mare parte ca si completare a infanteriei, artileriei si altor categorii de forte unde antrenamentul este mai putin complicat si costisitor.

    4.) O alta problema este stocul e mobilizare al unei astfel de rezerve, ca din ce am inteles s-au cam vandut majoritatea „surplusurilor” de acest tip, un exemplu fiind vanzarea pe piata SUA a stocului de AK-47 al garzilor patriotice… Vor trebui create noi stocuri, progresiv, pe categoriile de arme ale recrutilor.

    Programul acesta ar trebui corelat si cu cel al copiilor de trupa:
    http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-copiii-de-trupa-ai-armatei-romane

    Problema cea mai mare, cu care ne vom confrunta in cativa ani este cea demografica, care va limita dramatic baza de recrutare!

    • Da da, stai sa pana iau aia atatia………………………..suntem moderni frate, ce avem noi nu prea e armata tarii, e o trupa pentru colonialisti in caz ca au nevoie sa distraga atentia inamicului la un scandal mare

  3. eroule,chiar esti erou daca ai invatat morse in 3 luni,in conditiile in care cursul dureaza 6 luni.si sunt curios:dupa 3 luni la ce viteza transmiteai si la ce viteza receptionai?e vorba de semne pe minut.sa nu mai zic ca nu aveai cum sa inveti rbm in acest timp

    • Iuli, eu am facut armata, inainte de 89, la cea mai importanta unitate de transmisiuni (in caz de razboi), cu un personal foarte performant. Colegi din seria mea au intrat, din armata, la Academia Tehnica Militara – Electronica Transmisiuni si Radiolocatie, altii + cadre militare au pus pe picioare viitorul STS. Cam asta era nivelul unitatii.
      Nu pot sa spun ca eram la varf dar, sigur, eram peste medie.
      Cand mi-am luat specialitatea transmiteam la 80 de semne pe minut si receptionam constant la 110.
      Daca prindeam o zi buna receptionam la 130 de semne pe minut dar pierdeam firul cand ajungeam la capat de rand si trebuia sa trec pe randul urmator al formularului de radiograma. Asta a durat pana m-a invatat o smecherie un plutonier destept foc care mi-a spus:
      1. Invata sa faci literele mai mici si cat mai sumare(castigi timp la scriere);
      2. Receptia radiogramei nu o faci pe fata formularului ci pe spate, PE DIAGONALA, ca sa-ti incapa toata radiograma pe un singur rand.
      3. Dupa ce ai terminat transcrii citet pe fata formularului.

      In mai 87 eram in plina pregatire pentru a participa la olimpiada transmisionistilor si incepusem sa-mi completez dosarul pentru admitere la Academia Tehnica Militara. Din pacate, nu aveam suficiente pile asa ca, in iunie, am ajuns la turnat betoane la Pasajul Lujerului apoi la munci agricole :-)))))). Din toti cei care-si pregateau dosarul doar doi sau trei au fost tinuti in unitate ca sa-si termine pregatirea. Asta e, si betoanele trebuiau turnate de cineva.
      Iti dai seama ca am terminat armata acum 25 de ani si nu-mi dau seama la ce spui tu rbm (ori nu era ori se numea altfel). Poate-mi dai detalii ca sa inteleg despre ce vorbesti.

      • Ai luat si autorizatie de radioamator ca sa mai exersezi telegrafia ?

        • Nu, am tinut-o cu muncile agricole pana cu doua saptamani inainte de terminarea armatei apoi m-am concentrat sa fac o facultate. Oricum, multe cadre din unitate, inclusiv plutonierul de care vorbeam erau radioamatori impatimiti.

          • Si eu sunt unul bolnav de chestia asta as spune. Am indicativ de 15 ani 🙂
            Nici una din statiile de care vorbesti nu mai este in dotare.
            Acum sunt statii Harris. R1300 se gasete de vanzare functionala , pentru muzee. 🙂

            O zi buna.

    • Confirm și eu cele spuse de erou…am fost cam în aceeași situație…pe lîngătoate tipurile de stații, telefoane , centraletelefonice, plus abc-ul milităriei,în 3 luni învățasem tot alfabetul, și am obținut clasa a-3-a la radiotelegrafie…și mergeam cam tot așa, constant 24-25 de grupe combinate la recepție, și 20-22 la transmitere…atunci era altă Armată, oricum…tot pe 118 m-am jucat și eu în tinerețe, și începusem să descoper 137, dar s-a scurtat stagiul militar și nu am mai avut timp să o învăț…pe urmă am descoperit alte stații cu care să ma joc…

  4. 6 luni e mai mult decat suficient!(am facut armata la artilerie antitanc)
    vrei permis port -arma inveti sa o folosesti (chiar contra unei taxe gen scoala de soferi)
    completam stocul de AK-47 de pe piata libera daca putem merge cu ele acasa ca in SUA(astea nu au probleme cu stocul)

  5. „2-3 transe anuale de cate 30-50.000 de recruti”
    Visatul e gratis 🙂 da’ nu va plictisirati frate 🙂

    Mai are ‘politia meletara’ (ca armata nu mai e de multisor 🙂 ) unde sa cazeze miile de recruti?
    Mai are unde sa-i antreneze? Ca unitatile s-au desfiintat si daramat sau s-au vandut, poligoanele s-au dat la smecheri.
    Mai are ce sa le dea sa manance 🙂 sau tre sa-si aduca lumea de acasa in cutiuta?
    Vreti sa-i mai si plateasca 🙂 🙂 ?

    Mai au cu ce sa-i inarmeze? Ca au vandut PSLurile, AKMurile, au taiat tancurile, au vandut stocurile de materiale pt mobilizare, au inchis si daramat industria de aparare.

    Astia n-au ce face cu cati au acuma si se zvonea ca or sa mai scada efectivele si voua va arde de rezervisti 🙂

    Cati ani v-o mai trebui ca sa ‘prishepetzi’ ca aia nu-s Armata Nationala pregatita pentru apararea Tarii!

    Aia’s bugetari, trimisi sa patruleze prin ‘teatre’, sa patruleze prin Golful Piratilor.
    Si la o adica daca va revoltati sa traga un piculetz in dumneavoastra 🙂

    Si in conditiile astea rezervistii nu-s necesari nimanui.

    Cati mai sunt acum si la ce armament au sunt platiti degeaba, pt ca apararea Tarii intr-un razboi clasic cu un inamic decent sau cu o coalitie de inamici mititei de n-au cum s-o faca.

    Romania e inglobata acum malaxorul globalizarii, de aparat nu mai avem ce, industrie si agricultura s-au daramat, resursele le dam noi pe accize mai mici ca in Africa Neagra fara razboi asa ca CE sa mai apere CARE Armata?

    Bugetarii aia din Politia Meletara au excedent masiv de oameni la ce armament au.
    Prea multi cu grade superioare si prea putini subofiteri si soldati angajati.

    Fiare decrepite tinute pe post de ‘dotare’ ca sa-si justifice functiile si organigrama.
    Functii si salarii taica, atata.
    Restul e poveste.

    • Multinationalele au inceput sa plece pentru ca bizonul local a devenit cam scump. Ca rezultat multi dati afara deci taxe mai putine la buget. Astfel cascavalul se subtiaza rau de tot si ce ne mai tine in viata sunt imprumuturile de la FMI si banii „capsunarilor”.

      Inevitabil urmeaza sa mai elimine ceva dinozauri din organigrama sa avem ceva banutzi sa dam la FMI. Singurii care sunt interesanti punter sistem sunt jandarmeria si politia ca sa tina in frau gloatele infometate.

      Cred ca unii deja au remarcat si la Expomil lucrul asta… 😉

  6. Nu sunt de acord cu un an de zile oricat de frumoasa ar fi armata.
    Armata e facuta pentru dezvoltarea obedientei. Punct. Baietii din spatele blocului care poarta pantaloni in vine si isi dau unghile cu lac poate au nevoie insa mai sunt destui care stiu ce e aia munca si trai dificil fara sa mai fie nevoie de suturi de la tovarasul sergent. Faza cu bibanii denota ca unii au ramas cu traume si nu mai au pe cine sa le verse. Maturizati-va mai nene!
    Romania o sa fie Israel sau o copie proasta a lui doar daca se muta aia pe terenul asta. Nu ca n-ar avea oricum teren si acum dar… E mult de spus in privinta diferentelor dintre ei si noi de fapt comparam un elefant cu un paramec. Atat ca putere de sustinere a unei armate cat si ca forta bruta.
    3 luni de armata da insa nu iar cu suturi doar ca asa zice majurul. Ori pregatesti oameni ori ii rupi psihic si te lauzi ca ai oameni motivati sa sara cu pieptu-nainte spre baioneta. In 3 luni scoti untul cu pregatire fizica alternat cu lectii despre multe.
    De la orientare cu teste la fiecare sfarsit de saptamana si pana la operatiuni in spatele linilor inamice. Ie multe de invatat dar tre sa avem si unde si cu ce si mai ales sa existe chemare si har(nu d’ala de biserica!) sa modelezi eroi si nu frustrari. O fi chinul bun pentru soldatul roman dar cand dracului o sa se inteleaga ca armata romana cu racanii ei f***ți nu au cucerit nici un teritoriu dar avem mandrie ca armata romana a produs oameni de calitate. De cand ma stiu nu am auzit pe nimeni care sa vorbeasca despre armata la superlativ De fapt nu am auzit pe nimeni sa zica ceva de bine. Niciodata!
    Despre ce vorbim acum? N-are armata oameni? Pai oare care o fi motivul? Asa la nivel de 4 stele…cumva interese personale? Dar mai jos pe la colonei? Oare ciordiri porcoase intru bunastarea firmelor de paza private ai caror patrones sunt? prț
    Ce a mai ramas la Predeal din ce era ca tot avem mare parte din tara munti.Huh?

  7. stagiu obligatoriu….nu avem bani dar sa mergem macar de doua ori pe an la trageri fiindca suntem rezervisti….baza tzari suntem doar noi cei care am facut armata si ne cunoastem istoria ….cioflingari din spatele blocului in caz de razboi o sa trebuiasca sai aparam sau sa facem legea martiala cu iei ca sar inpusca unul ^pe altul de dragul vecini cai virgina…………..apropo guvernul trebuie schimbat fiindca deja noi romani suntem in razboi cu acesti tradatori ………….felicitari pt site si salutari de la negru

  8. Ca si un mic comment:
    Nu ar fi mai eficient sa investim in aceasta baza de 70.000 de soldati ?
    In loc sa bagam bani in recruti mai bine bagam bani in cei care ii avem sa ii scolim mai bine sa ii antrenam mai bine si sa ii dotam mai bine?

    Un soldat profesionist foarte bine pregatit si echipat face cat multi alti recruti cu doar cateva luni sau 1 an de pregatire de baza.

    Asta a si fost ideea parca cu armata profesionista !

    • Corect ceea ce spui tu, doar ca orice armata are nevoie de rezervisti bine pregatiti gata sa puna mana pe arme in cateva zile…

      • Pusu’ mainii pe arma se face repede dar avem ce ne trebuie?
        Avem destule arme pentru potentiala ipotetica armata fie ea si de rezervisti?
        Daca avem destule arme, cartuse se exista? Dar tancuri, TBT-uri rachete, suport logistic, hrana, haine si bocanci, MRE-uri cu sau fara gamele, schiuri, hamuri, parasute, etc. Avem ceva din astea indeajuns sa plecam la aparat glia?

        Foametea e’n toi sau cu alte cuvinte iar avem itarii in vine si nu se preconizeaza flower power pentru urmatorii doojde ani. E lunga, neagra, groasa si..indoita. Aia e.

    • ai dreptate PetruDez pentru un contigent de recruti in primul rand nu mai avem untati militare cu cladiri ,CAZARMi……nu mai spun de material didactic pentru instruire ….auto si transport este fier vechi ,soferi sunt doar pentru Dacia Logan ,poate daca s-ar constitui iarasi scolile de soferi in armata si multe altele ,cred ca trebuie investit mai mult in soldatul profesionist .Recrutii ce ar putea fi acum 50/% sunt clasati pe motive de sanatate mai precis ….PSIHICUL ……

  9. Se uita faptul ca de ceva ani cam de vreo 3 prin parlament zace o lege despre serviciul de rezervisti.
    Mai clar cam ce doreste legea:
    – asa cum te duci sa te oferi voluntar pentru a fi militar, te duci si te oferi voluntar sa fi rezervist;
    – rezervistii vor avea o perioada in fiecare an de pregatire de cateva saptamani;
    – dreptul de a purta uniforma, gradele militare, stiti cu totii toata povestea;
    – vor primii lunar un sa zicem salariu echivalent cu un anumit procent din salariul militarului activ in functie de grad, iar in perioada de pregatire salariul plin (logic);
    – statutul este deschis pentru toate gradele de la soldat la ofiteri superiori, mai putin generali;
    – si da cum am mai zis te duci si te oferi voluntar la centrul militar, pe orice grad unde satisfaci cerintele (de exemplu ai facultate poti fi ofiter);
    – in viata civila poti fi angajat, iar in perioada de pregatire esti scutit de la servici fara probleme de orice natura.

    Ma rog va puteti imagina sistemul, nu este inventat de romani, este copiat si se pare adaptat nevoilor noastre de la altii din vest.

    p.s. In cei 70000 din cifrele oficiale sunt si pensionarii, pentru ca la pensie tot statut de rezervist au, adica nu prea avem rezervisti acum.
    p.p.s. au incercat sa implememteze sistemul acum ceva timp mai exact cand era boc premier si oprea ministru la aparare, a esuat datorita scandalului din presa cu toti lingai politici pe care i-au facut ofiteri rezervisti.

    • @Bogdan

      Plata lunara a unui procent din salariul militarului activ si scutirea fara probleme de la servici (in sectorul privat angajatorii clar vor stramba din nas si vor cere facilitati/despagubiri pentru orele sau eficienta pe care le vor pierde angajatii) implica costuri. Si asa cum stim deja, ni se va spune „nu sunt bani, las ca merge si asa”.

  10. @Nea Erou`

    Si tu Brutus , fiul meu ?
    sau pe rromaneste , Bulisor mama, ( si ) tu ai fost ?

    No amu´ ma prinde uimirea , mai dihai ca junghiul intre coaste . Ar fi trabuit sa-mi dau cu sama io cu cine povestesc pe vremea articolelor cu „politiCa Canonierelor ” varianta flex + electrozi de doi ´ jumate ( nu doi s´un sfert , puschea pe limba 🙂 ) . Amu´ , daca vad ca ai zis ce-ai zis , cum zicem tati ” de la catane ” , la un pahariu de dintr-aia de prune ia sa zic si eu 🙂 . Si zic cam ca si tine, da ´invers 🙂 . Statiile R-105 D si R-1070 le inveti intr-o zi . Da´ daca te lasa sa le surubaresti si sa le butonezi , nu strans ciotca un ploton primprejur , si repetand in cor : compartimentul bateriei ( 2NKN24 sau SAFT ) , antena baston demontabila , antena flexibila de-i zicea si Kulikov , cum se face acordul ( de ce drac´ nu le faceau pe toate la fel , ca informarea politica sau meciurile din cooperativa ? 🙂 ) si restul pomelnicului . Oricum , ai dreptate talica ca trebuia bagat la cap cat mai repede , ca la ore suplimentare te alegi cu dureri de cap. Si de sale , la 15 kg si mai bine cat cantaresc pustiile celea. Plus tuburile de aluminiu pentru antena fir inclinat , plus geanta radistului , plus telefonul si bobina de cablu pentru actionare de la distanta . Bogdaprosti aluia de-a inventat celularul , sa fie primit 🙂 .Am mai uitat si eu , ca am catanit odata cu tine, da`mai demult 🙂 . Pana aicea , oblu´de acord cu tine .Acuma cu centrala telefonica nu zic ba , da-mi 2, chem 2 , aveti 2 ( numa´sa nu-ti dea doua , nu doua de alea cu tatze mari , doua de alea de sa nu te trezesti o jumate de ceas 🙂 ) , da´ statia telegrafica era o tara mai cu dichis .Si cu dat cu diapazonul peste deshte , de aia trebuia sa suferi mai mult pana prinzi , ca poate prinzi si o permisie . Da´ orsiicum , nu am vazut catane luate cu arcanul la 2 specialitati odata . Ma rog , inafara de ai care aveau specialitatile Constructii Linii de Campanie si Diribau dupa 6 luni 🙂 . Apropo , la aia de la CLC le lua al´ mai mult sa prinda dupa ureche specialitatea , ca dupa un an de zile de intructie inca le zicea sa duca linia de cablu pana in varfu´dealului si ei tot in prima tufa se opreau :). Nu pricepeau nici ca cum .Cu examenul de clasa la radiotelegrafisti iara n-am priceput : ca se dadea cu leatul ,la 6 luni , dupa un ciclu ( de instructie ,nu te gandi la lucruri slabe , ca la perioada asta trebuie sa fie de elefant 🙂 ) . Si matale , cum faci cat 2, dupa cum ne spui cu tata modestia de care esti capabil ( acum, cata e 🙂 , trabuia sa-l dai dupa 12 luni 🙂 . Cu R-118 nu le am eu prea clar .Ca pe noi ne-au inselat ca si cu televizoru´ , ca ne-au spus ca antena zenitala se foloseste pentru transmisie la distanta prin reflexie ionosferica , ca asa cum pana la Doamne-Doamne te fura sfintii , pana la sputnici pe frecventa ceea te reflecta ionosfera . Si oricum , pe vremea cand a fost proiectata R-118 Satelit era marca de vodca, nu mijloc de vorbit .Lucruri serioase , nu anapoda ca acuma la rubrica de comentarii la articol .Cat despre marca de vodca, intreaba tu prin Delta , am sau n-am dreptate ? 🙂 Iara la R-1180 , care era un 118 cu un zero si cu tranzistori, si d-a noastra, din popor , nici nu-mi mai amintesc sa mai fi fost antena zenitala : ori nu le trebuia , ori au simplificat-o , pe motiv de nu ne trebuie .Blocuri de sateliti pe 118 insa putem sa cautam .Da tare ma tem ca om gasi numa´ numa pe lumina ,de-om lumina cu luminita de la capatu´tunelului . Ori nu-mi amintesc eu . Batranetile, bata-le sa le bata …..Da´cu statiile R-137 si R-140 nici in ruptul capului nu poci sa cred : ca la cate butoane si butonase si comutatoare si aparate de masura erau sefi de autostatii la care le dadea cu virgula , mai ales la actionarea de la distanta prin radioreleu .3 luni fara 2 saptamani ai zis ? Ma rog , poate sa fi fost si personalul deosebit : ca am vazut un subofiter venit din rejimentul vost´in rejimentul nost´ pe care sa fi fost Zuperman , tot nu-l bagai sub masa 🙂 . Sa nu precepi tu gresit , ca atunci nu se scria ca amu ´ : se scria subofiter , nu sub ofiter .Apropo , releistii ti-erau datorasi cu oarece craitari de n-ai scris un rand despre iosagul lor , ca trebuie sa fi avut si din celea pe acolo pe la voi pe la rejiment .

    Acuma , sa nu crezi ca am scris eu tate aste din rautate , mai cu sama ca stiu ca te stiu flacau de isprava : ca ai turnat la betoane nu la ….. stii tu unde 🙂 🙂 .

    Numa`ca ` poate- poate mi-am facut pacate degeaba : de acord cu tine ca armata era destul 3 luni. De ma lasau la vatra dupa 2, si mai bine 🙂 .

    P.S. Ramane cum am stabilit : daca te prind pe langa monitoarele mele dau drumul la caine 🙂

    • 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
      Supertare descrierea…Intradevar, CLC-istii la transmisiuni erau văzuți cam cum sunt văzuți pifanterii de restul trupeților … Mulți, dar culți… 🙂 🙂
      Despre faza cu sateliții la 118 n-am auzitără nici io nik, niciodata never die…dar m-am gândit că poate am lipsit io din localitate cînd s-a povestitără despre sateliți și 118….sau poate am avutsesem bruiaj pe frecvență… 🙂 🙂

    • Bre acu’ daca v-ati dat in fapt pot si eu sa recunosc, cred ca am mai scris asta pe undeva, ca desi nu am facut stagiul militar, recrutarea am facut-o de doua ori si am fost la un pas de…asimilare. Eram dedicat transmisiunilor radio, pe undeva prin Maramures! Asa ca inca o data se dovedeste ca RoMilitary este un site de baieti destepti (la propriu!!!), ca prea sunt multi transmisionisti pe aici. 🙂 😉 ,iar astia, stie tot romanul impartial, erau elita intelectuala a pifanilor!

      • Nea George, o vorbă din bătrâni zice ca nu poți să spui „transmisionist deștept”… e pleonasm…sau neoplasm??? oare cum o fi corect??? 🙂 🙂 🙂

    • De fapt, R1070 avea 18 kile, fara baterie (aia avea si ea vreo 3 kile) dar marele lor salt fata de R105 il constituia renuntarea la acumulatorii Cadmiu-Nikel care ne scoteau din minti. Probabil erau foarte vechi pentru ca dura aproape la fel de mult sa-i incarci si sa-i descarci prin utilizare pe statie si mai tot timpul eram pe drum spre/de la SIA, plus mainile arse de acid. Daca nu-i utilizai oricum se descarcau dupa o zi jumatate. Asa ca bateria uscata, frantuzeasca spuneau ei, era o binecuvantare. Ca performante ambele statii erau vai de mama lor, mi-a cazut fata cand am auzit ca mai folosesc R1070 pe TAB-ul pentru cercetare de artilerie.
      Ca un exemplu, cand am lucrat ca MAC, la referendumul pentru prima constitutie am asigurat paza la sectii de votare din cart.Giulesti si campul electromagnetic generat de reteaua de alimentare pentru locomotive (calea ferata era foarte aproape) ne impiedica sa luam legatura intre noi, in cartier, cu atat mai putin cu unitatea. Dupa ce m-am urcat pe acoperisul scolii am reusit sa iau legatura doar cu o parte din sectiile de votare din cartier, nici vorba sa pot contacta unitatea. In timpul asta, la parter, seful de dizpozitiv se intretinea cu unitatea prin intermediul unei statii portabile Motorola (cele aduse de Stanculescu, imediat dupa revolutie). Cam asta era diferenta de performante.
      Cand am zis ca am deprins notiunile de baza la R137 si R140 m-am referit la toata munca „necalificata” necesara pentru functionarea statiilor respective: amplasare in teren, instalare generatoare, impamantari, intins-strans antene. In plus, la R137 am avut ocazia sa lucrez in cateva exercitii si pot sa-spun ca statia, dincolo de aspectul multibutonat, era o bijuterie in exploatare, mai ales in ce priveste schimbarile de frecventa care la R118 iti mancau mult timp. Pur si simplu era o placere sa lucrezi cu ea. Asta nu inseamna ca stiam ce inseamna toate butoanele dar stii cum se invatau statiile mari: ti se prezenta succesiunea operatiunilor si o invatai pe dinafara de ajungeai s-o visezi si noaptea.
      Despre antena zenitala nu pot sa-ti spun decat ca atat unde am facut armata cat si la unitatea unde am lucrat ca MAC mi s-a spus acelasi lucru: era pentru comunicatii cu satelitii si puteai primi fotograme.
      Statia era 118BM3U(sasiu Gaz66, ulterior DAC4X4),fata de modelul initial 118BM3 (sasiu Gaz 63). Eu cred ca prin 1966 deja aveau sateliti de spionaj.

      In privinta lui 1180, n-am prins-o cand am facut armata ci am lucrat pe ea cand eram MAC, la momentul ala era una la noi in unitate si una la Scoala Militara de la Sibiu. Fata de 118 era o incantare: trageai un „sertar” cu sloturi unde programai frecventele (cred ca 10 frecvente), acordul pe frecventa se facea automat, nu invarteai la potentiometre sa obtii maxim-minim-maxim pe indicatoare :-))))))), nu trebuia sa faci acordul pe frecventa cu inalta pornita, ca la 118. Ca sa schimbi frecventa opreai inalta, comutai pe alta frecventa programata si porneai inalta. Era un vis :-)))))))))
      Nu am auzit nimic de reflexie ionosferica, nici cand am facut armata nici cand am lucrat ca MAC. Existau la batalionul radioreleu releele Troposferice (R456 cred), Ural-urile alea mari cu doua farfurii pe ele. Nu am avut nicio suparare cu releistii dar aveam programele foarte incarcate, si noi si ei, asa ca, in afara ca deosebeam releele centimetrice de cele decimetrice nu am avut tangenta cu ei. Releele troposferice erau subiectul a numeroase zvonuri datorita puterii foarte mari si a campului electromagnetic masiv, generat in functionare. Zvonurile spuneau cam asa: compartimentul operatorilor avea protectie cu panouri de plumb, cand porneau inalta cadeau ciorile din copaci pe o raza de 100m si ti se aprindea becul in mana la 2km de statie. N-am putut verifica fenomenele dar faza cu becul am verificat-o la 118 (totusi, o statie de putere medie) si, daca apropiai becul la 20cm de circuitele de iesire catre antene (doua platbande sanatoase), becul se aprindea in mana, fara contact.
      Despre CLC-isti, la noi se numeau CLCG-isti (constructii linii cablu greu) ce sa-ti spun, erau porecliti Motococlisti, datorita carucioarelor pentru transportul bobinelor de cablu greu (80kg bobina) si erau cei mai napastuiti din regiment.

      • @Eroul….
        Întrebare întrebătoare… ok, am înțeles, antena zenitală era cu sateliții, alea-alea…
        pe ce aparatura putea să recepționeze 118-le fotograme??? din cîte am învățat io despre ea la timpul potrivit, nu știu să fi existat așa ceva pe 118…sau poate nu am învățat destul???

        • Autostatia R-118 , avea in dotare un aparat telegrafic din familia ST-2 cu care se puteau receptiona telegrame ( viteza de transmisie 50 Bd ) . Fotograme nu avea cu ce . Probabil este vorba de o confuzie .Cautati cu google si veti gasi numeroase fotografii si descrieri ale statiei .

          • Aia știam și io…Așteptam lămuriri suplimentare de la Erou…

            • @Sharky, am spus in postarea initiala ca statiile veneau fara blocurile de receptie pentru satelit si ca doar o unitate de la Sibiu le avea instlate pentru ca lucrau integrat cu Pactul de la Varsovia.
              Cel care m-a invatat statia, adjutantul (nea) Sandu, cel mai meserias subofiter din batalion, ne-a aratat mufele pentru cuplarea modulelor de receptie satelit, in spatele blocului de comanda (blocul, mic, cu multe mufe, de deasupra mesei radiotelegrafistului). Daca ne-a mintit el va mint si eu. Intrebarea legitima ar fi: dupa stagiul militar si dupa aproape doi ani ca MAC, cum de n-am reusit sa utilizez antena la altceva? Nu cred ca era montata ca sa ne atarnam pe ea, la uscat, AZP-urile.

              • Insist asupra faptului ca antena zenitala AZI din dotarea autostatiei radio R-118 se utiliza pentru legaturi intre 2 statii terestre prin reflexie ionosferica , in teorie bataia maxima putand atinge 250 km in regim de telefonie , functie de conditiile meteoa. Nu mi-am facut serviciul militar pe acest tip de statie , destinatia antenei mi-o amintesc clar insa de la prezentarea tehnicii si rasfoirea rapida a manualului de utilizare .Datele concrete le am de pe site-urile rusesti . Autostatia ta R-118BM3U era varianta scoala a statiei R-118BM3 , ceea ce explica multe .

                Si mai am o nelumurire : ai avut arsuri de acid pe maini de la incarcarea acumulatorilor cadmiu-nichel . Electrolitul utilizat de acestia este insa solutie de hidroxid de potasiu . Pana la urma ce drac´ ai turnat in acumulatorii aceia ? 🙂

      • Statia radio R-1070 avea masa de 15 ,5 kg in complet de lucru . Completul de lucru include :
        -statia propriu-zisa
        -bateria de acumulatoare
        -antena flexibila de 1,5 m
        -microreceptorul tip telefon
        -chingi+ perna de spate
        -lampa portabila

        • Alo, da’ betele pentru catarg si firu’ inclinat?

          • Extras din cartea tehnica a statiei radio R1070

            1.2.1. Completul de lucru al staţiei radio cuprinde:
            — staţia radio propriu-zisă;
            — bateria de acumulatoare de tipul VR 10 SF;
            — antena baston flexibilă de 1,5 m (cu contragreutate) pentru lucrul din mers şi de pe loc;
            — garnitura microreceptor;
            — chingile şi perna pentru transport samarizat;
            — lampa portativă.

            1.2.2. Completul industrial al staţiei radio cuprinde:
            — completul de lucru;
            — geanta radistului;
            — garnitura laringoreceptor;
            — antena baston combinată compusă din antena flexibilă şi şase secţiuni prelungitoare (înălţimea totală a antenei 2,7 m) cu contragreutate formată din trei fire dispuse radial, folosită pentru lucrul din mers şi de pe loc;
            — antena catarg pentru lucrul staţiei radio din staţionare este compusă din 8 secţiuni de catarg (înălţimea 8-10 m) cu cablu de coborâre de 50 ohmi, disc de susţinere catarg, suport mufă cablu şi contragreutăţi, contragreutate pentru lucru din staţionare (trei elemente telescopice), talpa pentru susţinerea catargului.
            Antena se ancorează cu şase funii şi trei ţăruşi;
            — cablu pentru retranslaţia manuală;
            — două baterii de acumulatoare de rezervă;
            — dispozitivul de prindere pentru lucrul pe autovehicul;
            — lada de transport.
            în geanta radiotelefonistului se găseşte un set de scule pentru depanări curente şi becuri de rezervă pentru lampa portativă.

            1.3.1. Caracteristici tactico-tehnice generale

            i) Greutatea completului de lucru al staţiei radio este de circa 15,5 kg. Greutatea completului industrial— inclusiv lada de transport, nu depăşeşte 40 kg.

            Vrei si schemele ?

    • Era sa uit: cand ne-a luat in armata, vizita medica, tuns, baie, haine, repartizare pat, a doua zi am dat testarea Morse pentru repartizarea pe batalioane.
      Testarea a fost cam asa: am intrat intr-o sala, m-am asezat in banca, am pus casca pe urechi iar ofiterul care ne testa, un locotenent slab si negricios, a inceput sa-mi transmita un semnal, de mai multe ori, pana i-am spus ca l-am retinut (doar ca muzica, fara sa stiu ce inseamna). Apoi a inceput sa-mi transmita semnale Morse intre care era intercalat cel repetat anterior, eu trebuind sa spun cand l-am recunoscut. Cum la mine semnalul a fost 9 (ta-ta-ta-ta-ti), totul a fost bine pana cand mi-a bagat 5 de „ta” in loc de patru si am pus botul. Semnalul urmator a fost 9 si l-am recunoscut imediat dar i-am si spus ca semnalul anterior nu era :-))))). Mi-a spus: tu mergi la mine la pluton. Asa am ajuns radotelegrafist.
      Locotenentul negricios si slab de atunci este actualul general Marius Burlan de la STS. Eu ti-am zis ca era unitate de unitate :-)))))))

  11. o idee baiati da niste poligoane de airsoft in fiecare oras unde sa exersezi dupa scenarii si un campionat national nu sar putea pe o taxa modica ,imbini utilul cu placutu si scapi de nevasta in weekend sau 10 zile in concendiu si inveti ceva

    • adica tu ai zice sa facem un fel de mobilizari ca pe vremea lui nea Nicu 🙂 numai ca in loc de munitie de manevra sa folosim airsoft…ar semana putin, dar nu e acelas lucru…la exercitile reale folosesti arme reale, incarcator cu 30 de gloante, cari tot echipamentul…la airsoft iti iei ak-ul si incarcatorul cu 300 de bile si nu mai ai nevoi de nimic…si trasul cu pusca de airsoft nu e la fel ca trasul cu cea reala

    • Bre am si eu arme de airsoft, trag cu ele si crede-ma n-are nici o treaba acest frumos sport cu militaria, decat poate ca-ti ascute un pic instinctele si faci miscare in aer liber. Am tras cu AK 47/74 si am tras si cu diverse replici ale unor arme de asalt construite pt airsoft…n-au nici o legatura… Nu te ajuta cu nimic sa fii campion la airsoft cu manevrarea si folosirea unei arme de asalat reala. Lasand la o parte reculul care la AKM iti rupe umarul, la airsoft nu simti aproape nimic.
      Poate sa ajute doar in crearea si sudarea unui grup care sa se obisnuiasca sa lupte impreuna, dar repet una e sa traga unul cu bile de plastic de 6mm dupa tine si alta cu un 7,62 absolut real…

  12. Ete fleosch ….
    Grecia are un dusman natural : Turcia .
    Armata romana NU efectueaza misiuni de razboi in afara granitelor , doar misiuni de politie .
    Din cei 70000 militari romania , cel putin 15000 ar trebui sa fie combatanti in razboaiele NATO , adica trimisi in misiuni reale de razboi . Ma refer in primele ore de conflict .
    Interzicerea gradelor post mortem ar fi foarte bine .

    • nea Mihaie…pai daca turcii sunt pentru greci o amenintare mai mare decat rusii pentru noi pot sa dorm linistit 🙂 …si care e faza cu gradele post mortem? oamenii aia au murit pentru tara…nu merita si ei acoloun grad onorific, ca oricum nu il mai ajuta cu nimic…intr-adevar, am face economie la hartie….

      PS: vezi ca turcii mai au niste probleme, sunt in aceeas alianta militara cu grecii, vor sa fie in ue…iar rusii…rusii fac ce vrea muschiu’ lor

      • nenea vioniribu daca doamne fereste se leaga rusii de noi poate ca primim ajutor de la nato in cazul greciei cu turcia grecii vor trebui sa se descurce singuri ( tratatul nato nu permite nici unui aliat sa ajute vreuna dintre parti exemplul a fost in 1974 cand turcii au invadat insula cipru ) .

        • iti spun eu ca daca e sa iasa razboi, mai mult de cateva arme nu o sa primim…suntem prea neimportanti pentru a se isca un razboi mondial pe seama noastra….iar turcii nu o sa atace grecia prea curand doar pentru ca vor sa intre in ue…cu rusii sta altfel

          • PS: iti spun eu, si daca ar fi razboi intre turcia si grecia o sa apara tabere…de exemplu nemtii o sa ii sprijine pe greci mai mult ca sigur, ca prea au bagat bani acolo…romania probabil ar sprijinii pe cine sprijina si americanii…lucru care nu e sigur, depinde de care au nevoie in momentul ala

  13. bravo ma! toti transmisionisti sau fara stagiu militar, ma simt cam stingher ca genist..he he, am si foaie de chemare urgenta in caz de razboi atasata in livret. ps. mie spre deosebire altii, chiar mi-a placut in armata (am dus-o bine si ca biban si ca gradat) , mi-au placut si armele (am tras cu geco si kalasul inca din liceu din vremurile cand exista ‘p.t.a.p’-ul )am invatat unele chestii folositoare in situatii de…cand majoritatii le tremura izmenele de frica..pps. probabil ca imbatranesc daca am ajuns sa depan amintiri din catanie pe blog :mrgreen:

  14. Stimați stimabili voi,

    Acu ceva ani, cred că am desbătut șî asta, am propus un sistem de rezerviști la „normă redusă” extrem de identic cu ce se află depus în parlament(area mare) – zic și eu extrem de identic, așa. Diferența e că domnia mea, împreună cu alte domnii mai binevoitoare, consideram că mecanismul compensării pentru includere în program să fie bazat pe stimulente pecuniare în sensul reducerii până la nimic a unor categorii de taxe și impozite (a se vedea răzvoluționarii lu pește)!!!
    În subsidiar, consideram că e frumos ca omu să fie compensat și cu gradul – dacă tot face treaba și e supus riscului – asemenea unui profesionist cu normă întreagă.
    ÎNSĂ, reticența vine pe două considerente mari și adânci. Anume, pretextul resurselor, care e argument real – nu mai e destulă infrastructură – as e vedea cazărmi, cum bine au amintit unii, poligoane, „coridoare de tranzit/logistice/de instrucție” – pământurile oamenilor date și utilizate nu pot fi călcate așa, de supraveghere contra-informativă, tehnică și muuult așa mai departe.
    Al doilea motiv e asumarea faptică, de către iluștii conducători, că se pot trezi cu mii de oameni semi-civili/semi-soldați pregătiți să utilizeze mijloace de forță în proteste/diferende cetățenești – aici cred că m-ați înțeles și deja am zis prea multe.

    Totuși, există un grup de oameni ca mine care presează alegerea unei opțiuni care să adauge forță și pregătire unei structuri care a fost remodelată profund ca și capacități. Rolul, idem. Nu dorim o revenire, ci o reconsiderare a utilității implicării cetățenilor în problema apărării – așa cum e azi și cu schimbările de natură socio-economică, tehnică și strategică.
    Adică, să refacem capacitatea intermediară a rezervei (REALE) în contextul strategiei noastre… care este. Aici zace tăria opiniunii mele și cred, fără a fi optimist, că se va face. În ce formă, nu îmi dau seama, doar că nu în forma optimă -asta e sigur. Dar cine știe ce va aduce viitorul?
    Să le lamentăm și deprimăm nu are sens ori scop. Deci rămâne să găsim soluții!

  15. ps
    pai sa vedeti ma pufarezilor care spuneti ca stagiul miitar obligatoriu e de cacat cum suna ‘s-a marit armata’ sau ‘e greu la inchisoare’ racnite de o companie beata turta (combinam pasta de dinti cu votca pentru efect..) seara dupa ‘frecusuri’ ascultam la casetofon numa Generic sau Fulger 2000..ce vremuri..pe net nu am gasit decat varianta asta (‘moderna’ si manelizata) dedicatie pentru ‘nostalgici’
    http://www.youtube.com/v=xVJTDQjqWGA
    ma opresc aici ca mi-a dat o lacrima..

  16. dar trupe de rezervisti voluntari –fara plata –doar cu asigurarea unor reduci la transport au c eva de genul asta– completate din raza unei localitati -orash – judet,raion– antrenati tot undeva peacolo– si in mare parte intruiti vara –in conditii de poligon – bucatarie de campanie -corturi si fara de nici un fel d e comoditati ultra moderne–
    iar in perioada rece iarna toma –trageri cateva zile –plus instructiuni si tehnici de supravetuiere ,,–
    fara cazarme fara –fara fara ,,multa birocratie – si de dorit fara a elibera armelor pt pastrarea la domiciliu… daka se face pina la 40 45 de ani– e suficient s a faci REFRESH ODATA LA 3 -4 5 ANI..–

  17. …inca una pentru rezervistii(care mai traiesc) din 01125 Timisoara..
    http://www.youtube.com/watch?4o3fIpIk5T4
    in amintirea vremurilor bune…

    • Chiar că vremuri bune…Generațiile astea EMO de acum n-o să cunoască niciodată niște chestii trăite în Armată (intenționat am scris cu majuscule) care te călesc în viață, îți șlefuiesc caracterul și până la urmă, te fac OM, te pregătesc pentru viață.

      Eu am făcut Armata în ’98, tot la transmisiuni! 🙂 Fiind ‘telectual 🙂 n-am făcut decât 6 luni dar am avut privilegiul de a cunoaște câțiva oameni deosebiți, atât colegi cât și cadre, cu care am rămas bun prieten și după.

      Și în plus am învățat ceva util și în viața civilă și anume să țăcănesc la tastatură repede și fără să mă uit. Antichitățile alea de teleimprimatoare nu erau QWERTY, fiind ceva modele sovietice cred – colegul eroul bulă cred că e mai în temă cu asta, eu am uitat – dar am prins ideea și am aplicat-o la tastarurile de PC în civilie.

      În rest, mi-a plăcut să trag cu arma, având noroc de un AKM în stare bună cu care am luat FB-uri la aproape toate tragerile, am prins și ultima mineriadă și MUNȚII DE ARAMĂ, și începutul bombardării Yugoslaviei, doborârea acelui F117…mă rog am avut de toate.

      Una peste alta nu regret alea 6 luni, nu le consider o pierdere dimpotrivă iar faptul că s-a scos serviciul militar obligatoriu e o porcărie. Punct.

      • Și apropo de vremurile bune când bărbații făceau Armata, un film pe care probabil mulți îl știți, l-ați văzut și sigur v-a plăcut: Fata Morgana cu regretatul Dinu Manolache în rolul tanchistului îndrăgostit 🙂

        http://youtu.be/WFX_2k_hi5o

        • „Barbatii” cu bold. Daca nu cari in spate statia de emisie receptie de 25kg si cu antena de 2metri nu esti barbat. Si iata cum discutia capata accente freudiene. Sa inteleg ca o bomba dirijata de la 100 de km de-o tipa, eventual pilot pe drona, asa, suav, din tastatura „adds insult to injury” 😉 La fel si cu chinezoiul miop si obez care-ti pune pe chituci o centrala electrica, tot din tastatura, de la 15.000 km distanta. Din pacate astea-s vremurile…

          • @ Stelian
            Inchizand toate intreprinderile de stat care produceau ceva de inalta tehnologie, ignorandu-le si sufocandu-le pe cele private , nedandu-le nici unora nici altora sansa integrarii intr-o cooperare internationala sau al unei productii intr-o REALA cooperare , nu doar strangand suruburile si vopsind , eventual asambland cu un C++ drept ” cutting edge ” , am ajuns din nou in situatia ” barbati cu bold ” cu pusca in spate , si , probabil in viitor , si in opinci , asa cum a mai fost odata .
            Asta multumita unei gandiri orgolios- incetosate . Multumim Stelian ! Da, din pacate astea-s vremurile ……

          • Exact. Bărbații cu bold.Trăiască incorectitudinea politică. Feminismul…LA CRATIȚĂ!

            Cu bold. 🙂

      • Cu ST-ul am lucrat putin, strictul necesar pentru trecerea statiei in mod de lucru teleimprimare: pornire, acordare, transmisie-receptie de proba si cam atat. Pentru ST se dadea examen de clasa separat.
        Altceva cu claviatura disponibil pe vremea aia era R010 dar, dupa ce-l foloseai de doua trei ori de plictiseai de el. Nu-mi amintesc exct dar cred ca nu putea mai mult de 110 semne pe minut.
        Legat de R010 a fost o faza tare la o aplicatie, facuta de plutonierul care m-a invatat cum sa fac receptie la viteza mare.
        Lucram in retea cu Bacaul si Sibiul (cred), cei de la Buzau se ocupau cu bruiajul si, in paralel cu noi, fara sa stim, cei de la transmisiuni Secu faceau aplicatie pe ascultare.
        Cei de la Bacau, de lene, lucrau cu R010, transmitand la 60 de semne pe minut. Plutonierul nostru, un fel de Spidy Gonzales, se plictisea de moarte. Ii intrerupe si le transmite QRQ (sa transmita mai repede). Baietii trec la 90 de semne iar al nostru ii intrerupe si le da QRQ. Aia trec la limita maxima a aparatului (cred ca 110) si al nostru ii intrerupe din nou cu QRQ. Aia se enerveaza si-i transmit RPT AL (sa le transmita inapoi ce-a receptionat pana atunci). Se aseaza plutonierul si le transmite cu 140 de semne de n-au reusit sa prinda nimic :-))))))). A terminat rdiograma si n-a mai reusit sa primesca nicio confirmare. Cred ca au inchis statia si s-au dus sa se imbete de nervi.
        A doua zi ne trezim la poarta cu doi colonei de la secu. Sunt dusi la comandant si-l intreaba: „Cine a lucrat aseara, ora …. cu indicativul …..? ”
        „Plutonierul xxxxx (nu-i mai retin numele), dar ce s-a intamplat?”
        „De 20 de ani lucrez in transmisiuni dar n-am patit asa ceva, sa nu pot sa prind nimic!” :-))))

        • Povestea aceasta am auzit-o intr-adevar si eu . De la leatul de dinaintea mea . 🙂 Problema e ca am auzit-o cu doi ani inainte de data la care zici tu ca a avut loc . 🙂 Pe vremea la care am catanit , eu, inaintea ta , erau deja introduse pe statiile radio magnetofoane Kashtan , la care se facea inregistrarea pe viteza mare si redarea pe viteza mica tocmai pentru redarea corecta a radiogramelor ” campionilor ” . Ceva nu se leaga 🙂 . Si oricum, dupa cum s-a vazut in ianuarie 1990 , Securitatea inregistra totul . Inclin sa cred ca totusi intamplarea povestita face parte din folclorul cazon . 🙂

  18. Eu as prefera sa-i trimit pe toti la facultate decat in armata.Razboaiele moderne nu se mai tin cu pusca in mana, ci cu inteligenta maxima. Desigur, ce invata pufanii prin facultati nu-i pregateste deloc pentru viata, dar macar tind spre un standard.

    • Tind pe dracu, intra vaci si ies boi… 🙂 🙂 Ce sa facem frate cu atatai doctoranzi, masteranzi, nu ne mai trebuie ceva sudori, mecanici de utilaje, prelucratori prin aschiere, siderurgisti?! Sti ca este aproape imposibil sa gasesti astazi un sudor specializat si certificat in argon?! Poti sa-i dai si 1000$ pe luna, gasesti foarte greu muncitori calificati.
      Pe care-l intrebi este student la doua, la a treia facultate, isi da masterul, doctoratul, dar nu este in stare sa-si cumpere tigari pe banii lui, iar daca stai un pic de vorba cu respectivul o sa afli ca majoritatea „studentiilor din Ro, care isi iau o licenta, n-au citit in viata lor mai mult de 4-5 carti, habarnau pe unde se intra in Teatrul National, sau unde este Nottara, nu fac diferenta intre Bach si Mozart…Si astia „tind” spre altceva?! As fi curios spre ce…

    • ba razboaiele se tin cu pusca in mana…spune-mi te rog de ce nimeni nu s-a luat de americani ca au tiparit bani fara acoperire? pentru ca au armata in spate…daca ai o armata puternica in spate nimeni nu iti zice nimic…elvetia este o putere economica…nu o sa fie atacata in urmatorii 100 de ani, dar totusi isi pastreaza o armata antrenata si echipata bine…daca trimitem toti gealatii si ciocoflenderii in facultati unde ajungem? eu as face examene mai grele pentru intratul la facultate, si chiar si pe locurile cu taxa si la facultatile private sa fi obligat sa dai examen…ca asa intra toti sa nu zic in facultati si mananca banii statului in loc sa produca…nu ai intrat in facultate? treci la munca…nu gasesti loc de munca? ia de la stat, sapa santuri…nu iti convine? ciuciu ajutoare…ce stat mai da aproape jumatate din PIB pe ajutoare sociale si biserici? toate guvernele s-au cladit pe asistati social si pe popi…

      • spune-mi te rog de ce nimeni nu s-a luat de americani ca au tiparit bani fara acoperire? americanii pot tipari bani fara acoperire pentru ca inca planeta are incredere in dolar , nu are nici o legatura cu forta militara de care dispun americanii , in anii 90 si romania a tipatrit bani fara acoperire insa cum in leul romanesc nu prea are nimeni incredere ne-am dat singuri niste suri zdravene in fund cu inflatia .

      • @vioniribu

        Bugetul pentru ordine publica si siguranta nationala e de aprox. 3 ori mai mare decat cel al apararii. Deci la noi ochiul si timpanul, cascheta si bulanul au prioritate in fata tancului, avionului, rachetei. Tagma jefuitoare se teme ca poporul care a mai ramas pe aceste meleaguri ar putea da cu copita satul sa fie „muls” si deci nu vede amenintarile ca fiind de ordin militar din exterior.

        • Si cand ne gandit sca situatia asta nu e de ieri de azi sau din ’89. E vesnica precum satul romanesc. Treburile interne sunt mai scumpe in Romania decat amenintarile externe. Zau daca-mi vine sa ma voluntariez sau sau nu fug in caz de maro cu conducatorii astia.
          Democratia e un haos controlat, baga la cap
          Banu’ conduce partidu’ suprem, esti controlat
          Libertatea o furi in momentele in care te simti fericit
          Si-ti permiti un moment de relaxare
          Sa mori pentru patrie, astea-s povesti
          Tre’ sa gasesti ceva pentru care merita sa traiesti
          Prostii mor pentru ideile celor destepti

        • @vector la noi servicile secrete au bugetul aproape cat cel al mapn…conducatorii nostrii nu sprijina armata cu finante pentru ca stiu un lucru, in caz de revolutie armata romana va sprijinii mereu populatia…asa ca investesc in servicile secrete si jandarmerie, forte controlate de ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *