Poliţia Română îşi reînnoieşte flota cu SUV-uri Dacia Duster
Poliţia îşi reînnoieşte flota de maşini uzate cu SUV-uri Dacia Duster 4×4, scrie Mediafax. Potrivit sursei, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a cumpărat 450 de exemplare Dacia Duster în variantă 4×4, care vor intra în dotarea tuturor structurilor ministerului – Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Achiziţia a fost făcută în urma unei licitaţii deschise câştigate de SC Renault Commercial Roumanie, iar fiecare dintre cele 450 de maşini a costat aproximativ 11.000 de euro. Un preţ bun, având în vedere că cel mai ieftin Duster 4×4 disponibil pentru persoane fizice costă 13.100 de euro (cu motor pe benzină de 1,6 litri, în versiunea de bază Acces).
„Aproape 80% din parcul auto al Ministerului Afacerilor Interne – incluzând aici Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – avea la începutul anului 2014 o vechime de peste 10 ani, ultima achiziţie importantă de autovehicule, derulată la nivelul ministerului, din fonduri bugetare, realizându-se în anul 2006”, a declarat Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI.
Potrivit aceleiaşi surse, cumpărarea celor 450 de exemplare Dacia Duster s-a făcut în cadrul programului de înnoire a parcului auto naţional (Rabla).
Sursa: ProMotor.ro
Ce bune ar fi si pentru armata niste Dustere din astea….ca ARO-urile alea au o caruta de ani!
Ar fi extraordiare ptr. armata niste dustere. Cand vad baietii cum dau cu cricu la Aro pe marginea drumului pe langa unitatea militara ma apuca plansu.
Daca ar vinde fregatele si submarinul inutil ar avea bani sa-si cumpere si F16 noi ca oricum litoralul nostru e prea mic pentru asa cheltuieli.
Dacă vând fregatele cu ce mai participă flota militară română la acțiunile comune ale alianței?
Delfinul nu poate fi vândut și nici măcar reparat. E sortit să se stingă încet menținând totuși un pic de experiență echipajelor ce-i asigură priveghiul.
Si daca intra ungurii in Transilvania ,ce facem? Mergem in Somalia dupa pirati?
Ca si cu fregatele alea dezarmate mult avantaj aducem Aliantei! Bafta noastra ca nu ne-au luat solmalezii la ochi cu niscai RPG 7 sau mai rau cu ceva rachete AT vechi, ca vedeam noi atunci distractie… Alea doua n-au nici o valoare asa ca nici o paguba.
Ceva folos aducem, că în lipsa lor ar trebui să disloce alianța alte nave de-ale lor. O misiune prin Mediterana ori golful Aden costă ceva chiar și pentru case mai mari. Pentru noi costă chiar foarte mult din lipsa unui buget adecvat pentru apărare.
Dusa declara prin vară ca cei 1500 de oameni din Afganistan consumau cam o treime din bugetul apărarii.
Armata ar avea nevoie de vehicule care să asigure măcar un nivel de protecție STANAG 4569 Level 2 adică așa-numitele Light Armoured Patrol Vehicle.
Dusterul este excelent pentru Poliție dar pentru MAPN ar fi bun ceva de genul http://www.homelandsecurity-technology.com/projects/8097/images/199430/large/1-image.jpg
Sau măcar ceva de genul Sand Cat – cum are în dotare poliția militară bulgărească! (cf. Wikipedia)
http://en.wikipedia.org/wiki/Plasan_Sand_Cat#mediaviewer/File:Bulgarian_sandcat.jpg
A cumparat si armata, stai linistit. Dar nu asa multe, iar necesarul la MApN este de cateva mii.
Am vazut una pe strada deja.
de care, standard sau Army?
decizie normala!
asa trebuie facut si in armata. Trebuie sustinuta economia interna prin orice mijloace.
Masina este foarte buna, apreciez alegerea facuta!
Ați uitat să specificați pe ce tip de combustibil, au fost achiziționate cele 450 de Dustere… turbodiesel sau benzină…
http://m.hotnews.ro/stire/18276198
…hic?
si eu sunt de parere ca au facut o alegere buna.mai ales pretul…daca stam sa ne aducem aminte de ultima ”achizitie” de Logan-uri pt. politia rutiera de la jumatatea anilor 2000. si armatei nu iar sta rau cu 500-1000 Dustere putin customizate 🙂
mai am in cap si alte cateva achizitii ”usoare” pe care ministerul ar putea oricand sa le faca,achizitii care ar face mult bine industriei romanesti de profil.ma refer la camioane Brasov (macar 300bucati anual timp de 3-4 ani-bugetezi circa 20 mil. euro anual).60 Saur (buget in jur de 30 mil. euro anual.2 ani,120 bucati dupa care iei noul TBT-ul).500-1000 Duster alti 6-12 mil. euro.pui si restul de turele pe MLI-urile ramase printr-o modernizare mai ieftina,ca altfel nu se prea merita.ca peste aceste MLI-uri modernizate in 2 etape se preteaza achizitia unor masini SH mult mai bine blindate din afara la un pret foarte bun.vezi ce vand olandezii,si nu numai ei.si ultimul punct: daca se dovedeste ca noua arma de asalt romaneasca de la Cugir e bunicica si ieftina atunci sa-i dea bataie si sa puna un contract pe masa pt. macar 60.000 bucati.toate aceste achizitii nu cred ca trec de 70mil. euro anual,timp de 2 ani si ai rezolvat niste probleme urate.plus ca ”punctezi” mult si la imaginea armatei,cand nu mai vezi pe soselele patriei troace gen Aro,BTR 60,Dac-uri de acum 30 ani,etc Mai completezi (donatie,sper maricica.macar 3-400) cu un numar de Humvee-uri din Afganistan.unde iti trebuie ceva specializat mai cumperi niste Vamtac-uri si aproape ca inchei un capitol.daca esti destept iti aduci si un numar bunicel de Mrap-uri.maxim 200.ce ma oftic ca EI nici pastea nu le vor face care imi par niste achizitii extrem de usoare.nu poti sa spui ca nu-s bani,domne,nu-s bani…
si inca ceva:cand au de gand sa semneze pt. urmatoarele 12-18-24 F16 SH? dupa 2020? :))) acum te costa putin sa cumperi o alta escadrila.12 pasari pana-n 200 mil. euro.asadar,ce mai asteapta,n-ar fi ok sa vina si altele prin 2017?
Daca ati sti unii cati bani s-au bagat in ultimii 2 ani in fundul jandarmeriei. Dupa protestele anti-boc s-au facut achizitii semnificative la jandarmerie pe cand armata ciuciu.
Asa gandesc politicienii nostri doar cat lungul nasului si uneori nici atat. Important e sa ne tina sub papuc nu sa faca ceva decent in tara asta.
Robi tin sa te contrazic cu achizitiile din jandarmerie…nici ele nu se ridica la nivelul asteptarilor.
O picatura de normalitate intr-o tara anormala. Doar asa putem sa ajutam economiea.
Pt. armata mai bine, anul acesta, s-ar repara/reoperationaliza cat mai multe din echipamentele existente, inceperea cumpararii de SAUR2, munite + ceva mai multa instructie.
SAUR2 fiind amfibiu ar trebuii vanduta si CJ-urilor din zonele inundabile ca masina de salvare/evacuare + cred ca se poate folosii si iarna in caz de ninsori ambundente (desi nu ar fi fost rau sa avem acelasi motor ca si pe MLI84 Jder). Chiar si in cazul unei licitatii mai greu ai gasi ceva care sa aibe caracteritici + pret, echivalent;
Urmatoarea comanda ar trebuii data celor camioane Brasov, normal prin licitatie 🙂 . Nu trebuie sa pierdem si aceasta uzina si sa nu veniti cu povesti de concurenta, bla, bla asa fac cam toate statele numai la noi se recita poezia cu nu se poate…
Duster e ok pentru Armata, de folosit zi de zi pe langa unitate.
Merge si in zonele de conflict cu conditia sa nu intre in zonele fierbinti. Cu oleaca de bunavointa i se poate adauga niste protectie pentru armament usor.
Niciodata nu am inteles de ce avem tot felul de vehicule straine in dotare cand noi producem un autovehicul de teren capabil.
si eu am auzit pareri bune despre Duster-ul nou, dar nu as vrea la 11 mii, poate la 15 mii in sensul sa bage in el un geam blindat sa reziste macar la pistol obisnuit sau niste intarituri in portiere, nu cine stie ce dar macar un pas mai securizate fata de versiunea civila. Dar oricum sunt destinate pentru actiuni normale asa ca nu prea conteaza.