Articolul de Seara: Kievul a trimis BLINDATE la Lugansk

La Lugansk, orașul în care manifestanţi proruşi au ocupat sediul local al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), au fost trimise blindate, în contextul în care ministrul ukrainean de interne Arsen Avakov declarase anterior că situaţia va fi rezolvată în 48 de ore, transmite Agerpres, citînd agenţia de presă rusă ITAR-TASS.
images
Tehnica militară a fost trimisă din Dniepropetrovsk. Ce-i drept, nu se ştie deocamdată unde au fost amplasate blindatele, numărul lor şi dacă acestea vor fi utilizate. În oraş ar fi descins şi o unitate numeroasă compusă din militanţi ai mişcării de extrema-dreaptă Pravâi Sektor (‘Sectorul de Dreapta’), iar în fruntea acesteia se află însuşi liderul partidului, Dmitri Iaroş. Se aşteaptă ca forţele de ordine ukrainene să lanseze o operaţiune militară pe scară largă împotriva manifestanţilor proruşi care s-au baricadat în clădire şi cer organizarea unui referendum pentru alipirea regiunii la Rusia.
Şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrei Sencenko, a declarat miercuri, în direct la postul de televiziune ICTV, că forţele de ordine vor primi în curând dispoziţie de a trece la faza militară împotriva separatiştilor din estul Ukrainei. Candidatul la preşedinţie Serghei Tighipko, fost vicepremier în guvernul ex-premierului Mikola Azarov, a mers în clădirea ocupată de manifestanţi şi după convorbiri cu aceştia a declarat că protestatarii nu au de gând să elibereze sediul SBU până cînd autorităţile nu le vor asculta cererile.
Atmosfera este foarte tensionată. Înăuntru sunt foşti combatanţi în războiul sovietic din Afghanistan, foşti paraşutişti, militari, o mulţime de arme. Toţi sunt foarte hotărâţi. Categoric nu se poate merge spre o escaladare. Un asalt va duce la vărsare de sânge şi victime umane”, a avertizat Tighipko, spunând că acolo e un „butoi cu pulbere”.
El a dezminţit că printre manifestanţii care ocupă clădirea SBU s-ar afla cetăţeni ruşi (agenţi ruşi) sau ostatici. Toate discuţiile că sediul (SBU) ar fi ocupat de rezidenţi ruşi sunt fantezie pură. Acolo se află oameni care trăiesc în Lugansk. Cei care afirmă că manifestanţii deţin ostatici spun minciuni. Nu există niciun ostatic acolo, a mai spus Tighipko, exclus săptămîna trecută din Partidul Regiunilor, fost de guvernământ, pentru criticile aduse fostului preşedinte Viktor Ianukovici şi anturajului său.
„Autorităţile nu doresc să audă cerinţele sud-estului Ukrainei. Oamenii au formulat anumite revendicări. În schimb, au fost taxaţi drept separatişti. În realitate, sunt oameni simpli care vor anumite schimbări în ţară şi pe care actuala putere îi neglijează„, a mai spus Tighipko.
În schimb, puterea de la Kiev consideră că turiştii lui (Vladimir) Putin din Crimeea încearcă în prezent să destabilizeze situaţia din sud-estul Ukrainei în vederea dezmembrării ţării, relevă agenţia de presă ukraineană Unian.
Ultimatumul dat de Kiev separatiștilor ruși care ocupă sediul Securității locale expiră mâine.
Svetlana Maftei

65 de comentarii:

  1. Daca ucrainienii intervin , rusii vor avea prretextul pentru a putea interveni .Si asa au masat o multime de tehnica militara la granita vestica :

    http://www.bbc.com/news/world-europe-26968312

    http://www.smh.com.au/world/us-diplomat-tweets-photo-of-russian-army-buildup-near-ukraine-20140410-zqsvo.html

    Norii ww3 se aduna incet dar sigur ! Curind se vor auzi primele tunete !

  2. cam off:

    http://adevarul.ro/news/politica/kelemenproiectul-udmr-privind-autonomia-bazeaza-modelul-tirolului-sud-1_5346992b0d133766a8aa033b/index.html

    „Considerăm un foarte mare pas înainte raportul privitor la protecţia minorităţilor adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), pentru că este vorba despre un document de mare importanţă, care formulează propuneri concrete în interesul protecţiei minorităţilor autohtone şi scoate în evidenţă exemple pozitive pe care ţările membre trebuie să le urmeze”

    „Textul documentului adoptat îndeamnă statele europene la întărirea autonomiei teritoriale şi, din acest punct de vedere, menţionează ca exemple de urmat modelul de autonomie din Tirolul de Sud, respectiv reţeaua de protecţie a minorităţii suedeze din Finlanda”

  3. Daca ucrainenii vor ataca in forta, rusii ii vor sprijini pe conationalii lor de cetatenie ucraineana si gata, incepe razboiul civil in urma caruia statul artificial Ucraina va fi dezmembrat.

  4. acum ucrainienii trebuie sa actioneze cu cap…o greseala si iese razboi…

    despre ce blindate este vorba? BTR-uri?

  5. Baietii sunt pregatiti sa intervina daca etnicii rusi din estul Ucrainei vor fi calcati in picioare de trupele guvernamentale ucrainene.Putin a avertizat ca va fi rau daca oficialitatile ucrainene vor recurge la forta impotriva etnicilor rusi separatisti.

    http://www.evz.ro/nato-a-prezentat-imagini-din-satelit-cu-desfasurarea-masiva-a-trupelor-ruse-in-apropierea-ucrainei.html

  6. Hm , problema e ca Rusia se comporta cam ca un agresor in regiune venind de pe pozitii de forta ,ori aici ar cam fi trebuit un raspuns pe aceleasi coordonate , altfel cu cat vor fi facute mai multe concesii , cu atat rusii vor profita de situatie . In mod normal , daca socotelile nu sunt inca facute intre rusi si europeni [ in primul rand ] , unei comasari de trupe armate rusesti ar fi trebuit raspuns tot cu o comasare de trupe de acelas calibru sau poate mai dihai din partea aliatilor pt . a arata ca nu discuta sub presiune . De asemenea , unor incursiuni a aviatiei rusesti in tari Nato ca Romania sau Bulgaria , trebuia de asemenea raspuns cu incursiuni a aviatiei Nato in Rusia . Cam asa se raspunde in modul cel mai diplomatic , daca nu doresti o escaladare a unei situatii tensionate …Adica ” preten , preten da pana aci ! ”
    Insa nu prea mai stiu cat de aliati mai sunt in ultima vreme si cat interes mai au in as conserva puterea de decizie in regiune ,atata timp cat europenii is dependenti de resursele rusilor , si Obama se milogea de Putin sa nu-l streseze cat e in campanie pt. prezidentiale …si apoi mai aveau si oaresceva interese prin revolutiile arabe

    • „trebuia de asemenea raspuns cu incursiuni a aviatiei Nato in Rusia .” serios?

    • care incursiuni ale aviatiei rusesti? de ce vb aici? fantasmam sau ce? in plus ce trupe sa comaseze si unde? cine ii „cheama”? cine le permite trecerea? astea-s sf-uri. oricum la „fata locului” sunt trupe mascate ale ambelor parti (mercenari, din aia mascati fara insemne, etc). astia nu s-au dus degeaba acolo. trebuie doar sa dea foc la fitil. o sa fie nasol oricum.

      • @danny…chestia cu Blackwater..ai deplina dreptate danny.In mai bine de 40 de ani de ziarist niciodata nu am vazut o infocare asa derea si mincinoasa din partea principalelor canale de masmedia din SUA…scrie ziaristul Robert Parry in portalul Consortium News.Fluxul de stiri false in SUA produce exigente politice de ajutor militar pentru un regin ce sa instaurat in Ucrania prin rezultatul unei lovituri de stat.De aceasta forma-afirma Parry-toata aceasta propaganda mediatica ceincluie toata gama mediatica din SUA,de la Fox Neus pana la MSNBC si de la Washington Post,pana la The New York Time,nu este numai un exemplo de un ziarism mizerabil,dar la fel poate ameninta viata de multi ucraine-ni
        si pana viitorul planetei,explica ziaristul.

    • Serios vrei incursiuni ale aviatiei NATO in Rusia? Si consideri asta „raspuns diplomatic”? S-ar putea sa te duci cu o bata la o lupta cu pistoale. Atat vreme cat Europa e divizata (si este), Ucraina ..praf de stele, Ungaria – coada de topor si cine mai ramane in zona, nepregatita de un efort militar (asta asa, la limita) eu zic ca „precautie” trebuie sa fie cuvantul de ordine.

  7. NU cred ca Putin isi poate permite un razboi TOTAL cu Ucraina , nu cred ca populatia Rusa va accepta zeci de mii de victime doar pt a saticsface placerea de cuceritor a unui bolnav mintal!!

    • Poa vrei sa zici ca speri ca Putin sa fie f rece si sa calculeze extrem de atent costurile si benficiile .
      Populatia bine manevrata accepta multe.
      Ce amerlosii nu au acceptata ca Sadam era pe vine cu bombA? Sau ca avea arme de nimicire in masa cacalau si trebuiau neparat sa intervina? Sau ca trebe sa intervina petre tot sa „elibereze” tinerele ptr poza in chiloti de la pagina 5? Sau ca in Siria sprijina „lupta ptr eliberare” .. a cui ? A al Quaeda!!!

      Scuze cam asa stam cu sperantele lu’ matele. Imi este tare frica ca populatia rusa crede ca „elibereaza” fratii rusi (rusi rusi ca si malorusi adica ucraininei) de „fascisti” si altii asemenea. Mai pune si „puturosii ne datoreaza melearde” (deci se „recupereaza”! ) . Mai pune cestia ca „Novorossia e a noastra cucerita d errusi de la turci si tatari” su te rogf nu uita ca mai e o cestie sitirica cam incurcata :Kuevul este tatal Tuturor Rusiilor! A Rusi8ie Mici (ucraina) a Rusiei Albe(Bielorusia) si a Rusiei Mari (Velico Rusia adica Rusia muscaleasca) si ca toti tarii (inclus gemanici sau bastazri de polonezi) se dadeau urmasi a lui Rurik varegu din Kiev … si pricum rusu viseaza l;a Ruia ca fiind sirokaia i strasnaia (mareata si puternica esti patria mea! canta ei)

      Da stiu sunt cam acru. Insa adevarul este ca orice guvern , fie el democrat sau dictatorial are nevoie de sprijinul popular ptr a duce un rezbel!! Un rezbel ca lumea nu „scarmanarea” unei tari mici …. (na de o pilda SUA. Dupa Pearl Harbour au urlat „yellow bastrads” si au rupt lantu. In Vietnam se intrebau ce dracu cautam si ?! Soldati decorati isi aruncau decoratiile … )

      • Putin are nevoie de un conflict etnic cu morti care sa apara la stiri . Nu poate justifica un razboi cu ucrainienii doar pentru doua sedii preluate in forta de armata ucrainiana si pentru asta are nevoie de refugiati de familii cu copii care sa apara pe prima pagina a ziarelor si pentru asta are nevoie de un razboi urban in Donetk sau in Odesa.

        • Crezi prea mult intr-o anume propaganda „umanista” sau „civica” care zice ca bazdacii personali sunt determinanti.
          Putin nu ar nevoie sa apara la stiri . Poate aparea si altfel. Interesele sale sunt „geostrategice” nu … sa apara pe stecla si noi sa il comentam .

    • Rusia se va limita doar la teritoriile ucrainiene locuite majoritar de etnici rusi.Ma refer la zona de est a Ucrainei, limitrofa Rusiei.In aceste zone majoritatea populatiei civile de origine rusa va sprijini 100% Rusia si trupele sale eliberatoare.

  8. Si ce ar putea sa faca sa stea si sa se uite cum tara le este rupta in bucati ?
    Romania a facut fix asta de-a lungul istoriei a stat si s-a uitat cum au luat altii decizii pentru noi. De aia si suntem cum suntem azi, pentru ca suntem pasivi la ce se intampla cu tara asta.
    Natiuniile care lasa capul o iau in fund pe termen scurt,mediu si lung.

    Rusia nu este capabila economic sa sustina un razboi de durata cu nimeni si ukraina nu sunt chiar niste pampalai sunt niste salbatici ca si rusii.

  9. Blackwater versus Spetsnaz…pe cine pariați?
    Oricum de aici se lasă cu WW3…

    • Blackwater sunt un fel de BGS, la o scara mai mare evident, formata in mare parte din fosti militari, nu toti din unitatile speciale. Sa o compari cu Spetsnaz e o blasfemie.

      • Sa ne amintim cat de eficienti au fost spetsnaz in afganistan sau cecenia ? Nu prea s-au ridicat la nivelul legendei urbane…

        • Eh iarasi vedem cu ideologia activitatea unora . Ca nu a fost prea eficient Spetsznaz u prin Afghanistan si Cecenia ?! Hmm asa o fii ?! Poate ca da ca s au confruntat cu alt tip de razboi , dar cred ca eficienta lor mai ales in Afghanistan se poate compara cu a celor de la FS aflati in razboiul de prin Vietnam , nu ?! Oh si pe de alta parte nus cum se face da nu am auzit de misiuni atat de rasunatoare dar esuate ale baietilor de prin FS din state nato precum misiunea Bravo Two Zero , aia de prin Mogadishu , operatiune Red Wings . Asa ca sa o lasam mai usor cu cine afost sau nu eficient ca FS in vreun conflict . Fiecare are atuurile dar si problemele sale in functie de conflict/misiuni . Din cate stiu eu in cercul lor fiecare este vazuta ca un adversar redutabil .

      • Fii fara griji, „BGS”-ul de care zici nu este chiar BGS, si oricum este „just-a-cover”. In caz de nevoie se „inroleaza” in el si cine trebuie.
        La fel cum si in „baietii politicosi” din crimeea se stia cine sunt.

        Parerea mea, o sa iasa Big K-Boom, ca nu pare nimeni sa vrea sa dea inapoi. Rusii chiar nu au unde – au nevoie de un stat tampon, iar SUA isi permit – nu risca nimic.
        Important e insa si momentul. Rusia termina in 4-5 ani programele de inarmare. Se pare ca pana le termina va fi prea tarziu…

    • Stai linistit ca nu se ajunge la asa ceva.De aia sunt bagati in fata mercenari occidentali si voluntari de etnie rusa.Marile puteri isi rezolva problemele dintre ele doar prin intermediul lor si al masurilor economice.
      Este foarte posibil ca Rusia sa isi vanda gazul exclusiv doar pe piata asiatica, in special China, ceea ce va da mari batai de cap economiei europene si va cauza probeme sociale.

      • China stie ca are de castigat pe termen lung din cooperarea cu UE-US daca ar fi sa aleaga dintre UE-US si rusia

      • Amenintarea cu Rusii care o sa isi vanda gazul in China e penibil de superficiala.

        Cine il cumpara in China ? Trebuie mai mult de un „south stream” pentru a vinde gaz. Trebuiesc cumparatori (casnici sau industrie). Iar astia nu apar peste noapte.

        Rusia si Europa sunt legate una de cealalta in privinta gazelor. Cel putin momentan.

        In timp, da. China isi poate dezvolta industrie care sa foloseasca gazele din Rusia, Iar europa gasi alternative (daca vrea si poate). Parerea mea e ca pentru populatie se poate simplu: Incalzirea inapoi la CET, aragaz+cuptor electric. Si salut. Nu e capat de tara, Pentru industie se gasesc resurse: gaze de sist + import din alte surse.

  10. Normal ca rusii asteapta o provocare ca sa actioneze, dar ucrainienii nu au alta solutie decat o iterventie. Strategia: ‘noi nu raspundem la provocarii’ a fost aplicata in Crimeea si rezultatul s-a vazut. Chiar daca ucrainienii nu vor trage un glont rusii pot oricand (dupa ce isi vor intarii suficient pozitiile din acele orase) sa creeze un incident care sa justifice interventia (Ex: chiar daca nu ar fi picior de militar sau activist al maidanului in orasele de la granita se pot creea incidente, repetate, cu morti si raniti iar propaganda rusa va spune trebuie sa intervenim pt. ca autoritatile din de Kiev nu pot controla fascistii care impusca cetaceni rusi sau populatia civila).

    Daca vor sa isi pastreze teritoriile trebuie sa actioneze dar la modul inteligent, nu atacand cu armata frontal cladirile. Dupa care sa ocupe pozitii de aparare in oras fiind mult mai usor sa te aperi decat sa ataci. Vor fi incidente poate chiar lupte dar este singura modalitate.

  11. PAS CU PAS !

    „Analiştii militari de la Washington cred însă că armata rusă ar fi gata să ocupe oraşele Harkov, Lugansk şi Doneţk, din estul Ucrainei, apoi pe cele de pe litoralul nordic al Mării Azov, pentru a crea o legătură terestră între Federaţia Rusă şi peninsula Crimeea. ” ….Dupa aceasta etapa urmeaza ocuparea regiunii pina la Odesa si Transnistria , inclusiv Gagauzia si restul teritoriului pina la Delta Dunarii pentru a taia acesul Ucrainei la Marea Neagra …….in cel mult 3 luni avem rusii ca vecini linga Delta !!! ……. de fapt acestia au , printre alte obiective ale planuitului WW3 in care rusii se vad stapini peste toata Europa , o tinta limita mai indepartata : cucerirea strimtorilor Bosfor si Dardanele pentru a avea acces liber in Marea Mediterana . Pe de alta parte, planuiesc deja in colaborare cu chinezii un al doilea canal Panama . Alianta ruso-chineza va genera multe distrugeri in anii urmatori … Chinezii vor fi tsunamiul care va matura intreaga Asie sudica si Africa de nord de la est la la vest . Sete mare de petrol ieftin si gratis daca se poate .Ca daca americanii au invadat ,de ce sa nu poata si chinezii ?…. deh , fratia comunista reinviata !!!!! Cocorii rusi pe la nord si mistretii chinezi pe la sud vor sa-si dea o stringere frateasca la strimtoarea Gibraltar ! ….Vor apuca oare ?

    Pe de alta parte, noi romanii , nu avem nici un fel de garantii ferme externe occidentale ca nu vom fi invadati de rusi , unguri si bulgari intr-o noapte spre dimineata , cum zicea Arsenie Boca . In lumina ultimelor evenimente care dovedesc o apropiere din ce in ce mai mare a Ungariei si Bulgariei fata de Rusia , totul este posibil . Serbia este de mult o aliata a Rusiei . Nu au garantat tarile vestice semnatare ale acordului de la Budapesta integritatea Ucrainei si noi ne amagim ca americanii si restul UE se vor bate pentru Romania ….. Doar sa fii nebuin sa crezi asta !!!.. ” De ce ? Pen’ ce ?” cum zicea odata regretatul Constantin Tanase ….. 🙁 ….Acord NATO ? Hirtii in vint !!! Romania va fi o insula europeana pro-occidentala inconjurata de o maree rosie in flux . Temporar vor fi inghitite citeva teritorii : Dobrogea , o parte din Moldova noastra , o parte din Ardeal
    .Stiu ,viitorul nu se vede bine dar vom supravietui si de aceasta data .

    WW3 GAME

    SCAPA CINE POATE !!!

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/International/Rusia+se+pregateste+sa+ocupe+estul+Ucrainei+Romania+armata

  12. Foamea :). Daca ii inconjoara is ii lasa acolo-civilizat cu ziaristi cu tot. Daca vreti mincare iesiti si predati armele.

  13. Daca sunt baieti destepti, ukrainenii ii lasa acolo baricadati, ii inconjoara si ii lasa sa moara de foame. O sa iasa de acolo singuri dupa o luna. Altfel, razboi civil scrie pe ei si cam asta e planul Moskovei. Exclud interventia de tip Georgia pentru ca vestul creaza o presiune mult prea mare, iar Rusia nu e inca pregatita de asta. Mai degraba invadeaza sudul acestei tari, plecand din Tiraspol si Krimea spre Odesa dupa ce incepe razboiul civil. Asta cred ca poate sa fie sansa noastra sa recuperam teritoriile pierdute dupa al II-lea RM. Razboi civil, haos si o destabilizare care sa conduca la disparitia autoritatii legitime in Ukraina. Automat vor interveni nebunii aia din sectorul de dreapta si vor impune legea lor peste tot unde au acces, inclusiv in Cerauti si restul zonelor istorice romanesti. Cum rusii au ei grija sa-si apere minoritatile, nu cred ca au puterea si vointa sa le mai pese de noi. Se poate deschide fereastra/oportunitatea aparuta dupa revolutia bolsevica! Depinde de noi daca vom stii sa profitam sau nu asa cum am facut-o atunci!

  14. Asa se intampla daca nu faci nimic. Tot cred ca o mai buna solutie era, asa cuma am scris, sa ocupe, miltar, cladirilie din oras:
    „Krasnîi Liman” (27 km de Slaviansk)
    http://www.youtube.com/watch?v=YisHbCrft2k#t=13

    Slaviansk:
    http://www.youtube.com/watch?v=CJkfbumGbYA

    A se observa arma automata cu amortizor…
    http://timpul.md/articol/(criza-din-ucraina–live-text–video-update)-care-este-planul-ruilor–omulei-verzi-inarmai-au-aparut-in-doua-orae-din-regiune-donek-57885.html

    • spetnasz …… primavara rusa in actiune

    • Dmitry Tymchuk

      about an hour ago

      „According to the group, information resistance „, the current extremist campaign in the South-Eastern regions of Ukraine are initiated and managed by the network of focal points for the Intelligence Chief of STAFF ARMED FORCES of the RUSSIAN FEDERATION.

      Identified by the Russian GRU, script blocking and seizure of Ukrainian troops in the Crimea in March this year.

      Already, as we reported, the GRU team were removed from the Crimea in Rostov-na-Donu.

      The current stock is to capture as many as possible of the buildings of the local authorities and law enforcement agencies before 17 April, prior to the Geneva meeting by the representatives of Ukraine, the European Union, the United States and Russia to resolve the crisis in our country. According to the plan of the Russian side, it will allow Russia to claim a lack of control over the situation in Ukraine by the Ukrainian authorities, as well as its legitimacy in the eyes of much of the population.” (Translated by Bing)

    • imi plac comentariile 🙂 mai ales ala cu „navele nATIUNILOR aNTICRISTULUI tAMPE (SI) oRDINARE urmaresc amestecul in treburile interne ale rusiei” 🙂

      acum revenind…si ce ar putea sa faca rusii in legatura cu asta? cam ce fac si americanii in legatura cu crimeea…

  15. @dannyScuze greseli-le de scris…m-am facut un pic de lio pe aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *