In timp ca in Romania actele de coruptie se pedepsesc cu 1-2 ani si aia cu suspendare si doar din cand in cand, sau maximum 6-7 cu executare, in SUA si Grecia, actul de coruptie este privit exact asa cum este:
un cancer extrem de periculos pemtru siguranta nationala a acestor tari si este tratat ca atare!
In timp ce la noi primarii se plimba liberi, iar Adrian Nastase ne da lectii de morala, in SUA…
Corupție: 28 de ani ȋnchisoare pentru primarul demis din Detroit
Primarul demis al oraşului Detroit, Kwame Kilpatrick, a fost condamnat la 28 de ani de închisoare pentru implicare într-un vast sistem de corupţie în această localitate în faliment din nordul SUA.
Kwame Kilpatrick, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit vinovat, în martie, de 12 capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri publice, extorcare şi fraudă fiscală, după o anchetă federală asupra conturilor şi contractelor încheiate de primăria oraşului Detroit. De asemenea, 33 de persoane, printre care consilieri şi angajaţi municipali, au fost condamnate pentru că au participat la acest vast sistem de corupţie publică. Fostul primar a fost acuzat că a împărţit cu un subcontractant al oraşului comisioane în valoare de peste 83 de milioane de dolari, plătite de promotori pentru a obţine şantiere municipale.
Ancheta a mai stabilit că primarul ales în 2002 a cheltuit cu 840.000 de dolari mai mult decât valoarea salariului său şi că a deturnat fonduri ale diverselor asociaţii create pentru a-i ajuta pe locuitorii oraşului. “În această caz nu este vorba atât de o condamnare a unor acte din trecut, cât despre schiţarea unui nou viitor pentru oraş”, a declarat procurorul Barbara McQuade. “O asemenea pedeapsă îi va descuraja pe alţi oficiali să fure poporul şi va atrage servitori cinstiţi ai statului’, a adăugat ea, potrivit Mediafax.
Supranumit “primarul hip-hop”, din cauza unui mic diamant pe care îl purta la ureche, Kwame Kilpatrick a fost constrâns să demisioneze în 2008, după condamnarea sa la patru luni de închisoare pentru sperjur. Edilul a minţit pentru a-şi ascunde o relaţie adulteră cu principala sa consilieră în cursul unui proces pentru concedierea abuzivă a trei poliţişti, care a costat oraşul 8,4 milioane de dolari. Cei trei funcţionari au fost concediaţi după ce au anchetat organizarea unei petreceri la reşedinţa sa oficială.
Grecia
Un fost ministru grec a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru acte de corupţie
Fostul ministru socialist grec Akis Tsohatzopoulos a fost condamnat luni, de o instanţă din Atena, la 20 de ani de închisoare pentru spălare de bani în cadrul unor contracte pentru achiziţionarea de armament, după un proces care a durat câteva luni.
Cu toate acestea, în contextul vârstei de 73 de ani, Tsohatzopoulos, primul politician judecat în ultimii ani pentru acte de corupţie, va ispăşi doar o cincime din pedeapsa privativă de libertate. Tsohatzopoulos, aflat în arest preventiv de doi ani în penitenciarul Korydallos din Atena, este perceput de către opinia publică din Grecia drept simbolul corupţiei unei clase politice responsabile de grava criză financiară.
Sentinţa pronunţată luni seară intervine după ce politicianul a fost găsit vinovat de o fraudă de şase milioane de euro provenind din mita oferită pentru un contract de achiziţionare a unor vehicule militare.
În afară de Tsohatzopoulos, alte 16 persoane, inclusiv soţia lui de origine germană şi fiica, au fost condamnate, pentru complicitate, la pedepse cuprinse între şase şi 16 ani de închisoare cu executare. Excepţia o face fiica fostului ministru, Areti, condamnată la 12 ani de închisoare cu suspendare deoarece are în grijă trei copii.
Cat a primit Victor Babiuc?! Dar Oprescu, este el in percilo sa fie arestat si condamnat?!
Singula solutie e sa puneti baionetele (care e comanada militara?)
din pacate aici nu cred ca ar functiona pedeapsa cu moartea si mai degraba executia famililor celor corupti. Vreo 2-3 famili „distruse” si totul ar fi in regula. Suna sadic dar ar functiona
„BAIONETA LA AAAARMA!”
Pai la noi Antena 3 l-ar fi facut praf pe procurorul care a indraznit sa dea un exemplu cu o pedeapsa menita sa-i descurajeze pe altii. Clar – procuror Obamaist si dosar politic frate…. Kilpatrick detinut politic. SUA stat politienesc. Free Kilpatrick! 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=285OKea14Sc&oq=bag%20pu&gs_l=youtube..0.5j0l4j0i5l5.224158.229400.0.231083.6.6.0.0.0.0.120.636.2j4.6.0.eytns%2Cpt%3D-30%2Cn%3D2%2Cui%3Dt.1.0.0…1ac.1j3.11.youtube.b9kH2uTg3ZU
Solutia la noi….ar trebui sa facem precum spun cei de la Mafia
ADEVĂRAT!!!
„AȘ VREA SĂ ZBOARE, STICLE INCENDIARE,
SÂ SPARGĂ ASURZITOR GEAMURI GUVERNAMENTALE,
CĂ AȚI LĂSAT BATRÂNII FĂRĂ ALINARE,
ȘI AȚI ADUS PROFESORII ÎN PRAG DE DISPERARE… ”
cea mai adevărată radiografie a societății românești…
PUMNUL SUS !!!
Incepeti sa pareti ce nu trebuie sa fiti intr-o democratie! =))
La nivel macro din puctul meu de vedere este doar un exemplu ca cei mai mici nu trebuie sa bage mana la sacul cu ciolane. Toata america fura din intreaga lume legal si unu’ mai mic care s-a prins cum merge treaba este ostracizat. Vax albina.
La nivel mai mic arata maselor ca se face dreptate si ca sistemul actual merita in continuare promovat. Vax de 2 ori albina
La nivel de constiinta individuala un hot este prins cu mana in sac si bagat in puscarie deci sistemul este greoi dar relativ eficient deci merita inca o serie de voturi. Vax propolis puca matca.
PS. Da bine pentru un sistem democratic sa mai prinda cativa gusteri cand furnicile se prind ca matca da zahar in loc de miere pe timp de iarna.
PPS. Si eu as vrea ca sistemul sa functioneze ca la carte insa istoria arata ca orice ideologie se transforma in plutocratie. In definitiv nu trebuie sa furi, statul uraste si pedepseste competitia.
Orice civilizatie s-a cladit pe fapte sumbre…executarea clasei poitice cu tot cu familii ar face societatea sa se civilizeze.
Ceva de genul comunei franceze? 😀
Alta sansa de indreptare a societatii romanesti in urmatorii 20 de ani nu vad….;(
* domnule si cine se ocupa de executii ?
DNA ? (cati pdl de vaza au fost condamnati , solomon e un traseist ..)
SERVICIILE ? angajati marunti sunt rupti de rate pe la banci iar sefi sunt numiti politic
LA CATA CORUPTIE INCOMPETENTA SI NEMERNICIE E LA VARF ASTA NE MAI
LIPSEA SA AIBA DREPTUL DE A CONDAMNA LA MOARTE !
* cum bine zicea gsg9 se va intampla ca anii 50 o sa vina altii lihniti si o sa ii bage la
puscarie pe nemernicii astia cu famili cu tot …. dar mai e pina atunci .. nu putem
dezvolta subiectul fiindca oficial comunismul a fost condamnat …
* dar pina atunci se poate face ceva impotriva ” interlopilor ” se da o lege care sa oblige organele statului ca la abateri ” marunte ” gen batai in trafic sa faca control fiscal neanuntat inclusiv la rudele de gradul 1 …..
Mde da poa acolo au avut si probe …
Vrabia Mihai viteazu..mda da…cand o zbura porcul!
Fara un nucleu determinat ca…Legion…aaa comunistii voiam sa zic, nu se face.
Tot mai bine glontul ca in China … Coruptia omoara lent si eficient milioane de oameni cu vorbe frumoase. Este cea mai parsiva otrava, iar cei care o raspandesc sunt cei mai veninosi serpi.
Ultima oră:
Guvernul a reuşit să vândă CFR Marfă !
Investitorii au venit cu căruţele şi bomfaierele să-şi ia achiziţia.
E mai rau decat pe vremea fanariotilor. E timpul pentru o mica baie. S’aude STS?