BRUXELLISTAN, CAPITALA EURABIEI
(acest articol a fost publicat pe 19 martie, adica sambata, cu trei zile inaintea atentatelor de astazi)
Cum spuneam si in titlul, poate ca europenii isi merita soarta de prosti ce sunt, in conditiile in care au primt de mila sute si sute de mii de arabi, fugariti de saracie si bataie din tarile lor, dar care arabi odata ajunsi aici (si tratati omeneste) ne-au impus noua (care-i primisem si hranisem de mila) cum sa ne traim viata… (nota GeorgeGMT)
Molenbeek
Statul Islamic are capitala și cartierul general la Raqaa, în Siria. Și școlarii știu acum lucrul acesta. Cu excepția celor din serviciile secrete europene, puțini știu însă că Statul Islamic are un cartier general și în Europa, la Bruxelles, în cartierul Molenbeek, la nici doi kilometri de sediul Uniunii Europene. De aici au plecat cei 8 teroriști, care au ucis pe 13 noiembrie, la Paris, 132 de oameni și aici s-a refugiat vestitul Salah Abdeslam – singurul terorist care a scăpat.
De altfel, imediat dupa Bataclan, Sindicatul Polițiștilor Francezi (SPF) a pus degetul pe rană, cerând ca Molenbeek să fie plasat sub tutelă europeană, deoarece este, spunea comunicatul, “cartierul general al Statului Islamic în Uniunea Europeană.” Constare corectă, dar propunerea nu constituia decât un paliativ, dacă nu era pusă sub supraveghere și Belgia – țară care a furnizat, raportat la numărul populației, cel mai mare număr de jihadiști, Statului Islamic și Europei. Însă a pune Belgia sub monitorizarea UE, în scopul eradicării terorismului islamic, este același lucru cu a pune o gașcă de nebuni, for tutelar la un ospiciu.
Pentru că Belgia nu a făcut altceva de-a lungul timpului, decât să aplice cu consecvență politica UE în materie de imigrație musulmană, multiculturalism și comunitarism etnic și religios. Imigrația masivă și necontrolată a fost promovată și încurajată de sus, de la nivel guvernamental, Belgia cunoscând în ultimii 15 de ani un adevărat șoc imigrațional, social și cultural, peste 1 milion de musulmani intrând într-o țară cu 10 milioane de locuitori. Așa se explică de ce, la ora actuală, aproape jumătate din populația Bruxelles-ului este formată din musulmani. Regruparea familiilor (circa 50% din imigrație), căsătoriile false, legalizarea clandestinilor, dobândirea cetățeniei pe baza unei simple dovezi de reședință, generozitatea sistemului de ajutoare sociale (sute de jihadiști au continuat să beneficieze de ele, în timp ce ucideau în solda Statului Islamic, în Siria și Irak !), au transformat cartierele Molenbeek, Forest, Schaerbeek, Jette, Ixeles, Saint Josse și Saint Gilles în teritorii ale Islamului, care seamănă azi mai mult cu Kandahar sau Mogadiscio, decât cu niște localități europene.
Adevărate laboratoare, în care politica de ingineria socială promovată de socialiștii și ecologistii belgieni și-a definit utopia și și-a proclamat falimentul. Ani de zile, politicienii, presa și intelectualitatea belgiană au cultivat mitul “traiului împreună” și al “diversității multiculturale”, Bruxelles-ul și casbah-urile sale fiind evocate ca exemple de urmat, cu toate că puținele voci raționale vorbeau despre “Mollahbeek” și calificau Bruxelles-ul drept un Waterloo al politicii de stânga.
Molenbeek – Saint- Jean l-a avut primar, timp de 20 de ani, pe socialistul Philippe Moureaux, timp în care și-a pierdut nu numai numele incorect politic, “Saint Jean”, ci și pe toți locuitorii de origine belgiană. A devenit astfel o “no go zone”, un pământ al islamului, populat în totalitate de magrebieni și turci – noul “proletariat” și electorat al lui Philippe Moreaux și al Partidului Socialist. Vestit pentru inițierea și susținerea legii “contra rasismului și xenofobiei” (1981), lege adoptată în perioada când era ministru al Justiției și reformelor instituționale, odată ajuns primar, Philippe Moreaux a finanțat asociațiile musulmane și constructia de moschei (50 numai în Molenbeek), a pus la dispoziția școlilor coranice (madrassa) locațiile publice și a promovat pe listele electorale ale socialiștilor atât predicatori ai islamului salafist, cât și oamenii de încredere ai traficanților de droguri. Mohamed Abdeslam, fratele mai mare al lui Salah Abdeslam, s-a numărat printre membri cabinetului său. Urmându-i exemplul, Partidul Socialist își editează azi manifestele electorale în urdu, arabă și turca, iar la nivelul Bruxelles-ului peste jumătate din candidații săi sunt musulmani. În 2010, Moureaux a divorțat, iar în 2011, la 72 de ani, s-a căsătorit cu marocana Latifa Benaicha (35 de ani), o colaboratoare a ministrului bruxellez, Charles Picque.
Așa a adevenit Molenbeek, dintr-o zonă urbană model, un cartier în intregime musulman, un fief al islamului radical și o placă turnantă a traficului de droguri. Un Afganistan in miniatură. Sub conducerea socialiștilor și a ecologiștilor, celelalte cartiere i-au urmat exemplul, în aplauzele unanime ale establishmentului politic și indiferența abulică a belgienilor. Totul s-a întâmplat, repet, la câțiva pași de sediul Uniunii Europene, într-o țară ce a trimis-o în Parlamentul european pe Mahinur Ozdemir, nu numai prima deputată europeană cu hijab, ci și o mare suporteră a dictatorului islamist, Recep Erdogan. O țară al cărui ministru de interne a tratat plecarea jihadiștilor belgieni în Siria și Irak dintr-un unghi umanitar, prezentându-i drept victime ale societății, când ei erau doar niște teroriști periculoși, și care a facilitat reîntoarcerea din Siria a unui jihadist, pentru ca soția acestuia “să poată naște în condiții bune”! O țară ca un ospiciu.
În aceste condiții, era normal ca Bruxelles-ul – dopat fiind cu un drog letal, obținut prin sinteza dintre negarea realității și multiculturalism – să “sărbătorească”, în genunchi, reîntoarcerea de la jihadul din Franța a fiului său iubit, Salah Abdeslam. Zile întregi metroul nu a circulat, iar creșele, grădinițele, școlile și universitățile au rămas închise. La fel și marile centre comerciale, sălile de sport, piscinele, sălile de cinema, teatrele și muzeele. Întâi s-a anulat meciul de fotbal cu Spania, după aia etapa de campionat, iar când s-au anulat sărbătorile Crăciunului si ale Anului Nou, bruxelezii, care au stat mult timp închiși în case, s-au gândit că se vor revanșa postind de Ramadan. S-au înregistrat pierderi economice imposibil de calculat. Bruxelles-ul a fost umilit, dar era fericit: Islamul dobândise o mare victorie. De aia nu s-a înregistrat nici cel mai mic semn de mânie sau de revoltă, iar sentimentul de indignare a lipsit cu desăvârșire. Chiar și atunci când Salah Abdeslam a scăpat, iar, de urmărirea poliției, pentru ca aceasta nu are voie să facă percheziții în timpul nopții; nici chiar atunci când este vorba de terorism!
Marți după amiază, în casbah-ul Forest din Bruxelles, o operațiune mixtă a polițistilor belgieni și francezi a fost întampinată de gloanțele teroriștilor islamiști. Era a o suta operațiune de acest fel, din ultimele 4 luni. Patru politiști au fost răniți ușor, iar islamistul algerian Mohamed Belkaid – aflat ilegal pe teritoriul Belgiei, dar condamnat pentru furt în 2014 – a fost ucis de un lunetist. Alți doi teroriști au scăpat! S-au găsit arme, muniție și un steag al Statului Islamic lângă cadavrul lui Mohamed Belkaid. Primul ministru, Charles Michel, a cerut miercuri belgienilor, deși nu era nevoie, “să-si pastreze calmul și sângele rece”.
Vineri, după 126 de zile de urmărire, Salah Abdeslam a fost prins, după un puternic schimb de focuri, într-un apartament dintr-un imobil situat chiar în mijlocul Molenbeek-ului – cartier în care a crescut și a locuit. La aflarea veștii capturării eroului local, tineri musulmani, toți locuitori ai cartierului și adepți ai Statului Islamic, au atacat cu pietre forțele de poliție!
În condițiile în care Comisia Europeană, Angela Merkel, lideri europeni marcanți, precum și oligarhia media și patronală sprijină necondiționat invazia imigrațională, considerând-o o șansă pentru Europa, deși aceasta a intrat sub tutela Islamului, mulți europeni își manifestă ingrijorarea, neștiind ce le rezervă viitorul. Pentru cei curioși și nelămuriți, un singur sfat: cine vrea să cunoască viitorul Europei, nu are decât să se uite atent la prezentul Bruxelles-ului.
Sursa: bogdancalaheri.com
https://fr.wikipedia.org/wiki/Philippe_Moureaux
Iar belgienii, care au fost „in priza” imediat dupa atentatele din Paris, si-au luat-o in barba pe mana lor. Stiu ca va veni, stiu ca l-au prins pe retardatul ala, stiau ca ciuhabii sunt revansarzi, asadar ce-au asteptat?!
Si daca n-au asteptat, desi stiau de unde va veni lovitura, stiau si cartierul, rezulta ca sunt macar la fel de inepti precum colegii lor din Franta, alta gasca de impbrbi care nu stiu nici macar cum se ia cu asalt o pozitie fixa, adica o amarata de bacanie…
Care „dintre noi” aici pe blog vocifera acum cateva zile ca autorul acestor articole e…”nazist”? Chiar am o scapare…
domnul neamtu tiganu ,daca nu ma insel!
Cred ca da 🙂
Recunosc, si imi mentin opinia, de altfel il „cunosc” de mai mult timp, incearca sa profite de o tragedie pt. a-si semana angoasele.
Chiar si-n acest articol, in mare parte adevarat, v-am spus ca am vazut cu ochii mei cartierul si am fost socat, autorul incearca sa manipuleze. Incearca sa spuna ca socialistii ar fi fost autorii sistemului, incearca sa dea vina pe un biet primar, un primar idiot, fie vorba intre noi. Nu numai socialistii sunt vinovati, e prea ieftin sa gasesti acarul Paun, e o problema de sistem, de cultura europeana, cultura generoasa care, iata, se razbuna.
Parerea mea e ca toti politicienii aflati de-a lungul timpului la butoane au aceeasi vina. Sa nu uitam ca draga noastra Merkel e conservatoare, s-ar putea spune chiar un pic de dreapta. Si sa nu uitam ca politicienii exprima vointa poporului.
Sa nu uiti Darie ca-n Germania primii musulmani au fost invitati si primiti cu flori de populatie, era o lipsa acuta de forta de munca si de barbati, dupa razboi. Daca adaugam si chestii mai vechi, coloniile, sau mai bagam ceva istorie vedem cit de complicata e chestia si cit de mult se intinde.
Corect – si in Olanda la fel. Chiar statul olandez a organizat in anii 60 migratia masiva a marocanilor si antilienilor pentru sustinerea cresterii economice cu mina lor de lucru ieftina, si care acum fac ca 70 % din populatia marilor orase olandeze sa fie practic extra-europeni.
Nazist nu este, dar un mare prostovan desigur. Molenbeek o „no go zone” ? Traiti-iar familia Kir Calaheri, dar am fost pe acolo pe 4 martie. Am si facut ceva pasi pe jos pana la un magazin cu specialitate in SCUBA sa-mi cumpar ceva. Se vad destule dame cu cearsaful in cap, dar sa zici ca acest cartier este o „no go zone” nu relflecta realitatea. Scharbeek o alta „no go zone”? Yo zic ca o sa gasesti mai multi romani pe acolo decat arabi sau turci.
Romani in Molenbeek?1 Or fi da io n-am auzit sa fie asta unul dintre cartierele lor favorite. In general romanii cu treaba prin Bruxelles nu sunt amarasteni ci oameni cu slujbe destul de bune…
Ba am un amic bun, fost politist in Bruxelles, care spunea si el ca au probleme cu arabii din acel cartier si cu arabii in general.
Da ca sa fiu absolut sigur i-am trimis un mail sa ma lamureasca.
Recunosc, si imi mentin opinia, de altfel il „cunosc” de mai mult timp, incearca sa profite de o tragedie pt. a-si semana angoasele.
Chiar si-n acest articol, in mare parte adevarat, v-am spus ca am vazut cu ochii mei cartierul si am fost socat, autorul incearca sa manipuleze. Incearca sa spuna ca socialistii ar fi fost autorii sistemului, incearca sa dea vina pe un biet primar, un primar idiot, fie vorba intre noi. Nu numai socialistii sunt vinovati, e prea ieftin sa gasesti acarul Paun, e o problema de sistem, de cultura europeana, cultura generoasa care, iata, se razbuna.
Parerea mea e ca toti politicienii aflati de-a lungul timpului la butoane au aceeasi vina. Sa nu uitam ca draga noastra Merkel e conservatoare, s-ar putea spune chiar un pic de dreapta. Si sa nu uitam ca politicienii exprima vointa poporului.
Sa nu uiti Darie ca-n Germania primii musulmani au fost invitati si primiti cu flori de populatie, era o lipsa acuta de forta de munca si de barbati, dupa razboi. Daca adaugam si chestii mai vechi, coloniile, sau mai bagam ceva istorie vedem cit de complicata e chestia si cit de mult se intinde.
Da, dar… textele care au la baza multiculturalismul, egalitatea, corectitudinea politica, etc sunt in mare de sorginte socialista. Iar lipsa de reactie la criza actuala este doar netrebnicia unor politruci incapabili sa ia decizii dure.
George, nu am suficienta cultura politica sa te contrazic, cred insa ca tezele frumoase, multiculti, egalite, fraternite, corect politic vin de mai departe, vin pe undeva din WW2, o reactie violenta cumva la rasism nu sunt specifice socialistilor, chiar daca ei au fost cei mai asurzitori.
E extrem de periculos in situatia asta sa-ncepem sa spunem ca numai socialistii sunt de vina si la fel e de periculos cind vezi ca anumiti extremisti incearca sa profite de aceasta situatie.
Desigur e nevoie de masuri ferme, categorice, independent de ideologie, e nevoei de masuri practice.
Ca sa fiu corect pana la capat, ar fi dovada de ipocrizie din partea mea sa sutin ca doar partidele de stanga sunt vinovate; cu toii suntem vinovati, remarc doar ca aceste teze au mai multa legatura cu stanga post ww2 decat cu dreapta liberala.
Prostia asta cu egalitatea in orice conditii a inceput pe la sfarsitul anilor ’60….
„Incearca sa spuna ca socialistii ar fi fost autorii sistemului,”
socialistii chiar sunt autorii sistemului gogule the welfare state, tot ce inseamna UE sunt la baza a unor idei socialiste vechi.
„Sa nu uitam ca draga noastra Merkel e conservatoare, s-ar putea spune chiar un pic de dreapta.”
Faptul ca e cucoana dintr-un partid de dreapta nu inseamna ca nu poate sa ia masuri de stanga. Ceea ce si face si le mascheaza sub cuvantul umanitate.
Nu e nimic complicat e foarte simplu. Cucoane si politrucii de azi sunt niste idioti ce traiesc in niste bule izolati de problemele reale ale oamenilor.
Iar musulmanii astia sunt niste salbatici tribali ce traiesc dupa un cult al mortii si isi transmit toate ideile de ura rasiala si religioasa prin bombe.
Autorul welfare state a fost Bismark…numai socialist nu a fost omul ala. Legile Sociale promulgate de Bismark in 1883 iti spun ceva? Dar dermenul staatssozialismus? De asemenea conceput de Bismark.
si Krupp a fost socialist, a facut gradinite, scoli, asigurare de sanatate, locuinte pt. múncitori dar a facut-o si pe Dicke Berta, unul din cele mai mari tunuri al vremii.
E greu cu istoria..
Stimate domn, madame Merkel a uitat cam repede in ceea ce credea in tinerete. Din Stasi si socialism cu chip „uman” de tip sovietic, a schimbat repede placa caci asa fuse ordinul. Sa crezi ca e conservatoare cand ea a trait si respirat atatia ani intr-unul dintre cele mai dezumanizante sisteme din istorie inseamna ochelari de cal si chiar negri precum purta Ray Charles in ceea ce inseamna politica. Cei 7 ani de acasa si educatia formeaza baza caracterului omului definitivat cand devine adult. Merkel este modelul perfect de om nou creat in comunism…nu are mama, nu are tata, nu are patrie si nici natiune. Exact teoriile anarhice sustinute de Lenin, Trotski si Stalin sunt acum rafinate si prezentate fraierilor prin prisma political corectness-ului, sustinut de catre mass-media obedienta. 1984 orwellian in toata splendoarea lui.
Domnu Reis,
1. nu o simpatizez, nu-i iau apararea si nu am votat-o pe Merkel.
2. vrei nu vrei, face parte si conduce un partid conservator crestin, de dreapta.
3. Merkel nu detine puterea absoluta, aici nu e dictatura, indiferent de educatia ei e obligata sa se-ncadreze in politica partidului, in politica guvernului impreuna cu partidul centru-stg. de coalitie.
4. vrei nu vrei, cursul partidului, repet al partidului, nu al lui Merkel, in problema refugiatilor e asa cum il stim cu totii.
De altfel, discutam pe linga subiect, tema e terorismul islamic, islamicii au invadat Europa cu mult inainte de era Merkel, cei mai multi au venit invitati de ex. din Algeria sau Turcia din motive pur economice, nevoia de forta de munca. E absurd sa vad ca fiecare partid, fiecare ideologie condamna vehement actele teroriste si se vad confirmate in politica pe care o duc, criticind rivalii. In acest mod nu se va putea face absolut nimic.
Concluzie, nu numai socialistii sunt vinovati, nu numai conservatorii, nu numai ecologistii ci toti impreuna, fara sa uitam electoratul.
Adevarat: asigurarile sociale, concediul platit, ziua de munca de 8 ore, etc, sunt masuri 100% capitaliste si au legatura cu crestrea inteligenta a productivitatii muncii. Socilaistii n-au creat nimic palpabil, numai slogane.
Sper ca ai inteles ca chestia cu Krupp a fost o ironie!
Welfare state e un concept ce spui tu este unde a fost prima oara folosit cuvantul.
Daca e sa intram in detalii defapt e la 1870 cand apare statul social ca si cuvant. Politicile implementate de bismark sunt fundatia legilor de protectia a muncii ca urmare a industrializarii statului.
Welfare state de azi este complet altceva si este modelul de stat folosit in tarile nordice aka „modelul Nordic” care promoveaza mobilitate sociala prin diverse forme de ajutor social.
Daca ar vedea bismark statul social de azi ar face infarct de 2 ori.
Modelul Nordic nu mai exista de la inceputul anilor 1990. The Nanny State a murit de mult. Faptul ca statul iti subventioneaza anumite lucruri asta se bazeaza pe faptul ca platesti niste impozite care trebuiesc justificate. Daca publicul nu ar vrea asa ceva, fii sigur ca i-ar vota afara pe actualii politruci care mentin sistemul. Lasa-l pe Bismark sa se odihneasca in mausoleul lui de la Friedrichsruh…asta cu ce ar crede ele despre statul social de astazi face parte is daca, si iar parca…traim in alte vremuri si avem alte prioritati decat Herr Bismark avea la vremea respectiva.
domnu Robi, nu ma numesc Gogu!
Mi-e teama ca nu vorbim aceeasi limba, apropos, am un repertoriu teribil de bogat de injuraturi!
logic ca nu vorbim aceeasi limba. tu vorbesti din ziare eu din kenneth waltz si barry buzan.
poate ne explici cum politica de primire a imigrantilor e una conservatoare, hai ca vreau sa rad
@robi
Ce treaba are Kenneth Waltz cu ce vorbesti tu despre socialism?
Scharbeek nu Molebeek.
romulani adica…
O singura precizare referitoare la acest comment si la articol : nu mai confundati (chiar si la mod generalist) toti musulmanii cu arabii!!! Nu mai folositi acest termen deoarece sunt convins ca stiti ce natiuni/grupuri de indivizi sunt definite de termenul ”arab”. Sirienii, irakienii, magrebienii, libanezii, etc nu sunt arabi. Ca sunt o urmare a amestecului de populatii si a cuceririlor musulmane realizate de catre arabii plecati din peninsula arabica incepand cu anii 600, este corect, dar a defini toti locuitorii orientului mijlociu drept arabi nu este corect din nici un punct de vedere.
Toti cei descrisi de tine se denumesc ei insisi cu termenul „arab”.
Musulmani nearabi din zona apropiata noua: turcii, kurzii, iranienii, o parte din albanezi si bosniaci, cetateni din foste republici sovietice si din caucaz…
Aberare cu talent ” romanii cu treaba prin Bruxelles nu sunt amarasteni ci oameni cu slujbe destul de bune…”.
Cand vei vedea despre cine vorbim, iti vei schimba parerea.
In cea mai mare parte articolul este corect. Singura inadvertenta ar fi legata de Ixelles care totusi nu este un cartier arab. Am trait un an in Bruxelles, am in continuare cativa prieteni acolo, deci pot sa vorbesc in cunostinta de cauza.
Molenbeek sau Saint-Josse-ten-Noode probabil nu sunt no-go-zone-uri pentru tine ca barbat la prima ora a diminetii. Daca insa esti fata singura si incerci sa treci pe acolo seara, probabil ai sa descoperi o alta lume.
Distractiv, am o amica ce a simtit pe propria ei piele multiculturalismul in urma cu cateva luni. Mergea seara pe o strada luminata si destul de circulata in Scharbeek si vorbea la telefon. La un moment dat a incasat un pumn din spate in ceafa si cat era ea de angajata a Comisiei Europene tot a picat pe jos si a ramas fara telefon, un iPhone destul de nou. Nu mai spun ca acum nu mai locuieste in Scharbeek ci s-a mutat in Woluwe.
Si iarasi destul de distractiv, daca inainte era foarte pro-refugiati vad ca de atunci a devenit cam retinuta in ce priveste acest subiect. Probabil ca multiculturalismul e ok pana cand primesti primul pumn in cap.
Si da foarte multe zone din Bruxelles sunt no-go-zone, mai ales pentru femei singure. Prin comparatie cu Bucurestiul, un cartier precum Rahova este cu multe ordine de marime mai sigur pentru o fata singura, mai ales seara.
Ce s-a intamplat in timpul actiuni politiei de al aresta pe Salah Abdeslam?. A fost atacatat de tineri care il considerau un erou (evident media a cam uitat sa scrie despre detalii astea) si a fost nevoie de interventia „jandarmeriei” si a cainilor special antrenati (cainii si musulmanii nu prea se impaca) sa imprastie grupurile de tineri care incepusera sa se adune.
„Tensions were sparked after young people from the troubled area started declaring their support for their “hero” Abdeslam, according to a witness.
Video footage of the incident shows large crowds in the road where the dramatic terror raid took place, with shouts heard before objects are thrown at officers.
Stones were also reportedly thrown at police, according to French media.
In January three journalists were attacked when they tried to interview family members of Chakib Akrouh, the suicide bomber who blew himself during a police raid in Saint-Denis, Paris, after the November attacks.
Earlier this year clashes broke out between young people and soldiers who were patrolling a metro station in Molenbeek, according to Belgian media.
”
Cam arata a zona „no go”.
//
Si ca sa vezi unui dintre presupusii teroristi sinucigasi de ieri era cunoscut autoritatilor pt. …. activitati conexe terorismului. Devine din ce in ce o gluma mai prosta capacitatea autoritatilor belgiene si franceze de a indeplini o activitate care cere competente destul de reduse, urmarirea celor care au legatura cu terorismul (desi probabil legismatia si resursele au si ele contributia lor negativa). Despre identificarea unor posibil teroristi deja cam scriem SF (totusi cred ca ar fi fost foarte eficiente in a aresta pe cineva care nu ar fi fost CP, cam asta este nivelul).
„…cainii si musulmanii nu prea se impaca…”
Ciobanestii aia Malinois cica „sunt programati genetic” sa urasca „brown people” (si alte nuante mai inchise)
ne intrebam de ce astfel de atentate teroriste?
Pentru ca EUROPA este condusa de niste oameni care au provocat populatia din ORIENT.
Acum… domina in EUROPA, EGOISMUL si Dorinta dupa BANI, cat mai multi bani, sacrificandu-se principiile crestine ale continentului.
se tot vorbeste de DREPTURILE MINORITATILOR dar nu se vorbeste niciodata de DREPTURILE MAJOTRITATII. Pentru ca acestea sunt sacrificate.
POPULATIA MAJOTRITARA este SACRIFICATA, incalcanduli-se drepturile.
DEMOCRATIA = DREPTURILE OMULUI.
Acum in Europa nu mai e democratie. Este DICTATURA. Drepturile parintilor nu mai sunt respectate, drepturile familiei sunt calcate in picioare, drepturile crestinilor sunt limitate.
Daca mai zic inca odata ca EUropa este aici in starea asta… pentru ca este condusa de „umanisti” sariti iarasi in capul meu… Dar astea sunt consecintele unor oameni de acest gen, care conduc tara.
si domina SETEA dupa AVERE (care nu este un principiu crestin)
NU SUNT DE ACORD cu afirmatia din articol… ca i-am primit in Europa ca ni s-a facut mila de ei.
ADEVARUL este altul. I-am primit in Europa pentru forta de munca ieftina. (tot banii sunt la mijloc) adica sa munceasca ieftin, pentru marile brand-uri europene, ca acestea sa faca profit cat mai mult.
DE CE NU AU FOST INTEGRATI Arabii (musulmanii)?
Simplu: salarii mici, traiesc destul de greu i n Europa. Sunt un fel de SCLAVI ai sec 21.
…………………………………………………
POLITICIENII astia in loc sa motiveze natalitatea, in Europa, prefera sa primeasca imigranti. farra sa fie trecuti prin nici un fel de filtru.
Abia acum se face filtrarea, in GERMANIA. si cei din VEST vor opri intelectualii (ingineri, profesori, meseriasi) iar in EST vor trimite restul lumii.
DACA PRIMEAU acum doar CRESTINI SIRIENI si CRESTINI IRAKIENI, acestia fiind omorrati cu sange rece, inclusiv copiii lor sunt decapitati in SIRIA, lucrurle ar fi stat altfel.
Ar fi fost mult mai usor de integrat.
Dar aici e vorba de BANI. cheltuie MILIARDE DE EURO cu refugiatii. Pentru ca au scapat lucrurile de sub-control’
Nu este totul vina europenilor, in afara de decizia de a-i aduce din mediul lor cultural intr-un mediu strain si a le da automat mijloacele de existenta, eliminand orice impuls de a se asimila.
Acestia sunt factori agravanti, dar cel mai important lucru este ca asimilarea oricum nu functioneaza foarte bine. Se vorbeste acum de stresul migratiei transculturale, care are loc si daca te nasti in tara respectiva, si efectul asupra persoanelor slabe de inger si de caracter.
O parte semnificativa dintre cei care fac atacuri teroriste sau sunt implicati in astfel de activitati sunt oameni care, pana sa indeplineasca fapta, ar fi fost considerati asimilati. Uita-te in SUA: maiorul Nidal Hassan era un neadaptat marginalizat care traia in penurie si fara respect? Era maior in armata SUA! Dar Syed Farook din San Bernardino? S-a nascut in SUA, s-a dus la scoala, a terminat o facultate, lucra pentru guvern, salariu ca lumea, colegi primitori… tot tacamul la care ar putea aspira un om decent ca sa se considere ca facand parte din middle classul implinit cu American Dream. Si ce a facut? Si-a tras nevasta pakistaneza crescuta in Arabia Saudita si a omorat 14 oameni. Terorismul printre imigranti si membrii generatiilor a doua, a treia, a patra, nu este un rezultat, ci un simptom al incompatibilitatii fundamentale intre culturi si identitati pentru persoanele obisnuite (se gasesc mereu exceptii, oameni f usor de asimilat, care ar trebui identificati si ajutati). Rezultatul acestei incompatibilitati este un stres in crestere care poate fi calmat numai de prezenta intr-un stat sau formatiune politica care adera exclusiv la preferintele tale culturale. Europenii sunt o exceptie la aceasta realitate umana – si nu o exceptie integrala, ci doar ca procent din populatie care sa poata impune aceasta preferinta intregului grup.
Cand a uitat Europa aceste adevaruri fundamentale, axiomatice, cunoscute pana acum 75-100 de ani? Sunt porniri care au fost analizate intelectual chiar de catre Aristotel.
Poemul The Stranger al lui Kipling:
THE STRANGER within my gate,
He may be true or kind,
But he does not talk my talk—
I cannot feel his mind.
I see the face and the eyes and the mouth,
But not the soul behind.
The men of my own stock
They may do ill or well,
But they tell the lies I am wonted to,
They are used to the lies I tell.
And we do not need interpreters
When we go to buy and sell.
The Stranger within my gates,
He may be evil or good,
But I cannot tell what powers control—
What reasons sway his mood;
Nor when the Gods of his far-off land
Shall repossess his blood.
The men of my own stock,
Bitter bad they may be,
But, at least, they hear the things I hear,
And see the things I see;
And whatever I think of them and their likes
They think of the likes of me.
This was my father’s belief
And this is also mine:
Let the corn be all one sheaf—
And the grapes be all one vine,
Ere our children’s teeth are set on edge
By bitter bread and wine.
Belgienii sunt oameni calmi si nu vor reactiona la nervi. Nu vor reactiona si atat.
hehehe inca unu care s-a nascut ieri si crede ca el „stie” .
Nu sunt chiar atat de calmi.SS Walonia iti zice ceva?
Ai auzit de incurcaturile etnice de la inceputul anilor 60?!
Da.. da in BLegia!!
https://en.wikipedia.org/wiki/L%C3%A9on_Degrelle
Fiul pe care Hitler nu l-a avut niciodata.
Voiai sa spui prosti.
sa vina sa se antreneze cu ” specialii nostrii”, la Campia Turzii, daca mai rade cineva de ai nostrii, il mananc cu fulgi cu tot :)))
Nu mai imi adu aminte de faza cu bacania ca ma apuca frustrarea. Cred ca si burtosii nostri cu radarele prin boscheti s-ar fi descurcat mai bine. Si cica aia erau fortele speciale… Cu asa personal, nu-i de mirare ca se intampla asemenea lucruri.
Credeti ca actiunea de asalt a market-ului efectuata de trupele anti-tero a fost una incorect executata? Nu prea sa dezbatut acest lucru si chiar sunt curios sa aud si alte pareri. Din punctul meu de vedere a fost deficitara . Slab organizata si slab executata desi trupele care au executat misiunea sunt cotate ca fiind dintre cele mai bune din lume . Fac referire la GIGN. Si ma intreb , daca GIGN-ul a iesit sifonat atunci servicile noastre de interventie ( BAT-SRI , SIAS , AT-Jandarmerie ) cum s-ar descurca ?
Situatia e tragica oricum am da-o , iar cand vad discursurile astea pe la TV de oameni spalati cu detergent pe creier cum ca ” trebuie sa fim uniti, sa facem mitinguri de sustinere pentru victime, sa vada teroristii ca nu vor semana ura si ca bla bla bla si iar bla ” adica traducerea ar fi : se vor strange iar cateva saptamani la pomana diversi lideri , ceva lumanari, mesaje … si gata, asteptam urmatoarele atacuri!
Adica inteleg sa nu picam in cealalta extrema, dar chiar asa … nimic?
Si ca fapt divers, ma nedumereste faptul ca teroristii vietii nu fac si ei un atentat ca lumea, daca tot il fac! Adica in parlamentul Germaniei (sau macar in proximitate) sau al Romaniei (daca e sa gandesc egoist) sau oricare alt parlament european … de ce mereu contra unor oameni care nu le-au facut nimic?
Lume nebuna!
@CristianXYZ
Daca ai fi fost la scoala, ai fi invatat la Literatura ca diferenta intre tragedie si drama este urmatoarea: in cazul tragediei ceea ce se intimpla (rau sau bine oamenilor) este consecinta actiunii zeilor pe cand in cazul dramei ceea ce se intimpla este consecinta actiunii oamenilor.
Asa ca termenul corect era: „Situatia e dramatica oricum am da-o” ;), ca ce se intimpla e consecinta actiunii oamenilor, nu a zeilor, si nu a lui Allah samd.
Teroristii comit atentate unde pot si ei, Scopul lor e sa terorizeze populatia civila, nu pe politicieni, ca astia le fac jocul.
Eu cam fàrà de scoalà, stiu cà tragedia a evoluat.
Dacà tragedia anticà (greacà) corespunde la definitia ta, genul literar „tragedie” este declinat în tragedie a Renasterii, (umanistà), elizabeteanà, clasicà francezà si chiar modernà (Ibsen, Miller), unde lipseste aparenta interventiei divine.
Am fost la scoala, chiar daca aici am gresit!
Mersi oricum pentru lectie 😉
@CristianXYZ
Discursurile de la TV sunt absolut normale in situatia data. Ce ai vrea sa faca, sa incite, sa isterizeze lumea ca latrinele TV din Romania? Hai sa fim seriosi. Au murit cateva zeci de oameni, dar asta-i nimic pe langa zecile de mii de pierderi pe care le-au suferit islamistii. Islamistii vor sa provoace reactii radicale in Europa ca sa le fie si mai usor sa radicalizeze intreaga populatie musulmana.
Stiti filmuletul acesta cu campania Call Brussels pentru a repara imaginea orasului?
https://www.youtube.com/watch?v=PL7hvXeOAKw
Eurovision…
„-We go now to Brussels…Hello!
-Hello Europe, this is Brussels calling!”
uneori comentariile sunt savuroase si pe youtube:
„Good thing nobody rigged a bomb to that phone…”
OMFG!!!
sau OMFA?
Nu vreau sa fiu AlDreaq, dar.. cred ca telefonul ala acum suna ocupat.
„I guess you could say tourism is booming.”
+ uitati-va in dreapta jos la sec. 31.
Scuze daca spamez, dar a aparut si varianta ACTUALIZATA la zi a clipului:
https://www.youtube.com/watch?v=w0uAKrzaoPc
1:38 „Just do it, do it, just hop on the plane, do it!”
le-a iesit pe nas
Cate comentarii cu tot felul de aluzii la care, oricat de dureroase ar parea, este greu sa te abtii din ras.
Ce șansă a pierdut România sa arate puțin altfel decât cum e văzută de toată lumea… Adică vasalul de serviciu, în genunchi mereu, și căruia dacă ai arăți un os de ros da din coada si te linge pe mina. Dacă am fi avut un om de stat vertical, cu sânge în instalație, și care sa spună un NU clar, răspicat și ferm cotelor de refugiați bagate cu forța pe gatul nostru, probabil ca acum toată lumea ne-ar fi dat și chiar ne-ar fi luat de exemplu. Din nefericire pe acel om de stat nu l-am avut, nu îl avem și puține șanse sa apară vreodată pe aici. Asa ca acceptam încet, pasivi si desigur solidari cu restul Europei, islamizarea treptata.
NU mor caii cand vor cainii !!!
corect..
Au fots vreo 2 .
Amandoi au murit impuscati
Ca bine mai zici matale.
iohajlnis a spus nu , am fost obligati , daca eram o tara puternica ca marea britanie nu near fii obligat
Iertati-ma, asta este aceeasi predare neconditionata de zi cu zi, predare la care am fost conditionati! Comportamentul nostru de popor handicapat de bolsevici. Realizati ca suntem deja tipul de om nou, gata slefuiti pentru Noua Ordine Mondiala (de aia se si fac tot felul de experimente pe noi la nivel de popor)? Am uitat cum am fost candva (dupa ce ne-au vanat si gonit familiile de intelectuali de altadata, formatorii de opinie si sfatuitorii poporului, inlocuiti cu scarnavii si tradatori si asta ne-a afectat inclusiv genetic). Asa ca macar ca Polonia sa fim daca nu mai stim sa fim romani:
http://www.gandul.info/international/primul-stat-din-ue-care-anunta-oficial-ca-nu-mai-primeste-refugiati-in-contextul-atentatelor-de-la-bruxelles-15142172
Asta e doar inceputul, din pacate
Parerea mea, in zonele unde s-a ajuns la o asemenea sustinere a daesh, trebuie definta si impusa o „solutie finala”, altfel nu se poate rezolva situatia in favoarea europenilor. Cine doreste, poate sa ma califice drept „nazist” pentru aceasta opinie, dar ma tem ca vremea masurilor blande si de forma a trecut.
@Tzupy. Vremea lalaierilor a trecut de mult doar ca europenii inca mai au detergentul pe creier si mai cred in aburelile cu multi culturalism, cu „generalizarea nu este lucrativa”, etc, etc, cand se vede cu ochiul liber ca amestecul fortat de culturi, religii si mentalitati nu prea merge…
Pai asta cu multiculturalismul a fost gendita sa preantampine evenimente de genul celor din WW2 sau care au dus acolo, premergatoare, din perioada interbelica. Nazism, fascism, legionarism e.t.c. In general rasism de rasa sau etnie, mai putin religie. Dar gandirea lor initiala a fost legata de constituirea UE si toleranta fata de cetatenii europeni care decideau sa migreze in alte tari ale comunitatii, sa-i integreze si astfel sa evite repetarea istoriei negre post fine razboi. Insa s-a ajuns aici, preferand sa importe musulmani si sa-i integreze pentru mana de lucru ieftina, crezand ca e tot una cu europenii crestini. Ei bine….nu e! Macar daca decideau sa ‘importe’ sud americani. Macar aia erau crestini si vorbeau si 2 limbi europene, erau mult mai apropiati de ceea ce inseamna astazi Europa. Dar stii proverbul ala….pana nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe ala de jos! Numai ca vesticii astia au capul tare si se prind greu de durere! 🙂
Se scufunda Europa…aia destepti se indreapta deja spre barcile de salvare
Si unde pleaca? In Bahamas?
Ceea ce am spus era o metafora :))))
Lasa metafora. Mai important este cine sunt acei „destepti” 😉
Aia „destepti” nu suntem noi in niciun caz…parerea mea e ca UK o sa ia colacul de salvare si o sa sara din barca
UK are si el islamisti fanatici asa ca degeaba sare din „barca”.
Daca UK „sare sin barca” macar nu se mai alege si cu altii in plus…britanicilor le e foarte bine fara UE
Dumneata crezi ca apartenenta la UE este motivul pentru care niste fanatici pot ataca UK?
Nu…ma refeream doar la avantajele pe care UK le-ar putea avea daca ar iesi din UE. UK are cel mai ridicat nivel de trai la nivel UE,lira sterlina e bine mersi,daca au nevoie de forta de munca calificata/necalificata au de unde aduce…UE pentru ei e doar o sursa de draci si imigranti nedoriti bagati pe gat de altii 🙂
Si cu ce i-ar opri iesirea din UE a UK pe teroristii care vor sa loveasca la Londra sau altundeva in insula? UK este parte a razboiului antiterorist.
Cu nimic(desi ar putea reintroduce odata cu iesirea din UE a unor controale riguroase la frontiera) .Macar nu mai esti nevoit sa asculti de tanti Merkel si de haremul ei de politicieni multiculturalisti si supra-toleranti 🙂
@King of Leon
Dumneata esti constient ca UK nu face parte din spatiul Schengen, deci poate introduce fara probleme controale riguroase la granite? Desi sunt sigur ca si o tara din spatiul Schengen poate face asta daca este nevoie.
Sunt perfect constient….ma refeream la faptul ca sub influenta UE au redus controalele si au permis intrarea in UK a unui numar mare de imigranti majoritatea nedoriti
@ King of Leon
Prin imigranti nedoriti te referi si la cei est-europeni, nu-i asa? Deoarece ei au fost majoritatea. Chiar si asa, iesirea din UE a UK nu ar avea nicio importanta pentru un terorist care ar vrea neaparat sa loveasca UK.
Da,m-am referit si la cei est-europeni,iar despre teroristi,daca hotii nu se tem de incuietori nici teroristii nu se tem de controale la frontiera
@ King of Leon
Asta depinde si de cat de competenti sunt granicerii si autoritatile britanice.
Desi Bahamas e o idee buna:soare,gagici,nu sunt teroristi etc 🙂
am vazut ca noua zeelanda e la moda
Merge si NZW…Bora Bora ar fi perfect
Pe undeva situatia e binevenita pt. romani, deja cind cineva aude ca au venit emigranti se bucura cind aud ca sunt romani si nu din ailalti!
Poate ne vom trezi ca mai vin oameni acasa… sau chiar europeni din Vest. Poate faceti un articol cu emigrarea europenilor vestici din tarile lor. Cica din Suedia ar plecat 30 de mii de nativi pe an, majoritatea femei. N-am sursa care sa separe imigrantii care pleaca de nativi (in total, erau cam 50 de mii anul trecut).
De ce pleaca femei din Suedia? Ele sunt favorizate de sistemul socio-politic (cel putin aparent). Poate pleaca in misionariat sa raspandeasca feminismul si in alte tari…
@ gogu pleaca sa caute barbati adevarati gogule ca nu-s chiar toate tampite!
Pleaca cele care nu s-au prostit de tot. Poti conta pe o majoritatea a populatiei sa rosteasca platitudinile epocii respective (in cazul celei actuale, diversitate, multiculturalism etc), dar trebuie sa vezi nu vorbaria, ci comportamentul. Cam ca liberalii aia americani pro-ghetou, dar care fac pe dracu in patru sa locuiasca in cartiere pline de albi si de asiatici si sa isi duca copiii la scoli fara NAM (non-Asian minorities). Asa ca populatia Suediei spune ca e foarte pro-diversitate, pro-migratie, pro-whatever, dar, in practica, o scoala care a ajuns la 30% imigranti sufera un colaps inevitabil al numarului de studenti suedezi, la fel ca un cartier. Cei mai exasperati suedezi iau calea surghiunului.
http://www.gatestoneinstitute.org/5195/sweden-rape
http://www.jihadwatch.org/2016/03/sweden-town-cancels-earth-hour-over-fear-of-muslim-migrant-sex-attacks
http://speisa.com/modules/articles/index.php/item.1395/white-flight-in-sweden.html
http://www.theoccidentalobserver.net/2015/05/swedishsurveyor-white-flight-in-sweden/
„A new study from Linneuniversitet confirms that Sweden is becoming more and more segregated along ethnic lines as a direct result of mass immigration from the Middle East and North Africa. Those who move first are highly educated and/or have a high-income giving credence to my post from last year.
–Yes, we’ve found a so-called “tipping point” at around 3-4%, says Emma Neuman, research economist at Linneuniversitet. When the non-European immigrants are that many in a residential area then the native Swedes start moving out.
According to Emma the effects were stronger in the 1990’s. Back then the tipping point was somewhat lower. According to Forsking & Framsteg this could be interpreted as people becoming more tolerant. Perhaps, or the odd million immigrants since then has limited the supply of white neighborhoods.
-The effect doesn’t revolve around immigrants generally. Immigrants from European countries give no move-effect, instead it revolves around non-European immigrants. It is reminiscent of the phenomenon white flight in the USA where whites move away from neighbourhoods where many blacks move in.
Acceptance of diversity is in direct proportion to your distance from it”
!!! Asta e foarte tare !!!
Am retinut-o!
In urma cu niste ani auzeam din mai multe sursa cum ca din Franta ar pleca 60 000 de persoane pe an. Evident, n-am link-uri si nici nu stiu daca aia 60 000 ar fi intr-adevar francezi sau „noii francezi”, am presupus mereu ca e vb de prima categorie.
PS: interesanta ar fi o statistica sa vedem unde se duc, fiindca nu cred ca il urmeaza toti pe Gerard Depardieu 😉
Unde vrei bre sa se duca? 🙂
Mai o scolarizare pe la Kremlin (apropos de aia de la PKK care viseaza sa-si vada haremu’ pe post de secretare la Kremlin), inca o tura prin TO (nu rade 🙂 ) ca sa vaza la fata locului cum se aplica cunostintele dobandite in luni de studiu… mai o tabara de vara prin Siria unde invata cum se monteaza un cort… alta prin Afganistan unde exerseaza somnul de pranz in pestera… mai o camila regulata prin Libia…mai ia cateva lectii gen „cum sa faci echitatie cu un grup de negrese” de la Boko Haram… mai trec si pe la noi sa-si vaza neamurile care muncesc cu drag si spor pentru propasirea organizatiei… mai testeaza aeroporturile din lumea larga… mai ajuta la deschiderea unei noi rute pentru emigrantii din Siria….
În majoritate Marea Britanie, Canada, Australia si SUA.
Si majoritate francezi francezi.
,,’Oroarea este la fel de nemărginită ca și hotărârea de a învinge terorismul’ după aceste atentate, a declarat Merkel la Berlin, în fața presei” http://www.agerpres.ro/externe/2016/03/22/atentate-la-bruxelles-angela-merkel-se-declara-hotarata-sa-invinga-terorismul-19-54-56
Am citit primele randuri din articol si dupa parerea mea este pe un drum total gresit. Imi aminteste de vremurile cum se scria prin ziarele italiene si spaniole ca romanii trebuie sa paraseasca UE, pt ca suntem tigani, hoti, criminali, violatori.
Revenind la actualitate (nu am citit tot articolul) s-a mentionat undeva ca teroristii de la Paris erau nascuti in Europa si nu faceau parte din emigranti?
Al-Assad a mentionat in cateva interviuri ca cei mai sadici teroristi sunt scandinavi. S-a pus intrebarea cati teroristi a furnizat Europa tarilor arabe? Serghei Lavrov a spus ca UE se va confrunta cu griza emigrantilor inainte ca Mubarak sa fie rasturnat in Egipt – 2011. E multa emotie si se face multa manipulare pentru ca anumite partide extremiste sa atraga adepti si sa devina mai puternice. ex Grecia si Ungaria
las-o balta…
Eu ii impartasesc parerea.
Sunt descendentii migrantilor precedenti, ceea ce dovedeste ca Europa actuala nu are capacitatea si instrumentarul de asimilare la un nivel acceptabil. Un non-european neasimilat, dar nascut in Franta sau Belgia, nu este francez sau belgian decat intr-un sens legal sau cu scopul de a ofusca conversatia nationala printr-un limbaj inselator in media, comunicate si rapoarte oficiale.
Gandeste-te ca ai fi un inginer de control al calitatii si ai avea un lot stricat in proportie de 10%. Ai permite comercializarea lotului respectiv? Sau ai un borcan cu bomboane si stii ca 10% sunt otravite. Ai inghiti totusi un pumn de bomboane, stiind ca 90% sunt ok (cam meh totusi)?
http://www.gatestoneinstitute.org/6668/germany-migrant-crime-wave
http://www.gatestoneinstitute.org/7470/germany-migrants-crime
„If the report refers only to recently arrived migrants – Germany received just over one million migrants from Africa, Asia and the Middle East in 2015 – this would imply that at least 20% of the migrants who arrived in Germany in 2015 are criminals. But if the number of crimes committed by migrants is actually twice as high as the report states, then at least 40% of newly arrived migrants are criminals. Yet the report asserts: „The vast majority of asylum seekers are not involved in criminal activity.” Also, for reasons that are not given, the report fails to include offenses committed by North Africans, long known to be responsible for an increase in crimes in cities and towns across Germany.”
Nu sunt orb la defectele romanilor, dar echivalenta aceasta dintre romani si migranti non-europeni este gresita. Si faptul ca o fac fix romani care ar trebuis a aiba capacitatea de a observa diferentele este cu atat mai ingrijorator.
Am uitat sa adaug @Nero si @Dan
la asa zi agitata s a trecut cu vederea o stire importanta : john kerry va efectua in perioada 22 -25 martie o vizita de lucru la moscova ,ocazie cu care se va intalnii cu mai multi oficiali rusi!
http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2016/03/254843.htm
Deci cine vine in Bahamas? :))))))))))))))
Nu pentru mult timp.
http://www.gatestoneinstitute.org/2313/hijab-caribbean
„Social tensions are also an incentive for people in the Caribbean to convert to Islam: it is perceived as a religion of empowerment for the masses. A few years ago, an underground blog in Barbados published a call for Hamas and Hezbollah to target „white people in this country, who are more powerful than Castro in Cuba.” Barry Rubin in his book Guide to Islamist Movements states that the „radical Islamic challenge emanating from the Caribbean is expected only to increase with the ever-growing social and economic tensions.” Observers think that, as more and more Wahabi-affiliated institutions are being sent to the West, especially to the United States and Canada, a new wave of jihadis and radicalized Imams could come from just the poor sectors of the Caribbean, preaching holy war [jihad] and and spreading hate.”
Retragerea nu este o optiune, pt ca ii faci pe atacatorii tai mai puternici prin cedarea controlului asupra mijloacelor economice, tehnologice, sociale, politice si militare de a lupta impotriva lor.
eu banuiesc si o,proasta comunicare/organizare in tot efortul asta antitero european si mai cred ca nici nu le-a cazut bine la stomac belgienilor cand au fost aratati de francezi cu degetul dupa paris .
si iar ma gandesc la europeanul de fotbal din vara …e clar ca pot lovi cand si cum vor.
un atac asupra centralelor nucleare belgiene ar fi cosmarul absolut..
Da bine mai…da-le idei =))
Si daca ar ajunge langa unitatea respectiva ce pot face? Crezi ca o masina capcana poate arunca in aer sarcofagul exterior din beton care imbraca reactorul? 🙂
Centralele alea au fost construite si gandite sa reziste la inundatii si cutremure,nu la explozii de genu asta:
https://www.youtube.com/watch?v=bZc0VLsKEyk
Ia mai gandeste-te (mai specialistu’ lu’ peste in „centrale nucleare’):
https://www.youtube.com/watch?v=RZjhxuhTmGk
Mai degraba un atac asupra unui transport de materiale nucleare sau alte materiale periculoase.
Ce sa faca cu o centura exploziva unei centrale nucleare?! Asta daca aia din paza nu sunt total incompetenti…
mai degraba se umbla la sursa de racire.
Ca sa produci un incicdent nuclear …. e mai dificil.
Iti trbe o forta de dfistrigere prea mare ! Sau ar trebnui sa pui mana pe sala de control si sa ai timp de cateva ore in care sa „firtezi” centrala iNSA DACA VREI EFECT DE CERNOBIL .. GREU PTR CA ITI TREBUIESTE CO CENTALAL MODERATA CU GRAFIT!
Daca chiar vrei s afaci necazuri … nu et legi de reactir (liosa de forta, pricepere , timp) e mai sim;u si mai iute sa paradesti transformatoarele (pui niste bombe pe ele, spargi carasa, se scruge uleiul .. nu stiu in ce masura ar mege si cu AG ul) patradesti turnurile de racire (explozv). Cu vreo 20 de tone de brizant ..
Si astygel scoti centrala din functiune f muklt timo (transofrmtaorele alea sunt cam cat un bloc mai mic. Se produc greu, scunt scumpe, greu de montata ..)
Da baga la cap – reactior nuclawer nu explodeaaza ca in filme…
Din datele publicate acum multi ani , anvelopa reactoarelor centralei de la Cernavoda era proiectata sa reziste la impactul cu un avion clasa F-4 Phantom sau Rombac 1-11 .
Ieri, dupa atentate, centralele au fost evacuate. Doar personalul esential a ramas in site-ul centralei, alaturi de militarii aferenti. Odata ce activeaza nivelul 4 de alerta terorista centralele trebuie sa fie asigurate cu orice pret. DIn aia 225 de militari de ieri, 50 au mers la Tihnage. Nu stiu cati au fost la Doel, daca au fost..
Cei cu bani, parasesc vechiul continent, se muta prin California, Florida….orase sau state nordice mai democrate si civilizate cu clima asemanatoare.Problema este, caci sunt la concurenta cu mincatorii de orez si tuciurii in papuci de plaja.
E un refugiu temporar si, vorba ta, pentru cei cu bani. Oricum, daca ai bani, te poti izola aproape oriunde de efectele politicilor tale dezastruoase. Europa poate ajunge ca o Brazilia jihadista, unde comunitati cu bani aflate in spatele zidurilor inalte traiesc laolalta cu zone in declin rapid ca calitate a vietii si a cetatenilor. Efectele migratiei nesabuite se resimt in special asupra claselor joase si mijlocii, care nu isi permit sa se izoleze de disfunctia introdusa de noii veniti. Nu se pot muta intr-un cartier mai scump, sa ii tina pe aia afara prin pret. Nu isi pot duce copiii la scoli private. Nu pot angaja paza privata sa suplineasca ineficienta statului in a le asigura un spatiu sigur in care copiii sa poata creste fara temeri. uita-te la Rotherham. Crezi ca printre miile de fete violate se afla fiica unui lord englez sau a unui alt „panjandrum”, eventual cu bani? Dar oamenii omorati de negrii si de hispanicii americani, mai ales cei cu activitate de gangs, care opereaza in cartiere naspa?
Si Mexifornia este un refugiu temporar, pana ajunge sa semene cu Mexic, cu tot cu violente de cartel, rapiri, asasinate? De acolo au fugit albii in Nevada si Arizona, de au transformat statele din zone republicane sigure in zone cu potential democrat.
https://www.vdare.com/articles/la-times-quinones-prints-the-truth-about-immigration
Scopul pt care sunt trimisi refugiati periculosi (gen somalezi in SUA) in zone care sunt neatinse si civilizate, in loc sa ii concentreze in cartiere deja nasoale, este sa nu mai aiba europenii nici un loc in care sa fuga. Uita-te la propunerile de a distruge satele germane, aducand 750 de refugiati intr-un loc cu 120 de locuitori.
In SUA, Minnesota si alte zone sunt la fel de civilizate ca Scandinavia… pt ca au fost populate si construite de scandinavi. Unde este tinta principala pentru reasezarea refugiatilor africani? SUA ia de doua ori mai multi refugiati pt reasezare permanenta decat tot restul lumii la un loc. Plus peste un milion de imigranti legali. Plus imigrantii ilegali, care includ MENA-isti si altii care isi depasesc perioada de sedere si nu mai sunt deportati.
Diversificarea nu va inceta decat atunci cand nu mai poate exista un loc in care un european mediu pentru nivelul tarii sale sa mai poata trai bine si in siguranta.
imi asum in totalitate si o spun cu toata convingerea:Europa merita tot ce i se intmpla in momentul de fata.sigur ca oamenii aia de au murit azi nu aveau nici o vina dar totusi nu pot sa nu mi amintesc de atitudinea populatiei ue vis a vis de israel,cum protestau ei impotriva barbarilor care nu i lasa pe saracii palestiniei sa le arunce cu rachete linistiti in cap,cum birocratii ue obliga israelul sa si marcheze produsele.cand americanii s au dus in irak,in loc sa fie sustinuti de europeni,pe care i au ajutat de atatea ori , s au trezit cu proteste de sute de mii de oameni in marile orase europene.daca ma gandesc bine paris si bruxelles urlau cel mai tare din toata europa impotriva imperialistilor ucigasi de copii.e reggretabil ca au murit oameni dar ue si a facut o cu mana ei.cel mai grav mi se pare ca nici acum, in al 12 lea ceas idiotii care conduc ue nu si dau seama de amploarea problemelor cauzate de musulmani
vrei cumva sa zici ca responsabili sunt .. evreii ?
Printre ei se afla, cu siguranta, si evrei, cu un singur i, multi dintre ei sustinatori ai omogenitatii si monoculturii israeliene. Alde Soros, Adelson, Haim Saban (ce-mi placeau Power Rangers cand eram mic), Zuckerberg, mai tot leadershipul managerial si creativ din Hollywood etc, plus intelligentsia in cadrul careia predomina ideologia multiculturala, si care contine multi jurnalisti, intelectuali publici, oameni de cultura, activisti, ONG-isti (google Barbara Lerner Specter) si clasa manageriala care deserveste clasa politica – apparatchik de partid, oameni din think-tankuri (gandeste-te la neoconii din SUA, gen clanul Kristol, dar si stangistii democrati, ca Bernie), lobbyuri etnice transnationale (AIPAC, CAIR) care nu doar urmaresc interesele comunitatii ci se implica activ in promovarea intereselor altor comunitati impotriva intereselor indigenilor.
Ca sa fim fair, printre artileria grea a opozitiei fata de multiculturalism, globalizare si migratie (dizidentii adica, nu opozitia loiala sau controlata sau artificiala) se numara multi evrei (stanga si dreapta, dar mai ales dreapta – un studiu american pe inclinatia politica a fiecarei religii arata ca 75% dintre evreii americani sunt de stanga si totusi liderii intelectuali ai dreptacilor sunt mai polarizati intre neoconism si ideologii dizidente), cum ar fi Paul Gottfried, Ilana Mercer, Edwin Rubenstein in SUA, Alain Finkielkraut in Franta, James Goldsmith in Anglia pana sa moara etc. Inclusiv printre bloggerii anonimi si membri ai New Media intre mainstream si samizdat se numara multi evrei. Pana la urma, se pune problema de cum isi defineste fiecare interesul personal, idealul societal si loialitatea fata de societatea sa. Greseala americanilor a fost sa permita cetatenia dubla in anii 1970 in urma unui proces la Curtea Suprema intentat de un american care vroia cetatenie israeliana. Asta a deschis si calea catre cetatenie dubla pentru mexicani (cand a permis Mexicul in 1997) si pentru toti jihadistii fatati in SUA, dar care si-au petrecut toata viata in MENA (gen Anwar al-Awlaki).
@avram
Iti racesti gura de pomana, antisemitii din europa nu vor intelege in veci ce spui. Lasa-i sa se aiba ei bine cu pretinii lor islamisti. 🙂
Sunt la Paris. Dimineata plec cu RER B având ca obiectiv Pantheon.
Aflu de atentatul de la Bruxelles.
Traficul e normal, apoi totul e perturbat.
Apar fortele militare. Chatelet Les Halles e închis la 13:00.
Ma uit in jur: arabi, negri, iar arabi …
Sunt la Paris si am senzatia unui absurd total ….
Daca ai ajuns in zona Pantheon, nu prea te cred ca in jur vezi doar ‘arabi si negri’, pentru ca in primul rand e o zona turistica 🙂
Daca ziceai langa Gare du Nord te credeam…
Daca ai luat RER B, banuiesc ca esti undeva intre Porte d’Orleans si Anthony-Massy-Orsay… Posibil in Essonne (dept.91)
Daca ce descrii ca e in jur, e in timpul calatoriei cu RER, atunci poate te cred.
Sunt la Massy Palaiseau.
Desigur ca ce-am descris era in timpul călătoriei.
Acolo m-am întâlnit cu o clasa de copii din UK si profesoara lor.
Cam asa stau lucrurile.
PS E deplasata insinuarea cu „crezutul”, dar e problema ta.
„Acolo” adica la Pantheon.
Scriu de pe telefon si încerc sa fiu cat mai concis.
„doar negri si arabi” a se citi”enorm de multi” fata de ce stiam in 2002.
inseamna ca esti sau erai ieri, la 10km de unde eram eu 🙂
Mda, Paris este urmatorul pe lista; aproape ca as paria pe aceasta. Acum doua seri eram la Gare Montparnasse si a trebuit sa iau un taxi; erau doua masini oprite si in loc sa merg la prima am ales-o pe a doua. Well, cred ca a fost o decizie incorecta pentru ca primul taximetrist a coborat si a inceput sa se certe cu soferul ales de mine. Cred ca au ceva regula locala, primul venit ia clientul. Oricum, am asistat la o scena de lumea a III-a intre cei doi; unul era marocan iar celalalt algerian; asa am aflat apoi de conflictul dintre astea doua natii, nu stiam ca se urasc asa rau. Dar per total baietii de la Pelicanul sunt tipi salon pe langa taximetristii francezi. Injuraturile in araba suna foarte interesant, un fel de hahaituri scuipate. Despre ce vorbea? A, da, Paris, orasul iubirii …
In Amsterdam au gasit capul taiat al unuia pe strada. Eu cred ca Olanda este urmatoarea, pentru ca PVV al lui Geert Wilders a avansat foarte mult printre alegatori si jihadistii wannabes locali ar putea sa incerce o aroganta ca raspuns contraproductiv la sperietii populatiei. Poate chiar un atac impotriva lui Wilders.
Poate te-ai suit într-un Uber…
Nu cred ca Uber are voie sa ridice oameni de pe strada sau sa stationeze. Cred ca numai cu aplicatia. Nici nu stiu cum ai recunoaste masina.
https://www.youtube.com/watch?v=4TP3u0rNkys
L’Europe c’est foutue!
je ne crois pas qu’elle
retournera un jour.
Da cestia este mai veche . Prin liceu ati auzit de unu Spengler? Celebru ptr ca – deja in 1914! – a scris Declinul Occidentului
Micul adevar este ca de pe la .. zau ca nu stou ce an sa scriu INSA sigir inainte de 1900 .. Europa (de vest) c’est foutue! Exact ca cand isi asigura dominatia globala Occidentul cel mitic (de la mythos nu de la liber birjar?) isi pierdea spiritul.
Acum la Briucsel incepe sfarsitul agoniei….
Si in rahatu asta multi au participat. SI stanga si dreapta si pop cultura si avabtgarda si academismul steril si sterilizant (na! Sa zicem cam pe la 1890 aproxomativ momentul in care Henry de Toulouse KLatrc incepe sa umute stilul stampelor nipone .. Sau poa 1875 cand Madame Blavatski intemieiaza teosofia ?!) dar vuermele era deja in mar cel putin din vremea academismului si a romantismului (doua curente paseiste)
Da cum zi chinezii .. din pacate riscam sa train vremuri interesante.
Inca unu doua atentate si … adios democratie su un otraz verde!
Bun lucru atentatele astea!
De ce sa isiaduca aminte tot tugulanu’ ca aceasta UE a fots cam scoasa cu forcepsu din jobenul Marilior Konzerne?
Si as mai avea poa ceva de scris … da scuzati oprele e inaintate si praca as vrea s abga conu in perna ..
Nea Bizoane , multumiri ptru melodie, ce vremuri!!
Confirm ceea ce se spune in articol din postura de locuitor. Sunt pur si simplu incompetenti (dovada ca se intampla si la case mai mari).
opaaa. de ce se feresc turcii? ceva e putred in egeea!
http://defence-blog.com/news/turkey-refused-to-allow-nato-warships.html
Mai sunt destui care gandesc ca noi:
http://www.napocanews.ro/2016/03/bruxellistan-sau-a-doua-cadere-a-constantinopolului-suntem-in-razboi.html
Pai sigur ca si-au facut-o ad propria labam
Dar a stiti „timpu nu este poerdut! Avem si noi vreme sa intram si in acest .. nu al meu … sheet!
ia vedeti unele parerei icspcrimate la ” Economia n-asculta de statistici mincinoase” . Ca adica numa unii ar trebui sa faca copii.. cei „rsponsabili”. De ce sa te ingrijesti si de educatia latr copii- altii decat ai tai?!
E .. si uite asa se ajunge sa importi emigranti .. ctgria „ce se nimereste” .
Ca Occidentu!
A! chiar si in RSR au fots vreo 2 cazuri (un diplomat parca iordanian ucis de un Septembrie Negru si inca un caz) dar rar .. ca la noi ajungeau „pe alese” … Adica insi ceva mai dioxati, veniti s afac facultatea unde invatau profesiii nu tampenii de la niste neispraviti de genu Glucksman ….(am cerva cu el si cu toti derbedeii 68 ului.. )
Cam asa pati si Apusul. Au descoperit „libertatea” de a nu avea copii, au importat angro (cu toptanul) … au l;asat pe idioti de genui Glucksamn si Sonmtag sa mance ce ###at doreau , samd etc.
Si cand d’alde Glucksamn & co au devenit mai „conservtaiori” (adica ua pimit le pognon) sa deviona „lobertatro” numa bine ca aparura predicatorii whabaiti trimisi de Arabia Saudita …
Nt z nt z… copii ai durerii nebunii astria sunt mai degraba ai Apusuluio decat ai Isalamului. Isalmaul ofera decat materia prima … sopecificatiile sunt ins aadaptate dupa alea din 68!!!
Si pentru cine are timp si mai ales MINTE recomand sa cititi ASTA : Ce gândeşte un terorist musulman? Intre Coran şi tiermondism : http://www.contributors.ro/cultura/coran-tiermondism/
Autir? Sorin Ionita!
(ma rog nu e chiar „preferatu”meu )
Am citit pe „repede” comentariile la articolul despre Bruxelles. Dacă cineva este interesat să se dumirească încotro se duce Europa şi alte regiuni, să le zicem „civilizate” deşi nu mai ştiu ce vrea să spună acest cuvînt cînd se referă la societate, îi recomand cu căldură să citească o carte apărută la Editura Rost: Corectitudinea politică – „Religia” marxistă a Noii Orînduiri Mondiale. Cine are idiosincrazie la sintagma Noua Orînduire Mondială să o lase la o parte pentru că această carte chiar merită citită.
Acum situatia e calma, dar cand va veni o criza grava, toti acesti politicieni „toleranti”, ca sa scape de furia multimii, vor arunca vina pe musulmani. Eu am mai spus acum cativa ani ca se pregateste lichidarea musulmanilor si am fost facut sionist :)) Sper sa nu apucam ziua aia.
daca se voteaza legea lui dragnea cu defaimarea,s-ar putea sa fi acuzat de islamofobie si rasism.
He he, ai putea argumenta ca o fobie e o frica irationala, pe cand frica de islam e foarte bine motivata.
https://www.youtube.com/watch?v=XHltcZtnnno
Mi-am adus aminte de un articol din New York Post in care un cleric explica logica atacurilor in Vest.
http://nypost.com/2015/11/15/the-jihadis-master-plan-to-break-us/
„This is how Sheikh Abu-Bakr Naji, the late theoretician of the Sunni version of the Islamo-apocalyptic movement, put it: “No one should feel safe without submitting, and those who refuse to submit must pay a high price. The aim of our movement is to turn the world into a series of wildernesses in which only those under our rule enjoy security.”
According to the sheikh, in a world dominated by “Crusaders,” it is not possible to create a proper Islamic state in a single country. He cites as example the Taliban government in Afghanistan. Although a proper Islamic regime, it did not survive “infidel” attacks and opposition by Afghan elements. The Islamic movement must become global, fighting everywhere, all the time, and on all fronts. He wants neo-jihadis to create an archipelago of “wildernesses” in non-Muslim countries, especially in the West, turning them into parallel societies alongside existing ones. They do not set up formal governments that could be vulnerable to economic pressure or even military attack.
But they could also exist within cities, under the noses of the authorities, operating as secret societies with their own rules, values and enforcement mechanisms.
The “wilderness” will provide cover for operational bases. Jihad would be everywhere rather than in just one or two countries that the “infidel” could hit with superior firepower.
The sheikh recommends “countless small operations” that render daily life unbearable rather than a few spectacular attacks such as 9/11. The idea is that the “infidel,” leaving his home every morning, should not be sure whether he would be alive in the evening.
The sheikh believed that, if subjected to constant intimidation and fear of death, most non-Muslims, especially in the West, would submit to Islam in exchange for a minimum of tranquility.”
Tirenu’, de la 12.00, pe Adevarul Live, despre Bruxelles si teroristi.
Pana si Bosnia, Kosovo sau Albania, inclusiv centrul si nordul predominant musulmane ale tarii, sunt ingrijorate extrem de mult de indivizii aia care vin din orient, mai putin vestul ‘civilizat’ care le stie pe toate.
Ei stiu bine ca a fi musulman istoric european, convertit la mahomedanism din crestinism, datorita invaziei otomane, nu e tot una cu imigrantii arabi de azi sau de a II/III-a generatie. Nici macar ADN-ul nu-i ajuta in niciun fel. Ei vin din orient, alt sange, alta mentalitate fata de Europa, fie ea si de est sau balcanica. Slavii balcanici si ilirii au fost mereu integrati in cultura europeana crestina, chit ca o parte din ei s-au convertit la mahomedanism! 🙂 Au continuat sa traiasca printre crestini si au pastrata mentalitatea acelei zone, ca e mai buna sau mai rea! Imigrantii nu!!! 🙂
Ghici cine nu face distinctia intre apartenenta teligioasa la un cult (rsstin, musulan , bidist sau ce mai vrei) si apartenenta etnica?!
Las-o asa, nea Ghita!
De ieri si pana azi, „elitele” politice ale UE, au dat imediat drumul la declaratiile sforaitoare. Cred ca au deja template-uri cu ele, si in functie de numarul mortilor, le publica. Condamnare energica a terorismului, lupta continua, indemnuri la calm… pana la sa le facem in ciuda si sa le aratam ca viata merge inainte ( eventual marsuri de solidaritate), desi am inteles ca parlamentul european lucreaza de acasa zilele astea…. asa de siguranta. Ai impresia ca suntem condusi de niste gaini care pot doar sa cotcodaceasca mai tare sau mai incet..in functie de cat de tare da cineva cu pietre spre cardul de pasari… Desia actiunea logica ar fi sa traca cartierul Molenbeek, sub un control strict din casa in casa daca este nevoie, cu forte armate pe strazi ( si in mod sigur ar putea face un munte de arme si materiale de propaganda la final) actiunea se rezuma la condamnari ferme pe canalele media… urmariri ale suspectilor cu lunile pe baza unor informatii ….de parca ai urmari un suspect de crima intr-un jaf ..nu o organziatie infiltrata peste tot in acea zona.
Cirsul evenimenteleor deja il stim… poate o sa il prinda sau nu pe al treilea, nici nu cred ca ar conta prea mult… o sa ni se zica ca Salah Abdeslam, a dat informatii care au lovit zdravan organziatia in Europa, victorie majora a democratiei ( nu o sa stim ce anume a spus de a ajutat..cel mai probabil mai nimic.. mai ales daca interogatoriul este facut de belgieni, la o cafea si un croasant). Timpul tot o sa treaca si peste cateva luni o sa vina iar alt atentat ( paris…londra…berlin… depinde cine are „norocul” ). noi probabil ca urmam mai pe la sfarsit, momentan au de lucru mult in Vest.
A! Interogatorul al o cafea poa fi extrem de productiv … Odata am baut prea multa cafea …. si trebe sa iti zic ca daca eram beat crita ma controlam mai bine..
Unu bine iomtoxcat cu cafea simte nevoia sa virbeasca. Daca betivu se mukltumeste saainjure de unu singir .. ala cu cafeau are nevoie de auditoriu .. sa zic asa ar putea sa urle la anchetataor „…….-ti l;sa hartiile alea si asuclta cu atentie marturisirea mea!”
„Condamnare energica a terorismului, lupta continua, indemnuri la calm… pana la sa le facem in ciuda si sa le aratam ca viata merge inainte”
Viata merge oricum inainte dar ce ar trebui sa spuna populatiei?
-Treceţi, batalioane române, Carpaţii?
Pentru inceput ar putea sa nu mai fie asa de ipocriti, sa nu mai repete acelasi lucru…. am inteles o data, de dpua ori…de trei ori, dar au cam cazut in penibil. Nimeni nu prea mai crede ca au situatia sub control. Sunt convins ca familiile celor ucisi au fost usurati sa auda ca elitele au condamnat atentatul.Da, viata merge inainte, din cate se pare spre un nou atentat si spre noi condoleante si declatatii de condamnare.
http://www.evz.ro/romania-n-a-fost-lovita-de-atentate-pentru-ca-exista-o-intelegere-cu-lumea-araba-super-dezvaluirea-unui-om-important-din-academia-nationala-de-securitate.html
Ete ce zice nenea securistu asa….ca noi avem intelegere secreta cu araboii astia, de asta ne ocolosc! 🙂 Filiera siriana ii zice…
O fi, dar de unde stiu toti potentialii „lone wolves” de intelegerea asta si toate celulele care opereaza independent? Asta poate ca ne scuteste de atacuri planificate top down de la cel mai inalt nivel, dar nu si de nebuni de capul lor.
Eu cred ca adevarul este altul – nu avem o masa critica de musulmani neasimilati si nici un sistem de ajutoare social atragator de muls. Prin urmare, am avut parte de o migratie limitata si putin mai rasarita, orientata catre activitati legitime. Plus ca nu orice musulman traditionalist are sangele rece pentru a deveni terorist – si la ei majoritatea este apatica, tine prea mult la confort, la viata, la familie etc poate aproba in secret, dar nu o sa se apuce ei sa se arunce in aer. Ma indoiesc ca cineva de la noi va trage un pian in strada la locul atacului terorist ca sa cante Imagine de John Lennon ca in Paris. Europenii isi atrag singuri nenorocul prin slabiciunea psihologica afisata. Dar, si daca va veni la noi, suntem un soft target de toata frumusetea.
La penultima fraza, am uitat sa adaug ceva ca sa aiba sens. Vroiam sa spun ca m-as astepta la o reactie foarte dura, gen pogrom, la orice atac terorist, ca noi nu avem inca o masa critica de oameni cu metehne europene de facut scuze pentru monstri.
Un terorist arab îi scrie şefului:
Salam Aleikum, salutam cu rezbect la jefu’!
Aderizat la Romania cu bomba la
valiza ascuns bine; dragut fara problem control aerobort, fiinca mai gasit un
bagaj pierdut pe drum.
Pastrat dolar american blestemat,
pentru construit aigea bomba noua; dat jumadate la daxi, jumatate furat ţigan
din buzunar.
Indalnit frate Ahmed, patron
magazin, ajudat la mine.
Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler proaspat, intoxicat
zalmonel, noi ajuns spital, doctor roman durut la curu lor.
Bentru viitor, asta zalmonel bun pentru bomba biologica este.
Mutat apartament frate Ahmed, adus
mult frumos aminde ţara mia, fara apa la robined…
Jefu’, gu bomba praf antrax nu
putut facut la Romania. Deci ingergat plan bomba cu bum-bum! …
Urmarit emiziuni Tv explozie
camion azotat ingraşaminte, facut frica la mine. Astia romani are tubeu nu
gluma! Trebuie recrutati, jefu, şi facut teroristi la ei! Bomba cu azotat mare
efect aveam! …
Inderesat pilotat avion pentru
lovit gladire la romani; vazut delevizor avion MIG prabusit singur in ogorul
pobulaţie, plus altu roman stricat singur gladire, adormit beat, tigara
aprinsa, gaz deschis, murit zoagra, facut chef mare la ei….
Draga jefu’, gineva furat la mine
gas pastrat bentru pus la bomba, iar azeara, gand eu iesit cumparat baglava,
exblodat budelie la parter si apartamentu frate Ahmed s-a ales brafu’ si
bulberea de el.
Aicia la Romania , mult cretin
este! Zberiat, zguibat la zin, cacat mult pe mine de frica!
Jefu, ma indorg agaza, daca mai
scap de viu! Aştia romani nu are nevoie de terorism, face singur treaba
noastra!!!
Cu respect, Ali
2009
(Text a lui Marcus … Marcel Zărea, capotan de vapor. azi decedat)
si noi ca baieti buni demonstram asta in fiecare zi :))))
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Cisterna+incarcata+cu+GPL+lovita+de+tren+in+apropiere+de+aeropor
„Dar, si daca va veni la noi, suntem un soft target de toata frumusetea.”
E ca si cum cel mai experimentat vanator de ursi ar lua in vizor un pui de vrabie.
Terorism in Romania?! Sau cum strici orzu pe gaste (testu e de prin 2009)
Stiriri (a)normale de mai demult : niste baieti intreprinzatori au taiat un stalp de inalta tensiune… Altii au scos o bucata de line ferata (asta nu-i o premiera!).
Si acu la titlu: terorism in Romania?! Sa fim seriosi!
Ca daca incerci un act din asta, risti sa ai unele neplaceri, nu, nu din partea politiei –astea sunt luate in calcul. De ex: pui un automobil capcana in fata lui Mariot si el explodeaza in Zabrauti! Na belea, ca suspectii vor fi ai lui Peste, ai lui Manix sau altii. Pe langa ca strici orzu pe gaste , risti sa ai necazuri cu comanditaru – si el nu le are cu drepturile omului – care te poa banui ca ptr trei latzei s’un sifilis ai inceput sa lucrezi si ptr altii! Sau mai rau, incepi sa crezi ca tu te-ai tampit!
Ca sa nu zic de riscu de a conduce un automobil bine burdusit cu exploziv printre gropile bucurestene si infruntand intreaga fauna de soferi ai iadului, plus riscu ca vre-o bruta de la interne sa te tabaceasca ca nu ti-a acordat prioritate! Si apoi colegii lui sa-ti perchezitioneze masina, asa ca sa-ti caute nod in papura sa-si scoata colegu cu basma curata! Mai rau ca la Bagdad.
Sa faci pui bombe in trenuri ?! Da de ce? Poti sa astepti linistit,sunt ceva sanse ca sa fure unu linia nitel inainte sa treaca rapidu’. Si oricum bastinasii se descurca si singuri, pai na uite numai cestia aia cu benzina pusa in cisterne pe care scria motorina! Sau idiotii tin azotat de amoniu linga pompa de banzina si intreaba candid: de ce trebuie sa invete copii mei chimie? Ca mie nu-mi foloseste!!
Bioterorism? Pardon, se pare ca localnicii s-au obisnuit, dupa cate o nunta vre-o 20-30 intra in spitale! Sa nu mai zic ca risti sa fii tu victima a bioterorismului local mancand la vre-o locanda. Sau mai rau, cu vre-o ciocolata originala Nestle a carui termen de garantie a expirat in mileniu trecut! Asa ca , iar pierzi timpu de pomana!
Sa rapesti vre-un purisan? Pai te rad brunetii, ca esti tampit, ai fi putut rapi o liceeana! Si zic ca esti pervers…
Sabotarea conductelor petroliere? Pai localnicii au un sport traditional de a le intepa!
Na, uite de aia nu e bine! Ca faci o cioaca tare, si apoi nimeni nu te baga in seama! Ba mai rau, daca tipi prea tare ca tu esti ala cautat, ca ai niste revendicari principiale– val in scoli, retragere din Irac, etc – ai putea sa ajungi rapid si pe sest in balamuc, nu in pagina Ia!
Ce-i de facut? Parale!
Importi din Norvegia peste gata imputit. Ciocolata de la gropile de gunoi elvetiene. Haine din leprozeriile Asiei. Lucruri din astea normale. Sau , daca nu stii cum, faci rost de-un tarnacop si un butoi si cauti o conducta petroliera….
Si astepti, pina cand tara va renunta la anomie. Sau strangi parale si mergi sa-ti faci treaba in alta tara. Nu, nu la Belfast, ce’sti tampit?! Acolo locu-i ocupat!!! Nu ca aici, da oricum….
Belgienii au patit-o, in locul lor putea fi oricare alta tara democratica! Nu cred ca exista serviciu secret pe lume asta atotcunoscator. Depistezi organizatii, grupuri, etc, teroriste, dar ce faci cu singularii, nebunii aia ce actioneaza singuri fara niciun complice. Pe astia cum ii depistezi daca nu se afirma cumva? O gramada de atacuri teroriste sinucigase au fost facute de „eroi” de-astia, din simpatie pentru organizatia X, din frustrare, din nebunie, din orice, astia-s cei mai periculosi!
La Buricssel nu a fots unu nebun . Ci mai muoti.
Asta inseamna oragnizare!
Adica un comandant, un locotenent local (rezident) un tehnician (nimim), recrutir (1 minim) plus „martirii”. Atentatorii mor ..
Ei si?!
Strictura rezista!
Ce zic eu :
– dintai de vazut cine ar fi cu recrutarea (tai recrutarea .. nu mai exista martiri!)
– cautat locotenetu (recrutiorul trebe sa il cunoasca)
Restu …
Tebhicianul poate il prinzi.. poa il va oprinde politia (legat de o afacere penala dar nu si „politica”) Se poa da la fund , dar afar comanda ferma … nu va ami confectiona centuri explozice!
Comandantul?
Este treaba serviciului extern. Ca el ar fi undeva prin alte tari.
Bine sa zicem ca gasesti si „recrutarea” si „locotenetu” iar astia doi datorita unui puseu de sinceritate recunosc ca au fost instruiti intre altele si in bazele unui stat aflat mai la est si „preten bun” cu noi? Nu ar fi prima data in istorie cand teroristii ar fi instruiti in bazele statului respectiv mai ales in perioada primului Razboi Rece. Daca atunci au utilizat astfel de metode teroriste (sunt sigur ca stii despre ce vorbesc)
Ce faci??????
1ª-Iei pozitia mutului surprins in porumbi asezat in pozitie traditionala
2ª-Sub o forma sau alta dai publicitatii rezultatele obtinute
3ª-Ceri socoteala statului respectiv pe canale mai putin oficiale
4ª-Inghiti in sec si la prima ocazie il altoiesti si tu…. daca te tin puterile 🙂
5ª-Te aliezi cu altii care au patit in trecut la fel si astepti ocazia sa-ti platesti datoriile
-„Daca atunci au utilizat astfel de metode teroriste (sunt sigur ca stii despre ce vorbesc)” –>>”Daca atunci au utilizat astfel de metode teroriste (sunt sigur ca stii despre ce vorbesc) acum de ce nu ar utiliza astfel de metode?”
Daca este vorba despre un fost vecin al nostru (gard in gard) e cam nasol …. Desi „traditional” sau cel putin in WW2 roamnii erwau singurii care mai aveau ceva informatii (nu zvonuri INFOFMATII) e cam greu sa ii „atingi” . Generalul KGB Kim Philby a murit de moatrte buna nu „profesionala” cu toti agentii Zero-zero cu Licence to kill
Idem in China.
In alte parti ???!!! Depanda cat de bine ii pazeste .. CIA ! )desi ptr unele parti ale Orientlui as face o propunere cinstita cu iz istoric ” ptr capul si mana lui drepata platesc de 3 ori greutatea lui in aur! Liore sterline, dolari, sau aur lingou oricum doriti! Sarati-l biune ca sa se pastreze bine! ” Cred ca exsita cam 50% sanse sa vina unu cu sacu „ba ghioare dinati bea ceva tare, tine stilca la indemana sa nu borasti ca eu am de luat aur de la tine!” )
IN alte pari se mai poa aranja o intanire de gradu 3 intre ceva polimetalic si individ.
Da sa stii c ateroristii e cam comuni.
Am auzit ca japonezii nu au probleme cu jihadisti autohtoni (desi au avut nebunii lor). Ma intreb de ce. Poate ca au avut vreo urma de intelepciune cand au zis pas la toata cresterea economica si inovatia pe care, conform progresistilor europeni, diversitatea etnica si culturala le-ar aduce-o?
Segudun avea ceva protectie „secreta” De la propria politie secreta!
Te referi la Igor Sergun, ala mort in Liban de „inima”?
Uite ca au si japonezii probleme. Au luat si ei 27 de refugiati, si doi turci au violat-o deja pe o domnisoara http://www.japanprobe.com/2016/02/25/turkish-refugees-arrested-for-rape-in-japan-some-facts-about-refugee-applicants-in-japan/
Segudun m organizatuie ‘secreta’, „revolutionara” jaooineza, infiltarata in facultati din Niponia. Finele anilor 60, inceput 70. Au fost „:onchiriati?” de OLP ptr un ract terorist in care -sau deovedit extrem de cruzi.
Si a inceput sucarul, Anchete, urmariri, samd , intrebari. c
Catimva mebri fusesera „epurati/” midel stalinist,. Scandal amre la exmumarea unei „:tradtoare epurate”. Era insarcinata intr0o luna in care sarcina r fi fots dificil de ascuns /9mai ales tinad cont de moda din abuu aua.. Ttrebuia sa o vezi ca sa cresi – fusta mini era chiar mini ,. adic aticu fustei era pe tiupul chilotilor! Sau cum comnta rauitacipoasa o colega „in ce o priveste pe Geta fipsu nu o apica de poalale fustei ci de chiloti!”) Defi ma intirc alichidata cu un copil in brta prin luna a 5a,.Daca tin minte ala care o lasase britioaa era intre cei care decisesera”epurarea”
O adunatuira de demmenti , toti inebuniti dupa mao si marcuse
Soc. Fusssera fisati de politia secreeta )(politica) insa NIMIC!
Explicatia in Parlamenmt : pai ipam lasta ca sa nu se duca prea nmulti votanti la PC Japonez”
In anii 79 erau la ferl de temuti ca Septembire Negru dar cionsiderati mult maiu cruzi .
Am cautata azi sunt ortigrafiati Sekigun.
Si ptrvtiti : nu va miratiprea mult. Jean Cau scria ca ptr un muncitor )chiar cfomunist) „exproroere revolutionara” sau „semtimta revolutionara” insemnau ca si ptr politisti „jaf” si „asasinat” ….
De-aia nu am gasit pe google. Eu nu ii stiu decat pe Aum Shinrikyo.
Cand ma gandesc la extremisti, teroristi, revolutionari japonezi, in vine in cap numai Yukio Mishima, care era totusi o figura. Less psycho, more style.
Vest europenii sunt niste fatarai ce-si ascund neputinta dupa asa zise principii de inalta umanitate. Ori istoria ne invata ca nu poti opune diplomatia vorbei produsa de oligarhie si functionarime, dupa fustele diplomatiei ciomagului, in acest caz, obscurantismul si reductionismul unei religii caduce.
Se impune declararea unei stari regionale de asediu, cu abolirea drepturilor cetatenesti, pana la pacificare situatie. Se cere un regim militar cu suspendarea politicii ce ne-a adus aici. Apoi s-ar impune renuntarea la principiul uniformizator si falit al multiculturalismului. Anumite religii si asocieri oengistice pot fi scoase in afara legii, in paralel cu reafirmarea paternului crestin al Europei.
La vremuri grele se cer barbati adevarati si nu numai chibiti comentatori…
Si daca tocami asta se doreste?
Chiar nu ti se pare ca iau prea des plasa „serviciile”?
Ia meri matale ion Blegiostan si zi ceva de Holoau$$$t si o s avezi ce iute se misca sa te beeleasca!
Pe VTM a afirmat ministrul afacerilor interne ca cei care au inchiriat apartamentul pentru Salah nu trebuiau arestati. Voila, nu i-au arestat si au facut poc.
Pe langa asta, americanii au criticat investigatorii belgieni spunand ca sunt „niste copii care nu stiu ce se intampla”.
“A fost arestat al treilea suspect din atentatele din Bruxelles” (http://www.hotnews.ro/stiri-international-20885410-breaking-news-fost-arestat-treilea-suspect-din-atentatele-din-bruxelles.htm)
„Najim Laachraoui:
– nascut pe 18 mai 1991 in cartierul Schaerbeek si provine dintr-o familie de imigranti.
– El a fost in Siria. El si-a luat numele de razboinic Abou Idriss dupa ce a aderat la o celula de jihadisti apropiati de ISIS, in 2012.
– El este deja judecat intr-un alt dosar de terorism, fiind acuzat ca a furnizat armament si munitie catre alti membri ISIS.
– Najim Laachraoui era deja cautat de politia belgiana pentru legaturile cu celula terorista implicata in atacurile din Paris.
– In 2014, un mandat international de arestare a fost emis pe numele sau, dar acesta nu l-a impiedicat sa se intoarca in Belgia, scrie The Guardian.
-Potrivit La Derniere Heure, Najim Laachraoui ar putea fi artificierul celulei teroriste, omul care pregatea bombele artizanale.”
Este al nu stiu catalea caz in care, pe taramul raului implinit, autoritatile „descopera” fisa completa a faptuitorului.
Asta este un amestec sinucigas de legi proaste, de impotenta a autoritatilor si de toleranta naiva.
De la primii muguri ai Renasterii, Europei i-au trebuit cateva sute de ani sa ajunga la implementarea democratiei umaniste.
Sistemul institutional de educatie nu poate decat slefui educatia primita in familie. Noi, ca europeni, ne crestem de generatii copiii in spiritul libertatii, egalitatii si fraternitatii, invatandu-i sa pretuiasca:
– dreptul la viata si la integritate fizica si psihica,
– libertatea individuala,
– libertatea constiintei,
– egalitatea in drepturi,
– toleranta fata de cei din jur,
– ajutorarea celor in nevoie.
Oamenii astia vin, isi mentin si cultiva patternuri de educatie familiala straine de aceste principii. Ei provin din societati extrem de „riguroase”, in care drepturile si libertatile individului sunt extrem de limitate, in primul rand de catre cei din jur si abia apoi de catre stat. Am trait 3 ani in Damasc in perioada 1990-1993. Era unul dintre cele mai sigure locuri din lume, cu un nivel infractional extrem de scazut, bunoara oamenii se minunau ca incui masina… Am inteles in scurt timp de ce… In piata Al-Bassin (de unde incepe Cartierul Crestin) puteai sa vezi din cand in cand un om spanzurat cu o placuta care-i descria infractiunea… ca furase, ca violase… nu conteaza – el era acolo cu funia de gat, lasat cateva zile sa putrezeasca si sa descurajeze pe oricine s-ar gandi sa-i urmeze exemplul. Marea majoritate a valului imigrationist in Europa ultimilor ani insa contine suspect de putini sirieni. Un cunoscut din Crucea Rosie Germana mi-a confrmat ca in „zona lui” (Munchen) abia gasesti un sirian la 15 imigranti…
Standardul european de libertate ii socheaza la primul contact, ajungand sa-l perceapa ca pe o slabiciune exploatabila. Intra in rol expozanti radicali ai clerului islamic care interpreteaza cartea lor sacra „conform necesitatilor” si modeleaza minti tinere si ignorante dupa cum vor. Fiecare isi justifica existenta cum stie el mai bine…
Fiecare dintre Constitutiile statelor europene prevede posibilitatea restrangerii proportionale a exercitiului unor drepturi sau al unor libertati daca aceasta masura se impune pentru apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenesti etc si, in aceste zile, auzim tot mai des formula „Europa – cetate sub asediu”.
Un prim pas se face in Franta, prin propunerea de modificare a Constitutiei cu largirea circumstantelor in care poate fi retrasa cetatenia. Unuia „pornit cu vesta” (de explozibil) nu-i mai pasa de retragerea cetateniei. Familiei lui insa i-ar pasa cu siguranta. Vorbeam mai sus de rolul familiei in educarea individului si adaugam acelasi rol al familiei in incurajarea / descurajarea individului sa savarseasca acte de terorism, complicitate si omisiunea de a denunta.
Cum priviti voi, in aceste circumstante, retragerea statutului de refugiat / a rezidentei / a cetateniei nu numai a individului dovedit ca a savarsit astfel de atacuri teroriste sau condamnat pentru infractiuni la legislatia privind combaterea terorismului ci si membrilor majori ai familiei sale pana la, sa zicem, gradul IV inclusiv (ascendenti, descendenti si afini), cu garantarea dreptului la aparare?
Foarte bun comentariu. Intr-adevar, societatile europene au evoluat pentru a raspunde nevoilor si aspiratiilor unor grupuri cu anumite caracteristici. „Our Constitution was made only for a moral and religious people. It is wholly inadequate to the government of any other.” – John Adams. Nu vor fi la fel de benefice unui alt grup, oricat de mult si-ar dori grupul respectiv sa aiba confortul material si calitatea vietii pe care o produc societatile europene.
Retragerea cetateniei are loc abia dupa ce te-au gasit cu ceva. Mai importanta ar fi stabilirea pedepsei colective, adica deportarea intregii familii, confiscarea averilor etc. Israelienii demoleaza casele teroristilor. Genul acesta de pedeapsa poate descuraja si pe cineva caruia nu ii mai pasa daca traieste sau moare. Ii cointeresezi astfel si pe liderii familiei in a-i tine pe barbatii tineri in frau. Noi vorbim de moderati si radicali ca si cum ar fi segmente ale populatiei, dar, cel mai adesea, sunt oameni in cadrul aceleiasi familii, tinerii trecand printr-o faza in care sunt predispusi la radicalizare daca nu sunt ancorati social si identitar. In mod indirect, radicalismul ajuta comunitatea moderata sa obtina concesii din ce in ce mai mari, motivand ca astfel se va diminua pornirea violenta. Revenind la pedeapsa colectiva, aceasta era o metoda prin care satrapii orientali tineau in frau niste populatii care erau loiale numai clanului si tribului. In loc sa invete de la ei, cum ar sugera o abordare multiculturala, europenii s-au straduit sa ii transforme in europeni peste noapte. Nu le-a reusit nici peste generatii. Americanii au fost si mai absurzi. Au incercat sa ii schimbe pe afgani si pe irakieni chiar la ei acasa.
Cred ca singura solutie pentru o asimilare buna a celor care pot fi asimilati sau vor sa se asimileze (o minoritate redusa daca te iei dupa ce raspunsuri dau la sondaje cu privire la sprijinul pt ISIS, pentru atacuri locale, pt islamizarea societatii) este sa ii indepartezi fara mila pe toti ceilalti. Exemplu de cetateana care vroia sa se asimileze si nu a fost lasata de familie http://www.spiegel.de/international/the-death-of-a-muslim-woman-the-whore-lived-like-a-german-a-344374.html
Mai intai, tai din toate modalitatile de migrare legala (azil etc) din regiunile de lumea a treia. Restrangi f mult reunificarea familiala. Incepi prin a retrage cetatenia criminalilor si a-i deporta in tarile de origine sau intr-o tara terta care i-ar primi (israelienii trimit in Rwanda) in schimbul unor bani . Apoi oferi sume de bani importante (care se vor reduce automat cu timpul, pt a urgenta) celor care ar renunta la cetatenie. Apoi incepi sa ii strangi cu usa cultural. Cei care se radicalizeaza, ii deportezi. Cei carora nu le convine, pleaca singuri si iau ce bani li se mai ofera. Cei care pot suporta, raman. Si strangi menghina culturala incetul cu incetul pana nu a mai ramas decat o fractiune din populatia initiala si nici unul nu ar spune nu la un carnat si o bere.
Si apoi incepe judecata celor politicienilor, ONG-istilor si intereselor de afaceri care au dus la situatia curenta.
Eu am propus asta cu platitul pentru plecare in urma cu vreo 25 de ani si ma refeream la dragii nostri „tz” dar si la ceilalti dragi care sunt cat se poate de radical doar ca romanii se fac ca nu vad. Lumea ma facea nazist… 🙂
Nu era mult mai ieftin sa platim niste sume unor state, gen India, Bangladesh, Nepal etc si sa trimitem de bunavoie si nesiliti de nimeni niste sute de mii de „tz” acolo inca de la inceputul anilor ’90 ? Li se oferea o suma de bani pe familie, li se construia o locuinta ieftina dar cu 3-4 camere acolo iar statul gazda primea si el o suma de bani pt ca a acceptat familia respectiva.
Cu 1-2-3 miliarde platiti in cativa ani rezolvam problema. Asa, ne costa infinit mai mult in bani (miliarde alocate anual doar pt ajutoare) plus infinit mai mult in societate (infractiuni, furturi, imaginea in straintatate etc, pana si lucrurile sclipicioase de la autostrazi au fost sustrase doar pt ca sclipeau, provocand accidente, la fel cu componente de la calea ferata etc).
Oare cate zeci de miliarde economiseam, cate vieti salvam si cati investitori care spun „aia e tara de tigani, nu ma duc acolo” ne-ar fi luat in considerare daca faceam asta…
Pai si daca aia plecau asa cum zici tu, nu crezi ca plangea in pumni de mama focului unu’ pe la Cotroceni strigand in gura mare ca-i trimiti poporu’ din nou in robie ? 🙂
Ce mai faceau acum toate ONG-urile alea?
Pai alea erau problemele… plus gargara uriasa facuta de toata presa si toate guvernele, de la Budapesta la Ottawa si de la Stockholm la Valletta…
Ca deportare, ca WW II, ca noii evrei ai Europei etc… realistic vorbind nu stiu daca sau cat se putea face, dar eu vroiam sa-i trimit de bunavoie, practic sa-i platesc sa plece si sa le fac si casa (ieftina, materiale locale) in noua tara, nu sa-i duc cu forta. Realizez ca unii n-ar fi acceptat, dar uite, in 1992 erau 535 000, era de ajuns sa convingi sa plece 400 000 sau mai multi si deja era o alta istorie.
Dar repet, nu stiu daca ar fi mers treaba…
Cine stie, poate acum cand se trezeste vestul cu deportari, poate o putem aplica… ba chiar cu fonduri europene. Pe termen lung castigurile sunt inzecite iar „Tgg-ii” care sustin povesti cu educatia, forta de munca, natalitatea etc pot pleca o data cu ei, sau pot gadzui o familie la ei in apartament. Le dau eu cateva dintr-un cartier vecin daca trebuie. E frumos sa critici si sa dai lectii de la distanta 🙂
Marea majoritate au plecat in Anglia, in momentul de fata cred ca am scapat de 80% dintre ei…
Au reinceput sa apara in congregatii pe la metrou. Ma obisnuisem sa nu mai vad palcuri etnice. Nu stiu ce sa spun.
Sper sa nu mai revina 🙂 Sa vedem cate drepturi le dau ei acolo, ca de tipat la noi placa cu „discriminarea” i-am vazut ca se pricep 😉
Ai auzit cumva de folmul Aferim?
Am auzit dar din pacate inca nu l-am vazut
Budapesta, Ljubliana, Sofia si altii ar fi facut ca noi 😛
Dar nu e timpul pierdut
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/toti-tiganii-din-lume-ar-putea-primi-cetatenia-indiana-vestea-primita-cu-entuziasm-in-romania-o-doamne-mama-india.html
Pe termen scurt si mediu, un guvern prevazator ar putea face o campanie de planificare familiala care sa le permita familiilor sa ajunga la marimea lor ideala. Intr-un articol unguresc despre fertilitatea „Tgg” (:)) ), scria ca familiile de etnie ajung sa aiba peste marimea ideala raportata a familiei, in timp ce familiile de unguri ajung sa aiba sub http://www.tarki.hu/adatbank-h/kutjel/pdf/a779.pdf noi avem oare studii din acestea?
O fateta a problemei e cum sa sporesti natalitatea majoritatii, alta e cum sa o diminueze pe cea a minoritatii, astfel incat sa ramana macar stabila ca proportie din populatie – injectii si implanturi contraceptive gratis de lunga durata (5 ani unele), stimulente fiscale, oferte discrete de legare a trompelor dupa al doilea copil, cresterea varstei casatoriilor (pentru scurtarea ritmului generational) prin metode tintite mai ales asupra femeilor (educatie universitara, chiar si inutila), influentare culturala a aspiratiilor mai strong (cum au fost influentate femeile europene de mass media) etc etc.
http://takimag.com/article/israels_fertility_policy_bears_fruit_steve_sailer/print#axzz43j4TY9vG
Prin „tgg-i” m-am referit la faptul ca e un comentator aici care posteaza sub pseudonimul Tgg si e foarte agresiv cand vine vorba de migranti, „tz” etc, el posteaza doar la articolele cu migranti sau minoritati si ne spune ca suntem rasisti, intoleranti, inchisi la minte etc, ca migrantii astia ar aduce valoare si cultura in tara noastra fara istorie si poporului nostru de incapabili etc etc, discursul multi-kulti pe care il vedem in vest. Poate e chiar Remus Cernea care posteaza in spatele pseudonimului aluia 😉
Stiam de studiile din Ungaria si cateva le-am citit, mai cu google translate, mai cu „friend translate” cu niste ani in urma, sunt bine facute – ceva remarcabil la o tara care e obisnuita cu falsificarea de rapoarte 😉
La noi s-a incercat distribuirea gratuita de prezervative la „tz” si de asemenea au pregatit femei care sa mearga in „comunitate” si sa convinga oamenii sa nu mai toarne 6 plozi daca n-au cu ce-i creste. Rezultatele au fost mixe, faza cu prezervativele n-a mers fiindca „tz” ori nu le foloseau (pe motiv ca nu era in traditia lor) ori chiar le vindeau pe bani la studenti (ha ha, tre’ sa recunosti spiritul „descurcaret”). A mers mai bine insa faza cu convinsul, desi femeile care raspandeau ideile astea au fost la inceput amenintate iar apoi agresate de barbatii din „trib” 😉 am vazut si pe TVR 1 niste reportaje acu’ vreo 15 ani parca, in schimb s-a vazut in statistici ca natalitatea a coborat putin in satele in care activau aceste femei. Culmea, ele vorbeau chiar civilizat si cu argumente, se pare ca au reusit totusi sa deschida ochii altor femei „tz” si s-au iscat certuri in familie, alea aveau deja 2-3 copii si refuzau sa mai faca altii, mai primeau cate un pumn de la barbat pe tema asta – „fa, te-au prostit alea de tot vin prin sat” etc… dar cert e ca e una din putinele metode care au functionat.
La faza cu cetatenia indiana, pe langa faptul ca mi se pare normal si corect dpdv istoric, mi s-a aprins din nou beculetul cu ideea de acum n ani, cine stie, poate daca vor avea dubla cetatenie, le putem oferi un pachet financiar ca sa renunte la cea romana si sa se mute acolo. Ar fi o idee, si una civilizata nu pe stil nazist.
La ideea cu legarea trompelor sau implanturi etc avem lectia Indiei din anii ’70 cand guvernul a oferit stimulente financiare pentru sterilizare atat la barbati cat si la femei. Ceea ce s-a intamplat e ca legea a fost data foarte simplu, iar oamenii au profitat de ea – au facut cate 8 copii dupa care s-au sterilizat si au luat si banii 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Pai o legi de cati copii ai avut, normal :P. Si trebuie sa gasesti o modalitate de a incuraja familiile mari in general, dar sa le descurajezi la „tz”. Poate faci un pchet tintit catre persoane cu venituri medii si educatie, dar nu prin transferuri, ci prin servicii si alte chestii care usureaza viata unei familii mari (babysitting etc). Chiar acum cateva zile am vazut un studiu (pe site de diseminare stiintifica), dar nu mai stiu cum se numea. La rezumat, zicea ca au analizat rezultatele politicilor pro-familiale si au ajuns la concluzia ca simpla oferire de bani, chiar si consistenta, este mult mai putin eficienta decat masuri legate de calitatea vietii. Din nou, ar trebui sa vedem ce fac israelienii corect, in afara de mentalitatea lor de asediu. Femeile religioase au ajuns la 3 copii in medie, iar femeile seculare au ajuns la 2,6, cea mai mare dintre tariel dezvoltate, in conditiile in care arabii israelieni au scazut sub acest nivel. Cel mai important lucru se pare ca este innfluenta asupra perceptiei dezirabilitatii familiilor mari. Cica ar fi o moda printre astia seculari si mai avuti sa aiba familii mari. Daca faci ca o familie mare si decent intretinuta sa fie un status symbol, atunci batalia este trei sferturi castigata. Nu mai raman decat aspecte logistice, gen scaderea putin a varstei casatoriei sau primei nasteri pentru femeile educate etc. Dar noi tot incercam sa schimbam comportamentul prin vulgarisme gen bani, in vreme ce am abandonat spatiul mental si cultural care dicteaza aspiratiile de lifestyle si calcule de statut social si am lasat un vid care este umplut de oricare companie cu un produs de vandut si un buget de marketing.
bursa pariurilor ,cand si unde vor lovi din nou islmistii?
eu cred ca anul asta cu siguranta si ma gandesc la franta cu europeanul de fotbal.alte idei?
Nu, siguranta va fi la maxim cu europeanele. Eu ma astept la
1) Amsterdam
2) Londra
Nu au cum sa apere toate restaurantele, holurile de hotel, garile… Probabil ca pe stadioane nu or sa reuseasca atentate cu bomba… dar pe strazi, dupa ce multimea pleaca de la stadion, este o cu totul alta poveste. Cred ca fortele de securitate or sa se concentreze pe stadioane, si hotelurile unde sunt cazate echipele…traseul acestora pana la stadion… ( Chiar si asta este foarte dificil… daca apare unul la o fereasta cu un automat si trage spre autocar in speranta ca termina cativa jucatori cunoscuti ca sa aibe o victorie de imagine” nu prea ai cum sa il opresti.
Parerea mea este ca, cu mici exceptii in anumite locatii, lumea o sa fie la cheremul atacurilor la campionatul mondial din Franta.
si in vacarmul suporterilor de dupa si inainte de meci se vor camufla mult mai usor.pluis multitudinea de tinte usor de gasit.Doamne apara si pazeste!
In locul teroristilor, as lasa-o mai moale cu capitalele si orasele mari si as tinti orase medii si mici. Este mai usor sa concentrezi forte armate in locuri cheie, cum ar fi o capitala, decat sa incerci sa acoperi o tara intreaga unde si Cucuietii din Deal ar putea sa sufere un masacru. Efectul psihologic este cu atat mai mare cu cat migratia la europeni este mai mult un fenomen urban, iar zonele rurale si orasele mici sunt mult mai omogene si se simt mai in siguranta. De aici si raspunsul destul de puternic la intentia autoritatilor de a exila refugiatii din orase in centre din zone rurale (despre Germania si Olanda am citit).
Pana la urma atentatele de ieri au fost lovituri preventive… ceva de genu’ „daca nu stai in genunchi mai mult ca sigur o mai incasezi odata”, menite sa inspire teama in populatie si autoritati…Cineva vrea cu orice pret sa puna UE in genunchi pe coji de nuca…
Mai mult, cu ocazia asta se testeaza chestia aia cu „cine apuca primul colacul de salvare” gen iesirea UK din UE ar trebui sa fie urmata si de altii… chestia cu „colacul” a fost testata de catre unii chiar aseara pe aici pe blog… CTRL+ F „colacul de salvare” chiar la articolul asta…
Cam cine ar fi candidatii?
Spania din garda veche, statele nou intrate in UE…
Daca noi nu iesim din UE, o sa ne scufundam cu ei. Ca UE o sa se scufunde, si o sa se scufunde urat de tot. Nu am timp acum sa scriu mai mult de ce si cum, dar pentru toate tarile alea din vestul Europei vine apusul…
Nu stiu cat a fost gandita chestia asta si cat de slabi sunt politicienii europeni ( din pacate incep sa cred ca nesperat de slabi pentru adevrsarii UE, indiferent de motivatiile lor..arabi, rusi etc.) ,.. dar daca a fost gandita, pare opera unui sahist bun, pentru ca la cum merg lucrurile pare ca suntem tot timpul victime la un sah la rege cand piesa care elibereaza culoarul si ne lasa atacati de un nebun… etc…in pozitia de sah, ne ataca concomitent alte piese ( daca o face cu un cal este tragedie…poate ataca simultan o gramada de pise pe tabla)…tinandu-ne practic legati de maini si de picioare la capitolul initiativa…
Eu sustin chestia asta de cel putin juma’ de an pe aici…
Un lucru este sigur… cum se ridica UE din genunchi, cum incaseaza un pumn in barba…
Mai mult, adversarul fals aruncat in fata este chiar islamul cu teroristii lui (a nu se intelege ca sustin islamul sau teroristii)… adevaratul adversar baga fitile pe toate partile de cel putin 10 ani…
Ma mir ca nu a zis nimeni nimic de Jan Jambon, care, cu o zi inainte, spunea ca e vina belgienilor ca musulmanii nu s-au asimilat. Un jurnalist scria un headline la misto legat de atitudinea europenilor: „British Muslims Fear Repercussions Over Tomorrow’s Train Bombing”. Varianta belgiana este „Belgian Cabinet Minister Says Tomorrow’s Train Bombing Is All Our Fault”
Am zis eu mai sus despre aberatiile pe care le-a spus la televizor. El ii dadea exemplu pe americani „care au cautat anumite persoane ani de zile” dupa ce americanii au spus ca belgienii nu se descurca.
Principala cauza a cresterii fundamentalismului religios si a atentatelor teroriste comise de cetateni care au fost crescuti in occident este TOLERANTA prost aplicata, asa cum se pregateste si la noi sa fie impusa prin legea Dragnea – „Legea Tolerantei”.
„Toleranta” extrema care a fost impusa de stat prin asa zisele legi ale tolerantiei a avut ca rezultat si tolerarea extremistilor religiosi care condamna si cer celor care ii asculta sa lupte contra valorilor occidentale (nu numai). O alta consecinta a fost slabirea capacitatii statului de a reactiona si a anihila difuzarea/inocularea propagandei extremiste. Mai mult toleranta in forma sa doctrinara (corectitudinea politica – CP) nu numai ca tolereaza extremismul dar condamna, inclusiv penal, pe cei care il critica/opune. Or din aceasta cauza, in timp, nu a mai fost o posibila existenta unei contraponderi semnificative, inclusiv in cadrul acelei comunitati, la extremism. De fapt in loc ca extremismul sa fie anihilat CP a dus la anihilarea celor care ar fi trebuit sa fie reperele morale (sau sprijinul doctrinar) a celor care ar fi trebuit sa „anihileze” extremismul.
Combinatia dintre CP, ONG-uri (unele finantate chiar de catre extremisti) si politic care a dorit sa speculeze anumite situatii a dus la slabirea excesiva a statului si a instutiiilor care sa aperea cetantenii iar pe acest fond extremistii si teroristii au avut o mare marje de miscare care le-a permis raspandirea acelor idei care au dus la recrutarea de noi membrii.
CP-ul considera ca nu exista 2 tipuri de islam unul moderat (care ar trebuii incurajat) si unul radical (impotriva caruia ar trebuii luptat) ci doar cel moderat iar teroristii sunt cei care se folosesc de
islam, ei nu sunt „musulmani”. Cum nu se face diferentierea, PC „spune” ca orice forma de islam trebuie incurajata, se blocheaza astfel orice modalitate de presiune si de „revolta”/lupta contra celui extremist. Musulmanii moderati nu ar avea de ce sa il respinga pe celalant iar sa lupti contra islamului, ca un monolit, nu este posibil (chiar impotriva celui extremist singur este aproape imposibil ai nevoie de ajutorul moderatilor). Aici duce CP la o „paralizie” care impiedica cam orice masura de a ameliora situatia care in final va exploda din ce in ce mai des…
Probabil aceasta este principala cauza de ce prima generatie a parut a se integra in societatea occidentala iar cei nascuti in occident sunt mai fundamentalisti ca parinti lor (aici au contribuit si alte concepte ideologice):
Trebuie avut in vedere ca majoritatea acelor parinti au venit din tari in care exista o dictatura laica care nu prea tolera extremismul religios considerandu-l un pericol pt. stat deoarece islamul, in interpretarea sa radicala, tine loc si de lege si de cultura submind autoritatea statala (mai mult a dictatorilor – si de aceea islamul in forma radicala duce la societati paralele – no go zone). Acei oameni au fost educati intr-o societate/cultura in care se incearca expunerea minima a marei mase a cetatenilor la el, pe cand copiii lor au crescut intr-un mediu in care extremismul era tolerat, datorita CP, parintii fiind obijnuiti cu o anumita interventie a statului nu au recunoscut pericolul reprezentat de ismul radical iar copii lor au fost expusi de mici acestor ideii.
„The number rises for younger British Muslims – a sure sign that radicalisation through schools, mosques, and prisons (often via Saudi-funded groups) is creating a long-term problem in Europe. Thirty-one per cent of younger British Muslims endorsed or excusedthe 7/7 bombings of 2005, with just 14 per cent of those over 45 doing so.”
A 2013 study found that 16 per cent of young Muslims in Belgium believed that state terrorism is “acceptable,” while 12 per cent of young Muslims in Britain said that suicide attacks against civilians in Britain can be justified.
Pew Research from 2007 found that 26 per cent of young Muslims in America believed suicide bombings are justified, with 35 per cent in Britain, 42 per cent in France, 22 per cent in Germany, and 29 per cent in Spain feeling the same way.”
http://www.breitbart.com/london/2016/03/22/polling-muslims-in-the-west-increasingly-sympathise-with-extremism-terror/
„60% of Muslims would prefer to send their children to a mixed state school, compared to 35% who would prefer to send their child to an Islamic school. There is a clear age difference. 37% of 16-24 year olds preferred to send their children to Islamic state schools, compared to 25% of 45-54 year olds and 19% of 55+ year olds. „
59% of Muslims would prefer to live under British law, compared to 28% who would prefer to live under sharia law. 37% of 16-24 year olds prefer sharia compared to 17% of 55+ year olds.
36% of 16-24 year olds believe if a Muslim converts to another religion they should be punished by death, compared to 19% of 55+ year olds
74% of 16-24 year olds would prefer Muslim women to choose to wear the veil, compared to only 28% of 55+ year olds. „
http://www.gatestoneinstitute.org/7520/moderate-european-islam
Se vede si in felul in care aleg sa isi formeze familii, importand o mireasa sau un sot din tara natala, ca mijloc de accelerare a cresterii populatiei lor. Asta in loc sa se casatoreasca intre ei sau cu localnicii. La fiecare generatie, se reimprospateaza valorile traditionale si neasimilare, ajungandu-se ca unul de generatia a patra sa fie echivalent cu generatia intai prin faptul ca are cel putin un parinte imigrant.
http://www.theamericanconservative.com/articles/unmaking-england/
Nu am intrat in detalii plictisitoare referitoare la implicarea petrodolarilor islamici in toata aceasta radicalizare si „adormire” a politicienilor si a populatiei (pe cine ar interesa partidul sponsorizat de Iran din UE…, de Arabia Saudita ce sa mai scriem) sau despre civilizatia meditereneeana.
@Jorj
Este si aceea o metoda dar cea mai simpla este cu matematica imigrationista.
Matematica imigrationista este putin diferita de cea clasica in care 1 mil = 1mil, in cea imigrationista 1 mil = 5-6 milioane cand se reunesc familiile. Nu iti trebuie foarte mult timp sa schimbi demografia unei tari in 6 ani poti aduce pana la 50 de milioane deghizati in 7 miloane.
E … ati observat cumva articolele astea?
http://observator.ro/stiri-live-va-fi-sau-nu-reintrodus-stagiul-militar-obligatoriu-in-romania-369119.html
http://www.romaniatv.net/anunt-oficial-despre-stagiul-militar-obligatoriu-ce-se-va-intampla-din-ianuarie-2017-daca-te-duci-voluntar-in-armata_281497.html#n
http://www.gandul.info/decizie-de-urgenta-anuntul-de-ultima-ora-al-ministrului-apararii-despre-stagiul-militar-ce-se-intampla-de-la-1-ianuarie-2017-15125094.html
Dea cu cateva zile.
Cititi comnetariile !
(erau interesante si la RL dar astia periodic le „purjeaza”
oui
Astia abia au arme si uniforme pt cei de acum, da’ sa mai echipeze o armata de recruti…
„ingineria socială promovată de socialiștii și ecologistii belgieni și-a definit utopia și și-a proclamat falimentul” – cand s-a proclamat falimentul asta? ca eu nu am auzit. Ei o dau inainte cu „jihadistii sunt victime ale sistemului nostru, trebuie sa facem ceva”
ma uit la manifestatia de solidaritate din bruxelles,o plimbare de primavara a indragostitilor…ceva de bifat pentru contul de Fb
Postare la misto
Unii de pe aici traiesc in Occiodentul cel „speriat” .
Le ofer o ciorna de manifest ptr cei din randul carora se itesc aia cu atentatele:
======================================================================
*editare
(tot la misto)
Un tip care scrie foarte bine a zis ca Vestul ar trebui sa fie numit Dar al-Gay
http://www.steynonline.com/7024/violent-extremistan-vs-the-dar-al-gay
„Where is this story headed? The warriors of the caliphate divide the planet into the dar al Islam and the dar al harb – the house of war. In reality, it’s a struggle between the dar al Islam and the dar al Gay: Liberty in the fin de civilisation west means sexual liberty and nothing else – which is why one consequence of yesterday’s decision is that freedom of expression and freedom of religion will increasingly be confined to what Justice Alito called the deepest recesses of your home.
Yet one particular demographic is ever more aggressively assertive in the name of its religion, even as prime ministers and federal prosecutors deny any such thing. So today, in Oklahoma as in Saint-Quentin-Fallavier, you get up in the morning, go to work, and wind up decapitated. Oh, don’t worry, it’s a low risk – for the moment. And, unlike with „homophobic” bakers and florists, the implicit threat of violence ensures plenty of preemptive concessions.
Since 9/11, every western nation has dramatically accelerated Muslim immigration: „Islam is a religion of peace” isn’t just a meaningless platitude, they live it.
Yet ultimately you can be either a gay-wedding society or a semi-Islamized society. By choosing both, the west will tear itself apart – and in the end it’s the Islamic imperialists who have the less shaky relationship with „the very existence of external reality”. What Marx called the internal contradictions of capitalism have nothing on those of „diversity”.”
Jiorjele asa intre noi doi (plus restu!) cati ani ai ?!
Daca esti tanar mai sunt inca sperante. Daca esti trecut de 40 hales busles asa ramai!
Pai ca cum sa iti zic lu matale Dar al-Gay …. da?
Ai auzit de obiceiurile cretane ? Sau „grecesti” ?! Un razbouinic matur lua un pupil puber.. ma rog ii largea anusul dar il si invatya caum sa ucida. La final cand ala micu avea de acu barba il dota cu scut, platosa, cnemidem sabie ,coif si sulita. Te spinteca ala micu si nici nu clipea!
Ai auzit de batalionul sacru teban? Batalionu curistilor! Ai mai duri! Numa spartanii i depaseau (si totusi nu prea s-au distins in pederastie. Sau poa ma insel…Da nu cred. la 13 ani fetele spartane puteau sa bata un baiat spartan de 13 .. deh fetele se dezvolta mia iute)
Ai auzit ce era ala viciu german inainte de 1900? Un general a murit in toutou in timp ce executa un dans cam lasciv.. CIca a fost cam circ sa ii scoata tutuul si sa ii puna uniforma! Colegii sai de desfrau au fots comandnati in Macelul cel Mare (1914-1918).
Ai auzit cumva ca nitel cam prea multi din SS ar fi meriotata s aintre in lagar cu triunghi roz?!
Da de Bersekeri, „soldatii ursi” ai nordului ai auzit? Nebuni cu acte in regula …. acoperrau celer mai nasoale retrageri (mureau in vatful mormanului de cadavre!) sau strapungeau orice liniie de lupta adversa,. Zisi ursi findca se zice ca ursul ranitataca furios . HOMO! Ma rog cateodat mai faceau si copii (dar in pat erau 3 … ca ala care facea copilul trebuia stimutalt de alt barnat. De obicei de parteneru preferat!)
Cat despre nebuniile societatii occidentale .. daca ar fi ca sa scriu ce banui … ar f i prea naspa ca sa suportatui (fie ca sunteti de drepatam de stangam comunisti sau fascisti. Adeptii scolii de la Frankfurt ar cerre internarea mea la balamuc!)
Sa zic asa .. am „bvazut” tit. Chiar daca nu ma iesit din tara.. INSa am citit vreo 25 de ani presa france4za . Politica (se putea… ) Am vazut (la tv )nebubia ope strada.. cum Campiile Elisee au devenit Campiile Hadesului , am citit cum stangistii au zis ca nu ei dragii de ei.. cand m\eram mic si post (sub 25) chiar ma crezut partial Azi ins acand zic CRS gandesc Ceux qui la Republiqie ont Sauvee!! Am vazut cum stanga „traditionala” a alunecat spore stangism „intelectual” si cim a inebunit cu minoritati, sex, femei batite samd. AM vazut(adica cititin aceioasi saptamana) ecenimentele Anilor de Plimb. Am vazut cum pana la urma debedeul maiost de gliksman a fots „recuoperat” si „tras pe dreapta”. Am vazut nsterea noi drepte si a clubului orologiului. Asa ca inteleg perfect cum Marine Lepen este azi preferata muncitiorilor francerzi (aia care votau cu PCF!) La naoba daca as fi cetateam frrancez eu as vota cu Marina!
Crede-ma .. scoietatea occidentala este tradata de varfurile ei. Iar iontectualitatea este una de curve bine platite! Treimea iadului din mai 68 azi .. .. nu mai este maoista este cam libertariana ! Sau cel putinatlantista! iar gogoasa cu incalzirea de dupa Revolutia Indistriala a fost oprima data oferita de … Thatcher ! A da., stii de ce era poreclita TINA?!
Tu chiar crezi ca teroristii aia din Blegistan sunt chiar asa loviti de norocu unei politii si justitii inepte? Mai Jorjele cand prostia debine sistem INSEAMNA CA NU ESTE VORBA DESPRE PROSTIE! Cam ce crezi ca ar pati unu care ar traduce in franceza si flamanda gluma mea si ar afisa pe zidurile BruxeLOAZE?
Sa nu zci ce as face cu dobitocu cu Dal al gay.
Caci eu nu sunt adeptul ziaelei ca cei de fata sunt exclusi. Nu! Sunt inclusi!
Eu primul
Deci ce i-as face ?
EU SUNT SAMANTA IADULUI!
in rest ghiceste… (ptr mine „sa fiu uman” inseamna un glont in ceafa ..)
Scuze ptr greseli de dactilografie.,,, destele, ochii …
Scrie-ti banuielile. Sunt curios.
Sunt tinerel. Mie mi s-a parut hilara formula de Dar al-Gay. Ideea nu este legata de acceptabilitatea publica a anumitor proclivitati sexuale, ci ideologia mai larga care le vede nu doar ca pe o chestie de optiune personala, ci ca pe un mijloc de a ataca si dizolva capitalul social si institutional pre-existent al Vestului. Este o tactica revolutionara, in sensul clasic. De aceea, in Vest, se coreleaza ideologic chiar si chestii contradictorii, cum ar fi permisivitatea fata de intoleranta adesea violenta a musulmanilor si dorinta de a crea un mediu safe pentru femei si minoritati, inclusiv sexuale. Prostimea crede ce vrea, dar liderii ideologici stiu ca cele doua chestii contradictorii nu mai sunt contradictorii daca le vezi doar ca un mijloc catre un scop, cel de a submina civilizatia vestica sau de a face inginerie sociala din temelii. Ai mentionat mai sus Marcuse, scoala de la Frankfurt etc. Fix asta discutau ei si descendentii lor ideologici, care poate au intrecut ceea ce priveau ei ca fiind limita dezirabilitatii (orice revolutionar are dorinta secreta ca revolutia sa se incheie unde i se pare lui mai bine, ca sa nu fie executat sau repudiat de urmatorii revolutionari). Ai auzit de Saul Alinsky, ai carui discipoli au fost si Hillary si Obama? Cartea lui, Rules for Radicals, ramane foarte influenta si e predata de catre profi liberali. Hillary si-a facut teza pe Alinsky, iar Obama a fost antrenat patru ani de Alinsky Industrial Areas Foundation, dupa care a predat metoda Alinsky de preluare politica in calitatea sa de community organizer. Era si o carte a lui David Horowitz, unul dintre evreii moderati din categoria celor monetionati mai sus, despre cum radicalii anilor 60, condusi de Alinsky si mosteniti de Hillary si altii, au preluat controlul asupra Partidului Democrat.
Ai mentionat pederastia la greci etc. Dar banda tebana era perfect capabila sa isi apere natia. Romanii au ajuns sa accepte homosexualitatea, dar idealul social era, in continuare, ca cetateanul roman sa prezinte „virtus”, sa fie capul unei familii, sa continue societatea, sa fie respectabil etc. Ca se harjonea cu sclavii sau mai stiu eu ce, era treaba lui. Despre asta este vorba. Nu de homosexualitate in sine, desi multa opozitie se lasa atras de combaterea sa in loc sa o vada drept perdea de fum, ci de folosirea ei initiala ca mijloc de creare a structurilor sociale, politice, mediatice etc care sa duca la alte elemente si sa le aduca putere creatorilor lor. Orice parere ai despre cate una sau alta, si eu practic o indiferenta binevoitoare, nu pot sa nu ma scandalizez cand vad ce e in spate.
Te-ai gandi ca americanii s-au calmat acum ca majoritatea populatiei e pro casatorii gay si toate statele trebuie sa le recunoasca, iar hate crime laws sunt peste tot. Nu s-au calmat. The Onion scria ca acum ca s-au aprobat casatoriile gay, mai sunt doar 4.500 de probleme ramase pana sa devenim cu adevarat egali :). Aceleasi organizatii au ocupat acum urmatoarea reduta – transgender, trans-able, transracialism, desi presupun un segment mult mai mic al populatiei decat cele 3% LGB si li se opun chiar multi gay, multe feministe etc. Acelasi megafon e folosit, nu unul mai mic, in conformitate cu marimea populatiei respective. Ba chair, ar putea fi o regula ca megafonul sa fie cu atat mai mare, cu cat populatia beneficiara este mai mica. Asa ca dizolvarea clasei de mijloc si scaderea sperantei de viata a europenilor americani este mai putin importanta decat Caitlyn Jenner.
Se intelege ce incerc sa transmit? Eu am interpretat formula de Dar al-Gay, la fel ca si autorul care a definit-o, daca ai fi citit articolul, drept cumulul tuturor factorilor care duc la inabilitatea ideologica a Vestului de a se apara de religii si culturi mai virile si de a-i asimilia pe aderentii acestora. Tot ce s-a construit – feminism moderat, toleranta etc – se va narui pt ca ai pus marmura si materiale scumpe pe un esafod ros de termite si te prefaci ca e la fel de puternic ca inainte.
Autorul respectiv este un liberal clasic, in toate privintele – feminism, libertate etc etc. Dar este rational si isi da seama ca lupul si oaia nu pot coexista pasnic. Fie dispare ce ii place lui la societate, fie trebuie neutralizati cei care ar distruge-o
Legat de soixante huitards (retards poate), am ajuns la concluzia ca, desi exista true believers in orice miscare, majoritatea cauta doar puterea si, odata dus entuziasmul ideologic al tineretii si ai obitnuit puterea, devii foarte maleabil ideologic atata timp cat formele sunt mentinute de fatada. Le Pen nu e doar preferata muncitorilor, ci este preferata fortelor de politie si a armatei.
http://diversitymachtfrei.blogspot.ro/2016/01/more-than-50-of-french-police-and.html
Presimt ca va urma in Franta, ca in Anglia si SUA, un efort de diversificare cu orice pret a politiei, armatei si fortelor speciale, chiar si depasind limitele recrutarii cu mentinerea standardelor actuale. Exemplu in SUA la recrutare pompieri in New York.
http://www.unz.com/isteve/fdnys-new-entry-exam-asks-about-everything-but-firefighting/
Plus un efort de a promova in pozitii de conducere. Uita-te la numirile de general si amiral ale lui Obama, si cauta discutiile legate de lipsa de diversitate a fortelor speciale. De fapt, fortele speciale sunt foarte diverse, dar in minoritati nesexi. Sunt de 9 ori mai multi indieni americani in Delta Force sau cum i s-o mai spune decat afro-americani, desi raportul in populatie e de 6 la 1 in favoarea afro-americanilor. Exemplu de suprareprezentare indiana printre elite militare https://www.youtube.com/watch?v=_oUtJxE4sjs chiar impresionant.
Desi prefer sa cred ca criticile tale sunt bine intentionate, mi se pare ca exemplifici vorba aceea cu „tot in boul care trage dai cu biciul”. Merit eu critici vagi de genul „sper ca esti tanar, poate ca mai ai speranta”? Putem sa nu fim de acord in legatura cu un lucru fara ca eu sa devin automat parte din problema.
Exista si „elite” militatre formate din populatii reduse numeric dar „valotroase”
Presun ca ai auzit de gurkas … un inalt ofiter indioan (general daca nu maresal) zicea ca daca un barbat zice ca nu ii este frica de moarte ori este mincinos ori gurka! Dase pare ca gurkas sunt copii de gradinita in comparatie cu maori!! (slava domnului sunt mai putini decat gurkasii!)
In Caucaz s-au remarcat cecenii .. dar mai ales elita elitei Cauzacului : cerchezii! Pana prin anii 60 se gaseau cerchezi si in armatele irachiene, iranienie , siriene, Comandanti, ofyteri superirori. IN armata taristata un ofiter rus care nimerea la comanda unei unitati de ceceni , sa nu mai zic cerchezi stia ca era condamnat la o moarte eroica (daca nu era erou il omorau proprii soldati!) sau la „condamnat” la o stralucita cariera (daca supraviuetuia. Cu astia actele eropice erau normale!). Dintre nebunii din Caucaz s-a recrutat Dikaia Divizia (Divizia Salbatica) unica divizie de cavalerie care in Primul Macel a spart vreo 2 fronturi (nu intreba de piederi!!! IMENSE!!! As zice ca nu atat de Slabatetca pe cat de Dementa!) Comaprativ cu Dikaia cazacii erau cam de mana a 3a!
Asa ca daca indoamerincienii sunt cam multi in corpurile „speciale” mie mi se pare ca este absolut normal. Ca ei sunt irmasii comansilor, apasilor, dakotanilor samd iar negrii.. scuze sunt urmasii sclavilor! Chiar daca azi dau majoritatera recurtilor americasni si devin „element militar” nu se ridica la inaltimea unora care se lauda ca sunt din neamul lui Geronimo! (asa ca o barfa apasul Geronimo, capturat cam prin metode „neortdoxe”, se pare a fi extrem de apreeciat de parasutistii americani … numele lui Geronimio find strigatul de lupta al parsitistilor US! Si cateva decenii in urma niste albi au inceput constrictia megaklitaica a unei staui a Calului Naravas [Crazy Horse] erou dakotan! Mi se pare ca de la 1900 deja Sittying Bull era mai stimabil decat generalul Custer – desi Custer era un erou si ca „valoare” individuala ar fi fost apreciat de orice mare razboinic indian! Soarele care Rasare, Osceola capturat prin tradare, mort in conditii mizre in prizonmierat .. – cateva nave americane, si mjulte localitati ii celebreaza numele!!!)
Interesant. Nu stiam de cerchezi. Oare acelasi lucru se poate spune si despre secui, gen un subset al unei populatii mai inclinata martial la nivel istoric?
Dar vezi ca nu afro-americanii dau majoritatea recrutilor americani. Sunt cam 15% din toata armata si cu un trend vag de scadere. Sunt mai multi decat ponderea in populatie, care e de 13%. Majoritatea celor din armata si inclusiv a recrutilor (mai ales dupa 9/11) sunt albi (includ si hispanicii care nu se trec la mixed-race), la 75%. Printre acestia, sudistii de origine Scots Irish sunt supra-reprezentati (na, ca si istoria).
http://download.militaryonesource.mil/12038/MOS/Reports/2012_Demographics_Report.pdf
In ciuda eforturilor lui Obama, sunt inca sub-reprezentati la nivel de ofiteri. De dragul controversei si in pur stil rasist, presupun si ca motivul ar fi cel al distributiei statistice de inteligenta si politica de discriminare pozitiva, care inseamna ca ponderea „officer material” in populatia neagra nu e asa mare, si cei care ar fi officer material au oportunitati mult mai bune decat Armata in viata (direct Universitate cu bursa si apoi token black la cate o firma sau alta care cauta diversitate, sau in guvern, unde negrii sunt 25% din angajati in unele agentii). Daca vreodata americanii vor trebui sa mareasca proportia populatiei under arms pt un razboi stil WW2, disparitatea numerica va fi evidenta (conform testelor AFQT, azi ASVAB ale americanilor, care se dau de aproape un secol chiar si pe masura ce diferentele biologice au devenit tabu in societate, un soldat trebuie sa aiba un scor echivalent cu un IQ de 90 ca sa fie un soldat stas, 110 ca sa fie in trupele speciale etc. Au incercat cu soldati substandard in razboiul din Vietnam si rezultatele au fost tragice, in termeni de casualties).
http://www.vdare.com/articles/debating-the-unmentionable-the-black-white-iq-gap
Un profesor american pe care l-am intrebat discret la un eveniment mi-a spus ca are legatura si cu career path in armata si inclinatia culturala catre razboi. Albii sudisti se inscriu din patriotism sau din dorinta de aventura (sau razbunare dupa 9/11, au fost cazuri de atleti bogati care au renuntat la cariera ca sa moara in Irak). Pentru afro-americani, este o modalitate foarte buna de a scapa din ghetou, a capata disciplina si a avea o patalama foarte buna pentru reintegrare in viata civila (educatia platita de armata si s-a observat ca disparitatile la angajare intre CV-uri identice, unul identificat ca alb, altul ca negru, dispar atunci cand aplicantul are experienta militara), asa ca nu sunt inclinati catre aventurism. Prin urmare, multi afro-americani fac logistica, chestii administrative si asa mai departe, care le garanteaza skilluri care sa le serveasca in sectorul privat sau de stat dupa. Dar promovarea depinde foarte mult de participarea in combat positions (in vremea asta de razboi continuu), de unde rezulta ca majoritatea celor calificati pentru a avansa vor fi albi. De aici si contradictia intre a promova participarea minoritatilor la combat positions si apoi, cand mor, a deplange faptul ca masinaria de razboi americana consuma vietile tinerilor din clasele sarace (ca multi albi sudisti, de altfel) cu acuzatie de sacrificiu intentionat. Si cu femeile e acelasi lucru – ceri public participarea la combat positions pt a ajuta promovarea, dupa care te isterizezi public cand moare una sau e capturata si violata etc.
Cerchezii sunt in engleza „circassians”, aia cu femei frumoase care au ajuns inclusiv in imperiul otoman dupa ce au fost cuceriti de rusi? Care erau un subiect preferat la tablourile cu scenete orientale din timpul fascinatiei sec al XIX lea pentru orientalism?
https://allkindsofhistory.files.wordpress.com/2015/01/crimean-slave-trade.png
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/35/b1/53/35b153c26b8d958425e1e1b95a366f9b.jpg
Da. Ins atu esti roman cu limba materna romana sau ce?!
E limba sufletului meu, insa nu si limba in care ma informez sau pe care o folosesc la lucru. Spre exemplu, acesta este singurul site romanesc de specialitate pe care il frecventez, mergand pana la a citi comentariile. In afara de numele Grigore Cerchez, pot spune ca nu tin minte sa fi auzit vreodata cuvantul. Si nu te da mirat. Citind foarte multe in engleza, limba straina in care ma descurc cel mai bine, apar niste decalaje in concepte. Nu e ca si cum cerchez apare des conversational. Wikipedia, spre exemplu, nu are pagina in romana pentru circassians. Pagina in romana pentru cerchezi este legata de pagina pentru Cherkess, in care e vorba despre acelasi popor, dar cu termenul derivat din rusa din care se pare ca ne-am inspirat si noi. Deci daca eu am ajuns sa citesc despre oamenii astia admirand niste tablouri de Leon Gerome si ajungand la pagina substantiala in engleza, nu as fi avut cum sa o gasesc pe cea in romana. Si asa aflu ceva nou in fiecare zi.
Jorj
am fots si eu tanar.
TE asigur ca tinerii risca sa fie si tampiti. Asta din cauza de exces hormaonal, din lipsa de informatie, lipsa de experienta de viata.
Insa din pacate tineretea este o stare trecatoare.
Mai tragic este faptul ca unii imbatarnesc degeaba – raman excesiv de entuzuisasti, excesiv de neinformati, lipsiti de memorie si parca nu au acumulat experenta de viata..
Nu zic ca a fi mai varstinic este o calitate.. insa un ins destept invata de la batrani ce prostii au facut ei (batranii. Ca le-au facut!) Astfel incat macar ca ei sa aiba satisfactia ca comit niste prostii mai … originale!
Texte si’atat….
??????!~!!!!!!
Allag Akbar!
Jos carnea de proc si vinu!
vestul european doarme si accepta,e randul nostru al ”inapoiatilor din est” sa salvam continentul.
Salvam pe dracu ghem
Unicui care ii poate „salva” ar fi Tarul de la Kremlin . Dar dintai ii va salva de bani!!
hihi…exact noi putem avea vreo importanta. Dam la pensii si beneficii materiale militarilor de n-avem aer, de ani de zile, da’ armata n-avem. Nici educatie si sanatate, care ar fi mai importante pe termen lung.
a aparut si hamalul erou de la bruxelles,de sorginte africana bineinteles…poate omul a salvat niste vieti ,nu vreau sa vorbesc cu pacat.
A mai fost ieri un interviu la cald, luat tot unui cetateam cu origini africane..astia mor pe mana lor..
Se pare ca urmeaza o mare discutie la 23:30 pe VTM. Cei interesati se pot uita. Sunt curios ce scuze penibile vor gasi pentru incompetenta crasa.
Decepti-cons….https://www.facebook.com/duffelblog/posts/1237706812923533
Daca nebunii astia reuseau sa faca ce isi propusesera asta ori luam pastile cu iod ori ni se spunea ca radiatia s-a oprit la granita (pt. ca noi nu suntem in Schengen).
Si orice trece doar islamul ramane.
Imaginile au fost gasite in DECEMBRIE si investigatorii afirma ca abia acum au putut face legatura.
CUM PANA MEA sa nu faci legatura cand:
1) Vezi imagini cum niste indivizi dubiosi analizeaza comportamentul unui imporant om in legatura cu centralele
2) Gasesti imaginile intr-o casa de unde au plecat teroristii spre atentatul din Paris.
Nu e logic ca vor sa atace centrala?
S-ar parea ca logica rationala este putin diferita de cea CP (evident ca este ceva mai complicat cu lista):
„Acuzatii dure: Franta a refuzat „din motive ideologice” lista cu cetatenii francezi antrenati in Siria oferita de serviciul secret sirian”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20890941-acuzatii-dure-franta-refuzat-din-motive-ideologice-lista-cetatenii-francezi-antrenati-siria-oferita-serviciul-secret-sirian.htm
Informatii ca doreau sa produca „o bomba murdara” au aparut de mult timp.
Oricum nu trebuie sa ne facem probleme:
„Coordonatorul UE pentru lupta impotriva terorismului: Un atac terorist asupra unei centrale nucleare, posibil peste 5 ani
Preluarea controlului asupra unei centrale nucleare de catre miscarile jihadiste ar putea deveni o realitate „peste 5 ani”, a admis sambata Gilles de Kerchove, coordonator al Uniunii Europene pentru lupta impotriva terorismului, intr-un moment in care ochii tuturor sunt indreptati asupra securitatii centralelor nucleare din Belgia. „Nu as fi surprins ca in termen de 5 ani, (teroristii – n.red.) sa utilizeze internetul pentru a prelua controlul asupra centrului de gestionare al unei centrale nucleare, al unui centru de control al traficului aerian sau al cailor ferate si a efectua atacuri”, a afirmat inaltul oficial european, intr-un interviu acordat cotidianului La Libre Belgique.”
http://www.hotnews.ro/stiri-international-20893484-coordonatorul-pentru-lupta-impotriva-terorismului-atac-terorist-asupra-unei-centrale-nucleare-posibil-peste-5-ani.htm
https://www.youtube.com/watch?v=ibzxvWPeytU
„Jan Jambon et Koen Geens ont présenté leur démission à Charles Michel. Le Premier ministre l’a refusée”
MAI si cel al Justitie. Se simt vinovati?
o sa las asta aici.
http://www.thenation.com/article/heres-what-a-man-who-studied-every-suicide-attack-in-the-world-says-about-isiss-motives/
De citit: http://www.zerohedge.com/news/2016-03-23/reasons-why-people-hate-cultural-marxists
Un pasaj de retinut: ” A fascist might argue the other side of the coin — that all other ethnic groups suffer oppression because they are “inferior,” “weak” or “intellectually inadequate.” A fascist would probably assert that the weak survive only by the good graces of the strong, and that only the strong have a “right to life.” A fascist would argue that all groups that are so easily oppressed should be exterminated to make room for the strong.”
Asta pentru cazul in care va contraziceti vreodata cu vre-un spalat de asta pe creier si nu stiti ce sa ii raspundeti – the weak survive only by the good graces of the strong, and that only the strong have a “right to life” – plecati de aici si sa vedem cum va contrazic bajetii…
Politicienii sunt la fel de tâmpiți peste tot. Ne dăm mari față de ei, cine, noi, un stat mafiot după cum spunea Băsescu, cu economia distrusă, fără armată, vai de capul lui. Suntem slabi, pe nicăieri, degeaba ne dăm mari față de alții.
Daca nu ne trezim ( ma refer la europeni ), va fi vai de capul nostru !