ATOMIC 2

ClasaA-10/Hajen III, in serviciul SM intre anii 1957-1980, asa cum mentionam in articolul anterior a fost influentata de germani insa a venit cu o inovatie unica pe atunci in lumea submarinelor, magazia rotativa de torpile (ca fapt divers, Suedia a importat primele torpile Whitehead in 1880 pentru torpiloare si distrugatoare, 26 de exemplare). A-10 avea urmatoarele caracteristici: 6 unitati construite de Kockums la Malmo. HSwMS Hajen/Hj/Haj/Rechinul, pus pe cala 11 decembrie 1954, intrat in serviciul SM pe 28 februarie 1956, HSwMS Salen/Foca, pus pe cala 3 octombrie 1955, intrat in serviciul SM pe 8 aprilie 1957, HSwMS Valen/Balena, pus pe cala 21 aprilie 1955 la Karlskronavet, intrat in serviciul SM pe 4 martie 1957-vandut RFG in 1984 care l-a folosit in teste statice, HSwMS Illern/Copoiul, pus pe cala 14 noiembrie 1957 la Karlskronavet, intrat in serviciul SM pe 31 august 1959, HSwMS Bavern/Bv/Castorul, pus pe cala 3 februarie 1958, intrat in serviciul SM pe 29 mai 1959, HSwMS Uttern/Ut/Vidra, pus pe cala 14 noiembrie 1958, intrat in serviciul SM pe 15 martie 1960. Au fost pensionate in 1980; greutate 700 tone la suprafata/900 de tone in imersiune; lungime 65,80 m; latime 5,10m; pescaj 5 m; viteza maxima 30 kmh la suprafata/37 kmh in imersiune; echipaj 44; propulsie diesel-electrica, 2 motoare diesel Pielstick, 1660 cp/1240 kW+2 motoare electrice ASEA; 2 elice; 4 tuburi lanstorpila calibrul 533 mm+8 torpile de rezerva. Submarinul era echipat cu torpile tip Torpedo 14/10,5 km raza maxima de actiune/1957, ulterior si Torpedo 61/Tp.61/Torpedo 611: calibrul 533 mm, fabricant Centrala Torpedverkstadens/CTV, astazi SAAB Underwater Systems; raza maxima de actiune 20 km la viteza maxima de 80 kmh/24 km la viteza de 55 kmh; ghidaj prin fir de cupru; combustibil peroxid de hidrogen/HTP 85%+alcool 15% , gazele rezultate in urma arderii erau solubile in apa ceea ce facea torpila greu de localizat; viteza si pescajul erau preprogramabile; lungime 7 m; greutate 1755-1800 kg; incarcatura exploziva Hexotonal/Octonal de 235-250 kg, un compus exploziv de mare putere care contine un mixt de TNT, RDX, pulbere de aluminiu si nitroceluloza; motor cu piston; cap de cautare pasiv; adancime maxima de lansare 12 m.

Torpedo 41, torpila antisubmarin cu mai multe variante putand fi lansata de pe submarine, nave de suprafata si elicoptere, varianta initiala intrand in dotarea Marinei suedeze in 1961/1963: calibrul 400 mm, torpila usoara exportata in Japonia, tara care a si produs-o sub licenta; lungime 2,60 m; producator CTV; incarcatura de lupta HE de 45 kg; greutate 298 kg; raza de actiune cuprinsa intre 10-30 km, depinde de varianta si platforma de lansare; motor electric, baterii argint-zinc; viteza maxima 55 kmh; adancimea maxima de operare strict secreta si in ziua de astazi, probabil cuprinsa intre 50-100 m; cap de cautare activ/pasiv, ghidaj prin fir de cupru. Aceasta torpila echipa magazia rotativa de torpile.

SCHITA MAGAZIE DE TORPILE ROTATIVA

  Ei bine, asa cum mentionam anterior, A-10/Hajen III a venit cu o inovatie unica pe atunci in lumea submarinelor, magazia rotativa de torpile, sistemul rotativ regasindu-se in proiectul Atomic. Nu se cunosc foarte multe despre acest sistem revolutionar, si foarte probabil doar ultimele doua A-10 au dispus de el, insa se stie ca era tip revolver, avea 6 tevi/6 torpile, tragea simultan doua torpile si nu era reincarcabil in mars. Sistemul rotativ folosea torpile usoare calibrul 400 mm. Asta era o limitare majora dar designul a economisit spatiu vital intr-un submarin prin eliminarea camerei torpilelor. Totusi, exista controverse in acest sens, e posibil ca Hajen III sa nu fi dispus de sistemul rotativ de lansare torpile acesta ramanand doar la nivel de intentie –foarte probabil sa fie asa. Dar cu siguranta era prevazut in proiectul Atomic! Si trecem la Atomicul nostru dar nu inainte de a vedea mini-reactorul nuclear proiectat de catre suedezi pentru el…Si pentru asta facem o scurta incursiune in programul nuclear militar suedez, punct de plecare pentru reactorul submarinului.

Ei bine, Suedia a desfasurat in perioada 1945-1972 un program strict secret de dezvoltare a armamentului nuclear, program desfasurat la Forsvarets Forskningsanstalt/FOA/Institutul Suedez de Cercetari pentru Aparare, agentie guvernamentala creata prin comasarea Forsvarsvasendets Kemiska Anstalt/FKA/Institutul Chimic al Fortelor Armate, Militarfysiska Institutet/MFI/Institutul Militar de Fizica si Statens Uppfinnarnamds Teletekniska Arbetsgrupp/SUN/Grupul Statal de Cercetare/Dezvoltare Tehnica de Telecomunicatii. FOA avea doua sedii situate in localitatii adiacente Stockholm-ului, la Ursvik/in nord si Sorunda. Initial a avut doar trei departamente de cercetare, FOA 1/chimie+medicina+microbiologie+biochimie&razboi bacteriologic, FOA 2/fizica si FOA 3/comunicatii&radar&optica&electronica&sonar si acustica. In 1958 a aparut FOA P/analiza, planificare, investigare si strategie, iar din 1959, oficial, FOA 4/fizica si chimie nucleara (FOA P lucra in stransa legatura cu serviciile de informatii suedeze. Surse independente sustin ca FOA P a avut rol major in creionarea Atomicului, cert fiind faptul ca suedezii detineau informatii substantiale despre submarinul american USS Albacore/AGSS-569 si cel sovietic Proiect 627 Kit/Balena, clasificare NATO November/Noiembrie. Ca fapt divers, la momentul dezvoltarii proiectului Atomic, director FOA era Erik Martin Fehrm, 1957-1968, inginer si proiectant aeronautic civil. Ehhh,tipul a studiat in detaliu o V-2 germana esuata langa oraselul Backebo/sud-estul Suediei la sfarsitul lui 1944!).

Ideea realizarii de arme nucleare tactice a aparut in Suedia in 1945 odata cu instalarea Razboiului Rece, teama de atac sovietic pe teritoriul national dand cosmaruri strategilor armatei suedeze. Suedia avea zacaminte de uraniu si se gandea la arme nucleare tactice care sa anihileze invadatorul sovietic la patrunderea pe teritoriul national si apele suedeze –suedezii n-au luat niciodata in calcul realizarea de arme nucleare strategice capabile sa loveasca URSS, ci doar mici bombe nucleare lansate din aeronave si rachete cu raza scurta de actiune. Piatra de temelie a noului program a fost pusa in august 1945, la doar cateva zile dupa Hiroshima, cand Comandantul Suprem al Fortelor Armate Suedeze, General Helge Victor Jung, isi trimite aghiotantul, Colonel Torsten Andreas Schmidt, la nou infiintata FOA cerand un raport substantial cu “tot ceea ce stia despre acele noi arme”. Aia, saracii, nu stiau nimic la acea vreme dar au gasit solutia…au redactat un raport stufos la sfarsitul lui 1945 bazat pe Raportul Smith, raport oficial SUA cu privire la proiectul Manhattan publicat pe 12 august 1945.

La jumatatea anilor*60/sec.XX cercetarea nucleara condusa de catre Karl Manne Georg Siegbahn, fizician laureat al Premiului Nobel pentru Fizica in 1924/”Spectroscopia cu raze X”, director al Departamentului de Fizica al Institutului Nobel al Academiei Regale de Stiinte Suedeze din 1938, ajunsese aproape de faza testarii bombei in subteran, in mediul online suedez vehiculandu-se ideea ca in 1965 prima bomba nucleara suedeza era aproape gata construita fiind nevoie de doar 6 luni pentru a fi finalizata. Alte doua bombe ar fi fost planificate. Putin probabil sa fie asa dar suna interesant…

Cert e faptul ca in 1965, Sveriges Riksdag/Riksdagsledamoter/Dieta Unicamerala Suedeza interzice dezvoltarea armelor nucleare stabilind ca Suedia trebuie sa se indrepte spre dezvoltarea pasnica atomului, acest fapt stopand dezvoltarea bombei in 1966. Programul nuclear militar a primit lovitura de gratie in 1968 cand Suedia semneaza Tratatul de Neproliferare, FOA abandonand definitiv dezvoltarea armelor nucleare tactice in 1975 –in perioada 1965-1972 au mai desfasurat in secret cercetari in cadrul programului, toate acestea reprezentand o experienta valoroasa care si-a pus amprenta asupra programului de dezvoltare al mini-reactorului prevazut pentru Atomic.

Ei bine, printre decidentii militari suedezi care au sustinut cu fermitate dezvoltarea/crearea bombei nucleare tactice suedezea fost si generalul Bengt Gustaffson “G:son” Nordenskiold, seful Fortelor Aeriene Suedeze in perioada 1942-1954, pilot de vanatoare, promotor al dezvoltarii aviatiei reactive in Suedia/Saab J-29 Tunnan/Butoiul Zburator+Saab 21R. Acesta a si dezvaluit publicului in 1952 intentia Suediei de a se inarma nuclear prin propriile puteri sau cumparand bombite din sursa straina (au incercat sa determine SUA a le vinde astfel de bombe in schimbul minereului de uraniu prin intermediul lui John Moors Cabot, Ambasador SUA in Suedia, fara rezultat –initial suedezii sau opus exportului de minereu catre SUA, ulterior au revenit dar fara rezultat. Guvernul suedez s-a pregatit oarecum pentru colaborarea cu SUA infiintand in 1947 compania AB Atomenergi in Stockholm, companie de stat responsabila cu extragerea si exportul minereului de uraniu, companie sugerata inclusiv de americani prin vocea ambasadorului SUA de atunci, Louis Goethe Dreyfus Jr. Suedia are rezerve de Uraninit/Pehblenda/UO2, minereu uranifer major –din Uraninit se extrage Dioxid de uraniu, substanta chimica radioactiva cu aspectul unui praf brun-negricios si cristalin folosit drept combustibil in reactori nuclear. Suedezii au realizat pastile din dioxid uraniu asigurandu-si combustibilul nuclear din productie interna).

Cercetarile nucleare au dus, in final, la crearea primului reactor nuclear autohton, Reaktor-1/R-1/1 MW, primul reactor nuclear al Suediei in cadrul Institutului Regal de Tehnologie din Valhallavagen, centrul Stockholmului, reactor de cercetare activ in perioada 13 iulie 1954-6 iunie 1970 realizat si cu sprijin american in cadrul programului Atomul pentru Pace/1953. Reactorul era ingropat la 25 m adancime sub Institut si conform surselor independente emitea radiatii pe o raza circulara de 1 km, radiatie care ar fi afectat 40.000 de oameni in perioada cat a fost activ –chestia asta nu e o certitudine, oficial era sigur, neoficial s-a considerat ca “riscul e acceptabil” in vederea dezvoltarii atomului de catre cercetatorii suedezi. Deci, putem spune ca Suedia avea cunostintele tehnologice realizarii reactorului nuclear destinat submarinului cu propulsie atomic, “vedeta” articolului de fata! (ca fapt divers, Suedia a construit 6 centrale nuclearoelectrice incepand din 1972, BWR/Boiling Water Reactor/Reactor cu Apa Fierbinte si PWR/Presurized Water Reactor/Reactor cu Apa sub Presiune, la Forsmark/3 reactoare BWR, Oskarshamn/un reactor BWR si Ringhals/2 reactoare PWR. De asemenea, companii private au construit si operat centralele atomoelectrice de la Agesta/Reaktor 3/10-80 MW/apa grea si uraniu natural –cel de-al treilea reactor nuclear construit in Suedia, urmas al R-1. Cel de-al patrulea reactor, R-4/130 MW de la Marviken, reactor cu apa grea si uraniu natural destinat producerii de electricitate si a…plutoniului destinat armelor nucleare a fost anulat in 1970. Proprietara centralelor era Allmanna Svenska Elektriska Aktiebolaget/ASEA detinuta de Familia Wallenberg, compania avand planificata construirea a 12 centrale atomoelectrice in Suedia cu ajutorul statului, ceea ce nu s-a facut deoarece Suedia a renuntat la construirea acestora in 1980/1982 la presiunea opiniei publice. In 1955-1958, FOA a mers in doua directii de cercetare-dezvoltare pe linia atomului, prima destinata protectiei la radiatia atomica/Program S iar cea dea doua destinata realizarii plutoniului destinat armelor nucleare/Program L.

Sediul FOA din Ursvik

In 1955, FOA definitivase schite detaliate ale focoaselor nucleare suedeze, exact cand SUA si Suedia incheie primul acord de cooperare privind energia nucleara civila fapt ce avea sa duca la…sfarsit. Tot atunci FOA prezinta planurile primului reactor exclusiv militar, reactor destinat producerii de plutoniu, reactor care a ramas doar pe planseta –foarte probabil e vorba de R-4. Afland de ambitiile Suediei si surprinsa de dorinta acesteia de a achizitiona bombe nucleare, SUA refuza in 1960 cererea suedezilor hotarand totodata sa nu-i sprijine in crearea facilitatilor necesare obtinerii plutoniului. Ei bine, la Agesta suedezii ar fi reusit sa obtina in cadrul laboratorului special cam 3,30 kg de plutoniu si 9 kg de uraniu imbogatit, acestea fiind “exportate” in SUA in 2012 in baza Global Threat Reduction Initiative…Se pare ca cercetatorii suedezi ar fi fost indusi voit in eroare de catre SUA in anii *50 care i-ar fi spus ca o bomba necesita 20-50 kg de plutoniu descurajandu-i, cand in realitate e nevoie de doar 6 kg. Cu 3,30 kg produse, suedezii erau aproape…Foarte aproape de a trece in randul statelor detinatoare de arme nucleare. Cert e faptul ca Suedia avea capacitatea de a realiza o bomba atomica in 1975-1980!). Si revenim la submarinul nostru nuclear a carui proiectare a debutat in 1957…

Incepem cu reactorul, “inima” fara de care propulsia nucleara e inexistenta.

 

Despre mini-reactorul nuclear destinat submarinului cu propulsie nucleara se stiu putine lucruri…Acesta urma a fi montat in pupa navei si, conform surselor independente, nu era sigur 100% pentru echipaj. Se pare ca specialistii suedezi nu au reusit sa creeze protectia adecvata la radiatie…Se vehiculeaza ideea ca partile laterale ale compartimentului reactorului aveau protectie minima ceea ar fi facut ca submarinul sa devina un “Cernobil navigant”, conform afirmatiei unui blogger suedez. Cert e faptul ca specialistii suedezi care au lucrat la proiectarea acestuia au avertizat conducerea Marinei, conform surselor independente, ca “nu e de dorit a se sta mai mult de trei ore in sala reactorului de la pupa. Dupa cel mult 3,30 ore de expunere marinarii ar fi acumulat o doza periculoasa de radiatie, doza letala”. A fost destul ca Marina sa-si regandeasca optiunile mergand in continuare pe propulsia clasica diesel-electrica, submarine Sub Surface Hunter-Killer/SSK si…Air Independent Propulsion/AIP/Propulsia Anaeroba (suedezii au mers pe motorul Stirling, motor cu ciclu inchis folosit astazi la submarinele din clasele Gotland/3 unitati active, Sodermanland/A17S/2 unitati construite din 4 planificate, doar unul mai fiind activ astazi, modernizat recent pentru 470 milioane de coroane suedeze/44 milioane de dolari, si nou-noutul A26/Clasa Blekinge/2 unitati in constructie. Despre AIP si avantajele/dezavantajele sale s-a scris deja pe blog asa ca nu vom insista.  Pentru mai multe detalii vezi aici https://www.rumaniamilitary.ro › cum-lucreaza-propul…). 

SCHITA REACTOR NEPTUN -SUEDIA

Mini-reactorul destinat submarinului nuclear si navelor de suprafata a fost proiectat de catre Stal-Laval AB impreuna cu grupul NAVALATOM si FOA, acesta urmand a fi construit de catre Santierul Naval Kockums –proiectul de dezvoltare a purtat numele de Neptune/Neptun. Reactorul urma a genera 5000 CP. Marina a alocat o treime din suma necesara cercetarii-dezvoltarii si, interesant, strategii acesteia se gandeau la o intreaga Flota de suprafata propulsata nuclear, submarinul fiind considerat…”secundar”. Oricum, in comparatie cu americanul/USS Nautilus/1954, sovieticul November/1958, britanicul HMS Dreadnought/1963 si mai tarziu francezul Le Redoutable/1967, submarinul cu propulsie nucleara suedez era mic, fapt recunoscut de catre strategii Marinei –ehhh, cand proiectul a fost dezvaluit opiniei publice au aparut intrebarile existentiale de genul “ce facem cu el/se justifica construirea si operarea lui/mai bine facem mai multe submarine clasice/nu atacam pe nimeni/nu se justifica in apararea apelor nationale/nu e sigur etc”. Intr-un fel aveau dreptate, zic! Atat proiectul reactorului cat si cel al sub-ului nuclear au fost abandonate in 1964, acestea nedepasind faza de planseta. Unele surse mentioneaza ca NAVALATOM a fost un consortiu format din STAL, Kockums si FOA, consortiu destinat realizarii reactorului nuclear naval si bineanteles, a submarinului –foarte probabil sa fie asa! Exista speculatii ca s-au avut in vedere mai multe variante ale reactorului Neptun, cel putin trei variante care generau puteri cuprinse intre 4000-7000 CP, 21-36 MW, reactoare racite cu apa grea si miez de uraniu natural, reactoare tip PWR.

Compania Stal-Laval AB a aparut in 1913 sub numele de STAL/Svenska Turbinfabriks AB Ljungstrom/Fabrica Suedeza de Turbine Electrice in Finspang, localitate unde s-a infiintat in 1580  prima fabrica de tunuri si ghiulele suedeza. In 1916, STAL devine subsidiara ASEA. In 1962, odata cu noua fabrica de turbine din Stockholm, compania devine STAL-LAVAL Turbine AB (ehhh, ca fapt divers, in 1940, compania lucra la motoare cu reactie pentru aeronave, foarte probabil cu ceva inspiratie germana. In 1949 a aparut motorul Skutern care n-a intrat in productie, urmat in 1949 de motorul Dovern, nici acesta n-a intrat in productie de serie. Ca fapt divers, in 1932, STAL producea turbine electrice de 50 MW, unul dintre principalii importatori fiind…Japonia).  

Haideti sa vedem variantele submarinului A-11…

Acesta urma a avea trei variante botezate A-11A-Atomic/propulsie nucleara, A-11B/propulsie diesel-electrica (proiectul a dus la Clasa Sjoormen/Sarpele de mare. 5 unitati construite. O unitate construita botezata”Sor”, activa in Marina suedeza in perioada 1968-1997, a fost vandut Marinei singaporeze in 1997 care l-a utilizat pana pe 11 martie 2016 sub numele de RSS Centurion. I-au urmat alte trei unitati operate de singaporezi sub numele de RSS Conqueror/Challenger/Chieftain. De asemenea, ClasaA-12/Draken II a derivat din A-11, 6 unitati construite, precum si Clasa A-13/Aborren II, 1962, 6 unitati construite) si A-11C/AIP.

Submarinul atomic A-11A/atomic avea urmatoarele caracteristici: propulsie nucleara, reactor PWR, 4000-7000 CP, avand trei variante de design studiate in perioada 1957-1962, design influentat de submarinul american USS Albacore/AGSS-569/1953 (eeee, asta a fost futurist la momentul aparitiei sale, coca hidrodinamica testata in tunelul aerodinamic la Centrul de Cercetari NASA din  Langley. La acea vreme era cel mai rapid submarin din lume cu propulsie diesel-electrica. Era realizat din otel de inalta rezistenta iar suprafetele de control erau dispuse in forma de X in fata celor doua elice contrarotative, facandu-l agil in imersiune –se spune despre el ca”se intorcea rapid in imersiune”. Nu a fost inarmat, a fost submarin experimental). A-11A/1957 –greutate 965 tone in imersiune, monococa, reactor de 4000-5000 CP la 200 rpm/elice, lungime 48,50 m, diametru coca 6,40 m, echipaj 20, viteza maxima in imersiune peste 46 kmh, 6 tuburi lanstorpila calibrul 533 mm Type-61 (motor cu peroxid, ghidaj prin fir), reincarcabile+magazie rotativa de torpile, 20 torpile calibrul 400 mm Type-41”Harold” (acestea erau torpile antisubmarine/antinava cu motor electric), ne-reincarcabila. Hidroplane dispuse sub coca orientate la15,50◦ in jos, in dreptul chioscului, suprafete de control/carme dispuse in forma de cruce in fata elicei cu 4/5 pale, foarte probabil orientabile. A-11A/1962, 1170 tone la suprafata/1500 tone in imersiune, monococa, reactor de 7000 CP la 150 rpm/elice, lungime 51,20 m, diametru coca 6,04 m, echipaj 21, viteza maxima in imersiune peste 46/50 kmh, 8 tuburi lanstorpila calibrul 533 mm, reincarcabile+magazie rotativa de torpile, 16 torpile calibrul 400 mm, ne-reincarcabila. Hidroplane dispuse pe chiosc, suprafete de control dispuse in forma de cruce in fata elicei cu 4 pale, foarte probabil orientabile.

SCHITA A-11A -1962

A-11B/1966-1967, Clasa Sjoormen/Sarpele de Mare, diesel-electric, 1400 tone in imersiune, 51 m lungime, diametru coca 6,10m, viteza maxima la suprafata 28 kmh/in imersiune 37 kmh, autonomie 21 de zile, echipaj 23, adancime operationala 150 m, 4 tuburi lanstorpila calibrul 533 mm+2 tuburi lanstorpila calibrul 400 mm, ambele reincarcabile. Hidroplane dispuse pe chiosc, suprafete de control/carme dispuse in forma de cruce in fata elicei cu 4 pale, foarte probabil orientabile. A-11A, variantele 1957 si 1962, erau prevazute si cu un motor diesel pentru manevre in port.

Aceasta e povestea sub-ului nuclear suedez…Desi el n-a existat fizic, experienta proiectarii sale a fost benefica pentru constructorii navali suedezi. Suedia se afla astazi in topul natiunilor constructoare de submarine, noua generatie ce sta sa vina, A26, Clasa Blekinge/aproximativ 2000 de tone, 66 m lungime, diesel-electric+AIP, adancime operationala peste 200 m -urmasa a clasei Gotland/3 unitati active, 1600 tone in imersiune -e de vis, un adevarat submarin de mare larga, oceanic, care va dispune de tehnologie de varf produsa in mare parte de companii suedeze. Cu siguranta Suedia e o natiune mica dar “desteapta-n toate cele”, bravo ei!

 

WW

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

H I Sutton – Covert Shores

https://www.seaforces.org › S…

https://www.agefotostock.com › .

https://warisboring.com › sw…

https://www.history.navy.mil › …

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

weaponsandwarfare.com

Naval Encyclopedia

https://maritime.org › doc › pdf › swedishsubs

https://sok.riksarkivet.se › Sbl