S-au afişat rezultatele, ca la BAC: PSD – 37.60%, PNL – 15 %, PDL – 12.23%, Mircea Diaconu – 6.81%, UDMR – 6.48%, PMP – 6.2%.
Au picat: PP-DD, PRM, Forţa Civică, Noua Republică, PNTCD şi mulţi alţi anonimi.
Ce putem spune despre fiecare?
PSD
Aici, războiul Băsescu – Ponta şi-a facut efectul, mai mult din cauza reacţiilor greşite ale lui Ponta decât atacurilor lui Băsescu. Indiferent de mesajele lansate cu “USL trăieşte”, tentativele de a rupe din PNL şi numirea lui Tăriceanu la Senat, PSD-ul a coborât sub 40%.
PNL
Oficial, PNL şi-a ratat obiectivul de 20% iar conducerea şi-a anuntat demisia. Ăsta să fie tabloul real? Mai degraba nu.
Dupa 90, bazinul electoral al PNL s-a situat in jurul lui 15%. Excepţie au făcut alegerile din 2008 când Tăriceanu a “spart banca” adică a prăduit miliarde de euro din privatizarea BCR şi i-a imprastiat pe zeci de mii de proiecte de şcoli, wc-uri şi alte investiţii la ţară, investiţii pe care nu avea nici intenţia şi nici banii să le termine vreodată. Rezultatul a fost creşterea la 20% dar şi mutarea pe un bazin electoral preponderent rural, segmentul urban fiind parţial pierdut, atunci, în favoarea PDL.
Şi atunci, cum de şi-a asumat Antonescu un astfel de obiectiv?
Păi Antonescu e puturos şi lichea dar nu e prost. De cca un an a mirosit că PSD-ul nu-l va susţine la prezidenţiale. Tot de atunci s-a gandit la Johannis pentru Cotroceni. Iniţial l-a adus la guvern, ca avertisment, iar PSD-ul a reacţionat rapid, refuzându-i numirea în guvern. De ce? Pentru că, prin simplă comparaţie cu Johannis, Ponta arată, vorbeşte şi se comportă ca un plod.
Imediat ce PSD a refuzat numirea, Antonescu a rupt pisica: a scos PNL de la guvernare şi a inceput să-şi construiască o ieşire onorabilă din cursa pentru Cotroceni: intâi a demisionat de la preşedinţia Senatului, arătând că nu se cramponează de scaun, a fixat un obiectiv foarte sus pentru europarlamentare, sub sancţiunea propriei demisii pe care şi-a anunţat-o deja, după afişarea rezultatelor, deschizând drumul lui Johannis pentru candidatura la şefia PNL şi, de aici, la prezidenţiale.
Simultan, a rupt definitiv căile de împăcare cu PSD, l-a dat afară pe trădătorul Tăriceanu şi a anunţat afilierea PNL la PPE, deschizând uşa larg pentru o alianţă cu PDL. Pe scurt: “n-aţi vrut să mă susţineţi, ok, nu voi fi nici eu dar nici voi”.
PDL
PDL-ul, cu Blaga, a mers din rău în mai rău dar măcar a avut inspiraţia s-o păstreze pe Monica Macovei pe lista pentru europarlamentare, altfel o sfecleau rău de tot. Blaga rămâne un secretar general bun dar o catastrofă de preşedinte de partid.
Nu trebuie uitat că Blaga şi-a asumat un obiectiv de 20% pe care l-a ratat din greu dar va uita sa demisioneze şi nimeni nu va avea curaj, în partid, să-i ceară demisia.
Mircea Diaconu
O victorie a Antenei 3 împotriva justitiei. Omul are interdicţie, pe trei ani, de a ocupa o funcţie publică. A avut dreptul să candideze dar s-ar putea trezi că, la Bruxelles, îl vor invita să revină peste trei ani să-şi valideze mandatul. După părerea mea, voturi aruncate pe geam.
Ar fi o discuţie dacă a greşit Antonescu scoţându-l de pe listă (cred ca nu) dar, odată ce a hotărât să marcheze revenirea către dreapta, respectarea legii şi actului de justiţie, Antonescu nu avea altă cale.
UDMR
În nota lor obişnuită. Nimic de comentat.
PMP
Aterizare în cap, în ciuda mesajelor optimiste şi autofelicitărilor pentru “succesul intrării în PE”.
Prima greşeală a fost că nu au cooptat-o pe Monica Macovei în partid. Nu ştiu cu cine a fost în conflict dar PMP trebuia sa renunţe la orice persoană pentru a o aduce in partid. Cu Monica Macovei în PMP, scorurile PMP si PDL ar fi arătat exact invers.
Războiul Băsescu-Ponta a avut ca obiective coborârea PSD în intenţia de vot şi aducerea PMP în primplanul dezbaterii publice. Primul obiectiv a fost indeplinit dar al doilea a fost ratat pentru că, în afară de Băsescu, mai trebuia să mişte şi PMP, iar PMP nu a mişcat.
Cred că venirea în partid a PDL-iştilor, în frunte cu Elena Udrea, i-a îmbufnat pe intelectualii puri şi imaculaţi încât nu s-au mai implicat in campanie (nu-i vorbă că nici nu ştiau ce să facă). Aşa se face că scorurile cele mai bune le-au scos Elena Udrea, la Bucureşti, Daniel Funeriu, la Timiş, şi Pinalti, la Neamţ.
Înainte de a trece la alte propuneri politice, vor trebui sa facă ordine în partid şi să scape de cei care au blocat venirea Monicăi Macovei.
Să trecem la picaţi:
PP-DD şi PRM:
Ducă-se pe pustii că numai de circari nu aveam nevoie.
Noua Republică şi PNTCD:
Cum spuneam, două partide compuse din câte un lider zgomotos şi atât. Cred că orice negociere sau construcţie pe dreapta ar trebui să evite cooptarea lor pentru ca nu au nimic de oferit şi mai mult se îngreunează negocierile.
Forţa Civică:
Cred că Ungureanu şi-a testat capacitatea de a organiza un partid şi de a atrage voturi, mergând singur. Eşec pe toată linia. Poate fi un prim ministru foarte bun dar nu va fi preşedinte pentru că, pur şi simplu, nu poate atrage voturi suficiente. Ar trebui ca partidele de dreapta să încerce să-l recupereze pentru că este valoros şi util pentru o construcţie guvernamentală dar nu-mi fac iluzii in privinţa asta.
Ce va fi de acum încolo?
Paradoxal sau nu, cheile câştigarii prezidentialelor, în defavoarea PSD, nu mai sunt la Băsescu ci la posibila combinaţie PNL-PDL.
Dacă pun la punct o alianţă electorală, pentru sprijinirea lui Johannis la prezidenţiale, au şansa să dea viitorul preşedinte.
Johannis are o imagine muuuult mai bună decât Ponta, poate atrage voturi atât de la stânga cât şi de la dreapta şi, în plus, poate, ca minoritar, să aducă voturi de la minoritatea maghiară fără să fie nevoie de concesii politice făcute UDMR-ului.
Mai mult, nu au nevoie nici măcar să facă vreo înţelegere cu Băsescu şi PMP.
Atât Băsescu cât şi electoratul PMP vor sprijini, pentru turul II, orice candidat împotriva PSD, chiar dacă vor scrâşni din dinţi.
Meritat sau nu (mai mult nu) Blaga se află pe cai mari, iar Antonescu are o ocazie mare să se răzbune pe PSD pentru piedica pusă la prezidenţiale.
Ce ar putea face Băsescu ?
Ar putea să-l sprijine în primul tur pe Cristian Diaconescu (PMP), un om credibil, dar cu notorietate mai mică decât a lui Johannis, încercând să negocieze sprijinul, în turul II, pentru Johannis.
Cum mă aştept să primească un refuz de la PNL şi PDL, îl va sprijini oricum pe Johannis, ocupându-se în principal cu demolarea lui Ponta, în ieşiri publice cât mai dese, lăsându-l pe Johannis să iasă în campanie doar cu mesaje pozitive, echilibrate, civilizate.
Ce ar putea face PMP?
Chiar nimic. Probabil vor merge în primul tur cu Diaconescu şi vor incerca, şi ei, să negocieze sprijinul pentru Johannis, în turul II. Vor lua flit şi vor rămâne bosumflaţi. Electoratul PMP va vota oricum împotriva PSD.
Despre candidaţi
Dacă ar fi după mine, aş vrea ca preşedinte pe Daniel Morar, Livia Stanciu (ICCJ) sau Monica Macovei.
Gândind realist, sunt doi candidaţi care ar putea lua voturi şi din stânga şi din dreapta:
Klaus Johannis şi Cristian Diaconescu.
Între cei doi, l-aş vota pe Diaconescu pentru că nu pot uita ce a facut Johannis la prezidenţialele din 2009: s-a afişat drept viitor prim ministru, cauţionându-l cu imaginea sa pe un Geoană inconştient, iresponsabil şi ocupat cu vizitele secrete la Moscova şi la Vantu. Am fost la 1mm de a ne pricopsi cu un preşedinte idiot si trădător. Ce este mai grav, Johannis nu şi-a asumat niciodată vreo responsabilitate pentru rahatul în care era să bage o ţară întreagă.
În afară de asta, nu am nicio garanţie că va sprijini, aşa cum a făcut Băsescu, reforma justiţiei, lupta anticorupţie şi parteneriatul cu Statele Unite. Chiar am îndoieli serioase.
Din păcate, are o notorietate mult mai mare decât Diaconescu şi ar atrage mai uşor voturile maghiarilor.
Exista mari şanse ca, la toamnă, să trebuiască să pun ştampila pe Johannis, evident, după ce voi inghiţi vreo două kile de lămâi.
Eroul Bula
Deja am cumparat lamaile….
Ai fost prevazator. S-ar putea sa sara preturile, spre toamna 🙂
eroule…toti cei enumerati mai sus sunt niste hoti…johannis probabil nu a avut ocazia, insa in sibiu a facut treaba asa ca, daca ar candida eu as merge cu el…restul ce spui tu…in momentul de fata nu mai conteaza dreapta-stanga, basescu-ponta…pentru mine conteaza ca urmatorul presedinte care vine sa nu mai faca tara de cacat in strainatate, sa nu se simpatizeze cu rusii si sa ramana la obligatiile lui…eventual sa il schimbe si pe ponta ca sa avem in sfarsit dupa atatia ani o conducere unitara
Bai nene, daca mergem dupa logica ta, atunci patim la fel cum am patit cu Boc. A facut treaba prin Cluj dar a fost dezastru ca premier. Lasati-ma cu Johannis asta, ca mie imi miroase a hot.
Mie „Iohanis” asta nu imi miroase a nimic, este insipid, incolor si inodor! Apa de ploaie. Avem o problema cu ce este nemtesc dar dimpotriva, eu mi-am luat o teapa golaneasca chiar de la prea corectii „nemti”. In perioada antebelica si mult inainte erau considerati niste sarlatani ( ce literatura am citit eu pana la renasterea italiana) Totul este un mit, la fel ca si masinile japoneze!
@Mig-21: no, da’ Boc asta cine e? A guvernat vreodata el?
In privinta lui Johannis, a avut un aport fundamental la schimbarea a Sibiului, incepand din 2000. Eu am ajuns in acel an in Sibiu, iar orasul era mort – pur si simplu nu aveai ce face acolo. Ei bine, azi arata cu totul si cu totul diferit. Sa ne intelegem: meritul este al sibienilor, ca toti au muncit pentru asta, dar Johannis a avut intelepciunea de a-i uni pe toti intr-un efort comun.
Ca asta il face bun sau nu la o functie de premier sau presedinte, nu avem de unde sti. Dar, la halul in care au fost aduse aceste functii de ponta si basescu, nu e nevoie de prea mult ca un nou venit sa fie mai bun pe oricare dintre aceste functii.
@Cristi: cand vezi un politician care tace si face, zici ca e insipid, incolor si inodor. De aia il meritam pe alde Oprescu – un individ cu gura mare, nu a facut nimic, doar a tocat banii bucurestenilor (nu banii de acum, ci pe cateva zeci de ani inainte, ca doar a luat credite individul) ca ii arunce pe diverse prostii. Vezi numai exemplul pistelor de biciclete din capitala, receptionate, platite si apoi desfiintate de Politia Rutiera (vreo 80 de km, parca).
Dar, na, omul are sarm, nu-i asa? Nu e insipid, incolor si inodor.
Cine zicea ca popoarele au conducatorii pe care ii merita?
Dupa cum ziceam mai devreme despre Sibiu: http://povestisasesti.com/2014/05/27/de-ce-la-sibiu-e-mai-fain-decat-la-altii/
Mihai, nu asta era sensul metaforei mele, nu vroiam sa ma refer la „hahalere” . Eu unul nu vad pe Iohanis marele gospodar. Singurul sau avantaj a fost ca e membru de vaza in PNL in momentul cand PNL avea guvernul si avea foarte multi bani de cheltuit. Si in celelalte orase s-a mai miscat cateceva. Daca vrei sa vezi poti vedea diferente fata de acum 10 ani in orice oras din Romania, mai mic sau mai mare. Nu stiu ce intentii are Iohanis doar ca face parte dintr-un partid si dintr-un sistem unde nu cred ca poate face nimic de capul lui. Si papa de la Roma daca ar fi prim ministru in Romania nu cred ca ar conta. Plus ca nu mi se pare sa zaca inteligenta in el. Asta cu tace si face am auzit-o si la Ciorbea si la Boc si la mai multi. Au taut si au facut pe dracu ghem.
@mig-21 lancer asa o fi…am spus ca probabil nu a avut ocazia sa fure ca lumea, insa din cei de mai sus este cel mai „nepatat”…
da propun ca noul presedinte, daca nu va vi de la usd,sa il puna prim ministru pe basescu traian, deh ca sa avem continuitate in toate cele…..ca sa se bucure partenerii ocidentali ue si usa, ca e mult de supt din Romania pe nimik…
„Dacă ar fi după mine, aş vrea ca preşedinte pe Daniel Morar, Livia Stanciu (ICCJ) sau Monica Macovei.”
Sebi, da-mi mie lamaile alea…imi vine sa vars…Doar Eroul Bula ii inghite nemestecati…
Dar tu pe cine ti-ai dori? Hrebe? Rodica Stanoiu? Mazare? Poate Nastase, daca-l elibereaza conditionat?
Zi tu, cu vorbele tale ……..
Monica Macovei președinte?! Acum nu zic că ești pe ceva, dar dacă ar fi să-ți ghicesc culoarea ochilor, aș miza pe roșu. 😉
Monica Macovei normal ca nu-i buna de presedinte…cat a fost la Bruxelles a initiat Legea confiscarii extinse a averilor ilicite…Daca, doamne fereste,ai vine idea sa aplice asa ceva si-n RO ?
Analiza asta e de-a dreptul abracadabranta,e pacat ca Eroul ne tot vara basismele si nulitatile acestui curent canceros pe gat .
eroule explica putin
PP-DD şi PRM:
Ducă-se pe pustii că numai de circari nu aveam nevoie.
Ok, explic putin: sunt doua partide de circari.
Explica si tu putin: de ce crezi ca nu sunt?
eroul bula esti basist notoriu, si ca tine din pacate sunt multi papagali, sau care au mai multe id-uri. nu uita ca base a fost demis prin vot de 7,4 milioane de romani ca-ti place sau nu. ca nu s-a materializat demiterea este vina occidentului si in special a ppe din ue si a clicii de cia-isti din ambasada sua de la bucuresti, pt.ca au interese economice si politice in Romania, si au tot interesul sa sustina un presedinte si structuri corupte si mafioate in Romania, care sunt ushor santajabile. ca base nu a fost demis in totalitate, mai este vina si fraierilor de antonescu crin si ponta victor, care au acceptat ca ultimi sclavi conditiile puse de ppe din ue. sper ca ponta va fi mai tupeist de acum incolo si va apara interesele tarii.
@raim
Yeah, a fost o conspiratie iudeo masonica impotriva lui Ponta.
Consumul excesiv de Antena 3 aplatizeaza creierul.
Fugi si ia-ti calmantele.
Cea mai importanta miscare pe care a facut-o PNL dupa alegeri a fost intrarea in PPE. De ce? Pai, simplu, Iohannis are o foarte buna relatie via Merkel.
Sa-i arunci in spate lui Iohannis o presupusa vina ca l-ar fi cautionat pe Geoana, mi se pare penibil. Asta o poti face cu Antonescu, asta i-a cautionat si pe Geoana si pe Ponta.
Diaconescu credibil? My friend, omu’ e cu stele pe ambii umeri, a trecut de la „stanga” la „dreapta” fara nicio greata. E pe acelasi palier cu Geoana, vorbeste frumos, dar atat. Basescu e cam out, nu prea mai are ce negocia, singurul lucru pe care il poate oferi este sa faca lobby pentru Iohannis in cercurile popularilor europeni, unde inca este bine vazut.
Mircea Diaconu, cu tot respectul, este un „iepuras”, nimic serios. Omu’ are scheleti in dulap, veti vedea show in continuare.
PSD a obtinut o victorie a la Pirus, cu toate manipularile „sociologice” de dinaintea alegerilor. Ponta e mancat, pentru simplu motiv ca nu poate strange mai multe voturi decat bazinul PSD. Participarea la vot a fost submediocra, alegerile prezidentiale au alta miza. Imaginea lui se erodeaza, plus ca are niste prieteni cam tradatori (UNPR+PC), iar scheletii din dulap incep sa faca galagie ca vor la aer curat.
Cat despre Monica Macovei…..
Oricum, nu e important cine voteaza, ci cine numara voturile…cine zicea asta? 🙂
cosmin c
Oricum, nu e important cine voteaza, ci cine numara voturile…cine zicea asta? 🙂
vorba asta a rostito macelarul stalin
crezi ca nu stiam?
Antonescu nu putea sa cautioneze pe nimeni pentru ca el nu reprezinta decat un guramare care n-a facut nimic toata viata lui.
Johannis, in schimb, se bucura de o foarte buna imagine publica pe care a pus-o la dispozitia unui grup de crima organizata care ne propunea ca presedinte un tembel tradator, in conditiile in care toti, inclusiv el, stiau ca nu va fi numit premier, dupa alegeri.
Johannis putea sa iasa foarte elegant din rahat, dupa alegeri, spunand: „Aveam o datorie morala fata de liberali, pentru ca m-au sprijinit in campania Sibiu-capitala europeana, dar n-am avut de unde sa stiu ca tampitul face vizite secrete la Moscova si la Vantu ca nu ma bagam”.
In schimb, el a tinut-o langa ca nu regreta nimic.
Asta-i principalul motiv pentru care nu am incredere in el. In plus, ma tem ca o va lasa moale cu justitia si campania anticoruptie si ca, intarind legaturile cu Germania (un lucru bun) va abandona parteneriatul cu SUA.
In privinta lui Diaconescu nu am nicio problema cu stelele lui (dac-o fi adevarat). N-ar fi primul presedinte care provine din servicii.
A fost un ministru de externe bun iar ca om de echipa s-a dovedit loial. Cati politicieni ar fi acceptat sa candideze la Capitala cand toti stiau ca partidul il sustine pe „independentul” Sorin Oprescu? Culmea este ca, dupa alegeri, aceiasi colegi i-au reprosat ca n-a castigat Bucurestiul.
Tot ce am spus mai sus nu anuleaza faptul ca, la turul II, s-ar putea sa trebuiasca sa-l votez pe Johannis, ca sa nu castige PSD.
„Asta-i principalul motiv pentru care nu am incredere in el. In plus, ma tem ca o va lasa moale cu justitia si campania anticoruptie si ca, intarind legaturile cu Germania (un lucru bun) va abandona parteneriatul cu SUA.”
Nene, n-ai inteles pana acum ca nu base este marele artizan al independentei justiei in RO, nu intelesesi ce zise Baiden cu subiect si predicat. Independenta justiei NU DEPINDE nici de base, nici de iohannis, nici de monica-ta macovei, nici de daniel-tu morar, nici de codruta-ta kovesi, ci DEPINDE DE CE ZICE SI CE VREA marele licurici. Nu vezi cum sunt chemati toti la raport si mangaiati pe cap, ca daca ar fi lasati liberi, toti astia ar face fix nimic.
Aia cu base+justitia = love e pur si simplu propaganda de 2 lei.
Iar daca nu ai o problema cu un presedinte care provine din servicii, de ce dreaq l-am mai impuscat pe ala la Targovsite?
@Cosmin
Aia cu: „e dorinta licuriciului” merge pana la un punct dar, daca liderii politici romani mimeaza reforma justitiei sau, mai simplu, isi baga paru’ in ea, licuriciul nu are ce face in afara de a-si baga si el paru’ in parteneriatul cu Romania.
Reagan a provenit din servicii si americanii au dus-o tare rau, in plus, ne-a scapat si pe noi de comunism.
@Eroul Bula
My friend, Bush Sr a „provenit” din servicii, nu Reagan. Dar si cu Bush treaba e cu dus si intors pen’ca la ei sefu’ CIA e numit un pic altfel decat la noi.
Ronald a fost doar „turnator”, dar asta era o moda dupa ’45 in SUA…aia vedeau comunism pana si in Charlie Chaplin.
n`as zice ca sunt expert in drept, dar am facut si io oarece cursuri in domeniu;
acum vreo 150 de ani marele Nicolae Balcescu scria : cine nu`si cunoaste istoria nu`si cunoaste neamu`;
ma mira comentariile legate de intentia us si ue legata de independenta justitiei, etc; – negocierile legate de intrarea in UE si nato au fost temeinic incepute de psd;
io zik ca unu care inca n`am uitat ce s`a intamplat in ultimii 10 ca principalu` merit in independenta justitiei si in faptu ca judecatorii si procurorii au inceput sa isi faca treaba o are presedintele republicii, ma refer evident la Traian Basescu – departe de mine gandu` sa ii acopar greselile legate de relatia prea apropiata cu udrea, careriera sa politica sau greselile sale;
presedintii de dupa `90, la fel cu restu` autoritatilor; palavramentari, ministrii, militieni, serviciile de informatii, etc. nu au facut nimik pt tara sau au facut prea putin. punct. astfel am ajuns unde suntem astazi, o tara jefuita la drumu` mare de orice nastase, duicu, gutau, etc.;
in perioada de dupa `89 si inainte de basescu justitia nu a existat. punct – cine are timp pote da o cautare dupa cate recursuri politice in anulare au facut procurorii jenerali la ordinele lui iliescu;
acest presedinte al republicii este primu` care si`a permis sa lupte cu Consiliu Superior al Magistraturii si ICCJ pt. crearea unor judecatori si procurori incoruptibili, si pt. ca judecatorioi sa nu pronunte hotarari asa cum vor muschii lor, in acest sens cine are timp poate citi hotarea CCR nr. 838/2009;
acest presedinte si`a permis sa puna presiune pe pdl pt. numirea ca ministru al justitie a d-nei Monica Macovei, la momentu` numirii apolitica, care anterior in calitate de avocat reprezentase mai multi cetateni romani la CEDO, experienta ei trebuia sa duca la crearea cadrului legal pt. restrangerea abuzurilor autoritatilor abuzuri sanctionate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului;
acest presedinte si` a permis sa numeasca la sefia ICCJ sau sa influenteze numirile unor procurori dedicati acestei tari mai mult ca oricare dintre conducatorii de dupa Cuza – palavramentarii, ministrii si politicieni din varfu` partidelor, au inceput la 25 de ani de la involutia din `89 sa aiba frica de lege, in multe cazuri a fost prea tarziu: industria si armata sunt la pamant;
fara curatenia de sus n`are cum sa fie ordine in tara;
democratia orijinala a lui iliescu condusa de membrii pcr, militari superiori si militieni a adus tara pe marginea prapastiei;
istoria va dovedi ca actualu` presedinte al republicii si`a facut cel mai mult datoria si ar fi bine ca cei care urmeaza sa fac la fel, dar io nu vad nici unu` in stare;
populatia patriei a uitat ca Ceausescu a picat pt. ca lumea nu mai credea in minciuni si deabia asteapta in fiecare seara sa`i asculte pe impotentii intelectual de la antene irealitati si alti jurnalishti de 2 lei care au un singur scop sa`si faca meseria dupa cum canta patronu` infractor, mogul sau turnator si sa`i scuipe pe orice adversari sau dusmani politici;
diaconu` nu trebuia sa candideze daca avea respect pt. tara si viitoru` ei, a luat salariu de palavramentar si a ocupat si o functie publica in acelasi timp, fapta interzisa explicit de leje, ICCJ a pronuntat o hotarare clara (electuratu` ce nu stie sa citeasca normal ca l`a votat, pai daca a spus la antene ca diaconu` este lucreafaru` politicii dambovitene trebuie musai de votat): o fi probabil ultimu` pcr`ist de tip nou care lucreaza 24 de ore din 24,
am obosit…
a ne prostitua ca ultimele primate pt o banana in fata occidentului este cea mai penibila situatie. dc majoritatea de pe blogul asta care clar sunt basisti, mor dupa idea de a fi pe placul occidentului? intreb cate miliarde de dolari a investit sua in Romania in ultimi 25 de ani? nu cred ca mai mult de 2 miliarde…e jenant de infim pt posibilitatile lor. nici europenii occidentali nu s-au prea inghesuit. cele 35 de miliarde de euro pe care ue zice ca ni le-aer da sunt o himera , ca pt ei sa facem ce vor ei si sa traga de la noi tot si dupa daca ne alegem cu 10 miliarde sa zicem merci. cati bani a pierdut Romania de la revolutie incoace prin distrugerea economiei nationale si pierderea partenerilor economici traditionali? sigur mult mai mult de 35 miliarde de euro.
despre
johannis se aseamana foarte mult cu carol 2-lea !!!
La ce, lungimea stremeleagului? 🙂
HAHAHA…Monica Macovei aduce voturi ? P’aia n-o voteaza nici vecinii de pe scara =)))
Normal… cand vecinii de pe scara traiesc doar din „combinatii”.
si base pe care-l apara ea din ce traieste? din combinatii cu blugi, tigari si wisky…..aa am uitat pamanturi la nana, case de la stat si spagi de la tigani…
Johannis are o imagine muuuult mai bună decât Ponta, poate atrage voturi atât de la stânga cât şi de la dreapta şi, în plus, poate, ca minoritar, să aducă voturi de la minoritatea maghiară fără să fie nevoie de concesii politice făcute UDMR-ului
Shure Bulischor taica.
Da fii amabil ca cate voturi a obtinut PNL la Sibiu (judet si oras)?! Nu de alta dar Johannis este din Sibiu …
Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu au anunţat, luni, rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, potrivit cărora 108.138 de alegători s-au prezentat la urne, reprezentând 28,92 la sută din totalul celor înscrişi pe listele permanente.
Astfel, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 31,19 la sută din voturi, fiind urmată de PNL, cu 17,91 la sută, şi PDL, cu 16,8 la sută.
A atras de a rupt!! Stiu ca nemo propheta in patria da xcestria cu sa trecenm la ora WEuropei centrale si vom rezolva totul arata limita gandirii sale . Daca gandire se poa numi … prostia!!!
Tu esti in [plin delir pRostmodern – ai vrea sa modelezi perceptia realitatii dupa dorinta ta (wishful thinking sau pe locala vrabia malai viseaza) ins aia o mica dificultate : nepreastiind ce wishful matele ai mai multe optiuni decat magarul lu Buridan.
Cred ca niste Antalcol ar fi mai bun decat lamaile. Daca ban uiala cu antalcolu nu se verifica aapi esti intr-o situatie mai rea decat alcolismu.
A da. Ia revezi mataluta biografia lu Cristi Diaconescu. Dreapta precum funia in sac si ceva mai imorala decat practica centuristelor!!!
Intelegi ca-i reprosezi lui Johannis faptul ca sibienii n-au iesit sa aprobe trimiterea la shopping, la Bruxelles, a nevestelor liderilor PNL. Una-i una si alta-i alta.
De unde le stii p’astea cu medicamentele ca io n’am auzit de Antalcol. La ce-l folosesti?
Antalcolul este pt astia trecuti de 62 ani cu apucaturi bahice , folosirea lui cauzeaza un comportament duplicitar , ajungi sa te crezi foarte cult inteligent ai , dupa o doza buna de antalcol ai tendinta sa caracterizezi omul brusc si chiar abrupt , pana la jigniri nu mai este decat o pastila , iti respect parerea Eroule poate nu sunt de acord cu ea in totalitate dar fiecare vede in mod diferit si cum vrea el , ai uitat ca suntem o tara de asistati social ??
Prezenta a fost mica pentru ca nu prea s-au dat bani sau galeti.
Mi-e o scarba de clasa asta politica….nici nu gasesc pe unu decent pe care sa il pot vota
Dupa gafa imensa facuta de Ungureanu acum cateva ierni, e greu de crezut ca are sanse prea mari in politica. Pai cum, dom’le, de-a-ndraznit sa le ceara satenilor ce se plimbau pe ulita sa puna mana pe lopeti si sa-si dea singuri zapada deoparte? Asa ceva nu se face in Romania; mai bine sa se odihneasca ei la caldura in crasma, in timp ce armata le curata ograzile, iar televiziunile le plang de mila.
Pe de alta parte, in orasul Iasi, Forta Civica a fost pe locul 2, cu 15% din voturi (cam dublu fata de cat a obtinut PNL) fara sa-si faca mare camapanie electorala.
Pai mru nu e din Iasi? Daca nici acolo nu facea un scor bun, unde dreaq sa-l faca?
E din Iasi, mai e si fost utecist de frunte, cu articole publicate in revistele comuniste de dinainte de ’89. Dar acum e de dreapta. Pfff. Cred ca baietii aia care au dat lovilutia, imediat cum s-au vazut stapani pe situatie, au pus-o de o miuta amicala, in care unul trecea la echipa ,,dreptaci”, urmatorul la ,,stangaci”, samd. Plus ca dreapta europeana actuala aduce mai mult a bolsevism ambalat in poleitul ,,political correctness”. In fine.
In umila mea opiniune articolul trebuia inceput astfel:
PSD + PNL + PDL + PMP + toti ailalti = aceeasi mizerie !!! Toti is o apa s-un pamant; o gashk de corupti si, cel mai rau, incompetenti intr`ale economiei (vezi articolu` cu uimirea prezidentului ceh) 🙁
Din pacate, intelighentia romana sade duios deoparte si nu pune dreacu` (odata pt totdeauna) mana sa creeze o alternativa normala si performanta la actuala cleptocratie ce ne tot „conduce” duios la vale 🙁 Si nu ma refer la un „CDR reloaded” ci la o platforma noua cu oameni capabili pt ca, slava Domnului, sunt destui prin tarisoara noastra…..
Cand nu-i cap, vai de picioare…..
Nimeni nu face nimic de buna voie si nesilit de nimeni. Povestea asta cu „sa vina altii sa schimbe” e o mare minciuna. Nu, schimbarea nu vine de la altii, ci de la noi. In momentul in care o sa incepem sa-i intrebam pe politicieni, de la primar si pana la deputat, ce fac cu banii nostri, vom incepe sa avem rezultate.
Cel mai bun exemplu in acest sens il constituie campania Salvati Rosia Montana. In urma unor presiuni de ani de zile facute de clujenii implicati in asta, toti parlamentarii lor, de toate culorile, au votat impotriva sau s-au abtinut de la votarea schimbarilor pro-RMGC.
Inclusiv Boc, clujean, s-a opus lui Base in privinta proiectului – singura sa opozitie fata de presedinte, din cate imi amintesc.
Dar pentru asta au fost necesari vreo 10 ani de zile de presiune civica.
Ideea ca „altii”, eventual curati si neprihaniti, au solutiile pentru a ne salva pe toti a adus intotdeauna extremisti la putere. Avem nevoie si de altii in politica, dar mai ales de reformarea actualelor partide. Dar pentru asta ajungem iar la conditia de baza: presiunea din partea cetatenilor.
@ Mihai Papuc
1. Mihai, presiunea cetatenilor are o anume eficienta doar pana la un anumit punct; dincolo de punctu` G al presiunii asteia trebuie sa existe o „kabala” a intelighentiei. Oamenii astia ar trebui sa impuna niste lideri noi, „putin mai altfel” decat personulitatile astea care ne tot sodomizeaza viitoru` de aprox 25 de ani.
Nu poti crea o noua clasa politica doar prin presiunea cetatenilor; intotdeauna trebuie sa existe o alternativa, una diferita dar pt asta ai nevoie de „creatori” 😉
2. „Ideea ca “altii”, eventual curati si neprihaniti, au solutiile pentru a ne salva pe toti a adus intotdeauna extremisti la putere.”
Gresit, nu prea-i asa cum zici tu 😉
Revolutia engleza, revolutia franceza (pana la un punct), revolutia de la 1848, revolutia americana etc etc sunt procese care au generat schimbari radicale fara a produce „bucuriile” pe care le-au daruit umanitatii, nazismul sau bolsevismul….
1. Deocamdata noi nu prea avem niciun fel de presiune. Fiecare isi vede de drumul lui si injura primaria, guvernul si presedintele, iar daca cineva protesteaza totusi impotriva acestora pe niste idei punctuale – dar neimpartasite de individul in cauza – ii injura pe respectivii ca il intarzie 10 minute la serviciu prin blocarea drumului. „Divide et impera” functioneaza de minune la noi.
Vrei oameni noi: uita-te la Nicusor Dan, in Bucuresti. Este sau nu un om nou? Acesta este doar un exemplu, dar alternative exista peste tot. Dar lumea asteapta sa vina cineva sa-i dea mura in gura numele salvatorului. Ce sa-i faci, daca te lasi pe baza altuia sa gandeasca in locul tau, sunt tare mici sansele ca respectivul sa gandeasca in interesul tau 😉
2. Cromwell: genocid impotriva catolicilor irlandezi; revolutia franceza nu s-a oprit la un punct, tocmai asta e ideea. Si Hitler a fost foarte bun pentru Germania pana la un punct 😀
„Revolutia” din SUA a fost razboi de independenta – parca asa se si numeste la ei. Nu s-a schimbat conducerea atunci, ci i-au trimis pe englezi acasa.
In general, toate revolutiile violente au adus dupa ele nenumarate distrugeri si abuzuri. Asta este realitatea: nu exista perfectiune pe lume, iar cand promiti asta si nu o poti obtine, trebuie sa dai vina pe cineva. O natiune este dezvoltata nu pentru ca alege – sau ii este impus – un lider, guvern, parlament, etc. nemaipomenit, ci pentru ca fiecare isi face bine treaba la nivelul lui. Ori acest lucru nu il poate aduce niciodata o revolutie, in sensul ei violent (ca mai avem si revolutia industriala, de exemplu).
@ Mihai Papuc
1. ” Deocamdata noi nu prea avem niciun fel de presiune. ”
Normal, pt ca ale noastre „creiere” (intelighetia) sunt adormite, si asta din varii motive pe care nu mai stau sa le enumar acum.
2. „Cromwell: genocid impotriva catolicilor irlandezi; ”
Alea erau vremurile, moncher 😉 Nu existau drepturile omului, parasutisti SAS, gaze lacrimogene sau scutieri cu bastoane 😉
3. „revolutia franceza nu s-a oprit la un punct, tocmai asta e ideea”
Ma refeream strict la noile idei impuse in societate; stii tu, celebra „éclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen”
4. „Si Hitler a fost foarte bun pentru Germania pana la un punct ”
Herr Mihai, asta-i opiniunea `mneavostra si va priveste……
5. „“Revolutia” din SUA a fost razboi de independenta – parca asa se si numeste la ei. Nu s-a schimbat conducerea atunci, ci i-au trimis pe englezi acasa.”
Zau? Ia citeste asta:
„Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizandu-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. „
sa vezi artificii cand se va marsalui pe strazi cu strigate de TLC :), ca acolo se va ajunge…
problema e una mare si lata: sistemul de valori al PCR e folosit in toate partidele , in toate platformele fie ele , politice sau apolitice, in administratie, si, cred ca intr-o oarecare masura, in armata si interne… ( aicea zic cred , nu cunosc amanunte). asa ca degeaba bati prost cuie ruginite in scandura slaba… tot un c..cat iese indiferent cat te chinui. sentimentul asta de neputinta, daca persista mult, eu zic ca va duce la ceva agitatie, ca deh, sare supapa. asa ca aia de „dreapta” care e un fel de struto-camila incompetenta de stanga ( spre deosebire de stanga veritabila care e tradatoare) probabil ca se vor da baieti buni, cu ceva noroc si cu hamricanii in spate vor castiga ( mai la mustata, asa) , iar resursele strategice nu vor merge spre rasarit, ci spre apus.
intradevar toti sant niste hoti
insa in toata europa fortele nationaliste(extremiste de stanga sau de dreapta)
au crescut destul.
numai in romania nu de ce ?
desi sant forte nationaliste si in romania care apara cu adevarat interesele neamului
dar acele formatiuni in opinia mea nu sant lasate sa faca ceva
1. „sant” este o stupizenie, renunta la ea si scrie romaneste, daca tot vorbesti de nationalism
2. Ia tu fortele alea nationaliste si pune-i sa faca ceva bun intr-o comuna, intr-un oras mai mic. Iar dupa ce vor fi facut asta, ii putem invita sa ne povesteasca ei de interesele neamului.
A, si sa nu uitam ca am mai avut politicieni care s-au gandit la „tarisoara” noastra: https://www.youtube.com/watch?v=V_ieF7G-WJI
„Ia tu fortele alea nationaliste si pune-i sa faca ceva ..” Corect : pune-le, daca tot vorbesti de nationalism si limba romana…
@Airson: m-ai prins 🙂 Mersi de corectie!
mihai papuc
2. Ia tu fortele alea nationaliste si pune-i sa faca ceva bun intr-o comuna, intr-un oras mai mic. Iar dupa ce vor fi facut asta, ii putem invita sa ne povesteasca ei de interesele neamului.
A, si sa nu uitam ca am mai avut politicieni care s-au gandit la “tarisoara” noastra
?????????????????????????????????????????
„desi sant forte nationaliste si in romania care apara cu adevarat interesele neamului”
Niste exemple, te rog!
„dar acele formatiuni in opinia mea nu sant lasate sa faca ceva”.
Hai s-o luam logic. Cine fuse dupa ’89 in categoria forta nationalista? Vatra Romaneasca (Valeriu Tabara&Ghita Funar), PUNR (idem ailalti doi dinainte), PRM (tribunu’ neamului lu’ ma-sa, fost poet de curte pupincurist Vadim), PSM (remember Tudor Mohora&Adrian Paunescu?). Ti se pare ca nu au fost lasate sa faca ceva? Toti au fost la ciolan, intr-un fel sau altul (remember Patrulaterul Rosu?).
Si nu imi da exemple gen Nicu Sordan sau #unitisalvamnimic sau printu’ Paul de Hopa-Popa.
uite vezi
tu le-ai enumerat
au furat ceva acei oameni au distrus industria cumva ei ?
Nu inteleg cum de inca mai crezi ca, dupa ’90, a fost lasat vreun individ bine intentionat sa acceada pe scena politica. Ca sa fim seriosi, lustratie. Restul e gargara cu variatiuni peceriste.
Eroul Bula ramane basist convins. 🙂
„Războiul Băsescu-Ponta a avut ca obiective coborârea PSD în intenţia de vot şi aducerea PMP în primplanul dezbaterii publice. Primul obiectiv a fost indeplinit dar al doilea a fost ratat pentru că, în afară de Băsescu, mai trebuia să mişte şi PMP, iar PMP nu a mişcat.”
Nu bre, tocmai asta e problema ca Basescu nu ar fi trebuit sa miste nimic si PMP s-a dus in cap tocmai pentru ca s-a bagat el in seama si nu numai ca si-a asociat imaginea cu partidul dar a pus-o si pe Nootzy, pupila lui, la carma. Nu intelegi ca Basescu e expirat si de-acum deja toxic pentru dreapta? Orice atinge el se ofileste. Unde da el creste. Daca continua sa se bage in seama nu cred ca dreapta are sanse. In primul rand nu se vor putea uni pentru ca el e capos si vrea sa iasa numai cum vrea el si cine vrea el. In al doilea rand pentru ca enerveaza lumea cu iesirile sale si va scoate oamenii la vot sa-i dea lui in cap.
Razboiul base – ponta a avut o buna contributie la victoria PSD. De ce credeti ca Udrea a fost invitata de nenumarate ori in campanie la Ghita TV? De ce nu au invitat-o, de exemplu, pe Monica Macovei?
Are you serious? De asta a castigat PSD alegerile? Daca tacea Basescu le castiga ….cine? Tu ai fost pe aici in ultimii doi ani?
PSD a fost parte a colosului care a castigat cu 70% alegerile. Cat crezi ca a reprezentat PSD din cei 70%? 20%? 25%? Din 70% 50-55% au fost ale lor si restul ale PNL.
Cat crezi ca lua, dupa plecarea PNL si fara interventiile lui Basescu ? 20% ca sa castige PNL sau PDL?
Razboiul nici macar nu s-a dus pentru infrangerea PSD la europarlamentare (nu avea cine) ci pentru coborarea lui sub 40%, ca o premiza pentru victoria dreptei la prezidentiale.
Basescu a primit 7.403.836 de voturi impotriva la referendumul din 2012.
USL a primit 4.344.288 voturi in alegerile din 2012.
Ghici ghicitoarea mea: cand face Basescu campanie pentru cineva, ajuta pe „cineva” sau concurenta – de data aceasta nu se mai cheama USL, ci PSD.
Daca Base isi mai baga coada in „constructia dreptei” de care pomenesti tu, il vom avea pe dr. monta presedinte.
Partea proasta e ca, in acelasi timp, pentru base singura sansa de a mai ramane relevant este sa il pastreze pe ponta ca inamic. A demonstrat deja ca poate distruge partidul sau de suflet pentru udrea, pentru el personal crezi ca nu e in stare sa il lase pe ponta la Cotroceni?
@vector
Eu mi-am asumat basismul. Ce am scris in articol reprezinta o posibila solutie de castigare a prezidentialelor de catre dreapta (desi nu ma entuziasmeaza Johannis si nici tandemul Crin-Blaga) iar formula nu-l cuprinde pe Basescu drept parte a negocierilor.
Am spus doar ca va continua sa-l atace pe Ponta pentru a-l obliga sa reactioneze aiurea si sa scada in optiunile de vot. In timpul asta, candidatul dreptei va avea spatiul disponibil sa iasa cu mesaje pozitive, constructive, echilibrate, civilizate.
Chestia cu „sa facem liniste sa nu creasca PSD in sondaje” e gresita. Cand faci tu liniste vorbesc ei si-ti prezinta „realitatea” lor. Cum se face liniste, cum se apuca de furat.
@Eroul Bula
Nu am spus sa se faca linistite ci ca Basescu nu mai e cel mai potrivit sa faca galagia. E erodat dupa 10 ani, e expirat politic. Iar basist nu te-am facut cu rautate/incrancenare ci glumind cu un amic de discutie, de unde si smiley-ul. Dar vad ca te-ai suparat rau si m-ai bagat la spam. Trista reactie. Daca tot vrei sa discuti subiecte politice accepta libertatea cuvantului. Sau scrie mic la sfarsitul articolului „persoanele care se iau de Basescu sau ma fac basist isi vor lua ban”.
@Vector
What are you talking about?
Niciodata nu am banat pe nimeni sau bagat in spam, editat / sters vreun comentariu.
@Eroul Bula
Atunci nu stiu, poate altcineva nu tu. Am trimis un mesaj si nu a aparut, cand am apasat „posteaza comentariul” mi-a aparut o fereastra cu mesajul „Sorry, your message was not accepted”.
@Vector
Pai vezi? Daca era mana mea mesajul ar fi fost: „Sorry, your message was not accepted, muahahahahha !”.
Stii cum e acum Base? Ca ciobanul ala care a strigat lupu’ de prea multe ori. Si cand are dreptate, nu il mai baga prea multa lume in seama.
Partea proasta e ca prin interventiile sale ii ofera scuze lui ponta: nu putem face nimic pentru ca nu ne lasa basescu. Daca i-ar lasa de capul lor s-ar vedea mult mai bine cum da guvernul cu oistea in gard.
@Mihai Papuc
„Daca i-ar lasa de capul lor s-ar vedea mult mai bine cum da guvernul cu oistea in gard”
Yeah, right !
S-ar vedea ……. unde ? La Antene? La RTV? La TVR (ca l-au preluat si pe asta).
Singura cale este sa iasa si sa faca valuri, cu acuzatii la adresa guvernului, eveniment care produce audienta la televiziunile neutre / ostile guvernului iar televiziunile PSD-iste sunt obligate sa-l preia ca sa nu le scada audienta.
Asa functioneaza ei.
@Vector…
Se pare ca este / a fost o problema tehnica… si la mine a fost la fel
Cat despre antibasismul tau versus basismul lui @Mister Bula… ce pot spune….doar ca adevarul este undeva la mijloc… Prea ai puneti in carca Tiranului (unde ati mai vazut tu tiran scuipat????) cu mult mai multe decat a facut… Oricum, la ce urmeaza in politica romaneasca sunt sigur ca o sa-l regreti pe tiran cat de curand…
Cea mai buna teorie pe care am citit-o pana acum este urmatoarea: Basescu va baga bete in roate la unirea dreptei, astfel incat sa iasa ponta presedinte, iar Basescu sa creasca, din nou, in opozitie – pentru ca lui cearta ii prinde cel mai bine.
In mod normal nu as crede ca ar omul Basescu ar fi in stare sa-si bata joc intr-atat de proiectul Basescu din 2004, dar dupa ce a rupt PDL-ul doar pentru toana lui cu Udrea, cred ca un asemenea scenariu este foarte posibil.
@Preda Paul: dupa mine, partidele nationaliste nu sunt neaparat extremiste. sau nu ar trebui sa fie. nationalismul ar trebui sa fie o rezistenta in fata multinationalelor si a marii finante, pe care nu le intereseaza alte valori decat bogatia. bogatia lor pe spinarea prostanilor.
ar fi interesant un articol pe tema asta 🙂 cu exemple 🙂
raster
nici pentru mine
eu inteleg din cuvantul nationalist ce este al neamului si a tari nu ce este venit de afara
o unire PNL-PDL-PMP va fi cea mai probabila , dreapta trebuie sa fie unita sa poata purta o adevarata campanie contra PSD
„Cred că Ungureanu şi-a testat capacitatea de a organiza un partid şi de a atrage voturi, mergând singur. Eşec pe toată linia. Poate fi un prim ministru foarte bun dar nu va fi preşedinte pentru că, pur şi simplu, nu poate atrage voturi suficiente.”
Mda, no comment. Tin minte cand utecistu asta fan Ana Pauker a fost prim-ministru si dupa o luna de mandat a scos curpul tarii la vazare pe 250 de mil de dolari in conditiile in care cuprul costa 7000 de dolari tona iar Romania are rezerve de miliarde de dolari. Meserias neo-comunistu, categoric ar fi bun de prim-ministru.
99,99 % din articol este mesianism băsist.Ce să zic,fiecare cu Dumnezeul lui.
Pe bune? Mesianism basist ….. un scenariu care-l exclude de la negocieri pe Basescu? Nu ti-a explodat capul cand ai zis-o ?
calm down
Pagina asta nici nu ar trebui sa existe pe site-ul asta. Nu vi se pare ciudat ca lipsesc cu desavarsire comentariile lui GeorgeGMT, ale lui Marius Zgureanu…?
Tare ma tem ca blogul asta a fost „preluat” de baietii cu ochii albastri. De ce zic asta? Pentru ca in momentul cand blogul a atins un anumit numar de cititori, au inceput sa apara postaci la greu iar tenta articolelor s-a schimbat drastic ca sa urmareasca atent linia trasata de ziarele „mainstream”, adica alea care scriu la comanda si preiau stiri din presa internationala fara minim de rumegat.
Sincer nu stiu cine controleaza blogul, si nici macar nu inteleg daca George GMT mai e acel George GMT care a pornit chestia asta.
unu
si eu ma gandeam la asta de un timp incoace
cand cineva care spune ceva care nu este placut
au fost cati-va care au spus niste adevaruri dar (spam)
vorba vine adevarul doare dar si ajuta
@Preda Paul. pt mine spamul este foarte important si te asigur ca nimeni niciodata nu a fost bagat in spam pentru opinia sa ci doar datorita limbajului, prostiei cronice de poveste sau intentiei evidente de a influenta discutia. Avem o lista foarte bine pusa la punct cu toti cei care comenteza sub orice nick sau IP ar veni pe aici si din cand in cand anumite persoane sar in ochi.
Incerac tu sa explici de ce un om scrie sub 5-10 nick-uri diferite, cu IP diferite cu adrese de mail diferite, de isi raspunde singur la comentarii, uneori contrazicandu-se singur, dar avand in mod abia vizibil acceasi linie directoare?!
@unu „Tare ma tem ca blogul asta a fost “preluat” de baietii cu ochii albastri” 🙂
O fi vorba de GSG9? 🙂
Suntem cativa care scriem articole, dar daca gasim chestii interesante de dezbatut, preluam articolul asa cum este, pentru nici cu un colectiv 20 de oameni, care sa scrie fiecare cateva ore pe zi n-am putea scrie in ritmul asta. Si oircum, nisele si subiectele sunt ata de diverse incat nu te poti pricepe sau acoperi totul… asta apropos si de faptul ca unii ne cer sa scriem tot felul de studii sau materiale istorice. Sa faci asa ceva, cam trebuie sa cunosti bine fiecare domeniu, iar pentru un simplu inginer ca mine, cu toata bunavointa, in ora mea libera/de voluntariat zilnica, nu am cum sa fac asta. Pe langa faptul ca periodic ne mai uitam si la puhoiul de comentarii/spam-uri care sunt si ele greu de moderat.
Tocmai ca sunt greu de moderat comentariile si spamurile, adminul a dat liber…Asta e o mare slabiciune a site-ului, chiar ma intreb de ce nici macar adresa de email la inscriere pe site nu trebuie verificta… Plasarea de link-uri pe site e libera, oricine poate plasa orice link. Si se deschid prin parasirea paginii , nu intr-o noua pagina . Ar trebui sa fie target=”_blank” Pai asta atrage spamerii ca roiurile de muste..Cred ca aveti multe de sters…
In plus, cred ca site-ul nu ar trebui sa alunece spre politic,
@unu…
Fii sigur ca @George GMT administreaza blogul ajutat de o mana de entuziasti. Oricine poate posta un articol, chiar si tu.
Ca sunt multi care incearca sub diverse forme de a „prelua” blogul … asta este deja alta poveste… Ca unii sunt deranjati de catre articolele postate este alta poveste… Dar pana la a fi „preluat” de catre baietii cu ochi albastri este cale lunga… Deocamdata in Romania este cu mult mai multa libertate decat in Rusia + China…asa de florile marului incearca sa compari suprafete / populatii, ce este permis in Romania si ce este nepermis in Rusia + China… In Romania poti sa-l injuri cat doresti pe „tiranul” Basescu (chiar poti sa-l si scuipi!) ca sigur nu ti se intimpla nimic… mergi in China sau Rusia si fa acelasi lucru… Sunt sigur ca o sa reusesti pana la urma sa scapi viu si nevatamat si din Rusia sau China… 🙂
Si ca sa nu uit… daca nu iti place blogul nu citesti!
@UNU GeorgeGMT, adica moa, sunt tot eu, usor de remarcat din modul de redactare al articolelor. RoMilitary nu fost preluat de nimeni dar intradevar atacurile si numarul de spameri a crescut cu totul vertiginos in ultimele luni, mai ales dupa declansarea evenimentelor din Ucraina, insa „baietii cu ochi albastri” n-au nici o treaba cu noi.
@Airson… Am mai scris de cateva ori, poate parea bla bla, dar eu personal cred cu tarie in libertatea de expresie si libertatea fiecarui om de a-si exprima opinia. Daca m-a bucurat ceva in 1989 apai tocmai accesul la infomatie si libertatea de exprimare au fost motivele bucuriei. In democratie nu credeam inca de pe atunci.
Mergand pe aceasta idee, intra in spam doar cei care folosesc un limbaj de cartier, sunt prosti de bubuie – gen Kala/Mircea sau RI (P), sau cei care sunt in mod clar prea…formatori de opinie.
In rest pentru mine personal, sa bag pe cineva in spam este o decizie dureroroasa.
Fata de obligativitatea inscrierii inainte de putea comenta…ei bine am avea de castigat dar am avea si de pierdut. Sunt comentatori pe site care stiu cu adevart ce vorbesc si despre ce vorbesc, unii dintre ei, inca oameni activi, dar patrioti adevarati si acesta este motivul pentru care accesul comentatorilor este relativ liber. Pentru protejarea unora dintre noi.
Alunecarea spre politica. Ei bine incerc si pana acum clar am reusit sa nu iau partea nimanui, injurandu-i pe toti, dar din cand tot ne lovim de politica atunci cand publicam articole economice, de analiza, etc, etc. Vrem nu vrem traim intr-un ocean politic precum un biban in acvariu iar acest lucru ne afecteza pe toti. Criteriul de care ma tin cu ambele maini este acela de nu favoriza pe nimeni…
GMT
Incerac tu sa explici de ce un om scrie sub 5-10 nick-uri diferite, cu IP diferite cu adrese de mail diferite, de isi raspunde singur la comentarii, uneori contrazicandu-se singur, dar avand in mod abia vizibil acceasi linie directoare?!
poate pentru a atrage atentia ,provocare manipulare
confruntare , etc. etc
De acord cu tine privind accesul la informatie si libera exprimare, chiar asta e farmecul site-ului pe langa articolele de informare.
Ref. confirmarea adresei de mail, ma refeream la un automatism al site-ului (dezactivat din admin?) care este creat tocmai ptr o minima protectie contra spamului (cel adevarat, spammeri din est Polonia, Lituania, Rusia, China , dar si Olanda, Germania si multe altele).
Cand incepi sa se inregistreze sute de ID-uri /zi nu mai e gluma… Am site-uri, stiu ce spun, nu ma refeream la modul cum moderezi discutiile, e normal sa faci cum crezi ca e mai bine pentru o anumita tinuta a site-ului.
Ref. politica…da, vrem nu vrem politicul e omniprezent si razbate din toate articolele si comentariile aferente [spumoase de altfel..:)) ]
In rest…impresii de cititor….
@ Preda. Un individ foloseste adrese multiple pentru a da senzatia unui grup de oameni care sustin acceasi ideea, iar scopul este in general deturnarea discutiei de la tema articolului catre altceva, iar acel „altceva” se invarte ce se invarte iar dupa un timp, daca comentarile curg se intoarce impotriva concluzilor sau informatiilor prezentate, facandu-le necredibile si substituindu-se acestora.
Astfel de atacuri sunt extrem, extrem de periculoase si foarte greu de detectat si barat. Ele reusesc sa indeparteze cititori avizati si sinceri, blocheaza coagularea unui grup serios in jurul unei idei, etc,etc si acestia sunt principala mea tinta pe blog, iar impreuna cu Razvan facem tot ce putem pentru a le tine piept.
Insa nu toti intra in spam, dimpotriva pe cei mai buni ii citim si noi si voi cu placere si relaxare… 🙂 🙂 Pe unii ii stiu, pe unii ii banuiesc pe altii ii stie doar bunul Dumnezeu.
CORECT ! Si eu cred ca pagina asta nu are ce cauta aici !
D.p.d.v. logic profesionistii adevarati, aparatorii de suflet ai neamului, oamenii crescuti in spirit de disciplina, cei care mai au inca notiunea de TARA (etc, etc) nu se pot amesteca niciodata cu politicienii hoti-corupti-vanduti-imorali, inamici ai neamului (etc, etc).
Meseria de politician RO (sau mai degraba anti RO) devine legala prin legitimitatea votului multimii (aici nu conteaza procentul de votati si nici caliatea-calificarea-inteligenta votantilor).
Deci alesii nostrii, printre care eu nu ma regasesc aproape deloc, hotarasc inclusiv starea Armatei nationale; deasemenea stabilesc dupa chipul si asemanarea lor „portretele” viitoarelor generatii de alesi-politicieni, diplomati s.a. ce vor continua sa ne „fericeasca”.
Mai departe ganditi singuri!
Intrebare retorica: marea majoritate votanta umanoida bastinasa oare va gandii ?
@Airson
Ce se intampla acum va influenta directia pe care o va urma Romania in urmatorii 5-10 ani, incepand de la economie, nivel de trai si terminand cu orientarea externa si politicile de securitate si aliante.
Nu cred ca ai vazut articole pe Romil dupa alegeri locale sau congrese de partid.
Directia nu o poate schimb nimeni. Suntem membri ai UE, NATO si parteneri strategici cu SUA. Astea nu se schimba dupa bunul plac al vreunui partid.
Ce ma deranjeaza e sa vad ca si dupa un sfert de secol de la revolutie politicienii sunt in continuare impartiti prosteste in „comunisti” si ceilalti.. in loc sa-i vedem asa cum sunt, CAPABILI sau INCAPABILI, COMPETENTI sau INCOMPETENTI, CORECTI ori HOTI, Pana nu vom reusi sa privim FAPTELE si NU VORBELE, sa alegem INTELIGENTA si NU SMECHERIA ne vom scalda in mediocritate, coruptie, tradari, incapabili sa avansam economic.
Ce vrei tu vreau si eu, vor si ceilalti de aici : economie sanatoasa si securitatea tarii pentru noi si , mai ales, copiii nostri, doar caile imediate nu le vedem la fel…
Si Bulgaria sau Ungaria sunt in UE si NATO…
Avatarii băsiști înseamnă tot băsism.În plus,excluderea lui Băsescu este o strategie,așa cum Udrea a fost ascunsă în 2012, în perioada suspendării,pentru a reveni apoi în prima linie. L-aș cita pe CTP,care în 2009 spunea că asistăm la lupta dintre Partid(în sensul de partid comunist),adică PSD și Securitate,adică Băsescu.De fapt,se luptă urmașii comuniștilor cu bișnițarii din fosta securitate,grupați în jurul lui Băsescu.Interesul lor este euro,nu dezvoltarea României.Eu sunt monarhist,voi vota doar după revenirea la monarhie,deoarece cred că,în cazul particular al României,doar atunci va fi democrație.În rest,pesedism mizerabil și băsism împuțit.Biata Românie!
iulian
sa nu uiti ca monarhia din romania a fost mereu tradatoare.
??!! „monarhia din romania a fost mereu tradatoare.”
Marius, ce n-ai inteles? Ferdinand si-a tradat familia, ba a mai si luptat de partea rusilor.
Pentru romani familia e foarte importanta. De asta ii voteaza tot timpul pe cei care isi pun familia pe primul loc – fata sau nevasta in PE, dupa caz, rubedeniile in cate un CA, si altele 😀
da
carol al doi-lea nu a fugitu cu o tarfa din tara.si fiu lui mihai nu a tradat tara
si a lasato in mana rusiilor amandoi au plecat cu garnituri de tren
si acum mai au pretenia de recunostinta sa fim seriosi
in schimb printul bulgariei kyril a fost executat de sovietici in 1945
regele carol al-2lea si mihai au preferat tradarea si asa si-au salvat vietile
asta nu este tradare ?
Preda Paul,
Carol al 2-lea a fost dictator, nu rege, chiar daca s-a autointitulat asa… La o adica si Antonescu s-a autopromovat Maresal.
Iar chestia asta cu fuga Regelui Mihai cu vagoanele de bogatii e o intoxicatie comunista. Daca e asa, de ce a fost nevoie sa-si faca ferma si sa lucreze familia la ferma, dupa ce au ajuns in Occident? Pentru ca erau putred de bogati?! Poate mai bine o citeai pe asta:
http://www.timesnewroman.ro/politic/12381-in-sfarsit-trenul-cfr-plecat-in-1945-cu-tablourile-regelui-mihai-a-ajuns-la-londra
Mie mi se pare că teza „regele trădător” vine dinspre Securitate (ăsta e motivul pentru care și Băsescu l-a atacat pe rege – omu’ e pregătit),pentru că regele înseamnă moartea sistemului securist de jefuire a țării,de impunere de președinți și prim-miniștri controlabili.
Hai nene, chiar asa?!
Iata o tema pentru un articol-analiza.
Romania, intre monarhie si republica
Ghita Bizonu’, te provoc :).
Nu ai ce scrie pe domeniul asta.
Este doar o cestiune de „oportunitate”. Ca Bratianu cel Batram era republican dar a facut un rege si o dinastie regala (ca mai facu si o dinastie politica de prim ministri!!!)
Ca la un moment dat printul mostenitor Carol (viitotrul Lica Lupescu) a zis csa merita sa se insoare cu cine doreste* ca pana in 30 de ani toate tarile din zona vor fi republici. Ma rog Grecia ceva mai tarliua da si ea este republica.
Ca in Spania… ma org se dorste sa nu se stie ca Juan Carlos de Borbon era mostenitorul lui Franco si Caudillo (adica Conducator). Asa ca mopnarhiaa fots oportunitatea sa sa se „aranjeze” cu o sinecura (si sa isi aranjeze si famelia) si oportunitatea spaniolilor de a scapa de dictaura. Ca ptr a fi rege Juna Calro a pus agentii sa il urce pe tat’su in avion dupa ce i-a zis „daca apri inainte sa te chem io te bag la mititica!!” Asa ca atunci cand al batran a revenit a pupat f oficial mana lu fi-su! (desi . desi al batran era fiu de rege si trebuia el sa fie rege!! Da cu urmasu lu Franco nu mergeau discutii din astea fine!! Ori ca urmasu lu Franco ori parnaie!! Ca o facea la palat intr-un apartament de lux era una ..da tot parnaie era!)
Si la noi monarheala e o prosteala de inteleptualime. Care doreste sa arate ca ea e mai desteapta. Si mai e ceva mai urat. Se spera ca se evita alegerile si votul mitocanilor si ca din cand in cand MS pune el un mfofluz fomist pe tro0n „ca asa e echitabil”. Ca o marhie strict parlamentara si constitutionala nu ar vrea=-o nici monarhistii !!! (d’iaia si juiamdin monarhisti pupinsbasesc din greu. chioar daca Nutzu a insultat pe Rexi cum nu au indraznit nici comunistii … Nu se pune ca de la Nutzju vin binecuvantarile bujetare .. A da Nutzu – Traienutzu. Lica de la Carolica )
Actualu rege al Norvegieie .. a urlat ca opri se insoaca cu cine vrea el ori sa se pale ailati pe cap cu succesiunea la tron. Si a iesit trantid usa mai sa o sparga. Sa- insurat cu cine a vrut si nimeni da nimeni nu mai indrazneste sa il plictiseasca … Nu de alta da sa nu fie siliti sa schimbe constitutia!!
@Ghita Bizonu’
Astea-s can-can-uri pe care le stie toata lumea…baga ceva ce nu se stie…hai ca stiu ca poti.
De ex. ca Juan Carlos si-a impuscat fratioru’ „din greseala”…
MArile surprize sunt in cestiile pe care ar trebui sa le stie toata lumea .. nu in „secrete”
Mai iuliane, tu te auzi ce vorbesti?
Revenirea la monarhie ar presupune, pe langa vointa majoritatii populatiei (sa presupunem ca s-ar realiza), modificarea unor acte legislative, inclusiv Constitutia, de catre niste parlamentari pe care-i voteaza ………… cine?
Daca nu te duci la vot cum vei promova un parlamentar promonarhist care sa initieze si sa sustina schimbarile legislative?
Poate ai impresia ca-l vor vota asistatii sociali, contra galeti si ulei.
Daca vrei s-o faci pe bosumflata balului e problema ta.
Erou Bula,
Revenirea la Monarhie ar presupune o forma de RESTAURATIE!
Cine ar face-o, asta e alta problema 🙂 Insa nu cred ca masele ar putea sa aleaga aceasta restauratie ci elitele „care este”…
Singurul partid monarhist din Romania este PNTCD. E adevarat ca si multi dintre PNL-isti „cocheteaza cu ideea”, dar e mai mult de fatada. Sa-ti spun drept, sunt unii din PSD mult mai interesati de Monarhie decat multi din PNL 🙂
@Marius
Ca trebuie sa existe o elita care sa amorseze procesul este adevarat dar tot trebuie sa treci printr-un referendum c’asai acuma.
In privinta curentului promonarhist PSD-ist, l-am observat si eu dar are un cu totul alt fundament decat cel al monarhistilor PNTCD-isti.
PSD-istilor le-a sticlit ideea de a avea un regim parlamentar in care sa faca ce vrea muschiul lor iar „seful statului” sa se ocupe de ceremonii, decoratii, receptii etc.
Cum, pe varianta republicana, poti s-o duci bine 5 ani, apoi sa dai peste un dilimandros ca Basescu care sa-ti darame toate combinatiile, e mai bine sa bagi un regim monarhic in care regele sa fie baiat bun, sa pape tot si sa nu faca probleme.
Cum Margareta e mai greu de pacalit, au inceput sa-l studieze pe „al mic”, Nicolae, sa vada din ce aluat este. Deocamdata nici eu n-am reusit sa-l citesc.
Problema mea era legata de atitudinea lui iulian care vrea monarhie dar nu iese la vot pana nu vede monarhia reinstalata ………. de catre cine?
Eroule Bula
Antalcolul se foloseste la tratamentul alcolismului. Cestie nasoala dar tratabila.
Tu insa ai alta care nu se mai poate trata…
Tu – ca si altii – mergi pe „whisfull” insa chiar daca la capitolul „full” dati pe afara nu prea reisiti sa stabiliti ce „whish” muschjii vostri . Voi vreti prea multi „wish” care se anuleaza reciproc..
Insa asta va stimuleaza fantezia care duce la distorsiunea realitatii.
Realitate e ex este ca USL a obtinut nu 70% ci 60% din voturile exprimate. 70% din locurile din parlamnet provin din redistribuiri …
Sau cestia cu vizita secreta de la Moscova …nu a ofts chiar atat de secreta ..cat privata si nebagata in seama … Pana cand „ati” aflat si pe urma ati urlat …
Si fii mai atent la cestia cu dorinta si calibreza=o pe seama putirintei. Ca uite ce pati Crin fost – subliniez FOST – Antenescu. a suprapperciat situatia in care se afla , s-a crezut jmecher si s-a data la Antene cam in preajma campanieie electorale .. Naspa. Nasol rau de tot. Si asta findca a uitat ca PNL era un partid de 20% in cel mai bun caz ..Ca acu sa se iluzioneze ca le „unifica” dreapta. Va fi saru8cl f mirat cand i s eva cere sa se scacrifice pe altarul unitatii (adica sa nu catindeze). Asta din prea mult full …
Apropos si matale ziarist ? Pe la vreo foaie a vitelor de pripas ? Adevarul sau Gandul? au violator de gaini 3 la EvZea?! Sau cumva mare „consilier” si „analist” preum aia de il sfatuira pe Crin?! Sau olog din ala cu sondajele ?! (numa porstii cred in sondaje… dupa aprerea mea totis sefii de agenmtii ar trebui spanzurati in piata puiblica si angajatii permanenti trimisi sa taie sare!!! Ce dracu la latii se fac sonmdaje de o precizie de ceas elvetyian iar la noi le reusesc cam in stil buletin metoe de prin anii 70!!)
” Ce dracu la latii se fac sonmdaje de o precizie de ceas elvetyian iar la noi le reusesc cam in stil buletin metoe de prin anii 70!!”
Esti nebun, tu te-ai uitat la buletinele meteo de acum. Alea din anii 70 erau mai bune, ma rog eu le prinsei pe alea din anii 80 dar si alea erau mai bune.
Cred ca folosesti termeni pe care nu-i intelegi:
Wishfull thinking ar fi insemnat sa vin cu o analiza din care sa reiasa „marea probabilitate” ca presedinte sa ajunga Daniel Morar, Livia Stanciu sau Monica Macovei.
Eu am spus ca mi-as dori ca unul din ei sa ajunga presedinte dupa care am continuat cu „vorbind realist” si am estimat ca probabila aterizarea lui Johannis la Cotroceni, varianta despre care am subliniat apasat ca nu ma da pe spate de bucurie.
Despre ce wishfull thinking vorbesti?
Domnilor, va multumesc pentru comentarii, nu m-am distrat demult asa de bine alaturi de niste oameni inteligenti! Pusi!
Bulache basistul,bai nea Geroge nu stiam ca v-ati facut basisti
Prezenta in prin plan a Elenei Udrea a adus mari deservicii PMP.Daca femeia asta nu ar fi fost implicata in campania electorala cu siguranta ca PMP ar fi obtinut un rezultat mai bun.
Din ce apare acum in presa, PDL si PNL vor colabora cel putin electoral iar PNL il vrea pe Antonescu sa fie candidatul pentru Cotroceni in timp ce Johannis vrea doar sa candideze pentru functia de prim-ministru.Ar fi ok Cristian Diaconescu presedinte si Johannis prim-ministru.
Pentru mine Ponta si Antonescu sunt la fel.Pentru ei nu ma voi prezenta la vot daca acestia raman in finala.
Udrea ar trebui data dracului afara odata!
Nu se poa .. nu nuam ca avem deja o tradie cu Elenele dar poa este si asta :
http://baselandia.files.wordpress.com/2013/03/miscarea-populara-aripa-udrea.jpg
Nu de alta dar peste la 60 de ani, bautura cat incape (incape multa ca deh parale sunt!), fumat samd apar si unele „probleme” cam neplacute. Asa ca… nu poa fi data afara!
Nu intrebati de unde stiu …. si nu ranjiti prea veseli ca „se ia” cestia cu nu mai este cum era!!
Nu cred ca vor avea tupeu sa-i zica in fata sa stea acasa pana dupa prezidentiale dar, dupa ce vor vedea ca PNL si PDL nu-i baga in seama din cauza ei, la preconizatul congres (probabil iunie) o vor trimite acasa.
Pana acum cam asta e atitudinea PNL, PDL: „nu avem in agenda”, „sa ne mai linistim”, „intai discutam partidele principale apoi pot sa vina si altii”.
Păi cum s-o dea afară,că PMP-ul e făcut pentru ea.PDL-ul era partidu’ luminii,până în momentul în care nu a ales-o pe Udrea președintă.Dacă prin absurd ar da-o cineva afară,Băsescu i-ar trage rapid un alt partid al luminii.
@iulian
Eu asa cred ca se va intampla, sa mai asteptam 1-2 saptamani ca acusi e iunie.
Daca va incerca sa manareasca delegatiile la congres, ceilalti vor pleca individual si o vor lasa singura (sau cu adulatorii).
GMT
ma intreb prin cate paturi o fi trecut asemenea rapandula
ca sa ajunga unde o ajuns
@PREDA PAUL. Eu as zice ca prin toate paturile „care trebuie”!
#Preda Paul. Ai fi socat s-o cunosti si tocmai de aceea imi este efectiv frica de ea, de ce ar putea sa faca, pentru ca am avut ocazia s-o observ la „treaba”…E un dezastru ambulant, dar nu este deloc proasta.
Femeia asta este simpatia lui Basescu.El a adus-o pe scena politica.
Nu am cu cine să votez,nu avem o Constituție (este una,perestroikistă,deci nu avem) și nu avem democrație.Chiar un politician bun,dacă ar candida,ar fi distrus de către sistem.Aș vota în primul rând pentru o constituție care, în timp,să producă democrație,dar nici Băsescu și nici PSD-ul nu vor o constituție democratică,ci doar ajustări care să le confere mai multă putere.
Ca sa ajungi sa votezi o constitutie care, in timp, sa produca democratie trebuie sa faca cineva proiectul si sa-l aprobe. Adica parlament in regim de constituanta. Daca nu iesi sa votezi pentru un parlamentar monarhist, si altii pe langa tine, nu se va apuca niciun parlament sa modifice constitutia in sensul pe care il vrei tu.
Nici o contitutie nu este buna daca sunt prea multi hotarati sa o incalce …si n imeni sa o apere!!
Insa sa zicem ca la anul va fi tontelu prezidente. Sa vezi atunci cum in mod „ciudat” nu va mai putea sa nominalizeze premier pe cine vrea muschiu lui dorsal sau maseter, nici sa apara imbracta in tricou cu sigla , nici rspjga un ministru o singira data motivat …
„N-am fost io!” 🙂
Trebuia sa zic si eu ceva, vad ca ceilalti baieti incep iar sa se justifice pentru acuzatiile de zburda pe aici cu privire la adminstrarea blogului, in loc de „no comment”, care-i mai normal.
Cat priveste unii acuzatori (dar mai ales spamati..ce poate sa scoata din om criza ucrainiana, te doare mintea), mai baieti, va rog eu, nu mai incepeti/sfarsiti unele texte cu „stiu ca ma veti bana, ca va e frica de ideile mele politice”. Mi se rupe, cel putin mie. La fel si cu unele comentarii pe care sistemul le pune in asteptare si apar tarziu sau chiar „stergerea” unor comentarii.
„N-am fost io!”..si nici „el”…sau „ala”…
Securisti pe aici sa preia blogul? Lol. Vorba lu’ George, suntem niste „aurolacei”.
„Basisti, nazisti, comunisti, obezi, drogati, homo, lingatori de yankei, anti-romani, rusofoni, zionisti, antisemiti”…baaa, hotarati-va, ce dracu’!
Zapacitilor!zglobiilor…Eu de exemplu sunt antistrumfist; comunistii dracului! Gargamel is my hero!
🙂 Razvan are dreptate! As mai adauga, pentru ca lucrurile sa fie clare, ca ce am scris in „Contact” este foarte real si litera de evanghelie pe RoMilitary.
NICIODATA nu am cenzurat/modificat un articol al vreunuia dintre autorii blogului, niciodata nu am cerut autorului sa-l modifice!
Asa cum le-am primit, asa au intrat, chiar daca nu intotdeauna am fost 100% de acord cu respectivul articol, am avut insa mereu incredere in inteligenta si mai ales bunele intentii ale autorului si sunt absolut convins ca nu sunt cel mai destept membru al comunitatii RoMilitary.
Toti cei care au parola de acces ca moderator/administrator pe acest blog – suntem doar patru – isi pot publica articolele fara nici aprobare prealabila, iar cand apar probleme totul se discuta, nimic nu se impune, iar munca este destula…
Confirm cele afirmate de GeorgeGMT! Am fost alaturi de el inca de debutul blogului, niciodata nu mi s-a impus/corectat/adaugat nimic la articole, totul a fost facut de comun acord. Mai mult decat atat, nici unul dintre moderatori nu este implicat in politica sau inregimentat in vreun partid. Cei care ne tot acuza de o astfel de apartenenta, aici sau pe alt blog, ar face bine sa mai si gandeasca. Si-acum ma amuz de faptul ca „cineva, candva”, spunea despre mine si GeorgeGMT ca unu-i colonel (GeorgeGMT) iar celalalt maior (musiu, io, WW). Terminati baieti cu lucrurile sterile si fara fond!
WW
ba da chiar demult nu a mai postat musoiu
@WW
Io nu stiu ce sa zic …….
In afara ca sunt basist mai am si ochi albastri 🙂 ))))))))))))
GMT
la treaba te refereai ca practica meseria straveche ?
http://www.gandul.info/politica/pnl-si-pdl-fuzioneaza-antonescu-nu-stiu-daca-va-fi-inainte-sau-dupa-prezidentiale-12656548
Parca-l vad pe Basescu: moaaama, ce noroc am!
Acum, sincer, eu cam lipsii ore bune dupa pranz, e pe bune?..ca mi-e lene sa caut…
Se numeste „Coalitia anti-psd” si se discuta chiar despre fuziune! Intrebare care a rams este Iohanis sau Diaconescu?
Eu nu m-am dus sa votez. Stiu, v-am anuntat mai dinainte, insa lasasem o portita…pe care am trantit-o de mama focului. F..k them!
M-a interesat sa vad daca reuseste Marian-Jean Marinescu de la PDL sa intre…nu mai votez liste in viata mea, mi-am zis cu cativa ani in urma…si ma tin de cuvant.
Deci astia pun pe Stolojan primul pe lista, urmeaza Macovei, apoi Traian Ungureanu…value!..sau era „valeu”? si apoi Marinescu…spre surprinderea mea, au luat si locu 5, constitutionalistul Buda…ma rog, gagiul e mai de mult la ei…
Recunosc acum, desi prima data eram ca o majoreta..”WTF”?..ca felul in care au combinat pe Macovei si Marinescu in lista cu ceilalti -una calda, una rece- le-a asigurat „succesul”.
In rest, respectele mele celor 6% care s-au dus si s-au sters la fund cu buletinele de vot.
PS. Bogdan Aurescu e curtat macar de cineva?
@Razvane… ai pus punctul pe „i” cu Bogdan Aurescu… Este simpatia mea, mai ales cand a demonstrat ce poate in privinta platoului de langa Insula Serpilor. Sincer… nu cred ca are loc in troaca asta romaneasca… este prea fin, prea scolit (cu mult peste ce vedem in politica romaneasca actuala)…+ ca am inteles ca este un tip foarte hotarat… + ca are o gramada de relatii in toata politica europeana + intre politicienii americani…
Tara asta inca nu are nevoie de un om de nivelul lui…
@Razvan
Am o indoiala puternica privind anularea voturilor ca protest.
Am tot participat la comisii de sectie de vot, intre 1990 si 2004, iar media anulatelor a fost intre 4 si 8% pentru alegeri locale si parlamentare si intre 2 si 4% pentru turul II pentru primar si presedinte.
Probabil sunt multi care au anulat intentionat votul dar majoritatea s-au dus si si-au prins urechile (in special batranii si cei cu putina scoala)
Ce cauta Diaconesu in ecuatia asta, ca io nu inteleg?
Apropo, George GMT, Radu Golban nu a mai reusit sa candideze la europarlamentare.A incercat sa candideze din partea PRM, aripa lui Funar, insa Vadim Tudor i-a dat planurile peste cap.
…”meanwhile in Romania”…
RumaniaMilitary Barbershop-Gargara Production House presents:
E vara, incepe Brazilia, iar „The Main Man” – Lobo de Romania, o sa stea frumusel pe terasa la pensiunea din munte, cu Berea si tv-ul langa el, in timp ce-si umfla pasatu’ pe bloage militare.
ala seamana cu Pai Mei din kill bill 🙂
Trevor „Mandarin” Slattery…
mult mai bine 🙂
La loc comanda! Stanga-mprejur!
Poate arata mai „design” insa e numa de privit nu de citit!!
Sa nu mai zic de raspsuinsurile care apar „snurulet”…
Da am intrat ca ma zis ceva despre foaia vitelor de pripas numita Adevarul …
Recomand titlu ala cu intonarea imnului national si mai e ceva pe un „blog” al neAdrevarului Imnul patriei să se cânte şi drapelul să se fluture!
Si mai recomand Cum a ajuns Europa să aspire la visurile lui Ceauşescu. Independenţa energetică, reindustrializarea şi consumul de alimente sănătoase revin în prim-plan
Politica asta, trebuie… desfintataaaaaaaaaaaaaaaaaaa. (de tot)
?democratie directa?mai bine?_?
Mereu, mereu PDSR/u 🙁 … Cum nu vii tu, Tepes doamne …
ba da prost mai e copilu’ asta….
http://www.mediafax.ro/externe/arseni-iateniuk-la-o-conferinta-alaturi-de-merkel-premierul-republicii-moldova-si-cel-al-georgiei-nu-va-mai-exista-vreodata-un-zid-al-berlinului-in-europa-12660493
Referirea lui Razvan la Bogdan Aurescu m-a facut sa visez frumos o clipa dar mi-am revenit. Neeeeeeeee, cum sa-l sprijine astia pe Bogdan Aurescu ?
Totusi, daca stau sa ma gandesc, un tandem Bogdan Aurescu la Cotroceni, Klaus Johannis la Victoria ar rupe tot.
Va dati seama ca, pentru a contracara o astfel de solutie, PSD ar trebui sa vina cu cineva de calibrul lui Vasile Puscas sau Tanasescu, adica adio gratieri pentru mafioti.
Oameni ca Aurescu, sau ca Raed Arafat, ar trebui promovati in sistem si sa ramana acolo, ca profesionisti si nu transformati in cai de bataie politica. E singura sansa de a reforma incet-incet si profesionaliza sistemul, eliminand amestecul politic!
Sunt de acord ca, pentru diplomatie, o plecare a lui Aurescu la Cotroceni ar putea reprezenta, pentru moment, o pierdere dar un presedinte cu o imagine impecabila, o cariera diplomatica solida, cu rezultate foarte bune si conexiuni excelente in vest, un atlantist convins si un foarte bun jurist care sa stie sa interpreteze un text de lege trimis la promulgare este cam tot ce ne-am putea dori mai bun in acest moment.
Va dati seama ca, daca se raspandeste in mass media ideea cu Aurescu pentru Cotroceni, astia ii vor inrosi telefoanele ca sa-l convinga sa declare ca nu candideaza 🙂 ))))))))))
Aurescu ar fi fraier sa accepte sa candideze!
Exista un risc mare sa fie tarat in noroi si terfelit degeaba dar, cu o constructie solida in spatele lui si cu o strategie de comunicare desteapta ar rupe tot.
@Mister Bula… 🙂
Ca orice candidat va fi tarat in noroi indiferent cat bine a facut acestei natiuni. Acum ramane de vazut daca el este dispus sa accepte flegmele de rigore de dragul acestei natiuni.Cat despre constructii solide… indiferent ce formatiune politica va aparea, automat se vor inscrie si pupincuristii de serviciu, oportunistii de rigoare etc … ma rog fauna carpatina…
Deocamdata cam tot ce este pe esichierul politic romanesc este construit pe ideea banului, nicidecum pe sentimente patriotice.
Va trebui sa treaca un razboi peste noi ca sa reinviem aceste sentimente patriotice, atunci se va alege graul de neghina…
Doua chestii cred ca le-ar da in cap kakamunistilor: o candidatura de genul Bogdan Aurescu – adica genul fara ‘schelete si dosare prin dulap’ – la prezidentiale si ALEGERI ANTICIPATE…
USL a crapat, guvernul tonta nu mai are reprezentativitate… Daca ar fi acum alegeri, ar lua-o in freza – exact asa cum merita, dupa doi ani in care nu au facut NIMIC bun…
ALEGERI ANTICIPATE si 300 de parlamentari! Maximum!
deci daca fuzioneaza pdl cu pnl o sa ajungem ca la americani, cu doua partide care o sa se schimbe intre ele
problema e legea actuala a partidelor politice: https://www.youtube.com/watch?v=SP1ywWypWa8
in alte tari ( Germania parca) e nevoie de minim 3 membri. Acum poate ca 3 membri ar fi prea putin , pentru Romania, dar nici 25.000 persoane si 18 judete nu mi se pare normal…
Nu as cobori pragul la partide pentru ca nu mi s-ar parea corect sa ma duc la alegeri si sa primesc un buletin de vot cat o carte de telefon si sa caut partidele reale printre sute de partidulete facute de sefi de scara, asociatia betivanilor de la bodega din colt etc.
Daca acum, cu 25.000 prag minim, tot am avut un partid fantoma care a luat 17.000 voturi (Noua Republica) imagineaza-ti cum ar arata scena politica la un prag de, sa zicem, 3000 semnaturi pentru un partid.
Problema nu este legea partidelor, problema o constituie politica de resurse umane dezastruoasa a partidelor.
,,Problema nu este legea partidelor, problema o constituie politica de resurse umane dezastruoasa a partidelor.” – asta e cea mai clara dovada a faptului ca simpatizati(asta era evident, deja) si acoperiti actualul apartheid pecerist-securist, instaurat acum 25 de ani. Zicea un coleg de forum ca, scena politica actuala e un ,,amical” jucat intre pcr II si niste smecheri din securitate, stransi in jurul suspendatului matrafox. Si, ca sa nu mai intre nimeni ,,la masa”, au ridicat pragul ala astfel incat pulimii bine intentionate sa ii fie greu sau imposibil sa se organizeze, politic vorbind.
Pulimea bine intentionata are de facut cateva lucruri simple:
1. sa-si gaseasca un nucleu de oameni valorosi;
2. impreuna sa puna la punct un program politic solid si realist;
3. sa activeze pe retelele de socializare pentru a-si propaga proiectul si ideile
In doua luni strang semnaturile pentru infiintarea unui nou partid.
Modele de statute, regulamente etc gasesti pe net, nu trebuie sa inventezi apa calda.
Nu sta in picioare ce sustii tu.
Imi pare rau ca ma contrazic cu dumneavoastra, dar:
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2012/462512/IPOL-AFCO_ET(2012)462512_EN.pdf
,,…The application should be appended with: 1) the political party’s constitution, 2) the list containing full names, addresses of residence and PESEL identification numbers and personal signatures of at least 1 000 citizens of the Republic of Poland supporting the application who are aged 18 or over and have full capacity to perform acts in law; each page of the list should bear the name of the political party for which an entry in the register is sought…”; ,,
,,…France does not have a party law, and no conditions for establishing political parties are specified in electoral law. The law only organizes the state funding of parties and the control of their finances. But it does not give a definition of parties, nor the conditions for the registration of a political party. A party is any political group submitting its financial reports to the Commission Nationale des Comptes de Campagne et des Financements Politiques…”
Doua exemple, la intamplare. Restul se pot afla dupa o parcurgere minutioasa a documentului public mai sus postat. Si, al treilea exempluu ,,…The list must contain at least 25 000 founding members, residing in at least 18 state counties and in Bucharest, but no less than 700 persons for each of these counties and Bucharest…”. Vedeti dumneavoastra, pentru a avea o demcratie reala, trebuie inlesnit accesul pulimii la scena politica; verficati in detaliu documentul ala si veti afla ca sunt tari care nici macar nu pun conditii pentru infiintarea unui nou partid. Dar alea sunt democrate iar noi suntem oligarhie.
@DoruS
Nu am sustinut ca nu exista legislatie mai permisiva in alte tari.
Am sustinut ca, pentru un grup de oameni care au idei si chef de munca, sistemul de la noi este suficient de permisiv.
Ce am propus eu:
1. nucleu intial de oameni valorosi;
2. program politic credibil;
3. popularizare pe retelele de socializare
le-ar da posibilitatea sa-si verifice validitatea ideilor si sa stranga semnaturile necesare in cca 2 luni (daca intr-adevar e ceva de capul lor)
Chiar nu am chef sa primesc, la votare, un buletin de vot cat cartea de telefon in care sa citesc siruri nesfarsite de partide de care nu am auzit nimic si care, cel mai probabil, vor disparea dupa alegeri.
Eu cred ca surprizele nu vor inceta sa apara. Base a avut intotdeauna un as in maneca prin care a rasturnat situatia producand stupoare 🙂 Pe de alta parte nici Ponta nu mai este un copil si se organizeaza foarte bine !
Au cam bagat-o pe mineca pesedeii… Cu o dreapta fractionata si, practic, fara adversar, nu au scos nici macar cit prevedeau ‘sondajele’ varanului… Si nici nu se vede vreun loc de unde sa mai ciupeasca ceva…
Zicea CTP, in 1996, cind au cistigat CDR si emil, ca, in anul ala, ‘si bunica de candida impotriva lui iliescu lua presedentia’…
Acum, la 18 ani de atunci, sintem tot acolo…
Tonta nu o sa ia 51 % in primul tur, iar in al doilea tur se va face front comun antipesede…
Asta e urmarea a doi ani de guvernare de la hantena trei din studio, doi ani in care guvernul tonta nu a facut NIMIC bun. S-au imbuibat, si-au votat superimunitate si si-au dat contracte preferentiale pe niste autostrazi inexistente.
Stiti ce-i culmea, au fost SINGURII, in 25 de ani, care si-au DELEGAT PUTEREA catre secretarii din ministere, nu cumva sa existe dubii ca sint sau nu niste marionete, niste paiate, si ca scheletele din dulap trag, de fapt, sforile.
Nici nu au de unde sa scoata fete proaspete, curate, pe cineva sa se contrapuna unora ca Iohannis, Funeriu, Papahagi, MRU, Baconski, Macovei… In comparatie cu cei din urma, alde sova, tonta, kakarlatean par niste komisari sovietici din anii ’50.
Nu a fost la europarlamentare ‘daciana – dragostea mea’, dar pregatiti-va berea si semintele pentru turul doi din iarna…
Din pacate Diaconescu este exclus sa candideze asa ca ramane Iohannis.