Avioanele Gripen aparținând Cehiei asigură poliție aeriană pentru țările baltice

Pe 30 august, patru avioane de luptă JAS-39 Gripen din dotarea Forțelor Aeriene Cehe au aterizat la baza aeriană Šiauliai din Lituania pentru a înlocui trupele poloneze și avioanele MiG-29 care au asigurat până acum patrularea spațiului aerian al Lituaniei, Letoniei și Estoniei, în cadrul misiunii de poliție aeriană a NATO.

 

Contingentele vor face schimbul în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 31 august.

 

Comandantul contingentului ceh, Col. Petr Lanci, va prelua conducerea misiunii din Lituania de la comandantul contingentului polonez la 1 septembrie 2012 și o va preda Forțelor Aeriene Daneze pe 4 ianuarie 2013. „Folosindu-ne de experiența câștigată în prima misiune de acest gen, suntem pregătiți să îndeplinim și această misiune operațională”, a declarat Col. Lanci.

 

Cehia s-a alăturat misiunii NATO de poliție aeriană deasupra statelor baltice în 2009, detașând primul contingent de patru avioane JAS-39 Gripen la baza aeriană Siauliai din Lituania, unde au fost operaționale în perioada 1 mai – 31 august 2009.

 

„Considerăm că intervalul de doi ani de la prima misiune este un ciclu de rotație optim,” a declarat Generalul de brigadă Jaroslav Kankia, directorul adjunct al Centrului Operațional Comun din cadrul Ministerului ceh al Apărării.

 

Saab participă la Slovak International Air Fest 2012

 

Compania sudeză furnizoare de sisteme de apărare și securitate Saab va participa, în calitate de partener, la Slovak International Air Fest 2012 (SIAF), ce va avea loc pe 1 și 2 septembrie pe Aeroportul Sliac din Slovacia.

 

Vizitatorii show-ului aerian vor avea ocazia să vadă avionul de luptă Gripen atât în zbor, cât și în display static la standul Saab, unde va mai fi prezentat și simulatorul Gripen. O parte din vizitatori vor avea ocazia să își testeze aptitudinile de zbor în simulatorul Gripen.

 

„Suntem încântați să susținem SIAF în calitate de parteneri pentru al doilea an consecutiv și suntem nerăbdători să prezentăm publicului avionul Gripen, atât în zbor, cât și în display static,” a declarat Daniel Boestad, vicepreședinte Saab pentru Europa Centrală și de Est. „Vizitatorii standului nostru vor avea ocazia să afle mai multe lucruri despre activitatea noastră în Europa Centrală și de Est și să obțină o perspectivă asupra afacerilor noastre globale și asupra portofoliului larg de produse și servicii,” a adăugat el.

 

Saab se bucură de o prezență semnificativă în Europa Centrală, dat fiind faptul că Ungaria și Cehia operează fiecare câte o flotă de 14 avioane de luptă Gripen compatibile cu standardele NATO. Anul trecut, guvernul elvețian a decis să negocieze cu Suedia cu privire la înlocuirea flotei de avioane de luptă americane cu avioane Gripen noi. De asemenea, Gripen este comercializiat și în țări ca Bulgaria, Croația și România.

9 comentarii:

  1. Mi-se pare o prostie chestia asta cu „politia aeriana”.

  2. Mda, o chestie pentru cei care nu-si permit propria forta aeriana! Sa speram ca Romania nu va ajunge si ea in randul acestor tari, ar fi o mare rusine. Ca ramanem lada de gunoi a altora, nu mai zic, se stie…

  3. Salut baieti,

    Alina Gorghiu ne transmite ca domeniul offsetului a fost legiferat iar de contracte se ocupa :

    http://www.acats.gov.ro/

    • E legiferat de mult, dar prost, doar la minim 80% din valoare, pe cand in Polonia e la 100%.
      Se aplica doar pt. echipamente noi, nu SecondHand.

      In plus, e ocolit pe toate caile posibile.

      Iar cand e totusi aplicat, e netransparent si putin profitabil – vezi sesizarea lui George pentru C27 Spartan. In cazul acela primim offset.

      E important si cum negociezi investitiile pe urma, din gama prezentata in materialul nostru despre offset, pentru ca sunt multe variante in care il poti realiza.

      • Si mai este problema faptului ca nu se face licitatie de oferte, inainte de negocierea finala si stabilirea modului de investire a offset-ului.
        Romania inca nu a aderat la o conventie europeana legata de obligativitatea licitatiei si procedurilor transparente in procesul de achizitie militara… Prietenii stiu de ce 🙂

  4. Bre, de cind se comercializeaza Gripen in Romania ? Sau am lipsit io prea mult din zona???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *