Fabrica de la Reșița a produs peste un milion de unități
Românii care au reinventat bicicleta Pegas
După ce au cumpărat pe bani puţini brandul, doi tineri asamblează bicicleta din piese comandate în Taiwan
Contemporană cu epoca de aur a comunismului, când fluturau în vânt “zălog de legământ” cravatele pionereşti, în 1972, pe poarta Uzinei Mecanice Tohan ieşea prima bicicletă “Pegas” pentru adulţi. În 1975, se fabrică primele modele pentru copii, în 1980 modelele se diversifică, apărând bicicletele cu mai multe viteze (Pegas 1027 avea cinci viteze), iar, în 1990, este produsă bicicleta de munte cu 18 viteze şi frâne Cantilever. Numai că, o dată cu această ultimă înălţare, Pegas-ului ori i-au zburat penele, ori I s-au înmuiat aripile, fiindcă a urmat prăbuşirea definitivă. Acum un an, Andrei Botescu şi Alexandru Manda, cu încăpăţânarea lui Bellerofon (stăpânul miticului cal înaripat), cumpără marca Pegas, convinşi fiind că pot reînvia şi “duhul” legendarei biciclete cu nume de bidiviu.
“Made in Romania” via Taiwan
Oare cine nu-şi mai aminteşte de atât de dorita bicicletă cu şa lungă şi coarne înalte, curbate, care te făcea să te simţi aidoma unui rocker pe un Harley Davidson, chiar dacă viteza dezvoltată era de sub un cal putere? Au fost, însă, vremuri când Pegas-ul era recompensă pentru învăţătură, pentru bună purtare sau când, pur şi simplu, devenea chinuitoarea frământare a copiilor cu lacrimi în ochi, ce-şi implorau părunţii să le cumpere unul. Ei bine, la atâta amar distanţă de copilăria celor ce azi sunt oameni maturi, doi tineri întreprinzători vor să readucă bucuria juvenilă a copiilor-adulţi şi, implicit, a celor care, născuţi mai târziu, n-au cunoscut vremurile de aur ale bicicletei. Cum marca Pegas rămăsese a nimănui, după ce Uzina Tohan şi-a încheiat producţia, cei doi au făcut numai nişte formalităţi notariale, plătind taxele de rigoare, fără nimic altceva în plus. Au început să proiecteze piesele, apoi să comande matriţe la fabrici specializate din Taiwan şi din Europa, urmând să primească produsele cerute. O dată componentele primite, ei nu fac altceva decât să asambleze piesele cu o mână de angajaţi, şi după aceea, când bicicleta e gata, să o vândă fie din micuţa lor hală aflată în clădirea “Ciclop” din Capitală, fie prin comenzi on-line pe internet. Până în momentul de faţă deja se mândresc cu faptul de a fi vândut atât în ţară, cât mai ales la românii din diaspora, cu predilecţie în Canada. “N-am avut o altă afacere înainte, asta e prima pe care o încerc. Cu ceva timp în urmă, am avut nişte biciclete americane, mi s-au furat, n-am vrut să cumpăr chinezării de pe piaţă, ci mi-am dorit un Pegas. Am sunat la fabrică, mi s-a spus că nu se mai produc şi de aici mi-a încolţit ideea. Mi-am zis că trebuie să avem şi noi o bicicletă naţională. Cum am 35 de ani, am prins, copil fiind, bicicleta Pegas. Făceam aproape zilnic curse cu ea pe la Lizeanu şi prin parcul Circului. La Pegas-ul pe care îl producem noi folosim metal, oţel întărit, inox, plastic. Plătim fiecare piesă comandată în străinătate şi aici le asamblăm”, spune Andrei Botescu.
În doi timpi şi trei viteze
În spaţiul închiriat de la “Ciclop” proaspeţii afacerişti mai vând accesorii de bicicletă, căşti, încălţăminte sport şi tricouri imprimate, evident, cu reclame la Pegas. “Bicicletele se înscriu într-un trend eco ce ia amploare, iar cei care au maşini, la preţul atât de crescut al benzinei, poate-şi iau o bicicletă, care e mai sănătoasă şi aduce şi un plus la economiile zilnice. Am auzit că sunt unii care se plâng de preţul prea mare al bicicletei. Dar să nu se uite faptul că, pe vremea comunismului, o astfel de bicicletă costa între 1300-1700 de lei- adică aproape cât un salariu- iar astăzi costă între 1100-1300 de lei, deci tot cam cât un salariu, ba chiar ceva mai puţin. Ne-am dori să-i putem scădea preţul de cost, dar asta nu se va putea întâmpla decât atunci când vom face alături de alţi investitori, cu care suntem în discuţii avansate, o linie de producţie într-o fabrică de produs biciclete. La fel, poate sunt unii care se plâng că Pegas-ul nu are mai multe viteze. Dar ţin să menţionez că bicicleta noastră are frâna pe roata din spate de tip Torpedo, are o versiune cu trei viteze în butuc (poate nu sunt vizibile, pentru că se schimbă automat!), iar, pentru o bicicletă de oraş, mai mult de trei viteze nu ne propunem să facem, fiindcă oraşele mari nu sunt aşa de dificile. S-ar putea să ne gândim să facem şi una cu cinci viteze, dar asta nu ajută foarte mult. Butucii pe care-i folosim sunt butuci integraţi care-ţi dau o bună putere de mers, fără să-ţi trebuiască mai mult de atât. Vitezele, în fond, îţi îngreunează său îţi uşurează mersul pe pedale în funcţie de suprafaţă. Asta nu înseamnă că sunt viteze ca la maşini, dacă ai băgat într-a cincea, zboară!”, zâmbeşte Andrei.
Cu bicicleta la şosea
Ca să certifice eleganţa, calitatea, stabilitatea şi uşurinţa cu care se poate călări o bicicletă Pegas, Andrei face câteva ture demonstrative prin curtea “Ciclop”. Se constată că bicicleta lui are lanţ, aşa, ca să-i facă în ciudă refrenului piesei cântate de Mircea Baniciu “bicicleta n-are lanţ”. “Noile modele de Pegas or să ne vină în iunie. Bicicletele le vindem on-line, aici la Ciclop, pe site-ul nostru şi pe pagina de facebook. Cred că nostalgia românului după vremurile vechi ale Pegas-ului atârnă numai 50% în opţiunea cumpărătorului. În rest, te uiţi cum arată bicicleta, ce confort îţi oferă, te sui pe şa şi iei o decizie. Aşadar începem cu nostalgia şi, uşor-uşor, vom oferi şi alte modele. Anul ăsta avem patru modele noi, inspirate din trecut, vom face şi modele pentru oameni mici şi copii, cu roţi de 20 de inci. Orice ţară care se respectă se laudă cu brandurile ei, noi avem un brand naţional în Pegas şi-ar fi păcat să se piardă fără să fie exploatat”, mai adaugă Andrei Botescu, cu speranţa că va veni vremea când, măcar la sfârşit de săptămână, oamenii vor renunţa la maşini şi vor ieşi, sănătos şi ecologist, cu bicicletele la şosea.
Intrebarea este: cand o monteaza iese bicicleta sau mitraliera, asa cum iesea la Tohani ? :-)))))
Bicicleta … de asalt
http://img138.imageshack.us/img138/1695/0c3t.jpg
Era Cugir, si era perfect adevarat. Cand tata era mic bunicul meu a lucrat acolo ca inginer de asigurarea a calitatii. Intr-o seara a asamblat mai multe pistoale perfect functionale din piese pe care tatal meu (repet copil pe vremea aia) le colectase de la groapa de deseuri a fabricii.
Asta cu Pegasu ar trebui sa fie un model de urmat pentru multi. Asta inseamna sa ai spirit antreprenorial, cu atat mai mult ca e la prima afacere.
Investitia initiala s-a ridicat pe la 70.000 eur. Cei mai multi ar fi cumparat un (sau inca un) apartament cu banii aia.
Si a inteles si valoarea unui brand, ca de fapt brandul vinde.
Cateva vizite de la ANAF o sa-i taie tot elenul.
Uite eu la mine la fabrica fac cadre de biciclete si de triciclete pt Italia din pacate in romania DHS cumpara chinezariisi slaba calitate.
Pai vorbeste cu superiorii poate sunt interesati sa faca o oferta si la Pegas sau Resita. Stiu ca cei de la Pegas au declarat ca vor cauta furnizori din tara, pe viitor.
Poate iese ceva 🙂
Chiar suntem interesati 🙂
ti-am lasat un mesaj pe facebook. Multumesc de ajutor Razvan
Chiar ma bucur! Sper sa-i pot cumpara la anul fiicei mele o bicicleta facuta la noi…
sincer iti recomand biciclete din plastic sau cat mai ieftine. astea din fier sunt foarte grele, pentru copii pana in 7 ani
daca vrei te pot ajuta cu o bicicleta pentru fetita ta. da numa un semn
multzam Barny! Vedem la anul, cand are 7 ani 🙂
Andrei „is the real deal”:
https://www.facebook.com/andrei.botescu
Unde e fabrica aceasta. Ma intereseaza si pe mine sa distribui biciclete si in romania am gasit numai chinezarii la preturi de Germania sau marfa fara acte.
Multumesc.
e-mail cristian_nchfr@yahoo.com
Romania sta destul de prost la cultura bicicletei. Prin zonele din N-V am vazut insa parcate sute de biciclete in fata unor fabrici, semn ca lucrurile se misca.
Din pacate cu cat te duci mai spre Sud cu atat e mai mare mistocareala: ce ba? esti sarac? nu iti permiti decat o bicicleta?!
Pe langa miscarea fizica, mersul pe tzogleta face bine la psihic, e distractiv, te deconecteaza. Nu trebuie sa iti mananci nervii cu toti cretinii in trafic.
Infrastructura lipseste dar nu cred ca sunt departe zilele cand vom asista la o revolutie a bicicletei si la noi asa cum s-a intamplat in Olanda, Belgia, Germania etc.
Bicicletele Pegas erau faine, totusi tin minte ca mie mi s-a rupt un cadru dar am reusit sa il sudez la loc. Pacat ca nu se fabrica la noi toate componentele.
Am avut si eu un Pegas 41, cu coarne, cadru si sea lunga, cu cauciuc de „tractor” pe spate. Cred ca am facut toate sariturile, coborarile pe scari si cazaturile posibile cu ea si nu s-a rupt, nu s-a indoit niciodata. Marfa de bicicleta.
eu tin minte ca Pegas-urile erau practic indestructibile si oricum daca se strica ceva maruntis se putea repara langa bordura cu trusa de chei de sub sha. De cadre rupte n-am auzit si le tavaleam de le lua damblaua. La mine la bloc printre baieti erau la moda „Practic”-urile cu care faceam ceva apropiat de mountain-bike-urile de azi prin santierele din zona si pe dealurile din jurul Iashului. In schimb erau grele ca naiba. Parca aveau cadrul de fonta. Pana urcai la etaj iti iesea sufletul. Fetele mai aveau Modern si Robusta cu sha lunga sau coarne mai curbate.
Oricum in legatura cu ciclistii de acum ce pot sa remarc e lipsa totala de echipare a bicicletei si de disciplina/cunoasterea codului rutier a ciclistilor. Noi eram copii si nu exista sa iesim pe strada fara far cu dinam, lampa stop, catadioptri alb-rosu pe fata-spate si minimum cate unul portocaliu la fiecare roata. Si cunosteam si regulile de circulatie cat de cat. Ori acum a devenit exceptie sa vad un biciclist echipat cu lumini si catadioptri iar de mers baietii merg ca pe tarla, fac pur si simplu abstractie de traficul din jur atat de masini cat si de pietoni.
Si eu tot un Practic aveam, tunat cu sa lunga si cauciuc gros pe spate! Adoram sa ma plimb cu ea prin Padurea Baneasa, dar mie mi s-a rupt cadrul o data, de la balama. Pegasul era insa o bicicleta de foarte buna calitate, si am ramas cu sufletul la ea, desi astazi am una mult mai moderna.
Eu aveam una de-aia plianta de prin anii saptezeci mostenita de la sor’mea care o primise de la unchiul meu. Daca credeti ca alea din anii 80 erau grele sa fi vazut
pe primele. Norocul meu ca si cand eram copil eram mai mare decat media.
de la tunuri la biciclete, este evident un progres pentru resita. stiu ca se fac biciclete, insa nu stiu sa existe vreun magazin de prezentare, nu am vazut nici o bicicleta produsa aici. trei sute si ceva de angajati, fata de sase mii si ceva ai arsenal, …se sparie gandul
eu ca pasionat de biciclete consider destul de slabe modelele facute in romania, nu sfatuiesc pe nimeni sa cumpere o bicicleta romaneasca daca tine la calitate desi asta nu suna bine , romanii nu fac biciclete bune deloc
A fost odata ca-n povesti , a fost ca niciodata
http://www.arsenal.ro/
Acuma , povestea ” care este”
http://www.porcisme.ro
Si cand te intrebi melancolic ca daca in loc sa se fure 29.660.763.621 EURO , se construiau tunuri noi la Resita , de un miliard sa zicem, autopropulsate sa zicem ( ca nu ne doare gura 🙂 ) ,de unu `jumate elicoptere Dracula la Ghimbav, ” oamenii de bine ” iti spun ca scrii SF-uri . Da´ daca s-au dus pe apa sambetei banii , nime´ nu zice ninica-ninicutza. Normalitate .
Lumea nu vrea sa-si mai aduca aminte ca Romania a mostenit industrie militara dupa Unirea de la Alba-Iulia .La Resita s-au produs tunuri, automobile blindate .
http://www.banatuldemunte.ro/2010/03/banatul-de-munte-productia-de-armament-1854-1948.html
Bravii politicieni interbelici , mana in mana cu generalii de salon , platiti regeste de Regat ,au reusit sa o ingroape , in timp ce in Polonia vecina se dezvolta .http://www.mapn.ro/smg/SIA/Inzestrarea_armatei_vol_2.pdf
Stim cu totii care era inzestrarea in 1940 .
Nu vi se pare ca mergem iar in aceeasi directie ?
EXTRAS:
România s-a trezit spre sfârşitul anului 1933 în situaţia tragică de a nu dispune de
un număr minim necesar de avioane de vânătoare. Drept urmare, cu acordul Consiliului
Superior al Armatei, s-a comunicat Subsecretariatului de Stat al Aerului, la 13
noiembrie 1933, că s-au comandat în Polonia 50 avioane de vânătoare „P.Z.L.” şi în
ţară, la I.A.R., 20 avioane de vânătoare „I.A.R.”12.
Agravarea situaţiei internaţionale şi creşterea pericolului izbucnirii unor conflicte
militare în care armata română putea fi implicată, a determinat Secţia 4 Dotare, din
cadrul Marelui Stat Major, să raporteze la 9 martie 1934 Consiliului Superior al
Apărării Ţării că „situaţia armamentului de tot felul” din dotarea forţelor autohtone
„este îngrijorătoare”
Si mai este.. .despre comparatia cu Poloni si Cehoslovacia, in 1931 versus 1920:
Dacă nu, concluzia a fost trasă deja în 1931, peste ani: „atunci, ca şi acum,
vom constata mari greşeli săvârşite; şi atunci, ca şi acum, răspunderea acestor greşeli nu
va purta-o nimeni, pentru că vicii de organizare fac ca, cel puţin de formă, să o poarte
toţi”.
De altfel, la 31 august 1931, Inspectoratul General Tehnic al Armatei a elaborat
un „Memoriu asupra stării actuale a pregătirii apărării naţionale din punct de vedere
al materialului de război” a României, în comparaţie cu Cehoslovacia şi Polonia2, în
care a făcut o pertinentă analiză, prin metoda antitezei, a eforturilor întreprinse pe
această linie în cele trei state. Polonia, aflată în 1919 într-o situaţie aproximativ identică
cu a noastră, în anul 1931 poseda „o industrie de război completă”, dispunând de
„fabrici în directă legătură cu industriile de război, care au fost create sau reorganizate
prin şi în scopul deservirii acestei industrii”. Cehoslovacia se găsea şi ea într-o situaţie
asemănătoare. Din păcate pentru noi, România, din acest punct de vedere, se găsea
„astăzi exact în situaţia de acum 15 ani”. Documentul indică, după prezentarea
realizărilor ceho-polone, căile de urmat pentru ca şi la noi să fie „considerat capitolul
industriilor de război ca un capitol intangibil
5. Ce măsuri trebuie luate pe viitor.
Crearea unor uzine pentru fabricarea armamentului şi muniţiilor în ţară, fiind de o
importanţă capitală pentru apărarea naţională, chestiunea nu trebuie părăsită ci luate
măsuri urgente pentru realizarea unor asemenea uzine pe baze serioase.
Aceste baze ar fi:
a) Un plan de dotare a armatei cu material de război, eşalonat pe mai mulţi ani,
elaborat de Ministerul Apărării Naţionale şi aprobat de Consiliul Superior al Apărării
Naţionale.
b) Fixarea tipurilor de diferite categorii de materiale, pe bază de experienţă sau
prin concurs.
c) Fixarea capacităţii de producţie în timp de război, pe care ar trebui să o aibă
ansamblul industriilor din ţară, în materiale de război.
d) Aranjament cu Case străine de specialitate, care să creeze în ţară, pe socoteala
lor, industriile de care avem nevoie, pentru fabricarea în timp de pace a materialului
necesar dotării armatei, conform programului stabilit anticipat, iar în timp de război să
aibă capacitatea stabilită, de asemenea, anticipat.
Statul ar colabora cu terenul, clădirile şi instalaţiile ce posedă.
e) Statul să garanteze comenzile pentru realizarea planului de dotare, eşalonate pe
mai mulţi ani, stabilindu-se, cu anticipaţie, tipurile caietelor de sarcini şi formele pentru
calcularea preţului. Plata acestor comenzi să se eşaloneze pe un număr de 4 ani şi mai
mare ca cel prevăzut pentru executarea comenzilor.
f) Obligaţia pentru aceste industrii de a se ţine la curent cu progresele mondiale în
această materie şi a aduce toate perfecţionările, ulterior materialului comandat.
Caut un producator de triciclete cu care sa colaborez in vederea comercializarii lor pentru persoanele cu handicap locomotor,.pe piata nu am gasit ceva rezonabil pentru aceste persoane. Celor care pot veni cu un sfat sau o sugestie le multumesc.