„BIZONUL”

Episodul CIX

Nu, nu-i vorba despre TR-ul nostru cel modernizat, fiindca despre asta n-am mai avea oricum nimic de spus. Astazi vorbim despre un monstru care, bineanteles, nu poate fi decat…sovietic/rusesc. Realizat in numar mic, este cel mai mare Landing Craft Air Cushion/LCAC/Vehicul de Debarcare pe Perna de Aer realizat, pana-n prezent, in lume.

Este o nava deosebita, puternic armata, despre care se vorbeste putin, dar care face impresie oriunde apare, rolul sau fiind asemanator cu cel al renumitelor LCAC ale US Marines, si-anume, debarcarea de trupe si tehnica/asalt amfibiu pe plaje sau terenuri ce pot suporta greutatea acestora. Asaltul amfibiu a intrat in tactica si strategia militara odata cu Ziua Z, Normandia, Operatiunea Neptun, marti, 6 iunie 1944 (cel mai mare asalt amfibiu din istorie, Flota Expeditionara Aliata fiind formata din 1213 nave de razboi, 4126 ambarcatiuni de desant maritim, 736 nave auxiliare, 864 nave comerciale, 3000 de aeronave  si 195.700 de soldati), si atunci ca si astazi fiind considerata una dintre cele mai periculoase operatiuni militare. Insa, fata de vehiculele de debarcare de-atunci (Landing Vehicle Tracked/LVT/Vehicul de Debarcare pe Senile, DUKW, Landing Craft Assault/LCA/Ambarcatiune de Debarcare si Asalt, Tank Landing Craft/TLC/ Ambarcatiune de Debarcare Tancuri, Landing Ship Tank/LST/Nava de Debarcare Tancuri, Landing Craft Utility/LCU/ Ambarcatiune de Debarcare Utilitara si altele) ce erau influentate de starea vremii, starea marii, duritatea suprafetei de debarcare/terenului/plajei (o conditie primordiala a reusitei debarcarii. Nu degeaba comandourile Aliate au testat pe ascuns, noaptea, debarcand din submarine, plajele din Normandia), de existenta obstacolelor naturale/artificiale de pe plaje, asaltul incepand, de regula, de la maxim 3700-4000 m de tarm, LCAC nu aveau nicio problema. Datorita extraordinarelor caracteristici tehnice, cu deosebire perna de aer ce permite practic “zborul/trecerea” peste obstacole, atacul putand fi pornit de la peste 92-100 km distanta de tarm, adica dincolo de linia orizontului. Nu putem merge mai departe pana nu vedem principiul de functionare al vehiculelor pe perna de aer numite generic, Hovercraft/Aeroglisor/Ambarcatiuni Zburatoare.

Aceste vehicule sunt formate dintr-un corp sustentator (chila/corpul navei/vehiculului) pe care se monteaza un grup motocompresor (se numeste suflanta), aceasta producand sub vehicul o perna de aer pe care acesta pluteste (aerul este introdus prin intermediul unor turbosuflante). Acest fenomen fizic poarta numele de sustentatie (fenomen care mentine un corp cufundat intr-un fluid la un anumit nivel prin mijloace adecvate), in cazul nostru, fluidul este format de aer. Mai pe intelesul nostru, vehiculul nu ajunge in contact cu solul/apa, plutind la mica distanta deasupra acestuia/acesteia, fenomen ce poarta numele de “efect de sol”. Despre acesta am vorbit intr-un articol anterior, fiind un principiu bine cunoscut in aerodinamica, numit WIG/Wing-In-Ground-Effect (Zbor cu Efect de Sol), aceste vehicule rezolvand una dintre problemele perene cu care s-au confruntat constructorii navali si anume, cresterea vitezei de deplasare a navelor de suprafata in combinatie cu un corp de rezistenta hidrodinamic si propulsie de mare putere. Principiul efectului de sol, WIG, nu este deloc nou fiind descoperit la inceputul secolului XX, fiind pus in evidenta in perioada interbelica, ducand la realizarea vaselor rapide cu aripi subacvatice si a hovercrafturilor -nave pe perna de aer.

                                                                 L-183, Marina Greaca

Navele pe perna de aer/perna pneumatica se deplaseaza prin alunecare pe un strat de aer, acesta fiind pompat cu ajutorul unor turbosuflante verticale (experimentate la primul hovercraft realizat de catre britanici, SR.N-1/Saunders-Roe Nautical -1, creat de catre inventatorul Christopher Cockerell in anul 1959. In 1952, C.Cockerell in urma unor experimente simple, empirice, folosind doua cutii de conserve goale cu diametre diferite introduse una in cealalta si un aspirator ce sulfa aer sub acestea, a reusit sa demonstreze principiul de functionare al viitoarelor hovercrafturi, “efectul de sol”. Unii specialisti o numesc portanta. Interesant este faptul ca inventia sa a fost trecuta la strict secret de catre guvernul britanic,prin intermediul National Research Development Corporation/NRDC/Consiliul National pentru Cercetare-Dezvoltare, acesta platindu-i lui Cockerell, in anul 1958, suma “record” de 1000 lire pentru ca acesta sa n-o poata vinde, adica, mai bine spus, au platit drepturile de autor –comandand firmei Saunders-Roe din Cowes/Insula Wight, subsidiara a Westland Aircraft, realizarea unui prototip. Acesta avea sa devina Saunders-Roe Nautical 1/SR-N1,vehicul ce-a traversat Canalul Manecii pe data de 25 iulie 1959, fiind numit initial “Aparat de zbor neconventional”. Englezii vor fi primii care vor utiliza hovercrafturi in scop militar, testand prototipurile SR-N, 6 la numar, continuu imbunatatite, infiintand chiar si o unitate cu destinatie speciala, numita Inter-Service Hovercraft Trials Unit/IHTU, bazata la Browndown, Golful Stokes, la sud de Gosport, unitate ce-a fost in serviciul Royal Navy in perioada 1962-1982. Insa asta este alta poveste. Astazi, aceste nave mai sunt numite aeroglisoare sau pernoptere, exista multe in uz civil, chiar utilizate de persoane private) sub nava, ceea ce duce la separarea de suprafata solului/apei.

 

Datorita lipsei rezistentei de frecare si a contactului cu suprafata dura a solului/ apei, creste substantial viteza de deplasare a vehiculului/navei (fiindca nu mai exista frecarea rotilor de sol sau al corpului navei de suprafata apei), aceasta putand naviga si pe deasupra apelor putin adanci, a lacurilor, a fluviilor, a zonelor inundate si a mlastinilor. Hovercrafturile sunt de doua feluri: amfibii –dotate cu camera de presiune sub vehicul, aerul fiind furnizat de ventilatoare dispuse deasupra acesteia, propulsia fiind asigurata de elice eoliene/elice aeriana sau cu jet de aer/jet reactiv/sistem de propulsie reactiv cu jet. Aceste vehicule dispun de fusta/fuste elastica/elastice dispuse sub vehicul pe toata lungimea sa, realizate din cauciuc flexibil rezistent, oarecum similar celui folosit la benzile transportoare. Fusta, practic o banda circulara, asigura crearea in interiorul ei a unei incinte/rezervor cu aer sub presiune. Fusta este cea care atinge suprafata solului/apei, practic mulandu-se pe aceasta, “copiind” orice denivelare/obstacol pentru a nu exista scapari de aer (jetul de aer ce umfla perna asigura 20% din forta de propulsie, motorul/motoarele asigurand restul de 80%). Perna de aer, in functie de marimea si tonajul vehiculului, dar si a suprafetei de glisare, poate avea intre 50 cm-5m grosime ; neamfibii – dotate cu pereti laterali rigizi, perna de aer formandu-se intre acestia, astfel de vehicule sunt destinate exclusiv evolutiei pe sol uscat, accidentat, pe gheata si zapada (sursa aici: stiintasiinginerie.ro/wp…/12/26-VEHICULE-CU-PERNĂ-DE-AER.pdf  ).

                                                  Zubr in Marina Populara Chineza

Lipsa aderentei la sol/efectul de sol duce la formarea unei perne de aer sub carena, ceea ce pune unui astfel de vehicul probleme de stabilitate (pentru siguranta s-a stabilit in urma testelor ca inaltimea la care plutesc trebuie sa fie mai mica decat a zecea parte din diametrul lor. Spre exemplu, daca vehiculul are 3,50 m diametru, atunci inaltimea optima de plutire este de aproximativ 35 cm), franare si conducere si, ca urmare, acestea trebuiesc obligatoriu prevazute cu elice orientabile cu pas variabil si reversibil (vehiculele LCAC utilizate de US Marines folosesc pentru propulsie si franare, pe langa elicele propulsoare, duze circulare orientabile dispuse deasupra fustei si ajutaje superioare reglabile, acestea folosind o parte din aerul destinat umflarii pernei de aer. Solutia se regaseste si la hovercrafturi de fabricatie britanica, suedeza, finlandeza- www.rumaniamilitary.ro/nava-pe-perna-de-aer-tuuli-t-2000, rusa, expertii numindu-le si ajutaje speciale).

                                                                   Zubr si BTR 80

Portanta/forta de ridicare (cum o numesc unii experti) se obtine cu ajutorul unor ventilatoare antrenate de motoare prin intermediul unor reductoare. Pentru intelegerea fenomenului citez integral din lucrarea, stiintasiinginerie.ro/wp…/12/26-VEHICULE-CU-PERNĂ-DE-AER.pdf  (Prof.Dr.Ing.Mircea Bejan –Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Ing.Ioana Balan –Camera de Comert si Industrie METZ/Franta, “Vehicule cu perna de aer”, Sebes, 2012. Mentionez ca mare parte a datelor mentionate mai sus provin din aceeasi sursa, unele fiind citate integral din aceasta. Noi nu facem copy-paste si nici nu furam munca altora. Multumesc pe aceasta cale celor doi autori!): “Curentul de aer produs de ventilator ia forma unui jet circular, prin intreaga sectiune circulara a jetului curgand un debit de aer repartizat uniform. In apropierea solului/apei, jetul circular devine inelar, la centru, sub rotorul ventilatorului, formandu-se o perna de aer”.

In speranta ca ne-am lamurit in privinta modului de functionare al hovercrafturilor, ne-ntoarcem la “Bizonul” sovietic/rusesc, vehicul deosebit aparut in panoplia militara a fostilor nostri “aliati” incepand din anul 1986.

                                                          782 „in campul muncii”

Numit Zubr/Bizonul (Proiect 12322, cod NATO –Pomornik, probabil inseamna Pescarusul Arctic), a fost realizat de catre Yushnaya Tochka Zavod din Feodosia/Crimeea (fondata in data de 5 octombrie 1938, exista si astazi sub numele de FSC “Morye”, specializata in realizarea navelor cu aripi subacvatice si a celor pe perna de aer. In perioada 2000-2002 au realizat hovercraft-uri Zubr pentru Grecia), Kirov Zavod+Santierul Naval din Sankt-Petersburg (in acea perioada se numea Leningrad) si Sudostroil’noye Obyedieneniye din Sankt-Petersburg (astazi, Almaz Shipbuilding, parte a concernului Almaz-Antey).

Hovercraft-urile tip Zubr au urmatoarele caracteristici: structura tip ponton, forma patrata, design robust, nava este foarte stabila pe mare; structura tip ponton este impartita de doi pereti longitudinali in trei sectiuni functionale:

                                                                           Zubr – cala cargo

• sectiunea din mijloc formeaza cala cargo, aceasta, spre deosebire de tizul american, este acoperita si masoara 37,16 mp. Incarcarea/descarcarea se face cu ajutorul a doua rampe, una la pupa si una la prova. In cala cargo se pot duce incarcaturi de maxim 130 de tone (aproape dublu fata de american, ce poate duce 60-75 de tone. Se pare ca Zubr poate duce, in anumite conditii si pe mare calma, chiar si 150 de tone), precum: 8 BMP-2/3 T-80 A-B (americanul duce doar un singur Abrams)/10 BTR-70/80/360-500 de infanteristi marini complet echipati (360 de infanteristi incap in compartimentul cargo, restul de 140 pe plafonul compartimentului cargo)/140 de infanteristi marini complet echipati+cargo/130 de tone cargo, in containere sau pe paleti/78 de mine marine, caz in care nu are trupe la bord;
• cele doua sectiuni exterioare sunt destinate agregatelor energetice, cabinelor de dormit ale echipajului, acestea fiind dotate cu izolatie termica/antivibratii/fonica, ventilatie automata, aer conditionat si sistem de incalzire telecomandat. Aceste sisteme se regasesc si-n cala cargo; nava este protejata NBC si dispune de blindaj din aliaj usor (cel mai probabil aluminiu) ce rezista la proiectile de calibru mic si schije/srapnel, avand si protectie impotriva minelor magnetice -este vorba despre un sistem activ de bruiaj/de compensare a campului magnetic generat de nava si incarcatura; pe acoperisul/plafonul calei cargo se afla suprastructura ce contine cabina de comanda, senzorii opto-electronici si sistemele de arme; rezerva interna de combustibil 56 de tone;

• armament: 2 lansatoare stabilizate neretractabile MLRS de tip Ogon/MS-227, avand cate 22 de tevi fiecare (44 in total), calibrul 140 mm, rezerva interna fiind de 132 de proiectile neghidate/ 4 MANPADS Strela-3, rezerva interna 32 de rachete/un lansator dublu Strela-2, operat manual/2 CIWS AK-630/630M, calibrul 30 mm, rezerva interna 6000 de proiectile/78 de mine marine, caz in care nu are trupe la bord; echipaj 31, dintre acestia 4 sunt ofiteri; lungime 52,20 m; latime 23,30 m; pescaj 1,60 m;

• propulsie: 3 turbine cu gaz M-70 (Kuznetsov NK-12 MV apare in majoritatea surselor,generic. Eu am preferat denumirea producatorilor, insa este acelasi lucru), asigurand cate 10.000 CP/7457 kW fiecare (total, 30.000 CP). Initial motoarele aveau resursa scazuta, de doar 500 h de functionare, aceasta ajungand la doar 50 h de functionare daca nava naviga la viteza maxima cu 130 de tone incarcatura la bord. Ulterior au fost modernizate, navele grecesti au motoare modernizate, numite M-70FRU, fabricate de NPO Saturn/Rusia (durata de viata 40.000 h de functionare; revizie generala dupa 20.000 h de functionare; 12.000-14.000 CP; mare rezistenta la coroziune)/3 elice orientabile cu pas variabil si reversibil, fiecare elice avand cate 4 pale, elicele masurand 5,50 m in diametru, fiind dispuse in interiorul unor inele/elice carenate. Elicele sunt suspendate pe montanti si sunt de tip AV-98, configuratie numita elice eoliene/elice aeriana/2 turbine cu gaz M-70, fiecare generand 10.000 CP (total, 20.000 CP),in rol de turbosuflante, acestea producand sub nava perna de aer/perna pneumatica pe care aceasta pluteste (camera de presiune).

• Acestea sunt dotate cu ventilatoare ce masoara 2,50 m in diametru/2 generatoare tip turbina GTG-100K, fiecare generand 100 kW (total, 200 kW. Acestea reprezinta centralele electrice ale navei, sursele de energie independente ale acesteia, fiind fabricate de catre compania Energia/Rusia. Au urmatoarele caracteristici:putere generata 100 kw; flux de aer 1,36 kg/s; rata de compresie 5.5; temperatura gazului la evacuare 600° C; combustibil diesel; consum 80 L/h; 230 V; nivel de zgomot 400 Hz;lungime 1,85 m; latime 75,50 cm; inaltime 1,17 m;durata de viata 8000 de ore de functionare ; un singur arbore; compresor centrifugal; turbina cu flux axial in trei trepte; viteza de rotatie a turbinei 43.000 rpm; pornite electric cu ajutorul a doua baterii de 24 V; 146 de unitati produse pana-n prezent, aflate in dotarea Rusiei, Ucrainei si Greciei). La varianta modernizata, numita Proiect 12322E, doua unitati realizate pana-n prezent, aceste generatoare sunt de tip Volvo Penta, diesel; viteza maxima 116-117 km/h; autonomie 480-555-556 km la viteza de 101-102 km/h; autonomie 5 zile (se zice ca un Zubr avand drept incarcatura “doar” un batalion de infanteristi marini, ii poate transporta pe o plaja aflata la…5000 km); greutate: gol 340 de tone/uzuala 415 tone/maxima 555 de tone; 10 unitati construite, dintre acestea doar 7 ar mai fi in uz –doua in Marina Rusa (botezate Mordovia/782, fosta MDK-94, si Evgeny Kocheshkov/770, fosta MDK-118), una in Marina Ucraineana (botezata Artemivsk/U-424, fabricata in anul 1989, fosta MDK-93.

                                                    MORDOVIA&YEVGENIY KOCHESHKOV

                                  MORDOVIA, in cadrul manevrelor ruso-belaruse, in 2013

• Nu-i cert faptul c-ar mai fi functionala. Ucrainenii au mostenit de la fosta URSS cinci unitati, pe care le-au botezat Ivan Bohun/U-421, Horlivka/U-423, Kramatorsk/U-422, Artemivsk/U-424 si Donetsk/U-420. Majoritatea navelor au fost dezafectate pana in anul 2008. U-421 si U-423 au fost vandute Greciei in anul 2001), patru in Marina Greaca (Kephalonia/L-180, considerata a fi prima nava modernizata pentru un stat NATO de catre Rusia. Nava a fost cumparata de la Marina Rusa si modernizata; Kerkyra/L-182, nava ce-n prezent figureaza ca fiind in “inactivitate pe termen lung”, lansata in iunie 2004 la Sankt-Petersburg/Rusia, in dotare din ianuarie 2005; Zakynthos/L-183, nava ce-n prezent figureaza ca fiind in “inactivitate pe termen lung”, construita in Rusia; Ithaki/L-181, construita in Ucraina in 1992, cumparata in 2001. Se stie ca-n ianuarie 2000, Ucraina, Rusia si Grecia au semnat un acord trilateral ce prevedea livarea catre Marina Greaca a 4 Zubr, doua de catre Ucraina si doua de catre Rusia, in valoare de aproximativ 200 milioane de dolari. Din aceasta suma, aproximativ 97 de milioane reveneau Ucrainei, iar aproximativ 101 milioane Rusiei). China are si ea 4 unitati, doua cumparate sh din Ucraina pentru 315 milioane de dolari, revitalizate/modernizate aici (Peninsula Crimeea, pe-atunci inca ucraineana) sub supravegherea expertilor chinezi, si doua revitalizate/modernizate local sub licenta ucraineana (exista supozitii ca grecii ar fi vandut si ei doua unitati chinezilor, insa nu-i o certitudine. Posibil sa existe negocieri, dar posibil sa fie avute in vedere L-182/183, momentan aflate in “inactivitate pe termen lung”).

                                                                   Zubr in Marea Chinei de Sud

• Aceste unitati sunt/vor fi operationale in Marea Chinei de Sud (o mare durere pentru Vietnam si Filipine) si-n Marea Chinei de Est (o mare durere pentru Taiwan si Japonia). Cele 4 unitati cumparate/revitalizate/modernizate din Ucraina au costat, in 2009, doar…350 de milioane de dolari. Marina Chineza a introdus hovercraft-uri in dotare pe la jumatatea anilor *90, chinezii produc si ei astfel de nave, insa sunt mici si cu autonomie redusa (despre acestea, intr-un aricol viitor. Nu-i cert dar este foarte probabil, se pare ca la Institutul de Cercetari al Marinei se lucreaza la un Zubr chinezesc, posibil licenta ucraineana, scopul fiind “consolidarea capacitatilor natiunii de a-si proteja interesele maritime” si, bineanteles, dupa cum spunea un inalt ofiter naval chinez,“reintregirea Patriei”. Taiwanezii au de ce sa fie suparati! In 2006, se pare, chinezii ar fi comandat Rusiei realizarea a 6 unitati modernizate, probabil Proiect 12322E. Oricum, se stie cu certitudine ca primul Zubr din dotarea Marinei Chineze a devenit operational in aprilie 2013). Iata care au fost/sunt unitatile construite de catre Almaz/Sankt-Petersburg (7 unitati) si Morye/Feodosia (6 unitati):

-MDK-51, construit de catre Almaz/Leningrad (Sankt-Petersburg), Nr.100, pus pe cala 23.02.1983, lansat la apa 9.10.1985, intrat in dotarea Marinei Sovietice pe 10.10.1988;

-MDK-122, construit de catre Almaz/Leningrad (Sankt-Petersburg), Nr.101, intrat in dotarea Marinei Sovietice pe 02.01.1990;

-MDK-50, construit de catre Almaz/Leningrad (Sankt-Petersburg), Nr.102, intrat in dotarea Marinei Sovietice pe 30.10.1990. Din data de 17.08.2001, Marina Rusa l-a botezat Evgeny Kocheshkov;

-MDK-94, construit de catre Almaz/Leningrad (Sankt-Petersburg), Nr.103, intrat in dotarea Marinei Ruse pe 15.10.1991. Din data de 12.03.2001, Marina Rusa l-a botezat Mordovia (hmm, interesant nume, nu credeti?);

                                              Marina greaca debarcand un Leopard 1

-MDK-118, construit de catre Almaz/Sankt-Petersburg, Nr.104, intrat in dotarea Marinei Ruse pe 29.08.1994;

-MDK-119, construit de catre Almaz/Sankt-Petersburg, Nr.105, casata in 2005;

-MDK-X, construit de catre Almaz/Sankt-Petersburg, Nr.106, nefinalizata;

-MDK-57, construit de catre Morye/Feodosia (Peninsula Crimeea), Nr.301, intrat in dotarea Marinei Sovietice pe 30.12.1988;

-MDK-123, construit de catre Morye/Feodosia (Peninsula Crimeea), Nr.302, intrat in dotarea Marinei Sovietice pe 30.12.1989;

-MDK-93, construit de catre Morye/Feodosia (Peninsula Crimeea), Nr.303, intrat in dotarea Marinei Ruse pe 30.12.1991. Se afla in dotarea Marinei Ucrainene, fiind botezata Artemivsk/U-424, insa nu-i cert faptul c-ar mai fi operational. Se zice ca ucrainenii ar intentiona s-o revitalizeze in urma pierderii Crimeeii, insa nu-i o certitudine;

-MDK-100, construit de catre Morye/Feodosia (Peninsula Crimeea), Nr.304, a fost finalizata de catre ucraineni pe data de 26.06.1993, intrata in dotarea Marinei Ucrainene;

-MDK-100, construit de catre Morye/Feodosia (Peninsula Crimeea), Nr.305, pus pe cala in anul 1993, lansat la apa 9.12.2000, intrat in dotarea Marinei Sovietice pe 10.10.1988; a fost finalizata de catre ucraineni pe data de 03.02.2001 si introdusa in dotarea propriei marine;

-MDK-X, construit de catre Morye/Feodosia (Peninsula Crimeea), Nr.306, n-a fost finalizata de catre ucraineni;

-MDK, Proiect 12322E, realizat de catre Central Maritime Design Bureau Almaz/Sankt-Petersburg, Nr.107, pus pe cala 25.05.2000, lansat la apa 28.05.2001. Nu-i cert, dar este posibil ca acest exemplar sa fi intrat in dotarea Marinei Ruse, cel putin asa sustin surse chineze. Oricum, operationale au doar doua;

-MDK, Proiect 12322E, realizat de catre Almaz/Sankt-Petersburg, Nr.108, pus pe cala 24.01.2003, lansat la apa 25.07.2004.

Recent, la Salonul Aeronautic Lima-2015, oficiali ai companiei Izumrud (produce sisteme radar), subsidiara a concernului Morinforsist-Agate, au declarat c-au primit o comanda pentru realizarea a 7 complexe radar de dirijare a focului de tip Bagira/MR-123-02/3, destinate cel mai probabil navelor din Clasa Zubr. Posibil ca Marina Rusa sa reia constructia acestor nave, dar poate fi vorba de o modernizare a celor existente. Rusii sustin ca Zubr poate opera in toata lumea, atingand fara probleme peste 70% din plajele de pe glob, trecand fara nicio greutate peste obstacole de 1,60-2 m inaltime, evoluand in siguranta chiar si pe mare de gradul IV.

 

Echipamentul electronic al navelor din Clasa Zubr a fost modernizat, cel mai probabil, astazi fiind compus din:

-radar de control al focului MR-123-01/MR-123 Vympel (initial. Era destinat dirijarii focului AK-630M si a MLRS Ogon), insa astazi este/va fi introdusa varianta modernizata, numita MR-123-02/3 Bagira.  Este un sistem foarte modern ce asigura apararea impotriva atacurilor aeriene, inclusiv impotriva rachetelor antinava ce evolueaza la joasa altitudine. Sistemul este capabil sa urmareasca automat simultan 4 tinte, selectand automat si-n timp real doua dintre acestea considerate “periculoase” pentru siguranta navei. Acest sistem  este destinat tunurilor navale de calibrul 30/57/76/100 mm si lansatoarelor de proiectile nedirijate de calibrul 122/140 mm, radarul este in banda X avand dispozitive de ochire electro-optice zi/noapte, inclusiv cu detectie in IR, are rezistenta la bruiaj activ-pasiv. Raza maxima de detectie tinte aeriene cuprinsa intre 5-45 km, urmarira automata electro-optica a acestora de la 25 km de la altitudinea minima de 3 m, o singura antenna, durata unei rotatii circulare 4 s (360°), timp de functionare continua de 8 ore, consum de energie 18 kW, revizie la fiecare 350 de ore de functionare,timp de viata peste 15.000 de ore, operabil intre temperaturile -10°/-40°/+50° si umiditate relativa pana la 98%/35°, greutate: totala, radar+senzorii electro-optici 2400 kg/radar 1600 kg/senzori electro-optici 1200 kg.

                                                  KERKYRA -ST.PETERSBURG IUNIE 2004

Sistemul de conducere a focului numit MP-123-01/BASS TILT/MR-123 VYMPEL, este format dintr-un radar de urmarire a tintelor, monoimpuls in banda I, avand diametrul antenei de 1,20 m, aceasta rotindu-se cu viteza de 15 rotatii/minut. Puterea de emisie este de maxim 250 kW, iar latimea fasciculului de 1,8º, dispunand de un circuit de neutralizare a tintelor fixe, contramasuri de razboi radio-electronic, camera TV si un telemetru laser (NATO a vazut pentru prima data un astfel de sistem dispus la bordul crucisatorului purtator de rachete, KALININ, in anul 1988, insa acesta se pare ca era mult mai complex si mai performant decat originalul, fiind clasificat NATO drept CADS-N-1, avand doua radare si un sistem de urmarire optronic, ce deservea cel mai probabil si lansatoarele de rachete AA, SA-N-11/3M313, ce deriva din tunul autopropulsat AA calibrul 30 mm, 2S6 TUNGUSKA, raza maxima de actiune 4000 m).

                                                           VARIANTA NAVALA SA-N-8

Radarul a intrat in serviciu in anul 1972 fiind modernizat permanent, astazi avand capabilitatea de a ghida 3 tunuri de calibre diferite simultan, functionand in benzile C/I/J, generand un impuls la fiecare 0,5 microsecunde, greutate antena rotativa 1585 kg. Cand radarul detecteaza o tinta se opreste automat din rotatie trecand in mod monopuls (un impuls la fiecare 3 secunde), generand toate informatiile necesare calculatorului de control al tragerii;

–Gorizont-25, radar de navigatie, integrat cu MR-123 Vympel, incluzand sistemul GPS de navigatie prin satelit. Sistemul asigura: afisarea permanenta a locatiei navei, rutei, parametrilor de miscare; locatia altor nave si directia acestora; protectie anticoliziune; jurnalul navei si inregistrarea automata a evolutiei acesteia; interfata cu giroscoape/GPS/ecosonda; transpunerea pe hartie a informatiilor digitale (harti, etc); afisarea hartilor digitale/electronice de navigatie prin intermediul sistemului Pribor MK-541S; receptor GPS, MT-102/N-300D, alimentat 24V; unitate proprie de putere/generator;

-un girocompas GKU-2;

-un compas magnetic KM-69-M2;

-un sistem de stabilizare giroscopic Baza-12322;

-sistem de comunicatii Buran-6E, inclusiv sistem de interfonie.

Sistemul de arme este format din:

–AK-630/A-213 este un sistem CIWS bine cunoscut, inclusiv in Romania (inca il mai avem in dotare), a carui dezvoltare a inceput in anul 1963. Primul prototip a fost gata in anul 1964, ramanand in teste pana in 1966, insa integrarea acestuia cu un FCS a durat foarte mult, ceea ce-a facut ca abia in anul 1976 sistemul sa fie acceptat in serviciu in cadrul VMF. Cu toate acestea, productia sa a debutat in anul 1969 la Tula (astazi, Tulamashzavod), 165 km de Moscova, un sistem modificat numit AK-630M/A-213M fiind acceptat in uz undeva in cursul anului 1979. Arma este un tun Gatling cu 6 tevi, calibrul 30 mm, ce astazi dispune de multe variante, facand parte din sistemul de aparare apropiata, A-213 VYMPEL A (acest sistem poate controla doua tunuri AK-630 sau un tun AK-630 si unul de calibrul 57 mm), ce include tunul, radarul, sisteme electro-optice si TV. AK-630M, de calibrul 30 mm, Gatling, poate lansa 5000 de proiectile/minut, la distanta de 2000 m. Sistemul contine un tun AA, GSH-6-30K (AO-18), avand camp de tragere cuprins intre -12º/+88º.

                                                                    Din Ucraina spre China

CIWS sunt deservite astazi si de sistemul de control al focului, MR-90 OREKH (radar de control al focului si de iluminare a tintei, avand raza de actiune cuprinsa intre 35-50 km, operand in banda I/J. Este destinat inclusiv ghidarii rachetelor rusesti AA, SA-N-12/9 M317 SHTIL-1, ce sunt dispuse pe nave odata cu lansatoarele 3S-90, de 581 kg greutate, avand ogiva de 70 kg, viteza supersonica –Mach 4,5, ghidaj semi-activ radar, autonomie cuprinsa intre 2,5-32 km, poate distruge tinte aeriene ce evolueaza intre 15-15000 m altitudine, rachete anti-nava de la 12 km distanta. MR-90 este utilizat foarte probabil si in ghidarea rachetelor anti-nava/anti-submarin, KLUB/3M-54 KLUB, cu o autonomie de pana la 300 km, viteza supersonica de aproximativ 3000 km/h, putand zbura la o altitudine cuprinsa intre 10-15 m, avand ghidaj inertial si radar).Tunul, in mai multe variante, are urmatoarele caracteristici: AK-630 (A-213) intrat in serviciu in anul 1976, avand teava si culata racite cu apa; greutate tun AO-18, 205 kg; lungime tun 1,629 m; lungime teava tun 1,62 m; rata de foc cuprinsa intre 4000-5000 proiectile (o rafala are de obicei cam 400 de proiectile)/minut; greutate obuz: intre 832-834 grame; greutate proiectile: HE-FRAG, OF-84, 390 grame/FRAG, trasor, OP-84, 390 de grame; greutate incarcatura exploziva: HE-FRAG, OF-84, 0,0485 kg/FRAG, trasor, OP-84, 0,0117 kg;

                                                                                  Detalii

lungime proiectile 293 mm; viteza initiala a proiectilelor 900 m/s; teava tunului rezista la aproximativ 8000 de runde de munitie trase; rezerva interna de 2000 de runde; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG de 540 de grame greutate, in trageri balistice 8100 m/pentru eficacitate maxima, 4000-5000 m; tunul este dispus in turela, avand greutatea: gol 1850 kg/alimentat cu munitie 1918 kg/cu FCS, 9814 kg; elevatia tunului cuprinsa intre -12º/+88º; rata elevatiei 50º pe secunda; turela se poate roti intre -180º/+180º; viteza de rotatie 70º pe secunda; recul 13 mm/AK-306 (A-219) intrat in serviciu in anul 1980, este o modificare a AK-630 fiind destinat utilizarii pe nave usoare, precum Proyekt 1238 KASATKA (nave de debarcare pe perna de aer, o singura unitate realizata, greutate maxima 132 tone, nava a purtat numele de „Feodosia” si a servit in Flota Marii Negre, in anul 1992 avand numarul de bordaj „566”. Apare in inventare si ca AK-16 KASATKA), Proyekt 1248 MOSKIT (nave de patrulare, 23 de unitati construite, greutate maxima 213,70 tone), Proyekt 1249 PIYAVKA (nave de patrulare, 8 unitati construite, 225 de tone greutate maxima), Proyekt 1595 PEVEK (nave de suport, 10 unitati construite, greutate maxima 4010 tone), Proyekt 10750 LIDA (nave vanatoare de mine, 8 unitati realizate, greutate maxima 137 de tone) si altele, inclusiv deosebitele ekranoplane. AK-306 nu dispune de FCS, si doar de ghidaj optic al focului, astfel ca nu poate fi folosit impotriva rachetelor anti-nava ci doar in tragerile directe asupra tintelor de suprafata.

                                                                     Postul de comanda

Nu se stie cu certitudine cate au fost realizate, dar in anul 1986 apar in inventare 125 de sisteme; greutate tun AO-18L, 155 kg; lungime tun 1,629 m; lungime teava tun 1,62 m; rata de foc cuprinsa intre 600-1000 proiectile/minut; greutate obuz: intre 832-834 grame; greutate proiectile: HE-FRAG, OF-84, 390 grame/FRAG, trasor, OP-84, 390 de grame; greutate incarcatura exploziva: HE-FRAG, OF-84, 0,0485 kg/FRAG, trasor, OP-84, 0,0117 kg; lungime proiectile 293 mm; viteza initiala a proiectilelor 900 m/s; teava tunului rezista la aproximativ 18000 de runde de munitie trase; rezerva interna de 500 de runde; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG de 540 de grame greutate, in trageri balistice 8100 m/pentru eficacitate maxima, 4000-5000 m; tunul este dispus in turela, avand greutatea: gol 1100 kg/alimentat cu munitie si sistemul optic de ghidaj al tragerii, 1630 kg; elevatia tunului cuprinsa intre -12º/+85º; rata elevatiei 50º pe secunda; turela se poate roti intre -180º/+180º; viteza de rotatie 70º pe secunda/AK-630 M1-2/DUET/ROY – intrat in serviciu in anul 1983, este o modificare a AK-630 fiind destinat utilizarii pe nave usoare, precum Proyekt 2066 –vedete rapide purtatoare de rachete si altele. AK-630 M1-2 dispune de doua tunuri Gatling calibrul 30 mm, AO-18, fiecare cu cate sase tevi, dispuse una peste cealalta, si a fost testat pentru prima data intre anii 1984-1989. Doar un singur exemplar a fost produs, acesta fiind dispus pe P-44 (Proyekt 2066). In iulie 2007, Tulamashzavod a prezentat la IMDS, un proiect revizuit la AK-630 M1-2 ROY, insa nici acesta n-a fost acceptat in productia de serie, datorita aparitiei sistemului 3M87 KORTIK, numit ulterior KASHTAN (in anul 2012, VMF-RF a anuntat ca noua clasa de nave de debarcare, IVAN GREN/Proyekt 11711, v-a fi echipata cu o varianta revizuita a AK-630M1-2 DUET, cu un design stealth. Pana acum doar o singura astfel de nava a fost lansata la apa, avand 5500-6000 de tone greutate maxima si 120 m lungime, autonomie 6500 km la viteza de 30 km/h -30 de zile, insa planificate sunt 6 unitati –asta daca vor mai fi, deoarece la nivelul anului 2004 o astfel de nava costa 160 milioane de dolari. Poate cara 13 tancuri grele, maxim 36 de transportoare blindate sau 300 de infanteristi marini. Cel mai probabil vor mai construi inca 3 unitati din aceasta clasa, insa nimic nu-i cert).

                                                                  Detalii perna de aer

Sistemul avea urmatoarele caracteristici: greutate tun GSh-6-30K, 160 kg; lungime tun 1,629 m; lungime teava tun 1,62 m; rata de foc, 10000 proiectile/minut (expertii considera ca acest tun are rata de foc superioara tuturor sistemelor similare NATO, exceptandu-l pe cel italian, Breda Myriad. Spre exemplu, sistemul PHALANX american are 4500 proiectile/minut, cel olandez GOALKEEPER, 4200 proiectile/minut si cel italian DARDO -intre 600-900 proiectile/minut); greutate obuz: intre 832-834 grame; greutate proiectile: HE-FRAG, OF-84, 390 grame/FRAG, trasor, OP-84, 390 de grame; greutate incarcatura exploziva: HE-FRAG, OF-84, 0,0485 kg/FRAG, trasor, OP-84, 0,0117 kg; lungime proiectile 293 mm; viteza initiala a proiectilelor 900 m/s; rezerva interna de 4000 de runde; raza de actiune: cu proiectile HE-FRAG de 540 de grame greutate, in trageri balistice 8100 m/pentru eficacitate maxima, 4000-5000 m; tunurile sunt dispuse cate doua in turela, unul deasupra celuilalt, avand greutatea: gol 2500 kg/alimentat cu munitie si FCS, 11819 kg; elevatia tunurilor cuprinsa intre -25º/+90º; rata elevatiei 50º pe secunda; turela se poate roti intre -180º/+180º; viteza de rotatie 70º pe secunda;

-doua lansatoare PRND de calibrul 140 mm, Ogon, neretractabile, fiecare lansator avand cate 22 de rachete. Are urmatoarele caracteristici: lansator de proiectile reactive nedirijate de calibrul 140 mm; numar tuburi de lansare 22; elevatie cuprinsa intre -10º/+65º; traves cuprins intre -160º/+160º; lungime 2,12 m; latime 1,73 m; inaltime 2,20 m; greutate 1,43 tone; utilizeaza doua tipuri de PRND:

OF-45, focos cu fragmentare, lungime 1,12 m, greutate: totala 27,50 kg/incarcatura exploziva 5,65 kg; raza de actiune cuprinsa intre 800-4500 m; operationala intre -40º/+50º C/

ZZh-45, focos exploziv-incendiar, lungime 1,35 m, greutate: totala 26,80 kg/incarcatura exploziva 4,80 kg; raza de actiune cuprinsa intre 800-4500 m; operationala intre -40º/+50º C; rezerva interna 132 de proiectile;

 

                                                          STRELA-3 IN MARINA RUSA

–SA-N-7B GRAIL/9K32M STRELA 2, MANPADS, este posibil, conform unor surse, sa echipeze unele exemplare de Zubr. Racheta are urmatoarele caracteristici: tragator-ochitor 1; lungime 1,47 m; diametrul 70 mm; greutate lansator 4,71 kg; timpul de reactie si achizitie a tintei 5-10 secunde; timp de reincarcare a tubului ejector 6-10 secunde; racheta 9M32M; inaltime operationala cuprinsa intre 500-4500 m, minim 18 m; lungimea rachetei 1,40 m; greutate racheta 9,97 kg; viteza maxima a rachetei 580 m/s-2088 km/h; ghidaj pasiv IR; greutate ogiva HE, 1,15 kg; fuzee de contact. O stim si noi foarte bine, pe amarata asta o produceam si noi sub licenta, despre ea s-a scris de nenumarate ori pe blog;

–SA-14 GREMLIN/9K34 STRELA 3, MANPADS, este cu siguranta in dotarea Zubr –varianta navala SA-N-8/9M39, rezerva interna 32 de rachete, nava avand 4 astfel de lansatoare. Racheta a intrat in serviciu incepand cu anul 1974/1978, fiind o dezvoltare a Strela-2, considerata neperformanta de expertii si militarii sovietici (racheta era vulneabila la bruiaj si momeli chaff-flare. Stim prea bine c-ale noastre o cam luau dupa…soare). Racheta are urmatoarele caracteristici: tragator-ochitor 1; lungime 1,47 m; diametrul 75 mm; greutate lansator 9P59 – 2,95 kg; lungime lansator 1,40 m; timpul de reactie si achizitie al tintei 5-10/14 s; timp de reincarcare a tubului ejector 25 s; racheta 9M36/9M36-1; raza maxima de actiune 4,10-4,50 km, insa raza minima de angajare a tintei este de 500 m (tinta se apropie cu viteza de 1116 km/h/tinta se indeparteaza cu viteza de 936 km/h); inaltime operationala de angajare a tintei cuprinsa intre 10/30-3000 m; lungimea rachetei 1,40 m; greutate racheta 10,03 kg; greutate totala 16 kg; viteza maxima a rachetei 600 m/s-2160 km/h; propulsie motor racheta cu combustibil solid, doua trepte; ghidaj pasiv IR; greutate ogiva HE cu fragmentatie 1,17 kg; fuzee de contact; sistem optic de vizare, dispune de IFF, compatibil zi-noapte; darea focului se face electric; rata de foc –o racheta/minut; altitudine optima de angajare tinta, 2300 m cu viteza de 1500 km/h; operabila intre -40º/+50º C; exportata in peste 30 de tari; produsa de catre KBM Kolomna din Moscova; pe Zubr exista 4 astfel de lansatoare, cate doua pe postament (2×2), operate manual.

                                                                               702 la lansare

Interesant este faptul ca sovieticii/rusii planuiau sa realizeze nave si mai mari, vorbindu-se despre un portavion hovercraft (9000 de tone sau mai mult, 27-30 de avioane si elicoptere, capabil sa atinga 148-150 km/h) si despre un nou Zubr, mai mare, capabil sa duca 450 de tone, inclusiv 20 de rachete balistice, avand si patru lansatoare de rachete antinava si doua tuburi lanstorpile, insa pana acum nu s-a facut nimic, foarte probabil ca nici nu se va face. Cert este faptul ca sovieticii au realizat si operat alte cateva tipuri de nave pe perna de aer, mai mici, ce fac parte din Clasa Aist, Clasa Gus, Clasa Lebed, unele dintre acestea mai erau operationale in anul 2012. Insa, despre toate acestea, intr-un articol viitor!

WW

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

foxtrotalpha.jalopnik.com/is-this-giant-soviet-er…

gizmodo.com/russias-beach-mounting-hovercra…

www.popsci.com/china-practices-pacific-d-days…

thebrigade.com

www.reddit.com

www.foundation3d.com

www.hellas.org

greekmilitary.net

bashny.net

www.naval-technology.com/projects/zubr/

www.stormatm.com/…/detail.php?…zubr…hove…

www.globalsecurity.org › … › Chinese Warships

www.splav.org/en/arms/ogon/missiles.asp

fas.org:8080/man/dod-101/sys/…/1232_2.htm

weaponsystems.net

www.armyrecognition.com

submarine.su

stiintasiinginerie.ro/wp…/12/26–VEHICULE-CU-PERNĂ-DE-AER.pdf

www.scritub.com/tehnica-mecanica/Navele-pe-perna-de-aer15589.php

www.rumaniamilitary.ro/nava-pe-perna-de-aer-tuuli-t-2000

ipp-energia.org.ua/engtg100k.html

www.gorizontrostov.ru/en/gorizont25.html

Series Navigation

<< Visul