Partea a VIII-a
MAUS
Si daca tot am discutat despre gigantii blindati germani, trebuie sa ne oprim la PORSCHE 205 MAUS, cel mai mare tanc proiectat de catre germani, ce urma a deveni unic in lume la acea data. Ideea acestui colos i-a venit lui Hitler in 1942, cand, pe data de 8 iunie, i-a propus doctorului Ferdinand Porsche, sa lucreze la un nou tanc, cu un nou design, care sa depaseasca orice inchipuire, urmand a fi armat cu un tun de calibrul 128/150 mm, la care sa se adauge inca unul de 75 mm, coaxial. Ca orice industrias ce stia de unde-i vin banii (dupa razboi, industriasi germani, precum Porsche si Krupp, au fost acuzati de colaborare cu nazistii si folosirea de detinuti din lagarele de concentrare drept forta de munca in fabricile lor. Desi asa a fost, au scapat de acuzatii, Germania trebuia reconstruita, iar Razboiul Rece tocmai incepuse), in colaborare cu firma Alkett (ce ansambla turela), Porsche a inceput dezvoltarea partii inferioare si a sasiului blindatului.
Initial, Hitler i-a spus gigantului Mammut (Mamutul), dar la sfarsitul lui 1943 numele i-a fost schimbat in Maus (Soarecele. Hilar, fiindca numai micut nu era). In 10 ianuarie 1944, turela a fost trimisa pentru teste de rezistenta la Boblingen, in apropiere de Stuttgart, unde s-au constatat probleme cu etanseitatea si inelul de prindere la corpul blindatului. Desi problemele nu fusesera depasite in totalitate, Hitler a ordonat finalizarea proiectului pana in iunie 1944, astfel ca primul prototip a ajuns in poligonul de la Kummersdorf, la inceputul lui octombrie. De aici n-a mai plecat pana la sfarsitul razboiului, avand mari probleme in ceea ce priveste motorul, suspensia, echipamentele electrice, etanseitatea turelei, etc. (mai multe fabrici lucrau la echipamente si componente, multe dintre acestea aflandu-se in incapacitate de productie din cauza bombardamentelor, precum: Siemens-Schuckert –echipamente electrice, sisteme radio; Altmarkische Kettenfabrik –piese si subansamble; Daimler-Benz –motoare; Krupp –blindaj; Alkett –sasiu, componente pentru turela; Porsche –turela si alte componente; etc).
Macheta unui Maus, prezentata lui Hitler
Se pare c-au fost gasite noua prototipuri in diferite faza de constructie, dar acest blindat urias avea nevoie de vehicule de sprijin, inclusiv unul destinat transportului proiectilelor de calibrul 150 mm, unul singur cantarind 70 kg (au fost nevoiti sa proiecteze o platforma speciala, destinata transportului feroviar al monstrului). Numai turela cantarea, fara armament, 50 de tone, fiind actionata electric, putandu-se roti 360◦ in 60 secunde (posibil si mai mult). Nu existau poduri destul de largi care sa permita trecerea monstrului, drept urmare se avea in vedere trecerea cursurilor de apa –niciodata insa n-au facut un asemenea test, dar se stie ca turela nu era tocmai etansa. Cu toate acestea, performantele vizate erau urmatoarele, cel putin pe hartie: greutate: 180/188/191/210 tone; lungime 10,09 m; lungimea tunului principal 9,03 m; inaltime 3,66 m; armament: un tun – 128 mm, KwK 44 L/55/150 mm KwK 44 L/38/Pak 46, calibrul 170 mm/posibil si alte variante de 128/150 mm, dar nu se stie care au fost acestea/75 mm, 75 mm, KwK 44 L/36/cel putin 5 mitraliere MG-34, calibrul 7,92 mm; rezerva interna de proiectile diferea de la un prototip la altul, dar iata unul dintre acestea: 50 calibrul 150 mm/32 calibrul 128 mm/200 calibrul 75 mm/peste 1000 pentru mitraliere; blindaj cuprins intre 50-240 mm (50 mm avea blindajul sistemului de rulare.
Blindajul frontal era inclinat la 45◦); sistem radio: FuG 5/7/12/16 (posibil); motor: Maybach, pe benzina si Diesel, de 900/1200 CP (descrise in cursul acestui articol); rezervor intern de 4800 litri; viteza maxima: pe sosea 20 km/h/in teren accidentat 11-12 km/h; autonomie: pe sosea 190 km/in teren accidentat 97 km; elevatia tunului principal cuprinsa intre -7◦/+23◦ (era insa teoretica, fiindca tunurile n-au fost niciodata montate pe turela); echipaj 5-6 oameni. Interesant este faptul ca inginerii germani testau un sistem de presurizare al turelei si interiorului corpului blindat, destinat protectiei impotriva armelor chimice, dar si in ideea cresterii sigurantei pe timpul trecerii vadurilor adanci (considerau ca presiunea aerului ar fi diminuat patrunderea apei) –un precursor al sistemelor de astazi, de protectie NBC. Inginerii germani considerau ca Maus ar fi fost capabil sa traverseze vaduri cu adancimea de 26 m, ceea ce era insa improbabil, blindatul avand nevoie de amenajarea terasamentului pentru a intra si iesi din apa –conform expertilor sovietici si britanici, care, pe buna dreptate, n-au fost deloc impresionati de el. Sovieticii il considerau chiar o gluma buna, silueta sa inalta, mobilitatea scazuta si masivitatea lui, facandu-l o tinta usoara pentru artileria grea si bombardiere. Sovieticii chiar nu puteau sa inteleaga de ce armata germana a vrut asa ceva…Realitatea este ca Wehrmacht-ul nu l-a vrut, ci Hitler in megalomania si nebunia lui, ofiterii germani fiind constienti de faptul ca era inutil. Maus, fara acoperire aeriana, infrastructura adecvata, suport tehnic si logistic, nu reprezenta nimic…
Si mai interesant este faptul ca acest monstru a avut, cel putin pe hartie, doi urmasi demni de Goliat, numiti, P-1000 “Ratte” (Sobolanul/Landkreuzer P-1000 “Ratte”) si P-1500 Monster. P-1000 “Ratte”, a fost o arma despre care Aliatii aflasera, urmand sa fie ceva nemaivazut si imposibil de gandit pentru inginerii acestora, nu si pentru cei germani, care, in materie de armament si tehnologie militara, au fortat toate limitele si cutumele, chiar daca acestea nu duceau nicaieri. Acest monstru urma sa cantareasca 1000 de tone, cei de la Krupp demarand acest proiect in anul 1942, la cererea si dorinta Fuhrer-ului.
P-1000 „Ratte”
Inginerii, ca si ofiterii ce faceau parte din Waffenamt (la inceputul anilor *40, aceasta institutie numara cam 5000 de oameni), numeau acest urias, “nava de uscat”/”Landkreuzer”, si asta pe buna dreptate, deoarece urma sa dispuna de doua tunuri navale de calibrul 280 mm (54,5 SK C/34), folosite si la cuirasatele si crucisatoarele grele ale Kriegsmarine. La aceste guri de foc imense, se adaugau: un tun calibrul 128 mm, KwK 44 L/55/8 tunuri AA calibrul 20 mm, Flak 38, dispuse in turele/2 tunuri AA calibrul 15 mm, MG-151/15 (tunurile AA de calibrul 15/20 mm, echipau, in general, flota Luftwaffe). La un asemenea monstru, motoarele urmau sa fie pe masura, acestea provenind de la submarine, in numar de doua, MAN V12Z32/44, 24 cilindri fiecare, generand 17000 CP (8500 CP/6,2 MW, fiecare). “Sobolanul” urma sa aiba urmatoarele caracteristici: greutate 1000/1100 tone; lungime 35 m; latime 14 m; inaltime 11 m (pentru imbarcarea echipajului, urma sa dispuna in partile laterale, de trepte ce masurau 1,2 m latime); latimea senilelor 3,5 m; echipaj 20 de oameni, dar in caz de nevoie, putea imbarca pana la 41; blindaj cuprins intre 150-360 mm; viteza maxima pe sosea 40 km/h (in teorie, pe drum drept, fiindca, chiar daca ar fi fost realizat, nu existau sosele, poduri, viaducte, capabile sa sustina magaoaia.
Cu siguranta, in teren moale, s-ar fi afundat, nimeni si nimic nu l-ar mai fi scos de-acolo); autonomie probabila 190 km, pe sosea.Desi Hitler era oarecum entuziasmat de proiect, ministrul armamentului, Albert Speer, cunoscand foarte bine probleme intalnite la Panther si Tiger, in ceea ce priveste calea de rulare si mobilitatea, l-a anulat in 1943. In decembrie 1942, proiectul a ajunsese la stadiul de schita, dar urma sa dispuna de mai multe incaperi destinate depozitarii de hrana si munitie, precum si de o toaleta pentru echipaj.
Totusi, desi fusese anulat, inginerii germani au definitivat o turela destinata acestui monstru, echipata cu doua tunuri navale de calibrul 280 mm, instalata intr-un final in Norvegia, in cadrul unei baterii de coasta. De parca n-ar fi fost de ajuns, acest monstru a avut un frate mai mare, numit P-1500 Monster. Si asta, bineanteles, tot pe hartie, fiind de fapt o piesa mobila de artilerie super-grea (mobilitate oricum n-ar fi avut, cel putin nu pe sosea). Avea la baza un tun de calibrul 800 mm, realizat de catre Krupp (cel mai mare tun produs vreodata), numit Schwerer Gustav/Marele Gustav (germanii au realizat doua asemenea tunuri, numite Gustav si Dora –ambele fiind deplasate pe calea ferata, cu platforme speciale, fiind pregatite pentru tragere in 3 zile, sub protectia a doua batalioane Flak. Per total, cam 1200 de oameni lucrau cu acest monstru, inclusiv feroviari ce montau terasamentul de cale ferata special).
P-1500 Monster
P-1500 Monster, urma sa aiba urmatoarele caracteristici: greutate 1500 tone, dar foarte probabil ea ar fi fost cu mult mai mare; blindaj maxim 250 mm; motor -4 MAN V12Z32/44, 24 cilindri fiecare, generand 34000 CP (8500 CP/6,2 MW, fiecare); lungime 42 m; latimea senilelor ar fi depasit, cu siguranta, 5 m; viteza maxima ar fi fost, in cel mai bun caz, de 10-15 km/h, dar niciodata el nu s-ar fi putut deplasa; echipajul ar fi ajuns la 100 de oameni, inclusiv tunari, incarcatori, mecanici, etc.; armament: un tun de calibrul 800 mm –greutate 1350 tone; lungime 47,3 m; lungimea tevii 32,5 m; greutate proiectil 7100/7500 kg; latimea tunului cu afet 7,1 m; inaltime 11,6 m (inaltime corespunzatoare bateriei montata pe platforma ce se deplasa pe calea ferata); elevatie maxima 48◦; bataia maxima 39-47 km; viteza initiala a proiectilului: 720 m/s, penetrare blindaj/820 m/s, cu mare putere de explozie; rata de foc era de un proiectil la 30/45 minute, dar nu mai mult de 18 proiectile in 24 ore; 2 tunuri au fost realizate pana in 1941, la un pret de cost per bucata, de 7000000 RM; doua obuziere grele de calibrul 150 mm; mitraliere si tunuri AA (calibrul 20 mm, poate si mai mare), in numar necunoscut. Povestea acestor tunuri gigant este deosebit de interesanta, ea incepand cu anul 1934, atunci cand OKW a comandat firmei Krupp din Essen, armament de artilerie capabil sa faca praf forturile si fortificatiile Liniei Maginot.
Cerinta era ca arma sa fie capabila sa distruga beton armat cu grosimea de 7 m, chiar si placi de blindaj de 1000 mm grosime. Firma Krupp, a facut planuri pentru tunuri enorme, de calibrele 700/800/850/1000 mm, insa, in urma studiilor inginerului Erich Muller –probabil proiectant-sef la Krupp –s-a ales varianta 800 mm, considerandu-se ca un calibru mai mare ar fi facut imposibila deplasarea. Si-asa, au avut nevoie de multi ani pentru a realiza piesele masive de otel si trenul cu vagoane speciale (acestea aveau 40 de osii/80 de roti si necesitau cale ferata speciala, ce avea 4 linii paralele -2 stanga/2 dreapta).
Pentru prima data in istorie, cel mai mare tun realizat vreodata, a tras in poligonul Hillersleben, testul fiind un succes. Exista date care mentioneaza ca firma Krupp intentiona, la nivelul anului 1942, sa realizeze pe aceeasi platforma, un tun cu teava marita la 84 m, ce ar fi fost capabil sa traga la 150 km distanta. Pana la urma, cele doua tunuri, Gustav si Dora, au sfarsit prost –primul a fost capturat de catre americani (au ramas masca cand l-au vazut), iar cel de-al doilea a fost distrus de catre germani pentru a evita capturarea lui de catre sovietici (Dora, facuta bucati prin explozie, a fost gasita de catre US Army pe data de 22 aprilie 1945, intr-o padure, la 15 km de Auerbach).
Blindate care au facut istorie – Panther si Tiger, felinele germane (IX)
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera. Internet.
www.mapn.ro/…/Armata%20romana%20si%20evolutia%20armei%2…
www.oocities.org/…/pzpanther/pzpanther-d…
zonepsico.wordpress.com
www.bzi.ro/proiecte-imposibile-tancul-nazist-de-1-000-de-tone-2065…
www.wwiivehicles.com/…/pzkpfw-v.asp –
www.cartula.ro/forum/topic/987-romanian-panther-colors/
wehrmacht-history.com
ww2drawings.jexiste.fr/…/German-Armor.h…
1. În mod surprinzător pentru un tanc gigant, Maus era handicapat de lipsa unui motor suficient de mic: motoarele testate, MB509 (benzină) şi MB517 (diesel) nu puteau deplasa colosul mai rapid de 13 km/h în condiţii ideale, iar orice motor mai puternic ar fi fost mai voluminos, deci ar fi avut nevoie de o cutie blindată mult mai mare şi mult mai grea, iar orice creştere în greutate ar fi avut nevoie de un motor mai puternic şi tot aşa, într-un cerc vicios. Nici tancurile moderne nu trec de 70 de tone, deşi posibilitatea de a le construi există.
Din punctul de vedere al mobilităţii în teren, suprafaţa uriaşă a şenilelor permitea o presiune foarte mică şi deci o bună manevrabilitate pe teren moale.
2. Proiectul P-1500 nu era un tanc, ci o platformă mobilă pentru Schwerer Gustav, pentru a-l face independent de calea ferată. A-l utiliza ca tanc era imposibil fiindcă utilajele necesare manevrării şi încărcării tunului, care aveau dimensiunea podurilor rulante din hale, nu puteau fi protejate de blindaj, iar independenţa faţă de calea ferată era teoretică, fiindcă muniţia, materialele, combustibilul şi piesele trebuiau să vină şi ele pe ceva, iar numărul de camioane ale germanilor a fost tot timpul limitat, în timp ce vagoane aveau din belşug.
În forma publicată, e foarte posibil ca platforma foarte lungă şi îngustă să fi fost cea mai proastă opţiune posibilă, deoarece şenilele nu ar fi putut realiza cuplul necesar virajelor. O maşinărie de asemenea dimensiuni în epoca modernă are cu totul altă formă a şenilelor.
3. Proiectul P-1000 era şi este tehnic realizabil, deoarece industria germană avea experienţa excavatoarelor miniere, şi prezenta avantajul invulnerabilităţii la orice armă antitanc, inclusiv tunul sovietic de 152 mm. Rularea pe şenile care aveau 50% din suprafaţa totală la sol a maşinii ar fi fost perfect posibilă chiar şi pe teren moale, aşa cum excavatoarele gigant ca Bagger 293 se pot deplasa pe sol fără să lase urme, datorită presiunii foarte mici.
În practică, pentru a transporta namila până la linia frontului ar fi fost necesară metoda folosită cu excavatoarele şi basculantele miniere uriaşe, demontarea şi reasamblarea la destinaţie, fiindcă altfel nu ar fi putut rula pe calea ferată. De asemenea, aprovizionarea sa ar fi fost cvasi-imposibilă în absenţa unor instalaţii de mărimea celor portuare. Un singur obuz cântăreşte 300 kg, plus cartuşul cu pulbere, iar un submarin masiv echipat cu acelaşi tip de motoare MAN avea nevoie de câteva sute de tone de carburant.
~Nautilus
Foarte corect ceea ce spui! Dar la capitolul ingeniozitate de idei nu-i batea nimeni pe nemti -poate cumva britanicii cu Habacuc, portavionul din gheata, ce se va regasi si el pe-aici. Ala chiar era de show, fiindca daca „coca” i se topea, adio si n-am cuvinte pentru bravii soldatoi insulari. Macar ale germanilor erau cumva ipotetic realizabile, pe cand ala era o gluma proasta!
Absolut fascinante aceste masinarii. Cand citesc asemenea articole ma simt ca la 10 ani cand mai reuseam sa ne urcam pe cate o macara sau boldozer parcat de noua ‘democratie’.
WOW daca tancul p1000 sau p1500 ar i mers pe drumurile din romania…………