Noi, romanii, am putea aveao repulsie indusa fata de acest tanc sovietic. Spun indusa, fiindca, cu totii, avem in imagine acest tanc incarcat cu soldati sovietici, defiland pe strazile Bucurestiului, prevestind sumbru cei cativa zeci de ani de comunism ce le-au urmat. Acest tanc, reprezinta si astazi o imagine halucinanta, creatoare si generatoare de traume psihice, pentru veteranii armatei noastre ce-au avut dea face cu el pe front, nevoiti sa-l infrunte cu mainile goale si-apoi acuzati pe nedrept de lasitate, de amici si inamici, de tot felul de istorici si-alti “specialisti” (dar, toti papagalii astia, ma intreb eu, ce-ar fi facut in locul lor?). Cine a facut armata la Infanterie stie ce vorbesc, fiindca nimeni nu se simte viteaz cand tremura pamantul sub el din cauza monstrilor de otel, pe care, cu tunul sau AG-ul, trebuie sa le faca “praf”. Cine spune ca nu simtea fiori reci pe spinare, si asta pe timp de pace, la instructie, din punctul meu de vedere, este doar un laudaros. Numai ei, veteranii, stiu saracii ce simteau atunci cand hoardele de T-34 se-ndreptau spre liniile lor, marcati fiind de neputinta, osciland intre DATORIE si SUPRAVIETUIRE –Dumnezeu sa-i odihneasca, CINSTE LOR!
T-34, considerat a fi unul dintre cele mai bune tancuri din WW II, a avut o cariera indelungata in multe armate. El a luptat si dupa WW II, incepand cu Coreea, continuand cu Vietnam, conflictele africane si cele arabe si sfarsind, dupa toate probabilitatile, cu razboiul din fosta Iugoslavie, in anul 1995. Romania, ca dealtfel intreg Pactul de la Varsovia, inclusiv tari “prietene” din Africa si Asia ale “luminii de la Rasarit”, a avut si ea in dotare acest tanc, intr-un numar foarte mare, de cel putin 1000 de unitati; ultimele exemplare fiind casate, cel mai probabil, in perioada 1994-1996 (oricum, nu mai erau folosite de multi ani, fiind stocate. Ultima data, dupa unele informatii, ar fi fost scoase de la naftalina in luna decembrie 1989. Insa, au participat din plin la turnarea filmului, “Noi, cei din linia intai”, regizat de catre maestrul Sergiu Nicoleascu).
Desi Armata Romana capturase un numar probabil de 30 de unitati in cursul luptelor cu sovieticii, cateva foarte probabil fiind donate de catre germani, nu le-a putut folosi din lipsa de piese de schimb, ele fiind recuperate de catre Armata Rosie dupa 23 august 1944. Cu toate acestea, T-34 a intrat masiv in dotare incepand cu anul 1949, perioada in care uniforma regala se schimba cu cea sovietica, armamentul inca bun si performant de provenienta germana lua drumul sovietelor fiind inlocuit cu “советская военная техника/tehnica militara sovietica”, iar ofiterii ajungeau sa fie dati afara din armata, asta daca nu se aflau deja la “odihna” prin Siberia si alte asemenea stabilimente destinate “reeducarii”. Mare parte a acestor tancuri proveneau din Cehia (in special T-34/85) si Polonia, tari ce le fabricau sub licenta, incepand cu anul 1947. In anii ce-au urmat, si alte state au fabricat T-34 sub licenta, ori le-au modernizat local, precum: Iugoslavia, China, Vietnam, Coreea de Nord, Egipt, Siria, etc.
T-34/85 cu tun D-5T
Sovieticii au construit intr-un numar record acest tanc pana la sfarsitul razboiului, atingand 57000 de unitati (numarul exact fiind greu de stabilit, unele surse rusesti dau un numar mult mai mare, de peste 80000 de unitati, pana la incetarea productiei in anul 1958. Asta, datorita faptului ca in acei ani nu exista o evidenta clara dupa model german, dar exista asa-zisa “intrecere stahanovista” –totul vine de la un miner pe nume, Alexei Grigorievici Stahanov, care, in anul 1935, si-a depasit norma de peste sapte ori, ceea ce a dat prilej propagandei staliniste sa instituie asa-zisa “intrecere stahanovista”. Depasirea normei de productie si titlul de “fruntas in productie”, atrageau dupa sine laudele si bineanteles, atentia lui Stalin. La noi, dupa anul 1950, s-a adoptat stahanovismul, ce a devenit ulterior, plan cincinal.
Drept urmare a acestei politici idioate, intreprinderile raportau realizari mult mai mari. Si cele constructoare de tancuri faceau acelasi lucru, la ordinul politrucilor, trecand si vehiculele ce erau aduse la reparat ori modernizat, drept “noi realizari”) – dintre care, 34780 erau echipate cu tun de calibrul 76 mm (cunoscute drept T-34/76), iar 22559, cu tun de calibrul 85 mm (cunoscute drept T-34/85) –un numar imens la care germanii puteau doar visa. La acestea s-a adaugat un numar la fel de mare de tunuri autopropulsate pe sasiu de T-34, peste 13000 de unitati (cunoscute drept SAMOKNYA USTANOKOVA-distrugator de tancuri/SU-85/100/122, numarul fiind dat de calibrul tunului). Pana ce sovieticii au incetat in 1958 productia de serie a T-34, realizasera, cu siguranta, peste 60000 de unitati, numai in perioada 1945-1946 fiind realizate nici mai mult, nici mai putin, de 2701 unitati. Productia T-34 a continuat in Cehoslovacia (tara ce avea o industrie grea consacrata, constructoare de blindate si armament greu, atat inainte cat si in timpul WW II, unde s-au realizat sub licenta, 3185 de unitati) si Polonia (cu un numar de 1380 de unitati). Multe state le folosesc si astazi, multe fiind modernizate, inclusiv tunurile autopropulsate, precum: Albania, Angola, Guineea, Cuba, Mali, Vietnam, Bosnia, etc, chiar daca disponibilitatea lor tehnica este incerta.
Su-85
Su-122
In URSS, dupa anul 1960, tancurile T-34 au fost modernizate si aduse la nivelul T-54/55, facand de-acum parte din rezerva strategica a Armatei Rosii. Multe state posesoare de tancuri T-34 le-au modernizat dea lungul anilor, cu sau fara sprijin sovietic, printre care si Romania (in speta, transmisie mai buna, echipament radio, garnituri si alte piese, multe dintre acestea fiind realizate, sub licenta sau nu, in tara).
T-34, considerat a fi tanc mediu, s-a nascut in urma ordinului dat de catre partidul comunist si implicit, de catre Stalin, inginerilor sovietici, de a crea un blindat reusit, care sa fie de “neinvins”, in anul 1937. Inginerii sovietici, stiau foarte bine ca nu exista blindat invicibil, dar, dupa cum bine se stie, cine indraznea sa puna la indoiala ordinele Partidului si ale Marelui Conducator, avea mari sanse sa sfarseasca in beciurile NKVD-ului, ori pe “taramul de basm” al Siberiei –nu putini oameni de stiinta, proiectanti si ingineri competenti, au “disparut” ori au avut de suferit, fiindca au avut “alte pareri”, devenind automat “sabotori, inamici a-i proletariatului, agenti a-i capitalismului, etc”. Si, ca drama sa fie completa, pe langa ei, si familiile lor au avut de suferit.
Mai mult decat atat, in 1939-1940, URSS avea cel putin 20000 de tancuri, blindate usoare, medii si grele, ceea ce reprezenta cea mai puternica forta blindata existenta pe atunci in lume, dar, pe care, dupa episodul Finlanda, Stalin a redus-o la ineficienta, executand majoritatea comandantilor cu grade de la colonel in sus. Generalul Georgy Jukov, viitor maresal, s-a luptat din rasputeri sa refaca ceea ce nebunia stalinista a distrus, reusind in mare parte, dupa 1942, cand armata sovietica a inceput sa se profesionalizeze, invatand pe propria-i piele sa lupte cu germanii.
Primele T-34 in Armata Romana au facut parte din celebra divizie Tudor Vladimirescu, creata si echipata de catre sovietici, formata din prizonieri romani, la ordinul lui Stalin, in anul 1943, parte componenta a Armatei Rosii. In acei ani, scoala regimentala pentru pregatirea mecanicilor conductori si a comandantilor se afla la Roman, dar ele au inceput sa fie inlocuite in anii *50 cu tancuri T-55, ce aveau tun de 100 mm, insa, tancurile T-34 folosite de catre Armata Romana erau usor vopsite in kaki –dupa model sovietic, iar bandajele galetilor si senilele, in negru. Pe lateralele turelei erau pictate numerele de serie, formate dintr-o litera ce reprezenta subunitatea si un numar de ordine format din trei cifre, totul vopsit cu alb. Interiorul blindatului era vopsit in alb, exceptie facand cutiile de munitie, bordul, ramele periscoapelor, levierele si pedalele –toate acestea fiind vopsite in negru. O alta exceptie era reprezentata de conductele ce erau vopsite, in functie de destinatie, in galben, albastru, rosu si verde.
T-34 compartiment de lupta
Misiunea proiectarii acestui tanc a revenit Biroului Morozov, fiind dezvoltat pe baza experientei cu tancurile rapide BT si cel usor T-26; tancuri ce reprezentau pe-atunci elita Armatei Rosii. Cu toate ca T-34 n-a fost un succes la inceput, lipsindu-i echipamente vitale, precum cel radio, el a fost totusi reusit in ceea ce priveste armamentul, mobilitatea, blindajul si fiabilitatea. Insa, inainte de a “patrunde” in interiorul acestui tanc, se cuvine sa vorbim un pic de stramosii sai, tancurile BT si T-26.
Tancul usor T-26
T-26, varianta finala
T-26, a fost un tanc usor dezvoltat din cel britanic, Vickers de 6 tone, sub licenta si cu colaborarea firmei Vickers-Armstrong (incepand din anul 1928. In urma acestei colaborari si in vederea inceperii productiei sub licenta, pe data de 28 mai 1929, au ajuns in inzestrarea Armatei Rosii primele tanchete Vickers E. Au avut 15 unitati, ultima sosita in 1931), realizat in numar mare si destinat sprijinului infanteriei. Acest tanc usor a fost construit in peste 11000 de exemplare (aici sunt incluse si cele peste 1700 de vehicule derivate din acesta), in perioada 1931-1941, la fabrica Nr.174 din Leningrad (numita K.E Voroshilov, incepand cu anul 1931. Pe data de 13 februarie 1931, Consiliul Revolutionar a hotarat inceperea productiei de serie, cunoscand eforturile germanilor de a realiza Panzer I/II, blindate cu care, de altfel, T-26 este contemporan. Sa nu uitam faptul ca inca din anul 1922, la Rapallo, este semnat acordul secret de cooperare militara intre Germania si URSS.
Acest acord ii dadea voie Germaniei, aflate sub embargo si supusa interdictiilor in ceea ce priveste producerea si detinerea de echipament militar, sa –si dezvolte si sa-si produca armele in Rusia, in schimbul instruirii Armatei Rosii –pe atunci neprofesionista si slab instruita, dar care avea in randul sau milioane de soldati. In urma acestei intelegeri secrete, Germania isi trimitea soldatii sa se instruiasca in Rusia, departe de supravegherea anglo-franceza, iar URSS beneficia de experienta militara germana. Acest fapt, a reprezentat eludarea de catre germani a intelegerilor ce au pus capat WW I, dar, intr-un final a fost de rau augur pentru acestia. Spionajul sovietic, fara ca germanii sa banuiasca ceva, a racolat numerosi ofiteri germani, multi dintre acestia fiind locotenentii si capitanii pe atunci, dar care au ajuns ulterior colonei si generali in preajma WW II –o mina de aur pentru sovietici.
Sovieticii, fara niciun dubiu, au cunoscut in detaliu toate planurile germanilor cu privire la URSS, inclusiv Planul Barbarossa, si asta datorita recrutarilor din anii *20. Cea mai buna sursa provenea din anturajul lui Hitler, un ofiter de rang inalt racolat cel mai probabil in anii *20, despre care nici astazi nu se stie cine a fost. Interesant este faptul ca Gestapo-ul banuia existenta unui agent sovietic in anturajul Fuhrer-ului, dar n-a reusit niciodata sa-l descopere. Una peste alta, sovieticii erau la curent cu tacticile germane si nivelul de dezvoltare al panzerelor…). Productia a incetat in anul 1941, peste 10100 de unitati fiind realizate, in mai multe variante) si Fabrica de Tractoare din Stalingrad (incepand din anul 1933 –probabil 350 de exemplare realizate pana in 1940), in peste 53 de variante (dintre acestea, doar 23 au intrat in productia de serie). Tanchistii sovietici il considerau reusit, fiabil si usor de intretinut, dar, in 1940, acesta era deja depasit ca blindaj si armament.
T-26 model 1931
Sunt cunoscute doua mari variante a acestei tanchete: A/A1 –bazat pe Vickers E de 6 tone, avand doua mitraliere in turele separate, de calibrul 7,62 mm DT (Degtyaryov, realizata incepand cu anul 1928, cand a fost realizat prototipul, fiind prima mitraliera moderna realizata de catre sovietici, dupa cea britanicaVickers. Aceasta avea urmatoarele performante: rata de foc 650 proiectile/minut; lungime 1150 mm; lungimea tevii 605 mm; greutate 8,5 kg; magazie cu 60 de cartuse; raza maxima de actiune, probabila, era de 800-1000 m; turelele se puteau roti doar 265º. Mitraliera s-a aflat in productie de serie in perioada 1929-1940. Variante moderne ale acestei arme se afla in productie si astazi. Soldatii germani o botezasera Emma, fiind impresionati de rezistenta ei la intemperii si conditiile vitrege din Rusia) si urmatoarele caracteristici: greutate 8,2 tone; blindaj cuprins intre 3-15 mm; rezerva proiectile 6615; putere motor 90/91 CP, tip GAZ, pe benzina, 8 cilindrii; autonomie 130-140 km pe sosea; viteza maxima pe sosea 70-80 km/h; echipaj 3 oameni (comandant, ochitor si conductor-mecanic)/ B, ce dispunea de o turela echipata cu un tun de calibrul 45 mm (20K/L-46, model 1932/1934, la origine fiind tun AT –acesta avea raza de actiune mult mai mare, de 8900 m- adaptat insa pentru montarea in turela, avand urmatoarele caracteristici: elevatie cuprinsa intre -6º/+22º; viteza initiala a proiectilului: 750 m/s; rezerva interna de 122 proiectile; raza maxima de actiune 4200 m; instalatie de vizare optica M-30; rata de foc 7-12 proiectile/minut.
Finlandezii, au folosit la tancurile T-26 capturate, proiectile indigene AT, ce cantareau 1,4 kg si aveau o viteza initiala 760 m/s, precum si proiectile cu mare putere de explozie, ce cantareau 2,13 kg, avand viteza initiala de 340 m/s) si o mitraliera DT calibrul 7,62 mm (rezerva 2961 proiectile). Tancul avea urmatoarele caracteristici: greutate 9,6 tone; lungime 4,65 m; latime 2,44 m; inaltime 2,24 m; echipaj 3 oameni (comandant, ochitor, mecanic-conductor); motor T-26, licenta Armstrong-Siddeley, pe benzina, 4 cilindri, racit cu aer, 6600 cc; 90 CP la 2100 rpm; autonomie: 240 km pe sosea/140 km pe teren accidentat; viteza maxima: 31 km/h pe sosea/16 km/h pe teren accidentat; blindaj cuprins intre 6-15 mm.
T-26 captura Germania
T-26, a fost folosit de mai multe tari, precum: Finlanda, Spania, Turcia, China, Ungaria. Si Romania a folosit in numar mic acest tanc, de captura sau donat de catre germani, toate fiind pierdute in lupta (Romania a avut chiar un proiect interesant legat de T-26, dupa dezastrul de la Stalingrad, unde tancurile R-35 dotate cu tun de calibrul 37 mm, n-au facut fata armamentului sovietic superior. Concret, se dorea inlocuirea turelei originale cu cea de pe T-26 avand tun de calibrul 45 mm. Tunurile erau luate de pe tancurile T-26 si BT-7 de captura, de proiect ocupandu-se colonelul Constantin Ghiulai si capitanul Dumitru Hogea. 30 de unitati R-35 au fost transformate in vanatoare de tancuri, toate fiind pierdute in lupta, ultimul in Austria). Sovieticii, le mai foloseau inca in anul 1945, in Manchuria, contra japonezilor.
Productia si dezvoltarea acestui tanc, a revenit echipei de design de la fabrica bolsevica din Leningrad (Zavod Nr.185, S.M.Kirov). Aceasta echipa, numita OKMO (Opytniy Konstruktorsko Mekhanicheskiy Otdel/Sectia Design Mecanic Experimental), era condusa de catre N.Barykov si Ginzburg S, avand drept sarcina dezvoltarea acestui blindat si adaptarea designului Vickers E, la specificul conditiilor din Rusia. Au rezultat doua prototipuri, numite TMM-1 si TMM-2, dar care nu erau cu nimic mai bune decat Vickers E. Drept urmare, primul model de T-26 aparut in anul 1931, era de fapt copia la indigo a modelului original Vickers E, echipat cu doua mitraliere, descris mai sus, cunoscut si ca modelul A/A1. Aceasta varianta a avut cateva modele experimentale, neintrate in productia de serie, precum ce cu o mitraliera de calibru mai mare in turela dreapta.
Cu toate acestea, in anul 1933, a aparut varianta echipata cu o singura turela (ce va duce in final la seria B, descrisa mai sus) si un tun de calibrul 37 mm, licenta germana Rheinmetall; varianta la care turela din dreapta a fost eliminata –acest prototip nu a dat rezultatele scontate. Experienta castigata a dus la crearea unei noi turele, adaptate unei arme mai puternice, de calibrul 45 mm, la origine o arma AT, de catre OKMO si KhPZ Kiev. Aceasta noua turela era de forma cilindrica, cu blindaj drept, partea din spate fiind de forma patrata pentru a echilibra arma principala. Avea o singura trapa dispusa la partea superioara a turelei, ce avea si doua vizoare. Desi turela era realizata in cea mai mare parte prin sudare, existau si nituri; ceea ce a atras nemultumirea echipajelor care au descoperit ca acestea erau usor de distrus,doar cu foc de mitraliera. Ca urmare, versiunile ulterioare au abandonat niturile, fiind realizate doar din placi de blindaj sudate, unele avand chiar o mitraliera cu destinatie AA montata pe turela.
T-26S, model 1939
In 1937, T-26 a fost modernizat si adus la standard S. Aceasta varianta finala, proiectata de catre OKMO, avea blindaj marit la 25 mm, suprastructura reproiectata si blindaj inclinat –specialistii sovietici continuand cu acest aspect si la T-34 –ceea ce a crescut protectia blindajului lateral, dar avea si spatiu suplimentar pentru depozitarea munitiei si combustibilului. Cu toate acestea, pentru expertii sovietici a devenit clar inca din 1939, ca T-26 era vulnerabil la mijloacele AT, cu deosebire in urma conflictului cu finlandezii. A existat intentia de a aplica placi de blindaj suplimentare, acest model experimental fiind cunoscut drept T-26E –nu a dat rezultatele scontate, scazand mobilitatea si viteza.
-Va urma-
BLINDATE CARE AU FACUT ISTORIE – T-34 –PUMNUL DE OTEL SOVIETIC (II)
WW
SURSE: www.achtungpanzer.com/panzerkampfwagen-t-34r-soviet-t–34-in-ge…
www.wwiivehicles.com/ussr/tanks-medium/t–34.asp
forum.worldoftanks.com › … › Tanks › Medium Tanks › Soviet
forum.axishistory.com › … › The Soviet Union at War 1917-1945
www.worldwar2.ro/arr/?language=ro&article=239
english.battlefield.ru/ –
www.britannica.com/…/J-Walter-Christie
www.russati.su/tanks/BT.shtml
Felicitari!Pt abordarea subiectului fiind vorba de acest tanc dar mai ales de faptul ca a fost folosit si de armata romana. Sper ca astfel sa abordezi tot ce am avut noi in armata in „epoca de aur” din pacate un crud adevar in ce priveste dotarea si dezvoltarea industriei de aparare aici e mult de discutat daca a fost bine sau nu politica lui Ceausescu dar cel putin desii faceam parte dintr-o alta alianta aveam mult mai multa tehnica si se facea ceva pt cercetare si inzestrare.
Revenind la T-34 ca noi nu l-am fi folosit in anii 90 pana la casare nu stiu ce sa cred . Dar in acei ani citeam/vizionam tot ce era despre armata noastra ,si desii numai stiu exact anul am vazut la pro patria despre o aplicatie a unei mari unitati de prin Iasi ,in care erau aratate tab-uri si T-34. Astept continuarea si daca abordezi si variantele tractoarelor de evacuare pe baza lui T-34 de pe la noi .Mai ales poze. Din cate stiu am avut am avut sigur VT-34 dar am gasit franturi informatii pe net ca am fi avut si alte variante printre care SU-100T.
Pe aceasta cale ROG pe cei ce au poze sau stiu surse cu poze cu tehnica militara de prin dotarea noastra mai ales a variantelor mai putin cunoscute cum ar fi MTP-1, MTP-2 TERA-71 vehicule „tehnice” /reparatii pt blindatele din dotarea infanteriei mecanizate. Poze de prin reviste vechi Viata militara.Multumesc si scuze de off topic.
Toate variantele de T-34, inclusiv cele realizate de catre cehi si est-germani, unele absolut surprinzatoare, inclusiv tractoarele de artilerie si vehiculele de depanare-reparatii, vor apare in cursul capitolelor urmatoare. N-au fost uitate si variantele de tunuri-obuziere autopropulsate, pe sasiu de T-34, dintre care care au fost sigur si in dotarea noastra. Am incercat, pe cat posibil, sa vin cu date certe, cu deosebire din surse rusesti, cele mai avizate in privinta tehnicii sovietice, dar am evitat zvonurile si supozitiile deoarece acestea nu ma intereseaza. Ma alatur si eu rugamintii tale in ceea ce priveste tehnica de sorginte sovietica ce s-a aflat in dotarea armatei noastre, si multumesc pentru incurajare!
Buna dimineata !!!VT-34 si MTP-1MTP-2 si chiar TERA-7 au fost mai secrete nu prea au fost publicate prin HRISOAVE chiar si militare .Am aceeas parere ca dv. armata sau apararea era bine dotata ,bine intretinuta si bine hranita cu totul planificat .Marturisesc totus ca in urma unui necaz am fost trecut in rezerva ,venind in viata civila intr-un sector de intretinere reparatii si transporturi ,cativa ani la rand am fost mereu promovat datorita insusirii cunostiintelor tehnice din scoala militara si si activitatea mea in armata .Pentru mine VIATA MILITARA a fost si ramane un CULT ,este o mare gresala ca tinerii nu mai sunt instruiti in ale APARARII ,armata era un mare educator al TANARULUI ROMAN.
…Tara scumpa sa-mi traiesti
Sa cresti mandra ca-npovesti…..
„In URSS, dupa anul 1960, tancurile T-34 au fost modernizate si aduse la nivelul T-54/55, facand de-acum parte din rezerva strategica a Armatei Rosii.”
Ce insemana aceasta aducere.
Le-au fost modernizate anumite sisteme, echipamentul radio, echipamentul de vizare si ochire, motoarele -asta, conform surselor rusesti. Nu mentioneaza si cate au fost modernizate, dar mentioneaza ca sistemele erau aceleasi ca la T-54/55, iar blindatele au fost stocate prin depozitele Armatei Rosii. Sa nu uitam ca T-34 a avut la sfarsitul razboiului o varianta numita T-44, care o sa fie descrisa in capitolele urmatoare, considerat de catre rusi a fi stramosul direct al T-54/55, realizat in numar mic.
De fapt filiatia a fost T-34/85 , T-43, T-44, t-54
World Defence Almanac 2000/2001 mentioneaza in cazul nostru,probabil la stoc mobilizare,inca 84 SU-100.La alti fosti socialisti n-am vazut!
Poți să dai mai multe detalii despre vînătoarele alea de tancuri românești pe șasiu de Skoda R-2? Alea la care au fost înlocuită turele cu unele de T-26? Chiar au fost construite 30 de bucăți sau aici te referi la T.A.C.A.M. R-2, vînătorul de tancuri făcut pe șasiu Skoda cu tun rusesc și din care un exemplar a supraviețuit războiului și se află la Muzeul Militar?
Datele care te intereseaza Stefan -sper doar sa fie complete si lamuritoare. TACAM T-60 (Tun Anticar pe Afet Mobil T-60), aparut in anul 1943 (12 ianuarie), realizat fiind la uzinele LEONIDA-Bucuresti si Arsenalul Armatei, de catre un colectiv de cercetatori condos de catre locotenent-colonelul inginer, Constantin Ghiulai (un nume definitoriu in constructia de blindate si tunuri). Autotunul era realizat pe sasiul tancului de captura sovietic T-60 (asta aveau, cu asta lucrau), modificarile fiind esentiale: turela deschisa pentru usurarea tragerii, placi de blindaj de 15 mm grosime provenind de la tancurile sovietice BT-7 si montarea unui tun de camp sovietic F-22 (calibrul 76,2 mm, model 1936; bataie maxima 14000 m; putea strapunge blindaje de 67 mm la distanta de 1000 m; utiliza munitie specifica tunurilor rusesti, inclusiv a celor de 76,2 mm, model 1900), intrand in dotarea Companiei 61 Antitanc (Regimentul 1 Care de Lupta -16 bucati), ulterior si la Compania 62 Antitanc (acelasi Regiment -18 bucati), iar din anul 1944 la Divizia 8 Cavalerie (in urma pierderilor suferite in lupta).
TACAM T-60 avea urmatoarele caracteristici: armament: tun calibrul 76,2 mm F-22, mitraliera ZB-53, calibrul 7,92 mm; lungimea tevii 3895 mm/51,2 calibre; latimea 2350 mm; greutatea pentru mars 9000 kg; lungime totala 5510 mm; lungime sasiu 4240 mm; camp de tragere vertical cuprins intre -5/+8 grade; viteza maxima pe sosea de 40 km/h; autonomie pe sosea de 200 km; putere motor 80 CP; munitie 40 de proiectile; regim de foc 15 proiectile/minut; motor GAZ 202 (licenta FARGO FH-2); echipaj 3 militari. Autotunul s-a comportat bine pe front, dar a suferit pierderi grele, iar in octombrie 1944 cele care au supravietuit au fost confiscate de catre “eliberatorii si civilizatorii” sovietici.
Tot in anul 1943, s-a luat decizia de transformare a tancurilor cehoslovace SKODA LT-35 (R-2, in Armata Romana, depasite, ce nu mai faceau fata razboiului modern) in autotunuri. De proiect s-a ocupat tot locotenent-colonelul inginer, Constantin Ghiulai si echipa sa, transformarea facandu-se la uzinele LEONIDA-Bucuresti. Tunul ales a fost tot unul de fabricatie sovietica -interesant fiind faptul ca acestea erau superioare ca putere de foc celor germane asemanatoare –ZIS 3, model 1942, calibrul 76,2 mm. Acest tun era eficace impotriva unui T-35 de la 500 m, dar utilizand proiectile perforante romanesti “Costinescu T”.
21 de R-2 au fost construite, ele au fost in dotarea Companiei 63 Antitanc (Regimentul 1 Care de Lupta), participand la luptele pentru eliberarea Bucurestiului, jumatatea dintre ele fiind pierdute in lupta. Cele care au supravietuit au fost transferate Regimentului 2 Care de Lupta, participand la luptele din Moravia si Austria, de unde doar un singur exemplar s-a intors in tara, fiind expus la Muzeul Militar National “Regele Ferdinand I”.
TACAM R-2 avea urmatoarele caracteristici: armament: tun calibrul 76,2 mm ZIS -3, mitraliera ZB-53, calibrul 7,92 mm; lungimea tevii 52 calibre; latimea 2064 mm; greutatea pentru mars 12000 kg; lungime sasiu 5000 mm; urca panta maxima de 45 grade; camp de tragere vertical cuprins intre -5/+15 grade; camp de tragere orizontal pana la 30 grade; autonomie pe sosea de 160 km; viteza maxima pe sosea de 30 km/h; viteza maxima pe teren accidentat de 15 km/h; putere motor 125 CP; munitie 32 de proiectile; motor SKODA T-11 pe benzina; echipaj 3 militari.
Mulțumesc. Datele astea le știam. Eram curios dacă ai mai multe informații despre modificările aduse tancului Skoda despre care vorbeai, și anume înlocuirea turelei cu cea de la T-26. Eu știam că au fost înlocuite tunurile de pe tancurile Renault R-35 cu tunul de 45 mm de pe T-26/BT-7 (după unele surse cu un tun antitanc Skoda de 47 de mm cu recul scurt) precum și a mitralierelor franceze cu unele ZB fabricate sub licență în România, produsul rezultat în urma conversiei numindu-se „Vînătorul de care R-35 transformat”, existînd și poze cu aceste tancuri.
Datele cu privire la T-34 si SU-100 din dotarea noastra, provin din surse militare, inclusiv cartea „ARTILERIA ROMANA IN DATE SI IMAGINI (Col. Conf. univ. dr. Adrian Stroea; Lt. col. Gheorghe Bajenaru”. Personal dau crezare acestor surse. In ceea ce priveste fostii membri ai Pactului de la Varsovia, toti au avut in dotare T-34 si variantele sale de obuziere autopropulsate, vehicule de depanare, tractoare de artilerie, unii dintre acestia chiar le-au construit sub licenta. La inceputul anilor *90 ele erau inca in dotarea tuturor, dar au fost vazute in lupta oficial pentru ultima data, in 1995, in conflictul din Iugoslavia. Armata Romana a avut in dotare SU-76 (pe sasiu de T-70), SU-100 (pe sasiu de T-34) si ISU-122 (pe sasiu de KV). Tari ca Albania si cele africane, le folosesc inca, cu deosebire tunurile autopropulsate -nu se stie insa cu certitudine numarul lor si starea tehnica, dar cu siguranta au fost modernizate de catre unele state. Surse rusesti mentioneaza ca SU-100 si ISU-122, modernizate, erau inca folosite la instructie pe la jumatatea anilor *90, de catre armata rusa.
E o greseala de tastare sau ai ceva informatii ca am fi avut ISU-122?! Eu stiu doar de ISU-152 la care aveam si obuzierul normal pe afet .
@CaporalMusat. Da, ai dreptate, imi cer scuze, este vorba de ISU-152. N-am avut in dotare ISU-122, am tastat gresit, din graba. Iti multumesc ca mi-ai atras atentia. Sper sa nu mai fac asemenea greseli…
@Marius Zgureanu. T-44, considerat de catre anglo-americani ca fiind cel mai complex si modern blindat realizat de catre sovietici in timpul razboiului, este inclus in aceasta serie de articole, sper sa fi multumit de informatii. Am de gand sa continui seria „Blindate care au facut istorie”, oprindu-ma asupra principalelor blindate din WW I si WW II, americane, britanice si germane.
T44 l-am remarcat si eu ca stramos al T54 … chiar mi-ar placea un articol pe subiectul asta.
T-44 l-am descoperit pe vremuri, intr-un joc numit Panzer General… cred ca era versiunea 3 a jocului. Si m-am mirat atunci ca aveau rusii T54 inca din timpul razboiului, doar ca era denumit putin altfel 🙂 Pe urma am cautat…
http://www.nemo.nu/ibisportal/5pansar/5sidor/5bilder/t44ritn.jpg
T-44 au fost superbe. In ele se regasea intreaga experienta sovietica a razboiului, dar, dupa toate probabilitatile n-a apucat sa lupte cu „felinele” germane (Panther si Tiger). A facut parte din trupele de ocupatie sovietice desfasurate in Germania dupa capitulare, dar anglo-americanii au fost dea dreptul impresionati de el. Propaganda cu sovieticii care nu stiau sa faca, sa lupte si sa dreaga, nu mai statea de mult in picioare. Spre exemplu, tancurile britanice erau niste porcarii in fata T-34 si T-44 -nici macar echipajele lor nu erau incantate de ele.
Te felicit, din nou și în avans, pentru serie. Bine documentată și numai bună de lectură.
Chiar sunt curios cum s-ar fi desfășurat un „contact” , chiar restrâns, T-44 vs PzKw V Panther sau PzKw VI Tiger.
Ceva îmi spune că T-44 cu echipaj experimentat făcea față cu succes primului, deși a fost, în umila mea opinie, cel mai reușit tanc al vremii.
Poate faci un articolaș cu utilizarea Panther-ului de către români. Am citit un articol mai demult, în Top Gun sau altă revistă, dar era subțirel și sunt interesat. Am avut în dotare, începând cu 1944 câteva (sub 40) de așa dihanii și sunt interesat ce lupte au văzut și cum s-au comportat.
Cu stimă,
@Flogger. Multumesc pentru aprecieri, sper sa fi placut surprins de ceea ce urmeaza! Panther, in dotarea Armatei Romane!? O sa ma documentez, dar din cate stiu noi am avut Panzer III/IV, din 1943, intretinute si astea cum se putea, inclusiv de captura, dupa momentul 23 august 1944, nicidecum Panther. Au fost insa in dotare maghiara, in numar mic, sub strict control german, nu mai mult de 5 unitati, la care se adaugau 3 Tiger 1, 40 Stug III si cam 100 de Hetzer. Mai mult decat atat, ungurii mai aveau cam 60 de Panzer IV, prin 1944. Noi, dupa informatiile mele, n-am avut niciodata Panther. Armata Romana a avut dea face cu ele in luptele din Transilvania si cele de eliberare a Ungariei. Panther si Tiger au fost in Romania, dar ele erau in dotare germana. Din cate stiu, cel putin 13 Panther au fost capturate de catre Armata Rosie in Romania, pe care le-ar fi utilizat pana in Polonia.
România a avut în dotare P V Panther de diferite tipuri (indicativ românesc T 5) dar după război, din donații sovietice. În timpul războiului am avut doar P III și P IV, precum și un Hummel, acesta din urmă primit de la sovietici, dar care era nefuncțional datorită faptului că nu avea închizătorul tunului.
Din ce stiu eu in al doilea razboi mondial armata romana a avut spre sfarsit niste Tiger (sub 10 bucati) se pare utilizate in campania din vest (probabil captura). Panther stiu ca au primit de la sovietici undeva prin anii ’48-49 dupa ce Romania a devenit stat comunist iar acestea au fost utilizate o scurta perioada fiind rapid inlocuite cu T-34/85.
Am avut Panthere…am vazut pe undeva, ori in TOP GUN, ori in MODELISM o poza cu citeva PzKw V panther Ausf G la o defilare in Bucuresti…Dar nu au supravietuit prea mult prin Armata Romana…
România nu a avut nici un fel de Tiger. Poate unde ai citi/auzit treaba asta se făcea confuzie cu Panther.
Posibil.
Un SU85 era in 1999 la 01473 in Sibiu si cred ca inca este acolo daca nu a ajuns la fier vechi.
Romania na avut nici odata Tiger . Cel mai bun tank ce lam avut in WW2 a fost Panzer4 (intrun nr ridicol).
Revenind la T34 asi dori sa mentionez ca T34 care toata lumea il considera cel mai bun tank din WW2 desi ma indoiesc eu asi zice ca a fost Panther infine , a fost T34-85 care a facut acest model sa devina asa de faimos datorita ca era affidabil , foarte mobil , dur , cu o armatura buna ,si cu un tun decent.
Deci sa nu confundam T34 cu T34-85 , uni zic ca e aceasi chestie dar nu e. T34-85 a fost asa de mult imbunatatit fata de fratele sau ca nu mai fac parte din aceasi serie (suspensi , motor , stabilizator etc).
Eu personal raman de opinea ca daca puneai un Panther vs T34-85 de cele mai multe ori ar fi castigat Panther. Problema este revenind din nou e faptul ca Panther e mult mai complex de construit fata de T34-85. DIN PACATE INTRUN RAZBOI CANTITATEA POATE DEVENI CALITATE.
Arsenie, nu te supara, cati ani ai? Ii compatimesc pe profesorii tai de limba romana pentru ca nu te-au invatat ca „nici odata” se scrie niciodata, adica legat, „lam” se scrie l-am, l liniuta am, „asi” se scrie as, fara i, „suspensi” se scrie suspensii, cu doi de i, „opinea” e de fapt opinia. Daca ai 12 ani, esti scuzat, altfel trebuia sa stii sa scrii romaneste pana acum.
Ps: „affidabil”, „armatura”, wtf are you talking about? Esti crescut pe alte meleaguri, cumva? Poate voiai sa spui „affordable” si „blindaj” 😀 ?
Totusi, Armata Romana este un o armata agresaore pentru URSS.. Ce a cautat la Stalingrad si in alte parti ale URSS?
Era normal ca cei ce au calcat pamantul Rusiei sa sfarseasca in Siberia, a fost placut sa invadeze URSS ul alaturi de Armata Germana, dar nu se asteptau sa piarda razboiul.
Ce a cautat Armata Romana in Rusia?Dupa atatea invazii rusesti prin Romania,cand s-a ivit ocazia pentru a intoarce raul facut de atatea ori tara asta a profitat si ea odata.Sau cel putin a incercat sa profite.Ceea ce spui tu este mentalitate tipic romaneasca…Cineva vine in fiecare zi si imi goleste casa,imi violeaza nevasta iar eu ma bucur doar ca ma lasa in viata.Niciodata nu ma gandesc,chiar daca este mai puternic, sa il astept la colt pe intuneric si sa ii crap capul.Succes in supravietuire atunci pentru ca altceva …
Rusii privesc cu incredere viitorul.. romanii nici macar nu beneficiaza de recunoastere in UE, ii tot confunda cu rromii.
Si asta inseamna ca trebuie sa ne plecam in fata lor?
Cred ca am incrancenez iar cand vad diversi rusofoni mascati sub nume germane(ironic) care ne spun noua, la noi acasa cat de jegosi suntem noi si ce mareata este Maica Rusia.Si noi stam sa replicam „civilizat” unor astfel de indivizi.
Io zic ca Armata Romana cauta Basarabia. Intrebarea ar trebui insa un pic reformulata: Ce cauta Armata Rosie in Basarabia in „40?! Sau in Bucovina si Tinutul Hertei?!
Bre Johann Johanovici, poate ai treaba in alta parte si noi te retinem p-acilea…poate vrei sa-ti perfectionezi putina istorie pe care o cunosti si sa vezi care e treaba cu agresorii…sa afli si tu, barem acum, cine a fost agresorul…
Poate nu e chiar la obiect, dar in seria armelor exotice sigur are un loc:
http://englishrussia.com/2013/07/04/soviet-nuclear-mortar/
stimabile scriitor de articole, ma asteptam cu pe un asemenea site, realitatea istorica sa fie la ordinea zilei…cu parere de rau vad, ca desi au trecut jdee mii de ani de la revolutie, tot istoria falsificata o folosesc unii. draga domnule, inainte sa afirmi, ca multi altii chestiuni de genul „Stalin a redus-o la ineficienta, executand majoritatea comandantilor cu grade de la colonel in sus”, apuca-te te rog si citeste cartile lui Victor Suvorov si poate stam altcumva de vorba. in special iti recomand „de ce a decapitat Stalin armata”.
@catalin. Stimabile, le-am citit de mult timp! Ce te face sa crezi ca afirmatiile lui Victor Suvorov, fost spion sovietic, reprezinta adevarul suprem? Ceea ce-am afirmat eu in articol nu este altceva decat concluziile la care au ajuns expertii in istorie militara si nu numai, unii dintre acestia fiind chiar rusi. Si mie imi plac cartile lui Suvorov, insa nu ma limitez doar la acestea, chestiune care ti-o recomand si tie -in literatura de specialitate ai de unde alege, inclusiv in format electronic.
Armata romana nu a avut in dotare T-V (Panther) in timpul WWII. A avut in dotare, in divizia I blindata Romania Mare, tancuri T-IV. T-IV (25-28t, tun 75mm) a fost principalul tanc al armatei germane in vremea sa (in numar cel mai mare). T-IV a fost si el un tanc bun, a fost folosit in razboiul de sase zile, probabil de Siria, in dotarea careia s-a aflat. Lt. (pe atunci) Ioan Dumitru, in 23 august 1944, comandand cateva T-IV, impreuna cu o baterie a.t. germana, masacreaza efectiv, langa Bacau, o formatiune de tancuri sovietice, distrugand mai mult de 20 de tancuri sovietice de diverse tipuri. Merita sa cititi memoriile acestui comandant roman de tancuri. Chiar si in dotarea diviziei 1 blindate, T-IV a existat in numar destul de mic: organizarea diviziei era facuta de asa maniera incat se putea numi „divizie blindata” avand, in fapt, cam un batalion de tancuri T-IV. Ca si T-34, T-IV a fost, in timpul WWII, considerat tanc mijlociu. T-34 nu a fost cel mai bun tanc in timpul razboiului, desi a fost aproapre revolutionar (fiindca a fost si modelul BT), sub trei mari aspecte: motorul diesel, suspensia tip Christie si solutia constructiva „totul in spate” (solutia clasica de atunci era motor spate tractiune fata) care, evitand trecerea axului cardanic prin tanc, permitea o silueta mai joasa. Insa a fost suficent de bun pentru ca, in seriile mari construite, sa iasa invingator. In noiembrie 1941, Hitler exclama cu o unda de disperare, dupa unii autori „le-am distrus rusilor peste 58000 de tancuri si ei inca mai au!” A avut un design de exceptie, care a permis mai multe dezvoltari succesive, ceea ce a insemnat ca a putut fi actualizat pe percursul razboiului prin modernizari: dupa notatie, este un tanc „model 1934” si care a rezistat, prin modernizari, tot razboiul si multi ani dupa aceea. De exemplu, se zice mai putin ca T-34 le-a creat mari batai de cap americanilor in razboiul din Coreea. T-IV putea insa distruge T-34.
sunt cateva legende des vehiculate: ,,exceptionala” katiusha, imbatabilul t34 si mai ales: spionajul rusesc, care stia ,,totul” despre operatiunea ,,barbarossa”. rusii ,,stiau totul” dar au pierdut milioane de militari, o groaza de tancuri, avioane, tunuri, plus un teritoriu imens ani de zile si au avut nevoie de ajutorul masiv al americanilor, plus deschiderea altor fronturi (italia sud, normandia), pentru a invinge germania..mai e si legenda cu stramutatul productiei dincolo de urali, adica la o distanta imensa, pe timp de iarna (1941-1942)..eu il rog pe orice roman credul, sa incerce sa mute o garnitura de mobila, desfacand-o in componente, dintr-o casa, in alta casa noua (adica sa construiasca alta casa!!), pe timp de iarna si-i dau doua saptamani!! incercati??? mai oameni buni, mai si judecati..e ca si cum ai spune ca stii ca la ora 10, vine unul la tine sa-ti jefuiasca averea, iar tu te uiti la el, fara sa faci nimic…
Pai e cam acelasi lucru cu americanii care „stiau” de atacul de la Pearl Harbor (datorita Magic-ului), dar tot le-au dat cu portul in cap mancatorii de orez :)…oricum, daca e sa stam stramb si sa judecam drept, T-34 este tancul care a castigat razboiul – fara el acum vorbeam toti nemteste 🙂