Japonezii au mai avut in dotare si mitraliere de calibrul 13,2 mm, posibil copii/dezvoltare a celei franceze Hotchkiss, model 1920, utilizata in trageri AA, inclusiv la bordul navelor Marinei Imperiale. Mitraliera putea trage 450 proiectile/minut, cu o viteza initiala a proiectilului de 800 m/s, dispunand de incarcator de 30 proiectile. A fost si in dotarea unor transportoare blindate si camioane.
Tun calibrul 25 mm, Type 96, la origine fiind arma AA, a fost destinata si unora dintre proiectele noi de tancuri amfibii pentru marina imperiala. Arma a suportat anumite modificari, precum frana de recul si un incarcator mai scurt, pentru a putea fi incorporata in turela. Desi unele tancuri amfibii urmau a dispune de doua asemenea tunuri in turela, in primavara lui 1945, proiectul a fost abandonat din lipsa de resurse materiale.
Type 90, de calibrul 57 mm, era oarecum similar cu tunul Puteaux, de calibrul 37 mm –de fabricatie franceza. Type 90, a fost dezvoltat incepand cu anul 1927, atunci cand s-a luat decizia de a se construi un tanc indigen, cerintele fiind urmatoarele: sa fie capabil de a penetra blindaj de 20 mm de la cel putin 100 m; sa poata fi operat de catre un singur om; sa aiba mecanism de incarcare simplu care sa poata fi usor de manevrat. Tunul avea teava scurta, arc puternic ce reducea reculul, pana verticala si deflector ce crestea nivelul de siguranta al operatorului, care-l opera cu mana stanga, cu cea dreapta manevrand turela si incarcandu-l. Cartusele goale erau ejectate automat cazand intr-un mic sac dispus in partea spate a tunului. Aceste tunuri au fost in dotarea tancurilor medii Type 89, timp de mai multi ani incepand din 1930, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 57 mm; lungimea tevii 850 mm; elevatie intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 380 m/s; raza maxima de actiune peste 2500 m; penetra blindaj de 20 mm de la cel putin 100 m distanta.
Type 94, calibrul 37 mm, cu tragere rapida, a fost dezvoltat pentru mai toate tancurile usoare japoneze. El deriva din tunul AT destinat infanteriei, aparut in anul 1933 (era o arma moderna, ce dispunea de un afet pe roti, fiind usor transportabila, foarte mobile). Aparuta in 1936 in dotarea tancurilor japoneze, era capabila sa penetreze blindaj de 40 mm de la 300 m distanta, fiind insa mai puternic decat varianta AT pe roti si dispunand de frana de recul mai buna. Desi se intentiona ca in anul 1941 mai toate blindatele sa dispuna de acest tun, obiectivul n-a putut fi atins datorita faptului ca fabrica producatoare n-avea capacitatea de a asigura aceasta, iar materia prima necesara era oricum limitata. Nici macar in 1945, acest obiectiv n-a fost atins. Mai mult decat atat, se aflau in dezvoltare tunuri de calibre superioare, precum cel de 47 mm. Type 94 avea urmatoarele caracteristici: calibrul 37 mm; lungimea tevii 1699 mm; elevatie intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 800 m/s; raza maxima de actiune peste 3000 m; penetra blindaj de 25 mm de la 1000 m distanta.
Type 94, calibrul 37mm
A echipat in principal tancurile HA-GO, precum si pe cele amfibii, Type 2 KA-MI. Tunul a avut mari probleme cu calitatea slaba a obuzelor, cu deosebire dupa anul 1942, cand s-a accentuat penuria de materiale si materii prime, calitatea acestora scazand drastic, multe “refuzand” sa explodeze la impact. Din anul 1938 a fost dezvoltata o varianta superioara a acestui tun, de calibrul 57 mm, ce a fost utilizata si pe navele Marinei Imperiale.
Type 94, calibrul 70 mm, a fost special dezvoltat pentru viitorul tanc greu, Type 95, proiect din anul 1935, abandonat rapid datorita faptului ca Armata Imperiala considera ca nu o sa fie nevoie de el in viitorul sau in jungla…Arma avea caracteristici slabe, fiind greu de manipulat si, pe atunci, de implementat in turela, datorita greutatii sale: calibrul 70 mm; lungimea tevii 790 mm; elevatie intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 220 m/s.
Type 97, calibrul 57 mm, este o modernizare a Type 90 (descris mai sus), avand putere mai mare de penetrare a blindajului, aparut in anul 1938. Datorita reculului marit si mecanismul de reducere a acestuia era modificat substantial, iar tunul era unul fiabil si rezistent in exploatare, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 57 mm; lungimea tevii 1050 mm; elevatie intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 420 m/s; raza maxima de actiune peste 1500 m. A echipat in principal tancurile medii CHI-HA, construite in numar mare, 1162 de unitati, dar s-au regasit incepand din 1937 si pe tancurile Type 89 YI-GO/Type 89 CHI-RO. Tunul putea penetra blindaj astfel: 30 mm –de la 100 m; 25 mm –de la 500 m; 15 mm –de la 1000 m; sub 10 mm de la 1500 m distanta.
Type 97, calibrul 57mm
Type 98, calibrul 37 mm, este copia japoneza a gurilor de foc similare germane si rusesti, capturate in timpul campaniei dinChina. Tunul, in rol AT, s-a afla si in dotarea trupelor, in numar mic, fiind considerat prea greu. Cu toate acestea, avand tragere rapida si viteza mare a proiectilului, tunul a fost adaptat blindatelor, in special Type 95 HA-GO si Type 97 TE-KE, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 37 mm; lungimea tevii 1358 mm; elevatie intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 700 m/s; raza maxima de actiune peste 1500 m; putea penetra blindaj de 25 mm de la 500 m distanta.
Type 98, calibrul 37mm
Type 99, calibrul 75 mm, a fost creat impreuna cu o noua turela, pentru a dota tancurile Type 97 CHI-HA, a caror putere de foc initiala nu mai facea fata blindajelor moderne. Desi a necesitat modificari substantiale, tunul a dat rezultate bune in timpul testelor, dar, datorita penuriei de materiale doar cateva au fost realizate. Tunul era capabil sa distruga peste 40 mm de blindaj de la 1000 m. Acest tun, modificat, urma sa intre si in dotarea tancului amfibiu, Type 5 TO-KU –cel mai mare conceput de catre japonezi, dezvoltat in 1945 si nefinalizat. El era prevazut a dota si tunul autopropulsat Type 5 NA-TO, doar doua prototipuri au fost realizate in 1945 inainte de sfarsitul razboiului, desi AIJ comandase 200 de unitati –un numar total nerealist, datorita distrugerii fabricilor si a lipsei totale de resurse materiale, dar se avea in vedere rezistenta in fata certei invazii americane. O varianta a acestui tun a echipat unele dintre tancurile medii, Type 3 CHI-NU, fiind avut in vedere pentru tancul greu Type 5 CHI-RI (un singur prototip realizat in 1944-1945: greutate 37 tone; lungime 8,46 m; latime 3,05 m; inaltime 3,10 m; echipaj 5 oameni; blindaj cuprins intre 12-75 mm in partile expuse; motor Kawasaki, Type 98, cu 12 cilindri, 550 CP; autonomie pe sosea de 250 km; viteza maxima: pe sosea 45 km/h/ in teren accidentat 20 km/h; armament: un tun calibrul 75 mm, unul de calibrul 37 mm, 2 mitraliere de calibrul 7,7 mm).
Type 97, CHI-HA
Type 5 TO-KU, in Saipan
Type 5 NA-TO
La origine, acest tun este o copie modificata a celui suedez AA, Bofors M-29, fiind numit si Type 4 (greutate 5,85 tone; elevatie cuprinsa intre -5º/+85º; lungimea tevii 4,23 m; rata de foc 10 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 860 m/s; raza maxima de actiune 17000 m; cel putin 70 de exemplare au fost construite), iar dezvoltarea sa pentru a putea fi montat in turela a inceput in 1944, dar complexitatea proiectului a pus probleme tehnice inginerilor niponi. S-a avut in vedere si dezvoltarea unor variante tun autopropulsat, precum: Type 5 NA-TO (doua prototipuri realizate in 1945) si KUSAE (un prototip neterminat, dezvoltat intre 1944-1945). Cu toate dificultatile tehnice si de aprovizionare cu otel si alte componente de baza, in aprilie 1945 arma era definitivata, urmand a fi introdusa in uz luna mai, acelasi an. Cel putin 15 tunuri erau in diferite faze de constructie si, foarte probabil, 5-6 gata de montare in turela, inclusiv un obuz AT performant pentru acestea, avand urmatoarele caracteristici: greutate 5,85 tone; elevatie cuprinsa intre -6,5º/+20º; lungimea tevii 4,23 m; viteza initiala a proiectilului 850 m/s; putea distruge blindaj de 75 mm de la 1000 m distanta.
Interesant este faptul ca americanii au pus mana pe ele atunci cand au ajuns la Arsenalul din Osaka, iar in urma testelor efectuate au tras concluzia ca ar fi facut praf toate tancurile aliate medii ce existau pe atunci, iar daca noul obuz ar fi fost gata, foarte probabil ca ar fi avut inalte performante.
Si distrugatorul de tancuri Type 2 HO-RI III, realizat la Arsenalul din Osaka intre 1944-1945, intr-un numar de 41 de unitati, avea o varianta a acestei arme, numita Type 3, calibrul 75 mm. Datorita utilizarii in turela, reculul era limitat, in acest sens culata dispunand la partea inferioara de o pereche de arcuri elicoidale puternice, ce preluau din tensiune, dar performantele erau notabile: calibrul 75 mm; lungimea tevii 2883 mm; viteza initiala a proiectilului 680 m/s; putea distruge blindaj: 80 mm –de la 100 m; 50/60 mm –de la 500 m; 30-40 mm –de la 1000 m; sub 25 mm –de la 1800 m. Notabil este si faptul ca in anul 1944, Arsenalul din Osaka era inca capabil sa realizeze cam 200 de asemenea blindate, daca ar fi avut si materia prima necesara.
Type 100, calibrul 37 mm, a aparut odata cu dezvoltarea tancului usor, Type 98 KE-NI (cel putin 104 unitati construite), avandu-se in vedere un tun cu putere de penetrare a blindajului mai mare decat predecesorul sau, Type 94, fiind de fapt o modernizare substantiala a acestuia –camera de ardere a fost marita. Acest lucru a reprezentat un inconvenient major datorita faptului ca necesita un alt tip de obuz. De altfel, diversitatea tipului de armament si a munitiilor folosite de catre IJA, precum si denumirile nu de putine ori identice, au reprezentat un handicap major in aprovizionarea trupelor si productia de serie; n-au fost rare situatiile cand trupele primeau alta munitie decat cea necesara, fiind puse in imposibilitatea de a lupta. Type 100, avea urmatoarele performante: calibrul 37 mm; lungimea tevii 1358 mm; elevatie cuprinsa intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 780 m/s; putea distruge blindaj: 50 mm –de la 100 m; 40 mm –de la 500 m; 30 mm –de la 1000 m; sub 20 mm –de la 1300 m.
Type 1, calibrul 47 mm, a fost o dezvoltare a celui AT de acelasi calibru din 1937. Arma a aparut in anul 1940, americanii constatand ca putea penetra blindajul tancurilor M-4 Sherman, primele variante, de la maxim 250 m. S-a aflat in dotarea tancurilor Type 97 SHINHOTO CHI-HA, varianta KAI, din anii 1942-1943, pana la sfarsitul razboiului, avand urmatoarele performante: calibrul 47 mm; lungimea tevii 2250 mm; elevatie cuprinsa intre -15º/+20º; viteza initiala a proiectilului 800 m/s; putea distruge blindaj: 60 mm –de la 100 m; 50 mm –de la 500 m; 38 mm –de la 1000 m; sub 25 mm –de la 1500 m.
Type 1, calibrul 47mm
Type 5, calibrul 88 mm, este o dezvoltare a tunului AA de acelasi calibru de provenienta germana, capturat de catre AIJ in China. Dezvoltarea lui pentru blindate, a inceput in anul 1944 dupa ce ofiterii japonezi au facut cunostinta cu tancul german Tiger, in baza parteneriatului strategic al Axei. Dezvoltarea a fost anevoioasa, el fiind avut in vedere si pentru tancul greu, Type 5 CHI-RI, alaturi de varianta cu tun de 75 mm. Acest tanc n-avea sa lupte niciodata, fiind realizat un singur prototip, avand tun de calibru 75 mm. Conform intentiilor IJA, productia de serie ar fi trebuit sa demareze in luna septembrie 1945, desi mai era inca mult de lucru la acest tun in vara aceluiasi an. Testele preliminare au fost satisfacatoare, viteza initiala a proiectilului ajungand la 810 m/s. Nu se stie cu siguranta daca germanii cedasera japonezilor inca din 1943-1944, planurile tehnice ale acestui tun, dar interesant este faptul ca au incercat, nu cu mult inainte de capitulare, sa-si transmita cunostintele si armamentul de top acestora, in incercarea disperata de a schimba cursul razboiului –cel mai probabil. Astfel, pe data de 5 decembrie 1944, submarinul U-864, Tip IX, incarcat cu oameni de stiinta germani, planuri si schite tehnice de echipamente militare de varf, 65 de tone de mercur, motoare cu reactie de ME-262, posibil si componente pentru V-1/2 si planurile tancului Tiger, a plecat din Kiel intr-o misiune secreta spre Japonia. N-avea sa ajunga niciodata, fiind scufundat de catre aliati in largul insulei Fedje, in apropiere de Bergen.
Type 5, calibrul 105 mm, a fost conceput initial pentru eventuale proiecte de tancuri super-grele, dupa model francez, cu doua turele, inca din anul 1939. Se avea in vedere realizarea unui tanc super-greu avand la baza Type 95, dar datorita lipsei de interes in prima faza, din partea IJA, au fost facute doar planuri si schite pana in anul 1942. Abia in anul 1944 s-a realizat un prototip al acestei arme, fiind in proiectare un vehicul capabil sa-l poarte, numit HO-RI, si acesta in mai multe variante, notate de la 1-3. In conditiile in care resursele erau limitate, acest proiect n-avea nicio sansa, cu toate ca s-a incercat demararea lui in primavara anului 1945. Nici un prototip n-a fost realizat pana la incheierea razboiului, dar tunul avea urmatoarele caracteristici: calibrul 105 mm; lungimea tevii 4720 mm; viteza initiala a proiectilului 900 m/s; putea distruge blindaj de 150 mm de la 1000 m –cel putin in teorie, fiindca practic n-a tras niciodata.
Chiar daca multe echipamente n-au fost realizate, cu siguranta, altfel ar fi stat lucrurile daca existau resurse suficiente, timp si interes din partea Armatei Imperiale Japoneze. Va urma…
Type 5, 105mm
Blindate japoneze I
WW
SURSE DATE SI POZE: INTERNET, ENCICLOPEDIA LIBERA.
mailer.fsu.edu/~akirk/tanks/…/japan-tank.ht… –
google.com/site/…/generali…iii…/generali-importanti-japonezi
www.tanks-encycl… – Statele Unite ale Americii –
weaponsofwwii.com.
armchairgeneral.com
forums.revora.net
javehicles.weebly.com/armored–cars.html –
forum.paradoxplaza.com/…/showthread.ph…
forum.axishistory.com/viewtopic.php?f..
