Partea VI
Type 4 KA-TSU
Deosebit de interesant a fost insa Type 4 KA-TSU. Acesta, se pare, urma sa participe la un al doilea atac al bazei americane de la Pearl Harbor. Patru asemenea amfibii urmau a fi lansate de pe 5 submarine ale Marinei Imperiale, in apropierea marii baze navale americane. Nu se stie cu certitudine daca atacul a fost executat, dar se stie ca in timpul pregatirii misiunii, aceste tancuri amfibii –copii ale LVT-urilor americane -nu erau tocmai ok, avand deficiente grave: motoarele nu erau bine etansate, oprindu-se datorita intrarii apei, basca ca acestea erau foarte zgomotoase. Si cablurile+instalatiile electrice aveau de suferit din cauza infiltratiilor de apa, dar, toate aceste deficiente s-au remediat pana la urma; detasarea amfibiei de submarinul purtator dura extrem de mult, peste 20 de minute; capacitate redusa de a trece peste obstacole submarine de mici dimensiuni, in speta, datorita masivitatii sale. Acest blindat amfibiu era destinat transportului de trupe si aprovizionarii, dar puteau fi dotate cu doua torpile ce erau montate pe puntea superioara. Marina Imperiala Japoneza intentiona sa atace cu ele navele americane aflate la ancora in atolii din Pacific, dar, din fericire pentru US. Navy, asa ceva nu s-a realizat.
Transportor amfibiu
Intr-un tarziu s-a reusit depasirea tuturor problemelor de etanseitate, LVT-ul japonez devenind chiar sigur si…impresionant (americanii il considerau mai bun decat propriul LVT, dar suferea la capitolul mobilitate). Mai mult decat atat, s-a reusit adaptarea deplina a unui submarin Type B 1/OTSU-GATA (acesta era I-36, realizat la Arsenalul Naval din Kure, pentru a putea transporta si lansa rapid aceste transportoare amfibii, devenit operational in februarie 1942, avand 3654 tone in imersiune/2589 la suprafata, putandu-se scufunda la maxim 100 m adancime. Echipajul era format din 94 de oameni, avand 108,7 m lungime, 9,3 m latime, fiind capabil sa patruleze, fara aprovizionare, 100 de zile -mai mult decat submarinele americane din clasa Gato, care puteau opera independent maxim 75 de zile.
Submarin Type B 1/OTSU-GATA
Submarinele din clasa B1 dispuneau de: doua motoare Diesel, Kampon MK-2 Model 10, ce generau 12400 CP/9200 Kw; un motor electric ce genera 2000 CP/1500 Kw; viteza maxima: 44 km/h la suprafata/15 km/h in imersiune/viteza de croaziera 30 km/h, putand naviga 26000 km; un hidroavion ambarcat, Yokosuka E14Y2, deservit de catre doi piloti –unul fiind observator; armament: 6 tuburi lans-torpile dispuse frontal, calibrul 533 mm; 17 torpile Type 95, calibrul 533 mm, in doua variante –autonomie 9000 m la viteza de 91/94 km/h/12000 m la viteza de 83/87 km/h; un tun calibrul 140 mm; doua tunuri AA de calibrul 25 mm, Type 96; catapulta si hangar pentru hidroavionul tip Yokosuka E14Y2, destinat misiunilor de recunoastere si observare –americanii il porecleau “Glen”, fiind creat special pentru lansarea de pe submarine, 126 fiind realizate intre 1941-1943, la Arsenalul Naval din Yokosuka, avand urmatoarele performante: lungime 8,54 m; latime 11m, la nivelul aripilor; inaltime 3,82 m; greutate: 1119 kg, fara incarcatura/1450 kg, cu incarcatura; motor pe benzina, Hitachi Tempu, 12 cilindrii, racit cu aer, 340 CP; viteza maxima 246 km/h la nivelul marii; viteza de croaziera 167 km/h; autonomie de pana la 880 km; plafon de zbor maxim 5420 m; armament: o mitraliera calibrul 7,7 mm, Type 92, mobila, operata de catre observator/4 bombe incendiare de 76 kg, fiecare. Marina Imperiala a operat 20 de submarine din clasa B1, incepand din 1941.
Type KA-TSU pe submarin
Posibil ca si I-15 sa fi fost pregatit pentru a putea duce amfibii KA-TSU), pentru a putea duce 4 amfiIbii Type 4 KA-TSU+fiecare putand duce cate 40 de infanteristi marini sau 4000 kg de marfa, inclusiv cate doua torpile. Interesant este faptul ca Marina Imperiala dispunea de torpile extrem de reusite, lucru dealtfel rar in tehnica militara japoneza –fapt recunoscut de catre SUA si Marea Britanie. Ele isi au originea in anii *20-*30, cand Japonia a facut eforturi deosebite in a-si moderniza si construi fortele navale. Torpilele japoneze foloseau oxigen pur drept combustibil in loc de azot, avand probleme in ceea ce priveste siguranta in exploatare (oxigenul pur este extrem de inflamabil,dar era mult mai efficient, crescand viteza de propulsie si distanta parcursa in apa de catre torpila. Initial, torpilele aveau tendinta de a detona prematur, lucru rezolvat pana la urma), dar facea ca torpila sa fie greu detectabila (azotul genera bule de aer usor vizibile de la suprafata, astfel ca torpila putea fi lesne detectata), un avantaj major pentru submarine. Mai mult decat atat, pe la jumatatea anilor *30, torpilele japoneze aveau focoase considerate a fi mai bune decat cele ale torpilelor occidentale (de exemplu, torpila Type 93, era mult mai rapida si cu o mai mare putere de explozie, decat omoloagele ei americane si britanice). Japonezii au inceput sa lucreze la propriile torpile in 1921, reusind sa scoata primele variante patru ani mai tarziu, fiind vorba de Type 92 (inspirata, se pare, dintr-o torpila germana din WW I, aceasta fiind insa prea zgomotoasa si nesigura), urmata de alte variante si modernizari in anii ce-au urmat. Referitor la KA-TSU, acesta folosea, cel mai probabil, urmatoarele tipuri de torpile: Type 2, Type 2 Special; Type 97; TYPE 98.
Type 4 KA-TSU, cu torpile
-Type 93, calibrul 533 mm, aparuta in anul 1932, fiind utilizata pe submarine. A fost construita pana in 1942, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 533 mm; greutate 1720 kg, dintre care 300 kg formau incarcatura exploziva; lungime 7,15 m; propulsie electrica, motor de 95 CP, viteza maxima de aproximativ 60 km/h; autonomie: maxim 7000 m, dar torpila putea fi lansata de la minim 120 m distanta de tinta. A avut mai multe versiuni, dintre care se remarca cea cu cap ascutit, crescand viteza cu aproximativ 4 km/h;
-Type 97, model 1937, calibrul 450 mm, o varianta a celei de 533 mm (Type 93, din 1932), fiind utilizata si de catre submarinele de buzunar ce au participat in 1941 la atacul de la Pearl Harbor, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 450 mm; greutate 1730 kg, dintre care 550 kg formau incarcatura exploziva; lungime 9 m; propulsie kerosen-oxigen (in proportie de 96%), motor: 400 CP, viteza maxima de aproximativ 100 km/h; autonomie: maxim 4500 m, dar torpila putea fi lansata de la minim 70 m distanta de tinta. Si aceasta a avut mai multe versiuni, dintre care se remarca cea cu cap ascutit, crescand viteza cu aproximativ 4 km/h. Mai exista o varianta, mai mica, cu urmatoarele caracteristici: calibrul 450 mm; greutate 980 kg, dintre care 350 kg formau incarcatura exploziva; lungime 5,6 m; propulsie kerosen-oxigen (in proportie de 96%), motor: 205 CP, viteza maxima de aproximativ 90 km/h; autonomie: maxim 5500 m, dar torpila putea fi lansata de la minim 80 m distanta de tinta;
-Type 98, aparuta in anul 1942, dezvoltarea sa incepand cu anul 1938, era folosita in principal de catre mini-submarine, avand urmatoarele performante: calibrul 450 mm; greutate 950 kg, dintre care 350 kg formau incarcatura exploziva; lungime 5,6 m; propulsie kerosen-oxigen (in proportie de 38%), motor: 152 CP, viteza maxima de aproximativ 80 km/h; autonomie: maxim 3200 m, dar torpila putea fi lansata de la minim 40 m distanta de tinta. Torpila deriva din Type 95/96/97, fiind produsa in numar mic, aproximativ 130 de exemplare;
-in 1943 a aparut torpila Type 2, in doua variante (Type 2 si Type 2 Special), destinata mini-submarinelor si vedetelor-torpiloare, calibrul 450 mm, despre care exista informatii ca ar fi fost testate pe KA-TSU. Aveau urmatoarele performante: Type 2 -greutate 984 kg, dintre care 350 kg reprezentau incarcatura exploziva; lungime 5,6 m; propulsie kerosen-oxigen,150 CP, viteza maxima de aproximativ 80 km/h; autonomie: maxim 3000 m, dar torpila putea fi lansata de la minim 45 m distanta de tinta/ Type 2 Special –greutate 975 kg; lungime 5,61 m; propulsie kerosen-oxigen,150 CP, viteza maxima de aproximativ 90 km/h; autonomie: maxim 2000 m, dar torpila putea fi lansata de la minim 45 m distanta de tinta. Cel putin 100 de torpile Type 2 Special au fost realizate in 1944.
KA-TSU pe submarin, in teste
Type 4 KA-TSU, in varianta finala, a avut urmatoarele caracteristici, asemanatoare cu cele ale tancurilor HA-GO si KA-MI, care se pare ca au reprezentat punctual de pornire al acestui proiect inedit: greutate 16 tone; lungime 11 m; latime 3,3/4 m; inaltime 2,8 m; motor Diesel, 120 CP, 12 cilindri, Model 100, racit cu aer; viteza maxima: 20 km/h, pe uscat/8 km/h, in apa, fiind propulsat de doua elice antrenate de catre motor; autonomie pe sosea 300 km; armament: 2 mitraliere de calibrul 13 mm; doua torpile de calibrul 450 mm; blindaj maxim 10 mm; echipaj 5 oameni; dispunea de sase trape dreptunghiulare dispuse in partea superioara a vehiculului, utilizate pentru imbarcarea-debarcarea infanteristilor (minim 25 de militari, maxim 40). Desi nu se stie in mod clar cariera lor operationala, cu certitudine ele au fost folosite in aprovizionarea trupelor japoneze ce luptau la Bougainville si Saipan. Oricum, americanii au capturat un singur exemplar la Luzon, restul fiind gasite in Japonia, dispuse in vederea apararii impotriva invaziei, pe coasta.
Desi se intentiona realizarea a cel putin 70 de unitati, pana in ianuarie 1945 abia fusesera realizate 49/34, si, pana la urma, s-a renuntat acordandu-se prioritate industriei aeronautice, dar existau planuri de dotare a acestora cu tun de calibrul 47 mm, chiar si cu unul de 120 mm cu teava scurta (posibil sa fi existat cate un prototip nefinalizat).
Si daca tot am amintit aici despre insulele si atolurile ocupate de catre japonezi, fortificate si intarite de catre acestia, unde americanii au dus lupte grele, consideram oportun a vorbi si despre alte tipuri de vehicule, precum camioane, buldozere, motociclete, etc, folosite de catre soldatii imperiali. Trebuie sa mentionam insa ca, in marea lor majoritate, acestea erau la origine vehicule civile, multe fiind rechizitionate de catre AIJ, ori copii autohtone ale unor produse americane, franceze sau britanice.
Camion Nissan
Principalele camioane operate de catre AIJ in WW II, erau fabricate de catre Toyota, Isuzu si Nissan, fiind, in marea lor majoritate, copii ale celor americane, Chevrolet, Ford, Crysler –importate anterior anului 1939, ori de captura. Anterior intrarii SUA in razboi, japonezii au capturat un numar mare de camioane si alte vehicule, de la fortele britanice, ulterior si de la cele americane, cu toate ca fabricau si ei doua modele de baza (firmele Toyota si Nissan, in mai multe variante, cunoscute si sub denumirea de Toyoda). In continuare ne vom ocupa de cateva dintre acestea, nu inainte de a vorbi despre creatorul lor, Sakichi Toyoda. Acesta, inginer stralucit, a avut o contributie importanta la mecanizarea Armatei Imperiale, cu deosebire in ceea ce priveste camioanele si tractoarele. Desi si-a creat propria companie, numita Toyoda Motor Company, pe la inceputul anilor *30,aceasta a fost ulterior inghitita de compania Toyota (posibil in 1937). Primele camioane au aparut in 1933, urmate de primele motoare in 1934 (Tip A), primele automobile (1935).
WW
53.3 cm (21″) Torped3.3 cm (21″) Torpedoes
SURSE DATE SI POZE: INTERNET, ENCICLOPEDIA LIBERA.
mailer.fsu.edu/~akirk/tanks/…/japan-tank.ht… –
google.com/site/…/generali…iii…/generali-importanti-japonezi
www.tanks-encycl… – Statele Unite ale Americii –
weaponsofwwii.com.
armchairgeneral.com
forums.revora.net
javehicles.weebly.com/armored–cars.html –
forum.paradoxplaza.com/…/showthread.ph…
forum.axishistory.com/viewtopic.php?f..
