In fata crizei economice interne cam toate ministerele vor avea pentru 2015 bugete reduse, Rusia asteptand in 2015 o scadere economica de pana la 4%. Astfel ca toata lumea strange cureaua mai putin Ministerul Apararii si industria adiacenta.
Pentru anul in curs Moscova si-a crescut cheltuielile pentru aparare – la nivel oficial cel putin – cu 33%, patru fiind sectoarele considerate prioritare.
1. Arsenalul nuclear. Strict statistic Rusia detine in continuare cele mai multe focoase, avand – tot pe hartie – cel mai mare arsenal nuclear din lume, doar ca acest arsenal are nevoie de modernizare si pe acest palier se pare rusii au de gand sa investeasac serios si in 2015.
2. Aviatie. Aici principala zona de interes este noul avion multirol de generatia a V-a T 50, aparat care ar trebui ca anul viitor sa devina operational. Astfel si in 2015 investitile in programul PAK FA (T 50) vor fi nu numai prioritare si in crestere, poate si datorita necesitatii pregatirii infrastructurii de la sol.
3.Fortele Terestre. Pe acest segment rusii dau dovada de intelepciune, accentul fiind pus pe modernizarea tehnicii aflate deja in exploatare si fabricarea de noi unitati, in detrimentul dezvoltarii si achizitiei ulterioare de noi modele. O mentalitate sanatoasa.
4.Arctica. Noi baze, revitalizarea si modernizarea celor mai vechi, un numar semnificativ de noi unitati operationale stationate in aceasta zona si mai clar bani fara numar pentru infrastructura si unitatile din zona arctica, zona pe care Moscova a anuntat-o ca fiind prioritara in urmatorii ani. Noi aerodromuri, noi unitati motorizate, radare, etc, nimic nu este prea mult sau prea scump pentru securizarea bazinului Oceanului de Nord.
Pentru anul fiscal 2015 Rusia are in plan un buget al apararii de 4,2% din PIB, dar acest lucur nu trebuie sa ne pacaleasca, pentru ca la fel ca si in cazul Chinei, in Rusia si alte ministere contribuie neoficial la aparare cu fonduri proprii. Multe fabrici si uzine apartin pe hartie de alti ordonatori principali de credite, dar sustin si finanteaza programe militare, astfel ca procentul real din PIB care merge catre aparare este cunoscut doar de Kremlin.
GeorgeGMT
Sursa: BBC News
Oare nu cu aceiasi strategie URSS a falimentat? Anul acesta ar putea echivala cu 1938, probabil Merkel si Hollande(Chamberlain si Daladier) vor flutura o hartiuta cu acordul de pace si Europa va adormi linistita.
Daca se va mentine pretul petrolului sub 60 de dolari (recent a avut o usoara crestere pana aproape de 59 dar de vreo 3 zile iar scade si a ajuns la sub 57 azi, parerea mea fiind ca asta va fi nivelul la care va sta restul anului ca sa aiba si petrolistii ce manca – DACA se va continua cu politica de control artificial al pretului) iar sanctiunile nu se vor usura, ci din contra, investirea in aparare in detrimentul restului economiei va avea acelasi rezultat: o sa faca mii si zeci de mii de arme de toate felurile pe care apoi, dupa ce intra in meltdown bugetul national, sa le taie la fier vechi pe majoritatea pentru ca nu o sa mai aiba bani nici de intretinere. Totul depinde de determinarea americanilor si europenilor in continuarea razboiului economic.
Si romania da 40% din PIB pentru aparare…..apararea coruptilor, coruptiei si a evaziunii fiscale! 🙂 Pentru ca noi suntem un popor PACIFIST prin definitie! :)))
http://www.ziare.com/stiri/dna/directorul-romarm-retinut-de-dna-1347501
Latura artistica a Armatei Ruse:
https://www.youtube.com/watch?v=n3_wzoGt1ms
Bre @Nero…. astia au ce au cu „Davai… davai”…. ceas…palton… oua… branza… lapte…
„Pentru anul in curs Moscova si-a crescut cheltuielile pentru aparare – la nivel oficial cel putin – cu 33%”
Bre,
Nu ma lamuresc, bugetul lor militar si asa in general… bujetul… nu este culculat in ruble? Care rubla cu cate zeci de procente s-a prabusit?
Asa cacu o crestere de 33% poate nici nu acopera pierderile datorate devalorizarii rublei si inflatiei.
Deci e ca la radio Erevan, nu cresc ci daca nu se mentin la valoarea de dinainte de sanctiuni si caderea pretului la tropel si carbogazoase probabil cheltuielile meletarezate actually scad…
In fond discutam numere…
Daca cheltuielile militare sunt raportate la o valuta gen USD/EUR si alea cresc cu 33%, asta e altceva…dar le ce valuta mai au rusii prin conturi…
Vorbim in termeni reali care iau in considerare devalorizarea si inflatia.
„bujetul… nu este culculat in ruble? Care rubla cu cate zeci de procente s-a prabusit?”
Pai ce treaba au ca s-a prabusit ruble, ca rusii platesc armementul in ruble nu in dolari sau euro, din moment ce il fabrica in proportie de aproape 100% in Rusia.
https://www.youtube.com/watch?v=3PcN6cWw4lQ
tot din rusia
astea chiar fi bune de dezvoltat ca nu e un MLI sau TBT…ca si complexitate
https://www.youtube.com/watch?v=5nHt3raPyig
Deci aici rusul zice ceva de Romania in timp ce arata munitie. NU stiu ce zice ca nu inteleg o boaba…poate ne ajuta vreun postac de pe site…
Zice ca munitia este de la NATO in particular din Romania. Nu trebuie sa sti vreo boaba ruseste folosetete de optiunile din youtube si iti ofera o traducere aproximativa.
Am o intrebare catre toti. Chestiunea e urmatoarea: in 2008, in timpul razboiului din Georgia, a fost doborat un elicopter al armatei ruse de catre georgieni. Cu acea ocazie a fost ucis un general rus. Au aparut atunci acuzatii ale rusilor ca respectivul echipament utilizat de catre georgieni ar fi fost furnizat de catre Romania (produs la Aerostar Bacau) sau Ucraina. Ce stiti despre povestea respectiva?
ardar / freeman
Spam (din nou) pentru „personalitate multipla”…si nu mai lasa mesaje ca esti cobai pe care testeaza Aerostar arme neconventionale/electromagnetice/psihotronice.
Cred ca pana in vara regimul Putin va colapsa, ma gandesc sa scriu un articol ca sa-mi sustin acest punct de vedere, dar nu stiu daca echipa il va publica…
De curiozitate, ai vizitat Rusia in ultimii 2-3 ani? 🙂 Sau, ai vizitat vreodata Rusia?
Ca vad pe aici pe forum tot felu de povesti cu foamea din Rusia, magazine goale, si tot felu de bazaconii care de care mai amuzante, tot felu de forumisti care se imbarbateaza si isi dau dreptate unii altora ca in Rusia se face foamea, ca nu se mai gaseste nimic sis tot felu de aberatii marca BBC 🙂
Nu de alta dar ultima data cand am fost (relativ recent) gaseai in magazine la ei mult mai multe chestii decat gasesti la noi. Si nu ma refer doar la produse alimentare ci si la altele, pe care la noi le cumperi doar pe comanda si la aia le gasesti pe raft….
” http://stirileprotv.ro/stiri/international/summitul-de-pace-de-la-minsk-cum-l-a-amenintat-la-telefon-obama-pe-vladimir-putin-inainte-de-intalnirea-cruciala-de-azi.html „
O țară ca Rusia care are tendințe de hegemonie mondială nu-și reduce armata. Este evident că investițiile în armată au ca scop folosirea acesteia, ele nu se fac degeaba.
Putin il copiaza pe Kim Jong-un,da nu stiu cit va ramine la putere,sa vezi circ cind ivanii ramin si fara ratia zilnica de votca.
@Florin D.
Oare US a falimentat datorita cursei inarmarii?. Nu, deci problema URSS (a fost un cumul de cauze care au dus la colaps) nu era inarmarea ci ideologia si anume componeta ecomonica a ei. Din contra folosesti industria de armement sa iti sustii/redresezi ecomonia cand este pe cale sa intre in criza.
////
6 orase ar fi fost eliberate in jurul Mariupol de Azov (+1 fata de ieri). Sahanka inca mai sunt lupte pt. elimiarea ultimelor puncte de rezistenta rus+pro.
Pierderi Azov (ieri):
1KIA
14 Ukr WIA
12 tancuri, 14 lansatoare de rachete si 16 vezicule blindate ar fi distrus ucrainienii.
Azov in Pavlopil:
https://www.youtube.com/watch?v=PAqn3WB7g-g
Shyrokyne:
https://www.youtube.com/watch?v=q5YDhrtka2o
Un punct de control si un depozit de munitii al rus+pro a fost distrus de ucrainieni, ca urmare a unei contraofenisve, langa Novolaspa (est de Volnovakha).
Contraofensiva bat. Dnipro-1 a dus la eliberarea Pisky, Opitne (N de Donetsk).
Sa vedem daca vor putea sa le pastreze suficient de mult pt. negocieri. Este de asteptat o contraofensiva a rus+pro cat de curand.
Debaltseve:
Nimic nou dar acum este oarecum „oficial”: „Comandatul trupelor SUA din Europa, Ben Hodges, a declarat miercuri ca trupe rusesti au intervenit direct in luptele din jurul orasului ucrainean Debaltseve – un important nod de transport si comunicatii aflat mai adanc in teritoriul ucrainean fata de Lugansk si Donetk, zone deja controlate de separatistii pro-rusi. ”
„Punga” inca ramane inchisa (in ideea ca rutele de aprovizionare sunt imposibil de folosit datorita artileriei inamice).
Rusii au ajuns in centrul orasului #Chernukhin.
Pierderi ucrainieni in 24 de ore:
19 KIA 78 WIA.
O drona a fost doborata de ucrainienii la Kramatorsk. Nr. mortilor in urma bombardamentului de ieri a ajuns la 16.
Poroshenko se declara gata sa impuna legea martiala in Ucraina daca situatia degenereaza.
Explozie in Odesa.
Un birou de inrolare din Rivne (in vestul Ucrainei) a fost bombardat cu un distpozitiv neidentificat, pagube materiale;
Nu ar fi frumos ca Rusia sa ceara ca trupele. slariile, pensiile, ajutoarele sociale din cele 2 „republici” sa fie finantate de Ucraina…
@hannibal
Dupa postarile tale, jumatate din armata rusa este distrusa! Si cu toate astea, rusii sunt cei care impun legea martiala! :)))
Dupa postarile tale si ale lui buzu, ziaristii din moldova sunt mai damboviteni cu mult ca ai nostri….. Sincer hannibal, tu chiar crezi?
Cresterea bugetului mai are o tinta, daca se mentin trendurile actuale, dupa 2020 Rusia va putea face fata si NATO in Europa.
Lucrurile sunt mult mai complicate decat ni se prezinta.
///
Asa cum era de asteptat rus+pro au inceput sa atace pozitiile bat Azov de langa Mariupol. Se bombardeaza cu Grand iar la Shyrokyne ar fi fost deja respinse 2 atacuri.
Azi dimineata ucrainienii (Dombas si armta) au inceput ofensiva asupra satului Lohvynove situat langa autostrada care leaga Delbaseve de Artemivsk pt. a elibera/asigura, cat de cat, circulatia pe autostrada.
Se pare ca acum il controleaza sa vedem daca reusesc sa mentina linia de aporvizionare deschisa pt. ca mai sunt puncte trupe ruse prin zona.
Foarte importanta acesta lupta in acel sat erai multe trupe ruse, tancuri si artilerie.
Popasna (est de Artemivsk) a fost atacat cu Grad de rus+pro.
50 de tancuri 40 de APC-uri si 40 MLRS ar fi intrat aseara in Ucraina.
Conform proiectului de lege initiat de republicani si unii democrati Ucraina ar putea primii armament in valoare de 1 miliard de dolari.
S-a convenit un armistitu care ar urma sa intre in vigoare peste 3 zile.
Acum repede, repede sa faca ceva afaceri cu Rusia ca nu se stie cat dureaza…
2 KIA, 21 WIA ieri la ucrainieni.
@mihai
Nu stiu ce ai citit dar clar nu ce am postat eu pt. ca nu prea am dat cifre cu pierderile „catasfrofale” ale rus+pro asa ca nu prea intelg de unde ai dedus asa ceva? (rus+pro nu sunt armata romana cu 3000 de veste antiglont).
Aici este un razboi iar in razboi prima victima este adevarul. Fiecare are un filtru la purtator …