Cu ocazia tradiționalului discurs de Ziua Marinei am remarcat, printre „numeroasele realizări”, mențiunea pe care șeful marinei, contraamiralul Mihai Panait, a făcut-o cu privire la programul Maritime Domain Awareness (MDA) pe care Forțele Navale Române (FNR) îl derulează cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii.
Nu știam de acest program și nici n-am găsit mare lucru în urma căutărilor pe marele internet. Am găsit, singur sau cu ajutorul lui Alex, doar câteva mențiuni disparate. Suficient totuși pentru a-mi face o idee despre acest program.
Dar să începem cu începutul. Ce înseamnă Maritime Domain Awareness? Domnul contraamiral Panait l-a tradus în cadrul discursului său drept „Avertizare timpurie în domeniul maritim”.
În principiu, în opinia mea, termenul ar putea fi definit ca fiind totalitatea informațiilor culese din mediul maritim, fie că vorbim de cele privind mediul de securitate, siguranța navigației, protecția mediului sau, pur și simplu, de cele privind dinamica economică a unei zone maritime. Bineînțeles, bănuiesc că programul la care face referire șeful FNR are în vedere îndeosebi componenta care privește mediul de securitate la Marea Neagră.
Din punct de vedere al mijloacelor tehnice, programul de avertizare timpurie în domeniul maritim ar putea fi suma tuturor mijloacelor de supraveghere, detecție și urmărire din mediul maritim (aerian, de suprafață sau submarin). În tot acest context, o componentă deosebit de importantă o constituie sistemele de comunicații, comandă și control care agreghează informațiile primite din surse multiple și facilitează obținerea unei imagini de ansamblu a zonei Mării Negre.
Achiziția unui sistem maritim aerian fără pilot în cadrul licitației pentru drone proaspăt anulate, achiziția separată a sonarelor tractate pentru fregatele Type 22R (despre care puteți citi mai multe accesând acest link) sau lipsa radarelor din cadrul programului de dotare cu baterii de coastă (bazate pe racheta anti-navă Naval Strike Missile) își găsesc acum, cel puțin în capul meu, o explicație logică.
Am ales un scurt clip publicitar de la Airbus pentru a ilustra cam ce înseamnă Maritime Domain Awareness (MDA).
Mai jos, cele câteva referiri pe care le-am găsit:
Ședința Comisiei de Afaceri Externe a Senatului american în cadrul căreia sunt făcute propunerile de mai jos. Textul integral, în engleză, al ședinței care a avut loc în 27 octombrie 2021 poate fi găsit aici. Traducerea pasajelor relevante mai jos:
„Îmbunătățirea gradului de supraveghere a domeniului maritim și colectarea și analiza informațiilor în regiunea Mării Negre: pentru moment NATO are o imagine incompletă a activității militare rusești în regiune. România ar putea găzdui un centru de fuziune a informațiilor culese din Marea Neagră pentru a dezvolta o imagine comună a activităților navale ale Rusiei în Marea Neagră, analizând informațiile colectate de la activele NATO, partenere sau aliate, cum ar fi dronele sau P-8-urile dislocate periodic în România, astfel încât NATO să înțeleagă mai bine operațiunile rusești.
Asistență de securitate: România și, într-o măsură mai mică, Bulgaria sunt nucleul forței de descurajare a NATO în Marea Neagră. Partenerii Georgia și Ucraina, chiar dacă sunt parțial ocupați de forțele ruse, pot juca în continuare un rol important în securitatea Mării Negre. Cu toate acestea, în ciuda îmbunătățirii cheltuielilor pentru apărare, aceste patru națiuni din Marea Neagră au nevoie de asistență financiară pentru a achiziționa active care le-ar putea îmbunătăți considerabil capacitatea de descurajare. Administrația ar trebui să ia în considerare trimiterea către Congres a unui pachet de finanțare pentru asistență de securitate adaptat, țintit, pe mai mulți ani, care să îi ajute pe acești patru aliați și parteneri din Marea Neagră pentru a dobândi capacități tehnice precum sisteme fără pilot de supraveghere, platforme de luptă anti-submarin, sisteme de minare și de rachete antinavă, care le vor crește semnificativ capacitatea de a complica operațiunile flotei ruse din Marea Neagră.”
Anunțul de angajare care poate fi lecturat integral aici. Traducerea pasajelor relevante mai jos:
„Context: Ca răspuns la recenta extindere a activității forțelor ruse în regiune, Marina Română și US NAVEUR sunt din ce în ce mai interesate de extinderea capacităților de supraveghere și de luptă ale Marinei Române în Marea Neagră. Această zonă de responsabilitate ar include rețeaua de senzori de coastă a Maritime Domain Awareness (MDA), precum și capabilitățile de război antisubmarin (ASW). Acest efort include și o evaluare a capacităților marinei române și furnizarea de recomandări către guvernul Statelor Unite și Ministerul Apărării Naționale din România cu privire la modul de integrare și susținere a capabilităților furnizate de SUA. Este nevoie de consiliere suplimentară pentru șeful marinei și ministrul apărării cu privire la abordările la nivelul întregului guvern pentru maximizarea proceselor de colectare a informațiilor MDA și ASW, procesarea datelor și distribuirea lor inter-agenții, către aliații NATO și partenerii regionali.
Sarcini specifice:
- Examinarea capacităților și cerințelor Maritime Domain Awareness (MDA) existente pentru acuratețe și aplicabilitate, identificarea posibilelor deficiențe de resurse, conflicte, lacune, riscuri și suprapuneri și furnizarea de recomandări pe baza analizei făcute.
- Îmbunătățirea schimbului de informații și interoperabilitatea cu forțele SUA și NATO și asistență la modernizarea echipamentelor de supraveghere, comunicații și rețele de coastă pentru combaterea traficului ilicit și a altor operațiuni de securitate maritimă în Marea Neagră.
- Încurajarea interacțiunii dintre agenții pentru a identifica organizațiile, parteneriatele, cele mai bune practici și orice alte eforturi care sporesc securitatea maritimă prin extinderea colaborării MDA.
- Îmbunătățirea capacităților organizaționale ale națiunilor partenere pentru a împărtăși în mod eficient informații despre oameni, mărfuri, nave, infrastructură, dezastre naturale sau provocate de om și alte amenințări potențiale din domeniul maritim.
- Asistență la dezvoltarea acordurilor și protocoalelor organizaționale de schimb de informații maritime.”
Ultima referire ne parvine pe filieră bulgară (23 februarie 2021), textul integral putând fi citit aici. Pasajul relevant este tradus mai jos:
„Bulgaria participă la proiectul de avertizare timpurie în domeniul maritim la Marea Neagră (MDA) condus de SUA, împreună cu România, Ucraina și Georgia. Din cele 142 de milioane de dolari în finanțare militară străină (FMF) cu care Statele Unite au contribuit la acest proiect, Bulgaria a primit 38,25 milioane de dolari.”
Rămâne de văzut cum se va concretiza acest program atât de necesar, nu doar României ci și NATO și partenerului strategic, SUA. Știm că s-au făcut pași importanți în direcția achiziției / operaționalizării unora dintre mijloacele tehnice necesare – radarele cu rază lungă de acțiune instalate pe litoral, SCOMAR – ca să dau două exemple la îndemână. Mijloacele de supraveghere a spațiului maritim și aerian din zona Mării Negre s-au înmulțit semnificativ de la începerea „operațiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina.
Înțeleg că este și loc de mai bine în condițiile în care citeam că MApN-ul și MAI-ul au sisteme de supraveghere a spațiului maritim (așa cum este SCOMAR) similare, fără ca totuși acestea să comunice între ele. Deh, din câte am înțeles, orgoliile nemăsurate ar fi sursa achiziției de către instituții diferite a unor sisteme care fac același lucru, pentru că nu pricep de ce nu avem un singur sistem, administrat de un singur minister și acces la informații pentru toate structurile de securitate interesate. Dar poate mă lămurește cineva care activează în domeniu…
În infografie nu se aduce referintà la reteaua de hidrofoane americane submarine SOSUS (SOund SUrveillance System), care detecteazà nu numai submarinele dar si navale de suprafatà.
Știu că acea rețea există în Pacific și în Atlantic. Eu unul nu cred că la acest moment ar exista ceva similar și în MN
Poza este cu titlu exemplificativ. Daca te uiti mai atent, vei vedea ca este reclama la un soft produs de Pole Star. 🙂
Am vrut doar sa-si faca lumea o idee.
„Pară mălăiață în gura lui Nătăfleață”
Pesemne că reușim să mai mișcăm câte ceva tot împinși de la spate și ținuți de mână.
Doamne ajută să se țină „Aliatul strategic” (adică unchiul Sam de peste baltă) de capul nostru și „să ne treacă strada”… că doar așa politicienii noștrii se țin cât de cât de cuvânt
Pai si ‘transporturile speciale’? Ministerul albastru si serviciile cum se mai descurca daca mai apare un sistem de supraveghere?
Corect! Ar trebui să știe mai mulți și să se împartă cota la mai mulți.
Cumpara avioane invizibile si nu-i mai detecteaza nici dreaku deci poa’ sa opereze linistiti backsurile cu tigari, iarba, slanina afumata, etc.
Pai ele cica ar fi doua deja, unu’ la MApN si unu’ la MAI… Era pe aici un domn, Mircea SAS parca (sper sa nu-l confund) de la care ma asteptam sa stie mai multe 🙂 Si sa ne lamureasca.
Nic, le-am oferit o iesire onorabila din problema si tu ai le-ai stricat caderea cortinei…
Fiind vorba de doua sisteme functionale care sunt si interconectate, cum Sharky scria, mult mai multe persoane, grupari, servicii, departamente si ministere au de dat explicatii – justitia cu eroii din diicot, albastrul cu frontiera si antidrobu’, serviciile stiu si ei si noi de ce, apararea stiu si ei de ce, politicieni mai mari si mai mici – locali si parlamentari, baietii cu clanurile care ii au pe toti la mana. Imaginea e mult mai maronie, nu zici?
Una peste alta n-ar fi rau, daca si americani pun bani, trebuie sa punem si noi.
Dacă nu citiți cu atenție ce vă spune lumea…descoperiți și voi, dar mai târziu.
Părerea mea, hâc…
Nene sharky, daca tu crezi ca eu reusesc sa citesc toate comentariile… 🙂
@nicolae
Nenea, nici eu nu le citesc pe toate.
Doar pe cele care contează. Și alea-s puține rău.
Părerea mea, hâc…
chestiile alea din seap de azi https://www.hotnews.ro/stiri-defense-25746821-mapn-cumpara-sisteme-razboi-electronic-comunicatii-circa-1-miliard-lei.htm ,fac Sigint si o securizare mai buna a comunicatiilor ,sau si ce viseaza pe aici cate unii bule de interdictie comunicatii in anumite areale.
ar fi interesant un articol mai elevat pe domeniul asta,poate reuseste lumea sa mai distinga lumea si altceva in afara de propaganda
@Nicu_4
Din ce am găsit la liber, Argus e un sistem de monitorizare și management a spectrului electromagnetic. Practic, face ascultare a spectrului, identificare/localizare emițătoare și frecvențe/benzi de frecvență folosite de unii și de alții, și e foarte deștept.
Deci, da, e SIGINT, nu altceva!
Părerea mea, hâc…
Stiu ca australienii aveau vehicul comunicati ew cu tehnologie de la Gd, e posibil sa le confund chestia e ca de vehiculul ala nu am mai gasit referinte,sau poate nu am cautat indeajuns
@Nicolae
„Înțeleg că este și loc de mai bine în condițiile în care citeam că MApN-ul și MAI-ul au sisteme de supraveghere a spațiului maritim (așa cum este SCOMAR) similare, fără ca totuși acestea să comunice între ele.”
Ba comunică. Garantat 100%! Problema e la operatori, care-s mai civili de felul lor, dacă înțelegi ce vreau să spun, și după ce pleacă șefii, li se cam rupe de ecranele alea.
Părerea mea, hâc…
toate bune si frumoase, dar fara platforme si vectori tot degeaba. ne-or da americanii niste table de-ale lor casate? ca la cate au… e pacat de ele. citeam ca daca ai nostri ar fi instat mai mult si ar fi fost mai incisivi si f-16 ne-ar fi dat, dar n-am fost noi suficient de comvingatori (sursa: defense.ro).
Nu „incisivi” ci doar să le ceară și să le explice de ce nu suntem în stare… Dar chiar aici este și cheia. Pe de o parte există un anume grad de incompetență altoit cu ceva orgolii. La unii, nu la toți însă fatalitatea face ca din ecuația asta să facă parte tocmai cine nu ar trebui
There are three NATO countries in the Black Sea. Where is the combined NATO fleet? Is puzzling…
There is no NATO fleet because neither Bulgaria, nor Turkey, for various reasons are not eager to contribute to such fleet… Romania tried, but nobody responded in a positive manner. These are our NATO allies in the Black Sea…
adica se lasa cu lista de contracte unde doar semnam pe linia punctata