CALEA SUCCESULUI 1

Da, dragi cititori, incepem calatoria pe “calea succesului”…O calatorie inedita pentru mine fiindca acest articol nu este 100% tehnica, el este educatie, constientizare, sacrificiu, formare, idei, inovare, vis, selectie, adaptare la schimbare si nu in ultimul rand, evolutie si strategie. Da, evolutie si selectie, cei mai buni dintre cei buni, elita elitelor dupa cum vom vedea in randurile care urmeaza. Daca inca nu v-ati dat seama ce urmeaza iata cele doua cuvinte magice, TOP GUN! Da doamnelor si domnilor, cu voia dumneavoastra mergem la scoala de formare a elitei pilotilor U.S.Navy&US Marines dar nu inainte de a face un istoric al aparitiei acestei scoli de elita, nu inainte de a vedea pentru ce, unde si cu cine!

Punctul de plecare Asia de sud-est …USAF are in Vietnamul de Sud si Thailanda 460 de aeronave cu diferite destinatii, inclusiv elicoptere, 79 F-105 Thunderchief si 18 F-4. Si numarul acestora a fluctuat dea lungul anilor de conflict dupa cum urmeaza: 1966 -889 de aeronave diverse+126 F-105+188 F-4; 1967 -1429 de aeronave diverse+129 F-105+182 F-4+10 B-52;  1968 -1768 de aeronave diverse+108 F-105+218 F-4+28 B-52;  1969 -1840 de aeronave diverse+70 F-105+288 F-4+39 B-52; 1970 -1602 de aeronave diverse+65 F-105+212 F-4+44 B-52; 1971 -1132 de aeronave diverse+12 F-105+216 F-4+44 B-52; 1972 -989 de aeronave diverse+30 F-105+355 F-4+54 B-52; 1973 -675 de aeronave diverse+24 F-105+218 F-4+53 B-52. Mentionam faptul ca in Thailanda, la sfarsitul lui 1972, USAF mentinea o forta de atac colosala compusa din 65 A-7 si 45 F-111. De asemenea, din Guam, USAF opera 150 de bombardiere strategice B-52 SAC/Strategic Air Command la sfarsitul lui 1972.

BAZA AERIANA TAN SON NHUT IN 1968

Principalele baze aeriene americane se aflau la Tan Son Nhut/Vietnamul de Sud, casa 7^th Air Force, si Udorn/Thailanda, casa 7 th Air Force+13^th Air Force (Baza Aeriana Tan Son Nhut aflata langa Saigon/astazi Ho Chi Minh apartinea Republic of Vietnam Air Force/RVAF/1955-1975, exista si astazi fiind proprietatea fortelor aeriene vietnameze, baza fiind rebotezata Bien Hoa, casa Regimentului 935 Vanatoare –Suhoi Su-30 Mk.2/NATO –Flanker G. Ca fapt divers, primii militari americani au ajuns pe aceasta baza in 1961, acestia fiind instructori/consilieri militari/personal tehnic cu statut de ambasadori SUA in cadrul Military Assistance Advisory Group/MAAG, avand rolul de a instrui fortele armate locale si a pregati introducerea ajutorului militar american –tehnica terestra si de aviatie. In 1962, numarul acestor “consilieri militari” era de 682 de persoane, ofiteri si subofiteri, militari de cariera apartinand diverselor arme si specialitati, multi fiind veterani din WW II.In 1968 numarul lor ajunsese la 9430 de persoane, si aici ne referim doar la personal militar SUA, insa numarul era mult mai mare daca avem in vedere si ofiterii CIA, numarul acestora fiind necunoscut chiar si in ziua de astazi! Ei bine, astfel de “ambasadori cu epoleti” exista si astazi pe langa ambasadele americane din state partenere/NATO –Romania, spre exemplu – sau state “prietene”, poarta numele de United States Military Groups/USMILGP&MILGRP. Personalul American venea si pleca cu deosebire de pe aceasta baza aeriana, Tan Son Nhut/Saigon, spre exemplu intre anii 1968-1974 existau curse charter intre Guam-Saigon, USAF operand in acest sens 30 de Boeing B-707, chiar si B-747 inchiriate de la compania Pan Am. In 1972-1973, baza Tan Son Nhut era una dintre cele mai mari baze aeriene din Asia de sud-est, daca nu chiar cea mai mare conform multor specialisti! Pe Baza Aeriana Udorn din Thailanda primele aeronave apartinand VMA-332/USMC -20 de A-4 Skyhawk –aterizeaza pe 18 mai 1962. Baza a fost operata de CIA –Air America, USAF si USMC pana in 1976. Baza apartine astazi Royal Thai Air Force/RTAF/Fortele Aeriene Regale Thailandeze fiind casa Escadrilei 231 “Hunter”/Aripa 23 RTAF care zboara Dornier Alpha Jet-A, 14 dintre acestea fiind modernizate cu echipamente similare F-16 si JAS-39 C/D Gripen incepand din 2020 pentru 110 milioane de dolari –Glass Cockpit, HUD, HOTAS, Datalink. Aeronavele Alpha Jet-A modernizate sunt cunoscute drept Alpha Jet TH/Thailand in fortele aeriene regale thailandeze, multi specialisti considerandu-le “cele mai moderne aeronave Alpha Jet operationale”. Probabil asa si sunt! Noi pe cand cu IAR-99, in care secol bai MApN-ule!!?? Ca fapt divers RTAF a cumparat 25 de Alpha Jet-A ex-Luftwaffe in perioada septembrie 2000-august 2001. Intre 17-20 de exemplare mai zburau in 2019).

In 1968, anul care a generat “tot ceea ce urmeaza”, USAF avea in Asia de sud-est, Vietnam si Thailanda, 85 de escadrile si 1768 de aeronave dupa cum urmeaza: Vietnam –escadrile de vanatoare/bombardament/atac 23&408 aeronave; operatiuni speciale -11&204 aeronave; transport 7&167 aeronave; suport aerian/tactic 6&280 aeronave; recunoastere/EW 67&101 aeronave; SAR 3&40 aeronave/Thailanda –bombardiere strategice si tankere 2&66 aeronave; escadrile de vanatoare/bombardament/atac 13&239 aeronave; operatiuni speciale -5&85 aeronave; transport 12 aeronave; suport aerian/tactic 1&41 aeronave; recunoastere/EW/drone 6&104 aeronave (USAF opera din Thailanda drone Teledyne Ryan Model 147 “Lightning Bug”/AQM-34L, recunoastere foto-video&tinta aeriana –a avut mai multe variante care au zburat deasupra Vietnamului de Nord incepand din 1964. Se spune ca doar in perioada august 1964-iunie 1975, aceste drone au executat 638 de zboruri -500 cu modelul AQM-34Q si 138 cu modelul AQM-34N  -deasupra Vietnamului comunist sustinut de China si URSS&aliatii estici, rata de recuperare fiind intre 83%-90%, ceea ce e absolut remarcabil. Ehhh, chinezii au produs prin reverse engineering si ei sub numele de WZ-5/Chang Hong 1, primul UAV chinezesc, 1978/1980); SAR 1&21 aeronave.

Si daca tot am vazut forta USAF in Asia de sud-est, haideti sa vedem si forta comunista nord-vietnameza dotata cu MIG-15/17/19/21 si IL-28! Ei bine, fortele aeriene nord-vietnameze apar pe 24 ianuarie 1955, primele zburatoare fiind cateva Tiger Moth de care au tras pana la inceputul lui 1956 cand URSS&Cehoslovacia le-au donat cateva trainere moderne Zlin Z-26 Trener, si cateva aeronave utilitare bimotor Aero Ae-45. Aceste aeronave au dotat prima unitate/escadrila a Khong quan nhan dan Viet Nam/KONDVN/Vietnam People’s Air force/VPAF cunoscuta drept Trung doan Khong quan Van tai 919/Regimentul de Transport Nr.919. Pe 1 mai 1959 escadrila a primit aeronave de transport moderne An-2, Li-2 si Il-14, precum si cateva trainere Iak-18. Interesant e faptul ca prima zburatoare razboinica a nord-vietnamezilor n-a fost sovietica ci americana, un T-28 Trojan/trainer&atac usor adus de un pilot dezertor din Laos in 1963, Locotenent Chert Saibory –in 6 luni l-au operationalizat devenind prima aeronava de lupta nord-vietnameza. Aceasta aeronava americana folosita doar in rol de vanator de noapte, culmea ironiei sau culmea ghinionului, a fost prima zburatoare VPAF care a doborat un american –un transportor bimotor Fairchild C-123 Provider in noaptea de 15 februarie 1964.

Prima escadrila de vanatoare a Vietnam People Air Force/VPAF a luat fiinta pe 3 februarie 1964 cu suport sovietic, URSS donand 36 de MIG-15/17 in uz (aceste aeronave au venit din China cu piloti instructori sovietici si chinezi. Tot in China s-au scolarizat si primii piloti nord-coreeni de reactoare, acestia formand prima escadrila de vanatoare a VPAF. Pregatirea pilotilor nord-vietnamezi de catre sovietici si chinezi a durat din 1955/1956 pana la terminarea conflictului. In URSS, elevii-pilot nord-vietnamezi isi incepeau pregatirea prin invatarea limbii ruse la Scoala de Aviatie din Bataisk, un oras aflat la 15 km sud-vest de Rostov, scoala fiind relocata din 1960 la Krasnodar, sudul Rusiei, locatie unde se afla si astazi. Antrenamentul de zbor il incepeau la Baza Aeriana Primorsko-Akhtarsk de langa Krasnodar cunoscuta drept “Ahtari”, pe Iak-18, ulterior si pe L-29 Delfin. Interesant e faptul ca pilotii vietnamezi erau iertati pentru greselile facute de catre instructorii sovietici la ordinul Partidului –fapt confirmat de catre veteranii rusi –primind certificarea ca pilot chiar daca o meritau sau nu, fiind rapid trimisi acasa ca sa lupte cu “imperialii”. Pilotii sovietici erau uimiti de faptul ca nord-vietnamezi merg pe repede cu instructajul neavand o parere prea buna despre ei, exceptand faptul ca ii considerau “nebun de curajosi si indrazneti”. Eeee, si asta s-a vazut in rata mare de accidente! Camarazii lor din Cuba si satelitii estici ai URSS nu s-au “bucurat” nicicum de asemenea “privilegii”…Si bine au facut!). In acea zi s-a format primul regiment de vanatoare nord-vietnamez, regiment dotat cu MIG-17, botezat Trung doan Khong quan Tiem kich 921/Regimentul de Lupta Nr.921 “Steaua Rosie”, acesta fiind infiintat in orasul Mengzi, sudul provinciei Yunan, China, oras aflat la doar 400 km nord-vest de Hanoi, capitala Vietnamului, primul sau comandant fiind Locotenent-colonel Dao Dinh Luyen, adjunct Maior Tran Manh si comisar politic Maior Do Long. Initial a avut in dotare 32 MIG-17 si 4 MIG-15+70 de piloti. Unitatea a ajuns in Vietnamul de Nord pe 6 august 1964 fara cele 4 Mig-uri 15, doar cu Mig-urile 17 (astazi zboara Su-22 si Su-30Mk2. Primele victorii aeriene cu Mig-17 au venit pe 4 aprilie 1965…Doua Mig-uri 17 apartinand acestui regiment, au doborat doua F-105 care atacau podul de la Thanh Hoa. Mig-urile au atacat rapid si au disparut in ceata, escorta de F-100 Super Sabre neavand timp sa reactioneze! Ei bine, asta e unul dintre aspectele pe care l-au subliniat pilotii americani comandantilor lor, iar acestia esaloanelor superioare dupa cum vom vedea in randurile care urmeaza…).

In aprilie 1965 au trecut si pe MIG-21 ex-sovietice, donatie URSS, pilotii nord-vietnamezi fiind incantat de el botezandu-l En Bac/Randunica de Argint (primele exemplare au fost model Mig-21 F-13 “Fishbed-C”/Produs 74, prima varianta de “21” produsa in serie mare intre anii 1960-1962/1963. A fost produs in Cehoslovacia sub licenta –S 107 –si in China prin copy-paste –J7/F7. Micutul Mig-21 era rapid si agil, radarul telemetru SRD-5M “Kvant” vedea la distante cuprinse intre 300-3000 m/60◦ orizontal+20◦ vertical si deservea tunul de bord/pentru tinte aflate la distante cuprinse intre 300-1200 m, si cele doua rachete aer-aer cu raza scurta de actiune ghidate IR Vympel K-13/AA-2 Atoll/pentru tinte aflate la distante cuprinse intre 800-3000 m. Ei bine, Mig-ul 21 era considerat “periculos” de catre pilotii USAF/US Navy/US Marines, in mana unui pilot bun facand ravagii!). Ca fapt divers, in mai 1965 s-a infiintat primul regiment de bombardiere Il-28 VPAF –Dai doi Khong quan Nem bom 16/Regimentul de Bombardament Nr.16. Au continuat dezvoltarea in ritm aler, pe 24 martie 1967 avand trei regimente de vanatoare grupate in nou-infiintata Thang Long Doan 371/Divizia 371 Aeriana.

Interesant e faptul ca desi razboiul din Vietnam a durat multi ani, pilotii USAF, US Navy si US Marines s-au confruntat cu MIG-urile doar in doua etape –prima etapa intre anii 1965-1968 iar cea dea doua intre anii 1972-1973. Intervalul “lipsa la apel” sa zicem, e dat de suspendarea operatiunilor pentru negocieri de pace.

Desi pilotii SUA erau superiori ca nivel de instructie si tehnologie celor vietnamezi trebuie sa mentionam faptul, recunoscut dealtfel de catre piloti veterani si specialisti in aviatie, ca Mig-urile erau adversari redutabili chiar si in mana unor piloti insuficient pregatiti daca acestia erau curajosi si indrazneti. Mici, agile si cu tunuri puternice puneau mari probleme greoaielor F-8 Crusader, A-7 Corsair, F-4 Phantom si F-105 Thunderchief, spre exemplu! Pilotii americani raportau ca micutele Mig-uri aveau viteza ascensionala mare si acceleratie mai buna in picaj, aveau viteza de rotire in tonou mare si urcau mai sus –de aici rezulta si strategia de atac preferata de pilotii nord-vietnamezi de Mig-15/17, patrula la mare altitudine, picaj asupra aeronavelor americane tragand cu tunurile, revenire din picaj si inapoi acasa (inca din Coreea unde, sa fim cinstiti, doar experienta WW II si pregatirea superioara i-a salvat de “micul zburator” pilotat de nord-coreeni si chinezi fara experienta de zbor si pregatiti pe repede inainte, pilotii americani stiau ca micutul lor adversar era instabil in viraje la viteze de peste 1053 kmh –veteranii il evitau executand continuu viraje la viteze mari fortand Fagot-ul sa renunte. Strategia asta se va studia la Top Gun…Inca se studiaza!). Mai mult decat atat, tunurile de pe Mig-15, spre exemplu, erau devastatoare, orice aeronava lovita cu aceste tunuri era de regula grav avariata daca nu si doborata…Mig-15/17 aveau, si ne referim strict la tunurile de bord, 2 tunuri NR-23/23 mm, rezerva interna 160 de proiectile, si un tun N-37/37 mm, rezerva interna 40 de proiectile. Mig-ul 15/17 tragea toate proiectilele calibrul 23 mm in doar 8 secunde, iar pe cele de 37 mm in doar 9,60 secunde –aceste tunuri, conform veteranilor americani, aveau cadenta de tragere mai mica decat a armelor F-86/100 Super Sabre si raza de imprastiere mai mare. Teoretic, tunurile Mig-urilor aveau acuratete mai mica insa raza mare de imprastiere reducea acest “handicap” –conform acestor piloti veterani daca intrai in snopul de proiectile erai “deja terminat”!

Pai cam erai “terminat” fiindca expertii US Navy calculasera ca Mig-ul 15/17 iti facea “cadou” 6,70 kg de proiectile per secunda (aoleooo mama!), mai mult decat un F-86 Sabre care “putea” doar 5,40 kg in conditiile in care rata de tragere era de aproximativ doua ori mai mare decat a Mig-urilor in cauza, F-86 epuizand munitia in 15 secunde fata de 17,60 secunde la Mig-uri…Se stie ca F-86 era net inferior ca armament de bord fata de Mig-15/17, avand 6 mitraliere M3 Browning calibrul 12,70 mm, rezerva interna 1800 de proiectile. F-100A Super Sabre statea mai bine la acest capitol, 4 tunuri M39 calibrul 20 mm, rezerva interna 1200 de proiectile, rata de foc 1500 proiectile pe minut –viteza maxima era remarcabila, 1371 kmh la 10.668 m altitudine/1223 kmh la nivelul marii. Mig-17 era considerat mai rapid, mai stabil in zbor si mai avansat decat Mig-15, fiind eficient la altitudini joase –a fost utilizat cu precadere pentru apararea aerodromurilor proprii si patrula/interdictie aeriana pe rutele uzuale de zbor ale aeronavelor americane. Mig-17 a dat 16 asi nord-vietnamezi.

Mig-21 a fost considerat cel mai bun luptator aerian nord-vietnamez, expertii USAF considerandu-l apropiat ca performante de F-4 Phantom. Desi F-4 era mai rapid, Mig-21 accelera mai bine si era mai eficient la altitudini mari –si el a dat 16 asi nord-vietnamezi (nord-vietnamezii au primit pana in 1975 si alte variante de Mig-21 precum PF “Fishbed D”, PFM si Mig-21 UTI “Mongol”. Drept urmare e dificil de stabilit cate au avut din fiecare! Ei bine, in timpul documentarii am gasit marturia unui pilot bulgar de Mig-21, Locotenent-colonel Dimitar Nedialkov…Acesta marturiseste un lucru interesant, zic eu! Aviatia bulgara a avut si PFM-uri/Fishbed F. Pilotii bulgari il poreclisera “Porumbelul Pacii” datorita faptului ca nu avea tun de bord montat intern ci extern, in gondola/container GP-9/un tun cu doua tevi GSH-23 calibrul 23 mm, similar F-4C “Phantom”, deci nu era dotare uzuala. Pilotii bulgari l-au botezat astfel datorita celor doua rachete ghidate  IR de sub aripi, K-13/AA-2Atoll.Acesta ne spune ca de vina pentru “dezarmare” era Hrusciov care s-a luat dupa americani considerand ca “artileria de bord era jenanta, rachetele sunt viitorul”. Bulgarul ne spune ca pilotii experimentati le spuneau elevilor/bobocilor despre Mig-21 ca “daca reusiti sa aterizati cu bine aceasta fiara atunci puteti zbura orice”. Ca fapt divers, si noi am avut 28 de PFM-uri/RFMM primite intre anii 1966-1968, per total noi am zburat 12 variante de Mig-21. In fine, exista marturii ale pilotilor US Navy veterani din Coreea si Vietnam, acestia marturisind faptul ca Mig-ul 21 era un adversar redutabil, considerand Mig-ul 21 PF “Fishbed D”/Produs 76 era “chiar periculos” datorita pilotului automat KAP-2K care mentinea stabila pozitia si directia de zbor pana la unghiuri de inclinare de 35◦ usurand mult sarcina pilotului, acesta putand incadra rapid si bine in picaj “de sus”. Mai mult avea radiolocator mai bun, RP-21 Safir “Spin Scan A”/20-25 km raza maxima de detectie/incadrare si urmarire 6-10 km, care lucra cu racheta K-5MS/RS-2U, racheta dirijata prin fascicul radar –racheta incadra tinta de la 4 km distanta, era lansata de pe pilon la 2-3 km distanta de aceasta si la inaltimi cuprinse intre 5000-10.000 m. Sistemul de ghidare era ineficient la altitudini joase datorita interferentei solului. Ei bine, asta va fi una dintre strategiile adoptate de pilotii americani in Vietnam, strategie carte se va invata si la Top Gun –zborul la joasa altitudine pentru a scapa de Mig-urile echipate cu rachete ghidate, de a scapa de Mig-uri in general!”).

Conform surselor istorice americane, 196 de Mig-uri au fost doborate, 59 de catre US Navy+US Marines si 137 de catre USAF, SUA recunosc ca au pierdut deasupra Vietnamului de Nord in perioada 1962-1974 -193 de F-4, 16 F-100, 282 F-105. Pierderile totale recunoscute in lupta aeriana sunt de 67 de aeronave. SUA au mai pierdut 110 aeronave datorita rachetelor antiaeriene+alte 96 datorita artileriei antiaeriane.

Cert e faptul ca in perioada 1 februarie 1962-31 octombrie 1973, SUA au pierdut in razboi, oficial, 2255 de aeronave, avioane si elicoptere, dintre acestea 1737 au fost pierdute in lupta -625 s-au prabusit in Vietnamul de Nord si 1112 s-au prabusit in Laos, Vietnamul de Sud, Cambodgia si Thailanda. Alte 518 avioane si elicoptere au fost pierdute in accidente si operatiuni in Laos, Cambodgia, Vietnamul de Sud si Thailanda, dar si in zbor spre Guam si Baza Kadena din Japonia, ridicand numarul total de pierderi ale SUA la 2255 de aeronave. US Army, USAF, US Navy si US Marines au pierdut in lupta 47.378 de oameni, alti 10.799 decedand in urma ranilor. Au avut si 153.303 de raniti (ca fapt divers, in 1968, USAF avea 650 de aeronave de vanatoare F-4, F-105 si F-100 in Vietnamul de Sud si Thailanda. Inainte de Ofensiva Tet/1968, USAF+US Navy+US Marines+Vietnamese Air Force numarau 1090 de aeronave de lupta, 16 baze aeriene mari si 3 portavioane aflate in largul coastei nord-vietnameze. La acestea se adauga o flota de transport colosala compusa din 280 de aeronave -95 C-130 Hercules+86 C-7 Caribou+85 C-123 Provider+14 C-47 Skytrain+C-141 Starlifter+C-124 Globemaster+KC-135 poreclite de catre piloti “statia de benzina zburatoare”).  

  Strategii USAF recunosteau in 1965-1966 ca numarul aeronavelor doborate era departe de performantele din WW II unde zburatorii americani si-au adaugat in palmares peste 15.000 victorii aeriene, si Coreea unde doar F-86 Sabre a dat jos 792 de Mig-uri 15/raport 10 la 1 in favoarea americanilor (ca fapt divers, asul asilor USAF in Vietnam a fost capitanul Charles B.DeBellevue din 555^th Tactical Fighter Squadron, 6 victorii aeriene, 4 cu F-4D si 2 cu F-4E). Si expertii US Navy/US Marines constatau cu amar ca rata doborarii avioanelor nord-vietnameze a caror piloti fusesera initial considerati “insuficient pregatiti/primitivi” de catre pilotii de F-4 si F-8 pe baza experientei coreene, era “prea mica’, de doar 2,5 la 1 (ca fapt divers, pana finalul razboiului pilotii US Navy si US Marines, conform datelor oficiale SUA, au doborat in lupta aeriana 2 AN-2, 39 Mig-17, 2 Mig-19, 18 Mig-21, total 61 de aeronave. Au pierdut in lupta aeriana un Douglas A-1 Skyraider, un tanker Douglas KA-3B, un A-4C, un avion de recunoastere North American RA-5C Vigilante, 2 Grumman A-6A Intruder, 7 F-4B/J Phantom, 3 Vought F-8 C/D/E Crusader). Mult sub performanta din WW II unde pilotii Marinei au avut o rata de succes de 14 la 1! Mult si sub performanta din Coreea unde pilotii Marinei au avut o rata de succes de 12 la 1! Era clar ca CEVA nu era bine, era clar ca CEVA trebuie schimbat!

Interesant e faptul ca surse istorice vietnameze sustin ca pe durata intregului conflict vietnamez (1955-1975), 925 de Mig-uri 15 au luat parte, dintre acestea 800 erau pilotate de sovietici si chinezi, doar 125 fiind pilotate de nord-vietnamezi (hopaaa, e greu de crezut totusi ca au fost atatia rusi si chinezi!! Rusii n-au recunoscut niciodata implicarea in Vietnam dar chinezi au facut-o! 800 e un numar incredibil, de necrezut, de neluat in seama, zic!). Tot vietnamezii sustin ca au pierdut 880 de aeronave iar americanii au pierdut 104 F-4, 78/80 de F-86, 14 F-80, 18 F-84, 10 F-51 si 17 B-29(vietnamezii sustin ca au pierdut in lupta aeriana cu “Fantomele” americane doar…57 de Mig-uri. Americanii sustin ca au doar “Fantomele” au doborat 107 Mig-uri, dintre acestea 50 cu rachete AIM-7 Sparrow/AIM=Air Intercept Missiles si 33 cu rachete AIM-9B/D/E/G/J Sidewinder. Ca fapt divers, SUA a tras 452 de rachete Sidewinder pana la finalul razboiului, rata de succes fiind de 0,18%. SUA au tras si 612 rachete AIM-7D/E/E2 Sparrow, rata de succes fiind de 9,20%, surse independente 15,80%. Mult, putin, ramane la judecata fiecaruia!). Mentionez faptul ca sursele americane si cele vietnameze se bat cap in cap, numarul de victorii si pierderi difera, drept urmare nu vorbim de certitudine si corectitudine, drept urmare sa le luam “cu paine” zic! Oricum e o certitudine faptul ca in decembrie 1967 fortele aeriene nord-vietnameze mai aveau in dotare doar 40 de aeronave, 28 Mig-15/17, 12 Mig-21 si 6 Il-28. In octombrie 1972 ridicasera numarul la 146 de aeronave, 66 Mig-15/17, 40 Mig-19/J-6/F-6 (donate de chinezi), 39 Mig-21 si 6 Il-28. Nord-vietnamezii aveau in martie 1968, conform istoricilor militari locali, 5795 de tunuri antiaeriene, dintre acestea 4802 avand calibrele de 37 mm si 57 mm, iar 993 cu calibrele de 85 mm si 100 mm. Mai mult decat atat, ca situatia sa fie si mai “roz bombon”, din 1965 nord-vietnamezii au inceput sa utilizeze rachete sol-aer SA-2 Guideline avand rate de succes neasteptat de bune dea lungul anilor de conflict conform expertilor USAF si US Navy: 1965, au tras 194 de rachete doborand 11 aeronave, rata de succes 5,70%; 1966, au tras 1096 de rachete doborand 31 aeronave, rata de succes 2,80%; 1967, au tras 3202 rachete doborand 56 aeronave, rata de succes 1,75%; 1968, au tras 322 de rachete doborand 3 aeronave, rata de succes 0,90%; 1972, au tras 4244 de rachete doborand 49 aeronave, rata de succes 1,15%. Mentionam faptul ca dupa 1969 au primit si rachete sol-aer S-125 Neva/SA-3 Goa si MANPADS 9K32 Strela 2/SA-7 Grail (dupa 1972). Si-au modernizat si extins constant aerodromurile –in 1965 aveau doar o singura baza aeriana potrivita pentru operarea aeronavelor cu reactie la Phuc Yen, 30 km nord de Hanoi, aceasta fiind data in folosinta in 1963, Regimentul 921 Vanatoare, initial 36 Mig-17, ulterior si Mig-19/21 (ca fapt divers, in mai 1966 aici au fost localizate si cele 6 Il-28. Tot aici erau 25 de Mig-uri 21, inclusiv PFL-uri, la care se adaugau 60 de Mig-15/17. Conform surselor independente, in primavara lui 1975 au venit aici si primele elicoptere din dotarea nord-vietnamezilor, cateva Bell UH-1 Iroquois/Huey capturate de la sud-vietnamezi, elicoptere pe care le-au operat pana in anii *80). Pana la sfarsitul razboiului existau 17 baze destinate aeronavelor cu reactie, alte cateva fiind in diferite stadii de constructie.

Am vazut cum statea situatia pe frontul aerian din Vietnam dupa 1965, si chiar mai dinainte, drept urmare haideti sa vedem si cateva pareri ale pilotilor care au luptat in “razboiul care e altfel decat Coreea”, piloti veterani din USAF si US Navy, unii dintre acestia fosti piloti Top Gun, asi ajunsi ulterior instructori la Top Gun.

Ei bine, multi piloti USAF considerau ca doar F-ul 5 se apropie de performantele Mig-ului 21,ba  chiar ii e superior in anumite privinte…Iata ce scriau acestia in rapoarte…”Mig-ului 21 nu ii place lupta manevriera apropiata dar e in elementul sau in interceptari la mare altitudine. Face tonouri la viteze mari, urca la viteze mari chiar si la inclinatie de 24◦. Mig-ul lupta bine la viteze cuprinse intre 850-1000 km/h la inaltimi cuprinse intre 200-5000 m dar se angajeaza rapid la viteze si altitudini mici. Nu se simte prea bine la viteze sub 500 km/h si la altitudini sub 200 m”.

Comandor Randall Harold “Duke” Cunningham, unul dintre cei mai decorati piloti US Navy din Vietnam, considerat as, unul dintre primii piloti Top Gun din Vietnam, ulterior instructor Top Gun si comandant al escadrilei agresorilor botezata “Banditii”/VF-126 echipata cu A-4M/E Skyhawk si F-5E Tiger II la NAS Miramar, viitor politican, ne spune, citez:”F-4 era o bijuterie de 20 de milioane de dolari, enorm in comparatie cu micutul sovietic. Cele doua motoare scoteau mult fum ceea ce il facea usor reperabil in aer de inamic. Fata de noi Mig-urile erau mici si foarte manevrabile si nu ne descurcam prea bine in lupta directa cu ele. Chiar si vechiul Mig-15 era o problema. Ma pozitionam in spatele lui, el ma vedea si se intorcea cu 19◦ pe secunda, eu abia miscandu-ma cu 11◦ pe secunda, era clar ca avea sa-mi ajunga rapid in spate deschizand focul cu tunurile puternice daca ramaneam in zbor orizontal. Trebuia sa parasesc lupta profitand de viteza superioara data de cele doua motoare”.

STANGA LOCOTENENT-COMANDOR DRISCOLL, DREAPTA LOCOTENENT-COMANDOR CUNNINGHAM

Comandor William Patrick “Willy Irish” Driscoll, si el pilot US Navy decorat in Vietnam, considerat as si unul dintre primii piloti Top Gun din Vietnam, ulterior instructor Top Gun, coleg cu “Duke” Cunningham pe portavionul USS Constellation/CV-64 in 1972, ne spune citez: “Pilotii au vedere foarte buna, asemenea soimilor. Pilotul nu se urca in avion si gata, el practic ia avionul in spinare, il controleaza, lupta sa-si doboare inamicul. In Vietnam 80% din lupta era castigata sau pierduta in primele secunde. De obicei, in mai putin de un minut lupta se incheia”. Ei bine, Cunningham si Driscoll/F-4 Phantom l-ar fi doborat pe asul nr.1 al nord-vietnamezilor, Colonel Nguyen Toon, Regimentul de Vanatoare 921, pilot de Shenyang J-5/Mig-17F/Nr.3020, pe 10 mai 1972, asul nord-vietnamez fiind numit de catre pilotii US Navy –“Colonel Tomb/Cavou” (interesant e faptul ca acest colonel a fost si a ramas o enigma, nu exista nicio confirmare a existentei sale, nicio fotografie, nimic din partea istoricilor militar vietnamezi. Posibil sa fi fost rodul propagandei comuniste insa, ciudat, e considerat a fi unul dintre cei 6 asi nord-vietnamezi care au primit titlul de “Erou al Fortelor Armate Populare Vietnameze” dupa razboi. Cert e doar Mig-ul 17 cu nr.3020 doborat de Cunningham si Driscoll pe 10 mai 1972, aeronava presupus pilotata de Colonel Tomb. Asii Mig-urilor 17 nord-vietnameze, Colonel Nguen Van Bay cu 5 victorii aeriene recunoscute de catre USAF si US Navy/2 F-8+un F-4B+un A-4C+un F-105D, si Luu Huy Chao/6 victorii confirmate, au spus dupa razboi ca nu au cunoscut un pilot de Mig-17 Fresco cu numele de Nguyen Toon. Colonelul Van Bay a subliniat istoricilor SUA intr-un interviu ca “asii asilor pilotau de regula Mig-21, nu Mig-17”. A existat un pilot de Mig-21 PF/PFM cu 13 victorii confirmate, Tuan sau Tonh, majoritar bombardiere B-52, supranumit de catre National Security Agency/NSA –“Baronul Rosu nord-vietnamez”, un fel de lup singuratic. Pilotii SUA il poreclisera “Pistolarul” deoarece aparea de niciunde, ataca bombardierele si disparea. Un alt as al Mig-ului 21 PFL/Nr.4326 a fost colonelul Nguyen Van Coc, 26 de ani, Regimentul 921 Vanatoare,9 victorii aeriene confirmate, retras de pe front pentru a se ocupa de formarea altor piloti dupa 1972 –a fost primul pilot nord-vietnamez care a doborat o drona de recunoastere AQM-34L/Ryan Model 147 SC apartinand 556^th Reconnaissance Squadron bazat la Baza Aeriana Bien Hoa, pe 20 decembrie 1969 –dronele erau lansate de un DC-130A/E, maxim 4 putea duce transportorul modificat special. Ca fapt divers, drona in cauza, nume de cod “Buffalo Hunter”, a executat 68 de misiuni deasupra Hanoiului inainte de a fi doborata de locotenentul Van Coc cu al sau Mig-21 PFL cu numarul 4326. Van Coc are 9 victorii in palmares, un Convair F-102A Delta Dart, trei Republic F-105D Thunderchief, un McDonnell F-4B Phantom II, doua McDonnell F-4D Phantom II si drona “Buffalo Hunter”).

LOCOTENENT NGUYEN VAN COC IN 1969 -MIG 21

  Repet, era clar ca CEVA nu era bine, era clar ca CEVA trebuie schimbat, era clar ca nu se mai putea continua asa! Si a venit comisia, ancheta si “Raportul Ault”…

Va urma.

 

  WW

 

 

 

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

axisafvs.blogspot.com

https://historycollection.com › …

https://airandspace.si.edu › sov…

https://www.researchgate.net › …

https://owlcation.com › World..

https://www.history.navy.mil › histories › pdfs

marinelink.com

https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›

http://www.aviation-history.com › …

afmc.af.mil

militaryaviationchronicles.com

interestingengineering.com

weaponsandwarfare.com

https://www.defense.gov › it-…

https://medium.com › raf-caps