Ce-aș face eu dacă aș vedea o mină marină plutind în derivă

Nu sunt un expert recunoscut în acest domeniu, dar pentru că s-a cerut (@ArsenieBreahna), am considerat util pentru toată lumea să vă povestesc, nu ce trebuie făcut ca la carte, oricare ar fi aia, că nu-s autorizat, ci doar ce-aș face eu dacă aș vedea o mină marină plutind în derivă. O să vedeți, sfaturile sunt de bun-simț.

În primul rând nu vă apropiați pentru a face poze/clipuri pe care să le postați pe rețelele de socializare. Riscul de a muri sau, mai rău, de a fi rănit grav cu consecința unor infirmități permanente nu merită cele maxim 24 de ore de „glorie” pe rețelele de socializare.

Până acum, minele care au ajuns în apropierea litoralului românesc au fost mine de contact desprinse din ancoră din varii motive (cabluri de proastă calitate, furtuni, operațiuni de dragare etc șamd) și care au plutit în derivă fiind aduse de curenți în zona litoralului românesc. Ele arată ca în pozele de mai jos, toate culese de pe site-ul oficial al Forțelor Navale Române:

În cazul în care sunteți pe mal și observați un astfel de obiect, încercați într-o primă fază să vă asigurați că, într-adevăr, este vorba de o mină marină. În ultima vreme au apărut în zona litoralului românesc foarte multe resturi rezultate în urma distrugerii acelui baraj din Ucraina.

Că să fiți siguri că nu aveți halucinații, rugați și pe altcineva să se uite la obiectul respectiv. Dacă apreciați că ar putea fi într-adevăr vorba de o mină, sunați la 112, dar fiți pregătit să dați informații complete cu privire la poziția obiectului suspect.

Dacă sunteți la plimbare cu barca și zăriți un obiect care seamănă cu o mină marină anunțați skipperul bărcii, el ar trebui să știe ce trebuie să facă. Dacă voi sunteți skipperul, încercați să folosiți un binoclu pentru a confirma ceea ce ați zărit, ar trebui să aveți așa ceva la bord. Păstrați o distanță de siguranță care este apreciată în funcție de caracteristicile bărcii și de gradul de agitație al mării. Așa cum am spus de la bun început, evitați să vă apropiați de obiectul cu pricina pentru a imortaliza fotografic momentul. Aceste mine sunt declanșate doar prin contact direct cu corpul unei nave. Din acest motiv trebuie să evitați cu orice preț să ajungeți în proximitatea unei astfel de mine după ce ați zărit-o. Mai multe detalii în acest articol mai vechi de pe rnhs, disponibil aici, ultima parte.

Determinați-vă cu precizie poziția (GPS, balize de navigație etc șamd) și contactați cea mai apropiată căpitănie – Mangalia și Constanța pe canalul 67, Sulina pe canalul 68. De asemenea, puteți folosi canalul 16 unde ascultă toată lumea. O dată ce ați inițiat apelul, asigurați-vă că puteți furniza autorităților și navelor din zonă o poziție precisă a minei. Dacă sunteți suficient de aproape de țărm puteți suna și la 112 dacă nu aveți stație radio la bord. Majoritatea smartphone-urilor pot furniza coordonate GPS.

66 de comentarii:

  1. deci nu loviti mina. Chemai fortlele navale ca au nave special facute sa loveasca minele wink wink.
    in rest articolul prezina notiuni de bun simt 🙂

    18
    • eh, de bun simt era si sfatul ala „nu intra in mare cand apa e foarte agitata si valurile foarte mari, ca te ineci”. si? la ce bun? :)))

      12
    • Minele plutitoare in deriva sunt relativ cele mai usor de detectat si eliminat:
      Ori se lovesc de faleza ???
      ori tragi in ele si decateori te ciocnesti
      de ele???

      3
      • Si cum am scris in alt
        articol , minele plutitoare nu sunt
        greu de detectat si inainte ca sa
        ajunga la tarm.
        Asta doreste un vas care are un radar
        civil de navigatie x-band cu display
        mai mare . Cu acest radar poti destul
        de usor sa detectezi , sa alochezi,
        o mina de acest tip la cam 1 mila marina, mila si
        jumatate. Trebuie pus la radar range markerul
        la 3 mile in timp de cautare.
        Si mai bine decat asta va fi daca acel vas
        are in posesia lui si un FLIR, ca atunci detectarea
        e aproape garantata. Numai ca trebuie mare
        atentie din partea echipajului acelui vas

        4
    • Capitania porturilor poate fii
      anuntata in situatii din astea
      si pe canalele VHF 12 si 14.
      Acolo asculta remorcherele
      si serviciile de mooring
      portuare

      2
  2. Daca nu pluteste, e cam mai rea si cu
    dragorul n o cauti ca pierzi dragorul
    cu tot cu echipaj. Aici vedeti o Manta:

    https://cimsec.org/modern-naval-mines-not-your-grandfathers-weapons-that-wait/

    4
  3. 1. Dai cu pietre de la distanta sigura 🙂
    2. Sufli spre ea sa se indeparteze 🙂
    3. Arunci cu lassoul de la distanta sigura ca apoi sa o remorchezi cu barca ta pana in mijlocul portului cel mai apropiat 🙂
    4. Repeti punctul 1 🙂

    Apropos, o cunoasteti pe Mina?

    14
  4. Foarte bine ca ai postat asa ceva, sunt sigur ca daca vede careva o mine primul lucru o sa caute pe google. Sa speram ca gaseste articolul asta.

    Ca sa va mai zic una referitor la barajul distrus si innundarea de dupa. Au fost cazuri in Africa unde inundatiile au luat mine din pamant din zonele minate si le-au mutat in zone considerate sigure. Mai ales ca imi imaginez ca maurile raului erau minate.
    Alea vor reprezenta o mare problema decenii de acum incolo.

    4
    • Nu stiu, asa ca intreb: cum se simt minele terestre in contact prelungit cu apa? Adica, daca au fost mine terestre dislocate cu ocazia spargerii barajului si au stat mai multa vreme in apa, mai functioneaza?

      • Eu zic ca da , capsa pirotehnica actioneaza la fel la presiune si e etansa .

        1
      • Depinde de model dar in principiu majoritatea sunt rezistente la apa, coroziune, unde de soc de la explozii (inclusiv artilerie). Daca sunt din plastic or sa functioneze pana cand revin dinozaurii pe pamant din pacate.

        Unele sunt din al doilea razboi mondial sau din vietnam si inca merg. Sa luam exemplul vietnam care e o tara intr-un mediu tropical si tot merg dupa decenii de ploi, musoni, umezeala etc.

        Problemele cu inundatiile in zone cu mine sunt in principal 3(dupa mintea mea):
        – le poate muta in zone considerate sigure si asa ajunge un civil sau copil sa isi piarda picioarele.
        – inundatiile aduc cu ele tot felul de mizerii, boscheti, copaci, gunoaie si le pot „camufla” in zone in care nu credeai posibil sa poti planta o mina.
        – iti intoarce minele pe tot felul de parti, nu mai sunt asezate normal. ba chiar poate sa le grupeze mai multe una langa alta si face cautarea si dezamorsarea lor mult mai dificila. exemplu: daca sunt 2 asezate in L,T sau una sub alta ai mari probleme. Mai ales ca pot fi mine de fragmentare directionale sau mine legate cu fir…gasesti o sarma nu sti ce e si tragi de ea….

        Practic daca sunt din metal se comporta ca niste pietre pe fundul unui rau si cand raul seaca ti le ingroapa in noroi. Daca sunt din plastic e mai rau ca plutesc si chiar ca le duce peste tot.
        Barem minele fluture care sunt foarte mici, din plastic si usoare sunt o nenorocire in situatia asta. Ti le poate baga apa si in casa si daca nu sti exact ce e iti pierzi mana. Mai mult nu pot fi dezamorsate.

        Asta e fara sa ti cont ca unele din dispozitivele astea cand sunt puse sunt puse cu tot felul de extra capcane grenade, mortiere, proiectile etc.

        6
        • Multumesc, robi. Deja ruperea barajului ala a adus o gramada de resturi pana la Mangalia. Sa speram ca sunt doar resturi, nu si mine…

          1
          • @nicolae

            My pleasure. Nu stiu sincer cum s-ar comporta minele in apa de mare care e diferita si nici nu stiu cat timp ar putea sa pluteasca sau cat de departe. Nu cred ca am auzit vreodata de vreo situatie asemanatoare.
            O alta problema vor fi substantele chimice si bolile ajunse in MN dar asta e un subiect care ma depaseste.

  5. Ceva de genul ăsta am gândit și eu, Robi, când am sugerat ideea unui articol dedicat.

    Mulțumesc, Nicolae!

    Eu mi-am făcut și documentarea individuală, dar cum trăim in epoca ce cu mândrie o numim „un click distanță”, am încrederea că articolul este tare folositor celor care vor căuta pe subiect.

    Mai cred și că ar fi de folos o informare instituțională a publicului de pe litoral, cu panouri ce ar trebui să conțină desene si scurte instrucțiuni clare. Știu că autoritățile se feresc de a face asta ca să nu sperie turiștii – dar cum am văzut cu toții recent, turiștii nu par a se speria de nimic, nici măcar de înec, darămite de o mină care pt multi ar putea fi o noțiune abstractă…

    Tocmai că printr-o informare de o manieră prietenoasă și clară eviți panica și efectul de turmă, nu prin minimizarea pericolului…

    3
    • „Mai cred și că ar fi de folos o informare instituțională a publicului de pe litoral, cu panouri ce ar trebui să conțină desene si scurte instrucțiuni clare”

      Eu zic sa se facă o „informare instituțională” și despre și cum să respire românul. Sau cum să meargă pe trotuar fără a sări din când în când în fața mașinilor.
      Voi înjurați statul toată ziua dar vreți să vina statul și să vă lege le șireturi.

      Dacă vezi o mină (care e destul de ușor de distins ca formă) aproape de țărm, ce faci?

      A.) Un selfie cu ea?
      B.) Îi dai un șut?
      C.) O iei în brațe și o muți mai încolo?
      D.) Te îndepărtezi, anunți și pe alții să se îndepărteze la o distanță sigură (strigi), suni la 112 și dai toate detaliile locației și aștepți instituțiile statului abilitate să intervină în astfel de cazuri fără a te apropia?

      Oare care variantă o fi aia corectă? Hmm…greu!

      0
      • Statul, Cronos, în calitatea sa de slugă a cetățeanului, are obligația și să informeze pe stăpânii săi cetățenii, mai ales când războiul e fix la gard.

        Nu văd ce ți se pare bizar în a critica inacțiunea statului. Dacă își făcea treaba măcar la un nivel mediocru, nu eram în halul în care suntem.

        Știm a ne lega singuri la șireturi, șiretule simpatic! ? Statul să își facă datoria de argat al cetățeanului.

        3
        • Părerea mea neavizata e că a rula „instrucțiuni” să nu se dea un șut la mina ar crea mai degrabă isterie.
          Mulți au râs că un cetățean a anunțat că vede o mină și de fapt era un buștean. Eu nu! Omul a procedat ok. A văzut ceva plutind după ce tocmai se întâmplase cu aia la dig și a anunțat autoritățile. Iar „argatul cetățeanului” a venit, a verificat, a văzut cu e un buștean și happy end.

          PS: statul e argatul/sluga și a bombardierelor de la Costinești? Că eu in calitate de cetățean plătitor de (multe) taxe nu vreau sa plătesc slugi/argați ci profesioniști care să-și facă treaba.
          Problema e că bombardierii fix aia credeau: că aia in haina statului sunt slugile/argații lor. Vezi de unde pleacă anumite porniri? Când m-a oprit poliția rutieră niciodată nu i-am reamintit ăluia că e „argatul/sluga” mea că „băi, eu te plătesc!”.
          Omul și-a făcut treaba, am prezentat documente, daca a fost de amendă am platit și aia a fost.
          Când te apuci să urli că-ți „plătești argați” ei bine…nu bun. Muta-te in Germania, plătește impozite acolo și zi-i „hainii statului” că e „argatul tau și tu îl plătești”. Nu va urma ceva foarte frumos.

          2
          • Dragă domnule Cronos, păi atunci să detaliez…

            1. Chestia informării instituționalizate privind pericolul minelor navale.

            Așa cum articolul acesta si cu comentariile sale pot fi o bună bază de informare online pentru oricine interesat, eu cred că niște panouri informative amplasate – de către autoritățile plătite de noi să ne protejeze, adică argații – pe fiecare plajă si in fiecare localitate litorală pot fi de ajutor. Ele pot conține, ca si în articolul de aici, câteva poze sau desene ce ilustreaza cum se vede o mină de aproape si de departe, insotite de un text simplu ce avertizează asupra pericolului de explozie/moarte și sa suni la 112 imediat ce intai ai alertat pe ceilalti sa se îndepărteze. Ar fi chiar așa de greu? E o idee briliantă? Nu, e o idee simplă, de bun simț și ieftin de pus în practică.

            Iar cunoașterea e dușmanul panicii.

            Suntem vecinii unui război. Deja au ajuns 5 mine p-aci si vor mai veni. Aia explodată de dig la Costinești e un eșec major al Statului, in calitatea sa de slujitor al cetățenilor. Asta nu trebuia să se întâmple ever, o mină să explodeze in plin sezon, la mal. D-aia se și prefac pe cum că n-ar fi fost mină – atunci, ce Dumnezeu a fost?!

            2. Chestiunea argaților, a slujitorilor, a Statului.

            Statul, în alcătuirea sa modernă și democratică, este un ansamblu de mecanisme ce au scopul unic de a sluji interesele cetățenilor săi. Pe cale de consecință, angajații statului sunt argații (e un termen dur dar necesar atunci când argații se cred ei stăpânii) ce au ca misiune să slujească interesele cetățenilor ce-i plătesc și i-au mandatat pt asta, nu intereselor statului – care, în fond, e doar un construct ce isi datorează existența stăpânilor lui, adică cetățenii.

            Astfel, dacă incercam sa deviem discutia inspre aspecte vulgare de tipul a jigni politistii pe strada sau a te bate cu jandarmeria pă barossăneala, nu e ok; desigur nu asta am vrut să zic, am crezut că-i evident că nu la d-astea mă refer, ci la ierarhia Stat-Cetățean…

            Scuze că nu m-am făcut înțeles fără explicații.

            2
      • @Cronos

        Mai te umfli mult in pene ? In primul rand nu sunt usor de vazut, nu stiu de unde ai scos treaba asta.

        https://www.navalnews.com/wp-content/uploads/2022/09/sea-mine-1024×683.jpg.webp

        Si odata ajunsa pe plaja nu e intotdeauna asa usor de distins mai ales daca habar nu ai cum arata una.

        https://i0.wp.com/mathscinotes.com/wp-content/uploads/2017/09/TrainingMine.jpg?ssl=1
        https://turkishnavy.files.wordpress.com/2010/04/40303.jpg

        5
        • @robi,

          Nu mă umflu in nimic, doar înțelegi tu mai greu. Arsenie spunea de „instrucțiuni a se face” DACĂ cetățeanul o vede.
          Singurul care se umflă ești domnia ta. Dacă nu o vezi…ce și putea să faci? N-ai ce face.

        • @robi : stii de la ce ti se trage , nu?

          1
      • @Cronos
        Preventia salveaza vieti si bani. Poate pentru tine e clar si de bun simt dar, asa cum am vazut recent, pentru altii, plastic denumiti de domnul prim-ministru “bombardieri”, nu. In mod normal, instinctul de conservare ar trebui sa-ti spuna ca n-ar trebui sa intri in apa atunci cand este arborat steagul rosu. Cu toate acestea, am asistat recent la imagini care ne arata ca romanii trebuie aparent invatati si sa respire…
        https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26464714-video-bataie-intre-salvamari-turisti-plaja-eforie-nord-doua-persoane-spital-dosar-penal-deschis-politie.htm
        https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/salvamar-injurat-bruscat-si-amenintat-de-un-2037337.html
        Nu e nevoie de panouri ca nimeni nu le citeste. Insa, statul poate solicita retelelor de socializare sa distribuie materiale informative gratis. Cum toata lumea isi petrece mai nou tot timpul liber pe X, Insta, FB, OF, tiktok, YT si mai stiu eu ce-o mai fi aparut, chestia asta poate avea un impact mult mai mare decat un panou pe care, daca nu o pui pe Cruduta etalandu-si materialele plastice, n-o sa-l bage nimeni in seama. Cum toate aceste retele de socializare iti geolocheaza pozitia in timp si spatiu, poti aplica aceste materiale informative doar celor care trebuie sa le vada.
        Statul roman nu are chiar cea mai buna reputatie cand vine vorba de transparenta sau administrarea eficienta a banului public. Dar este de datoria statului sa se asigure ca cetatenii sai sunt suficient de educati astfel incat sa nu sfideze bunul simt, legea sau pe oamenii pusi s-o aplice. Ah, dar stai, prostii sunt mai usor de manipulat de catre acelasi stat… Au trecut 33 de ani de la revolutie si romanii inca nu inteleg ce-i cu democratia. Dar nici nu si-a batut nimeni capul sa le explice.
        @Arsenie Breahna Statul nu este sluga iar angajatii sai nu sunt argatii tai sau ai mei. Daca pleci de la premisele astea iti meriti stapanii.

        4
        • @Nicolae @Cronos … precis că știați deja:

          „Hiperbola este un procedeu stilistic (figură de stil) prin care se exagerează intenționat însușirile unei ființe sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale unei întâmplări.

          Hiperbola este exagerarea în plus sau în minus a calităților sau cusururilor pe care le au ori le pot avea lucrurile, ființele sau ideile”.

          2
  6. Explicația e binevenita.
    Dar trebuie complectată cu instrucțiunile pentru boschetari, bombardieri și panarame.
    Adică :
    1- vezi mina ?
    2 – trimiți colegii cu care ești în apă la distanta de mina. Cu telefonul , ei filmând tot.
    3- dai cu barosul in ” țâțele” minei și obligatoriu zâmbind pentru clasica foto făcută de „colegi”.
    4- ai rezolvat tot și toate. Nu te mai interesează nimic , ești făcut bucățele. Pentru hrana ecologica a peștilor, rechinilor și ce mai populează marea .

    Ce sa te mai bați cu salvamarii, jandarmii.
    Sfârșitul e rapid, eficient dar și glorios. ??

    9
    • Eu zic ca e mai faina poza alaturi de colegii bombardieri, panarame, ghiolbani etc…Selfie in grup cu boamba plutitoare, sublim si de neegalat in privinta senzatiei! Boamba-bombardier rimeaza, aia bubuie din cauza explozivului, ala din cauza prostiei!

      3
  7. Eu vreau s-o ating cu-n bat…si apoi ma iau la bataie cu Jandarmii.

    8
  8. Radem noi, dar punem pariu ca se vor gasi cativa tembeli care vor dori un selfie su mana pe ” țâțele” minei ?)

    7
  9. Nu sunt ieftine, dar cat costa o viata ?
    Si mai mult: Cat costa o gramada de vieti ?
    Pretul depinde de imbracaminte, anvelopa
    incarcata pe el:
    1. Cautare de mine
    2. Distrugere de mine
    3. Cautare de submarine cu sonar activ
    4. Distrugere de submarine
    5. Patrula de achizitie sabotori/contrabanda
    Am uitat ceva??

    1
  10. Marius are dreptate, daca vezi o mina, cum strigi in asa fel incat sa obtii dispersia rapida a publicului si nu sa te trezesti ca se apropie de tine toate tanti Minele de pe plaja? Sau sa creada cei din jur ca iar ai o criza de nervi…

    Sa strigi „mina exploziva” e aiurea dar cred ca are efect scontat instantaneu (pe bune), asociere de cuvinte redundanta dar revelatoare. „Mina la mal” sau „Mina in larg” e periculos, poate provoca lansarea salvamarilor.

  11. Un articol chiar util și binevenit. Poate insultă inteligența celor care le știu pe toate, dar eu am ținut minte două lucruri: nu te băga și anunță pe cei competenți fără a-i plimba aiurea pe drumuri. Mulțumesc?

    2
  12. asta e ca în BD -https://www.youtube.com/watch?v=7AuP186vvwo și probabil că unii vor fi tentați să o ducă la fier vechi… ăia mai civici anunță organu… 😀

  13. Romanul si explozivul la sol
    (ingropat, gaura mica de foraj, se detoneaza, se inregistreaza ecouri pe diverse structuri geologice, se proceseaza, se face un model, etc)

    Experienta directa, 2001
    Undeva spre Braila Galati, niste domni (cum era in Senatorul Melcilor: Nu da ba in minoritari !) au observat ca niste persoane fac niste gauri, ingroapa ceva, etc…
    Asa zisul „ghimpar”, un fel de coroana de sarma ghimpata ce fixeaza cat de cat chestia ingropata nu era eficace pe motiv de teren umed, mlastinos…..
    Au devenit curiosi, le-au scos noaptea….
    Chestia era un exploziv foarte stabil, pentru seismica, dar dublu sens ?, cu capsa pusa….
    Cum necum, s-au speriat, au vrut sa scape de ele, le-au pus pe foc…
    Dar i-a invatat cineva de bine, fara capse….
    Toamnatarzie, dup 9.11…. Soc si groaza…

    Undeva spre 2012-14 parca.
    Inside info, deja bantuiam pe alte meleaguri

    Incepuse nebunia cu gazele de sist, aparusera niste miscari anarho ecologiste, cantonati tipii, tipele, undeva spre Medias….
    Se laudau intr-o revista de tineret, Vice, cum ii taie cablurile lui Tender, etc.
    Public, taiau cablurile de la geofoni, cica erau amplaste ilegal, etc….Niste cabluri de microfon mai profi, paguba mare insa…
    Le aduceau in mijlocul satului.
    Erau focusati pe niste proiecte cvasi nationale (Romgaz, Petrom, etc)
    De o zona din Banat, unde prospecta NIS, compania nationala saerbeasca, devenita filiala Gazprom parca…. Pauza…

    Si acum inside info:
    Existau niste flacai, cu foarfeci si baterii de data asta.
    Segmentau cablul de detonare (era o secventa complexa, nu eploda doar cate una), cuplau o baterie pe firele capsei…. Si bum !

    Incarcaturile erau relativ mici (kg), ingropate, gaura burata….
    Cine a facut o sedinta de instruire standard din armata stie cam cum era sa aprinzi fitilul pentru o incarcatura de 150 de grame..
    Asta de zece ori mai mare….

    Flacai pregatiti, ce mai…. Anarho-esto- eco….
    Istorie repetata, odata luptau pentru libertate, poporu P, etc….

  14. Eu parca tot as face „target practice” de la bordul unei nave a Ro-Navy, cu mitraliera de bord, rafale scurte, sa vad cum face bum …
    Decit sa intri cu nava in ea, sau sa trimiti oameni sa o „explodeze” remote … dar e parerea mea. Asa mai testezi nivelul de acuratete al armelor de la bord, mai invata si marinarii neexperimentati ce si cum se trage, etc … Mai ales ca mitraliera/tunul de bord bat la distanta mare, deci exclud orice pericol de „schije” ..

    Sau poate o legi cu o parima si o iei sa o folosesti tu in apararea portului … daca permite marea … :))))

    Idei sint, dar eu nu mi-as risca viata vreunui membru al echipajului ca sa pun pe mina aia ceva sa faca poc, de la distanta.

    In fine, fiecare va face cum crede … ca oricum aven nave gramada … deci una-doua in minus nu e bai … :(((

    Ca vorba aia, avem cu 4 corvete in minus, deci nu e panica, man ….

    Bulgarii in 2 ani si ceva au o corveta, noi dupa 5 ani avem -4 la adevar.

    Noi, condusi de genialii ma-ciuca & co, tot pe loc, tot pe loc, vorba lui Caragiu …
    „Da ce ce ma enervez? Ce-mi trebuie mie Girneatza?”
    De-abea astept sa-i vad cum vin de la Bruxelles cu coada intre picioare, cu pensiile speciale … cica s-au dus la vrajeala acolo … ca aia sint veniti cu pluta …
    Cit sa mai tina minciunile astea ?
    Sintem pe nicaieri ca armata …

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *