La 26 aprilie 1986 avea loc cel mai mare accident din istoria energiei nucleare la Cernobîl (Чорнобиль sau Чернобыль daca preferați), când la 01:23 a explodat reactorul 4 al Centralei Atomoelectrice de la Cernobîl. Nici reactorul 2 nu a stat mai bine, el fiind închis în 1991 în urma unui incendiu. Cel putin 5% din masa combustibilului din reactor a fost eliberată în atmosferă.[1]
Accidentul a fost – așa cum se întâmplă de obicei – rezultatul unei serii probleme care s-au suprapus (proiectare defectuoasă, oprirea sistemelor de protecție, echipă neexperimentată care să realizeze testele).
Centrala de la Cernobîl – reactorul 4 – după accident
Eroii uitați ai accidentului sunt însă lichidatorii: personalul centralei, pompieri, armata (forțe terestre, aeriene), apărarea civilă, minerii care au construit fundația, constructorii sarcofagului. Conform WHO 240000 de oameni au participat la operațiuni în 1986 și 1987.
Insignă și medalie acordată lichidatorilor (Sursa: [4])
Începând din 2012, la Cernobîl s-a lucrat la New Safe Confinement (NSC) care presupune construcția unei structuri de oțel în jurul reactorului 4, aceasta având durata de viață de 100 de ani.
NSC – New Safe Confinement
PS: Conform unui studiu al MIT [2] ar trebui ca până în 2055 să ne așteptăm la încă 4 accidente. Statistic și probabilistic vorbind.
Iulian
Surse:
[1] http://www.world-nuclear.org/information-library/safety-and-security/safety-of-plants/chernobyl-accident.aspx
[2] http://web.mit.edu/nuclearpower/pdf/nuclearpower-full.pdf
[3] http://chernobylgallery.com/
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Chernobyl_liquidators
[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Chernobyl_New_Safe_Confinement
Mddaaaaa………este posibil ca tehnologia nucleara sa fie sfarsitul omului pe panat.
Mor mai multi in si din cauza minelor de carbune decat in centralele nucleare si accidentele aferente.
Nu la accidente ma refeream eu.
@MARCIAN,
sunt afectati mult multi oameni din cauza accidentelor nucleare, ca urmare a iradierii decat toate accidentele din minele de carbune.
deci bine ca am masca de gaze acasa :))
Daca n ai si completu chimic.. O porti degeaba :)) o sa ai 3 picioare ..
anul 1986 a fost nefericit si pt. ca in ianuarie a avut loc explozia navetei Challenger,
modu in care s-a depasit masa critica in reactor nu este nici la acest moment prea bine determinat,
noi mai pasnici nu am cerut nici o compensatie la tovarashii de la rasarit,
in judetele din nordu patriei incep sa se vada efectele,
din cate am auzit, se prea poate sa ma insel, sectiile de oncologie ale spitalelor judetene din nourdul tarii sunt fruntase la nr. de spitalizati anual,
nu a fost mediatizat deloc de catre regimu ceausescu urmarile accidentului,
era pacat sa supere tovarashii de la rasarit,
bonus guvernu psd de trista amintire nascase 15 case le-a mai dat metalurgia, o parte a industriei chimice si petrochimice,
stalin si poporu rus fericire ne-a adus
Ca nota personala, mult timp dupa 1986 bunicii mei nu au putut cultiva banalii … castraveti – orice soi au incercat rezultatul era de 3-4 centimetri lungime, extrem de deformat.
Ca nota personala, pe 1 si 9 mai 1986 am avut marsuri. Singura masura de precautie (nu stiam inca de accident) a fost sa alergam prin praf cu masca pusa…
Nu ati primit iodura de potasiu? Toata lumea a primit…
marea majoritate a primit de la scoala,
parintii au incercat, pe cat a fost posibil, sa procure cantitati suplimentare de iod,
sau sa caute vegetale care contin cantitati mari de iod: spanac, ciuperci, morcovi, varza,
au aparut si ceva carti
http://www.contributors.ro/cultura/iazma-cernobilului-si-feti%C8%9Ba-care-nu-putea-sa-citeasca/
n-a primit toata lumea.
S-a mai dat pe la Iasi si Botosani, iar la Iasi era un zvon ca directorul spitalului a zis ca daca mai urca radiatia putin el ordona (?!) avortarea la femeile gravide.
Nu prea inteleg cum fras’ ordona el asta.
Ah da, si un vecin de al meu (lt. maj.) cam la 2 saptamani dupa eveniment, bine dispus ca a prins bere la coada a iesit pe balcon sa zbiere: distractie, ba! Au plecat neutronii!
Nu a fost o explozie atomica…..ci chimica, oarecum clasica.
Niste manevre ciudate, un fel de exercitiu de avarie si au pierdut controlul asupra reactorului.
Nu au mai putut readuce in pozitie niste bare de grafit care moderau reactia si combustibilul s-a supraincalzit.
Uraniul (pastilele) se afla in niste teci de zirconiu; metalul asta, incalzit pe la 1000 de grade descompune apa…. hidrogen si oxigen….
O bomba garantata care a explodat la prima scanteie.
Contaminarea radioactiva a fost data de combustibilul imprastiat de explozia chimica si mai ales de la izotopi radioactivi rezultati in diverse faze de ardere.
Rusii aveau antecedente din astea aproape la fel de grave. Ar fi al treilea eveniment grav, dupa Cernobil si Fukushima
O explozie la un depozit de deseuri radioactive, undeva langa Urali, un complex numit Chelyabinsk-40.
Explozie estimata la 70–100 tone TNT. Sapte, opt Hiroshime…..
https://en.wikipedia.org/wiki/Kyshtym_disaster
Nu a fost o explozie atomica…..ci chimica, oarecum clasica.
Niste manevre ciudate, un fel de exercitiu de avarie si au pierdut controlul asupra reactorului.
Nu au mai putut readuce in pozitie barele de grafit care moderau reactia si combustibilul s-a supraincalzit.
Uraniul (pastilele) se afla in niste teci de zirconiu; metalul asta, incalzit pe la 1000 de grade descompune apa…. hidrogen si oxigen….
O bomba garantata care a explodat la prima scanteie.
Contaminarea radioactiva a fost data de combustibilul imprastiat de explozia chimica si mai ales de la izotopi radioactivi rezultati in diverse faze de ardere.
Rusii aveau antecedente din astea aproape la fel de grave. Ar fi al treilea eveniment grav, dupa Cernobil si Fukushima
O explozie la un depozit de deseuri radioactive, undeva langa Urali, un complex numit Chelyabinsk-40.
Explozie estimata la 70–100 tone TNT. Sapte, opt Hiroshime…..
https://en.wikipedia.org/wiki/Kyshtym_disaster
Vlad, de unde ai cumparat masca de gaze? Vreau si io vreo 4.
Depinde de scop – decorativ sau functional. Okazii sau eBay pentru decorativ; pentru functional nu stiu; ar trebui sa ffie si filtrele functionale.
http://protectie-respiratorie.ro/ro/masti-integrale
Mai erau unii care luptau împotriva energiei verzi și nu înțelegeau de ce Europa face un efort financiar atât de mare!!
Energia nucleara e verde.
Yap, verde fosforescent 😉 .
Verde de Paris…energia asta…verde. De fapt un mod pervers de a dez-industrializa Europa şi a pune biruri „ecologice” pe „pulime”. Scuzați expresia…
yap.
Corect !!!!
cati dintre acesti activisti pentru energia asta verde si tot felul de agitatori sunt platiti de rusia
Victimele uitate … mama celui mai bun prieten a nascut al doilea baietel in 1986. In 1990 sau 1991, nu mai tin minte, a murit de leucemie. Locatia : Botosani. Si cati altii nu au fost.
http://rarehistoricalphotos.com/the-elephant-foot-of-the-chernobyl-disaster-1986/
chestia asta ma fascineaza.
Energia verde e verde pt ca nu s-a copt inca! Dar pana una, alta, ne-ar prinde bine inca doua reactoare la Cerna-Voda! Daca ar fi curentul mai ieftin, poate ne-am schimba sistemele traditionale de incalzire si gatit, si asa i-am intoarce dorsalul lui Ivan!
„…ne-ar prinde bine inca doua reactoare la Cerna-Voda!” !?
Pai, care au fost primele masuri luate de „moscovitii” Ilici Iliescu, Petrica Neulander et& in ’90 si „91 ? Oprirea santierelor :
-de la Cernavoda (primul reactor era gata 80-90% si l-au terminat numai in „97 !!! Al II-lea si alII-lea erau la 50%, la IV-lea spre 30-40%….; numai al II-lea a mai pornit, tocmai in 2007 cand at fi trebuit sa lucreeze 4-PATRU )
– de irigatii Siret-Baragan . Ce recolte am fi avut si ce concurenta pt tovarasii tovarasului Ilici Iliescu si gasca PSD care a condus dezindustrializarea si dezarmarea (vezi si http://www.flux24.ro/exploziv-unchiul-lui-liviu-dragnea-omul-urss-si-al-lui-putin-a-venit-in-romania-cu-armata-rosie-a-lui-stalin-decorat-de-2-ori-de-vladimir-putin-doar-in-2015-dupa-ce-a-reprimat-….. nu iese fum fara foc)
Asa ca : Lasciate ogni speranza, voi ch’votare ….
Valabil si pt: SAUR (cu sau fara Rheinmetall), corvete sau Patrioate, AT sau AA, Traiasca pensile speciale, pensile sociale fara munca si clasa bugetofaga a celor 600 de marlamentari(Paunescu), a 100 de ministrii si a celor care te alearga pe la ghisee, pe banii tai !
Uau! Chiar ma intrebam care ar putea fi legatura lui Drac-Nea cu sovietele…. Cum a ajuns el in fruntea statului (aproape) si ce este cu tupeul asta nemasurat.
Iata ca a aparut si „the missing link” care explica multe….
Totusi cum de apar informatiile astea abia DUPA ce au fost votati? De ce nu INAINTE?
Dar si Ceasca a fost nebun… pt ca in ’82 cand au venit creditorii externi sa bata la usa el s-a enervat si a pornit pacostea de masuri pt care e cunoscut cel mai bine… si prin urmare, toata valuta care o prindea in mana, o folosea la plata datoriei externe, inainte de termen, desi nu ne scutea de dobanda… si cum centrala de la Cerna-Voda a fost construita cu tehnologie de la canadieni… mintea sa ilustra a decis sa taie macaroana nucleara…
Hihi la vremea aia aveam 1 an si locuiam…. ghici unde….. tocmai in botosani
Nu stiu daca m-a afectat sau nu insa multi spun ca sunt cam handicapat… hihi
Radiațiile se înjumătățesc de la sine, important e să ai răbdare, multă răbdare!
Am citit cartea asta de curînd: „Dezastrul de la Cernobîl – Svetlana Aleksievici”. Te urci pe pereți. O recomand tuturor ca și restul de cărți scrise de această autoare.
Problema e sa controlezi cat mai bine fisiunea nucleara, aici e toata smecheria.
Conditiile intreunite trebuie sa fie perfecte.
Din cate stiu e o industrie unde se controleaza acelasi lucru de mai multe ori pana iese bine, bolovanii aia practic au sarit peste acele controale obligatorii inainte de orice executie.