Atmosfera era tensionată, unitatea fiind în așteptarea comisiei de la eșalonul superior. În afara santinelelor, nu vedeai niciun militar izolat sau umblând brambura. Subunităţile erau încolonate şi aliniate în faţa sălii de mese, iar militarii, unul câte unul, începuseră să intre la masă.
Conform programului, de la ora 14.30 era masa de prânz.
Ca OSU nou care abia am luat serviciul în primire, aşteptam sosirea comisiei de la eşalonul superior. Pentru că mi s-a ordonat s-o aştept urgent, fără să mi se precizeze nici timpul şi nici locul, am început să merg cu paşi măsuraţi, între capătul aleii principale, a celei din mijloc şi a intrării în cantină, cele trei puncte terminus ale drumurilor din unitate.
La un moment dat, la capătul aleii ce dădea spre cantină, apare un ARO care se opri la câţiva paşi de mine.
N-am apucat să-mi iau ţinuta regulamentară pentru raport, căci, prin geamul deschis auzii o voce fermă şi hotărâtă:
– Căpitane, unde e comandantul?
– În sala de şedinţe, să trăiţi! Aşteaptă comisia…
– Bine. Ştiu unde este.
Giulan, coboară aici! Începem inspecţia cu sala de mese! Căpitane, nu te formaliza, îl cunosc pe comandant, dumneata însoţeşte-l pe maiorul Giulan.
– Am înţeles, să trăiţi!
Auzisem de maiorul Giulan: i se spunea UFO. Din păcate, nu mă interesasem de ce i se spunea aşa.
Dintr-o dată, iată-mă faţă-n faţă cu UFO! Întâlnire de gradul III pe nepusă masă!
– De ce trupele stau şi nu fac nimic?
– Care trupe? Sunt militarii întorşi de la instrucţie şi aşteaptă intrarea la masă…
– Lipsă de respect! Nimeni nu s-a întors şi n-a strigat „Atenţiune”! Scaunul ăsta de ce n-are spătar?
– E taburet…
– De ce e mizerie, de ce miroase urât, a ce miroase?
– A mâncare!?
– Da?! Ce mâncare aveţi astăzi?
– Ciorbă de oase, pilaf de orez…
– Încetează! Voi! – şi se adresă celor patru camarazi de la prima masă ocupată complet. Mâncaţi ciorbă? – ?! Bieţilor soldaţi le rămăseseră lingurile în aer.
– Ciorbă de oase?!
– Da, să trăiţi!
– Ia să văd eu dacă aveţi oase în farfurie… Căpitane, ăsta de ce n-are?! Unde-s oasele?!…
tROfi
Sven Hassel – reloaded.
Domnule, sint multi pe aici care ridica in slavi armata comunista. Daca mai scrieti multe chestii d’astea, vor uita ca sinteti tanchist adevarat si vor incepe cu huiduielile. Multi prefera sa uite ca armata comunista a fost o rusine nationala, incepind cu trupele de diribau si terminind cu periuta de dinti pe sectoare. Toti prefera sa vada doar MIG-urile de la Kogalniceanu.
Armata nu a fost NICIODATA comunista, doar conducatorii ei. Si nu armata era o rusine, ci la fel ca si astazi, politruicii care o conduceau, atat cei in uniforma cat si cei fara uniforma. oricum asa cum era ea pe atunci, era cat de cat armata, fata de infanteria usoara care a ajuns astazi. Infanterie usoara si pedestra, pt ca nu cred ca avem nici macar camioane sa ducem soldatii pe front.
2x – lumea trebuie sa faca diferenta intre armata si conducerea politica a armatei.
Nici eu nu sint de acord cu categorisirea armatei romanesti ca o rusine.
Prietene Hans armata romana nu a fost comunista sau regalista sau mai stiu eu ce! Armata romana, asa cum era ea odata reprezenta poporul roman caci soldatii si ofiterii ei din popor erau. In ceea ce priveste ciorba de oase si pilaful, taci ca era bine. Prin 1999 mergeam in vizita la fratele unei prietene ce isi facea stagiul miltar. Mancare ioc, bocanci gauriti, permisii garla pt a mai face economie la cheltuielile cazarmei. Asa ca, daca e ceva de comparat tot inainte de 1989 se facea armata. Chiar cu muncile agricole obligatorii dar tot se facea pregatire. Fereasca bunul Dumnezeu sa avem nevoie urgenta de armata acuma!!!!
Am facut armata in anii 1987-89, si nu era bine deloc ! Aveam uniforma peticita ,bocancii gauriti,ni se serveau cartofi deshidratati (imposibil de mancat,cat ti-ar fi de foame)si aveam cartele pt masa (niste patrate de plastic verzi sau rosii).Instructia si tragerile le faceam pe niste obuziere ultramoderne (Skoda150 mm/ model 1934) care trasesera la viata lor si-n rusi si-n nemti…In schimb era f greu cu permisile (Au fost unii care si-au vazut casa o singura data in cei 1,5ani…in concediu)Iar dupa cele 16 luni de armata am fost sechestrati si trimisi la munca in agricultura inca 2 luni…Judecand dupa ce-am vazut in cele 2 aplicatii in Cincu ,nu cred ca armata romana era o forta redutabila (poate doar prin numar).Asa ca mai usor cu postarile de genul: ce bine era pe timpul….Cand a fost impuscat ceasca toata lumea s-a bucurat,acum e plin netul de nostalgici care au uitat cum se traia atunci.
nu stiu unde a facut armata baiatul acela dar atunci eram si eu pe acolo,prin armata.jur ca aveam colegi care nu mancau acasa cum mancau acolo.bine am avut si noroc,atunci,in oct.98 s-a schimbat norma de hrana si de echipare:dimineata:mezeluri,branzeturi gem ,oua,de doua ori pe sapt.lapte cu cacao.pranz:ciorba si felul doi ambele cu carne,plus desert.seara:o masa calda plus ceai sau lapte.am fost primul ciclu care a primit tinuta mozaic de culori.oct.98-oct.99.reg.4 rachete aa ploiesti
Am inteles, toar’su’, sa traiti!. Nu mai zic, sa traiti!
Nu, nu era bine in armata pana-n 1989! Cine a trecut prin ea stie foarte bine ce „delicioasa” era mancarea -super „balastul”/orez cu pietricele, numai bun pentru aportul de minerale in organism; varza cu „carne”, o minune plina de…viermi suculenti, fibre nu altceva (mi-au trebuit niste ani ca sa m-ating iarasi de varza); ‘caramida”/painea aia atat de tare ca-l bagai pe ala in spital daca-l nimereai cu ea in cap, basca c-avea o culoare ireala, verzui-albastrie; si exemple ar mai fi. Asta nu era nimic, te invatai pana la urma si te rugai de parinti sa vina mai des cu haleu pe care, daca erai domn, il imparteai cu camarazii; adevarata problema era bataia de joc -spalatul bocancilor si toaletei cu periuta de dinti;”conducerea” facuta pe sub paturi cu valizele de lemn, asta daca vroiai sa devii „sofer profesionist”; lectiile de inot in dormitor, cand caporalul intra la miezul noptii si arunca 2-3 galeti cu apa iar nenorocitii de soldati trebuiau sa faca luna, dar vorba nesimtitului ala: „ii tare luna” (nenorocitul ala era un tigan cu 4 clase, pupincuristul si lingaul tuturor ofiterilor. Daca il puneau sa le faca cizmele cu limba nici n-ar fi ezitat, atat de tembel era) si exemple sunt cu duiumul. Aia nu era Armata si doar o pierdere de timp, un mod de indobitocire, cu deosebire, a celor care aveau cat de cat ceva in cap -pe astia nu-i suportau deloc incultii si dobitocii aia numiti pompos sergenti, caporali; ofiterii n-aveau prea multa treaba cu noi, erau prea ocupati cu „sugativa”, adunandu-se prin birouri unde dezbateau bineanteles, probleme militare…Da’ eu am avut noroc, stiam deja sa culeg porumbul, sa dau cu sapa si-alte munci de o importanta deosebita pentru Tara (cand veneam noi aia de pe la cooperative se tolaneau la umbra si se-apucau de-un snaps, dar macar erau cumsecade, ne dadeau si noua ceva de-ale gurii si rachiu. Tare le mai multumeam, asa de infometati ajunseseram!). Spun cu mana pe inima ca n-aveam Armata ci o adunatura in uniforma, cel putin cam asa era pe unde-am fost eu in 1988-1989, la „iepurasi”/infanterie. Amintiri placute nu prea am, exceptand camarazii deosebiti pe care i-am avut. Impreuna ne-am indulcit amarul!
ciorba de oase ha ha george rar rau la diribau trupe de geniu adica munca in agricultura baza era o ciorba cu 2 frunze de patrunjel,o pielita de rosie,o fidea si restul zeama lunga,felu 2 pilaf cu stavrid,daca nu erau pesmetii facuti la steagu rosu bucuresti in 1977 muream de foame ca suplimentu era o foita de salam cit coala de hirtie de subtire, iar conserva de peste era expirata io nam mincat ca nu eram bolund,daca nu erau macaroanele cu brinza de simbata muream de foame si slana cu usturoi de acasa
Era o porcarie imensa. Nu se facea nimic si asta s-a vazut la revolutie sau ce o mai fi fost. Singurul castig era ca dupa asa indobitocire sareau si in foc fara sa cracneasca soldatii.
tot respectul pentru cei care au facut armata pe timpurile socialismului ca sa nu zic altceva….am avut o armata vai de mama ei din toate timpurile, in Primul Razboi Mondial, AL DOILEA sa nu mai vorbim ….pana mai ieri, acum nu se stie, macar avem cateva unitati care au participat la misiuni pe afara si au furat ceva de la altii….
Armata pe vremea aceea era doar o gluma proasta. Slaba ca dotare, inexistenta ca instructie, cu nivel slab de pregatire, mai ales in randurile subofiterilor. Pracatic era doar mare. Astazi nivelul de pregatire si profesionalism, mai ales in randul ofiterilor tineri si al subofiterilor este mult mai bun. Dar…Armata din anii „90 imi oferea speranta, credeam ca in sfarsit lucrurile se vor misca spre bine, vom avea o armata semnificativ mai mica, dar foarte bine echipata si instruita.
Pe atunci aveam speranta, astazi nu mai avem se pare nici macar viitor.
Am facut armata la V.M. prin 1986-1988 si pe langa plangerile pe care le au toti cu privire la mancare am si eu de adaugat altele. In primul rand tin sa spun ca „veteranii” de la V.M. erau toti (cel putin cei pe care ii cunosc eu) baieti cu liceul, si din prima zi au tinut sa ne anunte ca ei nu sunt acolo ca sa faca conducere cu noi pe sub pat, ei doar au rolul sa ne invete ce este de facut pt. a rezolva problemele care vor apare pe parcurs. Iar probleme chiar au aparut si chiar au pus umarul langa noi sa le trecem. Instructia dura am mancato de la ofiteri, uneori cu rost si alteori fara, conditi mizere de viata ca peste tot, pornind de la mancare continuand cu echipamentul si terminand cu infirmeria si cazarea trupei. Tin minte ca la un moment dat nici apa curenta nu aveam in unitate (spuneau ca au inghetat tevile) si aduceau apa cu niste butoaie incarcate in carute (asta da motorizare) iar caldura era asigurata de niste sobe de teracota pe gaz, iar in prima seara cand am dat drumul la soba dupa cateva ore au intrerupt si gazul spunand ca am consumat cota de gaz metan pe luna intreaga. Acestea erau micile neajunsuri ale vieti de soldat din RSR. In privinta tehnici de lupta nu am nimic de comentat:
-Uniformele erau vai mama lor, in primul rand nu au avut sa ne dea bocanci de VM si am fost incaltati in ghete de „pifani”, Pantaloni erau largi si scurti, ieseau pana si din bocanci de infentarie si deosebit de sexi se vedeau izmenele albastre infecte de panza de pe dedesupt, vestoanele erau si ele ciudate, largi si daca vroiai sa inchizi si gaica de sus nu mai primeai aer, noroc ca dupa doua saptamani de armata eram asa de slabi ca ni se balanganeau gaturile in gulerul vestonului.
-Am avut noroc si in toata unitatea doar SSC-urile au primit geanta cu masca de gaze, noi trupeti nu am primit si nici pana azi nu stiu de ce.
-Am avut cu toti arma proprie, vajnicele 47 cu pat rabatabil (la fel ca si lipsa mastilor de gaze a fost unul din lucrurile care au facut viata mai usoara).
In rest instructie si iar instructie, tin minte ca eram asa de satul de instructie ca m-am oferit voluntar sa merg in paza poligonului pe timp de noapte in timpul tragerilor, doar sa am cateva momente de liniste. Ca si intamplare draguta vizavi de paza poligonului, tin minte ca au vrut sa ne dea pentru comunicare niste stati rusesti care se lua in spate ca si rucsacul dar au constata ca inca din unitate nu mai functiona nici una, la toate au picat acumulatori sau erau moarte din cauza electronici vechi din timpul razboiului WWII.
Tot ca si fapt divers vreau sa spun si faptul ca in vara lui 1986 (cu cateva luni sa fim noi incorporati) a avut loc o alarma cu iesire a intregi tehnici de lupta si participarea la un exercitiu de lupta in cadrul caruia se dorea fortare raului Olt undeva in dreptul Slatinei. Tehnica de lupta a fost atat de buna incat a murit pe drum si la zona de manevra au mai ajuns doar doua transportoare blindate, si alea cu mari probleme de etanseitate. Cand am ajuns noi in unitate se primise ordin ca toata aceasta tehnica sa fie casata, adica toate camioanele si transportoarele vechi erau taiate si transportate la fier vechi, si aici sa vezi toata frumusetea, in locul camioanelor vechi au trebuit sa scoata din parcul rece camioane rusesti stocate de 4 ani de zile si partea ciudata este ca aceste camioane au pornit de la prima cheie, fara sa le fi atins cineva in aceasta perioada.
Am prins si alarma de noapte cu iesire si pentru ca totul sa fie perfect am facut parte di grupa de munitie. Am tras de doua lazi cu grenate de am crezut ca am mainile pana la glezne. Am prins si mars din Tg. Jiu pana sus la Ranca unde in 24 decembrie noaptea am facut o tragere de noapte cu munitie de razboi.
Una peste alta am prins si vazut atunci oameni deosebiti si la fel de multi neoameni, am avut ocazia sa vad prostia in stare pura si adusa la sublim asa cum nu am crezut ca am sa mai vad vreodata. Din pacate acelasi lucru il vad la un nivel mai mare acum in Romania si trist este ca se revarsa de la cele mai inalte culmi ale puteri. Trist, trist, am avut parte de tristetea dinainte de ’89, am atins sublinul la revolutie dupa care tristetea a devenit paranoica, trist, trist, trist……
Cand am facut eu incorporarea si vizita medicala, ma refer la a doua, m-am oferit voluntar la VM, pe singurul criteriu ca eram obisnuit cu drumetiile montane si foarte mare iubitor de munte. Un plutonier cu parul alb, mi-a zis sa-mi vad de treaba mea ca voi regreta amarnic. Pana la urma cu fix o saptamana inainte de rezultatele admiterii m-am prezentat la centru militar, pe langa sediul actual al UTI, in Bucuresti si am fost repartizat la transmisiuni radio, undeva prin Maramures.
Pana la urma admiterea a fost un succes, greu, dar tot succes si am scapat de armata. Pe undeva mi-a parut bine, dar pe de alta parte acum parca regret un pic.
George, cum am spus si mai sus, instructie am mancat pe paine, dimineata la pranz si seara, am facut vreo sapte sedinte de tragere in poligin cu munitie de razboi, si toate sedintele au fost facute cu arma pe care o aveam in dotare, deci fara parere de rau spun ca si azi ma descurc cu o arma de razboi, am participat la cursuri de schi (fiind de la munte ma descurcam cat de cat si am fost trims sa imi ajut colegi sa coboare pe schiuri) din pacate cursurile de catarare au fost aproape inexistente pt. ca inainte de a le incepe am fost anuntati ca vom pleca la munci. Nu am avut treba cu veterani ( de fapt era un veteran la 120 de soldati) in schimb am fost schingiuti de ofiteri in fel si chip, cu si fara rost, de multe ori am invatat doar cum sa fentam si sa ne fofilam de o anumita corvoada. Ca sa-ti faci o ideie, inainte de a pleca in mars la Ranca, in luna decembrie, am fost foarte aproape de a forta Jiul la o intoarcerea dintr-o aplicatie pt. ca ofiterului care era cu noi nu i-a placut cum ne deplasam pe cantec, ca sa-l parafrazez ” Nu va place Cantarea Romaniei atunci vom trece la Daciada, proba de inot”. O placere deosebita sa fortezi un rau in luna decembrie. Cred ca pana la urma sa gandit ca totusi Jiul este un rau mare si nu se stie cati mai scapam neinecati, mai eram si cu echipamentul complet pe noi, asa incat chiar nu stiu ce ne faceam.Ca sa-ti faci o ideie cat de dura era viata, gandestete ca multi ani dupa WWII Romania nu a avut voie sa aiba trupe de VM. iar toti ofiteri pe care i-am cunoscut acolo considerau ca au ceva de aratat din acest motiv. Pana si ofiteri de la munci cand au aflat ca venim de la o unitate de vanatori ne priveau cu mila si cateva zile ne-au lasat in pace. Dupa cum am scris mai sus am avut parte si de tot ce era urat in armata socialista, practic nu eram considerati oameni decat arare ori si eram mai mult niste animale dresate care framantam noroiul in cele mai mizere conditi.
Am facut armata la comunisti. N-am sa va povestesc cauzele insa retinem ca mi-am petrecut „cariera militara” in cinci cazarmi plus o „delegatie” la recolta porumbului.
Regimentul 1 mecanizat al Diviziei de Elita „Tudor Vladimirescu” din Ghencea isi intrecea renumele. „plecat-ai vinator de munte/ Si te-ai intors acas’ pandur/Ti-au infipt o stea in frunte/ Si un debretin in cur”. Debandada era generala, conditiile jalnice, ofiterii inferiori si subofiterii furau ca in codru sau aveau preocupari legate de carburant si de meseria de taximetrist ilegal. Ofiterii superiori aveau pe post de secretare niste vivandiere purisance cu un comportament si un vocabular care depasea pe alde Oana Zavoranu&co. Am auzit cu urechile mele, pe platoul cazarmii, replici gen ” m-a IN-SAR-CI-NAT tovarasu’ colonel fata in fata sa duc documentele astea la parc si acum astept sa iasa de la masa ca sa-i raportez direct la microfon”. Trec peste alte detalii, retin doar ca acolo am dat mina cu Vasile Milea si m-a intrebat ce parere am. Recunosc ca l-am mintit.
Batalionul de la Hunedoara din compunerea regimentului 15 AA. Cea mai frumoasa unitate militara pe care am vazut-o vreodata era condusa de colonelul Birsan. Un domn din cap pina in picioare, colonelul Birsan nu a fost auzit niciodata ridicind tonul la vreun militar si isi conducea trupele dupa principiile Marinei Britanice. In primul rind, le-a interzis cadrelor militare din subordine sa intre in restaurantul „Intim” din oras. Colonelul Birsan stia, conform traditiei, ca acolo este sediul soldatoilor din cazarma sa care sareau seara gardul ca sa mearga la baut si a dorit cu tot dinadinsul sa evite orice moment penibil in public. Colonelul Birsan stia ca n-are de ce sa-si faca griji, crisma se inchidea la orele 2200. activitatea din cazarma mergea ceas si nu am vazut niciodata pe nimeni sa umble creanga pe alei. Periodic, apelul de dimineata era insotit de o scurta parada militara cu cintec si absolut toata trupa se silea sa-l multumeasca pe comandant. Curatenia in dormitoare era perfect, toate dormitoarele aveau parchet pe jos si paturi individuale. La sectoarele de dimineata, ostenii foloseau o metoda „neconventionala” de a cerui parchetul perfect si in timp record. Un ostean sedea pe o patura veche, alti doi trageau patura. In dormitoare mirosea extraordinar, erau aerisite, iar accesul in timpul zilei era interzis. Nimeni nu a avut niciodata motiv sa se plinga de frig. Toate incaperile erau incalzite mai mult decit civilizat. Mincarea la bucatarie nu era rea insa se intimpla uneori sa nu fie pe placul soldatilor. Piinea era din belsug si foarte buna. Asa ca toti soldatii mergeau la plita imensa, isi prajeau felii groase de piine, le ungeau cu untura si mincau cu usturoi, adesea si cu jumari din castronul bucatariei. Baia era obligatorie o data pe saptamina insa orice ostean putea ruga fochistul seara sa-l lase sa faca un dus fierbinte. Nu am vazut niciodata soldati mai curati si mai bine hraniti decit cei de sub comanda colonelului Birsan de la Hunedoara. De fapt, toti ceilalti erau groaznici. Batalionul AA era compus din trei companii: transmisionisti („comanda”), paza-transport (PT) si o companie de porcari (astia salasluiau, efectiv, impreuna cu porcii), bucatari trupa, fochisti, etc. Cei ce lucrau la porci/bucatarie/fochisti erau scutiti de orice alta activitate. Cei de la PT nu aveau ce cauta la alte operatii. Transmisionistii erau obligati la 2-3 zile de garda pe luna, atunci cind gardistii trebuiau odihniti omeneste. Nimeni nu s-a plins vreodata de viata din cazarma. Transmisionistii trebaluiau toata ziulica la ale lor, PT faceau garda ca ursul 28 de zile din 30, iar restul isi vedeau de ale lor. Soldatii seniori de la PT nu indeplineau decit atributiile de comandant al garzii si ajutor, restul erau ascunsi in locuri caldute de ei stiute dar nu umblau creanga prin cazarma. Practic, cele trei companii erau ocupate toata ziulica exact cu ceea ce cere armata de la pregatirea lor. Baietii din garda aveau cite sase posturi in primire. Atunci cind seful bucatariei se prezenta la magazia de alimente pentru cota zilnica, gardistul de la postul 5 dadea navala in magazie dupa el. Masca de gaze, mantaua, vestonul erau aprovizionate cu halci de slana cu sorici, piine la greu, cite o conserva mare, o funie de usturoi. Echipa din care facea parte trebuia sa asigure „veghea” de trei ore dupa cele trei ore de somn. Se lucra prin rotatie: jumatate de echipa intra direct la somn, ceilalti trei se roteau la o ora: unul afara, doi in corpul de garda. Cei din corpul de garda erau infomeati in timpul noptii asa ca prajeau slana pusa pe vergeaua armei si o taiau cu baioneta. Scoteau piinea si usturoiul, ospatul era gata. Popota ofiterilor era ascunsa discret intr-un pilc de copaci. Ostenii nu aveau ce cauta acolo insa erau in al noulea cer cind erau trimisi acolo pentru o mica, corvoada. Cele doua femei de la bucatarie ii tratau ca pe copiii lor. Dupa mutarea butoaielor de muraturi, soldatii erau bagati in bucatarie si hraniti ca in filme: ciorbe ca la mama acasa, mincare cu carne la greu, placinte ardelenesti sau, in cel mai rau caz, masuri generoase de compot. Ordinea si disciplina din cazarma erau exemplare in timp ce moralul trupei era la cel mai inalt nivel. Nu stiu cit de iubit era colonelul Birsan insa se bucura de respect imens.
Divizionul AA de la Luna/Cimpia Turzii impartea cazarma cu parasutistii si diribau. Cazarma arata ca un santier comunist plin de namol, mizeria domina privelistea, foamea si jegul erau extinse. Cadrele nu se bucurau de nici o atentie, legea pumnului domnea in dormitoare, gradatii unguri faceau corp comun si isi bateau joc cit mai rau de pufarezii romani, debandada, mizeria si saracia intreceau pina si cazarma din Ghencea.
Centrul de radiolocatie Furculesti. Unitatea semana cu o ferma teleormaneana in care lumea se mai ocupa si cu radiolocatia. Plantatii agricole extensive in curtea unitatii, corvezi fara numar la popotele ambelor categorii de militari, personalul civilar ii trata pe militarii primiti sub „comanda” ca pe robi. Raportul de dimineata intirzia adesea. Cadrele erau aduse de la Alexandria cu autobuzul. Statia de adunare era in fata unui birt. Birtasul isi cunostea meseria si era la datorie inca de la 0630 dimineata. Pina sa se adune toata lumea, coniacul curgea girla. La raport, colonelul putea a coniac prost de la patru metri. Evident, soldatii urmau exemplul sefului. Delegatii de soldati umblau noaptea pe cimp cite 4km pentru a aduce in cazarma „motorina” cumparata cu bani colectati de la cei interesati. Vinul local era adus in cazarma in pungi de alimentara. „Te bagi la o punga de lasitate?”, suna intrebarea. Un ansamblu de doua pungi puse una intr-alta aducea in toata siguranta o cantitate de patru litri de „lasitate”. De unde expresia? A doua zi dimineata, colonelul care putea de bautura urla ca istericul pe platou in fata trupelor aliniate: „Lasitate, mai, lasitate! Beti si nu spuneti! Asta este lasitate!”. Si el facea la fel…
Cazarma de la Giarmata semana ca doua picaturi de apa cu o strada din Predeal. La prima vedere. In vilele respective era comandamentul. Mare parte din militari erau cazati in conditii absolut identice cu cele pe care le avea trupele germane inghesuite in Stalingrad. Ger napraznic, caldura era asigurata de un BCA inconjurat de sirma bagata in priza. mizerie cit incape, paduchi la greu. Termenul de baie l-a facut sa rida pe comandant: „ce baie vreti, ba?” Despre alimentatie nu mai pomenesc. Acolo am avut prilej sa stau de vorba cu un general de aviatie- nu-i retin numele- despre care se spunea ca ar fi fost cel mai tinar general de aviatie din istoria armatei si si-ar fi cistigat promovarea rapida pentru ca ar fi trecut cu MIG-ul pe sub podul de la Cernavoda. Tipul era un badaran prost si nesimtit. Privindu-l, m-am gindit „daca mirlanul asta este general de aviatie, atunci colonelul Birsan de la Hunedoara este Douglas Mc Arthur”. Spre sfirsitul sederii a venit in inspectie generalul Constantin Olteanu, ministrul armatei. Masurile au fost drastice: jumatate de trupa a fost imbracata in haine de gala cu manusi albe, cealalta jumatate a fost „deportata” in „baraganul” din spatele cazarmii, cit mai departe de ochii ministrului, pentru ca aratau cam ca japonezii descoperiti in insulele Pacificului. Am facut parte dintre deportati. Cind s-a plictisit in cimp, comandantul „batalionului disciplinar” a format o echipa de „cercetare” Eu si am caporal am plecat in misiune. Pitulati pe dupa cladiri am ajuns sa vedem cum ministrul isi ia ramas bun de la comandant. Trupele aliniate, masinile trase la ordin. Mintea mi-a lucrat urgent. I-am zis caporalului sa anunte ca drumul este liber. Profitind de liniste m-am strecurat spre abatorul unitatii. Am intrat. Sorici proaspat cu sare la discretie. Cuve de inox de 1m3 erau pline de halci de carne proaspata. M-am indopat cu sorici privind ceremonialul. Mi-am scos din buzunare pungile de plastic, doua, din dotare. Le-am blindat cu carne si am sters-o. Am sarit gardul unitatii in timp ce trupele de „elita” rupeau rindurile. Am luat autobuzul spre Timisoara iar la cap de linie am sarit intr-un taxi. Aveam o mindruta in oras. Taximetristul a vazut ce am in pungi si a holbat ochii. I-am lasat pe bancheta , la propriu, trei bucati de carne si am „achitat” cursa. M-am prezentat la unitate dupa doua zile, tot peste gard. Nu m-a intrebat nimeni nimic. Mi-au dat foile de drum si dus am fost. Am luat iarasi drumul sudului. Peste alte doua zile, predam uniforma. Eram descarcerat.