Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat miercuri, la Constanţa, la festivităţile dedicate Zilei Marinei Române, că săptămâna viitoare viitoare va fi aprobată hotărârea de guvern pentru achiziţionarea sistemului de lansatoare mobile de rachete anti-navă.
În cuvântul de salut, adresat în deschiderea festivităţilor dedicate Zilei Marinei Române, organizate de Forţele Navale Române pe esplanada din faţa Comandamentului Flotei, din Constanţa ministrul Mihai Fifor a reiterat faptul că Guvernul României continuă politica de înzestrare a forţelor armate, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de aliaţi.
„Pentru al doilea an consecutiv în 2018 Parlamentul şi Guvernul au aprobat alocarea a 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare şi aşa cum am mai afirmat şi în alte rânduri, anul 2018 – Anul Centenar – va fi unul de referinţă pentru Marina Militară Română. Suntem în plin proces de selecţie a câştigătorului programului de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale, program care va asigura nu doar o capabilitate modernă de apărare la Marea Neagră, dar, prin offsetul aferent, va asigura şi modernizarea celor două fregate tip T-22 – ‘Regele Ferdinand’ şi ‘Regina Maria’. Totodată, săptămâna viitoare vom aproba în Guvern hotărârea de guvern pentru derularea achiziţiilor sistemului de instalaţii mobile de lansare de rachete antinavă, bateriile de coastă care vor întregi amprenta de securitate navală a ţării noastre. Toate aceste programe pornesc de la dorinţa de a întări capacitatea de reacţie imediată a Forţelor Navale, de a consolida poziţia strategică a României la Marea Neagră. În acelaşi timp, condiţia de bază de la care s-a plecat în proiectarea acestor programe strategice de înzestrare, a fost de implicare maximă a industriei naţionale de apărare, atât în producerea acestor capabilităţi de înaltă tehnologie, dar şi pe întreg ciclu de mentenanţă al tehnicii, care va intra, astfel, în dotarea Marinei Militare” – a declarat ministrul Fifor.
…continuarea articolului pe Hotnews, via Dan.
RumaniaMilitary: La Mulți Ani, Mariilor! (BOR zice ca avem voie)
care e faza cu BOR?
chestia cu adormirea si nasterea?
Dap de Adormire cică nu ar fi cuviincios…doar la naster
Astia care vorbiti , dar nu stiti ce vorbiti, poate ar fi bine sa va plecati genunchiul la mormantul unuia, care, intamplator, cu ajutorul Lui Dumnezeu,Al Preasfintei Nascatoarei DE Dumnezeu, Al Sfantului Gheorghe, Al Sfantului Procopie si Al tutor or Sfintilor, i a pus la respect pe toti dusmanii tarii de la vremea respectiva.Tot intamplator, pe ala il cheama Stefan Cel Mare si care este cu trupul inmormantat la manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, iarna cu sufletul este in Ceruri, unde se roaga pentru neamul sau, a carui credinta a aparat o el si alti, probabil, cateva milioane.
eu cred ca i-a pus la respect cu una din cele mai bune cavalerii usoare din lume si o artilerie la un nivel de standardizare de putem zice ca era precursoarea artileriei de tip Gribeauval cu doar vreo 350 de ani inainte de a se inventa…
Si a ajutat si faptul ca s-au cumparat arme moderne pentru epoca respectiva.
Cand s-au terminat banii, Chilia si Cetatea Alba au fost cucerite de turci si drumul matasii a incetat sa mai mearga prin Moldova, s-a terminat si cu rezistenta indarjita.
In rest toate cele bune…
Sa-i spui lui Dzeu din partea mea ca l-am decazut din drepturile parintesti.
Nici un tata nu si-ar lasa miliardele de copii sa fie chinuiti in asemenea hal de dracu.
Pentru nici o nemurire a sufletului.
Zici tu Razvane…..nu l stii pe taica miu ?
Eu stiam ca la botez, marturisirea facuta este ca ne lepadam de acela de care spui si ca ne unim cuHristos, Cel, Care de bunavoie, a fost rastignit pentru intreaga uman it ate. Daca ne lepadam de Hristos inseamna ca , de fapt, ne unim cu cel care nu doreste binele oamenilor. Nu cumva te contrazici singur Cel Care a dat porunca sa ne iubim unii pe altii asa cum El ne a iubit pe noi, adica dandu si Viata pentru noi peCruce Este Dumnezeul Acela Care Iiuraste pe oameni Rapunde ti singur
Acum nu ca iau partea baptistilor, dar confirmarea in credinta este mirul si nu botezul. La botez nasul iti ia pacatele asupra sa.
Dupa ce te-au uns esti in sfarsit parte din comunitatea religioasa si ai un cuvant de zis (practic ti-au recunoscut majoratul). Dar na, se uita ce insemna sfantul mir si se face la varste putin cam fragede pentru ca nu i se mai da importanta prea mare.
Daca nici biserica nu se mai tine de traditii … de ce s-ar mai tine oamenii?
La botez nu te intreaba nimeni daca vrei sau nu si oricum nu prea vad la varsta de cateva saptamani ce pacate ai fi putut face si asta si este motivul pentru care unii crestini au impins botezul mai tarziu. Chestie de dogma, rationalizare mistica (?), in fine…
Daca nu prea mergem la Biserica si nici nu intrebam un preot, pentru ca, deh, noi le stim pe toate, atunci putem emite concluzii pripite. Botezul inseamna iertarea pacatului lui Adam si al Evei, Iertarea fara de care omul nu mai poate intra in RaI. .Iar nasul isi asuma in numele nostru unirea cu Hristos si iertarea pacatului stramosesc.Daca tu nu poti face o actiune delegi pe altcineva in local tau.Asta ca si cum ai spine ca daca un bebelus nu cere de mancare tu sa nu I dai.Cu atat mai mult Botezul, Care inseamna sansa la viata vesnica
Bebelusul cere mancare, plange. Nu exista pacat stramosesc, copiii nu trag pacatele parintilor, fiecare este liber sa faca ce doreste si tot singur raspunde in fata lui Dumnezeu.
Botezul, initial, avea singurul sens de aderare la crestinism, logic ar fi sa fie facut la maturitate, cand omul poate alege, prin liberul sau arbitru daruit si foarte pretuit de Dumnezeu.
Terminati odata cu culpabilizarea inca de la nastere in folosul bisericii: un copil se naste curat n-are ce sa-i preia nasul. Cum poate cineva sa fie judecat pt ceva ce n-a facut?!
Dumnezeu, cel care-i da viata si suflet unui bebelus, n-are nevoie de dogmele voastre si nici copilul de popa ca sa aiba o relatie cu Tatal sau. Paganilor!
Salut. Poate prea fericitul Daniel vrea sai trimeata un mesaj cu o racheta anti-nava lui Kiril. Acum vorbind serios e o stire foarte buna, incet incet ajungem unde trebuie sa ne fie locul.
Cica e sarbatoare „pentru morti” asta de azi. Mai e o Marie pentru vii.
La multi ani Marina Romana!
Ziua Marinei – Check
Anul Marinei – Check
Navele Marinei – ???error??? 🙂
Cele mai noi nave ale Marinei sunt 3 remorchere din 2016.
Pana la urma o sa fie o baterie sau mai multe baterii de rachete anti-nava ?
Pai anul acesta asteptam sa semnam contractele nu sa primim si navele/rachetele. Asa a fost vorba, deocamdata sunt in grafic, ba chiar – asa cum am scris – sunt foarte grabiti.
or fi auzit de lansarea Kalibr din Marea Neagra…
La multi ani tuturor marinarilor, militari sau civili!
Am inteles bine ca pentru corvete si bateri de coasta va fi o licitatie?Si daca da se pot face contestatii,apoi cam cit dureaza solutionarea unei contestatii?Bateriile de coasta trebuie cumva de aceeasi tip si fabricant ca cele ce vor echipa corvetele si fregatele?
Așa ar fi cel mai bine.
Romania este o tara in bataia vantului .Avem doua fregate cumparate de la marina regala britanica care urmau sa fie casate .Aceste fregate sunt o paguba pentru bugetul ministerului plus ca nu au armament sunt complet nefolositoare si in cazul unei agresiuni sunt si victime sigure .Este jenant pentru o armata NATO sa se prezinte in asemenea hal plus ca pe aceste harburi plutitoare sau platit peste 200 milioane euro .In afara ca plutesc si consuma 30 tone motorina pe ora sunt ineficiente si nefolositoare .
Nu consuma motorina.. fiindca au turbine Rolls-Royce Spey si Tyne
Roayal Navy renunta l;;a ele nu ptr ca nu m ai ersau bune .. ci ptr ca se doreau unele noi .. sa poata sa mentina santierele
Royal Navy a renuntat si la batch3, care erau mult mai bine inarmate, din motive de consum mare.
nu erau Rolls Royce Marine Olympus?
a spus si de modernizarea soimilor la SUPER Soim… + fabricarea de testoase la Bucuresti (in acelasi articol mai jos)
Doamne ajuta!
„Pentru Forţele Aeriene pregătim relansarea activităţii fabricii de avioane de la Craiova, care va realiza modernizarea avioanelor-şcoală IAR- 99 ‘Şoim’ la standardul ‘Super Şoim’ „
Se vor moderniza toate aparatele IAR 99, atat cele clasice cat si Soimii.
In privinta Pirahna 5, am mai scris, dar sunt unele probleme la UMB si cu forta de munca.
Pana la urma cum a ramas, ii ajuta Moreniul cu sudorii sau inca mai cauta sa angajeze ei?
Deocamdata se uita spre Moreni, asteptam sa vedem daca se concretizeaza ceva, un contract, o intelegere…
DPD meu de vedere ar trebui sa se uite bine cei de la Moreni la lucrul ala, caci in caz de pic afacerea AGILIS, mai ramane doar sa dea cu matura prin curtea inteprinderii, ca o sa se aseze praful rau de tot peste fabrica lor!
Sa nu mai spun ca pana intra AGILIS-ul in productia de serie, in caz de totul o sa fie bine, tot o sa mai curga multa apa pe Dambovita…pana atunci ce vor face?!?
Super SOIM ?
Toate avioanele IAR 99 vor fi modernizate si modificate pentru a pregati pilotii pentru F-16. Nu te gandi ca facem F-35 din ele. Oricum, e buna si modernizarea aia.
Sa stabilim ceva cote pentru participantii la concursul bateriilor de coasta|???
🙂 Numai casa de pariuri n-am avut…
Stie cineva care este termenul pana la care trebuie anuntat care e corveta castigatoare ?
Octombrie
Cine naiba îi mai crede… Uite nucleara, nu-i nucleara…
Mu*e pesede!
pe Hotnews, curveta ruseasca a lansat un Kalibr cale de 70 km pana la tinta..
Ai cu ce darama una daca se hotarasc Blyatiiii sa bubuie al nostru litoral sau vreun pescarus NATO prin zona?
Eu sugerez achizitionarea unor barci rapide de interventie pe Dimbovita…sa incapa in ele 10 bucati brute idioate cu bulane cu tot.
Ca tot tov Vifor se baga ca Musca in curul calului sa comenteze el cum e treaba la politica asta cu mitingurile.
PSD ist incompetent asemeni guvernului din care face parte.
băi niste bulane bronzate intr-o barcă nu sună rău.
Sexual healing in barca???
Rușii au făcut exerciții cu lansări de rachete exact de ziua Marinei Române ?
E o simplă coincidență sa u am înțeles eu greșit ..!?
Nu îmi aduc aminte dacă NATO undeva pe lângă ruș a miscat ceva de 29 iulie sau când nai a e ziua lor ” MoR FLot ” ?
În schimb nu am sa uit cum in fiecare an fosilele sovietice sărbătoresc cu mare fasc sarbatorile spurcaților ruși chiar si ziua marinei și ziua parașutiștilor.. sai fht in grfh …
Rusii mai au și TU-22 M upgradate pentru „scufundat portavioane”.
Să nu fie și astea un fel de T-72 cu facelift pentru anno domini 2018…
Au lansat racheta pentru ca acum o saptamana a intrat in Marea Neagra un distrugator american, clasa Arleigh Burke. La fel si cele 6 su24 de s-au apropiat ieri de teritoriul nostru, interceptate de typhoon-urile RAF. Se mai umfla si colovecii un pic in biceps