COMPOZITE

Episodul XCV

Astazi abordam un aspect al WW II cu care s-au confruntat, inevitabil as zice daca-i zgandari pe multi si esti cam…singurel, doi actori principali ai marelui conflict si-anume, Gemania celui de-al III Reich (al asa-zisului Reich milenar, de 1000 de ani, ce s-a dezumflat cu totul dupa doar 10 ani. Duca-se-n…istorie!) si Japonia Imperiala (Imperiu pe care mentalitatea razboinica si goana dupa posesiuni si, implicit,resurse, avea sa-l dezumfle odata pentru totdeauna. Duca-se-n…istorie). Si ne referim, in principal, la resursa umana, conditie primordiala dintotdeauna a purtarii Razboiului, si-asta fiindca dupa ani de conflict dus pe mai multe fronturi (Europa si Pacific), ambele natiuni agresoare duceau o lipsa stringenta de personal calificat, cu deosebire piloti, inlocuitorii „asilor” ce sub presiunea frontului si al asaltului zilnic Aliat treceau la Escadrila din Cer (toti Zburatori au, cu certitudine, o asemenea escadrila. Aceasta „exista” spiritual inca de la aparitia Aviatiei si a Zborului in viata Omului) erau din ce in ce mai putini si mai slab pregatiti.

In aceste conditii s-a pus problema gasirii unei solutii care sa rezolve ambele aspecte ale problemei, cel uman si cel strategic. Mai bine spus, s-a pus problema conservarii/pastrarii resursei umane greu de inlocuit fara a diminua capacitatile de atac/riposta. Solutia a venit din partea cercetatorilor germani (Germaniei nu i-au lipsit deloc „creierele”, despre realizari absolut fantastice am mai vorbit si vom mai vorbi) care au gasit solutii inovatoare legate de lovirea din aer a tintelor terestre si navale ce dispuneau de o buna protectie AA, fara a pune in pericol iminent propriul personal navigant, solutie impartasita partial si aliatilor niponi (Ohka, spre exemplu. Varianta teleghidata a acesteia, Yokosuka Ohka, Model 50/53, n-a apucat sa fie produsa). Bombele, torpilele si rachetele ghidate AA/AT/anti-nava germane/ROT, precum BV-246 Radieschen/Ridichea de Luna, FI-103R, HS-293A, HS-294, Fritz X, V-2, etc, surprind si astazi prin inovatiile tehnologice aduse.

 

In articolul de fata ne vom opri asupra Germaniei si a unor aeronave speciale avansate si neconventionale pentru acele vremuri, destinate atacului din aer a tintelor aflate la sol, acestea fiind o combinatie intre avion pilotat si avion nepilotat, aspect cunoscut drept Aeronave Compozite. Mai bine spus, este vorba despre tandemul avion pilotat, avand rol de transport si ghidare-avion nepilotat, fara om la bord, incarcat cu exploziv de mare putere, practic un bombardier aeropurtat transportat/ghidat spre tinta.

Ideea aeronavelor compozite nu era nicidecum inventia germanilor ci a…sovieticilor. Acestia, in anii *30, au realizat celebra serie de „portavioane aeriene” a lui Tupolev, tandemul bombardier-avion de vanatoare, despre acestea deja am vorbit pe ROMilitary. Cu toate acestea, nici sovieticii nu se pot lauda cu premiera, conceptul datand din WW I, anul 1916, fiind vorba despre britanici –hidroavionul FELIXSTOWE PORTE BABY, un mamut ce purta deasupra aripilor un biplan de dimensiuni mici, BRISTOL SCOUT. A existat si varianta americana, dupa razboi –un dirijabil ce putea acrosa avioane de bombardament in picaj, numit MACON. Britanicii au mai creat un astfel de avion purtator in perioada interbelica, cu care au efectuat curse regulate peste Atlanticul de Nord, fiind vorba despre un hidroavion gigant, SHORT S-21, ce purta deasupra aripilor un hidroavion mai mic, SHORT S-20. Deci, cu alte cuvinte, nu era o idee noua, germanii diferentiindu-se de sovietici la nivel de aplicare a conceptului de avion compozit, ei orientandu-se spre binomul avion de vanatoare (pilotat, cu rol in transport si ghidare –aeronava parazit)-bombardier (nepilotat, incarcat cu exploziv de mare putere), pe cand sovieticii au mers pe ideea bombardier purtator (pilotat, rolul sau fiind acela de portavion aerian)-avion de vanatoare (pilotat, in numar bine definit, aeronava-parazit, cu rol de escorta si atac).

                                                                  Mistel 1 in zbor

Germanii au numit seria aeronavelor compozite, Mistel/Vasc, fiind considerate, inclusiv de catre ei la acea vreme, unele dintre cele mai ciudate aeronave ce-au zburat pentru Luftwaffe (in credinta populara se zice ca vascul aduce noroc, pentru germani insa n-a fost cu noroc. Era prea tarziu, iar superioritatea aeriana Aliata a facut imposibila “existenta” compozitelor greoaie si greu manevrabile). Aceasta serie a avut cinci variante planificate, insa doar doua au apucat sa fie produse si-au zburat efectiv, celelalte au ramas in diverse faze de executie sau doar pe hartie, primul compozit avion-avion fiind utilizat in lupta sub numele de Beethoven-Gerat/Aparat Beethoven (aceasta este si denumirea codificata folosita de catre RLM). La compozitul german, “parazitul” era aeronava de vanatoare, pilotul aceasteia avand control asupra ambelor aeronave (avion de vanatoare-bombardier). Aliatii n-au fost deloc impresionati de compozitele germane, ba chiar le-au poreclit ironic “Pick-a-back/In carca/In spate”, “Piggy Back/Spate de Porc. Nici pilotii germani nu le agreau in mod expres, acestia spunandu-le “Vati und Sohn/Tatal si Fiul”.

Asa cum mentionam anterior, nu germanii au fost primii care au aplicat practic aceasta idee, primii fiind britanicii, ulterior si sovieticii. Au avut insa de unde sa se inspire, cu deosebire de la sovietici, si-asta fiindca au avut ocazia sa vada “pe viu” in anii *30 preocuparile bolsevicilor, caci vorba ceea, “prietenul la nevoie se cunoaste”, pe-atunci, rusul si neamtul erau friends.

Ideea realizarii de “compozite” germane a aparut in anul 1941 cand Kriegsmarine/Marina de Razboi Germana, a solicitat Luftwaffe sprijin in vederea bombardarii bazei navale britanice de la Scapa Flow, aflata in nordul Scotiei, navele de-acolo fiind considerate o mare primejdie pentru operatiunile militare din Marea Baltica si Marea Nordului. Luftwaffe avea vointa dar n-avea putinta, lipsindu-i bombardierele cu raza lunga de actiune si, momentan, razboiul inca mergea bine pentru Reich. Asta nu l-a impiedicat pe Siegfrid Holzbauer (Flugkapitan), pilot sef de test la Junkers Flugzeug Motorenwerke AG, sa vina cu ideea realizarii unui compozit avion-avion. Acesta se gandea la binomul aeronava de vanatoare-bombardier, acesta din urma urmand a fi fara echipaj uman, incarcat cu exploziv puternic si la origine o aeronava veche/uzata, depasita sau in surplus, orientandu-se asupra batranului JU-88. Holzbauer gandea ca vechiul bombardier ar putea fi transformat intr-o racheta incarcata cu explozibil, transportata la tinta de o alta aeronava, fara ca aceasta din urma sa fie expusa pericolului.

Initial, ideea n-a incantat deloc ReichluftMinisterium/RLM/Ministerul German al Aerului insa, in 1942, Oberkommando des Heeres/OKH/Inaltul Comandament al Armatei Germane (pe-atunci sub comanda, Generalfeldmarschall Walther von Brauchitsch) si Oberkommando der Marine/OKM/Inaltul Comandament al Marinei Germane (pe-atunci sub comanda, Grossadmiral Erich Raeder), ceea ce-a facut ca RLM sa-si aduca aminte de propunerea lui S.Holzbauer. Mai mult decat atat, la DFS/Deutsche Forschunganstalt fur Segelflug/Institutul German de Studiu pentru Planoare/Zborul Planat, se desfasurau cercetari legate de fiabilitatea conceptului de “aeronave compozite”, aici fiind testate doua variante (initial), ambele folosind planorul de asalt, DFS-230 A1, pilotat, drept “transportoare” fiind utilizate aeronave mai vechi, Klemm KL-35 (biloc,acrobatie aeriana si trainer, aparuta in 1935) si FW-56 (trainer/recunoastere/legatura, monoloc, aparuta in 1933).

                                              GRAFICA PLANOR DFS 230+FW-56

 DFS aparut in 1925/1927, a fost un mod eficient de eludare a Tratatului de la Versailles (ca si cluburile de planorism, acestea aparand cu duiumul in Germania dupa anul 1920. Menirea lor era de fapt formarea de personal navigant, instructori fiind fosti piloti din WW I. Uite asa, dupa 1933, Noua Germanie a avut, peste noapte, piloti si parasutisti bine pregatiti), teoretic se ocupa doar cu dezvoltarea de planoare si cu studiul zborului planat, insa dispunea de mai multe institute/departamente de cercetare, precum: Institutul Meteorologic; Institutul de Planoare aflat sub comanda lui Hans Jacobs, cel mai cunoscut designer de planoare german; Institutul de Aeronave sub comanda profesorului Alexander Lippisch; Institutul de Dezvoltare Instrumente Aeronautice care facea si cercetari legate de ghidajul/controlul radio, printre altele; Institutul pentru Studii Aeronautice ce facea cercetari legate de comunicatiile radio, aerodinamica, rezistenta materialelor, dispunand si de un tunel aerodinamic. Oficial insa, toate acestea se ocupau cu…planoarele si planorismul, de zborul fara motor, aici fiind creat si planorul de asalt DFS-230.

  DFS-230 avea urmatoarele caracteristici: echipaj 1; aparut in 1933; lungime 21,10 m; inaltime 2,80 m; anvergura 21,10 m; anvergura aripilor 38,10 m/patrati; greutate: gol 770 kg/incarcat 2,04-2,10 tone. Putea lua la bord 10 soldati/1,24 tone cargo; viteza maxima 161 km/h; inarmat cu o mitraliera MG-34, cal.7,92 mm.

              FRITZ STAMER TESTAND VANATORUL ME-109E4+PLANORUL DFS 230 A1

Viabilitatea conceptului fiind dovedita de catre DFS, si in vederea atragerii interesului din partea RLM, s-a trecut la o noua etapa de dezvoltare, superioara. De data aceasta au cuplat un avion de vanatoare ME-109 E4 cu planorul DFS-230 A1, la mansa vanatorului aflandu-se Fritz Stamer. Planorul era pilotat dar neincarcat, acest prim exemplar de Mistel, cum il considera unii istorici, avand vanatorul dispus pe bombardier cu botul ridicat la unghi de 15°. Convins de viabilitatea conceptului si presata de necesitatile strategice ale frontului, basca ca razboiul aerian nu mergea deloc bine pentru germani, acestia nefiind in stare sa execute bombardamente la distante lungi deoarece n-aveau aeronave cu autonomie de zbor mare (proiecte au avut inca dinainte de 1940, dar cum initial se gandeau ca vor lupta doar in Europa nu s-au strofocat deloc sa le realizeze.Ulterior a fost prea tarziu…), RLM a dat unda verde realizarii Mistel, era inceputul anului 1943, intregul program primind denumirea codificata de Beethoven-Gerat/Aparat Beethoven.

Ca urmare, in iulie 1943, a fost gata prima varianta, numita Mistel 1, formata dintr-un ME-109 F4 (vanator) si un JU-88 A4 (bombardier modificat, nepilotat, incarcat cu exploziv in greutate de 3,50/3,80 tone. Modificarile suferite au fost facute la cabina/botul aeronavei si la sectiunea centrala a acesteia. Cabina de pilotaj a fost inlocuita cu o ogiva, iar sectiunea centrala a fost intarita/ranforsata pentru a putea suporta greutatea parazitului. Modificari au fost facute si la sistemele de comanda si control, precum si la pompele de combustibil).

                                                                Mistel 1 si Mistel 2 – Grafica

Junkers Mistel 1/S1 avea urmatoarele caracteristici, aici fiind incluse ambele aeronave, ME-109 F4 si JU-88 A4: anvergura 20 m; lungime 14,40 m; motorizare: 2 Junkers Jumo 211J1 apartinand JU-88, fiecare generand 1340 CP, total 2680 CP+un Daimler-Benz DB-601 E1 apartinand ME-109, generand 1300 CP. Puterea totala generata de cele trei motoare era de 3980 CP; armament: JU-88 era incarcat cu 3,50/3,80 tone de exploziv. Acesta, pe timpul testelor, a reusit sa penetreze placi de blindaj din otel cu grosimea de 7-7,50 m, si plansee din beton armat cu grosimea de 18,30/18,50/20 m; greutate gata de lupta 14,815 tone; viteza maxima atinsa cu toate motoarele la turaj maxim, 482 km/h; autonomie maxima 770 km; echipaj 1, acesta fiind pilotul ME-109, controla ambele aeronave. Secventa de atac a Mistel 1/2 este descrisa in randurile ce urmeaza.

  Decolarea ambelor aeronave se facea, de regula, cu ajutorul motoarelor bombardierului, acestea fiind mai puternice, inclusiv zborul pana la tinta se facea doar cu acestea, aeronava parazit isi pornea motoarele doar in apropierea tintei asigurandu-si autonomia necesara revenirii la baza. Mistel 1-ME 109/JU 88 -decola si cu motorul vanatorului in functiune, pompand combustibil din rezervoarele bombardierului -pompele de combustibil ale celor doua aeronave erau interconectate. Inainte de desprindere se pompa in mod obligatoriu combustibil din rezervoarele bombardierului in cele ale vanatorului, marindu-se autonomia acestuia in vederea revenirii la baza. La Mistel 2 –FW 190/JU 88 –acest lucru nu mai era posibil din cauza incompatibilitatii combustibilului, vanatorul folosind benzina cu cifra octanica mai ridicata.

  Zborul orizontal, fara manevre, al compozitului spre tinta se facea la altitudine mica, maxim 100 m, pentru a se evita detectarea radar sau pentru a ingreuna reperarea de catre aeronavele de vanatoare inamice. Insa, acest fapt facea ca Mistel sa fie foarte vulnerabil la mijloacele de aparare antiaeriana de la sol, la tunurile si mitralierele AA, iar faptul ca erau masive, lente, pline de combustibil si exploziv le faceau cu atat mai vulnerabile (sovieticii au doborat multe, vorba lor,“erau ca niste rate grase, numai bune de jumulit”. In caz de urgenta, singura sansa de scapare a vanatorului era decuplarea de bombardier si renuntarea la misiune).

La 6 km distanta de tinta se incepea urcarea la altitudinea de 750-800 m, care se atingea cam la 4-5 km fata de tinta, continuandu-se apoi zborul orizontal spre aceasta. Odata ajuns la distanta de 2-2,50 km de tinta, pilotul vanatorului indrepta ambele aeronave cu botul spre aceasta, inclinandu-le la un unghi de maxim 30° (15° dupa unele surse). Cand Mistel atingea viteza de 650-700 km/h in picaj controlat/comandat si, la aproximativ 1,60 km distanta de tinta, pilotul vanatorului punea bombardierul pe pilot automat (comanda se facea electric prin intermediul unor electromecanisme), inclina coada propriului avion pentru a usura desprinderea, dupa care detona bolturile de prindere ce-l atasau de bombardier (bolturi explozive. Prinderea de bombardier se facea prin trei suporti/montanti din teava de otel, doi aflati la partea fata,sub aripile vanatorului, avand forma de trepied,cel de-al treilea aflandu-se la partea spate/coada vanatorului, o singura teava din otel cu grosime mica).

                                                                       Bomba-elefant

Bombardierul, pe pilot automat, continua sa se indrepte cu motoarele la turatie maxima spre tinta, zdrobindu-se de aceasta, detonand incarcatura exploziva –ogiva era dispusa in locul cabinei de pilotaj. Ogiva avea un “nas/trompa” lung/lunga ce detona explozibilul inainte ca aeronava sa atinga tinta, amplificand astfel distrugerile, aceste ogive erau poreclite de catre armurieri “elefanti/mine-elefant/bombe-elefant”).

Asa cum mentionam anterior, au existat mai multe variante de Mistel, nu toate apucand sa fie produse, precum:

-Mistel 1/S1 format din aeronavele ME Bf-109F4 si JU-88A4, descrisa deja. Odata cu aceasta s-a realizat si varianta trainer, numita Mistel S1 (S-Shulung/Formare), la aceasta bombardierul nu era incarcat cu explozibil. Din martie 1944, primele cinci exemplare de Mistel 1 aveau sa intre in dotarea 2 Staffel/KG 101, comandata de catre Hauptmann Horst Rudat (capitan), stationata la Kolberg, Marea Balica, Polonia. De aici escadrila urma a fi detasata in Danemarca in vederea atacarii bazei navale britanice de la Scapa Flow (5 exemplare Mistel), insa debarcarea din Normandia a anulat totul, escadrila fiind trimisa urgent la Saint-Dizier/Franta in vederea bombardarii navelor aliate si a porturilor plutitoare destinate aprovizionarii/debarcarii de la Saint Laurent-sur-Mer (Mulberry A, Plaja Omaha) si Arromanches (Mulberry B. Au fost doua porturi prefabricate realizate in Anglia si transportate peste Canalul Manecii, cunoscute drept Porturi/Dane Mulberry).

                                                                          Mistel 1 la sol

Prima misiune a fost un semi-esec, ea a avut loc in noaptea de 23/24 iunie 1944, 5 Mistel 1 participand la aceasta, avand drept escorta avioane de vanatoare ME Bf-109 G, apartinand  1 Staffel/JG 301. Misiunea consta in bombardarea navelor aliate aflate in estuarul Senei, insa doar patru dintre bombardiere au ajuns in apropierea tintei, unul fiind largat prematur de catre vanator in urma atacului unui Mosquito al RAF, toti vanatorii au revenit la baza. Patru zile mai tarziu a avut loc un nou atac cu cinci Mistel 1, nici acestea n-au facut mare branza, doar o singura nava fiind avariata de catre unul dintre bombardiere ce-a explodat in apropierea acesteia la impactul cu apa, acesta fiind largat si indreptat spre tinta de catre vanatorul pilotat de catre Feldwebel Saalfeld (sergent) –considerat a fi primul pilot german de Mistel ce a avariat o nava inamica. Se pare ca una dintre aripile bombardierului ar fi atins coca navei, pierderile britanice ridicandu-se la 9 morti, 26 de raniti, iar doi mateloti au cazut in apa fiind dati disparuti. Piederile s-au datorat suflului puternic generat de explozie si a inclinarii navei –dupa eveniment avea sa fie remorcata pe Insula Wight pentru reparatii. Este vorba despre HMS Nith/327, fregata britanica din clasa River, 1590 de tone, 107 marinari.

Germanii au raportat succese in ceea ce priveste deteriorarea/avarierea porturilor plutitoare, insa realitatea era cu totul alta, unul fusese grav avariat de furtuna devenind inoperabil, celalalt ramanand operational (Arromanches). Totusi, germanii sustin c-au avariat cu Mistel si cateva nave vechi folosite pe post de pontoane sau depozite plutitoare in cadrul Operatiunii Overlord, una dintre acestea fiind cuirasatul francez dezafectat “Courbet”, datand din WW 1 (25579 tone, 166 m lungime, 12 tunuri de 305 mm in 6 turele/22 tunuri de 138 mm/4 tunuri AA de 47 mm). Nava nu mai avea motoare, acestea fiind inlocuite cu beton (indeplinea rolul de nava-depozit), astfel c-a fost remorcata peste Canal. Avea sa fie folosita si ca dig de protectie pentru unul dintre porturile plutitoare Mulberry si, cel mai probabil, a fost torpilata si grav avariata de catre un submarin de buzunar al Kriegsmarine –asa sustin britanicii.

Ulterior, in octombrie 1944, 2 Staffel/KG 101 mai avea doar 9 Kompositflugzeugen/Aeronave Compozite si, drept urmare, este refacuta si rebotezata 7 Staffel/KG 66. Dupa doar nici o luna de zile, unitatea este din nou refacuta, fiind trimisa la baza aeriana Grove de langa Hamburg/Germania sub denumirea de 6 Staffel/KG 200, si-au avut, initial, 18 Mistel1 in dotare.

Istoria KG 200 este interesanta si…misterioasa. Iata ce se stie in legatura cu aceasta…

                                                             PROTOTIP FW-56+DFS 230

Kampfeschwader 200/KG 200/Aripa de Lupta 200 a fost escadrila Luftwaffe destinata misiunilor speciale, strict secreta, de care putini aveau cunostinta. Povestea acestei escadrile cu destinatie speciala este si astazi invaluita in mister, si-asta fiindca majoritatea membrilor sai ce-au supravietuit razboiului, au pastrat pana la moarte tacerea cu privire la natura misiunilor lor. Se stie totusi ca aceasta escadrila s-a ocupat de testarea/evaluarea noilor aeronave ale Luftwaffe sau a noilor proiecte, inclusiv de testarea/evaluarea aeronavelor aliate capturate sau repuse in stare de zbor prin canibalizarea aeronavelor similare prabusite/doborate. Se stie cu certitudine c-au zburat in misiuni de recuperare/lansare a unor agenti ai Abwehr-ului din/in teritoriul inamic, doua bombardiere B-17F. Unul dintre aceste bombardiere aterizase fortat la Werben/Germania pe data de 8 martie 1944. Aeronava a fost reparata si repusa in stare de zbor cu piese de schimb luate de catre expertii Luftwaffe din KG 200, de la aeronavele americane doborate in Reich. Acest B-17 botezat de catre echipajul american, “Phyllis Marie”, a primit crucea malteza a Lufwaffe pe aripile principale si svastica pe deriva. Nu se stie cu certiudine cate misiuni a executat in folosul germanilor, insa americanii aveau s-o recupereze pe pista de la Altenburg, pe data de 4 mai 1945. Au mai zburat, cu certitudine, bombardiere sovietice Petlyakov PE-2 si Tupolev TU-2, de captura, precum si aeronave de vanatoare Polikarpov I-16, Yakovlev Yak-1/3, posibil si cateva Yak-9 si MIG-1/3 (cel mai probabil in misiuni de cercetare/recunoastere deasupra liniilor sovietice). Au zburat si B-24 Liberator, precum si cel putin un Spitfire (evaluare) si un Hurricane (evaluare). Posibil sa fi evaluat si aeronave franceze de captura, dupa Armistitiul cu Franta.

  Comandantul KG 200 a fost colonelul Werner Baumbach, un as al bombardierelor JU-88 decorat cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier (doar 1787 de membrii ai Luftwaffe au primit aceasta distinctie. Cei mai vestiti sunt Erich Hartmann, supranumit de catre sovietici “Diavolul Negru al Sudului”, avand 352 de victorii omologate, dintre acestea 345 au fost aeronave sovietice. Acesta a luptat si-n Romania, fiind asul aviatiei de vanatoare germane bazate aici. Este autorul unei ispravi legendare…Aflat in zbor la 1000 m deasupra a doua formatii de aeronave americane si sovietice ce se evaluau reciproc, acesta ataca in picaj fulgerator formatia americana doborand doua Mustanguri. Surprinsi de atac si nestiind cine-i autorul, americanii si sovieticii s-au atacat reciproc. Ambele formatii au avut pierderi, Hatmann privind “de sus” dezastrul provocat. Un alt as decorat cu aceasta distinctie a fost Hans-Ulrich Rudel, asul bombardierelor in picaj, JU-87 Stuka). Unitatea comandata de catre el a avut in dotare mai multe tipuri de aeronave, precum: BV-222 Viking; JU-52; JU-90; JU-290; HE-111; HE-115, probabil 4-5 exemplare; FW-200 Condor, probabil 5-6 exemplare; AR-232B. Au zburat chiar si B-24 Liberator. Legat de exploatarea aeronavei AR-234 B TATZELWURM/MIRIAPODUL au o poveste deosebit de interesanta. Iata despre ce-i vorba…

La sfarsitul lunii martie 1944, un exemplar de AR-232 B a fost livrat KG.200/Kampfgeschwader 200/Aripa de lupta 200, fiind folosit in misiuni speciale (unele surse mentioneaza c-au avut in dotare 5 astfel de aeronave, putin probabil insa), precum lansarea/recuperarea de agenti in teritoriul inamic (numai intre iunie 1944 si martie 1945, se pare c-au lansat/recuperat cam 600 de agenti germani, printre acestia regasindu-se si 5-10 femei, in marea lor majoritate apartinand Abwehr-ului, serviciul de informatii/contrainformatii al armatei germane. Dupa razboi germanii au aflat ca marea majoritate a agentilor fusesera „intorsi” de catre sovietici, lamurindu-se de ce nu le prea ieseau planurile pe frontul de est, suferind infrangeri zdrobitoare). Ulterior, de la sfarsitul anului 1944, KG.200 a fost comasata cu Transportstaffel 5 pe aeroportul din Muhldorf, sub comanda Hauptman Wasserkampf (echivalent gradului de capitan), aceste aeronave decoland si din Finlanda si Norvegia, pentru executarea unor misiuni speciale pe teritoriul sovietic.

                                                TEST DESPRINDERE ME-109

Aceasta unitate, in data de 5 septembrie 1944, a lansat o echipa de comando formata din fosti prizonieri sovietici, ce aveau drept misiune asasinarea lui Stalin (Operatiunea Zeppelin, conceputa in luna iulie 1944 de catre Ernst Kaltenbrunner, succesorul lui Reinhard Heydrich la sefia RSHA/Reichssicherheitshauptamt/Biroul Principal de Securitate al Reichului German, subordonata SS-ului, creatia lui Heinrich Himmler -22 septembrie 1939. Acesta a cerut KG-200 sa execute o misiune secreta de lansare a unei echipe de sabotori formata din prizonieri de razboi sovietici, la cel mult 60 km distanta de Moscova. Misiunea acestei echipe formata dintr-un barbat si o femeie, ce inainte de misiune s-au si casatorit, era asasinarea liderului sovietic, fiind antrenati intens pentru o astfel de misiune extrem de riscanta, avand in dotare armament performant si o motocicleta pentru a le usura deplasarea (armele si motocicleta erau de provenienta sovietica, din capturi. Operatiunea a debutat in noaptea de 4/5 septembrie 1944, cand un Arado-232B a decolat de pe un aeroport situat in Letonia, lansandu-si „incarcatura” la aproximativ 60 km de Moscova, undeva intre Smolensk si Moscova. Pe drumul de intoarcere avionul a fost lovit de apararea AA sovietica, insa pilotul a reusit sa-l controleze, aterizand fortat –pe timpul manevrei de aterizare, avionul a lovit cu una dintre aripi un copac, ceea ce a dus la un incendiu puternic, sovieticilor neluandu-le mult timp sa localizeze epava. Cativa membrii ai echipajului au reusit s-ajunga in liniile germane, dar doi dintre acestia au fost capturati de catre sovietici si internati in lagar pana la sfarsitul WW II. Cei doi sabotori n-au reusit sa-si duca la indeplinire misiunea, se pare ca se numeau, codificat bineanteles, maior Tavrin si sublocotenent Shilova, au reusit sa ajunga la Moscova cu ajutorul motocicletei din dotare, avand la ei impresionanta suma de 428000 de ruble si 116 stampile din cauciuc, basca un numar nedefinit de documente in alb, identice ca format cu cele uzuale la Kremlin, cu care intentionau sa patrunda pana la „Tatucul Stalin” si sa-l trimita-n iad, acolo unde-i este cu siguranta locul –ce pacat ca n-au reusit sa-i ia glanda nemernicului asta, alta ar fi fost soarta multor popoare, inclusiv a celui roman. N-aveau s-ajunga in preajma „Tatucului” fiind arestati la un punct de control, dandu-i de gol tinuta lor uscata, nu cu mult inainte plouand torential –se pare c-au fost executati rapid, insa, dupa toate probabilitatile, sovieticii aveau cunostinta despre misiune, totul fiind de fapt o capcana in care cei doi au picat fara sa stie. Cel putin asa afirma unele surse rusesti…Unele surse mentioneaza c-ar fi fost folosita o aeronava FW-200 CONDOR, dar sovieticii sunt fermi, aeronava a fost un Arado-232B).

 

Din martie 1945, Transportstaffel 5, a fost rebotezata ca 14/TG.4, avand in dotare 3 FW-200C, 3 JU-90, 3 P-108T (Piaggio), 4 AR-232 B si AR-232 A (unul a fost distrus in data de 8 mai 1945, probabil de catre propriul echipaj).

Revenind la KG 200, in perioada noiembrie 1943- februarie 1944 a avut patru escadrile (Staffeln) in compunerea sa, grupate in ceea ce germanii numeau „Gruppe Gartenfeldt”, aflate sub comanda Hauptmann Gartenfeldt (capitan), misiunea sa principala fiind plasarea/recuperarea de agenti in/din teritoriul inamic:

-1 Staffeln/KG 200/ „Ferneinsatze Staffeln /Insertie la distanta” era destinata misiunilor in zone indepartate, la mare distanta de baza. Printre altele se ocupa si cu introducerea/recuperarea de agenti ai Abwehr-ului in/din teritoriul inamic. Aceasta este considerata cea mai veche unitate a KG 200, si-a purtat initial numele de Escadrila Rowehl, dupa numele creatorului sau, colonelul Theodor Rowehl, fost pilot de recunoastere in WW I. Acesta, la inceputul anilor *30, a auzit zvonuri cum ca Polonia construia fortificatii la frontiera cu Germania. Din proprie initiativa, inarmat cu un aparat foto, zboara in aeronave civile peste zona in cauza predand fotografiile serviciului de informatii militare, Abwehr. Fiind impresionati de ceea ce-au primit, Abwehr-ul l-a platit sa-si continue zborurile in perioada 1930-1934. Din 1935, probabil, el a pus bazele unui escadron de recunoastere ce opera in slujba Luftwaffe, mai bine spus, in slujba Sectiei 5 Informatii. Aceasta unitate a zburat o varietate de aeronave civile si militare peste tot unde Germania avea interese, in Europa, Africa si URSS. Din vara lui 1942, escadrila a fost condusa de catre capitanul Karl Edmund Gartenfeld, un specialist in navigatie si recunoasere, expert in plasarea/recuperarea agentilor din spatele liniilor inamice;

-2 Staffeln/KG 200/ „Naheinsatze Staffeln /Insertie apropiata” era destinata misiunilor in zone apropiate bazei. In 1944, se pare ca aveau 4 escadrile;

-3 Staffeln/KG 200/See-Einsatz/ „Seeflieger” ,cuprindea piloti din Kriegsmarine, aveau in dotare HE-115 si FW-200 Condor, si era bazata la Rissala/Finlanda, ulterior la Flensburg/Germania. Se avea in vedere dotarea acestei unitati cu aeronave FW-190 echipate cu torpile, ceea ce nu s-a facut pana la final;

-4 Staffeln/KG 200 era destinata evaluarilor tehnice, foarte probabil se ocupau si cu rezolvarea problemelor de ordin tehnic ale aeronavelor Mistel. Nu este foarte clar daca se ocupau si de crearea acestor aeronave, crearea compozitului, insa este posibil. Cert este faptul ca aceasta escadrila a fost destinata formarii de echipaje pentru Mistel, inclusiv a echipajelor sinucigase, se pare c-au pregatit cel putin 70-100 de kamikadze germani ce urmau sa zboare cu versiunea pilotata a bombei-zburatoare V1, numita V1 Reichenberg/Fiesler Fi-103R (se pare ca 24 de exemplare au fost modificate in acest sens), la acest proiect lucrand si celebra Hanna Reitsch. Acesti kamikadze germani erau grupati in Escadronul Leonidas, cunoscuti fiind de un numar restrans de oameni din cadrul KG 200 drept, 5 Staffel/KG 200 si, interesant, erau multi doritori pentru Walhalla (unele surse mentioneaza ca multi dintre doritori erau piloti depresivi sau cu boli incurabile, putin probabil sa fie asa). Au cochetat si cu ideea transformarii unor aeronave FW-190 D in aeronave kamikadze, ele urmand a fi dotate cu incarcaturi explozive si bombe, insa n-au aplicat-o. Si-asta fiindca s-a renuntat la folosirea acestor oameni din ordinul lui Baumbach, comandantul KG 200, acesta considerand misiunile sinucigase o risipa inutila de resurse umane si tehnice, ceea ce era total adevarat. Japonezii n-au obtinut mare lucru cu kamikadze, dar ei gandeau altfel…

                                                      Sistemul de prindere Mistel 2

Dintre cele 4 Staffeln, doar primele doua au fost pe deplin dezvoltate si operationale la capacitate maxima, insa in responsabilitatea lor a revenit dezvoltarea si testarea bombei cu aripi radioghidata Fritz X (continea 1,40 tone de amatol, un exploziv foarte puternic. O astfel de bomba a scufundat pe data de 9 septembrie 1943, cuirasatul italian de 35000 de tone, ROMA. Noroc ca n-au apucat sa faca multe, bomba era devastatoare), a bombei ghidate cu motor racheta Henschel HE-293, precum si a torpilei radioghidate HE-294 (aceasta, pe ultima faza a traiectoriei de zbor spre tinta, evolua sub apa precum o torpila). Deasemenea se ocupau si de formarea operatorilor pentru toate acestea. Insa, despre aceste minuni tehnice, intr-un articol viitor!

In martie 1944, 1 Staffeln si 2 Staffeln au fost comasate, devenind escadron de cercetare/evaluare, intrand sub comanda locotenent-colonelului, Werner Baumbach (pe atunci, ulterior, colonel), 32 de aeronave au fost pregatite pentru Mistel 1/2, inclusiv 17 piloti. In iulie 1944, inca 5 piloti li s-au alaturat, alti 75 fiind in curs de perfectionare.

Din martie 1944, 2 Staffel/KG 101 a inceput sa opereze Mistel 1/2/3 (probabil), si-a avut in componenta sa o escadrila de formare dotata cu Mistel S1/S2 (trainere), numita 7 Staffel/KG 200 (Erganzung/Ausbildung-Staffel/Escadrila Suplimentara de Formare. Se pare c-a fost infiintata in luna mai 1944, foarte probabil. Din luna ianuarie 1945 a fost reorganizata si denumita 13/KG 200), precum si o escadrila de desemnare/iluminare a tintei, 5 Staffel/KG 200/Beleuchter/Iluminare, dotata cu JU-88S. La comanda 2 Staffel s-a aflat maiorul Adolf Koch.

Intre martie 1944-mai 1945 comandamentul central se afla pe aerodromul Finow (55 km nord de Berlin), insa au avut aerodromuri pe care le numeau “Statii” ,conform unor surse. Au avut aerodomuri in: nordul Italiei, ce acoperea vestul si sudul Mediteranei, Africa de Nord si de Vest, cunoscuta codificat drept “Statia Carmen”; “Statia Klara” si “Statia Toska” acopereau Frontul de Est; “Statia Olga” acoperea Europa de Vest, Anglia, Irlanda si Islanda, aerodromul se afla, in 1944, la Frankfurt pe Main (era o pista din beton dispusa in padure, iar comandamentul consta in doua colibe de vanatoare absolut banale. Aici dispuneau de 6 JU-188S si de doua Boeing B-17 reparate, pe care le-au rebotezat nemteste, Dornier DO-288S, unul dintre acestea fiind…”Phyllis Marie”. Detasamentul de aici se ocupa de parasutarile in Franta, acum sub controlul Aliatilor, folosind in acest scop si cele doua B-17). Pentru a nu fi localizate si a atrage atentia aeronavelor inamice, pe aceste aerodromuri inceta orice activitate pe timpul zilei ca sa para parasite si, de regula, erau dispuse in zone impadurite in vederea camuflarii;

– Mistel 2/S2 format din aeronavele FW 190A8 si JU-88G1. Se pare c-a avut si cateva exemplare de FW 190F8 si JU-88G4. Varianta Mistel 2 compusa din aeronave FW-190A6 si JU-88 G1, avea urmatoarele caracteristici: viteza de croaziera 378 km/h; greutate totala peste 20 tone; altitudine maxima atinsa 4500 m; lungime 14,50 m; anvergura aripilor 20 m; armament un focus in greutate de 3,80 tone dispus in botul lui JU-88;

 

– Mistel 3A/S3A format din aeronavele FW 190A6 si JU-88A6. Probabil au fost doar cateva exemplare produse in ultimele saptamani de razboi. Se aflau in diverse faze de productie urmatoarele variante: Mistel 3A/S3A, compus din JU-88A4 si FW-190A8; Mistel 3B/S3B,  compus din JU-88H4 si FW-190A8; Mistel 3C/S3C, compus din JU-88G10 si FW-190F8;

– Mistel 4/S4 format din aeronavele JU-287 si ME-262. Se pare ca doua exemplare erau aproape gata la momentul capitularii;

– Mistel 5/S5 format din aeronavele ARADO AR E.234/E.377 si HE-162 Salamander (Volksjager/Vanatorul Poporului). Aceasta varianta, care este considerata a fi si cea mai avansata, a fost proiectata in ultimele saptamani de razboi si n-a apucat sa fie realizata. A fost proiectata in comun de catre firmele Arado si Rheinmetall-Borsig, avand in componenta sa aeronava cu reactie HE-162 Salamander (pilotata) si o bomba-planor E.377, nepilotata si nemotorizata, ce urma a fi dotata cu ghidaj inertial sau radio (radioghidata). A existat si intentia de a se motoriza bomba-planor cu doua motoare cu reactie BMW003, varianta cunoscuta drept E.377A, si-asta fiindca s-a constatat in urma calculelor ca este posibil ca unicul motor al HE-162 sa nu poata genera puterea necesara decolarii cu bomba-planor atasata.

                                               HE-111 si SC-1800 SATAN

Bomba-planor AR E.377 era realizata din lemn, avand fuzelaj circular in forma de trabuc. Ogiva, dispusa la partea frontala, continea 2000 kg de Trialen 105, un exploziv foarte puternic, insa exista si optiunea ca ogiva sa fie inlocuita cu o bomba standard SC-1800, aceasta urmand a fi atasata fuzelajului (SC-1800 Satan avea urmatoarele caracteristici: HE; greutate 1,80 tone; in uz pe HE-111 si AR-234 C “Blitz”; lungime : totala 3,50 m/corpul bombei 2,67 m; diametrul 66 cm; producea daune intr-un cerc cu diametrul de 180 m din punctul de impact; producea srapnel de 1,27 cm lungime; ca exploziv putea contine TNT, Amatol sau Trialen 105). La partea posterioara a bombei se gaseau 500 litri de lichid inflamabil, acesta avand si rol de balast, contrabalansand greutatea ogivei. In aripile principale conice ale bombei se gaseau rezervoare de combustibil sub presiune, acestea fiind interconectate cu pompa/pompele de combustibil ale HE-162, decolarea Mistel 5 se facea cu ajutorul unui carucior largabil similar cu cel folosit de catre AR-234A, insa datorita greutatii suplimentare, caruciorul era prevazut cu un set suplimentar de roti. In apropierea tintei, E.377 era detasata de HE-162 prin intermediul bolturilor explozive, pilotul vanatorului ghidand-o spre tinta cu ajutorul unui joystick, dar se avea in vedere si ghidajul automat spre tinta prin autopilot pre-programabil. AR E.377 avea urmatoarele caracteristici: anvergura 12,20 m; lungime 10,90 m; incarcatura pe aripa 442 kg/m patrat; greutate la decolare fara carucior 10 tone; greutate combustibil 4,50 tone; era destinata distrugerii navelor inamice, concentrarilor de tancuri, facilitatilor industriale, podurilor si buncarelor.

O macheta a apucat, conform unor surse, sa fie testata in suflerie, insa nu-i o certitudine acest fapt. Cert este faptul ca americanii au pus mana pe ceva planuri si schite, Mistel 5/6, conform unor surse, ar fi stramosul rachetelor ghidate sol-sol si aer-sol, AGM-28 Hound Dog, Regulus 1/2 si MGM-1 Matador. Germanii au numit acest proiect si “Fuhrungsmaschine/Masina Ghidata” (foarte probabil. La dezvoltarea acestui system de ghidare au lucrat firmele Junkers, Ascania, DFS si Patin). Exista speculatii c-ar fi existat pe planseta si o varianta pilotata a AR-377A, incarcatura fiind de 1200 kg de lichid inflamabil ce urma a fi folosita doar in misiuni sinucigase –germanii s-au gandit si ei la piloti kamikadze, dupa modelul japonez, din fericire n-au aplicat ideea, insa au instruit astfel de piloti, responsabila pentru acest fapt este celebra KG 200;

– Mistel 6/S6 format din aeronavele ARADO AR 234 C “Blitz” si AR E.377, a ramas doar pe hartie.

Revenind la KG 200, din noiembrie 1944, unitatii aflata acum sub comanda colonelului Joachim Helbig, un as al JU-88, i s-a trasat un nou obiectiv, distrugerea centralelor electrice ce alimentau marile orase sovietice, paralizand astfel si industria de razboi sovietica si, bineanteles, distrugerea fabricilor producatoare de tancuri, avioane, tunuri, etc. Operatiunea a purtat numele de Eisenhammer/Ciocanul de Otel, si-a avut rezultate mediocre. Si-asta fiindca in URSS iarna era un “aliat” al sovieticilor, iar distanta ce trebuia acoperita pana la tintele relativ slab aparate era, de regula, enorma (multi piloti n-au mai reusit sa revina pe aerodromurile proprii, ratacindu-se din cauza cetii. Multi au ramas fara combustibil pe drumul de intoarcere din cauza distantei enorme parcursa pana la tinta, ce depasea autonomia vanatorului, fiind nevoiti sa aterizeze fortat in spatiul controlat de sovietici, fiind capturati, dati disparuti sau au murit. Nu au facut asta din prostie, stiau ca n-au posibilitatea s-a revina, insa, situatia disperata impunea masuri disperate). Ideea acestei operatiuni a apartinut unui civil, Prof.Dr.Ing.Heinrich Steinmann, consilier (Ministerialdirigent) pe probleme de Infrastructura si Constructii in cadrul RLM si sef al Biroului Constructii din cadrul Luftwaffe (Departamentul 10), acesta subliniind beneficiile aduse germanilor in urma unor astfel de raiduri asupra infrastructurii strategice sovietice, cu deosebire asupra marilor centrale electrice grupate in jurul Moscovei (Moscova, Tula, Gorky, Stalinogorsk), acestea furnizand 75% din energia electrica necesara industriei de razboi.

Erau vizate marile centrale hidroelectrice de la Ribinsk (aici se afla si un lac artificial strategic, rezerva de apa fiind de 6,10 milioane/m cubi, adancime maxima 28 m, suprafata lacului fiind de 4,58 km/patrati. Mii de oameni au muncit la realizarea acestui rezervor de apa strategic, la ordinul lui Stalin incepand din 1935, nu se stie cu certitudine cati au murit, posibil undeva la 2000-3000 de oameni ) si Uglich, precum si cea de la Volkhovstroi/Lacul Ladoga (deservea fabricile de armament si munitii de la Leningrad). Acestea, conform strategilor Luftwaffe, urmau a fi distruse intr-un singur raid indraznet. Aeronavele avute in vedere pentru aceasta misiune de distrugere a marilor hidrocentrale sovietice si a barajelor aferente acestora, au fost cele din gama Mistel 2, insa nerealizate. Datorita greutatii imense a bombei SHL-6000 “Hohlladungsbombe”(bomba era destinata distrugerii marilor nave de razboi aliate, a podurilor si infrastructurii feroviare, precum si a obiectivelor industriale de importanta strategic –fabrici, hidrocentrale, baraje, etc. Avea: 6 tone greutate; greutate exploziv 4 tone; fiecare srapnel cantarea 2,50 kg; 2,40 m diametru; lungime 3,90 m. Nu este cert daca germanii au apucat sa construiasca aceasta bomba, exista supozitii c-au realizat una la Doberitz, langa Berlin. Cel mai probabil au testat-o la Rugen –octombrie 1944 sau Ohrdruf /Turingia–martie 1945,aici aflandu-se locatia subterana S3, tunelul in lungime de 2414 m fiind realizat de catre 18000 de detinuti. Aici se afla si unul dintre buncarele subterane destinate Fuhrer-ului si elitei naziste, numit codificat AMT-10. Exista supozitii ca nazistii, in speta SS-ul, ar fi creat aici o bomba EMP capabila sa opreasca motoarele unei aeronave conventionale aflata la 11,76 km distanta…Mda, n-as crede asa ceva!). Exista supozitii ca aici au fost create bombe radiologice, continand oxid de uraniu –improbabil sa fie asa. Alte surse mentioneaza c-ar fi realizat o bomba cu continut mixt exploziv, dezvoltata de catre Prof. Dr.Ing.Mario Zippermayr spre sfarsitul razboiului, numit FAE, un compozit format din 60% oxigen lichid+40% praf de carbune, teoretic provocand daune majore pe o raza de 600 m. Este considerata a fi, oarecum, un stramos al bombelor termobarice de astazi –nu-i insa sigur c-a existat. Goering sustinea in fata anchetatorilor americani c-ar fi interzis folosirea acestor arme, expertii SS adaugand acestui exploziv o substanta ceroasa care-i amplifica efectul distrugerilor, aceasta “consumand” oxigenul din atmosfera, generand mici fulgere…Tot el sustine ca bombe de 25-50 kg cu acest compus ceros ar fi fost testate pe lacul Starnberg, aflat la 25 km SV de Munchen, si, conform spuselor sale, ar fi fost capabile sa “distruga intreaga civilizatie”. Personal sunt sceptic ca Goring ar fi zis asa ceva or ca aceste arme “minune” au existat dincolo de planseta, cel mult. Unele surse americane, bazate pe memoriile unor ofiteri de rang inalt ai US Army care au patruns acolo, sustin existenta unei bombe extraordinare, acestia numind-o “Whirlwind Bomb”, un proiectil incendiar ce producea o perdea de foc si un vartej puternic, ceva asemanator unui taifun, in fata bombardierelor inamice distrugandu-le, raza efectiva de distrugere fiind de…914 m), o dezvoltare a SHL-4000, Mistel 2 urma a fi compus dintr-un vanator FW-190 si un bombardier HE-177 Greif , insa aceasta configuratie n-a apucat sa fie realizata.

De asemenea, s-a luat in consideratie folosirea unor mine plutitoare parasutate (probabil) derivate din cele uzuale in Kriegsmarine, numite de catre germani “Sommerballon/Balon de Vara”, KG 200 urmand sa le lanseze din bombardiere pilotate JU-88 in apropierea barajelor, in apa. Teoretic, minele plutitoare ar fi fost duse de catre curenti spre turbinele hidroelectrice ale barajelor, aruncandu-le in aer, insa in realitate testele n-au decurs conform asteptarilor, renuntandu-se la idee.

                                                 POSIBIL ME-262 MISTEL -GRAFICA

Mai mult decat atat, penuria de combustibil si apropierea sovieticilor de Berlin, a facut ca in februarie 1945, KG 200 sa primeasca o noua si ultima misiune, si-anume distrugerea marilor sau micilor poduri peste fluviile Oder si Vistula, inclusiv cele peste raul Neisse, sperandu-se incetinirea si chiar oprirea ofensivei sovietice. In acest sens si datorita vitezei de inaintare a Aliatilor si sovieticilor, KG 200 si aparatele Mistel 1/2 au fost retrase la baza aeriana Rechlin-Laerz (in caz de necesitate mai puteau folosi si aerodromurile de la Oranienburg, Parchim, Marienehe si Peenemunde, cam ultimele ramase germanilor).

Mistel au reusit sa avarieze sau sa distruga cateva dintre aceste poduri, insa efectul a fost neglijabil, genistii sovietici le reparau rapid ori le inlocuiau cu poduri de pontoane. Multe aeronave Mistel au fost doborate de catre aeronavele de vanatoare si apararea AA. Cea mai mare pierdere suferita de Mistel avea sa fie opera americanilor care, intr-un raid asupra aeordromului de la Rechlin, au surprins si distrus la sol 18 exemplare anuland cu totul intentia germanilor de distrugere a podurilor (se pare ca mai erau in uz 86 de Mistel 1 si Mistel 2 pe data de 26 martie 1945, conform raportului dat lui Hitler de catre generalul Karl Koller din Luftwaffe).

Incepand cu data de 1 martie 1945, colonelul Baumbach a fost numit de catre Hitler responsabil cu prevenirea trecerii de catre sovietici peste Oder si Neisse, cel putin 120 de poduri mari si mici, dupa unele surse. A avut la dispozitie, in acest sens, compozite Mistel si bombe ghidate HS-293, reusind ca pe data de 6 martie sa avarieze cu ajutorul unei HS-293, podul peste Oder de la Goeritz. Doua zile mai tarziu, pe 8 martie 1945, l-a atacat din nou cu 5 Mistel escortate de bombardiere cu raza medie de actiune, JU-188, reusind sa-l distruga, insa acest fapt i-a intarziat pe sovietici doar…48 de ore (24 de ore dupa unele surse).

                                                  PROTOTIP IN ZBOR -KLEMM 35+DFS 230

Ultima misiune cunoscuta a unui Mistel este cea din data de 25/26 aprilie 1945, cand 7 compozite Mistel 2 au decolat sub comanda lui Baumbach in vederea distrugerii unui pod peste Oder. Au suferit pierderi grele in fata AA si vanatorii sovietice , doar 2 FW-190 revenind la baza. Dupa acest atac a venit sfarsitul, Baumbach a fost inlocuit, iar penuria de aeronave si combustibil a facut ca unii piloti sa zboare aeronavele de vanatoare in apararea Reich-ului, altii au fost detasati la unitati luptatoare la sol. Unii dintre membrii KG 200 au imbracat haine civile dezertand, incercand astfel s-ajunga in liniile aliatilor occidentali pentru a se preda, cativa au si reusit. Nu putini insa au ales sa lupte pana la sfarsit retragandu-se la Statia Olga, aici aflandu-se acum si o linie de montaj a avioanelor Dornier. Cand finalul a devenit clar au fost arse documentele secrete, schitele si planurile unor aeronave si echipamente dezvoltate/testate de catre KG 200, inclusiv o lista cu personalul (de aceea nu se cunosc multe despre aceasta misterioasa unitate. Se stie insa c-au fost realizate 250 de exemplare de Mistel. Recunoasterea britanica a fotografiat pentru prima data un Mistel la Peenemunde/Marea Baltica, confirmand existenta sa deja semnalata de un pilot Luftwaffe cazut prizonier. Mai mult decat atat, se pare ca un Mistel s-ar fi prabusit in Marea Britanie, acesta fiind studiat. Americanii aveau sa gaseasca imprastiate in jurul fabricii Junkers din Mersenburg, cam 50 de exemplare de Mistel inapte de zbor, nefiind deloc impresionati de acestea, basca ca le “cunosteau” din sursa britanica). Werner Baumbach a emigrat, dupa razboi, in Argentina (ehhh, multi nazisti au ajuns acolo), unde a lucrat ca pilot de test, pierzandu-si viata in 1953 la varsta de 36 de ani, ducand in mormant multe secrete ale KG 200.

PERSONAL USAF EXAMINAND UN TRAINER MISTEL

Una peste alta, Mistel nu si-a atins nici unul dintre obiectivele pentru care a fost creat, mai mult decat atat, n-a reusit sa schimbe mersul razboiului, a venit prea tarziu, deja initiativa pe front si spatiul aerian nu mai apartineau Germaniei. Greoaie, masive, imprecise, produse si utilizate in numar redus, aeronavele Mistel chiar daca n-au impresionat expertii in domeniu raman totusi, pentru istorici si pasionati, interesante.

 

  WW  

Episodul XCVI – Dintii de rechin ai JRM

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.

www.warbirdsresourcegroup.org/…/mistral.htm…

greyfalcon.us/restored/Junkers%20Ju%2088.htm

www.ww2f.com › … › Wonder Weapons

www.amazon.com › … › Military › Aviation

www.ww2aircraft.net

www.aer.ita.br

www.warbirdsresourcegroup.org

www.48specialmodels.com

www.fiddlersgreen.net/…/aircraft/Mistel-Bombe…

worldwartwo.filminspector.com/…/mistel-piggy…

www.greatplanes.com/airplanes/

www.neogaf.com/forum/showthread.php?t…

aerostories.free.fr/appareils/…/page15.html

www.luftarchiv.de/bordgerate/mistel.htm

www.avionslegendaires.net/avion…/junkers-mis…

militaryhistory.x10.mx/…/German%20air-to-su..

www.luft46.com/armament/are377.html

xplanes.free.fr/ar234/ar234-12.htm

www.up-ship.com/drawndoc/rd/rd.htm

https://www.pinterest.com/…/32151486087236…

www.historynet.com/luftwaffes-secret-kg-200-i..

www.2worldwar2.com/kg200.htm

www.ww2.dk/air/kampf/kg200.htm

Series Navigation

<< Enciclopedia Armelor – NautilusDintii de rechin ai JRM >>