Astfel ca pe 2 august Marina Americana fost de acord sa plateasca 212 milioane de dolari catre General Dynamics Bath Iron Works, pentru ca acesta sa furnizeze otelul pentru puntea celui de-al treilea distrugator din clasa Zumwalt, Lyndon B. Johnson (DDG 1002).
Primele doua din clasa, Zumwalt (DDG 1000) si Michael Monsoor (DDG 1001) vor avea in continuare puntile si hangarele din materiale usoare, compozite, alese initial datorita greutatii reduse si amprentei radar mult reduse, desi coca navelor este construita intr-un mod mai clasic, din otel.
Problema tine evident de costuri, astfel ca Marina a inceput negocierile cu constructorul puntii si suprastructurii compozite inca de acum un an, dar din pacate nu au reusit sa ajunga la un acord fezabil. Astfel ca americanii au incheiat un contract cu compania General Dynamics, acceptand o crestere a masei, si declarand ca aceasta crestere in greutate datorata folosirii otelului, va fi compensate prin scaderea greutatii la alte component ale navei.
Astfel ca in urma experientei dobandite in constructia primelor 2 nave din clasa, US Navy a gasit solutii pentru reduce greutate in alta parte, putand astfel sa foloseasca pentru punte, suprastructura si hangare, otelul si economisind astfel o suma frumusica si in acelasi timp nava nu va pierde absolut nimic din capacitatile sale de lupta.
Pentru folosirea otelului la DDG 1002, se vor efectua foarte putine schimbari fata de primele doua distrugatoare, astfel costurile cu inlocuirea materialelor fiind insignifiante.
Referitor la prima nava din clasa, USS Zumwalt – DDG 1000, aceasta este gata in proportie de 84% si la sfarsitul acestui an va fi lansata la apa, fiind livrabila catre Marina in 2014, insa nava va fi operationala 100% abia in anul 2016.
A doua nava, USS Michael Monsoor – DDG 1001, este gata in proportie de 64% si este de asteptat sa fie livrata Marini in 2016, in timp ce a treia si ultima deocamdata nava din clasa Zumwalt va fi lansata la apa in 2018, anul trecut incepandu-se constructia ei.
