Constantin Bucuroiu, lider de sindicat în industria de apărare:”Mulţi ar trebui spânzuraţi la porţile fabricilor!”

Constantin Bucuroiu, liderul sindicatului de la UM Moreni, la Simpozionul organizat de RoMilitary si Sindicatul Industriei de Aparare „Unirea”, spunand cam acelasi lucru…

Mai rezistă rămăşiţele industriei noastre de apărare?

După 1990 s-a produs acea cădere liberă a industriei de apărare româneşti care de la 220.000 de oameni a ajuns la 11.000 în 2013 şi de asemenea o cădere a comenzilor şi contractelor atât pe plan intern, cât şi extern în toată această perioadă. Este clar că noi am acuzat în toţi aceşti ani atât sindicatele din România, cât şi o parte dintre cei care au condus destinele cercetării din industria de apărare, o proastă politică românească în ceea ce priveşte această industrie care putea să fie un izvor de fonduri imense pentru buget. După 1998, pur şi simplu, Ministerul Apărării Naţionale nu a mai dat comenzi către intern şi s-au făcut în această perioadă achiziţii de toate felurile de armament, dar multe din ele s-au dovedit a fi eşecuri totale. Uzina Automecanica Moreni, care producea transportoare şi livrase până în 1990 15.000 de transportoare – dintre care 3.500 la intern, restul pentru export – în diverse zone ale lumii, a ajuns de la 4.100 de oameni la 320.

Acum, în aceste condiţii, e clar că atât sindicatul, cât şi conducerea şi-au dat seama că trebuie să îmbunătăţească ceva. Şi-atunci am introdus un program de cercetare şi dezvoltare propriu, cu finanţare proprie. Vreau să vă spun că în această perioadă oamenii au renunţat la 25% din salariu ca să poată să dezvolte trei tipuri de transportoare noi, şi mă refer aici la 6×6 RN 94 pentru care am reuşit să încheiem în 2004 un contract de 9 asemenea tipuri de transportor care avea misiune de ambulanţă în teatrele de operaţiuni, contract finalizat în 2005 împreună cu Romtehnica. Nu ne-am oprit aici, ne-am dat seama că trebuie să facem o maşină compatibilă cu cele ale NATO şi atunci am trecut la execuţie pe programul de cercetare, la fel, al nostru, cu transportorul 8×8, denumit Saur 1.

Pentru acest transportor, după mai multe vizite care au avut loc în Moreni, am reuşit să încheiem în 2007 un contract de o jumătate de miliard de dolari cu Irakul. A venit cineva din Irak, a văzut maşina, i-a plăcut, i s-a părut cea mai potrivită pentru teatrul de operaţiuni de acolo, contractul s-a semnat la nivelul cel mai înalt irakian, a şi fost resemnat, numai că, subit, contractul nu intră în derulare şi Irakul se îndreaptă către Ucraina…

Cineva a „dirijat” banii spre alte meleaguri, cu complicitatea alor noştri…

Exact! O forţă externă probabil că a dirijat acest lucru… Uzina nu se dă bătută şi trece la realizarea transportorului Saur 2, tot 8×8, cu o configuraţie mult mai modernă, reuşim să facem omologarea împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, dar ministerul a spus clar: „Nu ne asumăm responsabilitatea de a achiziţiona acest transportor”, fără nici o explicaţie, cu toate că noi am încercat să dovedim că este un transportor la fel de bun ca Piranha, care a fost importat la costuri duble, şi care prezintă probleme mari tehnice în ceea ce priveşte siguranţa, militarii noştri fiind puşi în pericol.

La o demonstraţie care a avut loc la Cincu, unde trebuia să participe preşedintele, ni s-a recomandat să scoatem Saurul din zona respectivă de demonstraţie, pentru că acolo nu va trage decât Piranha, din motive de securitate. Au fost şi probleme la tragere cu Piranha, iar noi care la antrenamente acolo făcuserăm lucruri grozave din punctul de vedere al tragerilor, nu am fost lăsaţi nici măcar să stăm în zonă.

Cu ce aţi echipat transportorul?

Saur 2 suportă pe el orice tip de armament, chiar tun de calibru redus. Nenorocirea mare pentru noi este că, prin venirea ministrului Gabriel Oprea, s-a dat drumul unui program, strategic de această dată, la TBT, Transportor Blindat pentru Trupe. S-a făcut tamtam mare, TBT-ul era un programat iniţiat la solicitarea ministrului. A şi dat drumul la program, s-au şi dat primii 500.000 de euro pentru faza 1. Am trecut la execuţia fazei 1, am văzut în ce direcţie ne îndreptăm, împreună cu Agenţia de Tehnică Militară – care ne-a fost de mare folos – şi cu Academia, am dezvoltat faza 1 pe aceşti bani, şi trebuia să trecem la faza numărul 2. La fel, fără explicaţii, nimeni nu mai vrea să finanţeze nimic. Nici Ministerul Economiei pe Cercetare-Dezvoltare, nici Romarmul, dar nici Ministerul Apărării Naţionale.

Noi nu ne-am oprit, am mers mai departe şi am realizat un lucru de mare succes. Luna trecută am realizat la Jegălia proba-test la nivel 3 B, un nivel de protecţie foarte ridicat. Rezultatele obţinute au fost excepţionale. Am bătut la toate uşile, la ministrul Dobriţoiu, la ministrul Duşa, să-i convingem că este necesar să continuăm acest program, să nu ne oprim aici, pentru că am realiza un transportor la cele mai bune standarde NATO, făcut în România, unde au participat peste 2.500-3.000 de oameni la execuţia lui – deci locuri de muncă asigurate -, pe care am putea să îl vindem la export fără probleme, că noi nu am vândut în această perioadă din cauza faptului că toţi cei care ne-au vizitat pe noi la Automecanica ne-au pus întrebarea: „Armata voastră are în dotare Saur?”. Şi am dat din umeri! Au venit din Malaezia şi au plecat în Turcia, au venit şi din Maroc, din Columbia, nici nu ştiu de unde n-au fost…

Ne-au dat nota 10 pentru ceea ce a putut să facă transportorul din punct de vedere tehnic, în condiţiile unei ploi de aproape 30 de zile şi pe o pistă de motocros, cu demonstraţii în condiţii de luptă reale şi au rămas uluiţi… nimeni nu ne ajută. Aici trebuiau să fie implicate mai multe părţi, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, premierul şi preşedintele.

Ce vă spune dumneavoastră acest lucru?

Îmi spune că nu se vrea şi că este mult mai profitabil personal pentru anumiţi indivizi care dirijează aceste lucruri, pentru că se câştigă altfel, sub altă formă. Eu am făcut o glumă tristă cu oamenii mei din Automecanica: una e să vină să facă recepţie sau să viziteze etapele la Moreni, alta este să se ducă în Elveţia. La Moreni, dacă vine, în cel mai rău caz îi dă sindicatul o sticlă de whisky în geantă, aşa ca mică atenţie. S-ar putea ca de acolo să se vină altfel, în alte condiţii; am înţeles că se circulă la clasa business.

Am înţeles că, mai mult, se urmăreşte şi externalizarea uzinei…

Exact, au fost trecuţi pe lista de externalizare de fostul director al Romarm.

Dar nu putea de unul singur…

Nu, nu, dânsul a fost doar o piesă pe tabla de şah, la un moment dat chiar mi-a comunicat asta pe la colţuri.

Nu au încercat să vă facă să păstraţi tăcerea, să vă cumpereîn vreun fel?

Vă spun cinstit, nu mai pot fi cumpărat la vârsta asta nici cu vreo fată de 18 ani! He, he… ce să fac? Am 58 de ani, iar 42 de i-am lucrat în această uzină. S-au mai încercat prostii, ne-au trimis aici pentru a ne cumpăra o firmă, Ministerul Economiei ne-a trimis acum vreo 4-5 ani o firmă care se ocupa de creşterea oilor şi de panificaţie şi veniseră cu scrisoare de la minister că vrea să cumpere Automecanica Moreni. Nu vă spun că i-am dat afară, pe cuvântul meu, pur şi simplu i-am scos pe uşă afară, chiar fără politeţe când am auzit lucrurile acestea.

Pe vremea lui Ceauşescu, pentru asta ajungeai în faţa plutonului de execuţie bănuiesc…

Eu deja am spus că în România, în momentul de faţă, există persoane care ar trebui spânzurate la porţile fabricilor, ca să fie exemplu pentru mulţi alţii de acum încolo. Ne plângem că nu sunt locuri de muncă, nu sunt bani şi noi dăm cu piciorul la un contract de o jumătate de miliard, contract de care trebuia să ţinem cu dinţii. Şi noi îl pierdem în favoarea Ucrainei… Vă spun ca un om care a fost de 5 ori în Irak şi Afganistan şi care cunoaşte bine situaţia de acolo, că suntem unii dintre cei care au avut prezenţă masivă acolo. Nu am profitat de nimic, în timp ce Iugoslavia are 10 proiecte mari, proiecte de reconstrucţie civilă, şi vinde armament în Irak de 2 miliarde anual. Iar noi nu am vândut un plachiu.

Există şi nişte interese clare din exterior să fim ţinuţi la limita supravieţuirii, dincolo de prostia sau de „şpăgăreala” din curtea noastră. Care ar fi soluţiile, se mai poate bate cineva pentru industria noastră de apărare, atât cât a rămas din ea?

Vă dau cuvântul meu, dacă se doreşte, eu am făcut o propunere şi domnului ministru Dobriţoiu şi domnului ministru Duşa: dacă Ministerul Apărării Naţionale ar achiziţiona 31 de transportoare (adică un batalion) Saur 2, în mod automat, noi, în costurile celor 31, realizăm şi acest mare proiect TBT, care este un proiect al viitorului şi vă spun, performanţele sunt extraordinare. Deci fără să mai contribuie Ministerul Apărării Naţionale cu niciun leu s-ar dota un batalion modern, s-ar putea face faţă oricărei situaţii de participare în orice teatru de operaţiuni …

Şi s-ar realiza şi reclama pe teatrul de operaţiuni, pentru că dacă se comportă bine vor veni mulţi la „cumpărături”.

Exact, exact, asta ar fi poarta noastră de deschidere către export!

 

Marcel Bărbătei, Cotidianul