Este o ramura militara a fortelor aeriene pararela cu IRIAF (Fortele Aeriene ale Republicii Islamice Iran). IRGC AF este ramura proprie de forte aeriene a Garzilor Revolutionare. Nu se cunoaste cu exactitate numarul avioanelor din dotarea acestei organizatii, ~26 aunt avioane de atac + un numeroase elicoptere Toufan I/II, avioane de transport ruso-chino-ucrainiene, elicoptere sovietice de trasnport si drone de productie interna.
Inventar curent de avioane
Su-25. Sapte sunt refugiate din Iraq in timpul conflictului din 1991 (standardul Su-25K/UBK) si minim 6 aparate noi (standardul Su-25T/UBT) au fost livrate de Rusia in cursul anului 2003.
EMB 31 Tucano- 40 de bucati, din care: 13 sunt versiuni de atac. Un lot de 25 de aparate a fost livrat in perioada 1989-1991. In 2000-2001, IRGC a folosit cu succes Tucano impotriva talibanilor la granitele estice ale Iranului.
Elicoptere de atac Shahed 285, livrat dupa 2009 si cel putin un Toufan II.
3 avioane de transport greu Ilyushin Il-76TD. Acest standard a intrat in productie dupa 1982. Avionul are un echipaj de 5 membrii, masa 92t (gol), incarcatura maxima 50t, viteza maxima 900km/h, autonomie 4.300km cu incarcatura maxima.
9 avioane de transport tactic, standardul Antonov An-200-74TK. Aparatul are un echipaj de 5 membrii, o capacitate de 52 pasageri, viteza maxima 700km/h, viteza de croaziera 550-600km/h, autonomie 4300km, masa aparatului gol 19t, masa cu incarcatura 34,5t.
Minim 8 aparate de tip Habrin Y-12-II. Aparatul este produs in China, are un echipaj de 2 membrii, capacitate de 17 pasageri, masa avionului gol 2.8t, greutate maxima la decolare 5,3t, viteza maxima 328km/h, viteza de croaziera 250km/h, autonomie 1340km.
1 Dassault Falcon 20F folosit cel mai probabil pentru transportul VIP.
38 de elicoptere de transport Mil Mi 17. Aparatele sunt de origine sovietica, folosesc un echipaj de 3 membrii (2 piloti + 1 inginer), capacitate 30 de soldati sau 5t de marfa, viteza maxima 250km/h, gama 460km.Armament pana la 1,5t rachete, bombe sau mitraliera grea.
Drone
„Ababil” este un UAV produs in Iran cu mare succes la export. Drona a fost vanduta in Sudan si Liban/Hezbollah. In 2006 a participat la conflictul cu Israel, probabil oferind informatii despre convoaiele blindate ale evreilor. Autonomia pentru modelul standard este de 150km, dar versiunile mai noi ajung la 240km. Viteza maxima este de 300km/h si unele versiuni pot fi inarmate cu bombe de 45kg.
In timpul razboiului din 2006, comandantii israelieni au declarat ca Hezbollah ar detine cel putin 12 Ababi. Trei au trecut granita in Israel, dar au fost doborate inainte de a provoca daune.
Pe 25.02.2009 un F-16 a doborat un Ababil standard III in timp ce survola spatiul aerian al Irakului. UAV-ul a zburat in Irak timp de 70 minute si cazut la 60 de mile nord-est de Bagdad. Nu au intarziat reactiile si acuzele Guvernului irakian ce afirma ca drona a fost folosita de iranieni in scopul de a trafica arme insurgentilor din Irak.
Mohajer II
Mohajer IV
Mohajer I/II/III/IV este o familie de UAV-uri ceva mai sofisticate dezvoltate de iranieni, dedicate misiunilor de colectare a datelor, coordonarea atacurilor si ghidarea munitiilor cu laser. Dezvoltarea proiectului a inceput in 1980. Mohajer I era folosit pentru monitorizarea linilor irakiene la sfarsitul razboiului, dar in ultimul an a fost echipat cu 6 proiectile RPG-7 transformandu-l in primul UACV folosit in razboi.
In timpul razboilui civil din Afganistan 1990, iranienii au folosit mai multe drone de tip Mohajer pentru a monitoriza situatia. In 7.11.2004 Hezbollah a trimis un Mohajer IV peste nordul Israelului, plaja orasului Nahariya. Dupa cinci minute de zbor drona s-a prabusit in mare. Un important lider iranian a declarat ca Hezbollah a cumparat 8 drone la standardul Mohajer IV S.
In 2010 rapoartele SUA indica o linie de productia in Venezuela a dronelor iraniene. Drona sud -americana se numeste SANT Arpía si este identica cu Mohajer II dar camera foto-video este similara cu cea din Mohajer IV. Venezuela si Iranul ar fi semnat un contract de 28 milioane $ in baza acestui proiect.
Variante:
Mohajer I este versiunea dezvoltata si folosita in timpul conflictului Iran-Irak.
Mohajer II are o autonomie mai mare, 50 km sau 90 minute de zbor.
Mohajer III a dobandit o forma diferita de predecesorii sai. Autonomia a fost extinsa la 100km sau 2-3 ore de zbor.
Mohajer IV autonomie 150km, altitudine 1.500m si zboara timp de 7 ore. Doua versiuni „Hodhod A/100” și „Shahin” se asteapta sa intre in productie, fiind derivate din acest model.
Diferite standarde ale acestui model au fost exportate in Liban, Sudan si Siria.
Karrar (Atacantul) este primul UACV produs de Iran in scopul de a efectua misiuni cu raza lunga si atac la mare viteza. Televiziunea de stat Iraniana sustine ca UACV-ul are o autonomie de 1.000km, viteza maxima 900km/h, poate fi inarmat cu munitie ghidata laser de 227kg, patru rachete usoare anti-nava de tip Kowsar sau una de tip Nasr-1.
Analistii occidentali afirma ca la baza se afla MQM-107, drona tinta proiectata in perioada 1970. Karrar a fost lansat in data de 23.08.2010.
Shahed 129 (Martorul 129) este drona cea mai avansata din dotarea Iranului. Ea poate zbura 24 de ore si are o autonomie cuprinsa intre 1.700-2.000km. Ea a fost lansata in septembrie 2012.
http://www.youtube.com/watch?v=Hi43MViSyVo
Citeste si
La pescuit de drone americane pierdute pe mare, prin aer si prin Iran
NeroFlash
Interesanta denumirea -„Corp Aerospatial”! Uauuu! Sa fie izvorata din dorinta de a exporta „revolutia islamica” in spatiul cosmic? Din cate stiu, Iranul dispune de trei organizatii militare separate: Fortele Armate Iraniene (Trupele de Uscat, Aviatie si Marina –formate din aproximativ 400000 de oameni), Corpul Garzilor Revolutionare Islamice -Pasdaran (IRGC –au aproximativ 250000 de oameni, la care se adauga cam 200000 de rezervisti, constituiti in asa-zisa “Armata a Mobilizarii Populare –Basij”, subordonandu-se direct Garzii Revolutionare) si Fortele de Ordine (formate din: Comitetul Revolutionar, Politia Nationala, Jandarmeria si Granicerii –toate aceste forte apartinand Ministerului de Interne. Din randul acestor forte fac parte cel putin 50000 de oameni). Garzile Revolutionare au in dotare si varianta locala a F-5, numita Shaeqeh, alaturi de un numar incert de F-7 (Mig-21 chinezesc).
Probabil ca asa au tradus in araba cuvantul japonez „kamikaze” 🙂
@ Gabriel
mersi de pont :))))))))))))))
Aero ca aero dar unde-i „spatiala” aici pentru ca in afara de zburatoare ce consuma aer nu mai vad altceva.
@Anla’shok, aici este prima parte legata de aceasta organizatie. Daca abordam subiectul integral, ajungeam la 40 de poze.
Un alt articol si noi poze saptamana viitoare
Ah , in regula, am crezut ca asta-i tot.