Acum 6 luni, prin Decembrie 2016 scriam două articole legate de înzestrarea cu tehnică a armatei române şi printre altele spuneam :
„Nu v-am dori să fiţi aproape,
Când vom claca extenuate
Şi-o vom lua pe arătură
Când vom pleca’n ultima tură.
Dacă de noi nu vă mai pasă
Căci rânza a ajuns prea grasă,
Atunci măcar să vă gândiţi
La cei ce ne conduc smeriţi
Şoferii, slugile plecate,
Doar ei ne ştiu bolile toate
La ei să vă gândiţi că mor
Din vina voastră domnilor.”
Uite că s-a întâmplat mor soldaţi în sicrie pe patru roţi.
Armata, fabrică de diplome de doctor, grade şi eroi
Nu am fost niciodată de acord cu împărţirea de grade şi funcţii în armată sau afara ei tuturor neaveniţilor. Această activitate s-a dezvoltat şi perpetuat până a devenit regulă, în special sub conducerea lui Oprea, acest maimuţoi sau papagal ajuns pe cele mai înalte crengi ale ierarhiei militare fără a avea măcar competenţele unui ospătar de la Haiducului. Nu mai comentez au spus prea mulţi, prea multe despre această ciumă a armatei române. Aproape simultan cu acordarea de grade şi funcţii în armată s-au înmulţit doctorii pe probleme de securitate şi apărare, scoşi la „înaltele universităţi” ale sistemului, unde politicienii sunt înşiraţi pe sfoară iar nişte „băieţi buni” din armată le fac lucrările de doctorat, cele mai multe la copy- paste. Cei care au lucrat şi lucrează prin academiile militare ştiu despre ce e vorba. Tot aşa, dar în procent mai mic se „fabrică” şi „EROII” armatei române. Cei mai mulţi s-au „eroit” prin teatrele de operaţii din Irak , Afganistan, iar în viitor Siria sau Qatar, sau prin unele misiuni ONU. Eu dacă aş fi fost la conducerea ministerului, aş fi cerut ca cei căzuţi în teatrele de operaţii din afara graniţelor să fie declaraţi eroi ai SUA pentru că la cererea sau ordinul dar mai ales pentru interesele SUA au plecat în misiune şi au fost ucişi, iar pensia militară şi toate onorurile să le fie acordate conform standardelor şi legilor partenerului strategic, cel care a cerut participarea României la aceste misiuni. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte însă, consider că prea repede jonglăm cu nişte calităţi care ar trebui să fie clar definite dar mai ales cu o noţiune care are în ea o încărcătură deosebită. Am mai atins eu în câteva rânduri aşa mai timid acest subiect şi asta din respect pentru memoria şi celor decedaţi, ca să nu folosesc sintagma lui Duşa dar şi pentru durerea familiilor. Dar este timpul totuşi să punem punctul pe I. Prea uşor declarăm EROU orice militar decedat în misiuni, aplicaţii, exerciţii, misiuni de diferite forme.
Cum se fabrică eroii
Merge un militar în misiune undeva, se ceartă cu un localnic, acela îl taie sau îl Împuşcă? Deşi este caz de Curte Marţială noi îl face erou, pentru că nu are rost să îl mai şi pedepsim, l-a pedepsit şi aşa Dumnezeu, şi „are şi el familie, rămân copii pe drumuri” .Păi asta ar fi trebuit să se gândească el.
Merge un militar în patrulare, i se pare că e ceva în neregulă, sare din maşină în timpul mersului, în teren accidentat şi moare. În loc să declare incidentul aşa cum s-a întâmplat şi să arate că vina îi aparţine militarului, MApN acoperă realitatea şi îl declară erou, deşi fapta sa nu a fost una de eroism ci de laşitate. Asta, pentru a nu strica imaginea armatei.
Merge un militar în misiune, acolo se apucă să facă o lucrare fără a-şi lua măsurile de protecţia muncii, nu se asigură, nu are pe nimeni lângă el, nu are nici aprobare să execute acea lucrare, este curentat şi moare. Este declarat EROU, pentru că a decedat în misiune, deşi comisese o încălcare gravă a procedurilor. Astea sunt doar câteva exemple.
Aceşti „pseudo-eroi” sunt puşi astfel pe aceeaşi treaptă cu cei care chiar au comis fapte de eroism, au salvat vieţi omeneşti, au preîntâmpinat dezastre, au intrat în foc sau zone minate pentru a salva copii sau colegi, chiar cu preţul vieţii lor. Cum poţi pune pe aceeaşi treaptă aceste cazuri ? Este ca şi cum ai pune semnul egalului între generalul Ilie Marin şi cârnăţarul Onţanu, doar pentru că poartă aceeaşi uniformă. Dacă noi, cei din interiorul armatei nu mai ştim ce înseamnă erou şi nu îi apreciem pe cei adevăraţi, punându-i pe aceeaşi treaptă pe adevăraţii eroi cu inconştienţii, incompetenţii sau „GHINIONIŞTII”, atunci la ce respect ne mai putem aştepta din partea societăţii civile, cu atât mai mult cu cât până la urmă cunoscuţii, neamurile, vecinii, află cum a murit fiecare şi încep să şuşotească:” ei, erou, aiurea, a adormit sub transportor şi mecanicul nu l-a văzut şi a dat peste el. A murit din prostia lui şi ăşţia l-au şi făcut erou. Vai de ea armată”.
Acum mai bine de 30 de ani, ca tânăr locotenent am fost trimis cu nişte militari în Cimitirul Sineasca din Craiova să curăţ monumentul eroilor Sovietici pentru că urma să se desfăşoare o activitate comemorativă acolo. Ajuns acolo am pus militarii la treabă când s-a apropiat de mine un bărbat în vârstă şi am intrat în vorbă. Era un veteran de război şi mi-a depănat multe din amintirile sale. Ajungând lângă crucea unui maior sovietic, îmi spune: „Uite a ajuns şi ăsta erou . Ştiţi cine e maiorul ăsta căruia îi curăţaţi mormântul şi pe care îl slăviţi? Ştiţi cum a murit?” Nu, am răspuns, bănuind că va urma o poveste frumoasă. „ Păi să vă spun eu, acesta făcea parte din armata de ocupaţie, „eliberatoare” . Aveau sediul în centru, şi îşi băteau joc de tot. Maiorul acesta se legase de femeia unui vecin de-al meu. Omul a aflat. L-a aşteptat să vină în curte noaptea şi la băgat cuţitul în el. Aşa a ajuns erou al Uniunii Sovietice.”
Nu am uitat niciodată această poveste şi sunt sigur că exemple de genul ăsta sunt foarte multe.
Când le veţi trage pe dreapta?
Recent, acum 24 de ore, joi, un camion al armatei care aducea militari de la o aplicaţie din Cincu se răstoarnă într-o prăpastie. Trei militari mor în accident ceilalţi sunt internaţi cu răni care totuşi nu le pun viaţa în pericol. Unul dintre ei, din câte am aflat a refuzat să fie dus la spital el a stat acolo tot timpul ajutând salvatorii să-i ridice şi scoată pe colegii răniţi mai grav din prăpastie. Eu pe acest militar l-aş declara erou, pentru că a dat dovadă de spirit de sacrificiu,altruism spirit camaraderesc, loialitate. De ce trebuie să moară cineva pentru a-l declara erou, dacă faptele sale îl califică să poarte acest titlu şi în timpul vieţii? De ce îi „eroizăm” pe toţi cei care mor, indiferent de modul în care se întâmplă, poate din neglijenţă, sau chiar neexecutarea unor ordine, dar trecem pe lângă cei care chiar dau dovadă de adevărate acte de eroism ?
Cred că undeva la nivelul conducerii armatei ar trebui să se lucreze la acest capitol, să se facă o diferenţiere între .. modul în care au loc decesele. Nu văd nimic eroic în accidentele de maşină. Nu am nimic cu bieţii militari, Dumnezeu să îi odihnească, Armata trebuie să plătească pensie de urmaş familiei,egală cu pensia de vârstă, toată viaţa soţiei, pentru că au murit în misiune şi nu din cauza lor, dar mai uşor cu eroii, că ne batem joc de noţiune.
Şi pentru că am pomenit ceva de cauza decesului celor trei militari, să ne oprim la un alt aspect. Sunt multe cazurile în care accidentele de muncă sau decesele unor militari sunt acoperite cu flori, grade onorifice avansări post mortem şi transformarea celor decedai în Eroi, dar nu din respect sau empatie ci pentru a acoperi adevărata cauză şi adevăraţii responsabili ai morţii acestora. Armata română este dotată mai prost ca în 1918 dacă ne raportăm la diferenţele de dotare dintre armata română şi cele occidentale atunci şi acum. Nu ştiu care va fi până la urmă raportată „cauza” accidentului dar sunt convins sută la sută că nu se va recunoaşte că maşina este veche, că racordurile erau învechite, că nu se mai găsesc piese de schimb, că se mai blochează direcţia, frânele, că cineva undeva prin forurile de decizie, chiar dacă i s-a spus că maşina nu mai prezintă siguranţă, a spus ”lasă bă că merge-asa, ce până acum nu a mers, nu mă interesează, făceţi-o să meargă. Nu am de unde să vă dau alta, ce, eu am fabrică de maşini?”
Ei bine, pentru aceşti trei morţi ar trebui să răspundă cineva pentru că chiar dacă acum e posibil să fi fost de vină condiţiile de trafic, oboseala şoferului, sau mai ştiu eu ce, s-au întâmplat şi se vor întâmpla accidente datorate proastei înzestrări . Culmea este că totuşi DAC-urile 6×6 sunt maşini bune, numai că nu mai există piese de schimb, sunt cârpite iar de înlocuirea lor nici nu poate fi vorba, efortul principal este orientat pe Marea Neagră, la câmpie, se descurcă fiecare cum poate. Stimaţi conducători ai armatei, nu vă mai ascundeţi incompetenţa şi lipsa de interes faţă de nevoile armatei sub nişte decrete prezidenţiale de înaintare în grad post mortem sau medalii, odată cu militarii moare şi Armata. Ce o să faceţi când nu o să mai avem nici armată, o declaraţi Erou ?
DOMNILOR GUVERNANŢI,
NU VĂ MAI SPĂLAŢI PE MÂINI, CONSIDERÂND CĂ DACĂ I-AŢI DECLARAT EROI NU MAI AVEŢI MÂINILE PĂTATE DE SÂNGE ! Lipsa de preocupare faţă de reala înzestrare a Armatei se numeşte CRIMĂ CU PREMEDITARE.
Nu ar fi mai bine pentru toţi ca în loc de eroi post mortem să producem tehnică militară de calitate?
Scris de : Marin Neacșu
Articol preluat de pe in-cuiul-catarii.info
http://www.in-cuiul-catarii.info/2016/11/06/trei-mesaje-11577
http://www.in-cuiul-catarii.info/2016/11/07/apelul-unui-aro-cazon-11585
RoMilitary
Camioanele DAC 665T sunt la origine niste camioane grele, proiectate pentru orice tip de drum, capabile sa transporte soldati, incarcaturi grele sau sa tracteze trailere, piese de artilerie etc. Desi intrega flota a MApN se apropie de 30 de ani, aceste vehicule sunt inca functionale, vechimea – la fel ca in cazul prabusirii MiGului 21 LanceR – nu ar fi atat de relevanta daca intretinerea s-ar face cum trebuie, si ne referim aici la piese de schimb, putand doar sa speculam ca MApNul nu aloca suficiente fonduri pentru intretinere.
Si ca sa fim clari, piesele de schimb nu sunt o problema, inca se fabrica, beleaua este la calitatea si cantitatea acestora.
din pacatee..ma repet zic din pacate..cainii latra caravana trece…nu stiu ce sa mai zic..arme depasite camioane depasite tancuri depasite..mentalitati depasite.ar trebui sa cada un meteorit in curtea mapn ului si unul in capul tuturor generalilor ca sa inceapa sa se ieie masuri…eu..cel putin in consider pe acestia la fel de vinovati ca si politicul care ii conduce..multi zic sau intreaba..de ce tace armata..?pt ca majoritatea generalilor au fost promovati pe pile si relatii,iar cei care sunt pe bune tac pt salarii si o pensie buna la batranete.nu are rost sa ne ascundem dupa deget.am vazut comparatiile dintre armata anilor 1930 pana la al doilea razbel si situatia de acum,cazurile de coruptie din armata,neimplicarea politicului si armatei in cazurile de achizitii..ce incredere sa mai aiba oamenii cinstiti si onesti in acest sistem..?totul este de fatada avem armata sa nu zicem ca nu avem..simbolic..pt defilarea de 1 decembrie.
NU cred ca or sa faca nimic.
Dupa cele intamplate in toti acesti an sa am speranta si sa mai cred ca or sa faca ceva inseamna ca trebuie sa fiu cretin
Problema pleaca de jos. Cand am facut armata, noi, prostii faceam instructie in timp ce mecanicii si maistri dormeau sub camioane. Pentru masina aia a semnat un idiot spunand ca este functionala, ca se poate merge cu ea. I s-a dat ordin sa semneze? Sa-si dea demisia si sa nu semneze condamnarea la moarte a celor care se vor urca in acel camion. Asta inseamna responsabilitate!!! Am o unitate militara in spate blocului care are foarte multe camioane… Vreti un filmulet care sa arate ce fac militarii toata ziua? Gratare! Este unitate de pontonieri in Braila. Acum vreo 3 saptamani au plecat cu vreo 10 camiiane si le-au adus trase la shtanga. Si iar gratare! Puturosi platiti din banii statului. In caz de razboi ma vor apara? Nicidecum! Daca acum nu-si asuma responsabilitatea, ce vor face atunci? Eu sunt rezervist si va trebui sa ies la razboi. Cu alte cuvinte, voi lupta alaturi de niste oameni instruiti sa faca gratare si sa asculte manele. Iarba este cat casa in unitatile din spatele blocului meu. Curatenie? Cine sa faca?!? Pai sunt platiti sa faca curatenie???
Dumnezeu sa-i ierte pe cei trei! Insanatosire grabnica celor accidentati!
Astia de care vb o sa primeasca si o marire de salariu …. sa vezi atunci chefuri si gratare … meritate ?
nu se poate dom’le,exagerezi…esti chiar dusmanos .
aparatul de stat/public/bugetar este un exemplu de profesionalism ,seriozitate si buna administrare a banului public.
problema in tara asta este putoarea de contribuabil care are tupeul sa ceara socoteala si explicatii pentru banii cheltuiti pe te miri ce uitand ca are sortit destinul sclavului pe plantatie.
la munca bai contribuabilule ca sa aibe bani de spart statul de stat degeaba !
Daaaa, mare dreptate aveti! Sunt doar invidios! Ma mai intreb cati dintre acesti militari burtosi se mai trezesc la 5: 30 pentru inviorarea la bustul gol? Sau nu se mai poarta la bustul gol pentru a nu-si arata burtile imbuibate de gratare? Este ilegal sa filmez in aceste unitati altfel as face-o. Si cel mai prost tragator ar putea nimeri burta soldatului roman! Oare cati dintre ei mai pot face marsuri fortate de 40-50 km cu tot echipamentul de razboi? Oare cati isi mai curata arma in fiecare zi? Oare cati isi schimba uleiul la masina proprie in loc sa-l bage in amaratul ala de ARO care oricum consuma mai mult ulei decat motorina. Si ne intrebam de echipare in conditiile in care nu esti in stare sa-ti cureti propria arma? Vrem echipamente ca sa ce? Si pentru cine? Eu propun sa se cumpere mai multe gratare si ceva mititei pe cap de om! Sunt sigur ca exista si militari ce merita tot respectul dar exista si astfel de putori! Si din cauza lor armata isi pierde credibilitatea, Romania la fel! Ofiteri burtosi, subofiteri burtosi, soldati burtosi… astia si la wc merg cu masina. Nu le-o fi rusine???
Cat despre dotare… si daca am avea bugetul SUA tot la stadiul de pregatire al licitatiei am ramane …si bugetul s-ar duce. Pentru ca si in birouri tot puturosi d’astia exista. Nu generalii si guvernantii sunt cei mai vinovati ci pupincuristii si lingaii din jurul lor, de la cei mai mici pana la cei mai mari. Daca informatia este gresita, decizia va fi gresita…si de unde vin informatiile? De jos.
,,nu generalii si guvernanții sunt cei mai
vinovați ci pupincuristii si lingăii din jurul lor”
Serios!Tu chiar crezi asta?
In tot ce ai postat incerci sa induci ideea
ca cei aflați la baza ierarhiei militare se fac
vinovați de situația in care se afla armata.
Subtil aperi sistemul si asta te discreditează
Nu a zis că pontonierii aceia se fac vinovați de starea tuturor camioanelor armatei, ci doar de starea celor lângă care stau și fac grătare?
Intrebarea referitoare la gratare si camioane nu am inteles-o asa ca nu voi raspunde la ea.
Cat despre apararea sistemului, nu am de ce sa o fac. Nu sunt in politica si nu am fost, lucrez in mediul privat si locuiesc, dupa cum ati inteles, intr-un bloc nu intr-o vila. Acest sistem imi ia lunar din buzunar multi bani pentru a-i plati pe acei puturosi si nu numai pe ei. Daca ar exista o diferentiere clara de salarizare intre militari, pe baza de competente, nu as regreta acesti bani care plraca din buzunarul meu. Dar sunt platiti la fel puturosii cu militarii adevarati. Sistemul este corupt insa cancerul este imprastiat in intregimea sa: de la soldatulcarere se complace mocirla in care doarme, bucurandu-se de timpul liber din timpul muncii, pana la generalul caare se bucura de inca o medalie de merit ce-i atarna pe burta plina de imputiciune. Printre ei exista oameni care incearca sa schimbe ceva insa sunt trasi in jos de aceste lepre imputite. Sistemul actual este unul de tip comunist in care toti trebuie sa fie egali dar numai unii sa munceasca. Exista o vorba care caracterizeaza sistemul actual: acolo unde au fost taiati toti copacii, ricinul trece drept copac.
Este o vorba in popor care spune ca ” pana la Dumnezeu te mananca ingerii”. Sincer, nu am credite aici ca sa ma discreditez asa ca nu-mi pasa asta. Nu am spus ca aia de sus sunt imaculati ci ca nu sunt cei mai vinovati. Sa scoti cuvintele mele din context ar insemna sa le interpretezi intr-un mod malitios. Chiar si intr-un conflict, comandantii i-au decizii pe baza unor informatii. Fara informatie, decizia si faptele ce-i urmeaza sunt sortite esecului. Insa si informatiile gresite duc in aceeasi directie sau intr-o directie chiar dezastruasa pentru trupe si populatie.
Nu cred ca se va face nimik in ceea ce priveshte inlocuirea tehnicii militare invechite a Armatei romane in urma acestui accident. Cati piloti militari si chiar militari nu au murit in MIG-15, 17, 19, 21, 23, 29 si elicopterele IAR-316, 330 si MI-2, 4, 8/17 ale FARo? Deci hai sa fim relacshi pt ca datorita coruptiei gigantice si chiar a incompetentei in structurile de decizie ale Arm ro si ale guvernului Romaniei NU SE VA SCHIMBA ABSOLUT NIMIK….in FMRo!!!
Foarte bun articol. Eu unul as mai adauga ceva: atribuirea gradului de general unor personalitati sportive sau artistice (ex. Ilie Nastase, Anghel Iordanescu, Gheorghe Turda, s.a.). E adevarat, nu e atat e revoltator ca in cazul politicienilor, sunt oameni care au facut ceva pt imaginea tarii, dar cred ca gradele militare ar trebui sa fie acordate strict pe criterii de merite si competente militare. Sunt alte posibilitati in care Romania poate sa-si arate recunostinta, inclusiv titluri acordate de presedinte.
domnule scriitor nu vrei sa vezi ce face maimutoiul de mutuianu parasutat la mapn. sa vezi daca cheltuie 2 la suta pt inzestrare,mai ales ca are moreniul asociat cu rheinmetall. daca tot a abrogat taranul de dragnea corvetele olandeze ,de ce nu fabrica /cumpara tip arleigh burke ,sau submarine type 212 care sunt exceptionale pt. black sea, asta in timp si la timp foe example,mosule ?
Buna asta cu Arleigh Burke….chestia este ca ne-ar costa tot bugetul Apararii doar sa-l intretinem plus ca unul nou nout este vreo 2 miliarde de para mai precis 1,8 mld , un pic mai putin decat cele 4 corvete la un loc . Ei nu au fost in stare sa cumpere niste baterii la un submarin in 20 de ani si a-ti sarit direct la Arleigh Burke . Haideti sa revenim cu picioarele pe pamant . Daca o sa inceapa ceva licitatii pe cele 8 programe majore anul asta cred ca va fi o minune…..restul banilor vor fi luati la prima rectificare bugetara . Plus ca dracnea vad ca a inceput o adevara campanie impotriva firmelor straine din Romania asa ca si Rheinmetall aia s-ar putea sa se razgandeasca si sa nu maiinceapa nimic aici .
Marea majoritate a armatei se bazeaza pe timpul trece leafa merge,as propune reformarea din temelii pe baza se competente ,ne am saturat de gusati si burtosi incompetenti nu stiu cum naiba de am ajuns in nato cu asemenea incompetenti,procuratura militara va cerceta un caz si se va da un.verdict peste 4 ani cand lumea a uitat deja de caz.Trebuie trasi la raspundere pe linie de decizie cine este raspunzator dotarea mediocra a armatei .
Coruptia in M.Ap.N este la fel de mare ca si in M.A.I. si Justitie si Sanatate… Nu vad nici un viitor bun, dar apreciez ca din cand in cand mai exista cate o persoana care are CURAJUL sa puna punctul pe i… Din pacate aceste persoane sunt din ce in ce mai putine…
Epavelor din armata si politia cand le face ITP in strada .
Sunt curios daca cei din NATO chiar sunt chiori la treburile astea…. Ca tac la fel de bine ca ai nostrii.
Armata mai bine dotata decat in 1939? ca la sfarsitul primului razboi aveam ceva armament modern francez daca nu gresesc
http://adevarul.ro/locale/arad/ofiter-rezerva-despre-dotarile-armatei-romane-In-kosovo-militarii-straini-isi-faceau-poze-aro-frana-bolovanul-roata-1_5958d0d75ab6550cb8b87a1c/index.html
Acum pe B1 despre accident ,a sunat ministrul .
http://adevarul.ro/locale/arad/ofiter-rezerva-despre-dotarile-armatei-romane-In-kosovo-militarii-straini-isi-faceau-poze-aro-frana-bolovanul-roata-1_5958d0d75ab6550cb8b87a1c/index.html
Stiti, cateodata ma gandesc ca nu ar strica un razboi…ptr ca oamenii sa se trezeasca din somnul cel de moarte….cand o sa-si vada copiii de fite morti printre daramaturile vilelor lor facute din banii furati si or sa inceapa sa strige …”Sa faca Guvernul ceva…”.
Iar ofietii care iau decizii proaste sa se confrunte cu efectul deciziilor lor…atunci cred ca se mai poate schimba ceva in tara asta….
Cat despre NATO….cateodata mi se pare ca e doar gura de ei….sunt la fel de prosti in continuare….si de inconstienti…..
Sunt foarte suparat pe actuala situatie din armata…eram si inainte dar acum sunt victime….daca erau victime de sus nu era o problema…dar iara au murit barbati adevarati care sunt specialisti…pe ei cine ii inlocuieste?
prefer sa ne scaldam in coruptie decat in sange. eu nu vreau sa mai vad vreodata vreo zona de conflict cate zile oi avea.
cam nasol sa avem de ales intre astea doua variante 🙂
Mai ales ca si coruptia poate atrage dupa sine o baie de sange/conflict.
Salutare
Sa le mareasca pensiile speciale la alde Dogaru&co .
Ca „au luptat” pentru patrie – pensionati de la 40-45 ani :))))
In caz de razboi .. nu avem nevoie de dotari : bagam Dogarii , un batalion de pensionari speciali ( latrai la antenta 3 si romania tv , in timpul liber – ca deh au jurat sa apere Patria .. si cine e Patria , daca nu Felix Turnatoru/Ghita fugaru si alte animale sovietice care au ruinat Romania ) si se sperie inamicul
E destul sa apara pe radare fata comunistoizilor Dogaru, Pricina si gata se sperie pana si Putin !
Stați linistiti..toata cohortă începând de la generalii de carton pana la guvernanții nostri în caz de pac pac au pregătite vilele si conturile în insulele bahamas.brazilia si altele.iar cei rămasi vor avea 2solutii..vor umple cimitirele de eroi sau se vor predă in pas de defilare.cred ca suntem mai rău ca si in cazul ucrainei când la începutul conflictului din toata tehnică mai putin de jumate a pornit iar cealalalta a rămas pe drum.t-55.volhoave.mig 21.tab77.mai rau ca africanii si suntem in anul 2017.alea erau vechi acuma 40 -50 de ani cand au intrat in dotare.
In Afganistan se faceau pariuri pe seama masinilor ARO din dotarea RoArmy, cam la a cata cheie pornesc, asta la inceputul misiunilor romanesti acolo. In Somalia, distinsele ‘doamne’ din armata noastra facusera concurs cu cat de mult se pot ‘calarii’ cu americanii intr-o singura zi. Motivul era demn de mila pentru o tara civilizata….care reuseau sa aduca acasa la copii, caci majoritatea erau maritate, cate un wokmen sau alte chestii care la noi dupa revolutie ori nu se gaseau, ori erau lux curat!
Nu vorbesc din carti, citez vorba cu vorba de la cineva care a fost in misiune in Somalia 6 luni de zile. De atunci au trecut multi multi ani, mentalitatile ostasilor nostri s-au schimbat, insa dotarile sunt tot alea, mizeria din fruntea ministerului e parca si mai mare ca atunci!