Elevii români care urmau, la sfârşitul anilor 1800, şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat. „Tehnica“ nu-i ocolea nici pe recruţi, care intrau în armată cu un nume şi se lăsau la vatră cu altul.
În 1897, Parlamentul din Budapesta a votat legea maghiarizării numelor oraşelor şi satelor româneşti din Transilvania. Multe localităţi cu sufixul „u” au rămas fără el. Vă prezentăm câteva exemple din zona Munţilor Apuseni: Albacu a devenit Albac şi pe urmă Fehervölgy, Buciumu a devenit Bucium apoi Bucsóny, Câmpeniu a devenit Cîmpeni apoi Topánfalva, Ponorelu a devenit Ponarel apoi Ponorel, Sohodolu a devenit Sohodol, apoi Aranzosszohodol, Peleşu a devenit Peleş apoi Peles, Cărpinişiu a devenit Cărpiniş apoi Abrudkarpenyes, Lăpuşu a devenit Lăpuş (Arieşeni) apoi Lepus, Mogoşu a devenit Mogoş, apoi Mogos.
Eliminarea elementelor caracteristice numelor româneşti Un an mai târziu, în 1898, a apărut lucrarea lui Simon Telekes: „Cum să maghiarizăm numele de familie”. În baza acestei lucrări s-au găsit cele mai perfide căi de maghiarizare a numelor româneşti, a căror consecinţe le trăim şi astăzi. Elevii care urmau şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat: Avram Iancu devine Iank Abraham. În armată recrutul intra cu nume românesc şi la lăsarea la vatră îl avea maghiarizat: Furduiu Dumitru a devenit Fúrdui Demeter, Furduiu Ioan a devenit Fúrdui Ianoş, Furduiu Nicolae a devenit Fúrdui Miklos. După cum se vede a fost eliminat sufixul „u” şi s-a pus accent pe prima silabă a numelui de familie.
Documentele de arhivă cercetate de profesorul Ilie Furduiu pentru studiul „Momente din lupta românilor împotriva maghiarizării înainte de 1918“ , ne ajută să aflăm cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal. În prezent întâlnim atât numele românesc cât şi cel maghiarizat: Ancău – Anca, Ardeleanu – Ardelean, Albu – Alb, Abrudeanu – Abrudean, Aiudeanu – Aiudean, Aronu – Aron, Adamoviciu – Adamovici, Baicu – Baic, Balosu – Balos, Barbu – Barb, Beldeanu – Beldean, Beleiu – Belei, Berindeiu – Berindei, Bârluţiu – Bârluţ, Bârzu – Bârz, Boariu – Boar, Bolunduţiu – Bolunduţ, Breazu – Breaz, Briciu – Brici, Bugnariu – Bugnar, Bumbu – Bumb, Boieriu – Boer, Boncuţiu – Boncuţ, Buzgariu – Buzgar, Blagu – Blag, Botariu – Botar Boancăşiu – Boancăş, Bartocu – Bartoc, Burzu – Burz, Bobariu – Bobar, Boldu – Bold, Barţiu – Bariţ, Bogdanu – Bogdan, Cacoveanu – Cacovean, Cadariu – Cadar, Cărpinişanu – Cărpinişan, Câmpeanu – Câmpean, Cernăianu – Cernăian, Ciorogariu- Ciorogar, Cipariu – Cipar, Cişmaşu – Cişmaş, Ciurariu – Ciurar, Cârnaţiu – Cârnaţ, Cojocaru – Cojocar, Comăniciu – Comănici, Coşeriu – Coşer, Covaciu – Covaci, Craiu – Crai, Crăciuneanu – Crăciunean, Creţiu – Creţ, Cucerzanu – Cucerzan, Curuţiu – Curuţ, Coroiu – Coroi, Ciobanu – Cioban, Corlaciu – Corlaci, Cuteanu – Cutean, Chirtopu – Chirtop, Cotişelu – Cotişel, Crişanu – Crişan, Coroianu – Coroian, Danciu – Danci, Dăianu – Dăian, Deceanu – Decean, Dogariu – Dogar, Doţiu – Doţ, Drăghiciu – Drăghici, Drăgoiu – Drăgoi, Dreghiciu – Dreghici, Dumitraşu – Dumitraş, Davidu – David, Dragoşu – Dragoş, Drăganu – Drăgan, Fleşeru – Fleşer, Furduiu – Furdui, Fiţiu – Fiţ, Fişteriu – Fişter, Fărcaşiu – Fărcaş, Fodoru – Fodor, Grosu – Gros, Gomboşiu – Gomboş, Grozavu – Grozav, Giurgiu – Giurgi, Glodariu – Glodar, Haţeganu – Haţegan, Horhoiu – Horhoi, Henegariu – Henegar, Hanganu – Hangan, Haneşiu – Haneş, Haiducu – Haiduc, Hanganu – Hangan, Iancu – Ianc (Iank), Ilieşiu – Ilieş, Huţiu – Huţ, Ienciu – Ienci, Indreiu – Indrei, Jeleriu – Jeler, Jurju – Jurj, Jinariu – Jinar, Joldişiu – Joldiş, Leahu – Leah, Lucaciu – Lucaci, Lupu – Lup, Leheneanu – Leheni, Lungu – Lung, Lupuţiu – Lup, Lobonţiu – Lobonţ, Lazăru – Lazăr, Macoveiu – Macavei, Mateiu – Matei, Mărgineanu – Mărginean, Miheţiu – Miheţ, Mocanu – Mocan, Mogoşanu – Mogoşan, Morariu – Morar, Munteanu – Muntean, Marcu – Marc, Mureşanu – Mureşan, Micu – Mic, Mihu – Mih, Morcanu – Morcan, Matesu – Mateş, Moguţiu – Moguţ, Nanu – Nan, Neagu – Neag, Novăceanu – Novăcean, Neamţu – Neamţ, Nemeşiu – Nemeş, Olariu – Olar, Oniciu – Onici, Oneţiu – Oneţ, Olteanu – Oltean, Opincariu – Opincar, Opreanu – Oprean, Ordeanu – Ordean, Orăşanu – Orăşan, Oţoiu – Oţoi, Păcurariu – Păcurar, Pătruţiu – Pătruţ, Popoviciu – Popovici, Puşcaşiu – Puşcaş, Poienariu – Poienar, Pruneanu – Prunean, Podariu – Podar, Potinteiu – Potintei, Pavenu – Paven, Poganu – Pogan, Purcelu – Purcel, Puşcariu – Puşcar, Plicul – Plic, Râsteiu – Râstei, Rusu – Rus, Radu – Rad, Raţiu- Raţ, Roşianu – Roşian, Rotariu – Rotar, Raiu – Rai, Sârbu – Sârb, Salcău – Salcă, Sântimbreanu –Sântimbrean, Străjanu – Străjan, Sasu – Sas, Sitaru – Sitar, Surdu – Surd, Stanu – Stan, Scrobu – Scrob, Suciu – Suci, Şerbu – Şerb, Ştefănuţiu – Ştefănuţ, Şortanu – Şortan, Stiopu – Stiop, Fătu – Făt, Târnoveanu – Târnovean, Trifu – Trif, Tătaru – Tătar, Turcu – Turc, Ursu – Urs, Voicu – Voic, Văcariu – Văcar, Vlaicu – Vlaic, Vârtanu – Vârtan etc.
Din exemplele de mai sus constatăm că autorităţile vremii au suprimat sufixul „iu” sau „u”, care era caracteristic numelor româneşti. În 1907, Anton Husza-Herskovitz a tipărit, pentru guvernul maghiar, cartea „Românii din Ungaria”. În lucrare se dau sfaturi guvernanţilor cum să-i maghiarizeze pe români folosind cele mai draconice metode şi restricţii pentru: biserici, şcoli, presă.(Articol scris de NICU NEAG)
De citit si:
Si numele meu este Unguresc , bunicul meu mia povestit ca si bunici lui erau Romani.
„UN MANUAL DE MAGHIARIZARE A NUMELOR ROMÂNESTI DIN 1898”
http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/02/05/un-manual-de-maghiarizare-a-numelor-romanesti-din-1898/
Cam ce s-ar intampla daca vre-un teritoriu romanesc sau de orice alta origine ar reveni sub administratie maghiara.
pai in Harghita si Covasna cam sunt deja indeplinite mare parte din conditii pentru ca asa ceva sa se intample.
Numai atat? Dar ce s-a intamplat cu romanii dati prada Ungariei dupa Primul Razboi Mondial si ramasi dincolo de granite de vest a Romaniei.
Din peste 850.000 au mai ramas vreo 80.000. In Romania s-a intamplat la fel?
Istoria Romaniei trebuie scrisa corect nu politic!