Danube Express 2014 – Exerciţiu tactic în teren

10421377_461971100608812_3740814157660241086_n

În cadrul exerciţiului multinaţional „Danube Express 14”, militarii români din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă” şi cei britanici din cadrul Companiei Alma din Regimentul Yorkshire, au continuat instrucţia şi schimbul de experienţă, desfăşurând un exerciţiu de antrenament în teren, în poligonul Smârdan, miercuri, 8 octombrie a.c.

Obiectivele de instruire au constat în integrarea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare, întărirea coeziunii şi lucrului în echipă, precum şi perfecţionarea deprinderilor privind executarea manevrelor ofensive.

Bazându-se pe un scenariu tactic fictiv, subunităţile britanice aflate în au executat manevre de întârziere ale inamicului, având în sprijin tancurile româneşti TR – 85M1, iar ca adversari o subunitate de infanterie din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” care executa ofensiva din mişcare, pe maşinile de luptă ale infanteriei 84M (MLI-84M).

Căpitanul James Barraclough, din cadrul detaşamentului britanic, ne-a explicat modul în care a fost planificat să se desfăşoare exerciţiul şi care au fost obiectivele acestuia: „exerciţiul pe care îl desfăşurăm astăzi presupune executarea manevrelor de întârziere ale inamicului prin angajarea cu foc a acestuia de către militarii noştri; avem în sprijin un pluton de tancuri care să ne asigure posibilitatea executării apărării, apoi înaintarea spre inamic şi nimicirea acestuia.”

De asemenea, locotenentul Tom Cookman, comandant de pluton, ne-a relatat primele impresii despre tehnica militară românească: „Sunt foarte impresionat de tehnica militară, e puternică şi rapidă. Noi lucrăm cu vehicule mai uşoare, iar tehnica românească este blindată, având armament mai puternic şi o mobilitate foarte mare.”

Căpitanul Roberto Apetroae, comandantul subunităţii româneşti destinate OPFOR-ului – forţele inamice, a urmărit perfecţionarea procedurilor de reacţie la contactul cu inamicul, executarea manevrelor tactice ofensive din mişcare, precum şi creşterea coeziunii între militari.

„Danube Express 14” este un exerciţiu multinaţional desfăşurat în perioada 6-18 octombrie, în poligonul Smârdan, ce urmăreşte creşterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, prin integrarea forţelor, implementarea unitară a sistemului de comandă şi control, prin utilizarea în comun a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor NATO, specifice operaţiilor de mare intensitate în câmpul de luptă modern.

Sursa: forter.ro

24 de comentarii:

  1. foarte bine se integreaza uniforma de camuflaj a englezilor in peisaj!

    • Pai exact acest aspect mi-a sarit si mie in ochi, au un camuflaj foarte bun.

    • Or fi ele pozele mai putin „portocalizate” (astia care le aveti cu fotografiatul si photoshopul – nu mai radeti! 🙂 ) ,dand impresia pe alocuri ca parca am fi in Africa de Sud sau Australia , dar Multicamul (american sau englezesc) ar trebui adoptat si la noi.

      Raman la aceasta parere, adaugand ca Woodlandul nostru n-are mult nevoie de culoarea negru (care te cam da de gol in zone precum cele din poze), iar in zone impadurite sau cu tufisuri negrul actual al Woodlandului e redundant pentru ca vegetatia respectiva creeaza umbrele necesare…

  2. Ca se intreaba multi mai nou la ce mai folosesc tancurile, ca mai bine le inlocuim cu vehicule 4×4 sau 8×8 cu rachete:
    „exerciţiul pe care îl desfăşurăm astăzi presupune executarea manevrelor de întârziere ale inamicului prin angajarea cu foc a acestuia de către militarii noştri; avem în sprijin un pluton de tancuri care să ne asigure posibilitatea executării apărării, apoi înaintarea spre inamic şi nimicirea acestuia.”

  3. „Sunt foarte impresionat de tehnica militară, e puternică şi rapidă. Noi lucrăm cu vehicule mai uşoare, iar tehnica românească este blindată, având armament mai puternic şi o mobilitate foarte mare.”

    Traditionala politete britanica.

  4. Tema de proiectare.Un tanculetz cu inaltimea un metru in care conducatorul sa stea culcat pe spate ca in bob.Acest tanc sa aibe rol de escavator care sa vina langa soldati si sa sape transee pentru doi soldati pe cuib. Ada daca stai in camp deschis trage in tine inamicu cu tancu cu proiectile explozive sau mortiere.
    Ce ziceti ne bagam sau plantam panselutze si dam cu artificii ca vanghelie in fiecare duminica in parcu sebastian.

    • @dacu of dacule …nu stiu de ce te lasa maharii sa stai pe aici…poate te percep ca fiind ala din ”sa mai si radem”!

      • Wandoo razi tu razi harap alb , dar nu e rasul tau.
        Lucrurile trasnite fac diferentza.
        Sa nu uitam ca Decebal a taiat padurea la nivelul unui om si a imbracat-o cu haine , apoi a bagat si cativa soldati printre copaci.
        Asa a fost pacalit Fuscus si a plecat acasa de frica multimii dacilor.
        Poate gresc ….

        • De fapt Fuscus n-a mai ajuns acasa. S-a speriat, a facut infarct si a murit de frica momailor puse de Decebal in locul padurii.
          Glumesc. Confunzi locul si timpul.Se intampla des la autodidacti.

        • De plecat a plecat dar nu acasa ci in Valhalla si nici nu s-a speriat ci a fost ucis in lupta saracu’ om… 🙂

        • Tettius Julianus. Acesta introduce o disciplină severă în legiunile sale, trece Dunărea pe la Viminacium (azi Costolaţ), în Banat şi se îndreaptă spre Sarmizegetusa. La Tapae, nu departe de Poarta de Fier, pe unde pătrunzi din Banat în Ardeal, s-a dat lupta. Cassius Dio afirmă că Julianus ar fi căzut prin surprindere cu armata sa asupra Dacilor şi că aceştia din urmă ar fi avut pierderi grele. Însuşi locotenentul lui Decebal, anume Vezina, n-a putut scăpa decât prefăcându-se mort şi fugind apoi noaptea.

          După această luptă, Decebal se teme ca armata romană să nu pornească asupra capitalei. Pentru a o împiedeca, el recurge, ne povesteşte mai departe Cassius Dio la o stratagemă. Pune anume să se taie copacii unei păduri întregi la înălţimea unui stat de om şi-i îmbracă în haine de soldaţi, spre a face pe adversar să creadă că mai are încă în faţa sa forţe importante, gata de luptă. Izvorul citat adaugă că Julianus ar fi fost înşelat de acest subterfugiu şi că Romanii s-ar fi retras. Toată această povestire pare puţin probabilă. Mai curând trebuie să admitem ceea ce ni se relatează mai departe, că Decebal a trimis ambasadori pentru pace.
          Fuscus fuse fuse si se duse, mai inainte.
          Mai greseste omu .

          • @dacu Mesiu , sursele tale sunt gresite ..pentru ca: ” Însuşi locotenentul lui Decebal, anume Vezina,” tipul nu era locotenent , ci era maior! Insusi Strabon o zice in ”Izvoarele de la Sorbona” si mai degraba pe el il cred decat pe dio cassus !
            A da , si inca ceva… daca dacii au taiat o padure la un stat de om…inseamna ca au avut timp berechet ca sa evacueze trunchiurile ramase, si-au taiat oile ca sa faca sumane multe si nenumarate cu care sa imbrace trunchiurile, femeile dace au tors lana si au impletit fesulete dealea misto pe care le purtau dacii ca sa le puna pe fruntea bustenilor…sau s-a dezbracat armata daca activa la izmene ca sa-si impodobeasca padurea!

    • Lasa-l ca-si da singur teme de „proiectare” 🙂

  5. Eu am spus mai demult ca dacul e responsabil de rubrica de umor a sitului… oricum,prefer sa il citesc pe el decat pe robert i.

  6. Avem o armata plina de clisee.

    Mai tineti minte faza cu tancul T-55 si cu „nu conteaza tancul, echipajul bine pregatit face diferenta” (parafrazez, nu mai caut acum citatul exact), nu?

    Ei bine astia recidiveaza, acum si la marina militara. In Observatorul Militar apare unul cu urmatoarea afirmatie: „indiferent de armamentul de la bord, forta unui vapor sta in echipaj”. Valeu, muicaaa…. unde-i gasesc pe-astia bai frate. 🙂

  7. Ion Petrescu a facut azi Valori Euroatlantice, si emisiunea este despre dotarea armatei romane. O emisiune buna, tot respectul pentru ea. Au vorbit mai mult despre trecut (oare de ce ?) dar Spiroiu a mai avut cateva comentarii „interesante” despre profesionalismul alora care au venit dupa el.

    Oricum tot respectul pt Ion Petrescu si emisiunile lui. Emisiunea asta trebuie luata de George si facut un post special cu ea, ca sa putem comenta tot ce s-a zis!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *