Prezentam mai jos un extras din articolul celor de la BizBrasov, despre rolul si echipamentele ambarcate pe Puma Naval:
Finalizarea programului Puma Naval, prin etapa 2B-2, contribuie la creșterea capacității operaționale a Forțelor Navale ale României, mai ales în domeniul căutării, descoperirii și luptei împotriva submarinelor inamice, independent sau în cooperare, dar și al lovirii navelor de suprafață cu torpilele tip Sting Ray, instalate pe părțile laterale ale elicopterului IAR 330 Puma Naval .
Rolul operațional al elicopterelor Puma Naval, ambarcate la bordul celor trei fregate românești Mărășești, Regele Ferdinand și Regina Maria, este de a îndeplini, pe lângă misiunile deja menționate, și pe cele precum: cercetare, observare, transmiterea situației tactice la navă, supraveghere maritimă pe timp de zi și de noapte în mediu marin, transport de persoane, căutare și salvare pe mare, combaterea traficului ilegal pe mare, transport logistic etc.
Puma Naval (sursa Romaniaforum.info)
Configurația elicopterului Puma Naval include:
- sistemul de geamanduri radio-hidroacustice (GRHA) pentru detecția submarinelor, integrat cu consola tactică multifuncțională C-FLEX—LINK 11;
- instalația de lansare a torpilelor ușoare; rezervoare suplimentare de combustibil largabile;
- radar meteo;
- platforma electro-optica de cercetare zi/noapte (EOP) cu camera CCD, IR și telementru laser;
- sistemul de identificare automată a navelor de tip „AIS”;
- cabina de pilotaj compatibilă cu onchelarii de vedere pe timp de noapte;
- instalație mitraliere cu tragere prin ușile laterale cal. 7,62/12,7;
- sistem de avertizare și contramăsuri EW;
- calculator multirol de misiuni;
- 2 display-uri multifuncționale;
- display color de hartă electronică,
- cască cu ochelari de vedre noaptea (NVG) și Helmet Mounted Display (HMD) cu afișaj la nivelul ochilor pilotului ce-i permite cunoașterea informațiilor vitale supraviețuirii în câmpul tactic (date de zbor și navigație) ș.a.
Alte caracteristici care diferențiază elicopterul IAR-330 PUMA Naval de celelalte elicoptere de serie sunt: - protecția anticorozivă a celulei și a componentelor;
- sistem de pliere a palelor rotorului principal, necesar introducerii elicopterului în hangarul navelor de pe care execută operațiile în mediul maritim;
- harpon hidraulic de apuntare, necesar stabilizării elicopterului pe puntea navei;
- radar de bord Telephonics RDR-1500B, ce lucrează în banda X și asigură observarea până la aproximativ 300 km;
- instalație de localizare a balizelor de urgență a navelor/aeronavelor aflate în dificultate;
- troliu de salvare cu acționare electrică;
- far de căutare;
- costume de zbor termoizolante și veste de salvare pentru echipaj;
- plută de salvare pentru echipaj și pasageri;
- instalație de flotabilitate de avarie cu acționare din cabină ș.a.
RumaniaMilitary:
Deci se considera programul Puma Naval ca fiind finalizat, prin etapa 2B-2, pentru 3 bucati… si asta fara degivrarea in pale, posibilitate de lansare rachete anti-nava sau o noua motorizare Makila, si fara ca MApN sa mai comande 1-2 bucati si pentru operarea de la Tuzla. Restul poate alta data…
Atat a dorit MApN, atat au primit! That’s all folks!
Citeste si:
http://www.rumaniamilitary.ro/un-elicopter-antisubmarin-puma-naval-prima-varianta
http://www.rumaniamilitary.ro/radarul-de-pe-puma-naval
http://www.rumaniamilitary.ro/puma-naval-sm-sau-super-puma
http://www.rumaniamilitary.ro/torpila-sting-ray-pe-puma-naval
chiar ma intrebam in timp ce citeam articolul , se vorbea de elicopterele celor trei fregate presupun ca e vorba de trei bucati? doar trei?
da, „toate 3” 🙂
raster,auzi ce bubuie ăștia in poligon la Bogata?
n-am auzit, probabil se reflecta sunetul in deal . sper sa nu se intample ca acu cativa ani cand a uitat unu’ becu’ aprins la porci si or crezut tanchistii ca e tzinta :)))
hahaha
Am si eu o intrebare: ce sunt chestiile alea 2 (si accentuez aceasta cifra) de culoare rosu (sau portocaliu?) aprins (fosforescente?/reflectorizante?)…ca niste lumini, aflate pe partea stanga a elicopterului,…pe la momentul 26:55 din urmatorul video:
https://www.facebook.com/grupul.deelicoptere.1/videos/464810163698597/?pnref=story
(postasem si noi respectiva salvare de la Farul Sulina)
Va intreb pentru ca in luna august, dupa ce la Ziua Marinei a fost oficial prezentata lansarea de torpila Sting Ray (ma rog…de exercitiu), pe Facebook am vazut o fotografie ciudata in care efectiv am vazut 2 „tuburi” rosii/portocalii, dispuse paralel, unul peste altul, la babordul unui Puma Naval…si l-am innebunit pe George vreo doua zile cu ce mama lu’ proces verbal erau dracoveniile alea! 🙂
Eu credeam initial ca poate sunt…rachete Spike!..de exercitiu. :))) Si m-am gandit, uite bre, ce chestie!..tocmai astea lipseau!
Am luat la puricat tot ce stiam deaspre echipamentele – mai ales de salvare , pentru au aceasta culoare rosu/portocaliu fosforescent – ale elicopterului dar tot sunt nelamurit. As vrea sa-mi amintesc unde naiba era pusa poza aia pe Facebook, dar n-am fost atunci pe faza, asa ca din cand in cand mai caut: era o poza cu un Puma Naval, fotografiat de la distanta si din aer, deasupra marii, seara, din fata si putin de tot lateral-stanga…asa ca cele doua „tuburi” pareau mai degraba 2 „cercuri pline” rosii putin de tot alungite..in timp ce la tribord nu era acrosat nimic. Mor de oftica pentru ca nu-mi amintesc locatia pozei, ca sa v-o arat!
Asa ca tot ce am gasit apropiat cu ce imi amintesc din poza e momentul ala de la 26:55 din video de mai sus…
ce se vede in filmulet par mai degraba niste lumini de semnalizare poate folosite in conditiide vizibilitate scazuta cand se lucreaza cu troliul de recuperare…
Obiectele de care zici apoi, par sa fie altceva… poate balize SAR (radio si optice):
http://www-tc.pbs.org/wgbh/nova/escape/images/timeshipbeacon.jpeg
https://en.wikipedia.org/wiki/Sonobuoy
http://www.pbs.org/wgbh/nova/escape/timeship.html
http://www.best-of-flightgear.dk/prt5bouy.htm
Stiu, dar alea erau pur si simplu 2 tuburi unu peste altul, pe orizontala, la babord.
Alte componente „rosu-portocaliu” :
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.460772297435717.1073741859.440716656107948&type=3
Am luat in considerare chiar si o reflexie in fuselaj a unei torpile:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1008607329160261&set=pcb.1008608439160150&type=3&theater
…dar ambele obiecte erau perfect vizibile, ca aici (imagineaza-ti torpila din dreapta mutata peste cea din stanga):
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1008605769160417&set=pcb.1008608439160150&type=3&theater
O banala targa.
posibil, cele doua pernite ale acesteia, mai degraba ale cosului, dar eu nu stiu daca troliul se poate monta si pe stanga
Sunt legate cu un cablu sau o parama de o grinda care este de obicei folosita de obicei pentru rapel.
Au facut ce-au facut si tot la ceva ce are legatura cu 12 au ajuns… 🙂
Pacat… Asta cu degivrarea in pale mi se pare de un aberantism rar intalnit in conditiile in care la noi fenomenul poate aparea frecvent, mai ales in lunile de iarna.
Ce faci atunci? Stati ca nu pot sa va salvez ca avem conditii de givraj!
Stau si ma intreb, daca vor achizitiona vreodata corvetele alea, ce elicoptere vor pune pe ele? Nu cred ca vor fi Puma…
Probabil acest program, pe langa faptul ca l-au intarziat de l-au luat dracii, este primul si ultimul de acest gen.
Era clar ca nu fac modificari la elicopterul in sine, degivrare, alte motoare ha ha ha…
Rachete anti-nava, ce sa faca cu ele, sa se scarpine in kour cu ele echipajul…
Telephonicsu ala n’are fire control modes si comunicatie cu rachetele, el saracu e de supraveghere, search and rescue, navigation, weather avoidance. Am citit la ei pe site ca se lauda ca mai pot adauga module/customiza si pt fire-control, dar nu e cazul la noi mai baietzei 🙂
In schimb se zice de Link11, beliscopterul detecteaza dintre aere si transmite la copaile alea doo datele radar (link11 cica poate asta: means to exchange data such as radar tracking information beyond line of sight)
Si atunci kakaturile alea doo de plutesc precum kakatul si le alinta astia numindu’le nave de lupta ar putea trage cu rachetele, cacand le’or cumpara…
De preferintza inainte sa le caseze
Daca nu, macar stiu baietzii incotro sa traga cu mitralierele
N’au diping sonar ca nu poa sa duca greutatea si in plus sonarele costa si alea si noi suntem sarmani
Noi, nu politicienii nostri sau elita armatei
In afara de balize sonar sa spermam ca mai poate comunica cu kakaturile alea doo plutitoare sa primeasca date de la sonarele alora, care sonare … nu stiu, si sa culculeze o solutie de lansare
Deci tot shpilu sta in comunicatzie mai baietzei 🙂 , munca de echipa
Nu intzeleg totusi ce au facutara cu cel de’al patrulea exemplar
Nu citiram noi pe seap sau unde dracu citiram ca s’au alocat in jur de 12 sau 14 meleoane de muiero pt inca unul?
Nu’l mai fabrica?
S’au razganditara?
Vin alegerile?
Au impartzitara murdareanu banii cu tziganul ala de la primarie, ce s’a intamplat?
Tziganul e liber, ca nu potzi sa tzii milionarii la bulau, isi platesc iesitul
Iar cu murdareanu e acuma un circ mediatic, dupa doojdaani de procese ia un an-juma si iese dupa 6 luni ca e batran si scrie o Enciclopedie intitulata „20000 de metode sa te caci in gura romanilor, pt ca le place”