Date noi despre F 16 romanesti

primele-avioane-de-vanatoare-f-16-vor-ajunge-in-romania-la-sfarsitul-anului-2016-294361

Primele avioane de vânătoare de tip F-16 vor ajunge în România la sfârşitul anului 2016, până atunci urmând să continue pregătirea piloţilor militari în Portugalia şi SUA, a declarat, luni, ministrul Apărării, Mircea Duşa, citat de Mediafax.

Mircea Duşa a declarat, luni, la Cluj-Napoca, la Divizia 4 Infanterie „Gemina”, că un nou contingent de piloţi şi personal tehnic va pleca în Portugalia la pregătire, în perioada următoare.

„În domeniul forţelor aeriene am finalizat programul major început în 2007, de înzestrare cu avioane pentru transport strategic şi militar. Continuăm programul de înzestrare cu avioane de vânătoare F-16, şase din cele 12 pe care le achiziţionăm sunt modernizate şi piloţii noştri, inginerii şi tehnicienii pe care îi avem plecaţi în Portugalia se instruiesc deja pe aceste avioane, iar piloţii au trecut de la prima etapă, de acomodare cu zborul, la acţiuni aer-sol. Un nou contingent de piloţi şi personal tehnic vor pleca în Portugalia la pregătire. Urmează ca piloţii noştri să urmeze un alt stagiu de pregătire în SUA, iar spre sfârşitul anului 2016 vom avea în ţară şi primele avioane F-16”, a spus Duşa.

Potrivit acestuia, concomitent se derulează o investiţie importantă şi la aerodromul Feteşti, pentru a face compatibilă infrastructura acestuia cu operarea avioanelor F-16.

„În acelaşi timp, avem de realizat obiectivele de modernizare şi înzestrare a flotei române şi vom începe în acest an programul de modernizare şi înzestrare a fregatelor. Există un program ambiţios pe care dorim să îl pornim în acest an legat de dotarea cu mijloace de luptă a forţelor terestre – transportoare, maşini blindate, maşini de transport”, a afirmat ministrul Apărării.

Primii militari ai Forţelor Aeriene Române, respectiv 23 de ofiţeri şi maiştri militari din Forţele Aeriene, au plecat în Portugalia în luna septembrie a anului trecut, pentru un curs de pregătire pentru trecerea pe aeronave F-16. Cursul, organizat la Baza 5 Aeriană din Monte Real, este format din mai multe module şi se desfăşoară în mai multe serii, la care vor participa peste 80 de militari români, pe o durată de aproximativ doi ani.

Aeronavele, care vor fi modernizate la standardul  F-16 MLU M5.2, vor intra în dotarea Armatei României după anul 2016 şi vor fi operaţionale din 2017, iar pregătirea piloţilor va fi făcută în două etape.

Avioanele F-16 achiziţionate din Portugalia vor avea resurse de zbor în medie de peste 4.500 de ore de zbor fiecare, iar perioada de exploatare va fi de minimum 20 de ani, în condiţiile unui nivel de instruire de minimum 200 de ore de zbor pe avion.

Potrivit MApN, pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene potrivit Legii 240/2013 este necesară şi realizarea unei infrastructuri în bazele aeriene pentru operarea avioanelor F-16. În acest sens, au fost iniţiate proiecte finanţate prin programul NATO de investiţii de securitate, precum şi prin proiecte de infrastructură care se vor realiza prin investiţii naţionale în perioada 2014-2016.

 Antena 3

 

80 de comentarii:

  1. Avioanele sunt bine venite. Si sper sa mai luam si in viitor alte avioane, dar de data asta sa fie noi.

    • Nicio sansa.Daca se vor cumpara avioane F16, vor fi tot SH si le vom cumpara tot de la o tara europeana, posibil Grecia, ca sa nu comenteze liderii U.E., iar modernizarea lor se va face cu firma care le-a produs.Daca se va cumpara versiunea C, cei de la logistica vor avea viata mai complicata.

      • Deci suntem „condamnati” sa cumparam avioane second-hand? Ar fi trist.

        • Daca administratorii tarii ar fi foarte buni gospodari si onesti, lucrurile ar merge altfel in tara asta.Atunci s-ar gasi banii necesari achizitionarii unor avioane noi la un pret avantajos la pachet cu un offset pe masura valorii achizitiei.
          Deja este trist.

      • Da foarte complicata…..ce sa spun, se ascunde incompetenta din MApN cu tot felul de gaselnite, logistica militara ar trebui sa invete de la logistica din privat, poate ca intreaba o firma cum face cu camioanele care nu sunt de acelasi tip si le vor spune aia cum se face treaba….

        • Desi nu sunt specialist in camioane si avioane imi permit sa afirm ca este mult mai ieftina si simpla mentenanta la un camion decat la un avion F16.

          • Da un avion de lupta este mai greu de pastrat operational, subansamblele insa sunt mai usor de identificat, mult mai standardizate, SDV-urile pentru mentenanta primara la F 16 MLU sunt valabile la toata familia.
            Nu inteleg ce ar fi asa de greu sa ai 2 baze aeriene cu modele de F 16 diferite?
            Ce e asa de greu sa tii cont ca pentru Borcea comanzi piese de F 16 MLu si pentru Luna comanzi piese de Block 30 sau 40 sau 50+? Oare e asa de extraordinar?
            Si inca ceva exista oameni care asigura logistica si fluxul de productie la cateva linii de fabricatie sau chiar mai mult, daca ai infrastructura SW si si HW pusa la punct si nu faci totul pe caiet nu vad unde este marea problema?

  2. Amu,nenea Duska,pentru 253 de milioane de dolari ce vreti si voi sa cumparati?O escadrila de F-35 Lightning?Si cum gura pacatosului adevar graieste,sper ca nenea asta de este ministru la Aparare a grait adevarul acum o luna:“Pentru a-și realiza capacitatea negociată în 2004 cu NATO, vizavi de aviația de vânătoare, Romania trebuie,pe un program multianual,să pregatească achiziția celei de-a doua escadrile”.Sursa este Digi24.Intentie onorabila,chiar buna,dar de unde bani?

  3. Conserve zburatoare.Sa speram ca macar acestea nu ne vor mai reduce numarul de piloti ,asa cum au facut-o Mig-urile.
    Din 700 mil dolari ,120 au fost avioanele si restul de cca. 480 mil dolari se scurg precum nisipul printre mana bugetarului amarat.
    Asa se umfla banii fraierilor,cu prosteala unor troace ce au deja probleme structurale la avionica.Macar parasutele sa fie bune !

  4. Vai de capu nostru.
    Daca se intampla ceva pana in 2017 ce facem ?
    Razboiu nu asteapta sa te dotezi. Vine peste tine. Suntem in curu gol si meritam sa fim stersi de pe harta.

  5. Vad ca intr-un fel sau altul, se respecta planul initial, cu intarzieri si retuseri, in etape, dar se respecta. Astea 12 F 16 A comandate si inca 12 in viitorul apropiat(pe care acum le cauta prin cimitirele altora), probabil tot A. Se implinesc cele 24 SH initiale, urmate de probabil 24 avioane noi pe viitor mediu si apoi om mai vedea. Sper sa nu aiba Putin alte planuri pana atunci cu noi, ci doar sa ne sperie nitel, ca tot cu MIG 21 Lancer si IAR 99 Soim defilam la o adica! 🙂 PEACE….

  6. Raman la aceiasi idee ca daca nu avem bani de alte aparate multirol noi puteam lua de banii acestia FA-50 Golden Eagle si ne ieseau ceva mai mult de 12.
    In plus, erau aparate noi si poate mai capabile decat harburile astea chiar si modernizate, ceea ce ne aducea un plus de aparate noi, cu resursa mai mare si cu costuri de intretinere mai mici zi nu in ultimul rand ne aducea timpul necesar sa putem lua cu alta ocazie aparate mai performante.

    • Din motive strict politice s-a optat pentru F16.Nu a contat performanta avionului ci relatia noastra cu SUA si dorinta de a avea un avion compatibil cu ce folosesc in Europa, americanii si au tarile NATO din jur(Turcia, Grecia, Polonia, posibil in viitor Bulgaria), inclusiv din motive de mentenanta.Daca Gripen ar fi fost fabricat de americani, s-ar fi cumparat Gripen.Daca Tariceanu nu ar fi facut pomeni electorale si nu ar fi cheltuit aiurea banul public s-ar fi putut cumpara macar 2 escadrile de avioane noi, F16 C block 52+, pe care ulterior sa le aducem la standardul Viper.
      Daca ne limitam strict la avion, din cauza costurilor de achizitie si exploatare eu as fi mers pe Gripen E sau F16V.Prima optiune ar fi fost Gripen.De ce?Pentru ca pilotii de vanatoare in frunte cu gr.Croitoru, fostul sef de stat major al aviatiei militare, au considerat ca din punct de vedere tehnic si financiar, Gripen C este mai potrivit pentru noi decat F16C.Pana la urma a contat decizia politicienilor, ca ei conduc tara, inclusiv Armata,iar ce de la departamentul PR al MAPN, au adus elogii acestei achizitii.Ca din punct de vedere tehnic, Gripen E ar fi fost grozav pentru noi, acum chiar nu mai conteaza.

      • „ci relatia noastra cu SUA” Haaaaa…

        Barroso… Manuel ; el Chiorte! Spaga ! Comprende, amigo ?

      • Gripen E (NG) abia acum este asamblat in LRIP, primul avion de serie va zbura in 2018, prea tarziu pentru noi. Iar daca am primi gratis un numar de F-16C de la naftalina, ar dura prea mult pana ar fi upgradate, chiar daca am iesi convenabil la cost. Asa ca acum singura solutie viabila pentru refacerea unei forte aeriene romane este, in opinia mea, o achizitie in regim de urgenta de Rafale, care pot fi livrate imediat.

        • Daca cineva ar fi fost interesat de Gripen E mai repede cu siguranta ca ar fi fost fabricat in serie pana acum.Din lipsa de comenzi, la ce bun sa il fabrici?
          Asta cu Rafale este ca si cum ai zice ca un tip avand undeva in jurul de 1500 lei net/luna sa isi cumpere Mercedes clasa S, nou.Daca totusi banul nu ar fi o problema, cred ca s-ar cumpara un avion bimotor american sau Eurofighter(germanii si britanicii ar face orice sa le cumparam avioanele insa acum stiind ca suntem parliti ne ignora), tot pe considerente politice.
          Acuma daca vorbim doar de dragul vorbei, si eu consider ca Rafale este un aparat foarte bun si ar fi grozav pentru noi sa il avem in dotare.

          • sunt curios , de ce nu au intrat in discutii si avioanele de genul F-15 sau F-18 .
            Israelul si nu numai au F-15 , iar Finlanda are cateva F-18 pe care le foloseste destul de des si cu care se mandreste .
            fiind bimotoare ,ar prezenta o siguranta mai mare ” in caz de ceva ” . in plus , dpdv a performantelor pe campul de lupta , personal cred ca domina cu mult avioanele din seria F-16 .

            • bimotorul are costuri mai mari de exploatare, mai ales unul pentru suprematie aeriana.
              Si eu eram pentru un tandem de 1-2 escadrile bimotor + 3-4 escadrile monomotor, care posibil sa foloseasca motoare si avionica comuna. E cazul israelienilor care folosesc acelasi motor pe F-15 Ra’am si F-16 I Sufa dar si avionica are elemente comune.

  7. eu nu inteleg ceva…daca 6 avioane sunt gata, si primii piloti sunt deja pregatiti…daca ar mai pregati inca 3 pana la finalul anului, nu ar putea sa aduca avioanele in tara de anul asta? lucrarile la fetesti nu se termina prin vara parca?

  8. MLU 5.2 inseamna ca raman cu motoarele de 10.6 tf (fata de 12.9 tf posibil) si fara radar AESA. Ca sa aiba sanse in fata Suhoiurilor ar fi trebuit upgradate la standardul V. Sugerez VVSR alocarea de identificatoare QF-16 acestor avioane care nici nu vor fi disponibile la nevoie.

    • Avioanele astea sunt destinate la modul real strict misiunilor de politie aeriana.Pentru asa ceva nu ai nevoie de AESA.Daca vom fi atacati de rusi calare pe Suhoaie, ipotetic vorbind, avioanele noastre vor ramane la sol pentru ca la numarul de aparate pe care le vom detinem doar ne sacrificam pilotii militari.Daca am avea minim 4-5 escadrile multirol, moderne, echipate inclusiv cu AESA, asa cum a recomandat un fost pilot de vanatoare care a detinut si functia de sef de stat major al aviatiei militare, atunci este firesc sa te iei la tranta aeriana cu rusnacul.

  9. „Există un program ambiţios pe care dorim să îl pornim în acest an legat de dotarea cu mijloace de luptă a forţelor terestre – transportoare, maşini blindate, maşini de transport”

    astea-s rafai-urili 🙂

  10. http://militar.infomondo.ro/actualitate/se-redeschid-unele-dosare-referitoare-la-fabrica-de-generali-de-la-ministerul-apararii.html
    Si cum Dumnezeu nu doarme niciodata….se para ca generalii de tinichia vor ramane fara grade! Poate le raman cateva in sticla de alcool consumata de suparare! 🙂

    • Mult as vrea sa vad niste „generali” in spatele gratiilor. Cu cat mai multi „generali” in puscarie cu atat mai bine. Si averile sa le fie confiscate.

  11. F 16 sunt mai bune decât MiG 21. Ungurii au Gripen, rușii le vor da bănuiesc sârbilor niște Suhoi 27 Flanker, iar bulgarii să vedem ce cumpără, F 16, Mirage, sau F 15 ? Contează și rachetele și electronica de pe ele. Avem 12 F 16, asta înseamnă o escadrilă românească, care poate face poliție aeriană, dar nu reprezintă o forță aeriană. Doamne ferește într-un conflict cad într-o săptămână și apoi trebuie să te gândești la completarea pierderilor. F 16 sunt și destul de vechi. Faptul că MiG 21 a zburat zeci de ani arată valoarea unui avion nou, fie el și rusesc. Oricum nu se mai poate schimba nimic. Pregătirea tehnicienilor pentru mentenanță durează un an, iar noi nu mai avem timp pentru schimbări de nici un fel, războiul este aproape, în țara vecină.

    • Alea 12 aparate F16A, le poti pierde in cateva minute, daca sunt implicate intro lupta aeriana cu un inamic superior din toate punctele de vedere.

    • Rusii le-ar da bulgarilor aparate MIG29, resapate.Cel putin asa era vorba anul trecut.In locul sarbilor as merge pe Gripen E, daca este posibil, asigurandu-mi mentenanta la mine in tara.

    • F 15 pt bulgari ?? cred ca ai incurcat avionul ! F 15 e un super avion , mi-ar fi placut sa-l avem noi dar …nu e pt oricine !

  12. spunea Valcov ca cei 0,3% inseamna 500mil euro……maaama, iti dai seama ce ar insemna pentru noi cresterea asta anuala?….cate s-ar putea face….

    daca nu faceau pe desteptii si alocau ei banii de la buget fara sa faca circu’ cu deficitu’…..

  13. F-16 este antecamera lui F-35.

    • Comentariul canalului THE RESISTANCE: „Voluntarii din România a luat un jurământ de Novorusia. Unul dintre ei a spus pentru LIFEnews, care batalion întreg de la București s-au alăturat Popular Armata Donetsk (devenit, după unificarea Novorussian Armata Poporului).”

      • Ala e roman cu sunt eu de pe Marte…f***** retards…

        • Pot fi cetateni romani originari de Republica Moldova de etnie rusa.In documente sunt romani.Daca rusii platesc bine, este posibil ca de partea lor sa lupte si mercenari romani asa cum au luptat alaturi de sarbi in anii 1990, in razboaiele civile din fosta Iugoslavie.

  14. Mi se pare mie, sau pe măsura ce trece timpul termenul de livrare este împins mai încolo.
    Parca acum 1 an primele avioane trebuiau sa ajungă la sfârșitul lui 2015, acum 6 luni se spunea ca la începutul lui 2016, iar acum vad ca suntem împinși după parlamentarele din 2016.
    Iar în 2016 o sa ne spună ca primele avioane F16 vor ajunge in 2020.

    • Doar ti se pare.Termenul de livrare este cel pravazut in contract.Pana la urma primim F16A, nu F35 scos direct de pe banda de productie.

  15. Copiat din Aviationweek:

    After months of watching Dassault Aviation being brow-beaten in the Indian press, French arms procurement agency DGA defended its contractor, asserting that a 2012 agreement to provide Rafale fighter jets to New Delhi never committed the company to guarantee aircraft manufactured in India.
    “Dassault will not be responsible for the whole contract. It is a co-management setup,” says French defense procurement chief Laurent Collet-Billon, who was clear that France will not assume full liability for the HAL-produced aircraft. “It cannot be a problem, because it was not in the request for proposals (RFP).”
    …………………….
    Collet-Billon says talks are more advanced in Egypt, where France could sell up to 24 Rafale fighters, a FREMM frigate and a number of armaments.
    The first of these aircraft could be delivered in 2018, although a very impatient Egypt would want “a handful” very soon, which could be delivered in 2015, according to DGA officials.
    These few aircraft would relieve the burden of the French government, which is on the hook to fund 11 Rafale jets per year to keep Dassault’s production line viable.
    To that end, France has planned to order 11 Rafale in 2015, but just four in 2016, assuming export sales will ultimately materialize.
    Export is “crucial” to maintaining the current spending scheme of €31.4 billion per year on defense, Collet-Billon said.
    “Problems will occur this year if we don’t export Rafale aircraft,” he said.

  16. Uitati va cum si au organizat ucrainieni apararea in Debalteve:
    https://www.youtube.com/watch?v=1BGsZFGReBo

    deci sunt 4-5 bivoace azezate concentric cu santuri antitanc sapate intre ele! Interesanta tactica! In total sunt fo 4 tancuri distruse ce pot fi vazute in video!Intr unul se poate vedea echipajul mort!

    • Pe ucraineni nu-i duce mintea ca daca au puncte fixe intarite sunt tinte sigure pt rusi … aia isi trimit dronele / basca ce sateliti mai au si pe urma dau coordonatele la ciumpalacii de la sol cu GRAD-uri si alte alea … devine joaca de copii. Ca sa nu mai zicem ca brava armie ucraineana de voluntari e bruiata si ascultata non-stop. E plin pe youtube si pe militaryphotos de filmulete si poze cu pozitii ucrainene spulberate de artileria rebelilor.

    • Nu este vreo mare inginerie, este punctul de sprijin al unei subunitati (companie probabil), deci apararea circulara si amenajarea genistica se subinteleg.
      Cred ca rusii au pierdut acolo cam o companie de T-72 si 1-2 plutoane infanterie mecanizata pe BMP 1 sau 2.
      Tancurile sunt distruse de foarte aproape, probabil cu RPGurile (au avut si SPG9 si Konkurs). Probabil au fost si mine AT.
      Rusii parca s-ar fi dus ca berbecii, sa-i calce cu senilele.
      Imaginile sunt graitoare pentru cei care iau ad litteram expresia „tancurile- principala forta de izbire”.

  17. Este bine numai una din culori trebuie vopsita la drapel.

  18. Interesante unele titluri din presă, cum că Armata Româna va fi dotată cu avioane F-16 din 2016… inducând impresia că s-ar achiziționa avioane moderne.
    Din câte am înțeles eu cele mai multe din flota de 12 sunt de fapt avioane produse în 1983, folosite mai întâi de americani și vândute portughezilor. De aceea merg piloții noștri acolo, fiindcă acordul de achiziție este semnat cu guvernul portughez.
    Americanii le-au ținut doar 10 ani. Au fost modernizate acum 20 de ani de/pentru portughezi și utilizate de ei dublul perioadei.
    Vor fi reciclate iar, pentru a fi vândute acum românilor…
    Vorba unui amic, la noi și femeile sunt second-hand, d-apoi avioanele 🙂

  19. Eh, acum au bani Pontalacul si sleahta lui…tocmai au anuntat ca daca nu semneaza scrisoarea cu FMi, reduc si MTO de la 7 mld EUR cat erau blocati in contul trezo la 3 mld EUR…Deci pac-pac, au 4 Mld EUR sa sparga pana incepe balul…

    • Asta e extrem de interesant.

      „Deci”, brusc avem 4 miliarde de euro disponibile, in caz de ceva, la care se mai adauga 200 mil euro fondul de rezerva pe 2014 care din cate stiu eu nu a fost cheltuit, dar a fost numarat la buget, si alti 200 mil euro fond de rezerva pe 2015, banii astia probabil sunt deocamdata fictivi deoarece anul abia a inceput si incasarile pe masura.

      In teorie (ce frumoasa e teoria, nu-i asa ?) avem 4,4 miliarde de euro disponibili, fonduri proprii, mai avem un deficit extrem de redus (parca 1,8 la suta sau 1,5 la suta) si o datorie externa mica, undeva pe la 40% iar Constitutia ne permite indatorarea pana la 60%. Ungaria spre exemplu are o datorie ce a trecut de mult peste 80% din PIB iar singura ei sursa de finantare a ramas Rusia, care pe hartie i-a dat 10-12 miliarde, in realitate nu cred ca pupa ei vreun ban real din aia.

      Repet, in teorie, ar trebui ca Romania sa stea relativ bine financiar in caz de pocneala si Ungaria sa stea rau. Cu banii astia se pot cumpara echipamente, muntii, se poate sustine un efort de razboi scurt (saptamani, luni), se pot da spagi (uneori mai importante decat ce se intampla pe campul de lupta), etc.

      Acum problema e, desigur, cu practica… 🙂

      • degeaba ai bani fictivi daca nu se traduc in nimic. Iar ca sa-i folosesti in caz d epocneala, trebuie sa-i cheltui cu cativa ani inainte, ca sa ai timp sa ti se fabrice si livreze echipamentele, si ca oamenii sa invete sa le foloseasca. Deci daca ma da bani acum, abia prin 2017-2018 am avea cate ceva operational.

        • si de ce sa pui banii jos cand poti sa iei credit de la furnizor sau de la trezoreria SUA sau altora, la un procentaj simbolic… si apoi sa ai perioada d egratie pana prin 2019 si sa beneficiezi si de investitii si locuri de munca ??!!

  20. Corectie: intr-un comentariu de mai sus sustineam ca Rafale se pot livra imediat, dar nu e adevarat. Ma bazam pe oferta catre India in care francezii sustineau ca pot livra primele 18 avioane imediat, dar nu e asa. Conform acestui articol din Jane’s, abia din 2018:
    France is optimistic that it will secure a contract to sell Dassault Rafale multirole fighters to Egypt, the head of the General Directorate for Armament (DGA) said on 9 February.
    „We are all smiles,” Laurent Collet-Billon told journalists during the French defence procurement agency’s annual press briefing. „We are optimistic even though there is still some work to be done.”
    Although he did not confirm reports that Egypt would order 24 Rafales, Collet-Billon said the first delivery could take place as soon as 2018.
    The Rafales that Dassault is currently assembling for the French Air Force at its Mérignac facility are mostly two seaters with nuclear weapons-related equipment, but the company could start diverting French jets to Egypt once these are completed.

  21. Cu migurile noastre sa intimplat ca deobicei o inpiratie foarte proasta de a le moderniza in 2009 , daca intradevar se dorea exploatarea migului 21 pina in orizontului anilor 2020 putea sa ea de la chinezi sau de la indieni mai putin zburate si care sar fi pretat la tot felul de upgradari in ceeace priveste motorizare .Dar cum la noi nu se face nimic bun de prima data ,e normal ca si modernizare sa facut in dorul leli nu ma refer la aparatura de zbor la cum la inarmat si la celula veche pe care a pus aparatura electronica israeliana , ca acuma sa constate ca migurile costa din ce in ce mai multi bani , dar inainte de a le moderniza de ce nu sau gindit daca intradevar se doreste exploatarea lui pina in anul 2020

  22. Petrule, zi-i mai baiatule cu cuvintele tale ca n-am inteles nimic.

  23. Toată lumea e anti F-16.
    E hip și la modă.
    Am tot citit aici pe site tot felul de păreri, ba Gripen, ba Typhoon, ba Mirage sau Rafale sau chiar F-18 să nu mai spun de minţile înfierbântate cu Suhoi sau MiG sau de ceva avioane chineze sau și mai rău de IAR-93&95&99etc, dar tocmai f-16 e de cacao, nu e bun și cade mai rău ca LanceR-u.
    La naiba, de atât am avut bani de atât mâncăm.
    Și culmea F-16-le e una din cele mai bune soluții la momentul actual dar bizonii nu și nu.
    Că e vechi, da e vechi, dar e mai nou decît MiG-21 pe care-l zburăm.
    Ca avionică e MLU M5.2 adică aproape egal cu block 50.
    Și are și resursa de zbor cît un block 52 nou.
    În loc să urlăm că nu e bun ar trebui să urlăm pentru încă vreo 36 de bucăți. La același preț și resursă.
    Și mai multe arme pt ele.

  24. Romanii doresc relatii stranse in special cu americanii si francezii:
    de la americani dorim avioane f 16,f22,f35 iar in cooperare cu francezii dorim poate rafale plus elicoptere atat civile cat si militare. De la ambele tari putem sa dezvoltam cooperari inclusiv in domeniul naval. industria noastra civila SI de aparare: terestra aeriana si navala poate fi revigorata de acesti importanti parteneri (SUA-FRANTA) care in intreaga noastra istorie au fost cei mai apropiati de inimile romanilor alaturi de spanioli , italieni,portughezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *