Pierderile Aliatiilor, in cele doua conflicte din Golf si in razboiul din Afganistan, au fost relativ serioase si oricum au creat mari probleme acasa, unde marea majoritate a celor a caror rude au avut de suferit pe fronturi, se intreba si acum, pentru ce motiv real au trimis puterile occidentale soldati in tarile arabe. Adica ce ne pasa nou de cum se omoara aia intre ei?! Trecand peste contextul economico-politic, care a stat la baza conflictelor, acum, dupa ceva ani de la inceputul lor, pierderile suferite, in oameni mai ales, morti sau raniti, sunt vizibile si din punctul de vedere al celor care, desi nu au fost raniti in conflicte, au avut totusi foarte mult de suferit.
Astfel statistica arata ca personalul medical militar detasat in TO se ocupa, in ceea mai mare parte a timpului, de probleme medicale care nu au legatura directa cu razboiul, asa numitele rani non- combat.
Numim aici accidentele, bolile contractate acolo, stressul post-traumatic. Peste 80% din tratamentul medical la fata locului, sau cel continuat dupa intoarcerea militarilor acasa, este destinat unor astfel de probleme. De asemenea si evacuarile medicale, din zonele de conflict, catre facilitatile medicale de linia a II-a, sunt in marea lor majoritate datorate unor astfel de factori. Doar 19% din evacuarile medicale au legatura cu ranile capatate in lupta.
Ca un singur exemplu, 10% din evacuarile medicale ale soldatilor americani, au avut legatura cu probleme musculare acute, generate de faptul ca militari au fost nevoiti sa care greutati mult mai mari decat erau antrenati, in spate, mai ales in anumite zone. Astfel cu greutati cuprinse intre 50-100 kg. duse in rucsaci, unii militari au avut probleme serioase, necesitand evacuarea. Pentru a ne face o idee despre ce inseamna 100 kg duse in spate, va pot spune ca in execursile montane, pentru barbati, este recomandat ca acestia sa duc o greutate de maximum 35 kg.
De asemenea aproximativ 19% din totalul pierderilor de vietii omenesti in Afganistan si Irak, de partea americana(soldati) au fost generate de accidente si boli, nu de factori de lupta. Aceeasi problema au intampinat-o si trupele britanice: aproximativ 20% din militari morti pe front nu au avut drept cauza a mortii lupta directa cu inamicul, ci accidente si boli.
Si trebui sa punem aceste lucruri in context, in sensul ca US Military este foarte grijulie cu soldatii sai, oferindu-le o pregatire si echipamente, dintre cele mai bune, au o logistica cu adevarat impresionanata. Practic tot ce se poate face se face, pentru siguranta proprilor militari, si cu toate astea…
Sursa: strategypage
GeorgeGMT
http://www.youtube.com/watch?v=Hvq-tfprDJQ
Sunt trei parti.
Si echipamentu´ individual, daca ne uitam ce au americani pe/cu ei….si cand te uiti la un roman…..
FOS ce mai au si ei..
Chiar, FOS romanesc cu multicam 🙂
http://i48.tinypic.com/t889zt.jpg
Problema cu americanii este ca nu se antreneaza cum trebuie :
Dovada:
http://master-cdn.memepix.com/images/large/8rgmc.jpg
Mai in gluma, mai in serios… pentru ce dracu este nevoie ca un militar sa care 100kg echipament dupa el?
Sa-ti spun eu de ce din proprie experienta acum. I-a incearca matale sa cari tu pe spinarea ta 15 litri de apa. Apa este foarte grea. De asemenea munitia este foarte grea. Acestea nu le cari pe toate in rucsac, unele fiind atastate de harnasament si de vesta de protectie. Cand iei in calcul rucsacul, vesta de protectie, harnasamentul si armele de care ai nevoie, evident ajungi foarte usor sa cari pe propria ta spinare in excess ce 80kg foarte usor.
Eu cred ca sufera de singuratate.