De ce tara noastra nu se numeste Dacia?

În secolul al XIX-lea, țara noastră a fost foarte aproape să primească numele DACIA. Până la urmă, anumite interese au făcut ca numele să fie România, iar astăzi suntem în situația, unică probabil la nivel mondial, în care avem un imn național în care cel ridicat în slăvi nu este Decebal, eroul care a apărat aceste pământuri până la ultima respirație, ci Traian, cel care i-a jefuit și i-a ucis pe mulți dintre strămoșii noștri.

Cum a fost posibil să ajungem într-o astfel de situație și cum e posibil să ne menținem mai departe așa vom căuta să lămurim cât mai mult în această emisiune.

 M.C.

70 de comentarii:

  1. Ca sa exprim eu o parere dis de dimineata, din punctul meu de vedere strict personal si asumat, poa’ sa se numeasca si ”Tara lu’ Papura Voda” atat timp cat papurenii ar avea un nivel de trai egal sau superior elvetienilor sau nordicilor!
    Legat de numele Romania versus Dacia se intelege de la sine ca ar trebui sa reflecte adevarul istoric si nicidecum o situatie conjuncturala.
    Acest adevar istoric ar trebui sa se reflecte mai ales in comportamentul responsabil al elitelor conducatoare.
    Dar cand istoria este falsificata si alcatuita din bucati la ce te poti astepta din partea poporului care nu mai intelege unde sa-si intoarca privirile in clipele de deznadejde nationala?
    Cand Antonescu e prezentat ca fiind un mare asasin chiar de catre cei care au promovat sisteme genocidare in istoria lumii ce mai poate spera romanul de rand , bulversat de amintirile bunicilor care pomenesc cu voce scazuta de un mare comandant roman, luptator impotriva bolsevismului, in timp ce institute culturale din tari sfinte racnesc in gura mare pe toate televiziunile ca ”sa fie aruncat la groapa istoriei”.
    Asemeni si despre daci si romani.
    Personal gasesc mult mai frumoasa si convingatoare aceasta noua paradigma istorica , mai plina de miez, decat cea veche , uscata si ezitanta in explicatii.
    Pana la discutia despre numele tarii (personal imi e indiferent cum se numeste, numai sa reflecte o realitate) cred ca important in momentul urmator este crearea unei panoplii de conducatori si fapte eroice care sa ridice moralul acestui popor asupra caruia se experimenteaza ”tiganizarea ” masiva a caracterului national.
    Am incredere ca noua linie de istorici va pune la punct o istorie care din alternativa , cu timpul va fi adoptata ca oficiala iar gunoaiele asa zis istorice gen iliescu revolutionaru sa fie trimise direct in , o data puscarie si apoi in uitare totala!

    1
    • Corect. Bine punctate.

    • Fă o experientă.Schimbă-ti fără motiv numele de mâine după cum vor altii !!! si vei vedea că ,contează!!!Dar poate nu prea tare dacă te mituesc cu ceva de-ale gurii si niscaiva porsche sau mercedes.Oare se pot pune astea în balanță?

  2. Nene. nu cred ca ne-am fi simtit mai bine daca ne numeam Dacia in loc de Romania. Puteam foarte bine sa ne numim Tralalalia sau Miserupeia.
    E ca aia cu istoria contrafactuala: ce-ar fi fost daca…
    La fel de bine ne putem intreba care ar fi fost cursul istoriei noastre daca am fi fost catolici si nu ortodocsi, etc.
    Dupa cum bine se stie, tonul face muzica

  3. Daca tara se numea Dacia cum se mai numea masina proasta?

  4. Istoricul Mircea Dogaru,care semnează articolul „Poporul de împărați din țara nimănui”,prezentat aici,pe blog,spune:„Poporul se numește trac,iar dacii sunt doar tracii din zona Banatului și a Hațegului.O bună parte din ceea ce se numește dacism a fost elaborat în laboratoarele din Moscova,pentru a arunca în derizoriu istoria românilor,propagând teme fanteziste (vezi dacii=supraoameni și/sau extratereștri) dar și pentru a-i împiedica pe români să-și revendice teritoriile care li se cuvin (dacă românii sunt daci,locul lor este în Banat,nu în Moldova,nici în Muntenia și nici în Transilvania).”Chestiunea romanizării (în care nimeni nu va mai crede,la un moment dat),trebuie tratată separat de cea a dacismului.

    • :):):) nici ei nu stiu cum sa mai falsifice,se incurca in minciunile lor .Tov. c0l0nel Dogaru este unu din discipolii lu toashu geal Ilie ,geal in istorie cu scoala cat personalu si fara o zi de armata ,si mai mic in grad decat toasu geal Ioan.
      Chestia cu regatu Dacic trebuie s-o intelegi politic ,Rusia s-a autointitulat protectoare a ortodocsilor care traiau persecutati sub Otomani ,iar ei si-au asumat rolul de eliberatori .Amanuntu esential este ca Moldova si Valahia nu erau ocupate de turci .

  5. Pai tara noastra se numeste Romania, adica tara romanilor (‘descendentii romei’) si a fost numai o miscare de a indeparta identitatea romaniei de culturile ruse, care puneau o presiune zdrobitoare asupra romaniei. De aceea au schimbat si alfabetul chirilic in latin si au mutat capitala de la iasi, la bucuresti (ca sa fie mai departe de granita cu rusii)

    Acum istoria cum este in manual este jumatate abureala jumatate fapte istorice.

    Tot Romania ar trebui sa ne cheme insa nu ar suna mai frumos ‘Regatul Romaniei’…vorbind de restaurarea identitatii…

  6. Apropo, crede cineva in restaurarea monarhiei? Ar aduce un plus ? E o tema interesanta pt un articol.

    • in conditiile actuale ar aduce un mare plus Romaniei… insa majoritatea romanilor nu cred ca sunt pregatiti sa accepte asa ceva.

      • Si ma rog, in ce ar consta acel mare plus?!
        Si va org nu uitati – asa ca pentru mine, om cu credinta putina, carcotas si destul de citit. Si va rog nu ma luati cu Anglia este, Spania este ca Elvetia nu este si se traieste f. bine. Si Lesotho este tot monarhie ..

    • Si eu cred in regalitate, dar asa cum a fost ea creata de Carol I si Ferdinand, nu cea pervertita de Carol al II-lea.

    • Imediat dupa 89 trebuia reinstaurata monarhia. Democratia a fost inteleasa de cei mai multi gresit -Acuma fac ce vrea muschii mei”. Atunci am fi avut nevoie de un despot, si abia azi am fi putut vorbii de alt sistem.
      Dar nu au vrut cei care au orchestrat caderea regimului. Pai cum, tu ai da prajitura din mana?
      Si ca idee, ai impresia ca ne lasa cineva sa facem ce vrem? Asa in linii mici da, incearca numai sa sari gardul.

  7. Peste cativa ani romania o sa se scrie cu doi R, sau o sa se numeasca mica indie. Noi nu suntem daci suntem ceva corcituri, ne-am tot amestecat cu popoarele migratoare pe parcursul timpului. Stam pe o parte din teritoriul fostei dacii, de acolo si pana a le imprumuta” numele mai este.
    La ora acutala ne tot diluam, peste vre-un secol o sa aratam ca popoarele din nordul africii. Aia sa se numeasca daci, nici nu poti sa sti daca vor vrea? Eventual daca fac un rebranding la columna lui traian, altfel umbla cu cioara vopsita, vb aia.
    Asta e ca si cu sfantul imperiu roman. Nu era sfant, nu era imperiu si nu era roman.

  8. Domnul Roxin nu are de unde să ştie (şi ar fi în favoarea sa). ori poate ştie dar se face că nu ştie (circumstanţă agravantă) dar aparatul de propagandă al Rusiei pregătise încă de la începutul secolului al XIX-lea terenul pentru constituirea unui aşa-zis „Regat al Daciei”, care mergea de la Tisa (sau de unde dictau interesele de moment) şi fix până la… Prut. De ce acest lucru? Pentru că „dacii erau de neam slav” iar Basarabia „fusese locuită de roxolani din care se trăgea direct neamul rusesc”. Cam asta e ideea ce se desprinde din lucrarea fanariotului Dionisie Filitti, „istoria Daciei”, apărută pe la 1818 în greceşte. Găsiţi reeditarea în româneşte în bibliotecile publice. Deci li se băga românilor – că aşa ne autointitulam noi în arealul carpato-danubiano-pontic: „români” – pe de-o parte că nu mai sunt moştenitorii legitimi ai IDEII IMPERIALE ROMANE (nu are nimic de-a face cu „imperialismul modern” ci cu „ideea de civilizaţie”) şi, pe de altă parte, se încerca ştergerea din memoria colectivă a românilor precum şi dezinformarea străinilor asupra spaţiului etnic românesc, care se întindea din Slovacia actuală până la Bug şi Nipru – teritorii care AU FOST STĂPÂNITE DE ROMA.

    1
    • Razvan Mihaeanu

      Mereu voi considera „Scoala Ardeleana” (si urmasii ei din secolul XX) vinovata pentru desconsiderarea originii geto-dace a poporului nostru. Ce se intampla in ultimele 2 decenii (incepand cu Napoleon Savescu si trecand prin „cei noi” precum Daniel Roxin – nu este altceva decat „reasezarea” informatiilor (de la amatorism catre profesionalism) cu privire la filonul ignorat.

      Sunt un inamic al ideei de „corectitudine politica”, dar balanta daco-romana trebuie sa se echilibreze in aceste decenii. La asta asistam acum. Am marsat in prostie pe „romanitate si romanizare”, aruncand la gunoi efectiv realitatile istorice geto-dace. Suntem un popor normal, evoluat din punct de vedere al etnogenezei atat din „parinti ramasi acasa” cat si „copii risipitori reintorsi la origini.”

      Cotarcirea cosanguinara nu intra si n-a intrat vreodata in gratiile evolutive ale geneticii.

      • Stolnicul Constantin Cantacuzino făcea parte şi el din „Şcoala Ardeleană”? Că la el nu găsim nici extrema „purismului roman”, nici exagerarea „tracomană”. Lucrurile se clarifică mult dacă încercaţi să ieşiţi din cercul extremelor şi refuzaţi propaganda interesată a unor foşti vecini (gen Rusia). Cum se explică prezenţa acestor popoare numite „neolatine” exact pe teritoriile aflate sub protecţia Romei? Prin „romanizarea” prezentată siimplist? Sau cumva se vorbeau dialecte comune de la Atlantic şi până la marea neagră iar această „ocupaţie” a devenit doar liantul dezvoltării ulterioare a popoarelor? În acest caz trebuie să ne schimbăm optica despre romani! Nu mai îi avem în faţă pe „asupritorii şi răii de ocupanţi romani” ci pe „unificatorii de romani”?
        Dar cât place acestă prezentare reprezentanţilor germanismului şi slavismului? Păi germanicii şi muscalii sunt direct interesaţi în ponegrirea Romei pentru că aceste neamuri au invadat teritorii zise „latine” sau „romane” (ori… „valahe”). De fapt sunt curios chiar să ştiu cât de „germanici” erau teutonicii de au ajuns prin secolul II în centrul Europei. Adică, ce semnificaţie avea termenul de „german” pentru latini? Îi desemna iniţial pe „germani” sau pe… celţi? Apoi observaţi cum invadatorii Europei au încercat, la începutul marilor migraţii, să se prezinte drept „daci”. peste secole, vine rândul panslaviştilor să se pezinte drept urmaşi ai dacilor, aşa cum am precizat în replica anterioară.
        Dar în nici un caz să se accepte că limba dacilor se înrudea cu a latinilor. „Kentum” e sacru.
        Istoricii propagandişti pretind că doar o bucăţică de Transilvanie se afla sub ascultarea Romei. Uită, cât se poate de „normal”, să vorbească de triburile geto-dace care se aflau în alianţă cu Roma. Oare de ce? Sfidează, apoi, logica elementară umană. Pe de-o parte, romanii se aflai în interiorul arcului carpatic; pe de altă parte se găseau în preajma Galaţilor actuali. E suficient să vă aruncaţi privirea pe o hartă ca să vă întrebaţi fie dacă romanii erau tâmpiţi să lase un drum direct spre Transilvania în stăpânirea altora, fie să puneţi sub semnul întrebării logica „istoricilor”.
        Apoi, cetăţile greceşti din nordul Mării Negre se aflau sub stăpânirea Romei (şi s-au aflat mult timp). Între altele, tocmai datorită acestei stăpâniri romane (apoi „bizantine”) limba gotă s-a perpetuat în Crimeea. E drept, până la venirea „eliberatorilor” rusnaci în sec. XVIII. Cum pot unii domni istorici să pretindă că zona de influenţă a acestora era doar de câţiva kilometri în jur câtă vreme vorbim de o zonă de stepă, peisajul spaţiilor întinse care pot fi acoperite de o cavalerie bine condusă?

        • Razvan Mihaeanu

          Usurel, nu chiar asa de rasfirat…concentreaza focul pe o directie…si asigura-te ca ai tinta corecta.
          Nu sunt sub nici o forma de acord cu schimbarea denumirii tarii in „Dacia”.

          Extrema pentru mine este si promovarea ca unic tap ispasitor al propagandei germanisto/panslaviste, de parca acesta ar fi singurul motiv pentru intensificarea curentului „dacolog/dacomaniac” (si alte denumiri insultatoare preferate de status quo-ul istoric romanesc actual).

          Romanizarea pierde teren acum in favoarea informatiilor dacismului nu numai din cauza „strambelor externe” (existente de altfel) ci in primul rand datorita propriilor „tare” din care nu doreste sa iasa.

          In acelasi fel cum judecam noi influenta politicului in istoriografia ultimelor secole, la fel trebuie sa privim situatia actuala a cresterii dacismului cu o oarecare detasare, din perspectiva celor de peste 50 ani de acum inainte.

          Romanizarea „si-a facut-o cu mana ei” si acum plateste din plin.

        • Nu se discuta aici interesele sau planurile altora. Se pun in discutie niste pete groase ale trecutului pe care „parerile” de pina acum nu mai sunt suficiente. Se pune in discutie o necesitate de a reevalua noile decoperire arheologice plus cercetari adevarate bazate pe genetica. Nu doar pe niste cioburi si o lupta sterila bazata pe ce a zis nu stiu ce istoric de acum 1000 sau 100 de ani care cu tot respectul era doar un om al vremii sale adica limitat care isi facea si el probabil copy paste de la altcineva. Dezbaterile sunt doar la inceput si ele vor continua dar proiectul national de genetica trebuie sustinut si dezvoltat pe scara cat mai larga pentru obtinerea unor rezultate cat mai fidele, pentru ca cu trecerea timpului miscarea populatiilor se va accelera si imaginea va devein tot mai neclara.

        • Semnificatia termenului de german.Vine de la vecinii de atunci ai latinilor care erau Hermanii sau hermundzii” citez wilki unde puteti sa va uitati.
          Cat despre gali(celti) nu erau germani.
          „Strabo treats the Hermunduri as a nomadic Suebian people, living east of the Elbe” Problema ce erau dacii se rezolva cand vom sti ce limba vorbeau dacii.
          Parerea multor pasionati de reconstruire a limbii dace ar fi:
          Dacii se inrudeau cu latinii si balticii ca limba nu neaparat genetic.
          Maria Gimbutas un arheolog afirma ca dacii ar fi un fel de baltici sudici dar nu slavi. Ca acum balticii au o limba mult influentata de limba slava se datoreaza apropierii de slavi si istoriei , dar in trecut erau mult mai diferiti ca limba.
          De altfel si acum sunt destul de departe.
          Exemplu:
          Dacii vorbeau alta limba.- romana
          Daki govoril na drugom yazyke.- rusa
          Daky hovoryv na inshiy movi.- ucrainian
          Dakai kalbėjo kitą kalbą. – lituanian
          Dacians runāja citu valodu.- leton
          Concluzia limbi diferite de limba slava desi au si cuvinte comune.

      • „dar balanta daco-romana trebuie sa se echilibreze in aceste decenii.”

        mai mult decat corect, dar problema e ca ei nu vor asta.Ei vor excluderea componentei romane, iar pentru asta trucul atragerii „simpatiei publicului” este in a ridica dacii la nivel de buricul pamantului si de facatori ai vietii pe pamant.Nu pentru ca ei ar crede asta si i-ar iubi intr-un fel pina la lacrimi pe daci, dar pentru ca asa castiga capital de incredere de la o multime de oameni, de altfel de buna credinta si cu entuziasm patriotic, dar cu insuficienta lectura astfel putandu-le digera teoriile.

        „aruncand la gunoi efectiv realitatile istorice geto-dace. ”

        eu unul nu am observat asta.Nu am citit nici o lucrare istorica respectabila (ia-l pe Iorga, de exemplu) care sa nege in vre-un fel componenta daca in formarea poporului roman, nici sa sustina teorii idiotice despre vreo exterminare a dacilor sau de vreo alungare a lor.Nici vorba, catusi de putin. E o problema falsa, ce nu stiu sigur este, daca e o problema inchipuita sau este voit indusa, pentru a-i zapaci pe cititori/ascultatori si a le iesi calculele (adica sa le provoace o adversitate fata de istoria cunoscuta pina acum).

  9. ceva pute rau in cartile de istorie de citeva zeci de ani despre daci nu scrie decit 2 pagini in cartea de istorie dar e plina de romani ,ciudat cum grecii au luat cam multe zeitati trace iar mormintele regilor traci din bulgaria cam seamana la sculpturi cu cele grecesti etc cred ca deranjam pe multi daca am avea cohones sa IMPUNEM sa fim respectati prin prisma dreptul istoric asa urmasii lu attila ciocu mic,unde erau slavii in anul 100 inaintea erei noastre in …ula in stepa, scoala ardeleana a incercat sa obtina protectia papei in fata deznationalizarii crincene practicate de austro ungari futui acu mai e putin si invatam ungureste ,trebuia plesnit peste bot hocheistul ala nenorocit prea sintem rabdatori aci gresim.

  10. Cred ca Dacia sau Tracia ar fi mai potrivit, asta pentru ca avem o istorie de peste 2000 de ani, pe care tre’ sa ne-o asumam! Scria cinema mai sus de reinstalarea regalitatii. Cred ca in momentul asta ar fi o idee buna…Personal refer o dictatura, si daca se poate sa fie militara e mai bine. Democratia e un concept depasit si in cazul nostru nu prea da rezultate. Daca am avea un lider care sa schimbe fata natinunii, am reusii sa ne refacem imaginea in lume. E atat de mult de munca…Incat o viata de om nu ar fi suficient si in mod sigur noi nu am apuca sa vedem „noua lume”… Adevaratele revolutii tre’ sa se petreaca in noi! Trebuie sa ne educam, avem nevoie de disciplina la nivel de grup…Cand vom ajunge sa facem lucrurile din demnitate si nu din datorie, atunci vom sti ca suntem pe drumul cel bun.

    2
  11. Votez pt Dacia , macar nu ar mai exista confuzia intre romani si rromi. Cat despre puritate , esti ceea ce simti ca esti , nici o tara nu mai are o structura eterogena a populatiei ; vorba regretatului Pruteanu – veneau cotropitorii , lumea fugea unde putea , femeile ca femeile , se mai si impiedicau . . .

    • probabil o sa se redenumeasca tiganii ddaci 🙂 denumirea aia de rromi a fost pusa special pentru a crea confuzie

    • Sincer. M-ar încânta posibilitatea de a nu avea conaționali cu o asemenea lipsă de cunoștințe și cultură. Nu pot scrie exact ceea ce gândesc atunci când mă dor ochii văzând comentariile. Dacopaților nu le-a plăcut școala. Istoria e o știință. Atât.

  12. Bucurati-va…. !!!!

    Cum a împărțit banii UDMR-istul Kelemen Hunor în precedentul mandat la Ministerul Culturii: 7,3 milioane de lei pentru monumentele maghiare din Covasna și Harghita, 90.000 de lei pentru Sarmizegetusa Regia

    http://www.dantanasa.ro/2014/03/06/exclusiv-cum-a-impartit-banii-udmr-istul-kelemen-hunor-in-precedentul-mandat-la-ministerul-culturii-73-milioane-de-lei-pentru-monumentele-maghiare-din-covasna-si-harghita-90-000-de-lei-pentru-sarm/

    Asta da un ROMâN AUTENTIC ! Anti KGB/DACOMAN/TRACOMAN !

    Traiasca Hunor si Traian!

  13. Ideea e ca trebuie sa ne impotrivim maghiarizarii Romaniei facuta astazi posibila prin politica lui Ponta – prim ministru corupt sluga UDMR-ului, un om josnic, lipsit de scrupule si de demnitate care nu-si merita numele de roman si nici pe acela de om.

  14. UDMR-ului i s-a promis tot ceea ce nu s-a facut anterior -adica exact ceea ce USL-ul in opozitie refuzase -Babes-Bolyai, steaguri/carpe secuiesti, maghiara pe val/romana jos, autonomie, etc. Papagalii in frunte cu Pontica au acceptat santajul, jigodii de Dambovita.
    @bazil. Cum facem asta, iesim in strada!!?? Ii belim la mir!? Nooo, n-o sa facem nimic, avem antecedente! Stai sa vezi manifestatii si cereri „legale” de autonomie, vine 15 martie, ziua prea iubita a tampitilor autonomisti.

  15. Mai asteptati nitel cu numele tarii sa implementeze noile buletine biometrice. Sa nu facem modificari aiurea. Poate aleg varianta cod de bare tip tatuaj imprimat pe fese, si o sa fie destul de dureros sa facem modificari.

  16. „Potrivit declarațiilor lui Miceal Ledwith, majoritatea limbilor europene au rădăcina pe teritoriul României și a nordului Bulgariei. De asemenea, culturile europene își au rădăcinile în aceleași locuri… Aceste lucruri sunt susținute și de trimiteri la cercetările unor savanți englezi care ar demonstra faptul că zona României este ceea ce s-ar putea numi Vatra Vechii Europe!!!”

    Miceal Ledwith revine dupa un an de la primul interviu cu o explicatie mai pe larg.

    De la minutul 44:30. Pana acolo este alt subiect.

    http://youtu.be/EScH031oTfA

    Omul le explica bine. Moderatorul e complet depasit ca subiect.

    1
  17. Inainte de orice schimbare de nume trebuie sa intelegm ca altii invata despre noi ceea ce ar trebui noi sa invatam. Cati stiu ca in China se preda elevilor cursuri despre Dacia? Cati stiu ca in Asia se invata incomensurabil fata de Romania despre civilizatile vechi? Cati stiu ca in statele nordice ale Europei exista documente dacice scrise atat de daci cat si de greci si romani? Cand o sa le citim, invatam si expunem in muzeul national in fata tuturor jegosilor occidentali dupa cea mai mare campanie de propaganda(cautati intelesul real si nu cel pervertit de dupa ’35) internartionala poate o sa se schimbe perceptia.
    Si ca veni vorba de China care e cea mai longeviva civilizatie in viata invata despre Dacia ca fiind imediat dupa ea desi sunt inca dubii si nu prea vor sa recunoasca la nivel oficial desi istoricii au dovezi necontestabile. Oricum ar fi adevarul, noi tragem un jug care nu e al nostru. Dar il tragem.
    C’est la vie parşive toujour!

  18. Alex, in cazul celor ca tine, acel tatuaj ar trebui imprimat cu varful bocancului in mod repetat pana cand daca vei sta cu fata spre Ungaria vei ajunge in locul de unde ai iesit. Si cred ca fiecare roman ar trebui sa se doteze cu astfel de bocanci, pt. ca si voi sunteti multi.

    • Sunt roman din ala ceva mai alb, tu esti tot o pasare migratoare venita din india care se da drept roman, asta se vede dupa limbaj, agresiv si tupeist. Esti un jeg.

  19. Pentru inceput doresc sa fac o specificatie referitor la nick_ul ales :
    Vitali vine de la vitalitate .
    Cu trecerea anilor am pierdut ultimele patru litere :))).
    De acord cu numele Dacia pentru a evita confuzia rrom/Roman

  20. Totusi problema principala sunt ungurii care continua sa ameninte nestingheriti independenta Romaniei si natiunea romana. Treziti-va! Nu mai este timp de povesti! Aceasta este o lovitura de stat organizata de unguri!

    1
  21. Tara noastra trebuie sa se numeasca Romania desi suntem daci latinizati majoritar pentru ca limba noastra este limba romana , adevarat limba daca romanizata, dar vorbim romaneste.
    Dovezile sunt multe dar dau cateva:
    1.Varlaam, Mitropolitul Suceavei și Arhiep(i)sc(o)pul Țărăi Moldovei, în anul de la facerea lumii 7153, și de la Mântuirea lumii 1645.
    , cu mila lui Dumn(e)dzău Domnu Țărăi Rumânești, dumnealui Udriște Năsturel, carele, ca un iubitor de învă(ță)tur(ă) și socotitor credinței cei dereapte în mijlocul altor cărți noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au și o cărțulie mică în limba noastrâ rumănească tipăritâ, ”
    Adica in 1645 romanii erau romani si vorbeau romaneste.
    2.Dimitrie Cantemir, Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor, 1711
    Hronicon a toată Țara Românească (carea apoi s-au înpărțit în Moldova, Munteneasca și Ardealul) din descălecatul ei de la Traian Împăratul Râmului. Așijderea pentru numerele, carele au avut odată, și carele are acmu, și pentru Romanii carii de atuncea în trânsa așăzându-să, întraceiaș și pănă acmu necontenit lăcuesc. Arată-să pre scurt neamul Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor (carii cu toții cu un nume de obște Români să cheamă) să fie din rodul său hireși Romani, și precum Dachia au fost descălecată de Traian împărat cu cetățeani și slujitori Romani. pagina 87
    Aceștea dară mai sus pomeniți și în toată lumea cu nume nemuritoriu vestiți Romani, nepoții adecă și strănepoții Ellinilor Troadeani, sânt moșii strămoșii noștri a Moldoveanilor, Munteanilor, Ardeleanilor, și a tuturor oriunde să află a Romanilor, precum și singur numele cel de moșie ne arată (Români chemându-ne) și limba cea părințască (carea din Românească sau Lătinească este) nebiruit martur ni este […]
    http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2011/11/03/dimitrie-cantemir-hronicul-romano-moldo-vlahilor-tomul-i-iasi-1835/

  22. Numai la Vatican a-ti putea sa va edificati.Imi pare rau ca am citit unele comentarii..Dacia ciuntita este Romania de azi.Limba este Daca.Traian a fost un jefuitor.O spun relicvele gasite dar dosite ,facute cu ocazia constructiei autostraii,si bine dosite,pentru a nu sti din cine ne tragem..De ce oare?Sa ne spuna popa Tokes.

  23. Dacia ,da,a fost in trecut un popor care a reprezentat acest nume si acel teritoriu,ei insisi au fost daci,viteji si au scris istorie dar au murit odata cu numele.Noi cei de astazi i-mi este rusine sa spun ca ne tragem din daci,pentru ca santem un popor de nimic ,numai din tradatori si hoti la tot pasul,asa cum au fost Romanii,niste jefuitori,exemplu jaful dupa asa zisa revolutie,nu mai zic si inainte .Atunci de ce sa nu ne numim Romani pentru ca oricum daca schimbi numele nu e ca schimbi si naravul.

  24. De ce toata lumea se cramponeaza de istoria inventata dupa Hristos? Sunt filozofi, invatati antici care povestesc cu totul altceva despre tinuturile noastre. Exista scrieri si papirusuri vechi dosite prin arhivele bisericilor si manastirilor care sustin o alta istorie. Chiar in arhivele francmasoneriei sunt inscrisuri pastrate cu sfintenie la secret despre istoria acestor tinuturi. Si de asemenea in biblioteca secreta de la Vatican. Exista descoperiri atestate prin metode moderne cu privire la 20 000 inainte de Hristos care vorbesc despre istoria stramosilor nostri, pelasgii

    1
    • Daca sunt secrete, de unde sti ca exista sau ce contin?!

    • Denumirea de „România” este atestată de timpuriu în legătură cu spaţiul dunărean, scrisoarea lui Auxenţiu de Durostorum, dată în jurul anului 383.
      Numele provine de la român, cuvânt derivat din latinescul Romanus (roman).
      Când vorbim despre istorie vorbim despre știință. Istoria este știința socială însărcinată cu studierea evenimentelor din trecutul umanității prin diferite metodologii care analizează contextul social, politic, economic, geografic și psihologic al omului prin mediul său. Disciplinele conexe, sau științele auxiliare ale istoriei, sunt discipline academice care ajută la evaluarea și utilizarea surselor istorice. Aceste discipline includ atât științe sociale, cât și științe fizico-naturale, cum ar fi fiziologia, antropologia, sociologia, economia și geografia. Nu e vorba despre unul care merge cu carnețelul și pixul luând notițe și relatând faptele după cum și ce îi trece lui prin cap. 😌 🙄

  25. Dacă se schimba numele țării, se schimbă și mentalitatea oamenilor? Oare n’ar fi mai bine să schimbe ceva în felul în care românii înțeleg realitatea? Treaba cu schimbarea numelui țării e de tot rahatul. Nimeni nu ne va numi rromi români, ar fii rromi daci, nimeni n’ar spune „cerșetorii, hoții, sclavii, nesimțiții de români” ar fi de daci. Prostimea s’ar bucura la fel ca la „revoluție” gata de acum ne numim Daci și suntem cei mai proști, perverși, hoți, cerșetori, inculți, maneliști, telenovelisti, pupatori de cururi fudule din…… Balcani? Estul Europei? Ca nici noi nu știm unde ne aflăm… Popor bolnav. Așa s_au bucurat când lovitura de stat a adus la putere evreii si masonii, când România a intrat în NATO, in UE, bucuria proștilor și speranțele leneșilor. Sa vina alții să le dea de toate si uite ca le’au dat :Manele, telenovele, fițe de americani bașinoși, incultura, religia, Și multă SARACIE. Mi’aduc aminte in 90-91cand au difuzat Dallas, începutul americanizarii, tot saracu visa sa sape haznaua și să țâșnească petrol, apoi au apărut jmekerii ascultând manele si mâncând semințe și repede au aprobat majoritatea bolnavilor comportamentul și s’au apucat sa’l imite încurajați de posturile mass media care au impulsat comportamentul maimuțelor (azi, e greu să faci diferența dintre un țigan ingalat si un român „nu toți țiganii sunt ingalati”) Prin 97 a urmat intrarea în NATO… Ce nație de valoare la nivel mondial…. Ne’au dat americani trei avioane Hércules defecte (le’am văzut eu) și ne-au luat cu ei să invadam lumea. DA, DAR AȘA NU AU RUSII CURAJ SĂ NE INVADEZE! 2007 UE. După ce au distrus toată industria, au nevoie de noi din „dragoste” Cum ne iubesc ei și noi nu intelegem ca prosteala cu care suntem asaltați zilnic e parte din propaganda lor. Asa că nu înțeleg sensul de a schimba numele. LUPUL SCHIMBA PARUL DAR NARAVUL BA

    1
  26. Vad ca unii pun in discutie Dacia,autoturismul care a pus in miscare o industre,o autonomía in transport o libertate de miscare…
    A fost ceea Ce a fost si Inca este.
    Dar istoria nu are nimic de a face Cu autoturismul.
    Sa fim lucizi si sa vedem cum a fost posibil ca un popor care pina in 1867 se mindresc ca este Dac ajunge sa poarte numele de Romania..
    Mereu am fost influentati in rau de bunii nostrii vecini si bunele lor intentii.
    Am fost influentati sa dorim Bunastarea Europei in schimbul valorilor nationale.Am acceptam sa primim resturile Europei ca ajutoare,sa ne vedem bogatiile subsolului americanilor,si sa acceptam tratate care nu ne avantajeaza,toate Cu un bun scop,Imbogatirea clasei política corupte si vindute.
    Ne reprezinta coruptia si lingusirea.
    Nu putem cere germaniei sa ne plateasca dstorita miliardara dinainte de razboi,nu avem tupeul sa cerem inapoierea tezaurului de la rusi sau sa le zicem americanilor de la Rosa Montaña go home yankee!
    Macar sa ne invatam copiii sa o faca!

    1
    • Ai uns cu untură școala, nu ți-a plăcut. E nevoie de un minim de bun-simț și informații plus doi neuroni pentru a nu merge prin viață ca un pui fără cap. Mi-ar fi jenă să nu știu a scrie, să nu fi învățat nimic, dar să opinez ce mă taie 🎃.

  27. Romania vine de la turci, care ne numeau RUMUNI, RUMINI . Dca nu exista C ne numeam DAVI ! de la DAVE, ne mai nuau si DAHOI, DAOI, DAVI !

  28. Multe state ne numesc RUMANIA, si rumun precum Spania, care are origine getica

  29. N am ascultat aberatiile astora.Raspunsu este :au pierdut rusi razboiu crimeei.La cealalta intrebare trebuie intrebat vaticanu.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *