Despre statul agresor

BlLwsovIAAA5cmp

Ce se întâmplă în Ucraina şi reacţia ţărilor europene la aceste evenimente au generat şi vor mai genera numeroase dezbateri, având în vedere că evenimentele sunt în desfăşurare, nu se ştie cât vor dura şi nici ce turnură vor lua.

Reacţia preşedintelui României la atacul asupra avionului indonezian a suscitat numeroase reacţii, inclusiv aici, prin virulenţa acuzaţiilor împotriva Rusiei. Chiar dacă nu a afirmat că Rusia e stat terorist, acuzaţia că sunt parteneri (a se citi SPONSORI) ai teroriştilor nu face decât să evidenţieze un lucru care se vedea din avion dar pe care nimeni nu-l spunea (de frică sau din interese economice). Acuzaţia retrimite Rusia la imaginea URSS-ului din anii ‘70-’80, când sponsoriza din greu (antrenament, finanţare, dotare, informaţii) formaţiunile teroriste din Europa occidentală.

Să fiu sincer, m-aş fi aşteptat ca preşedintele să sublinieze un alt lucru evident, la fel de grav, şi pe care nimeni nu se grăbeşte să-l afirme: RUSIA ESTE STAT AGRESOR.

Pentru a lămuri acest aspect să ne uităm pe textul Convenţiei de la Londra, pentru Definirea Agresiunii, semnată, la 4 iulie 1933, de Romania, Cehoslovacia, Turcia, Iugoslavia si …… URSS !!

“Convenţia pentru definirea agresiunii

(Londra, 4 iulie 1933)

Maiestatea Sa regele României, preşedintele Republicii Cehoslovace, preşedintele Republicii Turce, Comitetul Central Executiv al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Maiestatea Sa regele Iugoslaviei;

Dornici de a întări pacea existentă între ţările lor;

Considerând că Pactul Briand-Kellogg, ai cărui semnatari sunt, interzice orice agresiune;

Socotind necesar în interesul securităţii generale de a defini cât mai precis posibil agresiunea pentru a preveni orice pretext pentru justificarea ei;

Constatând că toate statele au deopotrivă drept la independenţă, la securitate, la apărarea teritoriilor lor şi la libera dezvoltare a instituţiilor lor;

Însufleţiţi de dorinţa, în interesul păcii generale, de a asigura tuturor popoarelor inviolabilitatea teritoriului ţării lor;

Socotind util în interesul păcii generale de a pune în vigoare între ţările lor reguli precise care să definească agresiunea în aşteptarea ca acestea din urmă să devină universale;

Au decis în acest scop de a încheia prezenta convenţiune, împuternicind pentru aceasta[1] […]:

Art. I. Fiecare din Înaltele Părţi Contractante se angajează să accepte în relaţiile ei mutuale cu fiecare din celelalte şi cu începere din ziua punerii în vigoare a prezentei convenţiuni definiţia agresiunii astfel cum a fost explicată în raportul Comitetului pentru chestiunile de securitate cu data de 24 mai 1933 (Raportul Politis) la Conferinţa pentru reducerea şi limitarea armamentelor, raport făcut în urma propunerii delegaţiunii sovietice.

Art. II. În consecinţă, va fi recunoscut ca agresor într-un conflict internaţional, sub rezerva acordurilor în vigoare între părţile în conflict, statul care cel dintâi va fi comis una din acţiunile următoare:

1) declaraţiune de război unui alt stat;

2) invaziune prin forţele sale armate, chiar fără declaraţie de război, a teritoriului unui alt stat;

3) atac prin forţele sale terestre, navale sau aeriene, chiar fără declaraţie de război, a teritoriului, navelor sau aeronavelor unui alt stat;

4) blocus naval al coastelor sau al porturilor unui alt stat;

5) sprijin dat bandelor armate care, formate pe teritoriul său, vor fi invadat teritoriul unui alt stat sau refuzul, cu toată cererea statului invadat, de a lua pe propriul său teritoriu toate măsurile în puterea lui pentru a lipsi zisele bande de orice ajutor sau protecţiune.

Art. III. Nici o consideraţiune de ordin politic, militar, economic sau alta nu va putea servi drept scuză sau justificare a agresiunii prevăzute la articolul II (ca de exemplu a se vedea Anexa).

Art. IV. Prezenta convenţiune este deschisă adeziunii tuturor celorlalte naţiuni. Adeziunea va conferi aceleaşi drepturi şi va impune aceleaşi obligaţiuni ca semnătura iniţială. Adeziunea va fi comunicată Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care va informa imediat pe ceilalţi semnatari.

Art. V. Prezenta convenţiune va fi ratificată de Înaltele Părţi Contractante conform legislaţiunii fiecareia dintre ele.

Instrumentele de ratificare vor fi depuse de fiecare din Înaltele Părţi Contractante pe lângă Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

De îndată ce instrumentele de ratificare vor fi depuse de două din Înaltele Părţi Contractante, prezenta convenţiune va intra în vigoare între aceste două Părţi. Ea va intra în vigoare pentru toate celelalte Înalte Părţi Contractante pe măsura în care toate acestea vor depune, la rândul lor, instrumentele de ratificare.

Fiecare depunere a instrumentelor de ratificare va fi imediat notificată de Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste tuturor semnatarilor prezentei convenţiuni.

Art. VI. Prezenta convenţiune a fost semnată în cinci exemplare, din care fiecare dintre Părţile Contractante a primit câte unul.

Drept care plenipotenţiarii enumeraţi mai sus au semnat prezenta convenţiune şi au aplicat sigiliile lor.

Făcut la Londra la 4 iulie 1933.”

Harta actuala a agresiunii impotriva Ucrainei, dupa anexarea Crimeei

După cum se vede, în situaţia agresiunii împotriva Ucrainei, Rusia se încadrează în 4 din cele 5 situaţii care definesc agresiunea, conform textului Convenţiei de la Londra.

Mai mult, prin acţiunile din Ucraina, Rusia încalcă art.2, alin.2,3,4 din Carta ONU (detalii aici: http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf )

Chiar dacă Rusia este membru cu drept de veto al Consiliului de Securitate ONU, adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a unei declaraţii prin care să solicite Consiliului de Securitate declararea Rusiei ca stat agresor, ar mări presiunea internaţionala asupra Rusiei.

 

În privinţa a ce trebuie să spună şi să facă România mai departe, cred că preşedintele face ce trebuie şi ar fi fost bine ca guvernul, chiar şi Parlamentul, să renunţe la politica struţului şi să adopte poziţii mai tranşante, nu penibilele declaraţii ale lui Corlăţean, privind veşnica îngrijorare a României.

 

Revenind la declaraţia preşedintelui, cred că trebuie interpretată pe cinci paliere:

 

Primul palier este cel al creşterii presiunii asupra Rusiei;

Al doilea palier este cel al obtinerii unui sprijin militar substanţial pentru estul Europei (dislocarea unor baze militare către est, intensificarea programelor de pregătire, facilităţi pentru achizitiile de armamente etc);

Al treilea palier se referă la creşterea presiunii asupra ţărilor europene de a opri sprijinul militar către Rusia (nave Mistral, sisteme performante de ochire pentru blindate, amenajarea de baze de antrenament etc) şi forţarea acestora de a se intoarce la principiile care au dus la infiinţarea UE. Întrebarea privind posibilitatea ca ţările estice să fie abandonate din cauza intereselor economice ale marilor puteri europene este legitimă;

Al patrulea palier se refera la creşterea presiunii pentru a obţine numirea ca Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate a unui reprezentant al blocului estic. După gafa numirii unui secretar general NATO cel putin favorabil Rusiei (chiar bănuit de relaţii cu serviciile ruseşti), numirea unui “ministru de externe” UE, favorabil Rusiei (Italia, Bulgaria, Germania, Franta) ar fi un nou pas spre capitularea politico-economică în faţa Rusiei. Dacă a picat varianta Radoslaw Sikorski, varianta cu lituanianca Dalia Grybauskaitė mi se pare o soluţie valabilă ….. în caz că nu-l vor pe Tiranu’ 🙂 .

Al cincilea palier se referă la forţarea prezumtivilor candidaţi la preşedinţia României de a-şi clarifica poziţia privind vectorul de politică externă, relaţia cu partenerii noştri strategici, relaţia cu Rusia. Dacă în privinţa lui MRU, Predoiu, C. Diaconescu nu sunt dubii privind orientarea pro-vest iar în privinţa lui Ponta şi Tăriceanu nimeni nu-şi face iluzii privind atitudinea pro-rusă, marea necunoscută o reprezintă Klaus Johannis care s-a ferit cu grijă să emită vreo opinie clară pe probleme de politică externă.

 

Eroul Bula

176 de comentarii:

  1. Da’, frumoasa declaratie si frumos tratat, doar ca sovieticii s-au sters la fund cu el cu prima ocazie, cativa ani mai tarziu, luand de la A la Z aproape toate statele europene cu care se invecinau la vest.

  2. Klaus a mormăit și el ceva acolo, dar nu e de mirare, președinția pare să fie o pălărie cam mare pentru el. Și să nu uităm un aspect puțin discutat: dacă nu mă înșel, o dată cu mandatul viitorului președinte intră în vigoare și legea cu validarea referendumului cu doar 30 %. Deci președintele va fi la mâna partidelor. „Faci ce spunem sau te dăm jos!”

  3. De ce nu pricepe nimeni in lumea asta ca un tratat este hartie de sters la dos ptr. rusi? Pe rusi ii poti domina doar daca ii calci pe cap ca pe serpi.

  4. Bai, care ati vopsit cortu-n culorile Ucrainei ? Ca sa zica lumea ca avem ceva cu marele vecin. Razvan, e opera ta ? 🙂 )))))))

  5. Din pacate americanii au declarat ca separatistii au doborat avionul din greseala si ca nu exista o legatura directa intre incident si Rusia ( sursa BBC). A ramas Base ca un rahat in mijlocul drumului.

  6. bun daca rusii sunt agresori (desi regiunea aia a fost alipita fortat RSS Ukrainiene) atunci interventia NATO in sprijinul teroristilor albanezi din Kosovo) urmata de independenta ‘regiunii’ cum poate fi denumita?

  7. Stiti ce-mi place cel mai tare, ca deja stiti sigur cine a dat avionul jos… rusii!!! Si acum va interceti in a-I scuipa pe agresori. Ei bine, daca l-au dat ucrainieni de pamant pe MH17, ce mai comentati?!? Desigur nu o sa iasa unul sa-si ceara scuze, dar justificari se vor gasi cu carul! Remarc doar o dorinta nemasurata de a-l terfeli pe Ivan si nicio analiza pertinenta precum: „cine ar avea cel mai mult de pierdut din situatia creata?”, sau „probele folosite cat de relevante sunt?”, „sursa probelor cat de obiectiva poate fi?”… Cititi si mass-media ne-aservita: http://www.globalresearch.ca/mh17-show-and-tell-russia-reveals-images-of-ukraine-missile-systems-now-its-the-wests-turn/5392775
    http://www.globalresearch.ca/is-the-u-s-withholding-evidence-that-ukrainian-troops-shot-down-mh17-what-did-us-spy-satellites-see-in-ukraine/5392743
    http://www.globalresearch.ca/key-piece-of-video-evidence-for-russian-responsibility-for-malaysian-plane-shootdown-debunked/5392624

    • Ia citeste-o pe asta:

      http://ukraine.usembassy.gov/statements/asmt-07192014.html

      Asa, ca sa nu mai aburim poporu’ cu globalsearch.bla.bla

    • http://www.infowars.com/u-s-admits-its-mh17-evidence-is-based-on-youtube-clips-social-media-posts/

      “How is it exactly that you know it was fired from separatist held territory?” asks Lee, to which Harf responds that the evidence is based on “communications posted on YouTube by the Ukrainian government.”

      “Is there anything other….than social media?” asks Lee. Harf alludes to an “assessment,” before again reeling off talking points (based on social media and YouTube videos) that blame separatist rebels.

    • Putem face o lista cu cine si ce are de castigat. Personal nu cred ca a fost dat jos cu buna intentie (nu exista un castig major pentru nimeni, in schimb riscurile sunt prea mari sa justifice) . Insa in lupta mediatica o analiza cu cine ce are de castigat e unicul mod in care poti sa iti dai seama de ceva. Deci

      Rusia
      – poate obtine un armistitiu (chiar si temporar e bun). Fortele separatiste sunt in retragere si daca se mai retrag mult ajung in Rusia :).

      Ukraina
      – II declara miscare terorista pe separaisti -> daca e recunoscuta de occident, imposibil sa mai creeze o republica (terorista) si independenta
      – castiga „simpatia” vestului ? ajutoare ? sau pierde tot ?

  8. Iohannis va ajunge presedinte mai mult ca sigur. Din pacate nu stim care este orientarea lui, exceptand normal atitudinea pro germana. Poate fii la la fel de biene omul rusilor de zeci de ani, inca de dinainte ca el sa ajunga cunoscut publicului larg, la fel cum poate deveni un mare…mare patriot daca se va ivi ocazia ideala. Sa nu uitam ca cel doi mari eroi ai renasterii si preamaririi Romaniei au fost nemti get beget. Poate si el sa fie un Carol I sau un Ferdinand. Dar in aceiasi masura poate sa fie un Carol al II-lea daca este neinspirat in decizii. Nu stiu cat de copt este la minte si nici care sunt interntiile lui cu adevarat! PS Am vazut acum cateva zile un video pe site-ul celor de la Digi24, unde un anume analist de politica externa(nu-mi aduc aminte numele), spunea ca mai mult ca sigur la rectificarea bugetara, MAPN-ul va primi un considerabil surplus bigetar care va ajunge la 2% din PIB per totalul anului 2014. Spune ceva legat de urgentarea finantarii anumitor programe de inzestrare si modernizare de echipamente ale armetei. Chiar sunt curios daca printre programele propuse catre finantare, isi va gasi locul si marina…in speta fregatele si submarinul!? 🙂

  9. Abureala occidentalilor privind trecerea la etapa a III-a de sanctiuni daca Rusia nu cuminteste separatistii (nicio vorba despre Crimeea) imi produce tot mai multa greata.
    In privinta Mistralurilor, sa vii si sa spui ca pe primul il livram ca e deja gata dar pe al doilea s-ar putea sa-l oprim daca Rusia nu face nu stiu ce (ceva nesemnificativ) este o abureala si mai mare. Al doilea Mistral e prevazut sa fie livrat in 2015 iar pana atunci francezii vor face toate eforturile necesare pentru a se pune batista pe tambal.
    Cred ca discutia trebuie dusa la alt nivel. Chiar daca ONU nu declara Rusia ca stat agresor (desi este), CSAT-ul ar trebui sa se intruneasca, sa constate acest lucru si sa treaca la masuri impotriva firmelor care livreaza tehnologie militara Rusiei, prin excluderea lor de la orice contract sau program de inzestrare a armatei. In acest moment programele de inzestrare romanesti sunt mici dar asta nu inseamna ca nu vor creste in urmatorii ani.

    • Ma tu nu ai simtul ridicolului?
      CSAT-ul ar trebui sa se intruneasca, sa constate acest lucru si sa treaca la masuri impotriva firmelor care livreaza tehnologie militara Rusiei, prin excluderea lor de la orice contract sau program de inzestrare a armatei Adica exculzi aprioric EADS ?
      La contrareactiile Europene te-ai gandit ?!

    • @Eroule, atat o mai dam ch mistralurile alea, ce mare fas mai sunt si navele respective.
      Nu moare rusia fara ele, e mai mult o chestie politica disperata de catre SUA.
      SUA nu stie de ce sa se mai lege, asta e adevarul.

  10. Partial corect.
    Adica da Rusia este stat agresor! Insa mai incet ca pe urma incepe prostimea sa se intrebe daca nu si altii … ca de ce se zice ca sistemul westfalian este depasit samd . Cestii neplacute …

    Insa presupunerile ca cum Babuinu’ Nationale si scopuri pe 5 paliere ca primele 4 sunt de-a dreptu grotesti. Cat despre supozitia ca cumatrul lu Bercea Mondialu’ ar urmari forţarea acestora (Germania, Franta, Italia, samd) de a se intoarce la principiile care au dus la infiinţarea UE depaseste limitele ridicolului . Macar ptr ca lacheul Merkelitei von Stasi nu are cum da lectii stapanie sale si ca presedintele unui stat tinut la colt in ce priveste zona Schengen nu are cum „forta” (cel mult se screme acolo unde si imparatu merge pe jos!!)

    Este adevarat asa zisu palier 5 : electoralita pura!! Si ar mai fi si palieru Voiculescu .. care il acuza de spalare de bani. Si palieru Bercea si nasu sau Basesc in care este acuzat ca a luat bani de la un clan interlop. Si aplieru ca din februiarie s-ar putea deschide niste dosare penale Asa ca speranta sa de o pensie linistita (in vila lac 3 si la mosie) se leaga de o impunitate asigurata de un presedinte manipulabil gen MRU, Predoiu de ce nu .. Diaconescu. Sau crede el Blonda Nationala (desi aici am mari dubii ca nationala Noutzy nu ar aplica destul de iute dictonu dintai pe tat’su … l-a suspendat!!)

    Ca oricum de cateva saptamani am auzit strecurata mirarea ca cum au iesit la public niste inregistrari si in Romanbia si in Polonia. „Sigur mana rusilor”. Adica ca cand Basica il inrergistra pe nasu Basescu o facea la ordinu FSB/GRU .. Ma rog daca e pe asda oare din ordinu cui lua Mircea Basescu spaga de la calnu Mondialu? Ca nu crez ca MI 65 i-a zis „sa iei spaga de la un interlop!!”

    • De cate ori dai cu mucii in fasole incerc sa tin cont de varsta, probleme de sanatate, acrelile specifice batranetii. Postezi ca un vasnic privitor de A3 si RTV. Cred ca-ti dai seama ce parere despre astfel de oameni. Dar, cum ziceam, tinand cont de situatia ta, de acum incolo te voi ignora.

  11. Faina poza ! Poate daca ursu avea si niste indispensabili cu noua stea a rusilor si pe scaunul ala albastru erau stelele UE era si mai explicit , in stilul caricaturilor de razboi

  12. Acuma, nu ca vreau sa ma dau victima a agenturilor dar de vreo doua ore nu pot sa intru pe yahoo si google. Cica nu e sigura conexiunea. Pot accesa alte site-uri dar pe astea doua nu pot intra sa-mi verific corespondenta.

    • S-o fi intors Iskanderu’ ala care plecase in Irlanda sa-l caute pe gsg ………….

    • @Eroul Bula. Site-ul RoMilitary este atacat atat de frecvent de pe servere din est, incat ServerHost a denumit atacul „Chinezul de la ora 5”, datorita punctualitatii si seriozitatii acestor atacuri. Cateodata resusesc sa blocheze site-ul, atunci cand va apare Eroare de server 500, si indiferent ce am face, aia cauta ce cauta si tot gasesc cateodata o portita sa-l blocheze pentru 1-2-3 ore, asadar asta e, trebuie sa ne obisnuim.
      Nu am mai scris despre asta pentru ca pur si simplu a intrat in rutina…

      • De acum inainte dam o „tea party” la ora aia…

      • @ George GMT /// Eroare! Ai facut rau ca nu ai scris. Ceea ce pentru tine este rutina, pentru altii este senztional. Ar trebui sa pui pe undeva o mica interfata cu evidenta acestor atacuri. Nu de alta, dar existenta acestor atacuri sunt un motiv de mandrie si de legitimare.

  13. Pai daca scrii articole despre ukrainieni/rusi/reptilieni 🙂 🙂

    Iskanderu lu matale nu bate pana aici da am auzit ca vreo doo irlandeze de la IRA s-au imbarcat la Ryan Air si te cauta 🙂

    Io zic sa te uiti atent si pe cer cand iesi din casa, asa dupa vreo pasare mai ciudata 🙂

    Daca auzi doar un suierat crescendo stai linistit, ca trece 🙂

    Si mie mi-a fost atacat emailul pe care-l folosesc pt autentificare pe site mai acu ceva timp, probabil injurasem pe cine nu trebuie.

    Lasa Eroule, tu sa fii sanatos 🙂

    • Asta de mai sus fu pt Eroul Nationale 😉

    • Tu vrei sa ma pacalesti. Pai daca aud suieratul inseamna ca m-a ratat si urmeaza sa aud kabooom mai incolo. Teroristele alea de mi le-ai trimis ………. e ceva de ele sau sunt boccii?

      • Eroule,
        Daca auzi un suierat crescendo asa cu 1 secunda-doo inainte inseamna ca se apropie problema de matale si nu e cazul sa te mai stresezi 🙂

        Si de unde sa-ti trimit bre mai acatarii daca toate sunt boccii 🙂
        Ori iti cobori standardele si accepti ce-ti trimite omu’
        Ori astepti sa se inroleze astea din Polonia, Cehia, rusia, esticele generally speaking 🙂

  14. Mihai-Cristian

    Un soldat român aflat în Afganistan, a arborat bannerul Basarabia Pământ Românesc ,pe un transportor blindat din teatrul de operaţii.

    Iată mesajul pe care l-a transmis
    ”Firesc este să spunem că basarabenii sunt români si că nu există graniţă pe Prut. Firesc este să trăim în orase libere în care să vorbim limba română pe stradă şi în şcoli, în care monumentele din parcuri să fie statui ale scriitorilor nostri, şi în care să existe libertate de expresie.
    Nefireştii sunt aia care se chinuie să ne schimbe limba, ne pun tancuri pe stradă cu titlu de monumente, ne arestează fară motiv oamenii de pe stradă şi îi omoară în bătaie la sectie, ne ţin trupe de ocupaţie pe teritoriul nostru.
    Misterioase sunt căile Domnului… libertatea, chiar sub regim de ocupaţie, este o stare a spiritului nostru. Ţara lui Andrei Ivantoc nu cunoaşte graniţe, limba lui Eminescu o vorbim noi toţi, iar iubirea despre care au cântat soţii Ion şi Doina Aldea Teodorovici va dăinui în inimile noastre”

    Am si o poza insa alt site mai bun de upload nu am stiut .

    Imi cer scuze pentru off topic !

  15. Pentru Rusia ce se intampla in Ucraina in general si in estul Ucrainei in mod particular are o miza de securitate mult mai mare decat pentru SUA. Donetsk e la 62 de km de granita rusa si la 7.500 km de granita SUA. Interesele ruse vor fi mult mai serioase aici si reactiile rusilor la orice ‘intruziune’ mult mai transante. Daca o Rusie expansiva si-ar baga nasul prin Mexic sau Canada sunt sigur ca SUA ar avea o reactie similara.

    Faza cu statul agresor si reactia la Adunarea Generala a ONU e buna. Dar as fi vrut sa o vad si in 1999 in cazul Serbiei, si in 2003 in cazul Irakului (aici nu numai ca nu a existat dar s-a format chiar si o coalitie a celor dornici sa ia parte la agresarea altui stat si parca si Romania s-a bagat in ea) si in cazul Libiei, si in cazul Siriei etc.

    Dar adevarul adevarat e ca toate tarile puternice sunt agresoare cand vor. Sistemul international nu e unul al legilor ci unul al gangsterilor. Tarile mici iau mereu bataie.

    • Asta cu distantele nu este un argument valabil decat pentru cei obisnuiti sa tot ocupe pe altii si sa se tot extinda.
      Pe logica asta ar trebui sa-i pocnim pe bulgari pentru ca Sofia se afla la doar 40-50km de granita noastra si joaca pentru Rusia.

      • sau sa-i pocnim mai repede de unguri nu ar fi mai bine

      • @Eroul Bula

        Eu cred ca e un argument valabil in lumea reala si realista. E normal ca Rusia sa aiba interese de securitate majore la doar cateva zeci de km de propria granita. Pentru ea e o chestiune de securitate nationala. Pentru SUA e doar un joc geopolitic ofensiv „in deplasare”, ce se intampla in Donetsk sau Lugansk nu ii afecteaza securitatea nationala. Si nu exista nici comunitati mari de americani pe-acolo.

    • @Vectore…
      Dar intilnirea de taina cu Fidel? Care Fidel??? Ala care il cauta moartea… si el se intilneste cu Putin …ca sa-i dea lumina… Vezi cam ce gavareau amandoi despre baze militare… vezi ce gavareste Putin cu Venezuela… Brazilia… Argentina…
      Cum draqu’ reusesti sa-i vezi doar pe unii nu inteleg…. La fel nu inteleg cum reusesti sa dai vina tot timpul pe statele amice RO, in timp ce-i albesti pe inamicii RO…

      • @dany

        Cum a reactionat SUA cand URSS a incercat sa se bage in Cuba? Criza nucleara (SUA era dispusa sa recurga la razboi), o invazie esuata, un embargou care inca e in vigoare, tentative de asasinat impotriva lui Fidel, relatii diplomatice inghetate cu Cuba.

        Cum a reactionat China 9-10 ani mai devreme cand SUA a intrat in Coreea de Nord si s-a indreptat spre granita chineza?

        Ia o carte de istorie universala, rasfoieste-o si vei vedea numeroase exemple. Nu poti intra in zona altei mari puteri fara ca ea sa reactioneze. E in firea lucrurilor. Deci toata isteria asta mediatica fata de ce fac rusii la 60 de km de granita lor e foarte frumoasa (si profesionist inscenata) dar e pentru aia care se uita la Kardashian, Dragusanu si apoi mai nimeresc si ei din greseala pe la buletinul de stiri.

        Discutiile lui Putin prin Cuba sau Venezuela nu ii ingrijoreaza din cale afara pe americani pentru ca stiu capacitatile actuale ale Rusiei. Ce face Putin pe acolo e mai mult de imagine. Daca trece la ceva mai serios SUA va reactiona.

        Mie nu mi se pare ca albesc pe cineva ci ca incerc sa vad imaginea de ansamblu.

        • Nu mai @Vector…am avut timp in vreo 2 ani sa vad cum gandesti…
          Amicii RO ai tratezi de cele mai multe ori ca pe inamici, iar pe inamicii RO pur si simplu ai albesti…
          Fara suparare asta……
          Da’ poate tu si altii ca tine reusiti sa aduceti inapoi tezaurul romanesc, sa readuceti teritoriile rapite in hotarele noastre… Poate maica Rusia va da voua ceea ce datoreaza poporului roman…
          Poate ai nevoie de un glonte rusesc in piept ca sa-ti dai seama cine sunt pe cei care-i protejezi ….
          Nu sunt istoric de profesie, dar vad dincolo de aparente destul de bine… lasa-i pe americani acolo unde sunt si vezi interesele imediate ale RO…

        • @dany

          Regret ca nu-mi place politica externa americana cum iti place tie. Totusi asta nu inseamna ca imi plac rusii.

          Vorbesti de cei care au fost pe front in RM2. Paradoxal SUA a fost cea care a contribuit la a tine URSS in viata in 1941-1942 si deci si la infrangerea noastra pe frontul de est. De ce l-au ales ei pe Stalin si un razboi rece cu sovieticii in loc de un razboi rece cu germanii e o mare intrebare. Unii zic ca minoritatea suedeza influenta din SUA si Imperiul Britanic si minoritatea suedeza influenta din URSS au hotarat sa lase micile certuri deoparte si sa elimine dusmanul comun – Germania nazista si aliatii – ca sa imparta lumea impreuna ca fratii. Dar cine stie….

        • „Cum a reactionat SUA cand URSS a incercat sa se bage in Cuba? ”

          Pe scurt, i-a m*it.

          „Discutiile lui Putin prin Cuba sau Venezuela nu ii ingrijoreaza din cale afara pe americani pentru ca stiu capacitatile actuale ale Rusiei. Ce face Putin pe acolo e mai mult de imagine.”

          Yeah, sure. Ce face Putin acolo e o prostie. Si se va vedea cand SUA va trage stecheru’ din priza pentru unele tari din America de Sud.

        • @Razvane…
          Rusul cam tot timpul minte ca sa-si realizeze scopurile… si asta o spunea bunicul meu… si toti care au fost pe front…

      • @ vector. Intrebarile nu sunt chiar fara raspuns

        „SUA a fost cea care a contribuit la a tine URSS in viata in 1941-1942 si deci si la infrangerea noastra pe frontul de est” – evident. eram in tabere diferite. A ajutat Rusia cu echipamente pentru ca in prima faza mureau rusi nu americani impotriva reich-ului (exact cazul Ukrainian de azi), iar mai tarziu prin presiunea in est micsora efortul lor uman pe frontul de vest.

        „De ce l-au ales ei pe Stalin si un razboi rece cu sovieticii in loc de un razboi rece cu germanii e o mare intrebare” Pentru ca ar fi pierdut un razboi rece cu germanii. Imperiul nazist chiar ar fi tinut 1000 de ani. Imperiul rus a tinut 50 … Odata ce germanii ar fi avut resursele europei, SUA nu ar mai fi avut un cuvant de spus, au ajutat in mod natural inamicul cel mai slab care se lupta cu cel puternic. Ideologic SUA si Rusia erau incompatibile ideologic si erau temeri (si sperante – depinde de tabara) ca in momentul in care se vor intalni, razboiul va continua intre ei. Pacat ca SUA era prea obosita dupa Razboi, Rusii nu aveau inca bomba atomica si in inca 2-3 ani de razboi ajungeau tot in Siberia.

        • @Zoro

          Nu sunt fara raspuns. Ce spui tu sunt explicatiile oficiale, standard. Dar daca sapi mai adanc vei gasi lucruri interesante si multe alte intrebari. SUA hotarase cu mult inainte de Pearl Harbor si de declaratia de razboi a lui Hitler ca trebuie sa elimine Germania nazista. Iar la adoptarea liniei astea in SUA au contribuit foarte mult si ‘suedezii’ care de la venirea lui Hitler la putere au inceput sa faca lobby puternic impotriva lui.

          Articolul asta e deja bine cunoscut dar sunt multe altele:
          http://truedemocracyparty.net/wp-content/uploads/judea-war-germany.jpg

          Si pana la urma asa a fost cum scrie acolo. ‘Suedezii’ din plutocratiile occidentate/democratiile liberale si ‘suedezii’ din patria comunismului, toti extrem de influenti prin pozitiile ocupate in politica acelor tari, s-au unit si i-au pus pana la urma capac lui Adi.

          Si s-ar fi unit oricum, chiar si fara Barbarossa. L-ar fi atacat ei. Numai ca eu nu sunt de acord cu teoria lui Suvorov ca atacul ar fi venit in iulie 1941. Mai degraba in 1942.

  16. Base : lupul moralist :). Din pacate psedintele actual nu mai are nici o credibiltate. S-a spulberat in minutul unu al inregistrarilor lu fraso. Sa fie schimba cat mai repede ca sa ne mai ia lumea in seama.

    • @haion
      Hai ca esti haios.Il vrei pe Copy/Paste la Cotroceni?

    • Aide ma haion…. Ai bifat si aici un comentariu; iti meriti banutii….Problema e ca pe Base il mai ascul;ta aia pe afara; pe copy/paste nu o sa il bage nimeni in seama…Mai tii minte cand a fost in locul lui baselu la nush ce intrunire europeana (nu avea dreptul dar s-a vrut barbat mai mult decat este) si doar ambasadorul Romaniei a stat de vorba cu el ? Cat oi fi el de micky mouse in tara, afara este un r*hat….

  17. Toată lumea știe că Rusia e stat terorist,dar să spui asta într-o declarație oficială denotă imbecilitate.Noi știm că occidentalii îl consideră pe ăsta al nostru un imbecil bun la orice:un gaz de șist,un mineral rar pe la Roșia Montană,mai niște lătrături la urs,niște fiare vechi pentru armată,ceva mușamalizări (vezi accidentul cu Teo Peter).Dar dacă iei la purecat statele occidentale,ar trebui să redefinim terorismul și să extindem foarte mult grupul statelor teroriste,cu nume grele și foarte grele.Eu cred așa:omu’ pur și simplu a început să latre fără să primească lista de la ambasada americană,cu ce anume trebuie să latre și a ieșit o băseală.Șansa noastră ar fi ca și rușii să-l considere imbecil și să nu facă un pas ofensiv în direcția noastră (când spun ofensiv,mă refer la ofensivă diplomatică sau militară asimetrică).
    În legătură cu viitorul președinte,cred că se remarcă două direcții:una pro-americană și una pro-germană.Candidații de „dreapta” (gen Diaconescu,care a ajuns de dreapta după ce a ratat șefia PSD-ului și după ce vorbea de mafia băsistă,pe principiul „strugurii erau oricum acri” și „las’ că vă arăt io vouă”) și de stânga sunt toți pro-americani.Să nu uităm că Ponta a fost uns deja președinte de către Biden,când acesta i-a spus „domnule președinte”.Ponta va fi al americanilor,pentru că așa vor americanii,dar nu în sensul democrației,ci în sensul gazelor de șist.În legătură cu Iohannis,cred că aici avem de-a face cu o manevră a Securității,în două direcții:(1) un președinte nul,cu probleme penale,foarte ușor manipulabil și suspendabil,în caz că nu se supune și (2) obținerea unei vasalități privilegiate față de Germania,cu bătaie spre Schengen,un important punct imagologic pentru un viitor premier Băsescu.

  18. off aseara pe RTV de la 00, 01 sau 02 a inceput OTV cu diaconescu 🙂 )

    si a durat pana dimineata la 6, da’ am stat, era Gen. Chelaru 🙂

    A mai vazut cineva?

    • M.C

      ce teme sau discutat cu gen chelaru

    • M.C

      chestia asta cu serviciul militar obligatoriu nu ar prinde rau generatiei de azi
      ordine si disciplina nu strica
      sant adept pentru a reveni la armata obligatorie

      • si eu, chiar daca pentru neprofesionisti sa fie un stagiu obligatoriu mai compact, de 3 max. 4-5 luni.

        • M.Z.

          domane fereste de un razboi ca multi ar cadea pentru simplu
          fapt ca nu stiu sa traga cu arma sau sa o tina in mana

      • ar costa mult bugetul de stat!Armata e o mare porcarie si ar fi pierdere de timp!
        Nu asa se educa poporul!Maresalul spunea ca daca vrem sa vindecam popurul acesta trebuie reformata-armata,scoala si biserica!Ce eate acum a fost si pe vremea lui!

      • @capraru Chiar nu e vorba de educat poporu. E vorba de siguranta nationala.

        Imi place sa cred ca nu tinem armata pentru misiuni internationale si de mentinere a pacii ci pentru a apara integritatea si suveranitatea. Asta insemna ca la nevoie sa ai o forta de descurajare care sa pune pe ganduri un agresor. Ceea ce nu se intampla acum.

        Daca maine incepe un razboi trimiti profesionistii, insa in 3-6 luni daca nu ai cu ce sa completezi pierderile ai pierdut. (vezi cum merg trebuie in Ukraina – nu e razboi total dar intre 10 si 30 de morti pe zi tot ai) De la zero nu ai cum sa pregatesti un soldat in 6 luni.

        Trebuie sa poti recruta soldati cu instructia de baza facuta, altfel dupa 6 luni de conflict gen Ukraina, armata nu mai e operationala.

  19. Nene, nu’s ce dreaq se intampla, da’ la Kostence se zboara in draci. Mai devreme trecura pe deasupra showroom-ului 3 bucati in formatie stransa, dinspre MN spre MK!

    Sa fie Mazare?

  20. Niste invataminte valabile si acum.
    Citez istoria „Dacă n-avem aliați puternici, care să aibă unitate de interes, şi așa o pierdem. Nu putem rezista față de aceștia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieții noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol. Dacă știam să ne adaptăm la timp situației politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp.
    Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieții Neamului Românesc.

    Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – și am pierdut granițele Neamului Românesc pentru că am fost filoenglezi – și am pierdut hotarele țării noastre!

    Noi, filofrancezi! Dar nici nu știe țăranul ce este aceea. Nici nu i-a văzut în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi.

    Noi trebuie să fim filoromâni și să știm cum să ne putem apăra granițele. În circumstanțele internaționale de azi, pe ce ne puteam sprijini situația noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecați.

    Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Și în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu rușii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi așteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu brațele încrucișate, când germanii se băteau cu rușii și să aștept ca să ni se dea Basarabia de către englezi?

    Și dacă am pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia.

    Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput și soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia și Bucovina nu le luam de la ruși. Și după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici?
    Ca și doi țărani, care pun ce au împreună ca să-și are locul și după ce unul și-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi țărani. „

  21. dar care Conventie a fost incalcata atunci cand NATO a bombardat Yugoslavia, sau Iraqul, sau Libia….??? Sau a fost totul dupa litera Legii??? 🙂 Asa, ca sintem noi mai prosti si nu intelegem… 🙂

    Bine, asta asa printre altele….

    In privinta tragediei din Donetk, eu nu am vazut nicaieri nici o dovada in ce priveste ca avionul a fost doborit de „rebeli”… numai vorbe si declaratii pina cand…
    In schimb rusii au prezentat la ONU poze de pe sateliti si informatie de la aviatia civila rusa unde se vede clar ca la distanta de 3 -5 km de Boing zbura un Su 25 ucrainean ( care e capabil sa poarte rachete aer aer R 60… ) si sint poze cu baterii de Buk ucrainene in zona de unde s a tras, plus , se stie cert ca avionul a diviat de la itenerarul initial cu 14 km…. ( englezii vor afla de ce din cutiile negre. )

    Asa ca din partea Kievului si Washingtonului pina cand dovezi – yok…

    • Rusii nu au prezentat nimic la ONU deocamdata. Daca te referi la conferinta de presa tinuta de VVS pentru RT, atunici vorbim de ora amatorilor. Baga un ochisor mai atent la plansetele cu vectori de zbor din spatele celor doi imbuibati carora le tot turuie dispensoarele de rahat si o sa observi ce productie ieftina au putut sa faca. Deci un Boeing 777 devine un Boeing 707 iar un Su-25 devine un EF-111 american. WTF? Cred ca am vazut productii de pornache cu valori de productie mai ridicate. Ce or sa prezinte americanii se va face cu usile inchise la Consiliul de Securitate al ONU si va consista din „imagini” (probabil interpretari digitale acaparate in spectru UV si infra rosu) si anumite date de telemetrie care provin din constelatiile de sateliti DSP si SBIR ale Air Force Space Command (te las pe tine sa descoperi ce inseamna DSP si SBIR). Inca un lucru; acel ATM (air traffic management) „moving overlay” prezentat de cei doi imbuibati are o mica problema. El exista si este bazat pe o aplicatie Thales TopSky. Singura problema este ca TopSky este un sistem pasiv bazat pe interogarea transpondoarelor de la bord, iar SU-25 care prezinta buba nu apare. I wonder why? Probabil pentru ca el nu exista. Mai sunt si alte mici detalii care tin de „pure unadulterated bullshit” cum ar fi performantele de zbor ale unui SU-25 atribuite de cei doi imbuibati si mici detalii despre anumit armament care a fi putut fi folosit de SU-25 sa doboare cioroplina respectiva. Deci marea prezentare facuta de rusi nu este nimic mai mult decat praf aruncat in ochiii prostilor care oricum sunt gata sa creada orice.

      • @Alex
        Nu bagi si tu un articol despre noua senzatie a USMC: UHAC ?
        Stiu ca au mai avut, in wwII, modele de tancuri amfibii (Alligator, LUT) dar scula asta e ciudata rau. Cand ma uit la ea am impresia ca au luat un tanc din primul razboi mondial si i-au montat zbaturi si o cabina de combina Gloria. In special balustrada de la prova ma ucide. Imi imaginez, la debarcare, bucatareasa unitatii stand acolo si amenintand trupele inamice cu polonicul.
        Ca si capacitate de transport am vazut ca incape in el un Jeep mititel sau, probabil, 15-20 militari.
        Nu-mi dau seama care vor fi performantele lui cand ii vor monta kitrui de blindaj si alte sisteme de protectie.
        Zi-ne si noua daca stii ceva.

    • Nu suporta comparatie Ukraina cu Yug, Irak, orice ai zice

      Ukraina e razboi de cucerire teritorii. Pe model, obtinem autonomia si in ziua 2 facem referenduum si ne unim cu Rusia. Mai o amenintare, mai promitem o „aliniere” cu pensiile din Rusia, mai un razboi… Rusii se bazau ca o sa mearga treba ca in Crimeea si o fie ca o floare pana in Odesa.

      In Yugoslavia, inainte sa intervina Nato au fost totusi niste crime impotriva umanitatii greu de negat. Iraqul a invadat si kuwait, au dat cu arme chimice prin nord… Ca motivul o fi fost si petrolul sau ca vroia sa vanda in Euro se poate (desi n-am vazut dovezi in directia asta), dar Saddam nu era chiar un ingeras nevinovat sa ii plangi de mila. Gaddafi de asemenenea …

      Si ca veni vorba de dovezi. Nici eu nu am vazut nicio dovada ca Americanii au avut vre-un amestec pe Maidan sau in orice traba legata de Ukraina. Ai dovezi ?

      • @Zoro

        „In Yugoslavia, inainte sa intervina Nato au fost totusi niste crime impotriva umanitatii
        Saddam nu era chiar un ingeras nevinovat sa ii plangi de mila. Gaddafi de asemenenea…”

        Numai ca alea sunt punctele de vedere ale SUA care avea un interes sa intervina.

        „Nici eu nu am vazut nicio dovada ca Americanii au avut vre-un amestec pe Maidan sau in orice traba legata de Ukraina”

        Cauta pe google: Clinton vows to thwart new Soviet Union. „“But let’s make no mistake about it. We know what the goal is and we are trying to figure out effective ways to slow down or prevent it.”

        Apoi ce sa vezi:

        http://bilder.bild.de/fotos-skaliert/broetchen-35914445-mfbq-33808298/2,w=559,c=0.bild.jpg

        • „punctele de vedere ale SUA” ? Sa inteleg deci ca nu a fost niciun genocid acolo. Pozele de pe
          http://srebrenica-genocide.blogspot.ro/2011/03/bosnian-genocide-pictures-are-worth.html sunt de plastic ?

          „dovada ca Americanii au avut vre-un amestec pe Maidan” Eram sarcastic la dresa moldoveanului care e hipnotozat de Rusi. Nu accepta (poate in mod just, nu zic ca sunt probe de bagat in instanta) dovezile privind implicarea Rusiei in schimb daca trag Rusii 2 linii pe o foaie e adevarul absolut – nu mai nevoie de altceva. In aceeasi ordine de idei o sacosa de biscuiti adusa de Victoria pe maidan nu insemna nimic…

        • @Zoro

          Nuland si ambasadorul american la Kiev nu aveau ce sa caute acolo. Nu era treaba lor sa imparta biscuiti unor oameni care luau parte la un protest ilegal. Prezenta lor acolo a implicat SUA in Maidan. Cum ti s-ar fi parut daca in 2012 la noi ar fi aparut ambasadorul rus la Universitate sa imparta ceai cald pentru ca ii placea de oamenii aia si dorea sa-si exprima sprijinul (complet dezinteresat, bineinteles lol) pentru ei? Sau daca ambasadorul rus se ducea in SUA la Occupy Wallstreet si le impartea placinte.
          Lua foc toata lumea. Amestec clar in treburile interne, mana Moscovei, comportament inacceptabil pentru un diplomat, poate chiar expulzari etc.

          In privinta Iugoslaviei ma refer la episodul Kosovo. Care e foarte similar cu ce se intampla acum in estul Ucrainei.

        • Bre @Vectore…

          -„Cum ti s-ar fi parut daca in 2012 la noi ar fi aparut ambasadorul rus la Universitate sa imparta ceai cald pentru ca ii placea de oamenii aia si dorea sa-si exprima sprijinul”
          In 2012 poneii lui ILICI au fost direct la ambasada… ca sa stie ambasada rusa „cine suntem si ce vrem”… nu a mai venit ambasadorul rus pe strada… au mers „poneii” direct la ambasador… o situatie similara cu una din decembrie ’89… de data asta „…si cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista” a luat legatura cu ambasada sovietica… nu ai cum sa le negi pe amandoua… exista inregistrari audio/ video….
          _________________________________
          „…cine suntem si ce vrem”

      • @dany

        Or fi fost daca zici ca i-ai vazut. Dar nu s-a dus ambasadorul rus in piata.

        Si care a fost reactia in 2012? S-a urlat ca e lovitura de stat iar UE si SUA au intervenit rapid pentru ca suntem in sfera lor de influenta! Nu au dormit pe ele cum vor unii sa faca Rusia acum.

        • Ambasadorul Rus nu imparte placinta in strada numai si numai pentru ca efectul e garantat invers. La cata dragoste de Rusi e la noi, daca cumva venea si se stragea de mana cu cei care sustineau suspendarea lui Basescu, dupa 2 zile Basescu avea sustinere 90% si modificam constritutia sa il mai votam odata.

          Oricum, E FOARTE SUPERFICIALA IDEEA cum ca interventia in treburile unui stat este impartirea de biscuiti sau ceai in piata. Ar fi o lume de vis daca ar fi asa. Insa treburile se pun mai dur de atat: oameni de influenta, achizitii de trusturi media si sansaj economic. Iar ingerasii de Rusii isi baga coada la noi la greu. Am citit o idee pe undeva inclusiv ca ce se intampla in Ukraina e un croseu de dreapta ca raspuns la „martea neagra” si miscarile Rusiei din Romania. Ceea ce nu e complet exclus. SUA/UE nu prea isi permite sa piarda Romania. Daca pica Romania …. Bulgaria, Serbia, Ungaria sunt urmatoarele tinte si sunt niste tinte FOAAARTE usoare 🙂 chiar un pic entuziaste.

        • Cea facut Victoria Nuland acolo a fost un gest de sustinere: Nu sunteti singuri impotriva Rusilor.

          Si oricum, orice ai zice. Una e interventia Rusiei intrun stat NATO, alta e sustinerea unei miscari intr-un stat care nu e in alianta cu Rusii. Sustinere care ar fi condamnabila dealtfel daca Rusii ar fi stat pe bara, dar au fost si ei implicati pana peste gat in luptele de pe Maidan.

    • Pai in cazul asta, daca lucrurile stau cum zic rusii, au o fractura de logica. Bine, nu ar fi prima data pentru ei…
      In cazul asta, cine ar fi fost cel mai interesat sa prezerveze locul prabusirii si tot ceea ce inseamna probe? Rusii, nu?
      Cine nu a facut-o? Rusii+separatistii, nu?

      Sa vezi show cand se vor descifra cutiile negre.

  22. Atentie a se servii cu multa sare: Un probabil scenariu care nu trebuie exclus(poate face parte din scenariul de intimidare ca si pana acum):
    -alaltaieri Poroshensko a cerut Rada sa voteze legea care permite mobllizarea partiala a rezervistilor (pana la 45 de ani – intre 50 000 si 60 000 de oameni). Ieri s-a votat astazi s-a promulgat;
    -pe 29 iunie Rusia isi mobiliza rezervistii probabil pana acum pregatirea loc este sadifacatoare;
    -astazi trupele ruse au efectuat la granita o simulare a unei invazii;
    -zboruri de recunostere in interiorul teritoriului Ucrainei;
    -in ultimele zile pozitiile ucrainiene de la granita au fost bombardate sistematic;
    -televiziunile din Rusia spuneau ca Ucraina se pregateste sa atace Rusia prin Crimeea. Acesta stire este „interesanta” pt. ca, ea este „viziunea” taberei dughiniste adica cea care sustinea ideea unei interventii militare directe altfel Rusia o sa fie atacata de Ucraina in Crimeea. Cea ce insemana ca, este posibil, ca acesta sa isi fi impus punctul de vedere in detrimentul celei care dorea o interventie indirecta ca si pana acum (un conflict a fost tot timpul intre diferitele tabere care s-a reflectat in asasinarea sau tentative de asasinat a reprezentatilor acetora in Ucraina -cativa au fost chiar executati pt. „tradare”);
    https://twitter.com/EastOfBrussels/status/491898292847271936/photo/1
    -zilele astea ar avea loc o intrunire de urgenta a parlamentului rus in care se pare ca vor legitima/recunoaste cele 2 republici populare iar acestea vor cere protectia Rusiei. Acesta va emite un ultimatum Ucrainei pt. a inceta focul si a negocia, daca nu va fi respectat se va trece la trimiterea trupelor de pacificatori.
    Am concentrat puntin timpul pt. fiecare etapa a planului.

    • @ Hannibal ….

      Intra in actiune , pentru constituirea Novorossiei , planul B …invazia directa a Ucrainei ….. sa ne pregatim pentru refugiati dar si pentru razboi pentru ca dupa Ucraina urmam noi ……. !!!!!!!!!!!!!

      Deja planul A , „separatistii in actiune ” , merge spre esec … doar in virtutea inertiei mai lupta ” separatistii ”

      Prima tara NATO care va fi invadata , va fi Romania …de la aceasta invazie va porni oficial WW3

      Sa dea Dumnezeu ca aceast triplu atac asupra Romaniei de catre rusi , unguri si bulgari sa nu se petreaca la inceputul iernii …… pentru ca rusii ar putea santaja Europa cu oprirea completa gazelor daca NATO va intreprinde ceva impotriva Rusiei ……

      Singurul ajutor ar putea veni de la NATO ar fi doar pe cale aeriana , pentru ca unor convoaie terestre se vor opune inamicii care ne inconjoara !!!!!

      Totusi ma intreb daca ar fi posibil ca Serbia sa nu se dea de partea Rusiei cu toate ca sint slavi … poate vor avea un dram de constiinta din dorinta de a se alipi Europei ,de a se alatura unor state civilizate …

    • Este cea mai eficienta modalitate, pe termen scurt si mediu, de a creste PIB-ul si bugetul/taxele daca ai industirie de aparare pt. ca acesta da de lucru, aproape, intregii industrii (datorita sanctiunilor).

      Doar nu ai crezut textele cu ecomomia este de vina pt. ca nu dam comenzi industriei de aparare.

      Un mic exemplu:
      Importi un APC te costa 1 mil. Acesti bani sunt pierduti au iesit din tara si economie.

      Produci un APC si il cumperi. E, aici apare magia pt. ca ai nevoie de: otel, aluminiu, optica, electrice, tunuri etc. Acestea le poti produce in tara si atunci efectul magiei este ca vei incasa taxe pe profit si salarii mai mari de la producatorul APC-ului care are comanda, otel (avand acuma si comanda de la producatorul APC-ului), aluminiu, optica, electrica, etc. De la toti cei implicati in productie. E, vezi cum se aduna, astfel satul colecteaza mai multi bani si da de lucru oamenilor care au bani sa cumpere produse care la randul lor genereaza alte colectari de taxe si impozite si pote duce la noi investiiti daca exista cerere.. .
      Acesta nu mai este o cheltuiala ci o investitie.

      O alta consecinta este ca iti creste PIB-ul.
      Totul tine de dozarea acestor comezi astfel incat sa stimulezi si sa mentii cresterea economica (normal ca nu iti doresti sa ai crestere doar de pe urma acestor comenzi).

      Mai trebuie sa investesti si in infrastructura dar atentie aceea iti consuma banii, trebuie intretinuta, si nu iti da decat o probabilitate ca acei bani se vor intoarece prin investitii. Acesta este diferenta dintre investiile in infrastrunctura (o probabilitate de reintoarcere a unei parti a banilor – dar poate dura ani de zile) si cele in comenzi pt. industria militara (o certitudine a intoarecerii unei parti din bani – in urmatorul an).

      Nimic nou asa a facut Germania, US, China (intr-o anumita masura)… Asa faci daca vrei sa ai econimie si industrie.

      • Corect Hannibal,
        Banii investiti si rotiti la tine in economie creeaza plus-valoare si locuri de munca pe cand cei dati pe importuri sunt cheltuiti fara nici un efect in PIB.

  23. Sunt momente istorice iar optiunile pe care Romania le face acum pot afecta viitorul tari pe foarte multi anu de acum inainte ! Mare grija !

  24. M.C

    de-ar pica o bomba cu napalm pe ei nu ar fi rau

  25. Fiica lui Putin, ameninţată cu expulzarea din Olanda.
    Cum se face ca tocmai un avion cu olandezi a fost atacat si distrus.
    Eu zic ca e lucratura criminala si terorista ./
    Pacat de civili.Criminalii conduc lumea si in est si in vest si in sud, ca la polu Nord nu mai e nimeni.iN CE LUME URATA TRAIM.

    • Pai peste zona de conflict trece un culoar aerian utilizat pentru traficul din NV Europei catre anumite tari din Asia, asa ca, statistic vorbind, erau sansele mai mari sa nimereasca un avion cu o gramada de olandezi decat unul cu o gramada de italieni, de exemplu.

  26. Nu stiu ce atâta pro-ucrainism si anti-rusism la conducerea României si în rândul românilor (în circumstantele actuale).

    Rusia nu mai este URSS, desi este partial pe linia Rusiei tariste.

    Eu stiu cà Bucovina de Nord, tinutul Herta si Bugeacul sunt actualmente sub ocupatie ucrainianà, nu ruseascà, chiar dacà le-a picat de-a moaca ucrainienilor, ca si Crimeea în 1954.

    Cà trebuie sà ne ferim de urs, este una. Dar sà începi sà-l musti de coadà când interesele nationale sunt în altà parte, este alta.
    Dupà 1991, Rusiei s-a îngrijorat mai ales de statu quo, pus în pericol în Cecenia, Abkhazia si Osetia de Sud. Nu a fost la început pe posturà agresoare, ci defensivà.
    Cât despre Crimeea, mai putin de 25 de ani de apartenentà Ucrainiei independente si componenta majoritarà a populatiei a fàcut ca (re)incorporarea ei în Rusia sà nu poatà ràspundà defitiilor clasice de „agresune”.

    Nu avem de ce sà ne declaràm „solidari” cu Ucraina, obligatiile din NATO ne-ar împinge numai la minimul sindical.

    • Romania este reticenta in a fi apropiata de Rusia din mai multe motive:

      1. Romania este inca vazuta de Rusia ca fiind o tara „fascista” agresoare.
      2. Rusia nu recunoaste ea insasi drepturile noastre asupra Basarabiei si nordului Bucovinei.
      3. Rusia continua sa sustina ca romanii din stanga Prutului sunt moldoveni si ca ei vorbesc limba moldoveneasca.
      4. Orice indreptare a Romaniei pe directia unirii cu Republica Moldova este vazuta de Rusia ca fiind o agresiune, o invazie.
      5. Rusia incearca sa atraga Romania in sfera ei de influenta folosindu-se de panortodoxie desi Rusia nu a dovedit ca este o alternativa mai buna decat UE si NATO.

      • Obiectii pertinente, cu exceptia punctului 2, fiindcà NICI O TARA, nu numai Rusia (nici màcar România 🙂 ) nu recunoaste drepturile noastre.

        Nu înseamnà se ne facem „preteni” cu rusii. Interesul national este slàbirea Ucraniei si haosul început de „Maidan” trebuie sà ne foloseascà nouà. De altii nu-mi pasà.

        • Interesul nostru e si slabirea Rusiei. Ca ea are un cuvant mai greu de spus decat Ukraina in Transnistria si vis-a-vis de unirea cu Moldova (toti comunistii din Moldova la Moscova dau raportul).

          Cu Ukraina suntem pe directia buna. Atata timp cat e in razboi cu Rusia suntem aliati naturali in problema Transnistriei. Amandoi vrem sa ii scoatem pe Rusi de acolo. Nato de asemenea. Pe termen mediu si lung, da – de acord cu george – suntem in compeditie la mana de lucru si investii (presupuand ca ar intra in UE) Da pana acolo mai e. Sa ne rezolvam noi problemele strategice si apoi vedem.

      • Preferinta mea este spre Bugeac si Bucovina, în frontiere naturale. Transnistria este mai discutabil, si istoric, si geografic.

    • Sigur saracul urs tot tipul in defensiva el avand dreptul divin de a folosii alte tari ca si:
      -scut;
      -pusculita mai platesc ele costul cercetarii si Rusia ia rezultatul; mai ia gaz cu 140 de dolari si il vinde cu +300 europenilor;
      -mai face o autonomie;
      Ca asa este el cu drepturi.

      Bucovina de Nord, tinutul Herta si Bugeacul pai daca Ucraina este proprietatea ursului, ca doar el isi apara propietatea defensiv, atunci ele sunt sub ocupatie ruseasca.
      Bineintels cand este vorba de Basarabia un mare lapus.

      Iar in ce priveste interesul Romaniei se pare ca este bine sa te invecinezi cu ursul te mai alearga, te ma musca de fund nu este o problema te mentine in forma.

  27. Este importanta declararea separatistilor drept organizatii teroriste ! Poate nu acum , dar pe viitor . . . ar descuraja pe altii care se cred stapani in tara noastra !

    • S-ar putea ca Ilie Serbanescu sa aiba dreptate. Dar nu cumva aceasta predictie sumbra sa dea si ea apa la moara celor care vor inceperea exploatarii de gaze de sist in Romania?

      • in ce sens, ca e cu doua taisuri, oprirea pentru ca:”le exploateaza pentru straini” „ne otravim”?

        sau accelerarea pentru ca: „independenta energetica” „bani la buget” ?

        in situatia in care ne aflam sunt aproape 100% sigur ca Ilie Serbanescu are dreptate, ba chiar as crede-o si daca ar fi spusa de dughin….

        • @M.C
          Foarte bine punctat. Asta este dilema exploatarii gazelor de sist: le folosim pentru independenta energetica sau pentru straini? Ne otravim sau nu pamantul?
          Din aceasta dilema romaneasca ies in castig altii, nu Romania.

      • Acesta e un motiv de a creste redeventele. Ia sa fie 30%,in loc de 6% (sau cat o fi acum mai exact), iar cu diferenta sa se subventioneze consumatorii romani, atat casnici cat si industriali.

  28. @Musoiu

    Mi-am adus aminte, sa vedem ce se intampla cu resursele din Marea Neagra, cele care vor incepe sa fie exploatate si cele gasite de curand…

    • Exact. Si eu sunt curios ce se va intampla cu acele resurse din Marea Neagra si astfel lucrurile vor deveni clare si in privinta gazelor de sist.

  29. se comporta si astia la fel ca rusii in al doilea razboi mondial
    violand o femeie insarcinata ce besti !!!

  30. Uite ca incet, incet incep sa pregateasca opinia publica ca au avut Buk si ca a venit din Rusia si nu oricine ci comandantul batalionului Vostok care are legaturi directe cu serviciile secrete rusesti:

    „EXCLUSIVE-Ukraine rebel commander acknowledges fighters had BUK missile

    In an interview with Reuters, Alexander Khodakovsky, commander of the Vostok Battalion, acknowledged for the first time since the airliner was brought down in eastern Ukraine on Thursday that the rebels did possess the BUK missile system.

    He also indicated that the BUK may have originated in Russia and could have been sent back to remove proof of its presence.

    http://www.trust.org/item/20140723164828-7haeg

    Si o alta pregatire?: Soldatii rusi recunosc ca au bombadat toata noaptea din Rusia in Ucraina (sa fim seriosi asa ceva nu se putea fara aprobarea tacita a superiorilor):
    https://twitter.com/JuliaDavisNews/status/491998793034784768/photo/1
    Fotografiile si comentariile au fost postate pe o retea de socializare ruseasca unde controlul este maxim in 5-10 min dispar comentariile „contondente” la adresa lui Putin, asa ca…

    Am 2 teorii:
    – fie Rusia pregateste usor, usor opinia publica pt. ce urmeaza sa faca;
    -fie o lupta intre cele 2 tabere, cea direct interventionista si cea indirect, prima vrea sa forteze mana celei de a doua sa o puna intr-o situatie in care intervina direct.

  31. @Flanker,

    Rusia nu moare fara ele dar… Franta va avea probleme mari daca nu le mai livreaza…

    Contractul e beton! Ptr rusi si… de unde ia Frants miliardele ca sa plateasca rusilor?

    • Solutia putea fi, Europa sa cumpere navele pentru viitoarea armata europeana de care nu mai vorbeste nimeni. Se puteau folosi si pentru salvare la naufragii, cercetare pe mare cu elicoptere, debarcare de de ajutoare in caz de calamitati, etc. Nu se vrea ,
      Pe romaneste :Dau la gioale la americani.

      • Cam la solutia asta ma gandeam si eu… sa le foloseasca pentru un fel de grup de lupta naval european, pe modelul cum sunt partajate si dronele, cu buget comun.

        • Raman la parerea ca, daca Franta nu anuleaza livrarile catre rusi, ar trebui sa excludem de la orice program de achizitii de armamente firmele implicate in contractul Mistral. Orice produc firmele respective putem gasi si la alti producatori.

      • Solutia optima ar fi ca o nava sa fie achizitionata de UE pentru operatiunile descrise de tine iar o alta sa fie cumparata de SUA, Canada si Mexic pentru operatiuni umanitare in America Centrala si Caraibe sau de un grup de tari sin SE Asiei pentru aparare comuna si interventii umanitare.

        • Pai poate exista un grup naval pt. S Europei, cu tarile din SE si S, pt. Mediterana si poate Atlantic si unul pt. zona Atlanticului de N… la ambele putand fi adaugate elemente ale flotei SUA…

    • asa am un feeling ca o sa inceapa si in Transilvnia niste razmerite ,sprijinite din umbra de Ungaria si Rusia …..

      bineinteles ca „separatistii „se vor da loviti in aripa si vor cere protectia Ungariei iar ungurii vor cere protectia merelui sef de trib , Putler

      asa , ca sa stim ce ne asteapta

  32. Cand ii vedem si pe ai nostri alesi la poligonul de trageri?
    http://ziarulnational.md/impuscaturi-din-kalasnikov-peste-nistru-autoritati-din-regiune-in-tancuri-pe-campuri-minate/

    Focuri trase din automate Kalașnikov, aruncătoare de grenade „GRAD”, dar și incursiuni pe câmpuri minate în tancuri T-60 sunt doar câteva din „încercările” la care au fost supuse autoritățile locale de peste Nistru în perioada exercițiilor militare, transmite novostipmr.com.

    Potrivit sursei, așa-zisul ministru de interne, Aleksandr Lukianenko, a declarat că, deși astfel de recrutări au loc în fiecare an, exercițiile din acest an au fost deosebite. „A fost pus accentul pe studierea armelor de calibru mic și utilizarea nemijlocită a acestora”, a precizat Lukianenko.

    Astfel, aleșilor locali le-au fost puse la dispoziție toate tipurile principale de arme și tehnică militară: de la automate Kalașnikov la aruncătoare „GRAD”. Pe lângă explicații teoretice despre utilizarea armamentului militar, participanții au făcut și exerciții practice, trăgând din arme și conducând pe câmpuri minate tancuri T-60.

    „Fiecare a demonstrat gradul de pregătire militară și posibilitățile de a folosi armele în cazul în care vor fi chemați pentru a-și face datoria”, a menționat un reprezentant al așa-zisului ministeri de interne de la Tiraspol, Igor Dovgulici.

    Exercițiile militare au durat două săptămâni, iar ordinul de recrutare a aleșilor locali a fost dat de șeful administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, care și-a argumentat decizia prin „situația tensionată din regiune”.

    • Pai ce spune o vorba neaosa dea noastra ?!! Sa nu te duci cu sacul la pomul laudat . Oricum alde fuck ue nu ii intereseaza decat piata de desfacere si eventual ce se poate exploata ce poate fi in aceste trei tari dar sigur in spatele unor minciuni frumoase frumoase . Nu crez sa fie conducatorii din cele trei tari mai cu cap si neciorditori . Ramane de vazut daca astia vor fi mai prosti ca noi . Cat despre alelalte tari ce au populatie care nu e de acord la ce sa te astepti cand presa si unii politicieni au pus tunurile pe deschiderea ue = imigratie masiva . Sa nu uitam c si astia au populatie otvista mai amu ceva timp un studiu de la insulari spunea ca au copii cu varste mari de 7 9 ani ce inca poarta pampers si alte minuni . Da deh sunt stat dezvoltat .

    • pai ala-i sondaj si nu aia vor decide ci parlamentul EU… In plus tarile astea nu intra azi sau maine in EU ci poate peste ani buni, chiar >10, daca o mai fi cazul. Se mai schimba lucrurile…

  33. // Parlamentul ucrainean declara Rusia „stat agresor”
    de V.M. HotNews.ro
    Marţi, 27 ianuarie 2015, 14:55 Actualitate | Internaţional

    Parlamentul ucrainean a aprobat marti o declaratie prin care Rusia este definita ca „stat agresor”, masura despre care deputatii spun ca ar putea deschide calea unor consecinte in baza legii internationale. Rada Suprema a cerut de asemenea ajutor international suplimentar si sanctiuni mai dure impotriva Moscovei, transmite Reuters.

    „Recunoasterea legala ca stat agresor determina consecinte asa cum sunt prevazute in rezolutia ONU din 1974 si Carta ONU”, a declarat inaintea votului liderul Partidului Radical, Oleh Lyashko, membru al coalitiei de guvernare.//

    Ce consecinte implică? Că dacă te iei după Unteanu și Degeratu zici că vine sfârșitul lumii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *